ICCJ. Decizia nr. 3541/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3541/2012
Dosar nr. 1577/95/2010
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2012
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 130 din 1 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi din infracţiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului M.S. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74, 76 lit. a) C. pen., şi la 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen., pedepse ce au fost contopite, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Inculpatul A.C. a fost, de asemenea, condamnat la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74, 76 lit. a) C. pen., la 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen. şi la 10 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74, 76 lit. c) C. pen., pedepse ce au fost contopite, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a mai dispus condamnarea inculpatului G.C.E. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74, 76 lit. a) C. pen., la 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74, 76 lit. d) C. pen., şi la 10 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74, 76 lit. c) C. pen., pedepse ce au fost contopite, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor reţinerea din 29 octombrie 2009 până la 30 octombrie 2009 şi s-a constatat că faţă de aceştia a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, în perioada 30 octombrie 2009-27 ianuarie 2010.
În temeiul art. 861 alin. (2) C. pen. şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, inculpaţii fiind obligaţi să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. şi celei prevăzute de art. 863 alin. (3) lit. f) C. pen., respectiv să efectueze o dată pe an, pe durata termenului de încercare, analize medicale în scopul depistării consumului de droguri, la data stabilită de consilierul de probaţiune.
Au fost puse în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 864 C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpaţii M.S., A.C. şi G.C.E. au fost achitaţi pentru infracţiunile prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A.C. a şase bancnote în cupiură de 1 RON, rulate sub formă de ţeava, două lopăţele confecţionate din carton pentru dozarea drogurilor, o folie staniol folosită la încălzirea drogurilor şi două seringi tip insulina, aflate la sediul Tribunalului Hunedoara şi înregistrate în registrul de corpuri delicte la, dispunându-se, totodată, restituirea către acesta a următoarelor bunuri: o ciocolată P. şi un telefon mobil marca N., culoare gri cu alb, cu acumulator şi cartelă SIM C., aflate la sediul Tribunalului Hunedoara şi înregistrate în registrul de corpuri delicte.
De asemenea, s-a dispus restituirea către inculpatul G.C.E. a unui telefon mobil marca N., culoare verde, prevăzut cu cameră foto, cu acumulator şi a unei cartele SIM C., aflate la sediul Tribunalului Hunedoara şi înregistrate în registrul de corpuri delicte, iar, către inculpatul M.S. a următoarelor bunuri: un telefon mobil marca N., culoare albastru cu gri, cu acumulator, un telefon mobil marca N., culoare roşu cu negru, cu acumulator şi 3 cartele C., aflate la sediul Tribunalului Hunedoara şi înregistrate în registrul de corpuri delicte.
Totodată, inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
În cauza de faţă s-au efectuat acte premergătoare din care au rezultat indicii că mai multe persoane din municipiul Târgu Jiu sunt implicate în activităţi ilegale circumscrise traficului de droguri, pe baza acestora, Biroul Teritorial Gorj al D.I.I.C.O.T. dispunând, la data de 26 octombrie 2009, începerea urmăririi penale faţă de inculpaţii M.S. şi A.C., iar, la data de 29 octombrie 2009, faţă de inculpatul G.C.E., pentru infracţiunile de trafic şi consum de droguri de risc şi mare risc.
