ICCJ. Decizia nr. 3510/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3510/2012
Dosar nr. 37220/3/2011
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 mai 2011 revizuentul C.V. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 1440 din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, arătând că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a descoperit elemente noi în ceea ce priveşte probatoriul avut în vedere la pronunţarea acesteia, precum şi acte pe care instanţa nu le-a avut în vedere la deliberare şi pronunţare, instanţa nepronunţându-se dacă sunt reale sau nu, neprocedându-se la dovedirea lor. A mai arătat că activitatea investigatorului sub acoperire a fost una de provocare a revizuentului, care înainte de a fi provocat nu a comis nicio faptă de trafic de droguri. A mai susţinut că prin decizia nr. 5269/2007 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţată ulterior condamnării sale, s-a stabilit că activitatea investigatorului sub acoperire nu poate consta în determinarea unei persoane să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale în scopul obţinerii unei probe - interzisă prin dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., ci numai în observarea modului în care se desfăşoară activitatea infracţională şi punerea la dispoziţia organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor şi pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. A mai arătat că la soluţionarea cauzei nu au fost avute în vedere facturile de achiziţionare a medicamentelor, procesele-verbale de percheziţie domiciliară, din care rezultă că la domiciliile revizuentului nu s-au găsit droguri. A susţinut că eroarea judiciară produsă a constat şi în faptul că pe parcursul procesului penal i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, instanţele nemanifestând un rol activ şi nefiind preocupate de stabilirea corectă a situaţiei de fapt. A mai arătat că instanţele nu s-au pronunţat asupra unor aspecte esenţiale (nu au expertizat suporturile originale ale înregistrărilor telefonice, fotografiile, amprentele) şi nici cu privire la procesele-verbale, la declaraţii şi a apreciat că hotărârea de condamnare s-a bazat doar pe supoziţii, pe baza declaraţiilor investigatorilor sub acoperire, validate de instanţe cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care aceste declaraţii nu s-au coroborat cu nici un mijloc de dovadă.
Prin sentinţa penală nr. 9 din 9 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 37220/3/2011 s~a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuientul C.V. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.
A constatat instanţa că în cauza de faţă nu există date din care să rezulte că activitatea investigatorului sub acoperire s-a desfăşurat dincolo de aceste limite astfel încât cumpărările autorizate de comprimate ecstasy de la inculpat sunt pe deplin dovedite cu mijloacele de probă admise de legea specială şi de C. proc. pen.
A mai constatat instanţa referitor la înscrisurile despre care revizuientul arată că nu au fost analizate de instanţa de fond, că nici această împrejurare nu poate fi motiv de revizuire deoarece probele invocate au fost cunoscute de această instanţă încă de la data sesizării, făcând parte integrală din materialul probator administrat în cauză.
A reţinut că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de lege şi nu vizează netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii de condamnare.
În ceea ce priveşte decizia nr. 5269/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie, instanţa de fond a reţinut că nu constituie o faptă sau împrejurare în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., articol care are în vedere probe şi elemente probatorii ce dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare, nicidecum decizii de speţă ale instanţei supreme fără relevanţă probatorie. Nici modul în care instanţele de judecată au valorificat materialul probatoriu nu poate fi analizat pe calea revizuirii, întrucât criticile invocate de revizuent trebuiau şi puteau fi valorificate pe calea apelului sau recursului. Or nereţinerea sau neinvocarea acestor critici în căile ordinare de atac nu poate duce la repunerea lor în discuţie în calea de atac a revizuirii, întrucât dispoziţiile legale privind calea de atac a revizuirii nu prevăd o asemenea posibilitate.
A reţinut instanţa de fond că ceea ce doreşte revizuentul, respectiv readministrarea şi reexaminarea probatoriului avut în vedere la pronunţarea hotărârii de condamnare, constituie o împrejurare ce nu poate fi valorificată pe calea revizuirii, singurele probe admisibile pentru schimbarea unei hotărâri de condamnare fiind cele noi, necunoscute judecătorului şi despre care nu existau date la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte activitatea pretins provocatorie a investigatorilor sub acoperire, instanţa de fond a reţinut că acest aspect a fost invocat în faţa instanţei de apel, însă nu a fost reţinut în raport cu întregul material probatoriu administrat în cauză, din care a rezultat vinovăţia revizuentului.
Prin urmare, constatând că nu este vorba de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, ci de probe şi date existente la dosarul cauzei, ţinând seama că celelalte împrejurări invocate de revizuient reprezintă critici ce nu se pot invoca în calea de atac şi instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, revizuientul-condamnat C.V., criticând-o pentru nelegalitate şi ne temeinicie şi solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, reiterând aceleaşi motive.
Prin decizia penală nr. 85 din 16 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 09 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuientul la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
A constatat că în mod corect a respins instanţa de fond, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul C.V., reţinând că o decizie de speţă, decizia penală nr. 5269/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu constituie o faptă sau împrejurare în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., text ce are în vedere probe şi elemente probatorii ce dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare. Mai mult, aspectul învederat ca temei al revizuirii, respectiv activitatea provocatoare a investigatorilor sub acoperire, a fost invocat şi în faţa instanţei de apel, cu prilejul soluţionării căii de atac ordinare.
A apreciat că practica judiciară nu poate constitui o faptă sau împrejurare nouă, ceea ce trebuie să aibă caracter de noutate sunt faptele probatorii şi nu orientarea practicii judiciare pe o speţă similară.
Împotriva acestei decizii, la data de 22 martie 2012 reviuientul C.V., în termen legal, a declarat recurs, şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului şi admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 394 lit. a) C. proc. pen., arătând că are probe noi, respectiv facturile de achiziţie, probe pe care instanţele nu s-au pronunţat, iar hotărârea de condamnare s-a bazat pe supoziţii fîindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.
Examinând recursul declarat de reviuientul C.V., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Exercitarea căii de atac extraordinare de atac a revizuirii este limitată de legiuitor în mod expres doar la cinci cazuri prevăzute de art. 394 C. proc. pen.:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membra al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Prin sentinţa penală nr. 1440 din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul C.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
În fapt s-a reţinut că în datele de 18 noiembrie 2005, 14 decembrie 2005, 28 decembrie 2005 şi 10 februarie 2006 a vândut investigatorilor sub acoperire cu nume de cod „T.A." şi „T.C." cantitatea totală de 769 comprimate ecstasy. Sentinţa penală mai sus menţionată a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2008 din 04 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu modificare parţială, în sensul înlăturării disp. art. 64 lit. c) C. pen.
Motivele invocate de către revizuient nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., iar modul în care instanţele de judecată au valorificat materialul probatoriu nu poate fi analizat pe calea revizuirii, întrucât criticile invocate de revizuent puteau fî valorificate pe calea apelului sau recursului.
Înalta Curte, constată că motivele invocate de revizuient nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, ci de probe şi date existente la dosarul cauzei, astfel, constată că revizuientul nu a propus administrarea în concret a vreunei probe noi, pentru a se proceda la efectuarea celorlalte verificări impuse de textul de lege anterior menţionat şi nici nu s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, astfel că, nu se pot reţine ca fiind îndeplinite cerinţele prev. de disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Astfel, Înalta Curte constată că susţinerile revizuientului nu cad sub incidenţa niciunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de lege şi în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul C.V., soluţie menţinută şi de instanţa de apel.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, astfel încât criticiîe formulate de revizuientul C.V. nu se încadrează în cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reviuientul C.V.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.V. împotriva deciziei penale nr. 85 din 16 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3509/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3512/2012. Penal → |
|---|
