ICCJ. Decizia nr. 3663/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3663/2012
Dosar nr. 9031/62/2011/a11
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 131/ S din 28 mai 2012, pronunţată în dosarul nr. 9031/62/2011, Tribunalul Braşov, secţia penală, a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului C.A., în final acesta având de executat pedeapsa principală cea mai grea de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. A menţinut starea de arest a inculpatului C.A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Î nalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpatul C.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sub nr. 9031/62/2011.
La termenul din 6 noiembrie 2012, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Braşov, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a dispus, printre altele, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 145 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului C.A. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care acesta locuieşte, respectiv municipiul Braşov, fără încuviinţarea instanţei. în baza art. 145 alin. (11) şi alin. (13) C. proc. pen., a impus inculpatului C.A., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; să se prezinte la poliţia de domiciliu, respectiv Poliţia municipiului Braşov, conform programului de supraveghere întocmit de această instituţie sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa cu încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de părţile vătămate B.S.A. şi V.A.C., de martorii şi de coinculpaţii din prezenta cauză şi de membrii familiilor acestora şi nici să comunice cu acestea, direct sau indirect; pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva încheierii de şedinţă din 6 noiembrie 2012, a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 9031/62/2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi rejudecarea cauzei şi menţinerea măsurii arestări preventive faţă de inculpatului C.A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 9031/62/2011/a2011
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, şi dispoziţia Curţii de Apel Braşov dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov este fondat şi îl va admite pentru următoarele considerente:
Cu privire la dispoziţia instanţei prin care, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 145 C. proc. pen., a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului C.A. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în care acesta locuieşte, respectiv municipiul Braşov, fără încuviinţarea instanţei, constată că potrivit dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui ca a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei cu privire la menţinerea stării de arest a inculpatului C.A.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (l) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive”.
Din starea de fapt reţinută de instanţa de fond rezultă că în noaptea de 28 ianuarie 2011, inculpaţii C.Şt., O.C. şi C.A. s-au deplasat la locuinţa lui A.J.A.E., unde se afla B.S.A., fiind conduşi de numitul M.R.
În prezenţa lui A.J.A.E. şi P.F.A. care se aflau în imobil, inculpaţii C.Şt., O.C. şi C.A. l-au constrâns pe B.S.A. să-i urmeze şi l-au transportat cu un autovehicul la locuinţa lui C.A. din Braşov, str. Brânduşelor.
Din dispoziţia lui C.Şt., la locuinţa lui C.A., s-a deplasat şi inculpatul V.A.V. care a adus banda izolanta care însă nu a ajutat efectiv la exercitarea de violenţe asupra părţii vătămate şi nu a cunoscut la ce va fi folosită acea banda izolanta.
Partea vătămată B.S.A. a fost supusă agresiunilor psihice şi fizice prin aplicarea de lovituri cu corpuri contondente, încercărilor de strangulare sau de electrocutare, pretinzându-i-se de către C.Şt., C.A. şi O.C. să le remită suma totală de 25.000 euro, cu mult mai mare decât datoria iniţială a părţii vătămate B.St.A., inculpaţii indicaţi justificând in diverse moduri această majorare substanţiala a obligaţiei iniţiale.
În urma agresiunilor la care a fost supus mai multe ore partea vătămată B. S.A. a suferit leziuni corporale ce necesită pentru vindecare un număr de 30-35 de zile îngrijiri medicale.
După declanşarea cercetărilor în cauză, inculpatul D.N.F. a aflat de la martorul A.J.A.E. despre faptul că partea vătămată B.S.A. a formulat plângere penală cu privire la cele întâmplate şi,în acest context, la începutul lunii aprilie 2011, l-a ajutat fără o înţelegere prealabilă pe inculpatul C.Şt., comunicându-i, prin intermediul unui mesaj tip SMS trimis de pe telefonul numitei M. T., că este cercetat urmare plângerii formulate de B.S.A. şi că acesta din urmă colaborează cu organele de urmărire penală pentru prinderea sa.
Acţiunea inculpatului D.N.F. a îngreunat urmărirea penală desfăşurată în cauză exemplificativ prin faptul că membrii grupului indicat au început să manifeste precauţie în acţiunile întreprinse, schimbându-şi numerele de telefon utilizate şi urgentând, prin aceasta, în perioada 01 aprilie - 17 aprilie 2011, necesitatea emiterii a şapte încheieri judecătoreşti şi ordonanţe provizorii ale procurorului de monitorizare a inculpaţilor şi a altor persoane aflate în legătură cu aceştia.
A doua fapta penală reţinută de către instanţa de fond în sarcina inculpaţilor C.Şt., C.A. şi O.C. a constat în aceea că, în data de 05 martie 2011, organele de poliţie au procedat la indisponibilizarea autovehiculului M. înmatriculat în Spania, aflat în posesia lui C.A., deoarece s-a descoperit că autoturismul era sustras din acea ţară.
S-a reţinut ca inculpaţii C.Şt. si C.A. au contactat-o în mod repetat pe partea vătămată V.C.A., intermediarul vânzării si prieten cu inculpatul C.Şt., solicitându-i să se întâlnească cu ei pentru a „rezolva” situaţia creată.
