ICCJ. Decizia nr. 3696/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3696/2012

Dosar nr. 5163/30/2004

Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Tribunalul Timiş, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 476/PI din 19 octombrie 2010 în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică pentru fiecare inculpat, din infracţiunile reţinute în rechizitoriu în următoarele infracţiuni:

1. pentru inculpatul I.G.:

- art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 290 şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 215 alin. (2) şi 4 C. pen. (faţă de SC M.C.L. SRL)

- art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (faţă de Ministerul Transporturilor), toate cu aplicarea art. 33 C. pen.

2. pentru inculpatul I.A.A.:

- art. 26 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (faţă de Ministerul Transporturilor)

- art. 290 şi art. 291 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 215 alin. (2) şi 3 C. pen. (faţă de SC B.I. SRL), toate cu aplic. art. 33 C. pen.

3. pentru inculpatul B.O.:

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (faţă de Ministerul Transporturilor).

- art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.

- art. 290 şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 C. pen.;

4. pentru inculpatul T.C.:

- art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faţă de Ministerul Transporturilor).

- art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C.p;

- art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul I.G.,cu antecedente penale, pentru infracţiunile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 290 şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul I.A.A., fără antecedente penale, pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 290 şi art. 291 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B.O., pentru infracţiunile prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 290 şi art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul T.A.C., pentru infracţiunile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C.p; art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (faţă de Ministerul Transporturilor).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.A.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (faţă de Ministerul Transporturilor).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.O. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (faţă de Ministerul Transporturilor).

S-a constatat că inculpatul B.O. a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 18 iulie 2002 până în data de 17 martie 2004.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul T.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (faţă de Ministerul Transporturilor).

În baza art. 215 alin. (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.G. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna SC M.C.L. SRL.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a desfăşura activitatea de administrator al unei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a desfăşura activitatea de administrator al unei societăţi comerciale) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 11 iulie 2002 până în data de 04 octombrie 2004 inclusiv.

În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.A.A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna SC B.I. SRL.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a desfăşura activitatea de administrator al unei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 11 iulie 2002 până în data de 04 octombrie 2004 inclusiv.

S-a constatat că societăţile comerciale SC M.C.L. SRL şi SC B.I. SRL, constituite părţi civile în prezentul dosar, au fost radiate din registrul comerţului.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul I.G. în folosul statului a sumei de 135.547.706 lei.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul I.A.A. în folosul statului a sumei de 474.800.000 lei.

A fost declarat fals şi s-a dispus anularea ordinului de plată emis pe numele SC S. SRL (depus în copie la fila 39, vol. III u.p.).

S-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă M.L.P.T.L., având ca obiect suma pretinsă pentru F.S.D.P. precum şi a creanţei accesorii (majorările de întârziere).

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D.G.F.P. Timiş.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi 1003 C. civ. au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii I.G. şi I.A.A. să plătească părţii civile D.G.F.P. Timiş următoarele sume: 937.799.767 lei reprezentând impozit pe profit; 339.681.699 lei reprezentând majorări şi penalităţi la impozitul pe profit calculate până la data de 31 octombrie 2002 precum şi în continuare până la data plăţii integrale a debitului; 482.365.597 lei reprezentând T.V.A.; 149.064.165 lei reprezentând majorări şi penalităţi la T.V.A. calculate până la data de 31 octombrie 2002 precum şi în continuare până la data plăţii integrale a debitului.

S-a respins ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă D.G.F.P. Timiş.

În baza art. 7 raportat la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus ca în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare o copie certificată de pe hotărâre se va comunica O.N.R.C. în vederea efectuării menţiunilor în registrul comerţului cu privire la inculpaţii I.G. şi I.A.A.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. fiecare dintre inculpaţii I.G. şi I.A.A. au fost obligaţi la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a dispus plata sumei de 600 de lei din fondul M.J. în contul baroului Timiş, reprezentând onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu.

Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului I.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 11 din Legea nr. 87/1994 - evaziune fiscală, fals la legea contabilităţii, prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen., înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.; înşelăciune prin emiterea unei file CEC fără acoperire în bancă şi fiind în interdicţie de plată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (4) C. pen.; înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990; fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.; inculpatul I.A.A., pentru comiterea infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 87/1994; complicitate la infracţiunea de fals privind legea contabilităţii, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 40 din Legea nr. 82/1991; înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.; înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990; fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen.; înşelăciune în convenţii, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.; înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave cu privire ia calitatea mărfurilor, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990; fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.; inculpatul B.O., pentru comiterea infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.. - înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave; complicitate la înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990; fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. şi inculpatul T.A.C., pentru infracţiunile de evaziune fiscală, prev. de art. 11 din Legea nr. 87/1994, fals la legea contabilităţii, prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen., înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 288 alin. (2) C. pen., şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.

Actul de inculpare a reţinut în esenţă că inculpaţii au comercializat produse neaccizate cu taxa M.T.E. inclusă în preţ, producând M.L.P.T.L. o pagubă de 2.715.290.394 lei, inculpatul I.G. în calitate de asociat şi administrator al SC H.G.S. SRL Timişoara în perioada septembrie 2000 - până la data reţinerii sale nu a organizat şi condus activitatea contabilă a societăţii, nu a virat la bugetul statului impozitul pe veniturile realizate din activităţi comerciale desfăşurate şi nici T.V.A.-ul aferent, paguba creată fiind de 1.420.165.264 lei; acelaşi inculpat a emis o filă cec în luna februarie 2001 - ce făcea parte dintr-un set retras din circulaţie în alb achiziţionând de la SC M.R.C.V.L. SRL Ploieşti cantitatea de 65.590 kg motorină fără taxa de drum inclusă în preţ, a folosit facturi ştiind că sunt false; I.A.A., având drept de semnătură în bancă, a desfăşurat activităţi cu produse petroliere alături de tatăl său reprezentând societatea la încheierea unor tranzacţii fără a le evidenţia în acte contabile, a întocmit ordin de plată fals, a folosit înscrisuri oficiale pe care le-a falsificat.

Acelaşi rechizitoriu a reţinut în sarcina inculpatului B.O., încărcător-descărcător la societatea coinculpaţilor I., că a participat la încheierea unor tranzacţii comerciale alături de cei doi inculpaţi, fiind cunoscut de partenerii de afaceri ca reprezentant al SC H.S.S. SRL, a comercializat benzină premium II, înlesnind activitatea inculpaţilor I.G. şi I.A.A., ca şi complice la săvârșirea înşelăciunii cu privire la calitatea mărfurilor, în formă continuată dar a şi înscris în mai multe facturi date nereale, folosindu-se de ele.

Procurorul a constatat în sarcina inculpatului T.A.C. că a preluat prin activitatea de cesionare a părţilor sociale ale inculpatului I.G. şi ale lui P.S.A. şi calitatea de asociat unic şi administrator al SC H. SRL şi, deşi nu a efectuat această menţiune la Registrul Comerţului a efectuat acte de administrare, a încheiat contracte de vânzare-cumpărare a depozitului de carburanţi de la Recas, a încheiat tranzacţii comerciale împreună cu ceilalţi inculpaţi în numele societăţii, întocmind chitanţe şi facturi, fără a avea drept de semnătură în bancă.

La data de 12 aprilie 2002, inculpatul I.G. zis,,N.” împreună cu numitul Palcău Arald au constituit SC H. G.S. SRL, cu sediul în Timişoara, având ca obiect de activitate producţia industrială, comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul şi servicii, tranzacţii imobiliare corespunzătoare codului C.A.E.N.

Cei doi asociaţi împreună cu N.G. şi I.M.G., soţia inculpatului, au deţinut până la acea dată SC S. SRL, SC S.I.N. SRL: Atunci, N.G. şi I.M.G. au cesionat părţile lor sociale inculpatului I.G. şi, datorită acestui fapt, societatea şi-a păstrat numărul de înregistrare la O.R.C. şi codul fiscal din evidenţa D.G.F.P., C.F.S. Timiş.

În ziua de 13 iulie 2000, asociaţii I.G. şi P.S.A. au întocmit un act adiţional prin care au numit în funcţia de administrator pe numitul C.D., audiat în cauză ca martor. Respectiva menţiune a fost înscrisă la O.R.C. numai la 03 octombrie 2000.

