ICCJ. Decizia nr. 3694/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3694/2012

Dosar nr. 812/46/2009

Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 199/F din 12 decembrie 2011 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - denunţător D.G. - a condamnat pe inculpatul M.D. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. conform art. 65 alin. (2) C. pen., pe o durată de 2 ani şi 6 luni după executarea pedepsei.

2. În baza art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - fapta din iulie 2007 - a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni, conform art. 65 alin. (2) C. pen., după executarea pedepsei.

3. În baza art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - fapta din august 2008 - a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni, conform art. 65 alin. (2) C. pen., după executarea pedepsei.

4. În baza art. 11pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen.- cu referire la A.Ş.

5. În baza art. 11pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.- fapte reţinute cu privire la SC S.I. SRL Horezu şi SC T. SRL Râmnicu Vâlcea.

A înlăturat aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracţiunea prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reţinând infracţiunea prev.de art. art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.- cu referire la învinuitul M.E. - şi infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 132 din legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - cu referire la 8 acte materiale reţinute cu privire la agenţii de poliţie - ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi în baza art. 132 din legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C pen.cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 luni închisoare, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul pentru infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A înlăturat aplicarea art. 41 alin. (2) pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 şi 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C pen.- cu referire la 3 acte materiale reţinute cu privire la agenţii de poliţie - şi în baza art. 25 C pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 şi 291 C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.- act material cu referire la agentul de poliţie P.I. - a condamnat pe acelaşi inculpat la 8 luni închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proC. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. - cu referire la învinuitul M.P.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 29 alin. (1) C. pen.- cu referire la învinuitul M.R.F. - a condamnat pe acelaşi inculpat la 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1), respectiv art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele principale stabilite de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare,3 luni închisoare, 8 luni închisoare şi 10 luni închisoare, şi a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată de instanţă inculpatului M.D.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 05 mai 2009 până la data de 13 mai 2009, când a fost pus în libertate prin încheierea din 13 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 862 C. pen. a stabilit termen de încercare de 6 ani.

Pe durata termenului de încercare inculpatul urmează a se supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen.:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele prevăzute la lit. b), c) şi d se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate.

În baza art. 359 alin. (1) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra disp.art. 864 alin. (1) C. pen., raportat la art. 83 C. pen. precum şi asupra disp. art. 86/4 alin. (2) C. pen. referitoare la revocarea suspendării.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a respins cererea de revocarea a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara luată în această cauză până la rămânerea definitivă a hotărârii prin încheierea din 22 septembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti.

În baza art. 255 alin. (5) C. pen. s-a restituit în favoarea denunţătorului D.G. suma de 5.000 lei.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (3) C. pen. s-a confiscat de la inculpat contravaloarea pachetelor turistice în sumă totală de 13.914 lei.

În baza art. 14 alin. (1), (2) şi (3) lit. b) C. pen. raportat la art. 998-999 C. civ. a obligat pe inculpat la plata sumei de 154 lei către I.P.J. Vâlcea.

În baza art. 14 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) C. pen. a anulat ca fiind fals procesul verbal de contravenţie din 09 iulie 2008 întocmit de agentul de poliţie P.I. (fila 44, vol. 5 dosar urmărire penală).

A menţinut măsura asiguratorie a sechestrului bunurilor imobile aparţinând inculpatului M.D., conform ordonanţei de luare a acesteia dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti cu nr. 59/P/2008 din 04 mai 2009 (filele 80, 81, vol. 3 dosar urmărire penală).

1. A înlăturat aplicarea prevederilor art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. cu privire la inculpatul L.D.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - fapta din anul 2007 - a condamnat pe inculpatul L.D. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - fapta din anul 2008 - a condamnat pe inculpatul L.D. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

3) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu aplicarea art. 91 C. pen. prin raportare la art. 181 C. pen. a achitat pe inculpatul A.Ş., pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

A aplicat inculpatului amendă administrativă de 800 lei.

A obligat pe inculpatul M.D. la 7.000 lei, pe inculpatul L.D. la 2.000 lei şi pe inculpatul A.Ş. la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 18 iunie 2009, a fost înregistrat la Curtea de Apel Piteşti, rechizitoriul nr. 59/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- M.D., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor:

- luare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, deţinând iniţial funcţia de şef al S.I.F. iar, ulterior, de inspector şef adjunct al I.P.J. Vâlcea, a pretins şi primit lunar în perioada ianuarie 2006 - septembrie 2008, sume de bani în cuantum de circa 3.000 lei pe fiecare lună de la martorul D.G., în scopul de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri;

- luare de mită prev. şi ped. de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Vâlcea, a pretins şi primit în luna august 2008, contravaloarea unui pachet turistic pe litoralul românesc în cuantum de 9.056 lei, de la inculpatul L.D.;

- luare de mită prev. şi ped. de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că a pretins şi primit în luna iulie 2007, contravaloarea unui pachet turistic pe litoralul românesc în cuantum de 4.858 lei, de la inculpatul L.D.;

- instigare la infracţiunea de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen., neurmată de executare, constând în aceea că i-a cerut inculpatului A.Ş. să-i remită bunuri sau alte valori comisarului de la Garda Financiară care efectua un control la sediul societăţii administrată de acesta pentru a nu fi sancţionat contravenţional sau să fie formulată împotriva sa o sesizare penală;

- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., neurmată de executare, constând în aceea că le-a solicitat unor comisari din cadrul Gărzii Financiare - Secţia Vâlcea să nu-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu şi să încheie acte de constatare contrar dispoziţiilor legale, privind activitatea financiar-fiscală a două societăţi comerciale, printre care şi a inculpatului A.Ş.;

- abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al I.P.J. Vâlcea, a cerut învinuiţilor A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.R.L., C.D. şi M.E., toţi agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea, să nu-şi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, dându-le dispoziţii contrare legii, în acest fel cauzând o pagubă Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea şi I.P.J. Vâlcea;

- instigare la infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals în formă continuată în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 şi 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al I.P.J. Vâlcea, a cerut învinuiţilor N.P.A., P.I. şi C.R.L. să facă menţiuni necorespunzătoare adevărului, prin completarea cu date nereale a unor procese verbale de constatare a contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere;

- instigare la infracţiunea de „folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, faptă prev. şi ped. de art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în luna septembrie 2008, i-a cerut învinuitului M.R.F. - şef S.I.F. în cadrul I.P.J. Argeş, să contacteze ofiţeri din cadrul S.I.P.I. Argeş pentru a afla dacă-i sunt interceptate convorbirile telefonice sau se desfăşoară operaţiuni de supraveghere operativă asupra sa;

- instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. şi ped. de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că l-a determinat cu intenţie pe învinuitul M.P. să comunice datele de identificare ale unei alte persoane pentru a nu fi sancţionat contravenţional, ceea ce a şi făcut.

- L.D., recidivist, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor:

- dare de mită faptă prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în aceea că a oferit şi a dat efectiv foloase necuvenite inculpatului M.D., în luna august 2008, sub forma unui pachet turistic pe litoral, în valoare de 9.056 lei, pentru ca acesta, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de şef S.I.F. şi, ulterior, cea de adjunct a şefului I.P.J. Vâlcea, să-i protejeze activităţile ilicite;

- dare de mită faptă prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că a oferit şi a dat efectiv foloase necuvenite inculpatului M.D., în luna iulie 2007, sub forma unui pachet turistic pe litoral, în valoare de 4.858 lei, pentru ca acesta, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de şef S.I.F. şi, ulterior, cea de adjunct a şefului I.P.J. Vâlcea, să-i protejeze activităţile ilicite;

- A.Ş., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prev. şi ped. de art. 260 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitatea sa de martor, cu ocazia audierii în Dosarul penal nr. 59/P/2008, în care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu a inculpaţilor din această cauză, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei.

De menţionat, că dosarul cauzei înregistrat la data de 18 iunie 2009, urmare a rechizitoriului întocmit de parchet a fost înaintat în cursul judecăţii în primă instanţă Curţii Constituţionale în urma sesizării de către inculpatul L.D. cu o excepţie de neconstituţionalitate, cauza suspendându-se la data de 27 mai 2010, fiind retrimisă instanţei după soluţionarea excepţiei la data de 28 aprilie 2011, când cercetarea judecătorească în cauză a fost reluată.

În urma probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, probe constând în declaraţiile denunţătorului, ale martorilor, înregistrări de convorbiri telefonice, declaraţii ale inculpaţilor, precum şi ale învinuiţilor în faza de urmărire penală, procese verbale întocmite de organele de poliţie, facturi, adrese emise în cauză, rapoarte, proces verbal de recunoaştere şi altele, instanţa a reţinut următoarele:

I. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.D.:

1. În legătură cu infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu referire la această infracţiune, curtea a reţinut că în perioada ianuarie 2006 - septembrie 2008, inculpatul M.D., în mod repetat, în vara anului 2008, a pretins şi primit efectiv suma totală de 5.000 lei, în două rânduri, şi anume odată 3.000 lei, iar altădată suma de 2.000 lei.

O atare situaţie de fapt a fost apreciată ca fiind confirmată în cauză de probatoriul administrat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza judecăţii.

In acest sens, curtea a arătat că prin denunţul formulat din 29 ianuarie 2009 (filele 27-29, vol. I dosar urmărire penală), D.G. - arestat în altă cauză - a sesizat organele de urmărire penală că în perioada ianuarie 2006 - septembrie 2008, i-a dat inculpatului M.D., din cadrul I.P.J. Vâlcea, în mod periodic, sub formă de mită, aproape lunar, sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 lei, cuantumul total al acestor sume fiind de circa 60.000 lei.

O atare sumă - se susţine în denunţul formulat şi în declaraţiile denunţătorului, martor în cauză - a fost dată, fiindu-i pretinsă de către inculpat, care, prevalându-se de funcţiile de conducere deţinute în cadrul I.P.J. Vâlcea şi de calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, urma să-i protejeze activităţile desfăşurate în cadrul grupului de firme controlat de D.G., care era acţionar majoritar la SC A. SA şi SC S.C. SRL Râmnicu Vâlcea, mai exact, cu scopul de a-l încunoştinţa în cazul în care se efectuau controale din partea unor instituţii publice, cu atribuţii de control, cum ar fi Garda Financiară, Biroul Vamal Vâlcea, poliţie, D.G.F.P. Vâlcea şi altele, pentru a interveni în favoarea acestor firme sau să obţină soluţii favorabile atunci când împotriva lui D.G., denunţător în cauză, să formulau sesizări penale, aflate pe rolul organelor de cercetare ale poliţiei din cadrul I.P.J. Vâlcea, dosare penale în care se efectuau cercetări în legătură cu activităţile întreprinse în cadrul grupului său de firme.

Deşi din denunţul formulat, cât şi din declaraţiile ulterioare date de denunţător în faza de urmărire penală (filele 27-29; filele 205-249; vol. I dosar urmărire penală, şi filele 81-85, vol. VII, dosar urmărire penală), dar şi în faza judecăţii (fila 150 vol. I, instanţă) acesta a arătat că i-a dat inculpatului M.D. câte 20-30 milioane lei (bani vechi) pe lună, în aprecierea sa în jur de 600 milioane lei (bani vechi), curtea a constatat că nu poate să reţină ca sume ce au fost pretinse şi efectiv primite de către inculpat, decât sumele de 2.000 lei (bani noi) respectiv 3.000 lei (bani noi).

În acest sens, curtea a constatat că numai cu privire la aceste sume sunt probe evidente în această cauză, neprimind susţinerea parchetului că în cauză inculpatul ar fi primit în mod repetat suma de 60.000 lei, pe întreaga durată a perioadei cuprinsă între ianuarie 2006 - septembrie 2008, şi anume câte 2.000 lei sau 3.000 lei/lună, deoarece o asemenea acuzaţie nu este suficient de determinată, chiar susţinerea parchetului fiind imprecisă, evazivă, prin formulele uzitate „În perioada ianuarie 2006 - septembrie 2008, în mod periodic, aproape lunar, uneori de 2-3 ori pe lună” a primit aceste sume sau o altă formulare în sensul că inculpatul ar fi pretins şi primit mită de la denunţătorul D.G. „sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 lei, în cuantum total de cca. 60.000 lei” (filele 27-28 rechizitoriu).

A rezultat, astfel, din conţinutul acuzaţiilor formulate chiar de către parchet, că o atare sumă ce constituie obiectul material al infracţiunii de luare de mită, în funcţie de care operează criterii de individualizare, cum ar fi cuantumul pedepsei ce poate fi aplicată inculpatului sau confiscarea ce poate opera în cauză, la care se adaugă şi alte situaţii sau împrejurări în legătură cu prejudiciul creat denunţătorului şi altele, toate necesare justei soluţionări a cauzei, impun ca o atare sumă să fie strict determinată, fără a exista dubii care profită inculpatului, cu atât mai mult cu cât acesta nici nu recunoaşte că a primit astfel de sume de bani.

Astfel, caracterul imprecis al acuzaţiilor formulate, cu privire la această primă infracţiune de luare de mită în formă continuată, fără a preciza data concretă sau un interval mai clar de timp a fiecărei activităţi infracţionale consemnată ca şi acţiune ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, fără a determina suma exactă pe care ar fi primit-o inculpatul într-o lună sau alta, pe întreaga perioadă ianuarie 2006 - septembrie 2008 - de pildă dacă s-ar lua în calcul 32 luni, cât are această perioadă şi suma de 2.000 lei pe lună, ar rezulta un calcul de 64.000 lei (32 de luni x 2.000 lei = 64.000 lei), iar dacă s-ar lua în calcul suma de 3.000 lei pe cele 32 de luni ar rezultă o sumă de 96.000 lei (32 de luni x 3.000 lei = 96.000 lei), nemaivorbind de o sumă mult mai mare, dacă se ia în calcul că în acest interval de timp inculpatul primea, uneori, bani şi de 2-3 ori pe lună - toate aceste aproximări, în opinia instanţei au reflectat clar netemeinicia acuzaţiei cu care a fost investită instanţa, în sensul că inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei.

Curtea s-a raportat numai la sumele de bani primite de inculpatul M.D. de la denunţătorul D.G., ce au putut fi probate în cauză, şi anume sumele de 2.000 lei, respectiv 3.000 lei, pentru care a apreciat că există probe suficiente.

Astfel, cu referire la suma de 3.000 lei, pe lângă declaraţia denunţătorului D.G., există declaraţia fratelui acestuia, D.C. (fila 223, vol. I dosar urmărire penală), în care se arată „(…) Îmi amintesc că în vara anului 2008, nu mai ştiu cu exactitate data, fratele meu D.G. mi-a spus cu ocazia unei discuţii, că i-a dat ofiţerului de poliţie M.D. suma de 3.000 lei, cu zi în urmă, fiind nemulţumit că şi acum când ocupă o funcţie mare mai cere bani”.

O atare situaţie, privind pretinderea şi primirea sumei de 3.000 lei, a fost apreciată ca fiind confirmată şi de convorbirea telefonică interceptată la data de 3 iunie 2008, purtată între martorul D.G. (notat cu D.G.) şi un bărbat necunoscut (notat cu A.N.2), (vol. II, fila 80, dosar urmărire penală) în care se arată:

„(…) D.G.: - Acesta şi în funcţia asta a rămas tot la fel. Nu m-a lăsat aseară până nu i-am dat .(...) dreptu. (...).

A.N.2: -Cât i-ai dat?

D.G.: - 30 (…).”

