ICCJ. Decizia nr. 3581/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3581/2012

Dosar nr. 7816/62/2009

Şedinţa publică din 5 noiembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 119/S din 24 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 7816/62/2009 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul I.G. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. c) şi d) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. inculpatul I.G. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., acelaşi inculpat I.G. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de viol, sub forma tentativei prevăzută de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi ţara, dispusă prin decizia penală nr. 170/R din 09 martie 2007 a Curţii de Apel Braşov relativ la inculpatul I.G.

S-a constatat că inculpatul I.G. a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 23 ianuarie 2006-09 martie 2007.

S-a luat act că partea vătămată D.N. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 109 alin. (3) C. proc. pen., mijloacele materiale de probă constând într-un CD privind recunoaşterea din grup, tampoane cu secreţii vaginală şi anală, două telefoane mobile mărcile S. şi A. şi un încărcător luate din posesia părţii civile D.N., au rămas la dispoziţia instanţei până la soluţionarea definitivă a cauzei.

A fost respinsă cererea martorului S.S.M. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În baza art. 189 alin. (2) raportat la art. 190 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondul cheltuielilor judiciare special alocat a sumei de 173 RON către martorul T.C.

A fost respinsă cererea inculpatului I.G. de acordare a cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen. şi art. 176 lit. c) şi d) C. pen., respectiv, viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în data de 28 iunie 2005, prin folosirea violenţei, i-a sustras victimei D.I. un lănţişor din aur, un inel din aur şi o brăţară din argint, precum şi două telefoane mobile, a încercat să întreţină cu victima relaţii sexuale şi întrucât aceasta s-a opus, a strangulat-o, loviturile produse cauzându-i decesul.

Prin sentinţa penală nr. 278/2008 pronunţată de Tribunalul Braşov s-a dispus achitarea inculpatului, hotărârea fiind casată, prin decizia penală nr. 2418 din 24 iunie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.

Tribunalul Braşov, judecând după casarea dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la completarea probatoriului dispusă de instanţa de recurs şi analizarea probelor în ansamblul lor, reţinând că nu s-a dovedit nici prezenţa inculpatului în zona pădurii S. alături de victimă şi nici acţiunile infracţionale ale inculpatului în sensul lovirii şi sugrumării victimei, al încercării sale de a întreţine un raport sexual cu aceasta şi al deposedării, prin violenţă, de cele două telefoane mobile şi de bijuteriile ce le avea asupra sa.

Se reţine că, nicio probă administrată în cauză, fie directă sau indirectă, ştiinţifică sau testimonială, nu au atestat prezenţa inculpatului I.G. în data de 28 iunie 2005, după ora 15:00, în zona pădurii S.

În cauză au fost audiaţi mai mulţi martori – M.C., N.D., S.F., N.T., dar şi D.I., M.I. sau M.M. - care relevă, în mod coroborat, că la data comiterii faptelor inculpatul I.G. se afla la casa în construcţie a martorului M.I. aflată în partea opusă, faţă de pădurea S., a oraşului Slatina.

Totodată, tribunalul a reţinut că nu există probe care să ateste faptul că inculpatul I.G. ar fi exercitat violenţe de natură fizică, ar fi încercat să o violeze sau ar fi deposedat-o de anumite bunuri pe numita D.I.

Tribunalul Braşov a subliniat că există posibilitatea ca inculpatul I.G. să fi deţinut telefoanele victimei D.I., însă această posesie nu se poate constitui, prin ea însăşi, un temei probator suficient pentru condamnarea inculpatului relativ la comiterea infracţiunilor de care acesta a fost acuzat.

În mod similar versiunii, pe larg descrise în actul de sesizare a instanţei, se pot cu uşurinţă imagina şi alte modalităţi posibile de derulare a evenimentelor din 28 iunie 2005 care, contrar celor expuse în rechizitoriu, exclud întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor ce i se impută inculpatului I.G.

