ICCJ. Decizia nr. 3566/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3566/2012
Dosar nr. 2439/98/2011
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 312/F din 03 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, în baza art. 254 C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii S.L., N.R.C. şi C.D.F., la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de câte 3 ani închisoare aplicată fiecărui inculpat pe durata unui termen de încercare de 5 ani, prevăzută de art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. li s-a pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii, i s-a interzis fiecărui inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., lit. b) şi c) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor.
S-a luat act că inculpaţii au fost reţinuţi 24 ore la 31 martie 2011.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 255 alin. (5) C. pen., au fost obligaţi inculpaţii la restituirea către martorul denunţător G.M. a sumei de 1.180 RON, câte 393 RON de la fiecare inculpat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii S.L., N.R.C. şi C.D.F. sunt agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Ialomiţa - sectorul Poliţiei de Frontieră Hârşova.
Aşa cum rezultă din fişele postului, printre atribuţiile acestora se număra şi culegerea de date şi informaţii de interes operativ, potrivit normelor legale, precum şi întocmirea de acte premergătoare la constatarea infracţiunilor, iar în situaţia contravenţiilor, întocmirea proceselor-verbale de constatare a acestora.
Din procesul-verbal încheiat în ziua de 2 martie 2011 de organul D.G.A., a rezultat că în ziua de 25 septembrie 2010, cei trei inculpaţi intrau de serviciu începându-şi activitatea la orele 08,00 şi terminând la orele 20,00.
O parte din activitate şi-au desfăşurat-o în zona punctului de taxare de la podul G. – V.O. situat pe DN 2 A, efectuându-se o patrulare cu autoturismul V. cu numărul de înmatriculare MAI.
În aceeaşi zi, martorul G.M. împreună cu P.F.l. şi S.I. au plecat cu autoturismul D. din Slobozia spre zona Hârşova pentru a pescui.
Aceştia aveau în maşină o barcă pneumatică, precum şi nişte plase monofilament. În zona Staţiei de taxare de la G. se afla un echipaj al poliţiei de frontieră cu un autoturism, echipajul fiind compus din inculpaţii S.L., N.R.C. şi C.D.F., care a făcut semn de oprire.
Cei trei nu au oprit întrucât aveau barca şi plasele monofilament şi şi-au continuat drumul spre Hârşova. Inculpaţii au plecat în urmărirea celor trei, i-au ajuns, iar P.F. conducătorul auto, a fugit pe câmp, la locul respectiv rămânând G.M. şi S.I.
Agenţii de poliţie au luat din maşina celor trei barca precum şi plasele, punându-le în maşina lor. Din cei trei poliţişti s-au recomandat S.L. şi C.D.F., iar N.R.C. a venit mai târziu la maşina oprită. Cu acest prilej, G.M. a explicat că intenţionau să meargă la pescuit într-o „vărsătură" de lângă Dunăre şi întrebat fiind de ce a fugit al treilea care se afla cu ei (P.F.), G.M. Ie-a spus că din cauza plaselor care sunt interzise la deţinere. G.M. a fost întrebat de S.L. câţi bani au la ei şi i s-a răspuns că au 70-80 RON, situaţie în care S.L. a afirmat că sunt puţini bani. G.M. a spus că le poate oferi suma de 500 RON, însă şi de această dată S.L. a afirmat că suma este mică, ei fiind trei, după care între agenţii de poliţie s-a purtat o discuţie legată de chemarea (intervenţiei) de faptul că vor da foc la stuf pentru a-l găsi pe P.F. şi că autoturismul va fi confiscat.
Speriindu-se, G.M. le-a spus poliţiştilor că poate face rost de 1.100-1.200 RON, sens în care trebuie să sune soţia. Acesta a sunat-o pe soţia sa căreia i-a explicat ce s-a întâmplat şi i-a cerut să ia toţi banii din casă şi în acelaşi timp să meargă la o cumnată a lor, de unde să mai ia nişte bani, spunându-i acesteia sa vină cu suma de 1.200 RON. De asemenea, G.M. i-a spus soţiei sale G.F. ca banii sa îi fie aduşi în staţia de taxare de la G., unde se aflau si poliţiştii de frontieră.
Deoarece nu aveau suficienţi bani în casă, G.F. s-a împrumutat cu suma de 500 RON de la sora sa C.I., iar apoi împreună cu acesta, cu un nepot B.G., s-au deplasat cu un taximetru la staţia de taxare de la G.