Aşadar, cu privire la această activitate infracţională,ce constituie una din acţiunile ce intră în componenţa infracţiunii continuate, reţinute în sarcina inculpatului M.D., instanţa a considerat că sunt probe certe şi anume, declaraţia denunţătorului D.G., care se coroborează cu declaraţia martorului D.C., precum şi cu procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice înregistrate, menţionate mai sus, infirmându-se, astfel, susţinerea inculpatului că nu a primit bani drept mită de la denunţătorul D.G.

De asemenea, curtea a reţinut ca fiind probată în cauză şi o altă activitate infracţională, ce constituie o altă acţiune ce vizează acelaşi conţinut al infracţiunii continuate de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului M.D. - din modul de desfăşurare a activităţilor infracţionale rezultă că inculpatul a avut aceeaşi rezoluţie infracţională, şi anume de a primi bani în mod repetat de la denunţător - constând în pretinderea şi primirea sumei de 2.000 lei.

Acest fapt a rezultat din declaraţia denunţătorului D.G., care se coroborează cu declaraţia martorului M.D., dată în faza de urmărire penală (fila 235, vol. I), chiar dacă acesta a avut o poziţie oscilantă în faza de judecată (fila 177), în care se menţionează: „Imi aduc aminte că prin vara anului 2008, am vorbit la telefon cu cumnatul meu D.G., care mi-a zis că îmi lasă o sumă de bani al cărui cuantum nu mi-l amintesc, banii pe care urmează să-i înmânez, în aceeaşi zi sau dimineaţa următoare, ofiţerului de poliţie M.D.”

O atare declaraţie a martorului M.D. de la urmărire penală, curtea a apreciat-o ca fiind pertinentă şi concludentă, înlăturând-o ca nesinceră, având în vedere ansamblul probator administrat în cauză, declaraţia aceluiaşi martor din faza de judecată (fila 177), cu atât mai mult cu cât acesta a prezentat versiuni contradictorii, în care arată, pe de o parte, că aspectele arătate în convorbirea telefonică prezentată de către instanţă sunt reale, iar, pe de altă parte, în final susţinând că nu i-a dat niciodată inculpatului M.D. sume de bani.

De altfel, curtea a constatat că suma de 2.000 lei primită drept mită de la denunţătorul D.G., în vara anului 2008, este confirmată şi de conţinutul convorbirii telefonice purtată între martorului D.G., notat cu D.G. şi martorului M.D. (notat cu M.D.) (vol. II dosar urmărire penală, fila 63):

„D.G.: - Ce vrei, mă?

M.D.: - Douăzeci a zis să-i dau.

D.G.: - Douăzeci îi dau dă-l dracu că-i ajung.

M.D.: - Hai că-i dau de la mine, că nu mai vin la tine acum

D.G.: - Păi ţi-i las pe birou, aici lângă ai lui T.

M.D.: - Mi-i laşi aici, că-i iau eu dimineaţă. Că iau de la doamna. Pa.”

Ca atare, faţă de cele arătate, având în vedere declaraţia denunţătorului D.G., declaraţia martorului M.D., care se coroborează cu procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice, curtea a constatat ca fiind dovedită, în această cauză, cu referire la infracţiunea de luare de mită reţinută de parchet ca fiind săvârşită de inculpatul M.D., şi această acţiune ce intră în conţinutul infracţiunii continuate de luare de mită de la denunţătorul D.G.

Faţă de probatoriul analizat, ce susţine acuzaţia în sensul primirii în mod repetat de către inculpatul M.D. a sumei de 3.000 lei, respectiv 2.000 lei, în total suma de 5.000 lei, curtea a înlăturat celelalte susţineri ale parchetului, vizând eventuale alte acţiuni săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale ce ar fi intrat în conţinutul aceleiaşi infracţiuni continuate de luare de mită, cum ar fi sumele de bani până la suma totală de 60.000 lei, pe care inculpatul le-ar fi primit în fiecare lună, pe întreaga perioadă cuprinsă între ianuarie 2006 - septembrie 2008, sume nedovedite în cauză, aşa cum a menţionat mai sus, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu recunoaşte primirea acestor sume, ceea ce creează în mod cert instanţei un dubiu ce profită inculpatului.

În ceea ce priveşte proba constând în înregistrările convorbirilor telefonice, contestată de apărare, deoarece aceste înregistrări audio au fost efectuate în baza autorizaţiilor emise de către Curtea de Apel Piteşti, nu în faza urmăririi penale, fază în care pot să fie administrate probele, ci în faza actelor premergătoare, fază în care proba nu poate fi obţinută în mod legal, astfel că aceste probe obţinute prin mijlocul de probă prevăzut de art. 911 C. proc. pen., sunt ilegale, conform prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., o atare susţinere nu a fost primită.

Aceasta, deoarece, în opinia curţii, în disonanţă cu opinia apărării, legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiţionată de începerea urmăririi penale, întrucât textul de lege nu prevede în mod expres o atare condiţie, aşa cum este prevăzută, de exemplu, la efectuarea percheziţiei care este condiţionată de începerea urmăririi penale, şi cum textul de lege al art. 911 C. proc. pen., nu condiţionează autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor de începerea urmăririi penale, o atare susţinere că aceasta trebuia dată numai după începerea urmăririi penale, nu poate fi acceptată.

De asemenea, nu a fost împărtăşită nici susţinerea apărării că presupusa activitate infracţională inculpatului, nu poate fi reţinută ca fiind infracţiunea de luare de mită, deoarece o astfel de faptă reţinută de parchet nu are legătură cu atribuţiile de serviciu, întrucât nu există probe în acest sens, deoarece din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cum ar fi C.E., P.M., M.E., S.V. sau L.I., nu se confirmă susţinerile parchetului că inculpatul ar fi intervenit la lucrătorii de poliţie ce-i avea în subordine, în schimbul primirii de bani sau alte foloase de la martorul denunţător D.G., pentru ca acesta să obţină soluţii favorabile în dosarele sale penale.

Or, curtea a constatat că inculpatul, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, cu grad profesional de comisar, deţinând iniţial, începând cu data de 1 septembrie 2005, funcţia de şef al S.I.F. iar, ulterior, începând cu data de 15 aprilie 2008, funcţia de inspector şef adjunct al I.P.J. Vâlcea, a primit sumele de bani menţionate, de 3.000 lei, respectiv 2.000 lei, pentru a proteja activităţile desfăşurate în cadrul grupului de firme controlat de D.G. sau de prieteni ai acestuia, prevalându-se de influenţa sa, ca urmare a funcţiei pe care o deţinea şi atribuţiilor de serviciu pe care le avea.

Astfel, curtea a reţinut în acest sens, discuţia telefonică a denunţătorului D.G. cu inculpatul M.D., ocazie cu care l-a rugat „să-l ajute” pe B.I.M., un prieten al denunţătorului, care conducea un autoturism în care se afla cantitatea de 860 litri alcool, fără a avea toate documentele legale şi care a fost surprins în trafic de organele de poliţie, autoturism ce a fost ridicat de Garda Financiară - Secţia Argeş, inculpatul M. intervenind în acest sens la şeful S.I.F. de la Piteşti, M.R.F., pentru a i se restitui acel autoturism (declaraţiile învinuitului M.R.F., filele 186-193).

De asemenea, la data de 5 iunie 2008, a fost interceptată o convorbire telefonică purtată între inculpatul M.D., notat cu M.D. şi martorul denunţător D.G., notat cu D.G. (fila 63, vol. II, dosar urmărire penală) din conţinutul căreia redăm:

„(…) D.G.: - Să vorbeşti cu acela de la Piteşti, mă, să ne întâlnim, să (…).

M.D.:- Da vorbesc. De luni.

D.G.: - Că mai am şi pe cineva care are un dosărel pe la el, pe acolo, la Economic.

M.D.:-Bine, bine.

D.G.: Îmi dădură ăia maşina, acum o iau, dă-i (…) mea”.

De asemenea, în legătură cu faptul că inculpatul M.D. era interesat de dosarele penale vizând firmele SC A. SRL şi SC S.C. SRL, al căror acţionar majoritar era denunţătorul D.G., a fost considerată relevantă declaraţia martorei C.E. (filele 226-229 dosar urmărire penală), în care a arătat că, în legătură cu plângerea formulată de Garda Financiară împotriva SC A. SRL, s-a deplasat la sediul I.P.J. Vâlcea, iar de la poartă a fost condusă la biroul inculpatului M.D., care, la acea vreme era şeful Serviciului Economic din cadrul I.P.J. Vâlcea, ocazie cu care aceasta în biroul acestuia a dat o declaraţie pe calculator, prin tehnoredactare, după care nu mai reţine dacă a dat o atare declaraţie, alături de alte fotocopii făcute de pe înscrisurile din dosar, a fost dusă de către ea sau a venit un alt poliţist „să le ridice”, declaraţie pe care şi-o menţine în faţa instanţei (fila 178, vol. I, dosar instanţă).

Astfel de declaraţii, dar şi conţinutul convorbirilor telefonice menţionate, au demonstrat, în opinia instanţei de fond, că inculpatul a pretins şi a primit sumele de bani menţionate, în total 5.000 lei, în considerarea atribuţiilor de serviciu pe care le avea, printre care şi acelea de supraveghere şi control, ceea ce demonstrează că este realizat şi celălalt aspect al laturii subiective, şi anume „legătura cu atribuţiile de serviciu” contestată de apărare.

Aşadar, faţă de cele arătate, curtea a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită de la denunţătorul D.G., în formă continuată, având în vedere cele două activităţi infracţionale repetate ale acestuia, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, constând în două acţiuni ce reprezintă elementele constitutive ale infracţiunii continuate de luare de mită şi, ca atare, în baza art. 254 rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.D. la pedeapsa închisorii pentru această infracţiune.

2. În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - fapta din iulie 2007, privind luarea de mită de la inculpatul L.D. - curtea a constatat, din probele administrate în cauză, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni.

In acest sens, curtea a reţinut că inculpatul M.D. a primit de la inculpatul L.D., în perioada 18 iulie 2007 - 25 iulie 2007, un pachet turistic la unitatea hotelieră Y. din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, aşa cum rezultă din factura de prestări servicii emisă pe SC A.T. SRL Râmnicu Vâlcea, pentru suma de 4.858 lei, pentru a proteja activităţile ilicite ale inculpatului L.D., care este şi el trimis în judecată în această cauză pentru dare de mită, pentru ca acesta să obţină soluţie favorabilă în anumite dosare penale aflate pe rolul organelor de cercetare ale poliţiei, din cadrul I.P.J. Vâlcea, dosare întocmite în urma unor plângeri depuse în legătură cu activităţile întreprinse în cadrul grupului de firme controlat de L.D. sau dosare întocmite ca urmare a unor plângeri penale formulate de inculpatul L.D. împotriva altor parteneri de afaceri.

3. De asemenea, în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. art. 254 C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - fapta din august 2008, privind luarea de mită de la inculpatul L.D. - curtea a reţinut, din probele administrate în cauză, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni, constând în aceea că a pretins şi primit de la inculpatul L.D., tot un pachet turistic la aceeaşi unitate hotelieră Y. de pe litoral, în valoare de 9.056 lei, pentru perioada 03 august 2008 - 10 august 2008, conform facturii de prestări servicii emisă pe numele SC A.C. SRL Târgu Jiu, tot în acelaşi scop al protejării activităţilor ilicite ale inculpatului L.D., a firmelor sale, a rezolvării favorabile a dosarelor penale pe care acesta le avea în numele său sau în numele firmelor pe care le control pe rolul organelor de poliţie al judeţului Vâlcea, prevalându-se de funcţia de conducere şi control deţinută, şi anume aceea de şef serviciu investigarea fraudelor şi, ulterior, cea de adjunct al inspectorului şef al I.P.J. Vâlcea.

În acest sens, curtea a apreciat că aceste două infracţiuni de luare de mită, reţinute în sarcina sa, urmare a primirii de la inculpatul L.D. celor două pachete turistice în valoare totală de 13.914 lei, au fost dovedite cu conţinutul unor convorbiri telefonice, coroborate cu declaraţiile de martori cu privire la aceste infracţiuni.

Faptul că inculpatul M.D. a beneficiat de cele două sejururi pe litoral la hotel Y. din Staţiunea Mamaia, în perioada 3 august - 10 august 2008, respectiv 18 iulie - 25 iulie 2007, a fost demonstrat prin declaraţiile martorilor cât şi de înscrisurile ridicate de la sediul unităţii hoteliere Y. din Staţiunea Mamaia şi de la SC A.C. SRL Târgu Jiu, care au făcut, în opinia instanţei, dovada sigură că inculpatul M.D. a beneficiat în mod direct împreună cu familia sa de cele două pachete turistice, în perioadele menţionate (vol. I, filele 322-326 dosar urmărire penală, şi vol. IV, filele 171-179 dosar urmărire penală).

Cele două sejururi de pe litoral, de care a beneficiat inculpatul M.D., s-a considerat că au fost oferite de către inculpatul L.D., de aceeaşi firmă denumită iniţial SC A.T. SRL Râmnicu Vâlcea şi, ulterior, SC A.C. SRL Târgu Jiu, prin intermediul martorei V.A.M., cu care administratorul firmei, C.F., colabora (a se vedea declaraţia acestuia, fila 310 dosar urmărire penală), martoră care se prezenta ca fiind „asistenta învinuitului L.D.” care a solicitat rezervarea apartamentului în hotel Y., pe perioada 3 august - 10 august 2008, pentru „un prieten al domnului L.D.” (a se vedea declaraţia martorei M.A., şef recepţie hotel Y., filele 384-386, vol. I dosar urmărire penală), persoana cazată fiind inculpatul M.D., aşa cum rezultă din probele administrate în cauză.

Curtea nu a primit susţinerile constante ale inculpatului M.D. că nu a fost cazat la hotelul Y. din Mamaia în perioadele menţionate din august 2008, respectiv iulie 2007, susţineri care, în opinia curţii, au fost apreciate nesincere şi care nu reflectă realitatea, în apărarea sa inculpatul invocând şi alte situaţii cum ar fi aceea că, în legătură cu sejurul din 2007 nu a fost la hotel Y. ci a fost în Bulgaria şi China (a se vedea declaraţia inculpatului fila 119, vol. I dosar instanţă), situaţie care s-a considerat a fi infirmată chiar de înscrisurile de care se prevalează, şi anume viza de pe paşaportul turistic (fila 422, vol. II dosar instanţă), pentru că o astfel de viză cu privire la data ieşirii din ţară şi data intrării în ţară, priveşte o altă perioadă decât cea în care inculpatul a fost cazat la hotel Y., şi anume perioada 19 august - 25 august 2007, şi nu perioada efectivă a cazării la hotelul Y. menţionat, care a fost în perioada 18-25 iulie 2007.

De asemenea, curtea nu a primit nicio altă susţinere a apărării, în sensul că o eventuală cazare în perioadele menţionate nu poate fi reţinută ca şi luare de mită, întrucât inculpatul M.D. nu a avut, ca atribuţie de serviciu, coordonarea activităţii organelor de cercetare penală la nivelul I.J.P. Vâlcea, în legătură cu dosarele ce le aveau în lucru, aceasta fiind în sarcina altor persoane cu funcţii de conducere.