Cu titlu exemplificativ, prima instanţă a motivat că este posibil, în aceeaşi măsură în care e posibilă versiunea expusă în rechizitoriu, ca o altă persoană să ucidă victima, să fugă ulterior, iar inculpatul să-şi însuşească telefoanele găsite lângă corpul victimei D.I. şi să nu denunţe, din diverse raţiuni, cele întâmplate.

De asemenea, s-a reţinut că este posibil ca inculpatul I.G. şi o altă persoană să fi abordat victima care, din diverse motive, să fi fost ucisă de cel ce se afla împreună cu inculpatul, iar acesta din urmă să nu releve organelor judiciare cele sesizate, putându-i-se imputa o eventuală complicitate pe care nu a comis-o. De asemenea, s-a arătat că ar fi fost posibil ca autorul faptelor să se fi întâlnit la scurt timp după comiterea acestora cu inculpatul, căruia i-a vândut cele două telefoane, iar I.G., din diverse raţiuni, nu ar dori să releve adevărul în cauza de faţă.

Aspectele relevate în rechizitoriu, privitor la profilul psihologic al inculpatului I.G., că ar fi o persoană obsedată sexual, nu pot complini, în cauza de faţă, lipsa unor probe certe relativ la prezenţa sa la locul faptei sau interacţiunea sa, de natură fizică, cu victima D.I.

Câtă vreme în cauză nu a fost identificată nicio urmă sau o altă dovadă - pe corpul victimei, pe corpul inculpatului, la locul unde s-a descoperit cadavrul (sau în apropiere), la domiciliul inculpatului etc. - care să probeze acţiunile violente ale inculpatului I.G. asupra victimei D.I., prezumţia de nevinovăţie nu a fost înlăturată, astfel că soluţia care se impune este aceea a achitării.

Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi partea civilă D.N., hotărârea fiind criticată pentru greşita achitare a inculpatului, respectiv greşita soluţionare a laturii civile.

Prin decizia penală nr. 112/AP din 25 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Braşov s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurilor, menţinându-se hotărârea primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

Instanţa de apel a reţinut că în cauză operează principiul in dubio pro reo, câtă vreme nu se poate stabili cu certitudine că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Instanţa de apel a reţinut că din declaraţiile martorilor G.V., M.M.E. şi V.P. - primii doi fiind cumpărătorii celor două telefoane mobile mărcile A. şi S. care au aparţinut victimei şi în baza cărora s-a ajuns la declanşarea procedurii faţă de inculpatul I.G., unele neconcordanţe cu privire la culoarea părului şi obiectele de îmbrăcăminte, cât şi momentele, diferite, când s-ar fi realizat vânzarea-cumpărare a celor două terminale portabile de către vânzător, indicat de aceşti martori a fi inculpatul I.G.

În ceea ce-l priveşte pe martorul G.V., în declaraţiile pe care acesta le-a dat pe parcursul procesului penal, vânzătorul telefonului mobil marca A. avea părul:

- „galben" (declaraţia din 23 ianuarie 2006 din cursul urmăririi penale)

- „înspicat, spre gălbui" (declaraţia din 19 septembrie 2006 dată în faţa Tribunalului Olt),

- „spre roşcat" (declaraţia dată în faţa Tribunalului Braşov).

O altă neconcordantă este cea referitoare la data achiziţionării telefonului mobil marca A. de către martorul G.V., acesta menţionând data de 28 iunie 2005, pe când martorul V.P., care s-ar fi aflat în acelaşi maxi-taxi cu primul martor, menţionează o altă dată, cea de 29 iunie 2005.