Pe drum, până să ajungă la această staţie de taxare, G.F. a fost sunată de mai multe ori de soţul său, care îi cerea să se grăbească. După ce a ajuns, G.F. i-a dat lui G.M. suma de 1.100 RON, iar la puţin timp li s-a făcut semn de către un agent de poliţie de frontieră să treacă cu taximetru din staţia de taxare fără să plătească. Când a ajuns în dreptul maşinii poliţiştilor, G.F. a remarcat doi poliţişti de frontieră, unul dintre ei afirmând: „a avut noroc doamnă, că îl arestam”.
După venirea soţiei şi primirea banilor, numitul G.M. i-a dat suma de 1.180 RON (1.000 RON primiţi de la soţie şi 80 RON ce îi avea asupra sa) inculpatului S.L., ceilalţi doi poliţişti fiind în apropiere.
După primirea banilor, S.L. a aruncat barca şi plasele într-un şanţ, după care toţi trei poliţiştii au plecat cu maşina unităţii. La rândul lor, G.M. si ceilalţi s-au reîntors la Slobozia.
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţa de fond pe baza denunţului formulat G.M., declaraţile de martor, înregistrarea audio-video, listingul convorbirilor telefonice.
Audiaţi fiind, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul S.L., N.R.C şi C.D.F., au negat săvârşirea faptei arătând că nu au oprit pentru control un autoturism D. şi că nu îi cunosc pe cei care s-au aflat în acest autoturism.
Inculpaţii au fost audiaţi de instanţă la termenul din 10 iunie 2011, aceştia spunând că îşi menţin declaraţiile date.
Declaraţiile acestora sunt singulare şi nu se coroborează cu nici o alta probă din dosar.
Instanţa de fond a reţinut în primul rând declaraţiile martorului G.M. care atât în denunţul înregistrat la D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, sub nr. 301345 din 16 februarie 2011, cât şi în declaraţiile ulterioare de la urmărirea penală şi de la cercetarea judecătorească, a fost constant în a arăta că s-a deplasat autoturismul D. de la Slobozia spre Hârşova pentru a pescui, având în maşină o barcă pneumatică şi plasă monofilament interzise să fie folosite, fiind însoţit de P.F. şi S.I. Ajunşi în zona podului G. – V.O. au fost opriţi de cei trei inculpaţi, dintre care doi s-au recomandat ca fiind S.L. şi C.D.F., iar celălalt inculpatul N.R.C. a venit mai târziu la maşina oprită.
Inculpatul S.L. l-a întrebat pe martor câţi bani are la el şi i s-a răspuns că are 70 - 80 RON, situaţie în care inculpatul a afirmat că sunt puţini.
Martorul Ie-a oferit suma de 500 RON, dar şi în această situaţie inculpatul a arătat că suma este prea mică pentru că ei sunt trei poliţişti, iar la ameninţarea poliţiştilor că vor da foc la stuf pentru a-l identifica pe P.F. şi că vor confisca autoturismul, martorul Ie-a spus că poate face rost de 1.100 - 1.200 RON, motiv pentru care şi-a sunat soţia i-a explicat că are nevoie de bani, pentru ce anume şi că o aşteaptă la Staţia de taxare G.
Declaraţia acestuia a fost susţinută de depoziţiile martorilor G.F., C.l., P.F. şi M.G. şi B.A.G.
Tot din declaraţiile martorilor G.M., G.F. şi C.l., a rezultat că o parte din suma care a fost dată poliţiştilor, respectiv 600 RON îi avea martorul G.M. (la domiciliu), iar restul până la 1.200 RON, adică 600 RON a fost împrumutată de la martora C.l.
Atât martorul M.G. - şoferul taxiului cu care s-au deplasat la G., martorii G.F., C.l. şi B.A.G., cât şi ceilalţi ocupanţi ai autoturismului, au relatat discuţiile telefonice care s-au purtat între martorul G.F. şi soţul ei, G.M., acesta din urmă rugând-o să ajungă mai repede la podul G. cu suma de bani promisă poliţiştilor.
Din procesul-verbal încheiat la data de 10 martie 2011, privind listingurile telefoanelor lui G.M., S.L. şi C.D.F., ce se referă la data de 25 septembrie 2010, rezultă că telefonul numitei G.F. (0720XXXXXX) este apelat şi se poartă convorbiri de mai multe ori începând cu orele 10:13 de la telefonul 0731XXXXXX, telefon ce aparţine lui G.M., în procesul-verbal făcându-se menţiuni pe baza listingurilor obţinute de la societatea de telefonie, al localizării telefonului apelat.
