ICCJ. Decizia nr. 3662/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3662/2012
Dosar 27977/3/2010/a12
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 610 din 09 iulie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, printre altele, s-a dispus, în sarcina inculpatului M.A., în baza art. 33 şi 34 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioada de 5 ani, după executarea pedepsei principale, şi în sarcina inculpatului P.E., în baza art. 33 şi 34 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Structura centrală şi inculpaţii M.A. şi P.E.
La termenul din 26 octombrie 2012, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest, printre alţii, şi a inculpaţilor M.A. şi P.E. în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. , pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva încheierii de şedinţă din 26 octombrie 2012, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în dosarul nr. 27977/3/2010, inculpaţii M.A. şi P.E. au declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, apărătorul recurentului inculpat P.E. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Apărătorul inculpatului M.A. a mai criticat hotărârea atacată sub aspectul nemotivării, susţinând că aceasta a fost pronunţată prin aplicarea greşită a legii, arătând că fiecare dintre inculpaţi, în parte, trebuie să beneficieze de o analizare particulară a situa{iei de fapt şi că unii dintre inculpaţii din cauză se află în stare de libertate, neaplicându-se un regim unitar din punct de vedere al măsurilor restrictive.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate pentru următoarele considerente:
l Cu privire la critica apărătorului ales al recurentului inculpat M.A. în sensul că instanţa de apel nu a aplicat un regim unitar tuturor coinculpaţilor din cauză din punct de vedere al măsurilor restrictive, unii dintre aceştia fiind liberi, şi că inculpaţii nu au beneficiat de o analiză particulară a situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că aceste critici nu sunt de natură să atragă incidenţa art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., invocat de inculpat şi să conducă la aplicarea art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Instanţa a dispus aplicarea unei diferenţieri a măsurilor preventive faţă de ceilalţi coinculpaţi în raport de implicarea /participarea fiecăruia dintre inculpaţi în parte, care rezultată din situaţia de fapt şi a circumstanţelor comiterii presupuselor fapte, existând indicii că aceştia au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi.
De asemenea, o abordare generică a analizării situaţiei juridice a celor doi inculpaţi recurenţi de către instanţa de apel nu poate atrage nulitatea hotărârii atacate şi reformarea acesteia, hotărârea nefiind susceptibilă de a se constata vreo omisiune sau obscuritate a motivelor ce au condus la stabilirea soluţiei dispuse, şi, în egală măsură, care să fi făcut imposibilă analizarea hotărârii de către instanţa de control judiciar, respectiv Înalta Curte de Casație şi Justiţie.
Cu privire la dispoziţia instanţei de menţinere a măsurii arestării preventive a inculpaţilor P.E. şi M.A. constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din C.E.D. O., orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (l) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive”.
Înalta Curte reţine că din starea de fapt reţinută de instanţa de fond rezultă că în cursul anului 2009, inculpatul P.E., împreună cu inculpaţii C. M. zis „Ţ.”, D.L.G. zis „G.”, M.A. zis „B.” şi alţii a constituit, condus şi coordonat un grup infracţional organizat în vederea comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, furt calificat, nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, efectuare fără drept a operaţiunilor cu arme militare de foc letale şi muniţii şi că în cursul lunii ianuarie 2009, pe timp de noapte, inculpatul P.E., împreună cu inculpaţii I.N. A., C.M. zis „Ţ.”, T.D. zis „M.”, C.S.G. şi S.M. zis „M.”, toţi 6 membri ai aceluiaşi grup infracţional, au sustras prin efracţie (tăind gardul împrejmuitor al unităţii şi lacătul de la uşa de acces) dintr-un depozit de armament aflat în incinta UM yyyyy Ciorogârla, situat pe raza comunei Ciorogârla, judeţul ILFOV, o mare cantitate de arme militare de foc letale şi alte materiale militare, prin săvârşirea acestei fapte cauzând o perturbare deosebit de gravă a activităţii UM xxxxx BUCUREŞTI, UM zzzzz BUCUREŞTI şi UM ccccc Ciorogârla, precum şi a altor instituţii ale statului, în înţelesul dispoziţiilor art. 146 C. pen., prin prisma măsurilor speciale ce au trebuit luate ca urmare a sustragerii acestor materiale militare, a duratei, precum şi a numărului mare de efective umane şi mijloace tehnice şi materiale alocate în activitatea de căutare a materialelor lipsă şi de înlăturare a factorilor de risc surveniţi în urma acestui eveniment. De asemenea, din probele administrate s-a reţinut ca situaţie de fapt implicarea inculpatului P.E. în activitatea de trafic ilicit de droguri de mare risc, rolul său fiind acela de a asigura, în calitate de lider al acestui grup infracţional organizat, împreună cu membrii acestui grup, aflaţi sub coordonarea sa, protecţia transporturilor de droguri organizate de inculpaţii D.L.G. zis „G.” şi M.A. zis „B. , membri ai acelaşi grup infracţional organizat şi lideri ai acestuia în ceea ce priveşte traficul de droguri, şi a membrilor grupării participanţi direcţi la deţinerea şi transportul drogurilor, constând îndeosebi în mari cantităţi de heroină, pe cale rutieră pe ruta TURCIA - BULGARIA - ROMÂNIA - EUROPA DE VEST.