O atare susţinere, însă, în opinia curţii, a fost contrazisă de dispoziţiile mai generale vizând atribuţiile de serviciu ale inculpatului M.D., care a deţinut funcţia de şef al S.I.F. pe perioada 1 septembrie 2005 - 15 aprilie 2008, fiind numit ulterior în funcţia de adjunct al şefului I.P.J. Vâlcea, funcţii exercitate care vizează şi astfel de atribuţii de coordonare şi control a activităţii organelor de poliţie pe linia cercetărilor penale, aşa cum rezultă din atribuţiile pe care le avea conform fişei postului menţionate mai înainte.

Totodată, curtea nu a reţinut nici o altă apărare a inculpatului M.D., că nu există dosare penale pe numele inculpatului L.D. sau a grupului de firme controlat de acesta, înregistrate înainte de perioada în care se susţine că inculpatul L.D. i-ar fi plătit sejururile din iulie 2007, respectiv august 2008, pentru a proteja activităţile ilicite ale acestuia şi a obţine soluţii favorabile în aceste dosare, astfel că nu exista nici un interes ca inculpatul L.D. să cumpere influenţa inculpatului M.D., din moment ce nu exista pe rolul organelor de poliţie spre soluţionare, astfel de dosare.

Această susţinere a fost considerată neîntemeiată.

Astfel, există la dosar procese verbale şi anume, procesul verbal din 27 ianuarie 2009 (vol. IV dosar urmărire penală, filele 368-370), precum şi procesul verbal din 9 aprilie 2009 (vol. IV, dosar urmărire penală, filele 291-293), în care sunt consemnate toate dosarele penale înregistrate la I.P.J. Vâlcea, referitoare la numitul L.D., dar se constată din conţinutul acestor procese verbale că astfel de dosare sunt înregistrate în anii 2008 şi 2009, deci se aflau în lucru la organele de poliţie, înainte de perioada în care inculpatul L.D. a oferit un sejur la mare inculpatului M.D., în august 2008, înlăturându-se, astfel, susţinerea apărării că inculpatul L.D. nu avea niciun interes să cumpere influenţa inculpatului M.D.

Cu referire la faptul că astfel de dosare penale au fost înregistrate după ce inculpatul L.D. ar fi oferit, de asemenea, un alt sejur la mare inculpatului M.D., în iulie 2007, nici această susţinere, în sensul că nu exista motivaţia ca inculpatul L.D. să plătească sejur gratuit inculpatului M.D., nu a fost primită, deoarece, din cazierul extrem de bogat al inculpatului L.D., acesta a avut mai multe dosare penale pe rolul instanţelor şi înainte de anul 2007, în care firesc cercetările penale erau efectuate în condiţiile legii, iniţial de către organele de poliţie, prin lucrători de poliţie subordonaţi inculpatului M.D.

Faţă de cele arătate, curtea a constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că inculpatul M.D. a primit foloase necuvenite, constând în contravaloarea unui pachet turistic în sumă de 4.858 lei, pentru un sejur la mare oferit de inculpatul L.D., în perioada 18 iulie 2007 - 25 iulie 2007, în scopul de a proteja activităţile ilicite ale inculpatului L.D., ca urmare a atribuţiilor de serviciu pe care acesta le avea în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, prevalându-se de funcţiile de conducere şi control deţinute ca şef al S.I.F. şi, ulterior, de adjunct al şefului I.P.J. Vâlcea.

De asemenea, tot faţă de cele arătate, curtea a constatat că sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că inculpatul M.D. a primit foloase necuvenite, constând în contravaloarea unui pachet turistic în sumă de 9.056 lei, pentru un sejur la mare oferit de inculpatul L.D., în perioada 3 august 2008 - 10 august 2008, în scopul de a proteja activităţile ilicite ale inculpatului L.D., ca urmare a atribuţiilor de serviciu pe care acesta le avea, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, prevalându-se de funcţiile de conducere şi control deţinute ca şef al S.I.F. şi, ulterior, de adjunct al şefului I.P.J. Vâlcea.

4. În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen., şi anume aceea de instigare la dare de mită neurmată de executare, cu referire la inculpatul A.Ş., pentru care inculpatul M.D. a fost trimis în judecată, curtea a apreciat că se impune achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv lipsa unuia din elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Astfel, în esenţă, parchetul a reţinut, că inculpatul M.D. l-a instigat în data de 7 august 2008, pe inculpatul A.Ş., administrator al SC S.I. SRL Horezu, să-i dea mită comisarului de Gardă Financiară P.V., care efectua un control alături de un alt comisar, la firma menţionată a inculpatului A.Ş., pentru ca acesta să nu să-l sancţioneze pe agentul economic sau să-l sancţioneze mai blând.

In acest sens, parchetul a menţionat conţinutul interceptării convorbirii telefonice, în care inculpatul M.D. cerea inculpatului A.Ş., zis „S.”, următoarele: „Fii onorabil cu el şi gata (...) Bagă situaţia, domne, ce dracu, hai (…)” sugerându-i în acest mod să-l mituiască pe comisarul Gărzii Financiare P.V. (vol. II, filele123-124 dosar urmărire penală).

Analizând elementele constitutive ale infracţiunii de instigare de dare de mită, neurmată de executare, în raport de situaţia de fapt menţionată, curtea a constatat că o atare infracţiune nu poate să fie reţinută în sarcina inculpatului M.D.

Or, în această cauză, din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul M.D. şi inculpatul A.Ş. în legătură cu controlul efectuat la firma sa SC S.I. SRL Horezu, şi anume convorbirile telefonice din 7 august 2009 purtate la ore diferite - a se vedea procesele verbale de înregistrare a acestora din vol. 2 filele 120, 123, 124, 125, dosar urmărire penală - nu a rezultat că inculpatul M.D. ar fi procedat la îndemnuri precise convingătoare că A.Ş. să dea mită comisarului Gărzii financiare Secţia Vâlcea - P.V., simplele aluzii şi sugestii - termen uzitat chiar şi de către parchet - cu privire la darea de mită, aşa cum rezultă din aceste convorbiri telefonice nefiind suficient de temeinice, clare, directe care să justifice aprecierea că inculpatul A.Ş. şi-a însuşit hotărârea infracţională de a da mită luată de inculpatul M.D. pe care nu a pus-o în aplicare, mai exact care să justifice transferul în plan intelectiv şi volitiv a hotărârii infracţionale a instigatorului la instigat, ceea ce ţine de esenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, aşa cum s-a menţionat mai sus.

În opinia curţii, se impunea cu atât mai mult în acest caz, ca fapta de dare de mită pe care urma să o săvârşească inculpatul A.Ş. ca urmare a instigării de către inculpatul M.D. să fie circumstanţiată cu elemente mai sigure, care să o caracterizeze ca fiind acea infracţiune şi nu alta, tocmai pentru a avea în vedere limitele de pedeapsă pentru infracţiunea la care s-a instigat indispensabile antrenării sau nu a răspunderii penale a instigatorului.

Or, faptul că inculpatul M.D. îi spune inculpatului A.Ş. în convorbirile avute cu acesta „fii onorabil cu el şi gata (…) Bagă situaţia, domne, ce dracu, hai (…)” (vol. 2 fila 123-124 dosar urmărire penală) - acestea sunt singurele expresii sau formulări pe care parchetul susţine acuzaţia de dare de mită nefiind altele care să rezulte din alte probe - în opinia curţii acestea nu au putut constitui suportul de fapt al reţinerii infracţiunii de dare de mită pe care inculpatul să o conştientizeze, cu atât mai mult cu cât astfel de termeni extrem de vagi, generali, aluzivi, lasă loc la diferite interpretări aşa cum chiar inculpatul A.Ş. în declaraţia sa în cursul judecăţii (fila 116, vol. I, dosar instanţă) susţine, arătând că nu a înţeles semnificaţia penală a unei fapte atât de grave cum este darea de mită.

Ca atare, faţă de cele arătate, curtea a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 25 rap.la art. 255 alin. (1) C. pen. rap.la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 29 alin. (1) C. pen. cu referire la A.Ş. şi, în consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., va achita pe inculpatul M.D. pentru această infracţiune.

5. În legătură cu infracţiunea prev.de art. 25 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap.la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 29 alin. (1) C. pen. şi cu aplic.art. 1 alin. (2) C. pen., fapte reţinute cu privire la SC S.I. SRL Horezu şi SC T. SRL Rm. Vâlcea, curtea a constatat că, de asemenea, se impune achitarea inculpatului M.D. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu referire la această infracţiune, curtea a constatat, ca şi situaţie de fapt, că la data de 7 august 2008, inculpatul M.D. i-a cerut martorului P.V. - comisar în cadrul Gărzii Financiare secţia Vâlcea, să nu-şi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu cu ocazia unui control efectuat la SC S.I. SRL Horezu, societate care era administrată de inculpatul A.Ş. - aşa cum rezultă de altfel din cele expuse mai sus cu referire la infracţiunea de instigare de dare de mită - cerându-i să nu sancţioneze pe agentul economic sau să-l sancţioneze mai blând, motivând că patronul firmei în cauză, inculpatul A.Ş., este prieten cu el.

Faţă de această situaţie de fapt, aşa cum rezultă din procesul-verbal de înregistrare a convorbirilor telefonice şi din declaraţiile martorilor, parchetul a apreciat că, deşi neurmată de executare - comisarul Gărzii Financiare nu a dat curs solicitării inculpatului M.D., sancţionând contravenţional agentul economic cu suma totală de 7.000 lei - fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul al unui avantaj patrimonial, faptă prev.de art. 25 C. pen. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 148 cu aplic.art. 29 C. pen.

Tot în cursul acelei luni, şi anume luna august 2008, mai exact la data de 29 august 2008, curtea a constatat, aşa cum rezultă din acuzarea parchetului confirmată de probele administrate în cauză, că inculpatul M.D. a cerut unui alt comisar al Gărzii Financiare secţia Vâlcea - B.N., să nu-şi îndeplinească corespunzător atribuţiile de serviciu cu ocazia unui control efectuat la SC T. SRL Vâlcea în urma căruia s-a constatat că într-o autoutilitară aparţinând acestei firme se aflau unele mărfuri pentru care nu fuseseră emise documente legale de provenienţă pentru traseul Rm. Vâlcea - Craiova, solicitându-i agentului economic controlat doar minimul prevăzut de lege pentru contravenţia constatată, respectiv 10.000.000 lei vechi, motivând că administratorul firmei este în relaţii apropiate cu el.

Pentru această faptă, neurmată de executare - comisarii Gărzii Financiare au sancţionat agentul economic respectiv cu suma de 1.500 lei şi, totodată, au întreprins un control mai amplu la SC T. SRL Rm. Vâlcea solicitând sprijin în acest sens Gărzii Financiare secţia Ilfov pentru a stabili situaţia tuturor livrărilor de mărfuri efectuate către această firmă de un alt furnizor - parchetul a considerat că a săvârşit aceeaşi faptă de instigare de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul al unui avantaj patrimonial, faptă prev.de art..25 C. pen. rap. la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 cu aplic.art. 29 C. pen.

Având în vedere că aceste două fapte au fost săvârşite în cursul aceleiaşi luni de către inculpatul M.D., ceea ce denotă aceeaşi rezoluţie infracţională, parchetul a reţinut ca şi calificare juridică infracţiunea de instigare de abuz în serviciu în formă continuată neurmată de executare, faptă prev.şi ped.de art. 25 C. pen. rap.la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 148 cu aplic. art. 29 alin. (1) C. pen.

Analizând această infracţiune de instigare în raport de aceleaşi considerente, vizând realizarea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, curtea a constatat, şi în acest caz, că o condiţie esenţială pentru a reţine această infracţiune de instigare neurmată de executare este de a demonstra că instigatorul - în speţă inculpatul M.D., prin mijloacele folosite - a reuşit să transfere hotărârea sa infracţională de abuz în serviciu contra intereselor publice de a nu fi sancţionaţi cei verificaţi de Garda Financiară sau să fie sancţionaţi mai blând, comisarilor P.V. care a controlat firma SC S.I. SRL Horezu, respectiv B.N. care a controlat firma SC T. SRL Rm.Vâlcea, iar comisarii menţionaţi ca instigaţi şi-au însuşit această hotărâre, fără însă a trece la executare.

Condiţia antrenării răspunderii penale pentru instigare neurmată de executare, în opinia curţii, este ca instigatul să nu fi luat el în prealabil această hotărâre în a nu-l sancţiona prea drastic în funcţie de cele constatate, caz în care, neoperând însuşirea hotărârii infracţionale a instigatorului, mai exact transferul hotărârii infracţionale de la instigator la instigat, nu pot fi realizate elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Ori, din convorbirile telefonice ce au avut loc între inculpatul M.D. şi comisarul P.V. (vol. 2 filele 120-126 dosar urmărire penală) - cu referire la primul act material al infracţiunii continuate de instigare neurmată de executare reţinută în cauză - a rezultat că P.V., comisar ce controla firma SC S.I. SRL Horezu a inculpatului A.Ş., nu şi-a însuşit sugestiile inculpatului M.D.

De aceea, faţă de cele arătate, cu referire la cele două acte materiale ce reprezintă acţiuni ale aceleiaşi infracţiuni continuate, întrucât hotărârea de a sancţiona agenţii constatatori a aparţinut comisarilor Gărzii Financiare şi nu inculpatului M.D., care nu a determinat luarea acestor hotărâri, curtea a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale instigării neurmată de executare, aşa cum reţine parchetul.

De altfel, curtea nu a împărtăşit nici susţinerea parchetului, într-un plan mai general, că prin funcţia deţinută de inculpat, acesta avea şi putea exercita o influenţă reală asupra comisarilor Gărzii Financiare, deoarece între I.J.P. şi Garda Financiară, care sunt autorităţi sau instituţii publice diferite, nu există subordonare sau coordonare care să implice o anume influenţă a inculpatului M.D. în calitatea sa de adjunct al I.J.P. Vâlcea, aşa cum a rezultat, de altfel, şi din aspectele prezentate, cu referire la cele două firme, comisarii acţionând în aplicarea legii potrivit acesteia şi nu cum a sugerat inculpatul M.D. prin convorbirile telefonice purtate cu aceştia.

Faţă de cele arătate, cu privire la infracţiunea continuată de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prev.de art. 25 C. pen. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 29 alin. (1) C. pen., curtea a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi ca atare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. va achita pe inculpatul M.D. pentru aceste infracţiuni.

6. Cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, faptă prev.şi ped.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap.la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., curtea a reţinut următoarele ca stare de fapt.

Inculpatul M.D., în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al I.P.J. Vâlcea, a cerut în vara anului 2008 învinuiţilor A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.D., C.R.L., toţi agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea să nu-şi îndeplinească, în mod corespunzător, atribuţiile de serviciu în legătură cu constatarea unor contravenţii la regimul circulaţiei rutiere, dându-le dispoziţii contrare legii, în sensul de a nu sancţiona conducătorii auto sau de a le aplica sancţiuni mai blânde.

În ceea ce priveşte pe agentul de poliţie M.E., acesta având calitatea de şofer în cadrul I.P.J. Vâlcea, în data de 6 iunie 2008 a efectuat, în urma unei dispoziţii dată de către inculpat, o cursă cu autoturismul aparţinând unităţii de poliţie menţionate nu în interesul serviciului, ci în interesul personal al inculpatului M.D. rezultând un prejudiciu de 154 lei adus I.P.J. Vâlcea, reprezentând consumul de carburanţi rezultat în urma efectuării în mod nelegal a cursei în cauză.