Astfel, de la orele 18:30, când telefonul apelat se afla în zona celulei din comuna G.L., acesta apare apoi în Ţăndărei la orele 18:47:48.
În ceea ce priveşte pe inculpatul S.L. (0766XXXXXX), acesta în intervalul orar 14:58:08 - 22:31:10 a efectuat şi primit 11 apeluri, în toate acestea fiind localizat în celula DRTV Hârşova - Constanţa.
În aceeaşi celulă a fost localizat şi inculpatul C.D.F. (0762XXXXXX), care în intervalul orar 14:58:09 - 21:13:19 a efectuat 9 apeluri şi primit 5 apeluri.
Prin Ordonanţa nr. 106/P/28 februarie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a dispus înregistrarea convorbirilor ambientale purtate în spaţiul de interes cât şi în captarea de regim foto şi video prin intermediul numitului G.M. şi a mijloacelor tehnice montate în zonă în momentul întâlnirii dintre acesta cu inculpatul S.L.
Aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 1 martie 2011, s-a procedat la redarea sub formă scrisă a discuţiilor purtate între G.M. şi S.L., iar din analiza acestor convorbiri rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpaţii s-au întâlnit cu G.M. şi S.I. În aceste discuţii, inculpatul S.L. nu a negat făptui că s-a dat mită, însă a afirmat că suma a ajuns la inculpatul N.R.C.
De asemenea, trebuie menţionat şi faptul că, după începerea cercetărilor, aşa cum rezultă din declaraţia olografă a martorului G.M., în ziua de 9 martie 2011, ora 14, aflându-se în Slobozia în zona C. împreună cu martorul S.I. s-a întâlnit cu inculpatul S.L. care i-a spus „m-ai făcut, dar lasă că ne găsim noi la Hârşova". Un alt aspect care a fost avut în vedere de instanţa de fond şi care a dus la concluzia vinovăţiei inculpaţilor este şi acela că atât denunţătorul G.M., cât şi martorul S.I., cu ocazia audierii de instanţă i-au recunoscut pe cei trei inculpaţi ca fiind cei care au pretins şi primit mită pentru a nu li se întocmi proces-verbal de constatare a unei infracţiuni.
Probele coroborate demonstrează că fapta de luare de mită există şi a fost săvârşită de cei trei inculpaţi, astfel încât nu se impune achitarea acestora, astfel cum s-a solicitat.
În drept, fapta inculpaţilor S.L., N.R.C. şi C.D.F. care în exercitarea atribuţiilor de serviciu au pretins şi primit suma de 1.180 RON de la martorul G.M. pentru a nu se întocmi procesul-verbal de constatare a unei infracţiuni, constituie infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanţa de fond a avut în vedere limitele special de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, gradul concret de pericol social al fiecărei fapte, modaltatea şi împrejurările comiterii, atitudinea constant nesinceră a inculpaţilor de pe întreg parcursul procesului penal, de procedeul acestora de a-şi sfida propriul statut de funcţionari publici şi de codul de conduită cu toate consecinţele şi responsabilităţile ce decurg din aceste calităţi, dând astfel dovadă de neseriozitate şi comportament nedemn în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Cerinţele favorabile celor trei inculpaţi privind lipsa antecedentelor penale, atitudinea de prezentare în faţa organelor judiciare, comportamentul anterior săvârşirii faptelor astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor în circumstanţiere audiaţi la termenul din 12 septembrie 2011 servesc pronunţării unor pedepse orientate la minimul special prevăzut de lege. Faţă de cuantumul pedepselor pronunţate, Tribunalul a constatat îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (3) al art. 65, pentru aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzute de textul de lege incriminator.
În cauză s-a reţinut circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. - săvârşirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel inculpaţii S.L., N.R.C. şi C.D.F. care au criticat soluţia instanţei de fond pentru netemeinicie solicitând, în principal achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi, în subsidiar, redozarea pedepselor.
Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a apreciat că acestea sunt întemeiate, pe aspectele ce se vor arăta în continuare.
Curtea apreciază că în cauză nu sunt probe certe că inculpaţii N.R.C. şi C.D.F. au pretins şi primit vreo sumă de bani de la martorul denunţător G.M., primirea şi pretinderea banilor realizându-se de către inculpatul S.L.
În ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă, vinovăţia sa rezultă din declaraţiile martorului denunţător G.M., declaraţiile martorului S.I., coroborate şi cu procesul verbal din data de 1 martie 2011 de redare a discuţiilor purtate de denunţător cu inculpatul S.L.
Referitor la inculpaţii N.R.C. şi C.D.F., declaraţiile martorului denunţător G.M. nu se coroborează cu nicio altă probă.
