ICCJ. Decizia nr. 3685/2012. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3685/2012
Dosar nr. 1212/59/2012
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 250/ PI din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 102 raportat la art. 103 din Legea nr. 302/2004, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia împotriva persoanei solicitate H.S.P., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Timişoara,
S-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Italia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.
În baza art. 103 alin. (6), art. 13 şi art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate H.S.P., pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei ce se va da în acest sens de autorităţile judiciare române în dosarul nr. 5C97/30/2012 al Tribunalului Timiş, printr-o hotărâre definitivă.
În baza art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2C04 republicată, s-a amânat predarea persoanei solicitate H.S.P., în prezent aflată în stare de arest preventiv în dosarul 5097/30/2012 al Tribunalului Timiş, către autorităţile judiciare italiene, până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei ce se va da în acest sens de autorităţile judiciare române în dosarul nr. 5097/30/2012 al Tribunalului Timiş, printr-o hotărâre definitivă.
În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus respectarea condiţiei ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată s-a stabilit că cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală şi cooperare judiciară internaţională în materie penală, raportată la art. 8 lit. b) din acest Protocol, s-a dispus plata sumei de 80 lei reprezentând onorariul parţial pentru avocatul din oficiu, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de avocaţi Timiş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul din Bologna - Italia în dosarul nr. 3606/11 RNR; 4704/12 RG GIP la data de 30 august 2012 împotriva persoanei solicitate H.S.P.
Din conţinutul mandatului european de arestare a rezultat că pe numele persoanei solicitate H.S.P. a fost emis un mandat european de arestare de Judecătorul pentru cercetările preliminare şi audienţă preliminară din cadrul Tribunalului din Bologna - Italia pentru 2 infracţiuni de participare la o organizaţie criminală şi comerţ cu fiinţe umane, prevăzute de art. 416; 600; 601 C. pen. italian şi art. 3 şi 4 din Legea nr. 146/2006, fapte ce ar fi fost săvârşite în perioada ianuarie 2011 - martie 2012.
Instanţa de fond a constatat că starea de fapt reţinută în mandatul european de arestare este următoarea.
I. Persoana solicitată H.S.P. este cercetat întrucât, acţionând în concurs cu numiţii A.A., B.E., C.O.l., N.D.R., C.A., A.N., L.P., A.G., l.C.C. şi C.C., a organizat şi condus o asociaţie constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni, finalizată cu reducerea în starea de sclavie a anumitor tineri români pe care i-au folosit la cerşit în interiorul centrelor comerciale, a magazinelor universale şi/sau a zonelor turistice de pe coasta regiunii E.R. din Italia. Această activitate a fost pusă în aplicare profitând de condiţiile economice precare a tinerilor conaţionali, care erau induşi să părăsească ţara lor pentru a veni în Îtalia să-şi încerce norocul.
Numiţii A.N., A.N., N.D.R., L.P., H.S.P. se ocupau cu recrutarea tinerilor şi transportul acestora în Italia, aceştia din urmă fiind găzduiţi în locuinţele pe care le avea la dispoziţie grupul criminal în localităţile San Pancrazio (RA), Russi (RA) şi Mezzogoro (FE), iar ulterior erau luaţi şi însoţiţi în diferite locuri pentru a fi destinaţi activităţii de cerşit, stând în picioare ore întregi în orice fel de condiţii climatice înaintea centrelor comerciale mar sus indicate.
Grupul criminal desfăşura un control strict cu privire la orarul, locul, câştigul acestora, pretinzând ca aceştia să le înmâneze întreaga sumă de bani câştigată şi recurgând uneori chiar şi la ameninţare şi violenţă în acest scop.