Totodată, s-a reţinut că inculpatul P.E. s-a ocupat şi cu recrutarea unor membri ai acestui grup infracţional organizat, aflaţi sub coordonarea sa directă, cărora Ie-a încredinţat sarcina de a transporta, pe ruta menţionată, în calitate de şoferi, două mari cantităţi de heroină, de ordinul zecilor de kilograme fiecare, drogurile urmând să fie ascunse în caroseria autoturismelor puse la dispoziţia lor special pentru acest scop " de membrii grupului.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.A. zis „B.”, s-a reţinut că acesta, în cursul anului 2009, împreună cu inculpaţii D.L.G. zis „G.”, P.E., C.M. zis „Ţ.” şi alţii a constituit, condus şi coordonat un grup infracţional organizat în vederea comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, efectuarea fără drept a operaţiunilor cu arme militare de foc letale şi muniţii şi altele.
În urma probatoriului administrat a rezultat că din acest grup infracţional organizat mai fac parte şi inculpaţii S.D.N., M.A.I. M., S.D.V., V.I. şi alţii.
S-a reţinut, de asemenea, că în cursul anului 2009, inculpatul M.A. zis „B.”, împreună cu inculpatul D.L.G. zis „G.”, au finanţat, organizat şi coordonat mai multe transporturi de droguri de mare risc din TURCIA către ROMÂNIA, în cantităţi de ordinul zecilor de kilograme la fiecare transport, împrejurări în care doi dintre membrii acestei reţele, ce aveau rolul de „cărăuş” şi acţionau din dispoziţia şi sub coordonarea acestora, au fost prinşi în flagrant şi arestaţi de către autorităţile competente turce, respectiv de către cele bulgare, împrejurări în care a fost descoperită şi confiscată de la aceştia cantitatea totală de circa 124 (o sută douăzeci şi patru) kilograme de heroină, disimulată în autoturismele cu care se deplasau. în acelaşi mod şi urmărind acelaşi scop, tot din dispoziţia şi sub coordonarea inculpaţilor D.L.G. zis „G.” şi M.A. zis „B.”, precum şi a inculpatului P.E., inculpatul V.I. a efectuat, la data de 09 octombrie 2009, o deplasare-test pe ruta ROMÂNIA - BULGARIA-TURCIA, cu autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT menţionat mai sus. Cu această ocazie, numitul V.I. s-a întâlnit atât la plecare, cât şi la întoarcerea în ţară, cu inculpaţii D.L.G. zis „G.”, M. A. zis „B.” şi P.E. pentru a primi bani şi ordine de la aceştia şi pentru a-i informa despre modul în care a decurs această deplasare-test. De asemenea, la data de 14 decembrie 2009, inculpatul M.A. zis „B.”, împreună cu inculpatul C.M. zis „Ţ.”, i-a dat colaboratorului „G. M.” - nume de cod o mostră de heroină, constând în cantitatea de 0,87 grame din acest drog de mare risc.
Totodată, s-a reţinut că, în noaptea de 15 decembrie 2009, inculpatul M.A. zis „B.”, împreună cu inculpatul C.M. zis J.”, i-a vândut colaboratorului „G.M.” - nume de cod, în schimbul sumei de 2.000 Euro, cantitatea de 100,08 grame heroină.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale, descrisă mai sus, de împrejurările comiterii faptelor, cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pe care inculpaţii se presupune că le- au săvârşit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei presupuşi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen. , impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu contravine dreptului la libertate ocrotit de C.A.D.O.L.F. , iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara, formulată de către apărătorul recurentului inculpat P.E., se constată următoarele:
Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuieşte cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă şi se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susţinerile anterioare, Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale [(art. 143 şi 148 lit. f), art. 1491 C. proc. pen.)], neintervenind elemente de natură a justifica susţinerea că punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune şi pentru buna desfăşurare a procesului penal în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul este cercetat şi au fost condamnaţi de prima instanţă.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură preventivă mai puţin severă. Înalta Curte, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.E. şi M.A. împotriva încheierii din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în dosarul nr. 27977/3/2010.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.E. şi M. A. împotriva încheierii din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II- a penală, pronunţată în dosarul nr. 27977/3/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă
Pronunţară în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3661/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3659/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.).... → |
|---|