Astfel, cu referire la intervenţia inculpatului M.D. pentru ca agenţii de poliţie pe care îi avea în subordine să nu aplice sancţiunile prevăzute de lege conducătorilor auto pe care inculpatul M.D. îi cunoştea, curtea a reţinut următoarele:

- La data de 16 iunie 2008 inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului A.A.A., agent de poliţie în cadrul Serviciului poliţiei rutiere al I.P.J. Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de patrulare, pe raza municipiului Vâlcea, să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să nu sancţioneze contravenţional pe martorul T.P.R., care a fost oprit în trafic de către agentul de poliţie în cauză, întrucât nu respectase obligaţiile prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 de a purta centura de siguranţă şi respectiv regulile privind manevra de întoarcere.

Faţă de situaţia constatată, se impunea, în opinia parchetului, ca martorul T.P.R. să fie sancţionat conform prevederilor art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 (2 puncte penalizare), art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 6 (2 puncte penalizare), art. 99 alin. (1) pct. 8 (2-3 puncte amendă, adică 100 - 150 lei) şi art. 101 alin. (1) pct. 6 (6-8 puncte amendă, adică 300 - 400 lei) conform O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul astfel produs, a arătat parchetul, a fost de 550 lei, reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

- La data de 25 iunie 2008, inculpatul M.D. i-a solicitat învinuitului N.P.A., agent de poliţie în cadrul S.P.R. al I.P.J. Vâlcea, care se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu de patrulare pe raza mun. Rm. Vâlcea să nu-l sancţioneze pe martorul D.I., care a fost oprit în trafic de către agentul de poliţie întrucât nu respectase obligaţiile prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, respectiv neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului.

Parchetul a reţinut că la cererea inculpatului M.D. agentul de poliţie nu a aplicat nici o sancţiune contravenţională martorului D.I., deşi era obligat să-l sancţioneze potrivit prevederilor art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 (4-5 puncte amendă, adică 200-250 lei şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile).

Prejudiciul produs a fost apreciat de parchet la suma de 250 lei reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate, având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 9 iulie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului P.I., agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Băile Olăneşti, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu să nu-şi îndeplinească aceste atribuţii şi să fie mai indulgent cu martorul Ţ.D., zis T., conducător auto depistat în trafic, spunându-i că i-a rezolvat lui anumite probleme, sugerându-i să-i aplice o sancţiune mai mică, conducătorul auto fiind vinovat de încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, respectiv folosirea telefonului mobil în timpul conducerii şi efectuarea unor activităţi de natură de a-i distrage atenţia de la conducere.

Învinuitul P.I., la cererea inculpatului M.D., şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu neaplicând sancţiunea contravenţională conform situaţiei constatate deşi era obligat să aplice prevederile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 2 (2 puncte penalizare) şi cele ale art. 100 alin. (1) pct. 10 (4 - 5 puncte amendă, adică 200 - 250 lei) conform O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul produs a fost, în aprecierea parchetului, de 250 lei, reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

- La data de 26 iulie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului A.G. să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al I.P.J. Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe ruta Rm. Vâlcea - Drăgăşani, şi să nu-l sancţioneze pe martorul D.N. care fusese identificat în trafic conducând un autoturism care avea asigurarea expirată.

Învinuitul A.G., la cererea inculpatului M.D., nu a luat nici o măsură de sancţionare a conducătorului auto menţionat mai sus, deşi era obligat să aplice prevederile art. 76 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi cele ale art. 64 din Legea nr. 136/1995 (reţinerea certificatului de înmatriculare al vehiculului şi amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei).

Prejudiciul astfel produs, a arătat parchetul, a fost de 2.000 lei, reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

- La data de 30 iulie 2008, inculpatul M.D., prevalându-se de funcţia deţinută, i-a cerut învinuitului S.D., şef post Poliţie Pietrari, jud. Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să nu-l sancţioneze pe martorul Ilina Constantin care fusese identificat în trafic conducând autoturismul pe raza comunei Pietrari, jud. Vâlcea, fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege în conformitate cu art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Învinuitul S.D., la cererea inculpatului M.D., şi-a încălcat atribuţiile de serviciu - susţine parchetul - şi nu a aplicat sancţiunea prevăzută de lege în conformitate cu art. 108 alin. (1) lit. c) pct. 2 (4 puncte penalizare) şi art. 101 alin. (1) pct. 18 (6 - 8 puncte amendă, adică 300 - 400 lei) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul astfel produs - a arătat parchetul - a fost de 400 lei reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

- La data de 18 august 2008, inculpatul M.D., i-a cerut învinuitului C.D., agent de poliţie din cadrul S.P.R. Vâlcea care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu efectuând serviciul de patrulare pe traseul Rm. Vâlcea - Brezoi, să nu îl sancţioneze pe martorul Toma Ion care fusese surprins în trafic de aparatul radar conducând autoturismul cu viteză peste limita legală admisă.

Astfel - parchetul a arătat - învinuitul C.D., la cererea inculpatului M.D., nu a mai aplicat nicio sancţiune deşi era obligat să aplice prevederile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4 (2 puncte penalizare) şi cele ale art. 99 alin. (2) (2 - 3 puncte amendă, adică 100 - 150 lei), conform O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul astfel produs a fost apreciat de parchet la 150 lei, reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

- La data de 5 septembrie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului C.R.L., agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Govora, Jud.Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu să nu-l sancţioneze pe martorul R.M. care nu avea inspecţia tehnică periodică la autoturismul pe care îl conducea.

Astfel - a arătat parchetul - C.R.L., la cererea inculpatului M.D., şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi nu a aplicat sancţiunea prevăzută de lege în conformitate cu art. 112 alin. (1) lit. a) (reţinerea certificatului de înmatriculare) şi art. 102 alin. (1) pct. 1 (9 - 20 puncte amendă, adică 450-1.000 lei) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul astfel creat a fost, în aprecierea parchetului, de 1.000 lei, reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

Având în vedere cele arătate mai sus, parchetul a apreciat că în sarcina inculpatului M.D. se reţine săvârşirea în baza unei rezoluţii infracţionale unice a unui număr de 9 acte materiale, toate în cadrul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în scopul obţinerii pentru alţii a unor avantaje atât patrimoniale cât şi nepatrimoniale, în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportata art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

Întrucât însă inculpatul M.D. a participat la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, atât sub forma instigării - cele 8 acte materiale continuare de instigare la săvârşirea de către agenţii de poliţie rutieră a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice - cât şi sub forma autoratului - infracţiunea săvârşită în legătură cu deplasarea în interesul său personal de către învinuitul M.E., şofer, cu autoturismul unităţii - parchetul a considerat că se impune a se reţine în sarcina sa cu privire la toate cele 9 acte materiale, aşa cum au fost prezentate mai sus, o singură infracţiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă continuată săvârşită în calitate de autor, reţinând, astfel, numai infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap.la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

În legătură cu această calificare juridică a faptelor de mai sus, aşa cum a fost expres menţionată, curtea a considerat că se impune înlăturarea aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

De aceea, curtea a înlăturat aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracţiunea prev.de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap.la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., reţinând o singură infracţiune prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. = cu referire la învinuitul M.E., agentul de poliţie şofer care a efectuat cursa ilegală - precum şi infracţiunea continuată prev.de art. 25 C. pen. rap.la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. - cu referire la cele 8 acte materiale reţinute cu privire la agenţii de poliţie ce aveau atribuţii de constatare a contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Astfel, curtea a reţinut din probele administrate, raportat la infracţiunea prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap.la art. 248 C. pen. cu referire la învinuitul M.E., că într-adevăr inculpatul M.D., în data de 6 iunie 2008, prevalându-se de calitatea şi funcţia deţinută în cadrul I.P.J. Vâlcea, i-a dat dispoziţie învinuitului agent de poliţie M.E. care era angajat ca şofer în cadrul I.P.J. Vâlcea să se deplaseze pe ruta Rm. Vâlcea - Bucureşti şi retur cu autoturismul unităţii de poliţie menţionate) pentru a duce din partea sa un număr de 5 miei sacrificaţi pentru a fi daţi unor cunoştinţe ale inculpatului.

Agentul de poliţie M.E. a completat în acest sens foaia de parcurs seria N nr. 0240364 a autoturismului unităţii, iar după completarea acesteia foaia i-a fost aprobată pentru a pleca în cursă de către inculpatul M.D.

Deşi inculpatul M.D. a negat faptul că ar fi dat vreo dispoziţie scrisă sau verbală învinuitului M.E. pentru efectuarea acestei curse în interes personal de la Vâlcea la Bucureşti dus-întors, totuşi probele au fost considerate a fi evidente, învinuitul M.E. recunoscând prin declaraţia dată la urmărire penală (fila 127 - 130 vol. 1 dosar urmărire penală), că a fost contactat telefonic în data de 5 iunie 2008 pe mobil de către inculpatul M.D. care i-a cerut ca în dimineaţa zilei următoare, respectiv 6 iunie 2008 - când de fapt a şi efectuat cursa, să se deplaseze la Bucureşti pentru a duce din partea sa un număr de 5 miei sacrificaţi unei cunoştinţe a inculpatului M.D.

De altfel, chiar dacă în cursul judecăţii ( a se vedea declaraţia numitului M.E. fila 223, vol. I, dosar instanţă) este contradictoriu prin declaraţia dată, curtea a considerat ca exprimând adevărul declaraţia dată la urmărire penală care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Mai mult, există convorbirea telefonică dintre inculpatul M.D. şi învinuitul M.E. din data de 5 iunie 2008 (vol. II, fila 139 dosar urmărire penală), în care inculpatul M.D. îi spune expres „mâine pe la 11 să pleci”, aceasta însemnând data de 6 iunie 2008, când învinuitul M.E. a plecat în cursă, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză.

Ca atare, curtea a constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. şi, în consecinţă, a dispus condamnarea inculpatului M.D. pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

În legătură însă cu cealaltă infracţiune continuată reţinută în concurs în cond.art. 33 lit. a) C. pen., cu referire la cele 8 acte materiale vizând săvârşirea de către inculpatul M.D. a infracţiunii prev.art. 25 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., curtea a constatat că se impune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi anume lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii.

În acest sens, în opinia curţii temeiul achitării vizează latura obiectivă a infracţiunii în sensul că nu este stabilit prejudiciul cert pentru a califica o faptă ca abuz în serviciu contra intereselor publice şi ca atare nu poate fi reţinută infracţiunea de instigare şi nu latura subiectivă a infracţiunii constând în lipsa determinării inculpatului ca în plan subiectiv în cazul infracţiunii de instigare, instigatul să preia hotărârea infracţională a instigatorului şi să o pună sau nu în executare, aşa cum s-a motivat mai înainte, cu referire la alte fapte similare.

Aceasta, deoarece, în comparaţie cu situaţiile de mai sus, cu referire la instigarea de către inculpatul M.D. a numiţilor P.V. şi B.N. - comisari ai Gărzii Financiare cu care avea numai raporturi de cooperare şi nu de subordonare, sau cu referire la inculpatul A.Ş., cu care nu avea relaţii de serviciu - lucrătorii de poliţie, şi anume cei 8 agenţi de poliţie cărora inculpatul M.D. le-a dat telefon pentru a nu sancţiona pe persoanele surprinse în trafic, cunoştinţe ale sale, erau în subordonare directă şi, ca atare, luând în considerare şi eventuale consecinţe negative, dacă nu ar fi acceptat sugestiile inculpatului, subzistă în mod clar condiţia de esenţă a instigării, aşa cum a fost analizată mai sus, în sensul însuşirii de către agenţii de poliţie a hotărârii luate de către inculpat de a nu fi sancţionate în trafic persoanele care încălcau legea.

Dar, aşa cum s-a arătat, curtea a considerat că pentru a se realiza elementele constitutive ale infracţiunii de instigare prev.de art. 25 C. pen. trebuie ca instigatorul să determine pe o altă persoană, în speţă agenţii de poliţie, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, în speţă infr.prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.

Aşadar, se impune ca, în cauză, să existe elementele constitutive ale acestei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de textele penale arătate, care constă în fapta funcţionarului public care în exerciţiul atribuţiilor de serviciu cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat, ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Ca atare, o condiţie de esenţă, adecvată cauzei de faţă, este aceea a creării unei pagube adusă patrimoniului unei societăţi.

Or, curtea a constatat că paguba apreciată prin valoarea maximă a amenzilor pe care trebuiau să le aplice agenţii de poliţie în urma constatării contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere, aşa cum a fost menţionată de către parchet pentru fiecare agent în parte, şi cum rezultă din cele arătate mai sus, nu este o pagubă certă, deoarece există diverse situaţii în care nu întotdeauna agentul constatator se orientează spre amenda maximă.

Ca atare, cum infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este o infracţiune patrimonială materială şi nu de pericol şi cum prejudiciul este incert nefiind realizată trăsătura esenţială necesară ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii şi anume urmarea socialmente periculoasă, curtea a constatat că nu poate fi reţinută o atare infracţiune.

Aşa fiind, cum nu subzistă condiţia esenţială a instigării şi anume săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către persoana instigată, curtea a considerat că în cauză se impune achitarea inculpatului M.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 25 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la cele 8 acte materiale reţinute cu privire la agenţii de poliţie.

7. În legătură cu infracţiunea prev.de art. 25 C. pen. rap.la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/200 rap.la art. 289 şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. constând în instigarea la infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals în formă continuată, în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată faţă de agenţii de poliţie N.P.A., P.I. şi C.R.L., Curtea a reţinut următoarele ca situaţie de fapt:

- La data de 28 august 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului N.P.A. - acelaşi agent de poliţie căruia inculpatul M.D. i-a mai cerut în data de 25 iulie 2008 să nu sancţioneze pe martorul D.I. surprins în trafic încălcând regulile de circulaţie aşa cum rezultă din cele arătate mai înainte - să nu-l sancţioneze pe martorul I.G.A. care oprise neregulamentar autoturismul în zona centrală a oraşului.

Pentru a da curs cererii inculpatului M.D., agentul de poliţie sus-menţionat i-a aplicat acestuia doar sancţiunea cu avertisment deşi oprirea neregulamentară se sancţiona cu amendă şi puncte de semnalizare menţionând în procesul verbal întocmit respectiv proces - verbal din 20 august 2008 o altă situaţie decât cea reală, mai exact „ a condus auto pe strada din municipiul Rm. Vâlcea şi nu a semnalizat schimbarea direcţiei de mers”., o atare situaţie încadrându-se la contravenţiile pentru care se putea aplica sancţiunea avertismentului.

- La data de 09 iulie 2008 inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului P.I., agent de poliţie, din cadrul poliţiei oraşului Băile Olăneşti să-l sancţioneze mai blând pe martorul Ţ.D. - de altfel o atare situaţie de fapt a mai fost prezentată anterior cu referire la acelaşi agent, dar în privinţa unei alte infracţiuni şi anume cea de instigare de abuz în serviciu - iar agentul de poliţie pentru a da curs sugestiei inculpatului M.D., mai exact pentru a-l sancţiona cu avertisment a consemnat în procesul verbal întocmit o altă situaţie decât cea reală.

Astfel, deşi acesta a folosit telefonul mobil în timpul conducerii, faptă care se sancţiona cu puncte de penalizare şi cu amenda maximă de 250 lei, în procesul verbal întocmit din 09 iulie 2008, a menţionat nereal că „ a condus autoturismul pe raza localităţii Băile Olăneşti şi nu a semnalizat schimbarea direcţiei de deplasare spre un dr.lateral”, contravenţie care se sancţiona numai cu avertisment aşa cum de altfel a procedat agentul de poliţie ca urmare a intervenţiei inculpatului M.D.