Rolul desfăşurat de numitul A.N. împreună cu numiţii L.P. şi H.S.P. era acela de şef al organizaţiei, având la dispoziţie o amplă activitate de recrutare desfăşurată de anumite persoane în România. Toate victimele au fost găzduite în locuinţe insalubre (aşa cum s-a demonstrat cu ocazia controlului forţelor de ordine din 25 februarie 2011);
- documentele de identitate a celor exploataţi au fost găsite doar în copie, nu şi în original;
- persoanele destinate cerşitului erau conduse în mod cotidian la locul de muncă, iar seara erau readuşi în locuinţă, iar în cazul în care aceştia trebuiau să utilizeze mijloacele de transport public, erau instruiţi de membrii asociaţiei criminale asupra traiectoriei de urmat şi a orarului de efectuat;
- cerşitul se desfăşura pe perioada întregii zile, în orice fel de condiţii atmosferice, sub soare şi ploaie (activitatea de cercetare s-a desfăşurat pe perioada de vară);
- cerşetorii erau instruiţi asupra versiunii pe care trebuiau s-o furnizeze forţelor de ordine în caz de control;
- cerşetorii erau controlaţi în mod constant şi instruiţi cum să descopere locurile în care se putea câştiga mai mult;
- în situaţiile aşa-zise „extreme” nu era exclusă utilizarea violentei;
- cerşetorilor le era interzis să reţină banii câştigaţi pentru necesităţile personale, iar pentru ţinerea acestora sub control, grupul criminal le interzicea găsirea unei locuinţe personale;
- aceştia erau obligaţi sa predea toţi banii câştigaţi exploatatorilor lor, care le lăsau apoi o sumă infimă pentru mici necesităţi personale;
- exploataţii făceau obiectul de schimb intre membrii grupului criminal;
- aceştia erau aduşi în Italia cu obligarea de a-şi plăti singuri călătoria, cu falsa promisiune de a obţine câştiguri inimaginabile după care se loveau de o realitate cu totul diferită;
- pe teritoriul României, persoanele destinate cerşitului erau conduse tot de aceiaşi inculpaţi, unde, în numele organizaţiei opera un anumit O. şi unde se deplasa destul de frecvent şi numitul A.N. în acest scop;
- cu toate cercetările efectuate, nici una dintre victime nu a fost găsită pe stradă de către organele de control pentru motive diferite de desfăşurarea activităţii de cerşit, pretinsă acestora de către grupul criminal.
Faptele au fost săvârşite pe teritoriul naţional italian - zonele E.R. şi V. din data de 27 ianuarie 2011 şi până în luna martie 2012.
II. În urma interceptării şi ascultării convorbirilor telefonice, a rezultat că numitul H.S.P. se ocupa cu controlul activităţii de cerşit desfăşurată de două persoane, numiţii B.C. şi I.G.I. Activitatea de observaţie, control şi urmărire desfăşurată de organele de ordine a confirmat rezultatul cercetărilor, din moment ce în data de 15 octombrie 2011 susnumitul a fost oprit la control în timp ce-i transporta pe numiţii B. şi I. de la locuinţa personală din Mezzogoro (FE), înaintea anumitor centre comerciale din provincia Rovigo în scopul cerşitului. Conţinutul convorbirilor telefonice a demonstrat şi faptul că acesta a exercitat un control strict asupra victimelor sale.
Faptele au fost săvârşite în Mezzogoro (FE) şi Porto Viro (RO). Instanţa de fond, în şedinţa publică din data de 16 octombrie 2012, i-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate acuzarea reţinută în mandatul european de arestare emis de autorităţile italiene mai sus menţionate.
În cursul ascultării sale, persoana solicitată a arătat că nu consimte să fie predată autorităţilor judiciare din Italia, aspect consemnat chiar în declaraţia dată de acesta în instanţă.
Persoanei solicitate i s-a adus la cunoştinţă şi conţinutul regulii specialităţii, acesta declarând că nu renunţă la efectele regulii specialităţii şi la drepturile conferite de această regulă.
Instanţa de fond a constatat că faţă de persoana solicitată H.S.P., inculpat în dosarul nr. 5097/30/2012 al Curţii de Apel Timişoara, s-a luat măsura arestării preventive, fiind judecat în această stare în dosarul menţionat.
Astfel, instanţa de fond a verificat dacă există o identitate între obiectul cauzei respective, pentru care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani şi 2 luni închisoare cu executare în regim de detenţie şi-obiectul mandatului european de arestare.