Faţă de cele arătate anterior, Curtea a apreciat că motivul de apel al inculpatului S.L. vizând achitarea este neîntemeiat.
Însă, în ceea ce-i priveşte pe apelanţii N.R.C. şi C.D.F., Curtea apreciază că motivele inculpaţilor vizând achitarea sunt întemeiate, dar pe alte considerente decât cele arătate de aceştia.
Singurul care îi acuză pe inculpaţi că au luat mită este martorul denunţător. Niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu îi identifică ca pretinzând sau luând vreo sumă de bani de la denunţător.
Martorul S.I. face referire expresă la inculpatul S.L. cu privire la pretinderea sumei de bani, iar în ceea ce priveşte primirea acesteia nu identifică nicio persoană; mai mult, arată că ştie de la denunţător că a dat banii, dar acesta nu i-a spus cui i-a dat.
Nici martorii C.l., M.G. şi B.A.G. nu au văzut momentul remiterii sumei de bani de către denunţător, aceştia precizând expres că nu au văzut când denunţătorul a dat banii poliţiştilor.
Faţă de cele arătate, Curtea a dispus achitarea inculpaţilor N.R.C. şi C.D.F., întrucât nu au săvârşit infracţiunea de luare de mită, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte solicitarea de aplicare a unei pedepse reduse şi cu menţinerea suspendării condiţionate a executării, Curtea constată că instanţa de fond a aplicat inculpatului S.L. o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, optând, de asemenea, pentru o pedeapsă neprivativă de libertate în condiţiile art. 81 C. pen.
Totodată, Curtea apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului, în cauză nefiind incidente circumstanţe atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen.
Referitor la sumele de bani la care inculpaţii au fost obligaţi la restituire către denunţător, dată fiind soluţia de achitare a inculpaţilor N.R.C. şi C.D.F. şi temeiul achitării acestora, Curtea a înlăturat obligaţia inculpaţilor de restituire.
S-a menţinut obligaţia inculpatului S.L. de restituire a sumei de 393 RON către martorul denunţător, aceasta neputând fi majorată în propria cale de atac.
Pentru aceste considerente Curtea, pe calea deciziei nr. 60/a din 27 februarie 2012, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii S.L., N.R.C. şi C.D.F. împotriva sentinţei penale nr. 312 din 03 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpaţii N.R.C. şi C.D.F. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.
Înlătură aplicarea dispoz. art. 75 lit. a) C. pen. cu privire la inculpatul S.L. şi în baza art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 îl condamnă pe acesta la 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
Menţine modalitatea de executare stabilită de instanţa de fond, respectiv, suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Înlătură obligarea inculpaţilor N.R.C. şi C.D.F. la restituirea către martorul denunţător G.M. a sumelor de câte 393 RON fiecare.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 255 alin. (5) C. pen., obligă pe inculpatul S.L. la restituirea către martorul denunţător G.M. a sumei 393 RON. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Împotriva deciziei s-a exercitat recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti ce critică greşita achitare a inculpaţilor N.R. şi C.D.
Astfel, este de necontestat că martorul denunţător a fost oprit de echipajul de poliţie compus din cei trei inculpaţi, care au fost împreună, remiterea sumei efectuându-se către S.L. pentru toţi. Tot împreună au confiscat plasele de monofilament iar după primirea banilor au aruncat din maşină bunurile respective.
Discuţiile martorului cu soţia s-au purtat şi din maşina echipajului în prezenţa celor trei inculpaţi. Inculpaţii au confirmat împrejurarea că au fost mereu împreună.
Martorul S.I. a confirmat împrejurarea că denunţătorul i-a spus că „ei sunt trei şi nu e suficient".
De asemenea, martorul B.A. confirmă împrejurarea că l-a văzut pe martorul denunţător că a discutat cu nişte lucrători îmbrăcaţi în uniformă.
Inculpaţii achitaţi au fost mulţumiţi de prestaţia martorului denunţător care i-au spus martorei G.F. ceva de genul, „a avut noroc doamnă că îl arestam".
Recurentul S.L. a reiterat solicitarea de achitare, în cauză nefăcându-se dovada pretinderii şi primirii sumei de bani de către acesta. Nu se dovedeşte cu certitudine vinovăţia sa, declaraţiile de martori sunt contradictorii şi conţin inadvertenţe.
Instanţa de recurs constată caracterul nefondat al ambelor recursuri formulate.