- La data de 05 septembrie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului C.R.L. - agent de poliţie din cadrul oraşului Băile Govora, jud. Vâlcea să nu-l sancţioneze pe martorul R.M., care nu avea efectuată inspecţia tehnică periodică la autoturismul pe care-l conducea, situaţie de fapt în baza căreia parchetul a reţinut, aşa cum rezultă din cele prezentate mai înainte, infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Raportat la această împrejurare parchetul a susţinut că pentru a răspunde solicitării inculpatului M.D. a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului, consemnând în procesul verbal din 05 septembrie 2008, nu situaţia reală şi anume aceea că nu avea inspecţia tehnică periodică ce se sancţiona cu reţinerea certificatului de înmatriculare sau cu amenda maximă de 1000 lei, ci o altă situaţie nereală care să se încadreze într-o încălcare a legii care să atragă doar sancţiunea cu avertisment, consemnând astfel: „A condus autoturismul pe strada T.V., fără a purta centura de siguranţă”.

Analizând însă în concret activitatea infracţională a inculpatului cu referire la infracţiunea prev.de art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/200 rap. la art. 289 şi art. 291 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., aşa cum a dispus parchetul privind trimiterea în judecată a inculpatului M.D. şi pentru aceste infracţiuni, curtea a constatat că acţiunile realizate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale de instigare la fals intelectual şi uz de fals cu referire la agenţii de poliţie N.P.A. şi C.R.L., nu pot fi calificate ca şi act material infracţional pentru că nu subzistă infracţiunea reclamată de parchet corespunzătoare fiecăruia dintre aceste două acte materiale cu privire la cei doi agenţi, constatând însă că în cauză se impune a fi reţinută o singură acţiune din cadrul acestei infracţiuni continuate corespunzătoare actului material vizând instigarea la fals şi uz de fals în privinţa agentului de poliţie P.I.

În acest sens, curtea a constatat în privinţa infracţiunii de instigare la fals intelectual şi uz de fals de către inculpatul M.D. către agenţii de poliţie N.P.A. şi C.R.L., infracţiune identificată cu actele materiale reţinute de parchet în cadrul infracţiunii continuate, cu referire la cei doi agenţi de poliţie, că aceste două acte materiale nu pot intra în conţinutul infracţiunii continuate deoarece aceste două acte materiale de instigare la infracţiunile de fals şi uz de fals nu pot fi calificate ca şi infracţiuni pentru a fi identificate ca acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate, pentru următoarele considerente:

Pentru a exista infracţiunea de instigare la fals intelectual şi la uz de fals săvârşite de către inculpatul M.D., în speţa dată, trebuia ca procesul verbal de constatare a contravenţiei să nu fi fost întocmit de către agentul de poliţie înainte de actul de instigare săvârşit de către instigator, pentru că dacă este întocmit anterior actului de instigare, efectul instigării nu mai poate fi realizat şi deci nu mai poate subzista infracţiunea de instigare.

Pe de altă parte, trebuia să existe dovezi suficiente care să demonstreze că procesul verbal de constatare a contravenţiei conţine menţiuni nereale, astfel că dacă nu este demonstrat că este fals, de asemenea, nu poate să fie reţinută infracţiunea de instigare la fals şi uz de fals.

Raportat la cele arătate mai sus, curtea a constatat că procesul verbal de contravenţie şi anume procesul verbal, prin care parchetul susţine că inculpatul a făcut menţiuni necorespunzătoare realităţii - a se vedea cele consemnate mai înainte cu privire la acesta aspect - este întocmit de agentul de poliţie N.P.A. la data de 20 august 2008, ora 13:45 (a se vedea vol. 5, fila 47 - dos.urmărire penală), iar convorbirea inculpatului M.D. cu agentul de poliţie N.P.A. prin care îi cerea acestuia să nu-i aplice sancţiunea contravenţională datează din data de 20 august 2008, orele 13:45, 46, ceea ce demonstrează chiar dacă este un interval extrem de mic de timp că înainte de a interveni prin telefon inculpatul M.D., agentul de poliţie N.P.A. întocmise procesul verbal de contravenţie.

De aceea curtea a considerat că inculpatul M.D. a intervenit telefonic la agentul de poliţie N.P.A., după ce agentul de poliţie a întocmit procesul verbal de constatare a contravenţiei, astfel că nu mai poate subzista infracţiunea de instigare reţinută de parchet, aşa cum s-a arătat mai sus.

Mai mult, curtea a constatat că nici nu sunt suficiente probe cu privire la acest proces verbal de constatare a contravenţiei, ce face obiectul discuţiei de faţă, dacă acesta prin menţiunile efectuate exprimă sau nu realitatea, deoarece nici nu a fost audiat martorul I.G.A., care să confirme sau să infirme o atare situaţie, în condiţiile în care inculpatul M.D. neagă o atare infracţiune reţinută ca şi act material în privinţa sa de instigare a agentului de poliţie N.P.A. pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională numitului I.G.A. oprit în trafic de agentul de poliţie.

De aceea, curtea a considerat că nu subzistă un asemenea act material ce face parte din conţinutul infracţiunii continuate de instigare la fals şi uz de fals, reţinut în sarcina inculpatului M.D. cu referire la agentul de poliţie N.P.A.

În acelaşi timp, curtea a constatat că nu poate fi reţinut ca şi act material care să facă parte din conţinutul infracţiunii continuate de instigare la fals intelectual şi uz de fals săvârşită de inculpatul M.D., intervenţia inculpatului M.D. la agentul de poliţie C.R.L. pentru a nu sancţiona pe martorul R.M. surprins în trafic, deoarece, este evidentă diferenţa de timp între momentul anterior în care agentul de poliţie a încheiat procesul verbal de contravenţie din 05 septembrie 2008, cu menţiunile arătate mai înainte şi anume la ora 17:11 ( vol. 5, fila 51 - dos.urm.penală) şi momentul ulterior, şi anume la orele 17:58:54, în care are loc intervenţia telefonică a inculpatului M.D. la agentul de poliţie C.R.L., aşa cum rezultă din procesul verbal de înregistrare a acestor convorbiri telefonice la orele 17:58:24 (vol. 2, fila 57).

Ca atare, intervenţia telefonică a inculpatului M.D. a avut loc după ce agentul de poliţie întocmise procesul verbal de constatare a contravenţiei, astfel că nu poate subzista infracţiunea de instigare la fals şi uz de fals reţinută de parchet.

Mai mult, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză s-a considerat că cele consemnate de agentul de poliţie în acest proces verbal sunt reale, întrucât martorul R.M. arată că într-adevăr nu purta centura de siguranţă şi i s-a întocmit proces verbal pentru această abatere, fiind sancţionat cu avertisment, iar apoi după redactarea acestui proces verbal lucrătorul de poliţie a observat că auto utilitara pe care o conducea avea inspecţia tehnică expirată moment în care l-a sunat pe directorul firmei P.G. care a luat legătura cu inculpatul M.D. şi ca urmare a acestei intervenţii nu i-a mai aplicat nici o sancţiune în legătură cu inspecţia tehnică expirată (vol. 7, fila 100, 101, dos.urm.penală şi filele 151, 152 vol. I. dosar instanţă).

Ca atare, curtea a considerat că nu subzistă nici acest act material, care să facă parte din conţinutul infracţiunii continuate de instigare la fals, uz de fals, reţinută de parchet, cu privire la inculpatul M.D., cu referire la agentul de poliţie C.R.L.

Aşadar, cum fiecare din aceste două acte materiale constând în cereri ale inculpatului prin telefon adresate agenţilor de poliţie N.P.A. şi C.R.L., de a nu sancţiona pe conducătorii auto, identificate ca acţiuni ce fac parte din conţinutul infracţiunii continuate de instigare la fals şi uz de fals în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, nu au putut fi reţinute ca instigare, pentru că o asemenea faptă penală nu există, deoarece procesele verbale întocmite de agenţii de poliţie sunt reale, pe considerentele mai sus arătate, curtea a înlăturat din conţinutul infracţiunii continuate aceste două acte materiale reţinând numai un singur act material identificat cu infracţiunea prev.de art. 25 rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 şi 291 C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. - act material cu referire la agentul de poliţie P.I., înlăturând astfel aplicarea art. 41 alin. (2) aşa cum a trimis parchetul în judecată.

Astfel, cu referire la această infracţiune, constând în instigarea la infracţiunea de fals şi uz de fals săvârşită de agentul P.I., curtea a constatat că sunt realizate elementele acestei infracţiuni.

Astfel, aşa cum rezultă din situaţia de fapt expusă mai înainte, demonstrată de probele dosarului, agentul de poliţie P.I. a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului întrucât a consemnat în procesul verbal, date nereale, în sensul că, aşa cum s-a arătat, a înscris o altă situaţie de fapt în conţinutul acestui proces verbal şi anume, nesemnalizarea schimbării direcţiei de deplasare, deşi în realitate a fost identificat vorbind la telefon.

Sub acest aspect, nu s-a putut reţine susţinerea apărării că acest proces verbal de contravenţie a fost întocmit înainte de intervenţia telefonică a inculpatului M.D., întrucât, analizând momentul în care a fost întocmit acest proces verbal şi momentul în care a avut loc intervenţia telefonică, se constată că procesul verbal de sancţionare cu consemnarea nereală a datelor de către agentul de poliţie P.I., este datat la 09 iulie 2008 ora 19:00 ( vol. 5, fila 44 - dos.urm.penală), iar convorbirea telefonică purtată de inculpatul M.D. cu agentul de poliţie, este mai înainte, şi anume, la data de 09 iulie 2009, ora 18:34 (vol. 2, dos.urm.penală, filele 44, 45), ceea ce dovedeşte că instigarea, ca activitate infracţională, a avut loc, în urma intervenţiei telefonice a inculpatului, agentul de poliţie P.I. întocmind în fals procesul verbal de contravenţie, la ora 19,00, telefonul fiind dat de inculpat la orele 18,34.

Aşadar, curtea a reţinut, că date fiind şi raporturile de subordonare dintre agentul de poliţie P.I. şi inculpatul M.D., cererea acestuia de a nu fi sancţionat contravenţional, a fost însuşită de către acesta - era supus unor consecinţe negative cu privire la activitatea sa, dacă nu ar fi dat curs solicitării intervenţiei inculpatului - consemnând în fals date nereale pentru a aplica o sancţiune mai blândă, cum este cea a avertismentului.

Ca atare, a fost considerată ca fiind realizată instigarea la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi uz de fals, hotărârea instigatorului M.D. fiind preluată de agentul de poliţie P.I., ca instigat conform celor solicitate de instigator, realizându-se, astfel, în plan subiectiv, determinarea agentului de poliţie de a săvârşi infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, ce ţine de esenţă instigării.

În consecinţă, cu referire la acest act material, curtea a dispus condamnarea inculpatului M.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 şi 291 C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. - act material cu referire la agentul de poliţie P.I.

8. În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. cu referire la învinuitul M.R.F., curtea a reţinut din probele administrate în cauză următoarea situaţie de fapt:

- În luna septembrie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului M.R.F., şef S.I.F. din cadrul I.P.J. Argeş să afle dacă există emisă o autorizaţie de interceptare a convorbirilor sau comunicărilor telefonice pe numele său şi dacă această autorizaţie se află în lucru la ofiţerii de poliţie din cadrul S.I.P.I. Argeş sau dacă aceştia efectuează operaţiuni de filaj asupra sa.

O atare situaţie a fost confirmată chiar de învinuitul M.R.F. în declaraţiile date la urmărire penală (vol. 1, fila 186 - 193) în care acesta menţionează în mod expres: „ Referitor la împrejurarea în care în toamna anului 2008 m-am întâlnit cu M.D. la un restaurant din zona Morăreşti - Deduleşti, la solicitarea acestuia, întâlnire la acre a participat şi colegul meu sub-inspector L.E.C., îmi amintesc faptul că, cu ocazia discuţiilor pe care le-am avut cu M.D., acesta m-a rugat să mă interesez dacă există vreo autorizaţie de interceptare a convorbirilor sau comunicărilor telefonice pe numele său dacă această autorizaţie se află în lucru la ofiţerii de poliţie din cadrul S.I.P.I. Argeş şi dacă aceştia efectuează operaţiuni de filaj asupra sa.

Fac precizarea că M.D. cunoştea faptul că şeful de atunci al S.I.P.I. Argeş - cms.şef P.G., este naşul meu şi că mă aflu în bune relaţii cu acesta, iar solicitarea mai sus arătată a fost făcută în sensul ca eventual eu să discut cu P.G. pentru a afla aspectele care interesau pe M.D.

Eu am răspuns lui M.D. că nu-mi permit să fac o astfel de solicitare către P.G., chiar dacă acesta este naşul meu, însă pentru a nu-l refuza categoric, din amabilitate, i-am spus că o să văd ce o să pot face”.

O atare susţinere a învinuitului M.R.F. s-a coroborat şi cu procesul verbal de înregistrare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul M.D. şi învinuitul M.R.F. (vol. 2, fila 74 - 75; fila 76-77, vol. 7, fila 204-205; 206; 208-209) la care se adaugă şi declaraţiile martorului L.E.C. (vol. 1, fila 371-373), susţinere ce este confirmată şi prin declaraţia dată în instanţă (fila 176, vol. I, dosar instanţă).

Un atare demers al inculpatului M.D. de a încerca să-l determine pe învinuitul M.R.F. să afle în interesul său informaţii ce nu erau destinate publicităţii, respectiv dacă există autorizaţie de interceptare a convorbirilor sau comunicărilor telefonice pe numele său, dacă această autorizaţie se află în lucru la ofiţerii de poliţie din cadrul S.I.P.I. Argeş şi dacă aceştia efectuează operaţiuni de filaj asupra sa a avut loc în condiţiile în care în prezenta cauză se efectuau acte premergătoare începerii urmăririi penale împotriva inculpatului M.D., fiind emisă autorizaţia de interceptare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate de către inculpat şi erau ridicate mai multe înscrisuri ce interesau cauza de la I.P.J. Vâlcea, inculpatul M.D. luând cunoştinţă astfel de existenţa unui dosar penal întocmit în privinţa sa.

Inculpatul M.D. nu a recunoscut această faptă, susţinând că nu a solicitat învinuitului M.R.F., şef S.I.F. din cadrul I.P.J.Argeş, astfel de informaţii, cum sunt cele arătate mai sus, dar aşa cum s-a arătat ele au fost confirmate de probele administrate în cauză.

Examinând ca atare situaţia de fapt prin prisma infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, curtea a reţinut că o astfel de infracţiune constă în „ folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

Faţă de cele arătate, curtea a constatat că aspectele ce-l interesau pe inculpatul M.D. pentru a afla sau nu dacă este interceptat telefonic, filat sau astfel de activităţi similare, având în vedere că era o anchetă în curs împotriva sa intră în categoria informaţiilor „ ce nu sunt destinate publicităţii” aşa cum pretind dispoziţiile menţionate ale art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, conform art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, informaţiilor privind procedura în timpul, anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare.

De asemenea, conform aceluiaşi act normativ - art. 12 alin. (1) lit. f) - se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unei proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces.

A rezultat astfel, că aceste informaţii solicitate învinuitului M.R.F. de către inculpatul M.D., nu erau destinate publicităţii şi, ca atare, s-a considerat că sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii menţionate sub acest aspect.