În privinţa aspectelor de fapt desprinse din declaraţiile martorului G.V., instanţa de apel mai reţine un aspect contradictoriu. Astfel, în cursul urmăririi penale, acest martor a declarat că „I.G. parcă era dezechilibrat mintal, fiind şi beat (...)". Trecând peste remarca „dezechilibrat mintal" de care se face vorbire în expozitivul actului de sesizare şi în privinţa căreia acelaşi martor a menţionat în faţa instanţei de judecată că nu i-au aparţinut aceste remarci (declaraţia fiind consemnată prin dactilografiere - sublinierea Curţii), instanţa de apel nu poate să nu observe că, în faţa Tribunalului Olt, acelaşi martor a învederat faptul că „am simţit că acea persoană mirosea a transpiraţie, însă nu am remarcat alte mirosuri".

Or, Curtea de Apel, admite că o persoană poate prezenta halenă alcoolică (vis-a-vis de menţiunea „mirosuri" din declaraţia acestuia), fără a se afla în stare de beţie (fiind şi „beat"- cealaltă declaraţie a martorului), dar nu poate admite ca o persoană să se afle în stare de beţie, fără a prezenta halenă alcoolică.

În ceea ce-l priveşte pe martorul P.V. - persoană care s-ar fi aflat în acelaşi maxi-taxi atât cu vânzătorul telefonului mobil marca A. şi despre care a susţinut că ar fi fost una şi aceeaşi persoană cu inculpatul I.G., cât şi cu martorul G.V., din declaraţia acestuia rezultă, pentru un prim aspect contradictoriu, aşa cum s-a arătat, că data prezenţei celor 3 persoane în maxi-taxi a fost 29 iunie 2005. În continuare, un alt aspect contradictoriu este cel referitor la culoarea părului „blond pe lăngă urechi şi alb grizonat în rest" la urmărire penală, „culoare castanie" (declaraţia din faţa Tribunalului Olt) şi „o nuanţă de blond" în declaraţia din faţa Tribunalului Braşov în primul ciclu procesual.

Aspecte contradictorii sunt şi cele care privesc vestimentaţia vânzătorului telefonului mobil marca A. Astfel, martorul G. a menţionat că „parcă era îmbrăcat într-un tricou şi o geacă", pe când martorul P., în declaraţia din cursul urmăririi penale, mai aproape de data de 29 iunie 2005 (menţionată de acesta, diferită de cea de 28 iunie 2005 menţionată de G.) când s-ar fi perfectat vânzarea-cumpărarea telefonului mobil, nu a indicat, ca şi obiect de vestimentaţie, o şapcă pe care „atunci când a urcat în microbuz, şi-a luat-o de pe cap", potrivit declaraţiei date în faţa Tribunalului Olt, înainte de strămutare.

În privinţa aspectelor de fapt desprinse din declaraţiile martorului M.M.E. - cumpărătorul celui de-al doilea telefon mobil al victimei, Curtea reţine că au fost relevate şi în acestea aspecte contradictorii. Astfel, în declaraţia dată în primul ciclu procesual, în faţa Tribunalului Braşov, data achiziţionării telefonului mobil a fost „începutul lunii iulie 2005", pe când, în rejudecare, data achiziţionării a fost „în data de 28 iunie 2005". Relativ la alte aspecte de fapt evidenţiate de declaraţiile acestui martor. În coroborare cu altele desprinse din înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, în ambele cicluri procesuale, Curtea reţine un aspect care conduce la naşterea unor semne de întrebare.

Astfel, la Dosarului nr. 840/104/2006 de pe rolul Tribunalului Braşov (după strămutare), se află adresa nr. 35.187 din 26 septembrie 2007 al M.I.R.A., I.P.J. Olt, Serviciul Investigaţii Criminale, din conţinutul căreia rezultă că „portretele robot au fost efectuate în jurul datei de 27 octombrie 2005 (...) în baza descrierilor făcute de martorii M.E.M. (...)".