Astfel, din declaraţiile martorului denunţător G.M. rezultă doar că cel care i-a pretins banii a fost inculpatul S.L., este real că discuţiile s-au purtat în prezenţa celorlalţi doi inculpaţi, însă remiterea efectivă a sumei de bani s-a realizat de către denunţător inculpatului S.L., de faţă nefiind nicio altă persoană.
Martorul S.I. a arătat că a fost prezent la pretinderea sumei de bani de către inculpatul S.L., despre remiterea sumei de bani aflând din relatările martorului denunţător. De altfel, martorul a precizat expres în faţa instanţei de fond că cel care a pretins banii a fost inculpatul S.
Din discuţiile purtate ulterior comiterii faptei de către denunţător cu inculpatul S. şi redate în procesul verbal ataşat la dosarul de urmărire penală, deşi nu recunoaşte expres primirea sumei de bani de la martorul denunţător, inculpatul S.L. nu neagă faptul că denunţătorul ar fi dat o sumă de bani în legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului.
Însă, coroborând procesul verbal de redare a discuţiilor ambientale cu declaraţiile martorilor G.M. şi S.I., este certă vinovăţia inculpatului S.L. cu privire la infracţiunea de luare de mită.
Este de necontestat faptul că soţia denunţătorului, martora G.F. s-a deplasat din Slobozia la locul comiterii faptei, la solicitarea telefonică a martorului G.M. pentru a aduce acestuia o sumă de bani, împrejurare ce rezultă din declaraţiile martorilor C.l., M.G. şi B.A.G. De altfel, acest aspect nu a fost negat.
Contradicţiile sesizate în declaraţiile martorilor cu privire la orele la care s-au desfăşurat evenimentele legate de venirea martorei G.F. la locul faptei, deşi existente, nu au o relevanţă covârşitoare asupra situaţiei de fapt, mai ales că nu s-a contestat venirea martorei la locul unde inculpaţii îşi exercitau atribuţiile de serviciu.
Faţă de cele arătate anterior, este de apreciat că recursul inculpatului S.L. vizând achitarea sa este neîntemeiat.
Aprecierile inculpatului referitoare la implicarea colegei sale C.A.P. şi mobilul ce l-a determinat pe martorul denunţător să facă plângere penală nu sunt dovedite, fiind pure speculaţii şi subiectivisme ce nu-şi găsesc locul într-o astfel de desfăşurare judiciar-penală.
Contradicţiile menţionate de S.L. dintre declaraţiile martorului denunţător şi ale martorilor S.I. şi P.F. referitoare la modul de derulare a evenimentelor anterioare şi imediat următoare comiterii faptei ce face obiectul cauzei nu sunt de natură a înlătura răspunderea inculpatului, acestea nevizând elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina acestuia.
Aşadar, aşa cum s-a arătat anterior, singurul care îi acuză pe toţi inculpaţii că au luat mită este martorul denunţător.
Niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu îi identifică pe toţi trei ca pretinzând sau luând vreo sumă de bani de la denunţător.
Martorul S.I. face referire expresă la inculpatul S.L. cu privire la pretinderea sumei de bani, iar în ceea ce priveşte primirea acesteia nu identifică nicio persoană; mai mult, arată că ştie de la denunţător că a dat banii, dar acesta nu i-a spus cui i-a dat.
Nici martorii C.l., M.G. şi B.A.G. nu au văzut momentul remiterii sumei de bani de către denunţător, aceştia precizând expres că nu au văzut când denunţătorul a dat banii poliţiştilor.
Faţă de cele arătate, Curtea de Apel a dispus cu deplin temei juridic achitarea inculpaţilor N.R.C. şi C.D.F., întrucât nu ar fi săvârşit infracţiunea de luare de mită, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Specularea de către procuror a unei situaţii obiective ce derivă din aceea că la faţa locului au fost cu siguranţă toţi cei trei inculpaţi, împreună, este de acceptat că poate să conducă printr-un proces de interpretare la construcţia faptică propusă în actul de sesizare, însă pentru condamnarea unor persoane este necesar a avea de a face cu un adevăr cert şi absolut, fără a se apela la deducţii sau simple prezumţii.
Instanţa de fond a aplicat inculpatului S.L. o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, optând, de asemenea, temeinic, pentru o pedeapsă neprivativă de libertate în condiţiile art. 81 C. pen. Se apreciază astfel că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului, în cauză nefiind incidente circumstanţe atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen.
Pentru aceste considerente înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.L împotriva deciziei penale nr. 60/A din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi N.R.C. şi C.D.F., în sume de câte 50 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3541/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3012/2012. Penal → |
|---|