Pentru dovedirea activităţii infracţionale a inculpaţilor, s-au efectuat acte de urmărire penală, constând în percheziţii domiciliare, interceptări ale comunicărilor şi convorbirilor telefonice şi supravegheri operative. Cu ocazia percheziţiei domiciliare realizate la locuinţa din Bucureşti a inculpatului A.C., au fost descoperite pe masa din sufragerie, într-o farfurioară, patru bancnote de un RON răsucite în formă de tub şi două cartoane de culoare alb-roşie, sub formă de lopăţică, iar într-o vestă de culoare neagră două seringi tip insulina şi o pungă de sare de lămâie, introduse într-o folie spartă, inscripţionată „Apă pentru preparate injectabile". Totodată, în locuinţă a fost găsit şi inculpatul M.S., iar, în urma controlului efectuat asupra lui, a fost identificată o folie de sintalgon clorhidrat de metadonă, conţinând un număr de 10 comprimate. Cu aceeaşi ocazie, numita P.M.A. a predat organelor de poliţie 10 comprimate de sintalgon clorhidrat de metadonă, care aparţineau lui A.C. Probele ridicate de la cei doi inculpaţi au fost înaintate Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, care a efectuat o constatare tehnico ştiinţifică, iar, din raportul din 24 noiembrie 2009 al acestei instituţii, rezultă că proba înaintată este constituită din 10 comprimate care conţin ca substanţă activă Metadonă Clorhidrat (Methadone hydrochloride), substanţă ce face parte din tabelul Anexă II din Legea nr. 143/2000 şi reprezintă un drog de mare risc.
De asemenea, în raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 24 noiembrie 2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, au fost analizate şi cele 10 comprimate de clorhidrat de metadonă Z., ridicate cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra inculpatului M.S., concluziile fiind aceleaşi cu cele din raportul de constatare tehnico ştiinţifică întocmit pentru substanţele ridicate de la inculpatul A.C. (predate de numita P.M.A.).
A mai reţinut instanţa că, la data de 29 octombrie 2009, s-a procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare şi la locuinţa inculpatului G.C.E., ocazie cu care în dormitor, pe un dulap, pe o farfurie de culoare albastră, a fost găsită o bancnotă de un leu şi un praf de culoare albă, despre care G.C.E. a declarat că este cocaină şi o foloseşte pentru consum propriu. Praful de culoare albă a fost înaintat Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, iar din concluziile raportului de constatare tehnico ştiinţifică din 24 noiembrie 2009, a rezultat că proba înaintată în cauză, primită de la inculpatul G.C.E., este constituită din 0,03 grame pulbere care conţine cocaină, fenacetină şi lidocaină, cocaina făcând parte din tabelul Anexă II din Legea nr. 143/2000 şi reprezentând un drog de mare risc.
S-a arătat de către Tribunal că toţi cei trei inculpaţi au recunoscut deţinerea de droguri pentru consum propriu, iar inculpaţii A.C. şi G.C.E. şi faptul că, în mai multe rânduri, în locuinţele lor din Bucureşti, respectiv Târgu Jiu, au consumat droguri împreună sau cu alte persoane, declaraţii care, coroborate cu procesele-verbale de percheziţie domiciliară, cu procesele-verbale de cântărire şi testare cu trusa narcotest a drogurilor, cu concluziile rapoartelor de constatare tehnico ştiinţifică, cu procesele-verbale de redare a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice, precum şi cu declaraţiile martorilor, au condus judecătorul fondului la concluzia că aceştia au procurat, transportat, deţinut şi oferit spre consum, tară drept, droguri de mare risc.
În drept, instanţa a apreciat că faptele inculpaţilor M.S., A.C. şi G.C.E., care au consumat droguri de mare risc şi au procurat, transportat, deţinut şi oferit spre consum, fără drept, astfel de droguri, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi, respectiv, de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice. Sub acest aspect, s-a menţionat faptul că art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 reglementează câte două infracţiuni distincte de trafic şi, respectiv consum de droguri, şi anume de risc şi de mare risc, că, în cauză, inculpaţii au consumat şi traficat doar droguri de risc şi că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., chiar dacă drogurile se consumă în mod repetat.
Cu privire la faptele inculpaţilor A.C. şi G.C.E. care, în mod repetat, şi-au pus la dispoziţie locuinţa pentru consum de droguri în scop ilicit, Tribunalul a arătat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. şi a reţinut în favoarea acestora circumstanţe atenuante, făcând aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. a), c) şi d) C. pen. Totodată, faţă de faptul că inculpaţii A.C. şi G.C.E. se află la primul conflict cu legea penală, iar în cazul inculpatului M.S., termenul de reabilitare raportat la condamnarea anterioară s-a împlinit fără ca acesta să comită alte fapte de natură penală, instanţa a apreciat că scopul pedepselor poate fi atins şi fără executarea lor, în condiţiile art. 861 şi urm. C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, instanţa a dispus achitarea inculpaţilor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., constatând că lipseşte latura obiectivă a acesteia, întrucât inculpaţii nu au consumat droguri de risc, ci de mare risc.