Or, Curtea reţine în privinţa aspectelor relevante că:

- la data de 27 octombrie 2005, acest martor avea cunoştinţă care era obiectul anchetei - câtă vreme a participat la oferirea unor relaţii ce au condus la efectuarea portretelor robot şi a menţionat în cuprinsul declaraţiei, verso ultimul alineat, că „mi s-a adus la cunoştinţă că telefonul S. pe care eu l-am cumpărat de (la) înv. I.G. a aparţinut victimei D.I. care a fost omorâtă în luna iulie 2005”;

- cunoscând aceste aspecte legate de telefonul mobil marca S., telefonul mobil a fost ridicat de la I.C.M., prietena acestui martor, abia în data de 16 noiembrie 2005, urmare a autorizării efectuării unei percheziţii de către Tribunalul Olt, în baza autorizaţiei dată în dosarul penal nr. 5763/P/2005, deşi acest martor menţionează în aceeaşi declaraţie, faptul că „menţionez că eu de bună voie am predat acest telefon organelor de urmărire penală".

Trecând peste aceste aspecte contradictorii cu privire la culoarea părului şi obiectele de îmbrăcăminte, cât şi momentele, diferite, când s-ar fi realizat vânzarea-cumpărarea celor două terminale portabile de către vânzător, indicat de cei trei martori ca fiind inculpatul I.G., Curtea reţine că nu s-a făcut dovada prezenţei inculpatului, în data de 28 iunie 2005, în intervalul critic, respectiv după ora 15.07 - ora ultimului apel telefonic efectuat de pe telefonul fix de către victimă, în zona pădurii S. situată în apropierea Liceului A. din Municipiul Slatina.

Curtea reţine că la data de 28 iunie 2005, inculpatul desfăşura activităţi pentru SC „C." SRL Slatina (nefiind angajat decât din luna iulie a aceluiaşi an 2005), societate comercială ce avea contractate mai multe lucrări, printre care şi una de construire a unui imobil pentru martorul M.I.

La data respectivă, potrivit declaraţiilor martorilor D.I., M.I., M.M., M.C., N.D., S.F. şi M.T., inculpatul I.G. a efectuat mixarea materialului necesar turnării fundaţiei acestei case, operaţiune ce a necesitat prezenţa inculpatului, deoarece el era cel care turna betonul pentru fundaţii. Această operaţiune s-a terminat în seara zilei de 28 iunie 2005, târziu, aspecte certe evidenţiate de depoziţiile martorului D.I., administratorul SC „C." SRL Slatina şi proprietarii viitoarei construcţii (la data respectivă), martorii M.I. Astfel, data de 28 iunie 2005 a fost reţinută de martorul M.I., prin prisma unui eveniment nefericit, respectiv decesul finei acestuia care l-a determinat să o transporte de la Bucureşti la Slatina, iar în privinţa martorilor M., prin prisma sărbătorii creştin-ortodoxe a „Sfinţilor Petru şi Pavel" care, potrivit calendarului creştin-ortodox, este prăznuită, întotdeauna, în data de 29 iunie, cei doi martori menţionând că turnarea fundaţiei la casa lor s-a terminat înainte de această sărbătoare. De asemenea, în referire la imobilul martorilor M., Curtea reţine că acesta era situat la o distanţă apreciabilă, de peste 5 kilometri, în raport cu zona pădurii S. din Municipiul Slatina.

Aspectele de fapt din declaraţiile acestor martori se coroborează cu cele ale inculpatului, acesta din urmă declarând că a efectuat lucrări de turnare a fundaţiei la casa celor doi martori. Acelaşi inculpat a susţinut că nici nu s-a aflat în ziua de 28 iunie 2005 în zona pădurii S. din Municipiul Slatina şi nici nu a avut vreo tangenţă cu victima, decât după declanşarea procedurii judiciare împotriva sa. Mai mult, nici un element de probă desprins dintr-o probă testimonială sau ştiinţifică, nu-l plasează pe inculpat în zona respectivă, declaraţiile martorilor P.M. şi I.D., angajaţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor din Judeţul Olt, fiind irelevante sub acest aspect cu privire la faptele deduse judecăţii, fiind excluse probabilităţile din probaţiunea procesual penală, mai ales că nu sunt oferite date referitoare la evenimentul tragic ce a avut ca urmare decesul victimei D.I.