Ca atare, curtea a considerat că sunt realizate elementele instigării la infracţiunea analizată prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, întrucât demersurile inculpatului M.D., telefonic şi prin întâlnirile pe care le-a avut cu învinuitul M.R.F., ca urmare a unor relaţii apropiate, profesionale şi de prietenie, între cei doi - ambii fiind şefi ai S.I.F., M.D. la I.P.J. Vâlcea, iar M.R.F. la I.P.J. Argeş - au transferat hotărârea infracţională a inculpatului M.D. vizând accesul la astfel de informaţii cu privire la ancheta ce se desfăşura în curs la învinuitul M.R.F. ce avea posibilitatea ca şef al S.I.F. de la nivelul judeţului Argeş să afle de interceptările şi convorbirile telefonice vizând pe inculpatul M.D., hotărâre însuşită de învinuitul M.R.F. dar căreia nu i-a dat curs, aşa cum rezultă din declaraţiile acestuia, precum şi din celelalte probe administrate în cauză.

9. În legătură cu infracţiunea prev.de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. şi anume instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, curtea a constatat că se impune achitarea inculpatului M.D. pentru următoarele considerente.

Astfel, ca situaţie de fapt, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, curtea a reţinut că în data de 11 septembrie 2008 inculpatul M.D. l-a instigat pe învinuitul M.P. care fusese înregistrat de aparatul radar în data de 05 septembrie 2009, ora 14:56, pe raza localităţii Gura Văii, judeţul Vâlcea conducând autoturismul, cu viteza de 88,7 km/oră, pe un drum cu limita legală de viteză de 50 km/oră, să comunice la serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea datele de identificare ale unei alte persoane care urma să fie sancţionată contravenţional pentru abaterea săvârşită.

Ca urmare a discuţiilor purtate cu inculpatul M.D., învinuitul M.P., i-a cerut, la rândul său, fiicei sale, învinuita M.A.R. să completeze cu datele personale ale acesteia formularul care a fost comunicat în scris la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea, atestând astfel, în mod nereal, faptul că autoturismul în cauză a fost încredinţat în data de 05 septembrie 2008 în împrejurările mai sus arătate, învinuitei M.A.M., aceasta fiind sancţionată contravenţional pentru încălcarea regulilor la regimul circulaţiei rutiere, încălcare săvârşită în fapt de către învinuitul M.P.

O atare faptă a rezultat din declaraţia învinuitului M.P. de la urmărire penală (vol. 7, fila 67 - 70), care a recunoscut faptul că a fost instigat în sensul celor arătate de către inculpatul M.D. - curtea nu apreciază ca sinceră având în vedere ansamblul probator al cauzei, declaraţia dată în faţa instanţei (fila 277 vol. II, dosar instanţă) - declaraţie care se coroborează şi cu declaraţiile date de învinuita M.A.M. (vol. 7, fila 75-77 dos.urm.penală şi fila 276, vol. II dosar instanţă).

Curtea a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., aşa cum a susţinut şi apărarea, întrucât latura obiectivă a acestei infracţiuni trimiţând la modurile arătate în art. 288 poate subzista, numai dacă a fost contrafăcută scrierea ori subscrierea sau a fost alterat în orice mod înscrisul sub semnătură privată, ceea ce presupune preexistenţa unui asemenea înscris, pentru că numai în această situaţie se poate acţiona în cele două moduri arătate în art. 288 C. pen.

Aşa fiind, curtea a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., numai atunci când există deja un înscris sub semnătură privată, în materialitatea lui şi asupra căruia se acţionează în modurile prevăzute de art. 288 C. pen., respectiv contrafacerea înscrierii - ceea ce însemnă că actul a fost contrafăcut prin imitare, plăsmuire, reproducerea frauduloasă a înscrierii, pentru a lăsa să se creadă că acel înscris este cel original - sau alterarea acesteia - ceea ce înseamnă modificarea materială a redactării textului unui asemenea înscris prin adăugiri, înlocuiri, ştersături sau alte asemenea modalităţi de alterare.

Or, examinând formularul menţionat, curtea a constatat că nu există astfel de modalităţi prin care este afectată materialitatea înscrisului însuşi, în sensul celor arătate, şi cum legea penală este de strictă interpretare, o atare faptă de menţionare a unor date nereale într-un înscris sub semnătură privată preexistent, nu poate fi calificată ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., aşa cum a reţinut parchetul.

II. Cu referire la inculpatul L.D.:

În legătură cu infracţiunile prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen., rap.la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi anume fapta de dare de mită din anul 2007, precum şi fapta de dare de mită din anul 2008, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.D., curtea a constatat următoarele:

Aceste două infracţiuni de dare de mită sunt corelative infracţiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 C. pen., rap. la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 săvârşite de inculpatul M.D., constând în primirea unor foloase necuvenite de la inculpatul L.D., sub forma a două pachete turistice, pe litoralul românesc, în perioadele 18 iulie 2007-25 iulie 2007 şi respectiv 3 august 2008 -10 august 2008, pentru care curtea a apreciat conform considerentelor expuse la început că inculpatul M.D. se face vinovat.

Astfel, curtea a reţinut că inculpatul L.D. a oferit şi a dat efectiv inculpatului M.D. ca şi folos necuvenit un pachet turistic la unitatea hotelieră Y. în staţiunea Mamaia în perioada 03 august 2008-10 august 2008 în valoare de 9.056 lei, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, a recepţionerilor de la hotel Y., care se coroborează şi cu documentele fiscale vizând plata acestui sejur de către inculpatul M.D. în perioada menţionată.

De asemenea, curtea a reţinut că inculpatul L.D. a oferit şi a dat efectiv inculpatului M.D., tot ca folos necuvenit, de asemenea un pachet turistic de această dată în valoare de 4.858 lei, reprezentând c/val unui sejur asigurat acestuia în perioada 18 iulie 2007-25 iulie 2007 aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză în special a recepţionerilor de la hotel, care se coroborează cu documentele fiscale prin care se atestă plata unui asemenea sejur.

Curtea a înlăturat şi susţinerea apărării că oferirea, respectiv darea c/val pachetelor turistice de către inculpatul L.D. inculpatului M.D. nu s-a făcut în scopul prevăzut de art. 254 C. pen., aşa cum pretinde textul art. 255 C. pen., un astfel de scop fiind acela de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor îndatoririlor sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Curtea a constatat însă, că pe rolul organelor de cercetare ale poliţiei din cadrul Inspectoratului Judeţean Vâlcea existau multe dosare penale, în care era implicat inculpatul L.D., în sensul că fie acesta acţionase cu plângere penală împotriva altor persoane, cum ar fi parteneri de afaceri, fie aceştia la rândul lor sau alte persoane formulaseră plângeri penale împotriva inculpatului şi a firmelor sale.

Astfel, potrivit acestor atribuţii, de control şi de supraveghere, mai exact a atribuţiilor prevăzute în fişa postului, inculpatul M.D. avea posibilitatea să influenţeze organele de poliţie privind întocmirea unor acte contrar acestor îndatoriri, fiind realizat scopul prevăzut de art. 254 C. pen., la care fac trimitere prevederile art. 255 C. pen., privind infracţiunea de dare de mită.

O altă susţinere a apărării a fost aceea că întrucât pe rolul organelor de poliţie ale judeţului Vâlcea nu se aflau în lucru astfel de dosare vizând implicarea inculpatului L.D. la momentul dării de mită constând în c/val pachetelor turistice oferite in luna iulie 2007 şi luna august 2008, nu se putea prevedea de inculpatul L.D. că va avea dosare pe viitor care să justifice eventual darea de mită pentru care a fost trimis în judecată, neexistând astfel anterioritatea sau cel puţin contemporaneitatea actului material ce constă în oferirea sau darea de bani faţă de momentul contra prestaţiei funcţionarului.

Ori curtea a constatat că astfel de dosare existau pe rolul organelor de poliţie, cu privire la analiza infracţiunii de luare de mită de către inculpatul M.D., şi înainte de anul 2007 şi în cursul anului 2007 şi în perioada anului 2008, aşa cum a rezultat din lista de dosare anexată în cauză de către parchet, precum şi din cazierul bogat al acestuia, aşa cum de altfel au fost prezentate mai înainte la analiza infracţiunii corelative de luare de mită săvârşită de inculpatul M.D.

Instanţa a reţinut legătura directă între numărul extrem de mare de dosare penale în care a fost implicat inculpatul L.D. şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului M.D., care încerca să protejeze conform acestor atribuţii de control şi de supraveghere modul în care erau soluţionate dosarele inculpatului L.D., în sensul rezolvării favorabile a acestor dosare, aflate pe rolul organelor de poliţie, în care inculpatul L.D. era implicat.

In consecinţă, curtea a considerat faţă de cele arătate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de dare de mită săvârşite de inculpatul L.D. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap.la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru faptele din anul 2007, respectiv anul 2008, aşa cum au fost prezentate mai sus.

Curtea a constatat însă că se impune înlăturarea prevederilor art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. cu privire la fiecare dintre infracţiunile concurente pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Curtea a considerat că în această situaţie a existenţei unei cauze în curs de soluţionare, vizând infracţiunile pentru care a fost pedepsit anterior, pedepse care nu mai au statutul de autoritate de lucru judecat în mod definitiv pentru ca a fost desfiinţat, nu mai subzistă primul termen al recidivei şi ca atare, nu a mai reţinut starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Urmează ca ulterior, după rămânerea definitivă a hotărârii date în prezenta cauză cu privire la inculpatul L.D., să se constate dacă sunt sau nu întrunite condiţiile prev. de art. 449 C. proc. pen. ce vizează schimbări în executarea unor hotărâri definitive.

III. Cu referire la inculpatul A.Ş.

În legătură cu infracţiunea de mărturie mincinoasă pentru care a fost trimis in judecat inculpatul A.Ş., curtea a considerat că se impune achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu aplic. art. 91 C. pen. prin raportare la art. 181 C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 260 alin. (1) C. pen.

În acest sens curtea a arătat următoarele:

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă se impune a analiza cerinţele textului prevăzut de art. 260 alin. (1) C. pen. în care se arată că este mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară, sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ceea ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

Or, în cauză inculpatul A.Ş. nu a recunoscut că ar fi discutat la telefon cu inculpatul M.D. în sensul celor precizate de organul de urmărire penală şi anume aspecte referitoare la controlul efectuat de comisari ai Gărzii Financiare la firma pe care o administra SC S.I. SRL, menţionând expres în declaraţia dată (vol. 1 fila 275-276 dosar urmărire penală).

Cum aceste convorbiri au avut loc şi cum din conţinutul acestora subzistă astfel de aspecte relevante cu privire la lămurirea infracţiunilor ce erau cercetate de parchet, şi anume dacă inculpatul M.D. l-a îndemnat sau nu pe inculpatul A.Ş. să dea mită comisarilor care efectuat controlul la firma sa sau dacă inculpatul M.D. a intervenit sau nu la acei comisari pentru a nu fi sancţionat prea drastic, toate acestea, conduc, fără rezerve, la concluzia că inculpatul A.Ş. este pasibil de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru că nu a spus tot ce ştie cu referire la împrejurări esenţiale ce lămureau cauza instrumentată de parchet sub aspectele sesizate, astfel că nu poate fi reţinută apărarea inculpatului că se impune achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că ar lipsi elementele constitutive ale infracţiunii.

Curtea a constatat, însă, că în concret fapta inculpatului A.Ş. de a nu spune tot ce ştie, cu privire la împrejurările esenţiale in privinţa cărora a fost întrebat de organele judiciare, corelată şi cu susţinerea mai nuanţată în faţa instanţei ( fila 116 vol 1 dosar instanţă) că după trimiterea in judecată luând cunoştinţă de conţinutul convorbirilor telefonice le consideră că sunt reale, la care se adaugă lipsa de antecedente penale şi buna conduită înainte de săvârşirea acestei fapte, toate acestea au îndreptăţit instanţa să aprecieze cu referire la împrejurările în care fapta a fost comisă, aşa cum au fost arătate mai sus, la urmarea produsă - de altfel inculpatul M.D. a fost achitat cu privire la cele două infracţiuni în soluţionarea cărora era relevantă mărturia inculpatului A.Ş. - cât şi la persoana inculpatului, cum, de asemenea, a fost descrisă mai înainte, că se impune aplicarea unei sancţiuni administrative.

Curtea a avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M.D. infracţiunea cea mai grea apreciată prin limitele minime si maxime prevăzute de lege, în speţă infracţiunea de luare de mită în cele 3 cazuri reţinută la inculpatul M.D.

Astfel, luând în considerare că obiectul infracţiunii de luare de mită, nu este identificat cu sume de bani atât de mari pe care parchetul le-a reţinut odată cu trimiterea in judecată - pentru care iniţial a solicitat arestarea dispusă de Curtea de Apel Piteşti la 06 mai 2009 înainte de trimiterea in judecată, dar înlocuită de Înalta Curte de Casație și Justiție la 13 mai 2009 şi pe considerentul că pentru anumite infracţiuni, destul de multe, nu este realizată condiţia gravităţii faptelor, constând în limita minimă de 4 ani, cerută de lege pentru luarea măsurii arestării preventive - această situaţie a putut conduce, în opinia curţii, la orientarea instanţei la minimul prevăzut de lege şi anume de 3 ani.

De altfel, orientarea curţii spre o pedeapsă la limita minimă prevăzută de textul penal incriminator al art. 254 alin. (2) C. pen., în baza căruia a fost condamnat inculpatul, cu referire, desigur, la prevederile art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru fiecare dintre cele 3 infracţiuni de luare de mită, a fost justificată şi urmare a faptului că inculpatul M.D. nu are antecedente penale, având o comportare bună în familie şi societate, înainte de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, astfel că şi persoana inculpatului constituie un criteriu de individualizare a pedepsei, alături de faptă, de gradul de pericol social al acesteia, aşa cum pretind dispoziţiile art. 72 C. pen., criteriu căruia instanţa îi dă deplină eficienţa prin aplicarea unei pedepse la limita minimă prevăzută de lege.

În acelaşi timp, curtea a constatat că se impune şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi având în vedere prevederea expresă în acest sens a art. 254 alin. (2) C. pen. şi anume drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. conform art. 65 alin. (2) C. pen., pe o durată de 2 ani şi 6 luni după executarea pedepsei, pedeapsă ce a fost stabilită pentru fiecare infracţiune în parte urmând a se executa apoi această pedeapsă complementară alături de pedeapsa principală aplicată pentru cele 3 infracţiuni de luare de mită.

În ceea ce priveşte altă infracţiune pentru care s-a impus condamnarea, şi anume infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C pen.cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.- faptă de abuz în serviciu contra intereselor publice cu referire la agentul de poliţie, învinuit M.E.; curtea a considerat că dată fiind împrejurările în care s-a comis această faptă şi prejudiciul extrem de mic cauzat avutului public prin deplasarea ilegală în cursă cu maşina poliţiei pe direcţia Rm.Vâlcea - Bucureşti tur-retur în vederea îndeplinirii unor interese personale ale inculpatului M.D. la solicitarea acestuia, se impune reţinerea de circumstanţe reale numai cu referire la această faptă, motiv pentru care curtea va face aplicarea prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen. cu privire la această infracţiune şi în baza art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. va condamna pe inculpatul M.D. la 3 luni închisoare.

Cu referire la cealaltă infracţiune pentru care curtea a dispus condamnarea, şi anume infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 şi 291 C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.- act material de instigare la infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice privind agentul de poliţie P.I., şi a aplicat în cauză, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, o pedeapsă de 8 luni închisoare, spre limita minimă prevăzută de lege, al cărei cuantum corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire la împrejurările în care a fost comisă fapta, cât şi la persoana inculpatului.