În mod similar, Tribunalul a dispus şi în cazul infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., achitarea inculpaţilor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că probele administrate în cauză nu au confirmat vreo asociere a acestora realizată în scopul săvârşirii de infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii M.S., A.C. şi G.C.E., solicitând, în principal, desfiinţarea hotărârii pronunţate de prima instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că nu a fost pusă în discuţia părţilor schimbarea de încadrare juridică a faptelor, iar între considerente şi dispozitiv există contradicţie, instanţa omiţând să insereze în dispozitiv menţiunile referitoare la achitarea inculpaţilor pentru infracţiunile prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În subsidiar, inculpatul A.C. a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că nu există probe din care să rezulte că a realizat acte materiale care întrunesc elementele constitutive ale acestora infracţiuni, precum şi sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000, pentru lipsa elementului subiectiv, respectiv intenţia de comitere a faptei. Totodată, în cazul în care instanţa apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, inculpatul a solicitat să se constate că faptele săvârşite sunt lipsite în mod vădit de pericol social şi să se dispună achitarea sa în acest temei.
Atât inculpatul A.C., cât şi apelanţii M.S. şi G.C.E. au criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor, solicitând reducerea cuantumului acestora, prin acordarea unei eficiente sporite dispoziţiilor art. 76 C. pen.
Prin decizia penală nr. 169VA din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii M.S., A.C. şi G.C.E. împotriva sentinţei penale nr. 130 din 1 iulie 2011 a Tribunalului Hunedoara şi a dispus obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că Tribunalul a pus în discuţia părţilor cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de reprezentantul Parchetului şi a dat posibilitatea inculpaţilor să îşi exprime punctul de vedere asupra acesteia, concluziile lor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din 16 iunie 2011, anterior dezbaterii în fond a cauzei.
Totodată, s-a arătat că, între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia, nu există contradicţii, instanţa de fond inserând în cuprinsul hotărârii dispoziţia referitoare la achitarea inculpaţilor de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, reevaluând materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel a constatat că instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt şi a dat acesteia o încadrare juridică legală, stabilind că inculpaţii M.S., A.C. şi G.C.E., în cursul anilor 2008-2009, au deţinut, au consumat şi au traficat droguri de mare risc, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 4 alin. (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar inculpaţii A.C. şi G.C.E. au tolerat consumul de droguri în mai multe rânduri în locuinţele lor, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.C., s-a arătat că acesta nu a contestat faptul că a consumat droguri de mare risc şi că, în acest scop, le-a cumpărat de la P.S.A., declarând că „s-a întâmplat în câteva rânduri să consum droguri împreună cu M. şi G., acest lucru întâmplându-se în locuinţa mea fără a fi nimic organizat". A subliniat instanţa că, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, este suficient să fie realizată una dintre modalităţile alternative prevăzute de textul de incriminare, or, în speţă este indubitabil că inculpatul a cumpărat şi, în consecinţă, a şi deţinut droguri de mare risc, astfel că susţinerea sa în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii ori că ar fi trebuit completată probaţiunea cu o constatare medico legală ori o expertiză din care să rezulte că era consumator de droguri, a fost apreciată ca fiind vădit nefondată. În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, Tribunalul a făcut aceleaşi precizări cu privire la elementul material al laturii obiective şi a arătat că legea incriminează inclusiv tolerarea consumului de droguri, fiind lipsită de relevanţă apărarea fundamentată pe faptul că inculpatul nu ar fi organizat consumul de droguri în locuinţa sa. De asemenea, nici apărarea legată de faptul că locuinţa nu era proprietatea sa, ci a părinţilor săi nu a fost primită de instanţă, în condiţiile în care, din probele dosarului, rezultă că inculpatul folosea această locuinţă ca şi reşedinţă în perioada derulării studiilor, fiind pusă la dispoziţie, în acest scop, de către părinţii săi. Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2003, Curtea a arătat că soluţia de condamnare a celor trei inculpaţi este legală şi temeinică, din probaţiunea administrată şi, în special, din conţinutul convorbirilor telefonice, coroborate cu obiectele găsite în posesia inculpaţilor, rezultând că aceştia nu au fost doar consumatori de droguri de mare risc, ci au şi traficat astfel de substanţe. S-a apreciat, de asemenea, ca fiind nefondată şi solicitarea inculpatului A.C. de a se considera că faptele săvârşite nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, arătându-se de către instanţă că traficul de droguri de mare risc, punerea la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului de droguri şi deţinerea acestora în vederea consumului sunt fapte deosebit de grave, cu consecinţe dramatice pentru sănătatea persoanelor şi echilibrul acestora, astfel încât nu se poate considera că sunt în mod vădit lipsite de importanţă ori că lezarea adusă valorilor sociale ocrotite prin norma de încriminare a fost una minimă.
Totodată, Curtea de Apel a constatat că şi pedepsele aplicate inculpaţilor de către instanţa de fond au fost corect individualizate, prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., dându-se o eficienţă maximă circumstanţelor favorabile inculpaţilor şi dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că nu există temeiuri pentru a se dispune diminuarea cunatumului sancţiunilor penale şi că măsurile de supraveghere instituite în sarcina inculpaţilor sunt benefice acestora, în scopul prevenirii reiterării comportamentului infracţional.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii M.S. şi A.C., reiterând parţial criticile formulate în apel.
Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul A.C. a susţinut, în esenţă, că instanţele de fond şi de apel au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecinţă greşita sa condamnare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (4) şi art. 5 din Legea nr. 143/2000, materialul probator administrat în cauză nefăcând, în opinia sa, dovada săvârşirii faptelor penale de care este acuzat. Ca urmare, s-a solicitat de către inculpat casarea hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare şi achitarea sa sub aspectul respectivelor infracţiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., având în vedere că faptele ce i-au fost reţinute în sarcină nu prezintă, în concret, gradul de pericol social al unor infracţiuni.
Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., atât inculpatul A.C., cât şi recurentul M.S. au criticat hotărârile pronunţate de Tribunal şi Curtea de Apel sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor ce le-au fost aplicate, solicitând reducerea cuantumului acestora, prin acordarea unei eficiente sporite dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen., precum şi schimbarea modalităţii de executare, prin aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. (inculpatul A.C.).
Deşi în cuprinsul memoriului scris depus la dosar, inculpatul A.C. a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., susţinând că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate absolută întrucât conţine o contradicţie între considerente şi dispozitiv, cu ocazia cuvântului la dezbateri, apărătorul ales al recurentului nu a mai reiterat această critică, arătând în mod expres că nu înţelege să o mai susţină.
Examinând hotărârile atacate prin raportare la motivele de recurs invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii M.S. şi A.C. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menţionat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de judecătorul fondului şi confirmată de instanţa de prim control judiciar este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.