În actul de inculpare, s-a susţinut că inculpatul ar fi lovit-o şi, ulterior, sugrumat-o pe victimă, inculpatul şi ameninţând-o pe victimă să întreţină un raport sexual cu acesta.

Curtea reţine, cum de altfel a reţinut şi prima instanţă, că aceste acţiuni nu s-a dovedit a fi fost comise de inculpat.

Astfel, în primul rând, trebuie avute în vedere argumentele expuse, prin care s-a motivat asupra faptului că inculpatul nu s-a aflat în preajma pădurii S., în data de 28 iunie 2005, dar nici în preajma victimei D.I. în aceeaşi dată sau anterior acesteia.

În al doilea rând, Curtea reţine că victima a fost descoperită în data de 03 iulie 2005, cadavrul acesteia aflându-se într-o avansată stare de putrefacţie - cu scheletizarea cvasitotală a feţei, putrefacţia trunchiului şi membrelor, cu apariţia circulaţiei postume şi putrefacţia organelor interne, fapt ce a determinat o imposibilitate de precizare, cu exactitate, a datei morţii, ci numai aproximarea ei, cât şi faptul că nu s-a putut determina dacă victima a întreţinut sau nu un act sau raport sexual, neevidenţiindu-se prezenţa spermei, urmare a efectuării examenului serologic şi analizei ADN pe tampoanele cu secreţie vaginală şi anală (a se vedea Avizul din data de 30 noiembrie 2007 a Comisiei Superioare din cadrul INML M.M., de la Dosarul nr. 840/104/2006 al Tribunalului Braşov, după strămutare). În referire la aceste aspecte, curtea nu poate decât să observe că, deşi în data de 29 iunie 2005, D.N., tatăl victimei, a anunţat dispariţia acesteia, nu au fost efectuate cercetări în vederea clarificării celor descrise de acesta în declaraţia sa, unde au fost relevate aspecte legate de faptul că victima fusese solicitată a se prezenta la „convocarea susţinută la colegiul C." şi că „Dna C. secretara liceului I.M. i-a amintit că la ora 16:00 trebuie să fie prezentă la liceul C. ptr. convocare, iar fiica mea a spus că pleacă imediat cu un taxi, dar nu a mai ajuns la colegiu".

Lipsa deplasării organelor de cercetare penală pe posibilul traseu/posibilele trasee pe care victima l-ar/le-ar fi parcurs, a dus la imposibilitatea descoperirii cadavrului acesteia înaintea datei de 03 iulie 2005 – în ipoteza că aceasta ar fi fost ucisă, atât în data 28 iunie 2005, cât şi în locul în care a fost găsit cadavrul. Curtea are în vedere faptul că, înainte de instalarea stării de putrefacţie, urmele puteau fi valorificate ştiinţific cu mai multă precizie, numai dacă ne raportăm la informaţiile puse la dispoziţie de Administraţia Naţională de Meteorologie R.A., potrivit cărora aversele de ploaie ce au determinat precipitaţii abundente de peste 58, respectiv 80 l/mp, au fost semnalate de staţia meteo Slatina începând cu data de 02 iulie 2005.

În lumina aspectelor de mai sus, Curtea reţine că sunt nefondate criticile aduse în apel de parchet şi partea civilă, făcându-se o corectă aplicare a adagiului latin in dubio pro reo care operează inclusiv în privinţa solicitării orale făcute de procurorul de şedinţă sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei de sustragere a celor două telefoane mobile, din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de însuşire a bunului găsit, prevăzută de art. 216 C. pen. Aceasta, deoarece, pe de o parte, nu s-a făcut dovada, dincolo de orice dubiu, a identităţii dintre persoana inculpatului I.G. şi vânzătorul descris de cei trei martori G.V., M.M.E. şi V.P. (potrivit argumentelor expuse supra), iar de aici că inculpatul ar fi fost în posesia acestora pentru a dispune de ele, cum o cere textul de lege incriminator, iar pe de altă parte, nici nu a fost oferită de parchet varianta pe care Curtea să o folosească pentru celelalte bunuri despre care s-a susţinut că ar fi fost sustrase de inculpat de la victimă - lănţişorul din aur, inelul de logodnă, tot din aur şi brăţara din argint.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. Deşi în motivele scrise a fost invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., procurorul de şedinţă a arătat că nu mai susţine această critică.