Prin compararea elementelor existente, mai precis a numelor persoanelor vătămate, s-a constatat că nu există identitate între obiectul solicitării mandatului european de arestare, respectiv obiectul dosarului nr. 5097/30/2012 al Curţii de Apel Timişoara, această instanţă pronunţându-se prin decizia penală nr. 161/ A din 18 septembrie 2012 în sensul respingerii, ca nefundat, a apelului declarat de persoana solicitată H.S.P., dispunându-se reţinerea circumstanţei agravante prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen., faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. ( 1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, întrucât victimele (părţile vătămate) sunt diferite, în dosarul nr. 5097/30/2012 al Curţii de Apel Timişoara figurând în această calitate numiţii: C.V., C.M., P.N.E., R.G., T.I.C., G.L., l.B., S.M., K.T., G.P., L.I.M., N.C.I., B.C.L., B.A.C., iar în mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia sunt cuprinse ca fiind victime B.C. şi I.G.I., adică alte victime, doar acuzaţiile fiind aceleaşi, sau asemănătoare, respectiv participare la organizaţie criminală (în legislaţia română - constituire, aderare, sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzut de art. 7 sau 8 din Legea nr. 39/2003), respectiv sclavie, comerţ cu fiinţe umane (în legislaţia română, în funcţie de starea de fapt, ar fi putea fi echivalată cu infracţiunea de trafic de persoane, deşi există de sine stătătoare şi infracţiunea de sclavie), fiind vorba de acuzaţii diferite referitoare la acte materiale diferite, astfel că nu se poate pune semnul egalităţii între cele două acuzaţii făcute de autorităţile judiciare din România, respectiv autorităţile judiciare din Italia.
În acest fel, ca urmare a verificărilor efectuate, a fost înlăturată posibilitatea existenţei unui motiv facultativ de refuz a executării mandatului european de arestare, respectiv incidenţa dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată.
Instanţa de fond, verificând admisibilitatea cererii, a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, infracţiunile pentru care este acuzată persoana solicitată sunt pedepsite şi de legea penală română, de asemenea, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu este împlinit, raportat la data săvârşirii faptelor arătate în mandatul european de arestare.
În acest fel, ca urmare a verificărilor efectuate, a fost înlăturată posibilitatea existenţei unui motiv facultativ de refuz a executării mandatului european de arestare, respectiv incidenţa dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată.
Instanţa de fond a constatat faptul că persoana solicitată are afaceri judiciare în România, aflându-se în stare de arest preventiv, fiind judecat în această stare în dosarul nr. 5097/30/2012 al Secţiei Penale din cadrul Tribunalului Timiş, iar prin sentinţa penală nr. 252 din 26 iulie 2012 a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 2 luni cu executare în regim privativ de libertate, apelul declarat de H.S.P. fiind respins prin decizia penală nr. 161 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara.
Din informarea primită de la Biroul Executări penale din cadrul Curţii de Apel Timişoara, a rezultat că împotriva deciziei penale nr. 161 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, la data de 24 septembrie 2012 a declarat recurs atât H.S.P. (personal) cât şi avocatul ales al acestuia; la data de 28 septembrie 2012 a fost înregistrată o cerere de retragere a recursului formulată de inculpat, iar la aceeaşi dată a fost înregistrat recurs declarat de inculpat prin avocat G.A.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că, faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, respectiv existenţa dosarului mai sus menţionat, aflat în recurs, se impune amânarea predării persoanei solicitate H.S.P. către autorităţile italiene, în conformitate cu dispoziţiile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs persoana solicitată, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea solicitării parchetului, de punere în executarea a mandatului european de arestare, întrucât pentru faptele reţinute în mandatul european de arestare a fost deja judecat de instanţele române.
Analizând cauza, sub aspectele criticii invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/ JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce în prealabil a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz, făcând incidente dispoziţiile art. 98 din aceeaşi lege, nefiind abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă.
În prezenta cauză, instanţa de fond, apreciind corect că nu există niciun impediment de ordin legal în ceea ce priveşte executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia împotriva persoanei solicitate H.S.P., a dispus în baza art. 103 din Legea nr. 302/2004 executarea mandatului european de arestare, amânând totodată predarea persoanei solicitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/20P4 modificată şi completată, până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei ce i se va aplica în dosarul nr. 5097/30/2012 al Tribunalului Timiş, printr-o hotărâre definitivă.
Susţinerea persoanei solicitate referitoare la identitatea între obiectul dosarului menţionat şi obiectul mandatului european de arestare, a fost verificată de instanţa de fond, apreciindu-se corect că este neîntemeiată, astfel că nu poate constitui un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, conform art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004;
În consecinţă, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată H.S.P. împotriva sentinţei penale nr. 249/ PI din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată H.S.P. împotriva sentinţei penale nr. 250/ PI din 19 octombrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul persoană solicitată la "plata sumei de 820 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3709/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3771/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