În speţă, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate susţinerile recurentului A.C. în sensul că nu ar fi săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa şi că ar fi fost, aşadar, comisă o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raţionamentele instanţei de fond şi a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârşirea de către inculpatul recurent a infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (2) şi art. 5 din Legea nr. 143/2000, pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, situaţia de fapt reţinută fiind în deplină concordanţă cu dovezile administrate, respectiv: declaraţiile date în cursul urmăririi penale de inculpaţii M.S. (în care a recunoscut că a consumat în mai multe rânduri droguri la locuinţa inculpatului A.C., împreună cu acesta şi cu alte persoane) şi G.C.E. (în cuprinsul cărora a arătat că a consumat de mai multe ori droguri împreună cu inculpatul A.C. şi că acesta din urmă a adus astfel de substanţe, pe care le procura prin intermediul inculpatului M.S.), declaraţiile date de aceiaşi inculpaţi în faţa instanţei de fond (în care au reiterat faptul că au consumat de mai multe ori droguri împreună cu inculpatul A.C., care şi-a pus la dispoziţie în acest scop locuinţa sa din Bucureşti), depoziţiile martorilor P.M.A. (în care a arătat că este prietenă cu inculpatul A.C. şi ştie faptul că acesta este consumator de droguri) şi C.L.N. (care a confirmat că inculpatul G.C.E. consumă droguri împreună cu coinculpaţii M.S. şi A.C.), procesul verbal de percheziţie domiciliară şi planşele foto anexate (din care rezultă că, la data de 28 octombrie 2009, la locuinţa inculpatului A.C., au fost descoperite pe masa din sufragerie, într-o farfurioară, patru bancnote de un RON răsucite în formă de tub şi două cartoane de culoare alb-roşie, sub formă de lopăţică, iar într-o vestă de culoare neagră două seringi tip insulina şi o pungă de sare de lămâie, introduse într-o folie spartă, inscripţionată „Apă pentru preparate injectabile", fiind depistat şi inculpatul M.S. care avea asupra sa o folie de sintalgon clorhidrat de metadonă, conţinând un număr de 10 comprimate; cu aceeaşi ocazie, martora P.M.A. a predat organelor de poliţie 10 comprimate de sintalgon clorhidrat de metadonă, care aparţineau inculpatului A.C., raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 24 noiembrie 2009 al I.G.P.R. - B.C.C.O. (care a stabilit că proba ridicată de la locuinţa inculpatului A.C. este constituită din 10 comprimate care conţin ca substanţă activă Metadonă Clorhidrat (Methadone hydrochloride), substanţă ce face parte din Tabelul nr. II anexă la Legea nr. 143/2000 şi reprezintă un drog de mare risc, raportul de evaluare din 29 octombrie 2009 întocmit de Agenţia Naţională Antidrog - Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere Gorj (din care rezultă că inculpatul A.C. este consumator de heroină de circa 1 an), notele de redare a conţinutului convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A.C. cu M.S., dar şi cu alte persoane, din care rezultă implicarea sa în traficul de substanţe interzise şi împrejurarea că a fost principalul finanţator al activităţii frauduloase desfăşurate de inculpatul M.S., datorită faptului că provenea dintr-o familie cu posibilităţi financiare, precum şi declaraţiile date de inculpatul A.C. în faţa organelor de anchetă penală (în cuprinsul cărora a recunoscut că este consumator de droguri, că a procurat în repetate rânduri astfel de substanţe pentru a le consuma împreună cu inculpaţii G.C.E. şi M.S. şi că şi-a pus la dispoziţie locuinţa din Bucureşti pentru a permite consumul de stupefiante).
Toate aceste probe confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi însuşită de Curtea de Apel cu privire la comiterea de către inculpatul A.C. a infracţiunilor pentru care a fost condamnat, instanţa de recurs neidentificând vreo discordanţă între aceasta şi conţinutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.
De altfel, în motivele scrise de recurs şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, nici inculpatul nu a invocat aspecte esenţiale, necontroversate şi evidente, ce ar rezulta din compararea conţinutului probelor cu soluţia de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare proprie a probelor administrate, din care, în opinia sa, nu ar rezulta comiterea infracţiunilor ce i s-au reţinut în sarcină şi solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanţa fond şi cea de prim control judicar, reinterpretarea şi reaprecierea materialului probator, operaţiune care, în situaţia inexistenţei unei erori grave de fapt, cum este cazul în speţă, nu se poate realiza prin prisma dispoziţiilor art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanţă deplină între dovezile administrate şi situaţia de fapt stabilită de Tribunal şi Curtea de Apel cu privire la inculpatul A.C., nefiind indicată de recurent şi nici identificată de instanţa de recurs vreo probă a cărei existenţă sau inexistenţă să fi fost în mod eronat afirmată de instanţele inferioare sau al cărei conţinut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul recurent.