Au fost reiterate criticile invocate în apel, în opinia acuzării, probe administrate în cauză îl indică pe inculpatul I.G. ca fiind autorul infracţiunilor de omor deosebit de grav şi viol.

În susţinerea recursului se face referire la procesul-verbal de cercetare la faţa locului, actele medicale care au stabilit leziunile victimei, dar şi cauza decesului, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi criminalistică din 12 mai 2005, constatându-se imposibilă detectarea şi gerotipărea urmelor biologice datorită degradării bacteriene ovocizate a microurmelor, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile şi trecerii unei perioade îndelungate de timp, declaraţiile martorilor care au fost în apropierea inculpatului la data la care se pretinde că au fost comise faptele, declaraţiile inculpatului.

În opinia procurorului, probele administrate dovedesc vinovăţia inculpatului, astfel că achitarea sa este greşită, fiind rezultatul uni grave erori de fapt.

Înalta Curte, examinând recursul, prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca principiu fundamental al procesului penal, prezumţia de nevinovăţie determină structura procesului penal, aceasta operând atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească.

Potrivit acestei prezumţii, nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală decât pe bază de probe, găsindu-şi funcţionalitatea în toate momentele instrucţiei penale, dar şi în cursul judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Autorităţile judiciare au obligaţia de a porni de la prezumţia de nevinovăţie, sarcina probaţiunii trecând de la organul de urmărire penală care solicită condamnarea inculpatului la instanţa de judecată care poate dispune condamnarea numai atunci când probele demonstrează vinovăţia persoanei trimisă în judecată.

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie, ca principiu distinct de celelalte drepturi ale inculpatului în cursul procesului penal, organele judiciare trebuie să aibă în vedere şi să respecte următoarele cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probelor revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; până la adoptarea unei hotărâri de condamnare, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, iar după adoptarea unei hotărâri de condamnare definitivă prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes; hotărârea de condamnare trebuie să fie fundamentată pe probe certe de vinovăţie, ori în caz de îndoială, care nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Pornind de la noţiunea de vinovăţie a unei persoane - astfel cum prevăd dispoziţiile art. 17 şi 19 C. pen. - se poate aprecia că probele administrate în faza de urmărire penală, dovedesc de principiu vinovăţia persoanei trimise în judecată, dar este obligatoriu ca prezumţia de nevinovăţie să funcţioneze şi după terminarea fazei de urmărire penală până la pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitivă. Aceasta pentru că, prezumţia de nevinovăţie este o realitate juridico-socială, garantată celui învinuit de săvârşirea unei infracţiuni. Numai probele administrate în faza de urmărire penală nu pot sta la baza unei hotărâri de condamnare, fiind necesar ca instanţa, în cursul cercetării judecătoreşti, să administreze toate probele pe care le apreciază ca fiind necesare aflării adevărului.

Prezumţia de nevinovăţie îmbracă două coordonate: administrarea probelor în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti, respectiv interpretarea acestora.