În acest sens inculpaţii C.Şt., C.A. şi O.C., împreună cu inculpatul M.G.C., s-au deplasat în Bucureşti, ocazie cu care, pe fondul exercitării unor presiuni psihice, s-au determinat pe V.C.A. să îşi asume în orice modalitate restituirea sumei de 7000 euro reprezentând preţul achitat şi a unei sume suplimentare de 23.000 euro reprezentând despăgubiri pentru faptul că C.A. şi C.Şt. au fost „deranjaţi” de lucrătorii de poliţie. Pentru achitarea sumei membrii grupului au fixat un termen de două săptămâni.
La expirarea acestui termen, în ziua de 23 martie 2011, V.C.A. s-a deplasat la locuinţa din Braşov a lui C.A., unde, în prezenţa lui C.Şt., O.C., M.G.C. şi a lui D.N.V., partea vătămată indicată a solicitat si a reuşit să obţină amânarea plăţii pentru încă două săptămâni.
De asemenea, s-a reţinut că, în data de 06 aprilie 2011, inculpatul C.A. a luat legătura telefonic cu C.Şt., stabilind să recurgă la acţiuni de violenţă, fizică sau psihică, în ceea ce-l priveşte pe V.C.A.
În după-amiaza aceleiaşi zile, C.A., O.C., M.G. C., D.N.V., însoţiţi şi de D.R.D. şi M.B. T., s-au deplasat cu autoturismele (aparţinând celui din urmă) şi (utilizat de D.N.V.) în Bucureşti.
În Bucureşti inculpatul D.N.V. l-a contactat pe V.A. C. şi acesta din urma a acceptat ca inculpaţii D.N.V. şi O.C., urmaţi de inculpatul C.A., să intre in locuinţa sa.
În intervalul de timp în care C.A., O.C. şi D.N. V. s-au aflat în locuinţa lui V.A.C., inculpaţii M.G. C., M.B.T. şi D.R.D. au aşteptat într-un local din apropierea blocului părţii vătămate.
Inculpaţii C.A., O.C. şi D.N.V. au exercitat presiuni fizice şi psihice asupra victimei în scopul obţinerii sumei totale de 30.000 euro, iar pentru a o convinge să facă plata l-au contactat pe C.Şt., care prin utilizarea „speaker-phone-ului”, a exercitat la rândul său presiuni psihice suplimentare asupra părţii vătămate V.A.C.
În aceeaşi împrejurare C.A., care avea un pistol asupra sa l-a ameninţat şi lovit pe V.A.C. în zona abdomenului.
În data de 26 aprilie 2011, urmare a convorbirilor telefonice purtate între V.A.C. şi C.A., acesta din urmă a discutat cu D.N.V. stabilind modalitatea în care se vor întâlni cu partea vătămată.
Inculpaţii C.Şt., M.G.C. şi C.A., în dimineaţa zilei de 27 aprilie 2011, au părăsit municipiul Braşov, deplasându-se în zona municipiului Piteşti. În jurul orelor 11.15, partea vătămată V.A.C. s-a deplasat în Complexul C. şi s-a aşezat la o masă în faţa restaurantului M.D. unde a rămas până în jurul orelor 11.40, când s-a întâlnit cu D.N. şi O.C., în timp ce inculpatul D.R.D. a rămas la autovehiculul marca A . Cei trei au părăsit complexul comercial şi s-au îndreptat către parcarea din faţa magazinului M.G., unde se afla parcat autoturismul VW Passat în care se afla investigatorul „O.”. Partea vătămată împreună cu D.N. s-au urcat în autoturism în timp ce O.C. a rămas în afara acestuia pentru a supraveghea zona.
Acesta a fost contextul în care V.A.C. i-a înmânat suma de 10.000 euro lui D.N.V. care i-a remis lui O.C.
La scurt timp, acesta din urmă a fost imobilizat de către lucrătorii de poliţie şi a aruncat banii primiţi de la D.N.V.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale, descrisă mai sus, creează convingerea instanţei că există indicii, că aceste fapte ar putea fi comise de către inculpat, cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile presupus săvârşite de către inculpatul C.A., este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei presupuşi ca autori ai faptelor respective.
În dezacord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Curtea de Apel Braşov a reţinut că nu se mai impune menţinerea inculpatului în stare de arest având în vedere că au intervenit schimbări în privinţa motivelor care ar fi justificat privarea de libertate a inculpatului, iar acesta prezintă garanţii suficiente că odată lăsat în libertate, nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, însă în concret, instanţa nu a arătat care sunt schimbările care au intervenit în situaţia juridică a inculpatului care să determine justificarea punerii sale în libertate.
De asemenea, Curtea de Apel Braşov a făcut referiri cu privire la menţinerea stării de arest a inculpatului de peste 1 an şi 3 luni durată, în sensul că a-a depăşit o limită rezonabilă a acestei stări privative de libertate, termen rezonabil care este invocat în deciziile C.E.D.O., însă, Înalta Curte constată, că, în egală măsură, menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de C.A.D.O.L.F., iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte presupus săvârşite, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Înalta Curte, conform art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov împotriva încheierii din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 9031/62/2011.
Va casa, în parte, încheierea atacată şi rejudecând va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.A. şi în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., va menţine starea de arest preventiv a inculpatului.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov împotriva încheierii din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 9031/62/2011.
Casează, în parte, încheierea atacată şi rejudecând respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.A. şi în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţine starea de arest preventiva inculpatului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.A. în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3650/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3683/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