Motivul de recurs reglementat de pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. nu poate fi reţinut nici din perspectiva dispoziţiilor obligatorii ale deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, constatându-se, pe baza materialului probator administrat în cauză, că circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi cele personale ale inculpatului A.C. conduc la concluzia certă că faptele comise de acesta, prin conţinutul lor concret şi prin atingerea importantă adusă valorilor sociale apărate de lege, prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor prevăzute de art. 4 alin. (2), art. 2 alin. (2) şi art. 5 din Legea nr. 143/2000, ultimele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.. Astfel, având în vedere perioada mare de timp în care a acţionat inculpatul, împreună cu alte persoane cu aceleaşi preocupări pe linia consumului şi traficului de droguri, multitudinea actelor materiale comise, precum şi consecinţele nefaste ale acestora asupra sănătăţii publice şi siguranţei persoanelor, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-a realizat de către instanţa de fond şi cea de prim control judiciar o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 18 alin. (2) C. pen., stabilindu-se în mod întemeiat că faptele comise de recurent prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care acesta a fost condamnat.
2. În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepselor cu închisoarea aplicate recurenţilor M.S. şi A.C., aspect criticat de aceştia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate atât în privinţa cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.
În mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat inculpaţilor, au fost avute în vedere importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârşirea infracţiunilor, durata mare în timp a desfăşurării activităţii infracţionale, modalitatea în care aceştia au acţionat şi multitudinea actelor materiale comise, precum şi comportamentul lor procesual, inculpatul A.C. revenind, parţial, în faţa instanţei de fond, fără nicio explicaţie credibilă şi în pofida probelor certe de vinovăţie administrate până în acel moment în cauză, asupra declaraţiilor de recunoaştere necondiţionată a faptelor date în cursul urmăririi penale, în scopul evident de a obţine exonerarea sa de răspundere pentru o parte din infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale.
De asemenea, în mod corect au fost valorificate în procesul de cuantificare a sancţiunilor penale aplicate inculpaţilor datele ce caracterizează persoana acestora, respectiv lipsa antecedentelor penale - în cazul inculpatului A.C., şi conduita adecvată în cadrul relaţiilor sociale în perioada de timp scursă de la data ultimei condamnări - în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.S., împrejurări în raport cu care instanţa de fond a dat dovadă de suficientă clemenţă, prin reţinerea în favoarea recurenţilor a dispoziţiilor art. 74 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, şi suspendarea sub supraveghere a executării acestora, în condiţiile art. 861 C. pen.
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi de judecătorul fondului şi confirmate de instanţa de prim control judiciar au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unor sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea acestora şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului A.C. de aplicare a dispoziţiilor art. 81 C. pen., având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că nu este îndeplinită, în cauză, cerinţa referitoare la limita maximă a pedepsei rezultante aplicate pentru concursul de infracţiuni, prevăzută de alin. (2) al acestui articol, precum şi aprecierea, fundamentată pe gravitatea infracţiunilor şi comportamentul procesual oscilant manifestat pe parcursul procedurii judiciare, că scopul sancţiunii penale nu poate fi atins decât prin supunerea inculpatului, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere specială din partea organelor judiciare şi cerinţei ca acesta să respecte anumite obligaţii stabilite de instanţa de judecată, în condiţiile legii.
În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.S. şi A.C. şi, având în vedere faptul că aceştia sunt cei care se află în culpă procesuală, va dispune, în temeiul art. 192 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen., obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.S. şi A.C. împotriva deciziei penale nr. 169/A din 14 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat M.S. la plata sumei de 700 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat A.C. la plata sumei de 475 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3511/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3566/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