În ceea ce priveşte interpretarea probelor, dacă faptele deduse judecăţii nu au fost stabilite prin probe certe, nu se poate vorbi de vinovăţie şi, în acelaşi timp, nu se poate dispune condamnarea persoanei trimise în judecată. Pentru a putea fi înlăturată prezumţia de nevinovăţie, este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, supoziţiile, pentru că atunci faptele nu sunt stabilite cu certitudine, iar prezumţia de nevinovăţie împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare. În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că autorităţile judiciare au administrat toate probele - inclusiv cele dispuse de instanţa supremă prin decizia de casare, respectiv informaţii de la operatorul de telefonie mobilă despre orice relaţie ce poate fi precizată în legătură cu o eventuală utilizare a celor două telefoane aparţinând victimei, începând cu ziua decesului, reascultarea martorilor cumpărători de bună credinţă G.V. şi M.E., N.D., S.G. şi N.T.; audierea unui expert în materie de construcţii - necesare pentru lămurirea situaţiei de fapt, dar acestea nu au putut depăşi limita supoziţiilor, a bănuielilor că inculpatul ar fi autorul faptelor.

În sarcina acestuia s-a reţinut că în data de 28 iunie 2005, prin folosirea violenţei, i-a sustras victimei D.I., un lănţişor din aur, alte bijuterii, precum şi două telefoane mobile, a încercat să întreţină raporturi sexuale cu victima şi pentru că aceasta s-a opus, a ştrangulat-o, cauzându-i leziuni care au condus la deces, victima fiind găsită în zona pădurii S. după câteva zile.

Efectuându-se cercetarea la faţa locului, organele judiciare au găsit victima în zona pădurii S., la o distanţă de aproximativ 250 m de Mănăstirea S., într-o râpă, aproximativ la 6 m de aleea asfaltată care străbate pădurea. Victima a fost găsită parţial dezbrăcată, într-o stare avansată de putrefacţie, cu mâinile legate la nivelul încheieturilor palmei cu un cordon textil.

Din analiza raportului de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică, întocmit la data de 12 august 2005 rezultă că obiectele ridicate de la faţa locului - fragmente de chilot, sarafan, depozite subunghiale, pet plastic, cutie de suc, pixuri, cârduri, pachet de ţigări, ochelari de soare, 3 dibluri - au fost supuse examinării biocriminalistice, dar după investigaţii s-a constatat imposibilă detestarea şi genotiparea urmelor biologice datorită degradării bacteriene avansate a microurmelor, întrucât în perioada nopţii a plouat abundent după care a urmat o căldură toridă.

Astfel cum rezultă din raportul de necropsie, moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice acute prin compresiunea ţesuturilor moi ale gâtului, în cea mai mare probabilitate cu mâna, putând data din 28 iunie 2005.

Nici probele ştiinţifice administrate în cauză şi nici probele testimoniale nu-l plasează pe inculpat la locul comiterii infracţiunii - uciderea victimei producându-se, astfel cum susţine acuzarea, la data de 28 iunie 2005 - şi nici nu dovedesc o eventuală întâlnire a acestuia cu victima.

Martorii audiaţi în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti au arătat că inculpatul, în ziua de 28 iunie 2005 se afla la casa în construcţie a martorului M.I., aflată în partea opusă, faţă de pădurea S. a oraşului Strehaia.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor G.V. şi M.M.E. - aceştia pretinzând că au cumpărat două telefoane mobile de la inculpatul I.G., în acord cu interpretarea dată de instanţa de apel, Înalta Curte reţine că nici acestea nu dovedesc vinovăţia inculpatului.

Ele sunt contradictorii sub aspectul elementelor de identificare ale persoanei de la care martorii au cumpărat telefoanele mobile, iar pe de altă parte, nu susţin teza probatorie a parchetului, în sensul că uciderea victimei a fost rezultatul acţiunilor violente ale inculpatului I.G.

În atare condiţii, în lipsa unor probe certe, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, prezumţia de nevinovăţie nu a fost înlăturată, astfel că soluţia de achitare a inculpatului I.G. pentru infracţiunile de omor deosebit de grav şi tentativă de viol şi tâlhărie, întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., este legală.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 112/AP din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov.

Văzând şi dispoziţiile art. 189-192 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 112/AP din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul I.G.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3572/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3584/2012. Penal. Traficul de influenţă... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3581/2012. Penal