In ceea ce priveşte o altă infracţiune, pentru care curtea a apreciat că se impune condamnarea inculpatului, şi anume infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 29 alin. (1) C. pen.- faptă de instigare la infracţiunea de folosire în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste infracţiuni cu referire la învinuitul M.R.F. - curtea a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 10 luni, cuantumul acesteia diferenţiat faţă de cuantumul arătat pentru celelalte infracţiuni, altele decât luarea de mită, fiind urmarea unei activităţi infracţionale, cu un grad ridicat de pericol social, dar, întrucât, potrivit art. 29 C. pen., fapta de instigare neurmată de executare se sancţionează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general, şi cum limita minimă a infracţiunii la care s-a instigat, este de 1 an, curtea va aplica, având în vedere acest grad de pericol social ridicat, o pedeapsă spre această limită minimă specială, şi anume de 10 luni închisoare.

In cauză, s-a făcut şi aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) C. pen., respectiv art. 35 alin. (3) C. pen., în baza cărora, curtea a contopit pedepsele principale stabilite de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 3 luni închisoare, 8 luni închisoare şi 10 luni închisoare, şi a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. - respectiv dreptul de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii - pe o durată de 2 ani şi 6 luni după executarea pedepsei principale.

In ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare, curtea a considerat că, tot potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere nu numai faptele reţinute în sarcina inculpatului, dar şi persoana sa, modalitatea cea mai adecvată este aceea a suspendării sub supraveghere prevăzută de art. 861 C. pen., fiind realizate condiţiile prevăzute de lege, mai exact ale dispoziţiilor art. 861 alin. (2) C. pen., vizând suspendarea acordată în cazul concursului de infracţiuni, dar şi celelalte condiţii prevăzute la art. 861 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., apreciindu-se că ţinând seama de persoana inculpatului, de comportamentul său după comiterea faptei, pronunţarea condamnării în această cauză constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi infracţiuni.

De asemenea, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, şi anume respectiv dreptul de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Dispunând condamnarea inculpatului M.D., potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen., la pedeapsa închisorii de 3 ani, curtea în baza art. 88 alin. (1) C. pen., curtea a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 05 mai 2009 până la data de 13 mai 2009, când a fost pus în libertate prin încheierea din 13 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 862 C. pen., a stabilit termen de încercare de 6 ani.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, cu referire la restituirea sumelor de bani denunţătorului, confiscare, obligarea la despăgubiri civile, anularea actelor false, măsuri asigurătorii, curtea a reţinut următoarele:

Întrucât suma ce a făcut obiectul luării de mită de către inculpatul M.D. de la denunţătorul D.G. este de 5.000 lei, curtea a constatat că acesta a denunţat autorităţii fapta de luare de mită mai înainte ca organele abilitate să fie sesizate pentru această infracţiune, conform dispoziţiilor art. 255 alin. (3) C. pen., a dispus, în baza art. 255 alin. (5) C. pen., care face trimitere la alin. (3), restituirea în favoarea denunţătorului D.G. a sumei de 5.000 lei.

De asemenea, întrucât contravaloarea pachetelor turistice primite de la inculpatul L.D., ca şi luare de mită, este de 13.914 lei (4.858 lei + 9.056 lei = 13.914 lei) s-a apreciat că sunt incidente prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (3) C. pen., şi, în consecinţă, a confiscat de la inculpat contravaloarea acestor pachete turistice, şi anume sumă de 13.914 lei.

Totodată, curtea, în baza art. 14 alin. (1), (2) şi (3) lit. b) C. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., a obligat pe inculpat către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vâlcea la plata sumei de 154 lei, prejudiciu creat ca urmare a contravalorii combustibilului consumat de învinuitul M.E., în urma deplasării în cursa ilegală efectuată urmare a solicitării inculpatului M.D.

În baza art. 14 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) C. pen., curtea a anulat, ca fiind fals, procesul verbal de contravenţie din 09 iulie 2008, întocmit de agentul de poliţie P.I. (fila 44, vol. 5 dosar urmărire penală), având în vedere că inculpatul urmează a fi condamnat pentru infracţiunea de instigare la fals şi uz de fals, în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu, cu referire la agentul de poliţie menţionat, care a întocmit în fals procesul verbal de contravenţie arătat.

In fine, curtea, în vederea realizării confiscării speciale şi a reparării pagubelor produse prin infracţiune, a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului bunurilor imobile aparţinând inculpatului M.D., conform ordonanţei de luare a acesteia dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti cu nr. 59/P/2008 din 04 mai 2009 (filele 80, 81, vol. 3 dosar urmărire penală).

De asemenea, curtea a condamnat şi pe inculpatul L.D., pentru cele două infracţiuni de dare de mită, în privinţa cărora se face vinovat, prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din legea nr. 78/2000 - cu referire la fapta din anul 2007, respectiv fapta din anul 2008 - la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

Orientarea curţii spre o astfel de pedeapsă, către limita medie privind sancţiunile maxime şi minime aplicabile infracţiunii de dare de mită, a fost justificată, pe de o parte, ca urmare a gradului de pericol social al unor asemenea infracţiuni, la care s-a adăugat şi poziţia sa constantă de nerecunoaştere, infirmată de ansamblul probator administrat în cauză, dând, astfel, eficienţă criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., vizând, deopotrivă, fapta şi persoana inculpatului.

Având în vedere că inculpatul a săvârşit două fapte în concurs, curtea, în baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1), a contopit pedepsele stabilite de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen., înlăturând, totodată, starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., conform celor argumentate pe larg, anterior în considerentele acestei hotărâri.

Aplicarea unei modalităţi privative de libertate, cu privire la inculpatul L.D., deşi acesta a fost condamnat pentru două infracţiuni de dare de mită, comparativ cu inculpatul M.D., care a săvârşit mai multe infracţiuni de luare de mită, mult mai grave ca pericol social, alături de alte infracţiuni, aşa cum au fost reţinute mai înainte, şi în privinţa căruia instanţa s-a orientat la o modalitate neprivativă de libertate, s-a impus, în opinia curţii, întrucât inculpatul L.D. are un cazier extrem de bogat, în care a fost condamnat la multiple pedepse cu închisoarea, unele dintre ele în modalitatea suspendării condiţionate, în prezent el fiind condamnat, nedefinitv încă, de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa penală nr. 640 din 19 noiembrie 2009 (filele 849 - 857, vol. II, dosar instanţă), la 10 ani închisoare, în condiţii privative de libertate.

Mai mult, curtea a reţinut, având în vedere condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, că, chiar dacă instanţa a dispus înlăturarea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., pe considerentele arătate, nu ar fi posibilă, în aprecierea curţii, aplicarea acestei modalităţi neprivative de libertate, cum este suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece nu poate fi considerată ca îndeplinită condiţia prevăzută de art. 861 alin. (1) lit. b) C. pen., şi anume aceea că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, aşa cum rezultă din cazierul inculpatului, condiţie rămasă, chiar dacă starea de recidivă a fost înlăturată.

Dispunând condamnarea inculpatului L.D. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni, în condiţiile art. 57 C. pen., curtea, în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale, şi anume dreptul de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

În ceea ce priveşte pe inculpatul A.Ş., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., curtea l-a achitat pe acest inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., cu aplicarea art. 91 C. pen. prin raportare la art. 181 C. pen., pentru această infracţiune.

În consecinţă, curtea a aplicat inculpatului sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii, al cărui cuantum îl apreciază că se impune a fi de 800 lei, spre limita maximă a acestei amenzi, care este de 1.000 lei, luând în considerare persoana inculpatului.

Condamnând pe inculpaţii M.D. şi L.D., şi achitând pe inculpatul A.Ş., dar în condiţiile art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., curtea a obligat, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la inculpaţii M.D. şi L.D., şi în baza art. 192 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu referire la inculpatul A.Ş., la 7.000 lei - inculpat M.D., 2.000 lei - inculpat L.D. şi 500 lei - inculpat A.Ş., cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi de recurenţii intimaţi inculpaţi M.D. şi L.D.

I. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti a criticat hotărârea instanţei de fond prin prisma cazurilor de casare prev.de art. 3859 pct. 6, 10, 18, 14, 17, 171 C. proc. pen.

1. O primă critică a recursului Parchetului se referă la greşita achitare a inculpatului M.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. cu referire la A.Ş.

În opinia Parchetului, din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză, există instigare indirectă, deoarece inculpatul M.D. nu a transmis direct, explicit ideea şi rezoluţia privind săvârşirea infracţiunii iar din modul în care a acţionat, a provocat o stare de spirit susceptibilă să facă să încolțească în mintea inculpatului A.Ş. hotărârea de a comite fapta, motiv pentru care se impunea condamnarea inculpatului (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.).

2.A doua critică vizează greşita achitare a inculpatului M.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu art. 29 alin. (1) C. pen., fapte reţinute cu privire la SC S.I. SRL Horezu şi SC T. SRL Râmnicu Vâlcea, soluţia temeinică fiind, în opinia Parchetului, cea de condamnare.

Se apreciază că există instigare directă (întrucât inculpatul M.D. a comunicat direct, explicit ideea şi hotărârea sa, în sensul că, acesta a acţionat deschis şi fără a-şi ascunde rolul), imediată (se adresează unor persoane determinate) şi specială (priveşte o anume infracţiune).

Comisarii gărzii financiare au refuzat propunerea inculpatului M.D., netrecând la executarea actelor de instigare ci, acţionând legal, întrucât consimţământul acestuia nu era de esenţa instigării, actele de instigare rămânând fără efect, fiind în prezenţa unei instigări neurmată de executare.

Faţă de cele arătate se impunea condamnarea inculpatului M.D. şi pentru această infracţiune (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.).

3. Parchetul arată că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului M.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la opt acte materiale reţinute cu privire la agenţii de poliţie, soluţia temeinică fiind cea de condamnare.

În cauză, se arată că există un prejudiciu cert, creându-se o pagubă certă, lichidă şi exigibilă în dauna bugetului local, de altfel Primăria Râmnicu Vâlcea s-a constituit parte civilă cu suma de 4750 lei, reprezentând contravaloarea sancţiunilor neaplicate şi neconceptate, stabilită în dauna bugetului local, fapt de natură să atragă condamnarea inculpatului (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.).

4.S-a mai arătat de către Parchet, că s-a dispus achitarea inculpatului M.D. în mod greşit sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu referire la înv. M.P., soluţia temeinică fiind cea de condamnare, întrucât în cauză, aşa cum rezultă din declaraţia înv. M.P., cât şi a înv. M.A.R., inculpatul M.D. l-a instigat pe numitul M.P. să menţioneze în mod nereal o altă persoană care ar fi condus autoturismul, în data de 5 septembrie 2009, şi că i-a cerut fiicei sale M.A.R. să completeze cu datele personale ale acesteia formularul de comunicare către Serviciul Public Rutier Vâlcea, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Parchetul mai învederează şi faptul că instanţa, deşi a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), a omis însă reţinerea art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Se arată că obiectul material al infracţiunii îl reprezintă înscrisul sub semnătură privată falsificat ce constituie şi produsul infracţiunii, iar conform practicii şi doctrinei, orice înscris care emană de la o persoană particulară, înscris sub semnătură privată, este înscris ce trebuie semnat şi datat şi care să fie producător de consecinţe juridice, fiind întrunite astfel elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.).

5. Ca fiind nelegală şi netemeinică, a fost apreciată de către Parchet şi soluţia de achitare a inculpatului A.Ş. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, impunându-se condamnarea acestuia.

Mărturia mincinoasă este o infracţiune de pericol, iar consumarea nu este condiţionată de producerea vreunei alte urmări, neputându-se susţine că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, soluţia dispusă de către instanţa de fond fiind contrară practicii unitare (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.).

6. Un alt motiv de reformare al hotărârii instanţei de fond susţinut de către Parchet, a fost şi cel al omisiunii de a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de către inculpaţi, prin această omisiune li s-a încălcat inculpaţilor dreptul la apărare, s-a adus atingere principiului contradictorialităţii, oralităţii şi egalităţii de arme (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.).

7. Parchetul arată că instanţa a dispus înlăturarea greşită a art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.ă faţă de faptele săvârşite de inculpatul M.D. şi respectiv L.D., prin prisma eludării prevederilor art. 334 C. proc. pen., cât şi raportat la încadrarea juridică a faptelor.

Astfel, în privinţa inculpatului M.D. din probatoriul administrat în cauză s-a conturat existenţa infracţiunii continuate, inculpatul M.D. comiţând la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acțiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte, continuarea aceleiaşi infracţiuni.

În privinţa inculpatului L.D. se arată că la momentul comiterii infracţiunii se afla în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în cauză existând autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 735 din 10 octombrie 2007 (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.).

8. O altă critică învederată de către Parchet vizează că instanţa a dispus o singură soluţie de condamnare pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare la fals intelectual în formă continuată şi instigare la uz de fals în formă continuată în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu, respectiv, deşi existau două infracţiuni distincte, instanţa omiţând să se pronunţe pentru fiecare dintre acestea, şi a aplicat pentru amândouă, pedeapsa de 8 luni închisoare pentru actul material cu referire la agentul de poliţie P.I.

9. Parchetul critică soluţia instanţa de fond şi cu privire la omisiunea de a se pronunţa cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 289 şi respectiv art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) cu referire la agenţii de poliţie N.P.A. şi C.R.L.

Se arată că în considerentele sentinţei se învederează că intervenţia telefonică a inculpatului M.D. faţă de agenţii de poliţie N.P.A. şi C.R. ar fi avut loc după ce agenţii de poliţie au întocmit procese-verbale de constatare a contravenţiei, ceea ce înseamnă că infracţiunile de fals şi instigare la fals nu există, dar fără ca instanţa să se fi pronunţat cu privire la aceste infracţiuni.

10. Parchetul a criticat hotărârea instanţei de fond şi pentru greşita reţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen.

Deşi inculpatul a fost condamnat pentru un număr de 6 infracţiuni, instanţa a reţinut circumstanţe judiciare reale numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu referire la înv.M.E., deşi acesta nu a recunoscut săvârşirea acestei fapte şi nici nu a acoperit prejudiciul (caz de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.).

11. Pedepsele aplicate inculpaţilor, în opinia Parchetului, au fost greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. faţă de inculpatul M.D., fapt ce constituie un alt motiv de recurs (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).

12. Se critică de către Parchet şi faptul că prima instanţă a omis să se pronunţe pe latura civilă a cauzei, cu privire la cererea formulată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.750 lei, reprezentând contravaloarea sancţiunilor neaplicate şi neîncasate stabilite în dauna bugetului local este alt motiv de casare a hotărârii invocat de către Parchet (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.).

13. Un alt motiv de recurs al parchetului vizează faptul că instanţa, în mod greşit, a considerat ca fiind dovedite doar două acte materiale ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prev.şi ped.de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., comisă de inculpatul M.D., deşi din probele existente dar şi declaraţiile martorilor D.G., M.R.F., convorbiri telefonice, rezultă că inculpatul a pretins şi primit lunar, de la martorul D.G., suma de cca.3000 lei/lună, cuantum total al sumelor primite fiind de 60.000 lei în scopul de a nu îşi îndeplini obligaţiile de serviciu sau a face un act contrar acestor îndatoriri (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.).

II. Inculpatul M.D., în recursul declarat, a criticat hotărârea instanţei de fond prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 172, 18 C. proc. pen.

Se învederează că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare de natură să garanteze dreptul lor şi să influenţeze soluţia procesului.

I. Primul motiv de casare este cel prev.de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esen ţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului (a se vedea şi motivul de recurs al Parchetului de la pct. VIII şi IX).

Astfel, prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. în legătura directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. -instigare la fals intelectual în formă continuată în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată şi art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. :u aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. - instigare la uz de fals în formă continuată n legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată.

S-a re ţinut în fapt că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al I.P.J. Vâlcea, inculpatul M.D. Ie-a cerut agenţilor de poliţie N.P.A., P.I. şi C.R.L. să facă menţiuni necorespunzătoare adevărului prin completarea cu date nereale a unor procese verbale de constatare a contravenţiilor care ulterior au fost folosite în vederea producerii unor consecinţe juridice.

Prin sentinţa penală recurată, instanţa de fond a dispus înlăturarea aplicării art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracţiunea prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. - cu referire la 3 acte materiale reţinute cu privire la agenţii de poliţie. De asemenea, în baza art. 25 C. pen. rap. la art. 17lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., pentru actul material cu referire la agentul de poliţie P.I. s-a dispus condamnarea inculpatului M.D. la pedeapsa de 8 luni închisoare (fila 893 şi 899 verso, dosar instanţă).

De asemenea, instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la aceleaşi infracţiuni comise de inculpat, având în vedere actele materiale referitoare la agenţii de poliţie N.P.A. şi C.R.L.

2. Al doilea motiv de casare invocat de către recurentul inculpat M.D., cel prev.de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., în sensul că înregistrările audio din perioada 26 mai-23 septembrie 2008 au fost realizate în baza autorizaţiilor judecătorului începând cu 26 mai 2008, în faza actelor premergătoare, înainte de a fi pusă în mişcare acţiunea penală, fiind încălcate dispoziţiile legale, impunându-se înlăturarea acestora.

3. Al treilea motiv de recurs invocat de către recurentul inculpat M.D. se referă la eroarea gravă de fapt săvârşită de instanţa de fond, constând în condamnarea inculpatului pentru unele infracţiuni (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.).

O primă infracţiune pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, în mod greşit, în opinia acestuia, este infracţiunea continuată de luare de mită, prev.de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (în legătură cu primirea unor sume de bani de la martorul denunţător D.G.).

Inculpatul apreciază că nu există suficiente probe pentru a se dispune condamnarea sa pentru această infracţiune şi totodată presupusa activitate a inculpatului nu are legătură cu actele de serviciu, declanşarea şi efectuarea controalelor de către autorităţile statului nu erau dispus de inculpat, neavând atribuţii în acest sens.

De asemenea, actul privitor la îndatoririle de serviciu ale inculpatului trebuia să fie determinat în concret şi să fie real şi nu virtual.

Recurentul inculpat M.D. a susţinut că probele existente la dosar (declaraţii denunţător D.G., declaraţii martori C.E., P.M., M.E., S.V., L.I., nu dovedesc faptul că a primit bani sau alte foloase pentru ca martorul denunţător D.G. să obţină soluţii favorabile în dosarele sale penale, motiv pentru care se impunea achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În legătură cu cele două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 C. pen. pretins a fi săvârşite de inculpatul M.D. în legătură cu împrejurarea primirii a două pachete turistice pe litoralul românesc, în perioada 18 iulie 2007 -25 iulie 2007 şi respectiv, 3 august 2008 - 10 august 2008, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Din actele dosarului (voucherul din 1 august 07 şi viza de intrare în China) rezultă că inculpatul în perioada 18-25 iulie 2007 a fost în concediu în Bulgaria şi China, iar în ceea ce priveşte sejurul din anul 2008 a depus la dosar factura din 07 iulie 2008, emisă de SC M.S. SRL Cluj Napoca şi chitanţa din 07 iulie 2008 pe numele său, din care rezultă achitarea unor servicii turistice în valoare de 5.000 lei.

De asemenea, a rezultat din înscrisurile dosarului că în perioada 2006 - decembrie 2007 la I.P.J. Vâlcea nu au fost înregistrate dosare penale pe numele Leasa Dan sau grupul de firme controlat de acesta, iar inculpatul M.D. nu a avut nicio competenţă cu privire la dosarele avute de L.D. şi formele sale în anul 2008 şi 2009, având atribuţii numai pe ordine publică şi poliţie rutieră.

De altfel, nici SC A.C. SRL SRL Tg.Jiu, fostă SC A.T. SRL Râmnicu Vâlcea, societate care se presupune că a rezervat cele două sejururi din 2007 şi 2008, nu a avut niciodată dosare penale înregistrate la I.P.J. Vâlcea.

Inculpatul M.D. a solicitat achitarea sa şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în legătură cu actele materiale reţinute în sarcina înv.M.E., A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.R.L. şi C.D., întrucât nu s-a produs fie o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţie de stat ori unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., fie o pagubă patrimoniului acesteia.

Mai mult, potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000, pentru existenţa infracţiunii analizate este necesar ca funcţionarul public să fi obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, ceea ce în cauză nu s-a dovedit a fi existat.

Faptul că inculpatul M.D. ar fi sugerat „unor subordonaţi” să-şi îndeplinească atribuţiile într-un anumit mod nu constituie obiectul material al infracţiunii în lipsa unor dovezi de obţinere a unor bani sau alte foloase.

În legătură cu actul material săvârşit de înv. M.E., inculpatul arată că foaia de parcurs a fost semnată de o persoană neidentificată de procuror, iar ordinul de deplasare nu poartă nicio semnătură, motiv pentru care se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În legătură cu infracţiunea continuată prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu există probe din care să rezulte că inculpatul M.D. l-ar fi determinat pe P.I. să menţioneze în procesele verbale împrejurări nereale.

Inculpatul M.D. a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de instigare la infracţiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen., întrucât informaţia solicitată de către inculpatul M.D. martorului M.R.F. (să-i spună dacă împotriva sa există o autorizaţie de înregistrare şi interceptare a comunicaţiilor telefonice) nu este inclusă în sfera informaţiilor protejate de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Informaţiile vizând interceptările şi înregistrările audio sunt protejate de alte acte normative, ele nefăcând obiectul reglementării Legii nr. 78/2000.

În subsidiar, dacă se va trece peste această critică, solicită să se constate lipsa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât, conform art. 12 din Legea nr. 78/2000 scopul folosirii de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii trebuie să fie obţinut pentru sine sau pentru altul bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Or, în cauză, din probele aflate la dosar nu a rezultat că martorul M.R.F. ar fi obţinut astfel de foloase dacă i-ar fi furnizat informaţia inculpatului la care face referire inculpatul.

Dintr-o altă perspectivă, se arată că subiect activ al acestei infracţiuni din legea specială este titularul, deţinătorul legal al informaţiei.

Or, martorul M.R.F. nu era titularul unei astfel de informaţii, ci judecătorul care a emis autorizaţia şi procurorul care a solicitat-o.

Cu privire la soluţionarea laturii civile inculpatul a solicitat respingerea acţiunii civile formulată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi a I.P.J. Vâlcea, întrucât inculpatul M.D. nu este autorul pagubelor produse în dauna celor două instituţii, Primăria municipiului Râmnicu Vălcea neputându-se constitui parte civilă pentru contravenţiile neîncasate de autorităţile locale din Olăneşti, Mihăileşti şi Băbeni.

De asemenea, inculpatul a solicitat respingerea cererii de confiscare a sumei asupra căreia s-a instituit sechestru asigurător şi disponibilizarea acestora ca şi a imobilelor locuinţă, respingerea cererii de restituire a sumei de 60.000 euro către martorul denunţător D.G., ca şi confiscarea contravalorii pachetelor turistice.

Inculpatul, faţă de concluziile de achitare a solicitat şi revocarea măsurii preventive, constând în obligarea de a nu părăsi ţara.

III. Inculpatul L.D., prin recursul declarat, a solicitat, în principal casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Cazurile de casare invocate de către recurentul inculpat L. sunt conforme cu cele prevăzute de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen. şi art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

În susţinerea primului caz de casare inculpatul a arătat că în şedinţa publică din 25 martie 2010, instanţa de fond deşi a constatat lipsa inculpatului, precum şi a apărătorului acestuia, a dispus audierea martorului prezent la acest termen, nedându-i astfel posibilitatea să le adreseze în mod direct întrebări.

Cu privire la cel de-al doilea caz de casare, recurentul inculpat L.D. învederează că probatoriul nu conduce în mod neechivoc că într-adevăr a existat o ofertă a acestor sejururi din partea inculpatului L.D. şi că inculpatul M. ar fi beneficiat de acestea.

Astfel, la nivelul anului 2007 nu a existat nicio transcriere a vreunei convorbiri telefonice purtate la nivelul anului 2007 între inculpaţii L. şi M., ci se fac simple trimiteri la facturi fiscale emise de SC H.S. SRL către SC A.T. SRL.

Chiar şi în ipoteza în care inculpatul M.D. ar fi fost beneficiarul acestui sejur, se arată că nu s-a dovedit în ce constă contraprestaţie acestuia, anterioritatea sau cel mult contemporaneitatea ofertei faţă de momentul contraprestaţiei, precum şi faptul că această contraprestaţie a inculpatului M.D. avea ca obiect un act privitor la îndatoririle de serviciu ori un act contrar acestor îndatoriri.

Mai mult, la nivelul anului 2007 la I.P.J. vâlcea nu era înregistrat nici un dosar penal privindu-l pe inculpatul L.D. sau privitor la SC A.C. SRL, fostă SC A.T. SRL, astfel încât nu exista raţiunea pentru care s-a oferit sejurul în vara lui 2007 inculpatului M., existând imposibilitatea determinării exacte a contraprestaţiei.

De asemenea, din declaraţiile martorilor T.S., B.I.A., B.B., F.C., N.B.P. a rezultat că activitatea de cercetare penală privindu-l pe inculpatul L.D. din anul 2008 era coordonată de alte persoane şi nu de inculpatul M.D. care în acea perioadă avea atribuţii pe linia ordinii publice şi Poliţie Rutieră.

Pe de altă parte, anterior presupusei oferte de sejur din vara anului 2008, singurul dosar pe care M. îl instrumenta şi în care se presupune că inculpatul L.D. era interesat, fusese trimis la D.N.A.Piteşti cu aproximativ 8 luni înainte.

Astfel, nu există nicio dovadă privind o înţelegere ilicită dintre inculpatul L.D. şi inculpatul M.D. care se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de dare de mită, respectiv luare de mită, motiv pentru care se solicită achitarea inculpatului pentru săvârşirea ambelor infracţiuni de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, aflate în concurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate împotriva sentinţei penale nr. 199/F din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept (recursul fiind singura cale ordinară de atac, hotărârea este examinată de instanţa de recurs atât prin prisma cazului de casare prev.de art. 3859, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept), le consideră fondate, prioritar prin prisma faptului că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra unor fapte reţinute în sarcina inculpatului M.D. prin actul de sesizare (caz de casare prev.de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.).

Nulitatea izvorâtă din dispoziţiile acestui text se referă la omisiunea esenţială ce constă în nepronunţarea instanţei asupra unor fapte imputate inculpatului printr-o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, circumscriindu-se astfel într-o garanţie procesuală în atingerea scopului procesului penal.

Aşa cum se poate constata, în speţă, învinuirea adusă inculpatului M.D. constă în mai multe fapte, ceea ce înseamnă că s-a exercitat câte o acţiune penală pentru fiecare faptă, şi prin urmare, instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor faptelor descrise în rechizitoriu în legătură cu care s-au efectuat acte de urmărire penală şi cu care a fost sesizată.

Astfel, prin rechizitoriul Parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. Ia art. 289 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. - instigare la fals intelectual în formă continuată în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată şi art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. - instigare la uz de fals în formă continuată în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată.

S-a reţinut în fapt că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al I.P.J. Vâlcea, le-a cerut numiţilor N.P.A., P.I. şi C.R.L. să facă menţiuni necorespunzătoare adevărului prin completarea cu date nereale a unor procese verbale de constatare a contravenţiilor care ulterior au fost folosite în vederea producerii unor consecinţe juridice.

Prin sentinţa penală recurată, instanţa de fond a dispus înlăturarea aplicării art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracţiunea prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la, art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. - cu referire la 3 acte materiale reţinute cu privire la agenţii de poliţie. De asemenea, în baza art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art 289 C. pen. şi art 291 C. pen. în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., pentru actul material cu referire la agentul de poliţie P.I. s-a dispus condamnarea inculpatului M.D. la pedeapsa de 8 luni închisoare (fila 893 şi 899 verso, dosar instanţă).

Rezultă că inculpatul practic a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni distincte, însă instanţa a dispus o singură soluţie, de condamnare, pentru două infracţiuni, omiţând să se pronunţe pentru fiecare dintre acestea.

Practic, nu se poate cunoaşte pentru care din cele două infracţiuni s-a dispus condamnarea inculpatului şi implicit pentru care dintre acestea instanţa a omis să se pronunţe.

Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra uneia din cele două infracţiuni şi pronunţarea unei singure soluţii pentru două infracţiuni, conferă nelegalitate sentinţei penale recurate, devenind incident cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Pentru aceleaşi infracţiuni a fost trimis în judecată inculpatul M.D. (instigare la fals intelectual şi instigare la uz de fals), vizând actele materiale referitor la agenţii de poliţie N.P.A. şi C.R.L., instanţa omiţând să se pronunţe şi cu privire la aceştia.

Deşi reprezentanta parchetului, în susţinerea orală a motivelor de recurs al Parchetului a renunţat la acest motiv de critică înserat în scris, acesta a constituit şi obiectul criticii inculpatului M.D. şi totodată instanţa, în baza dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., a analizat hotărârea sub toate aspectele de fapt şi de drept, astfel încât îl consideră întemeiat, fiind de natură să atragă casarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, neputându-se îndrepta această omisiune în calea de atac devolutivă a prezentului recurs, întrucât inculpatul ar fi privat de o cale de atac (singura de altfel), încălcându-i-se drepturile şi garanţiile procesuale, începând cu dreptul la un recurs efectiv şi terminând cu dreptul la un proces echitabil.

O altă critică din recursul Parchetului se referă la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra acţiunii civile vizând cererea formulată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, pe care Înalta Curte o consideră întemeiată.

Deşi omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra acţiunii civile cu care a fost sesizată, nu constituie un caz expres de casare, această omisiune esenţială poate fi lesne încadrată în cazul înscris în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât în ipoteza reglementată, instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii părţii de rezolvare a laturii civile. Odată ce a fost investită cu acţiunea civilă, instanţa are obligaţia să se pronunţe asupra acestuia în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, fapt pe care instanţa de fond l-a omis.

Astfel, pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază fondate recursurile declarate în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi de inculpaţii M.D. şi L.D., motiv pentru care le va admite (în cauză existând conexitate şi indivizibilitate între fapte şi inculpaţi).

În baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va casa sentinţa penală nr. 199/F din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecarea cauzei, instanţa va avea în vedere şi celelalte critici formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi de către inculpaţii M.D. şi L.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti şi de recurenţii intimaţi inculpaţi M.D. şi L.D. împotriva sentinţei penale nr. 199/F din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe respectiv, Curtea de Apel Piteşti.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii intimaţi inculpaţi M.D. şi L.D. şi pentru intimatul inculpat A.Ş. în sumă de câte 75 lei până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3686/2012. Penal. Mandat european de arestare....  ICCJ. Decizia nr. 3709/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3694/2012. Penal