Palcău S.A., fiind audiat ca martor în cauză, cât şi C.D., a arătat că societatea a fost condusă în realitate de inculpatul I.G.C.D. a întocmit, la cererea inculpatului, doar factura din 28 martie 2001 către SC R.B. SRL Periam, pentru livrarea cantităţii de 16.341 litri motorină cu taxă M.T.E. şi a completat o declaraţie tipizată prin care specifica faptul că motorina achiziţionată va fi folosită în agricultură. În realitate, motorina achiziţionată, în baza ei şi a celei pe care a semnat-o, a fost vândută de către inculpatul I.G. ca motorină cu taxa de drum inclusă în preţ la SC E.G.G. SRL Timişoara.

S-a mai reţinut că aşa-zisul administrator C.D. nu a fost angajat la societate cu contract de muncă sau convenţie civilă de prestări servicii ci, în urma unei înţelegeri verbale pe care a avut-o cu inculpatul I.G.

Mai mult, la data de 04 februarie 2001, C.D., care nu a avut drept de semnătură în bancă, pentru a putea administra cum se cuvine societatea, a fost arestat în altă cauză şi în prezent se judecă pentru faptele săvârşite. Această împrejurare a determinat asociaţii să întocmească la dat de 02 august 2001, un act adiţional, prin care l-au suspendat pe administrator din funcţie. Totodată, au stabilit că I.G., în calitatea sa de acţionar principal, să preia şi scriptic această funcţie. Actul nu a fost înregistrat la O.R.C., nu este autentificat şi a fost depus, în copie, la sucursala din Timişoara a SC B.T. SA, unde avea cont deschis.

Că inculpatul I.G. s-a ocupat efectiv de administrarea SC H.G.S. SRL Timişoara o certifică şi asociatul P.S.A. în declaraţiile făcute pe pracrusul cercetărilor. În plus, fapt evidenţiat deja indirect, a fost singura persoană împuternicită cu drept de semnătură în bancă în perioada 04 decembrie 2000 - 19 iulie 2001.

Din data de 20 iulie 2001 şi până la reţinerea lor, s-a bucurat de acest drept şi coinculpatul I.A.A.

Datele enunţate sunt esenţiale pentru a dovedi că inculpatul I.G. avea obligaţii, potrivit art. 11 pct. 4 din Legea nr. 82/1991 de a organiza şi conduce evidenţa contabilă a societăţii.

Ori, din actele de urmărire efectuate a rezultat că inculpatul nu a organizat şi ţinut nici un fel de evidenţă contabilă la societate pentru activităţile comerciale desfăşurate. Aşa fiind, nu a achitat impozitul aferent veniturilor la bugetul de stat şi nici T.V.A., iar la produsele neaccizate şi comercializate la preţul în care era inclusă şi taxa M.T.R., nu s-a conformat legii. Sumele respective au fost însuşite de inculpat şi fiul său I.A.A.

Deşi în obiectul de activitate al SC H.G.S. SRL nu era prevăzut comerţ cu produse petroliere, din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că ea a constituit totuşi elementul primordial. Acest lucru se explică prin cerinţa mereu crescândă a acestor produse pe piaţă, deţinerea unor profituri substanţiale şi imediate, etc. în acest context se explică şi orientarea administratorului de la SC H.G.S. SRL Timişoara, numai că, de rea credinţă fiind, acesta a desfăşurat un comerţ cu încălcarea flagrantă a legii. Din actele de cercetare efectuate în cauză, cu menţiunea că urmărirea penală se va disjunge pentru alte fapte descoperite recent, rezultă că în perioada 26 februarie 2001 - 31 ianuarie 2002, SC H.G.S. SRL Timişoara a achiziţionat produse petroliere în valoare de 7.473.997.380 lei, după cum urmează:

- SC M.C.L. SRL Ploieşti a livrat în două rânduri, respectiv 26 februarie 2001 şi 19 martie 2001 cantitatea de 65.590 kg motorină fără taxă M.T.R. inclusă în preţ conform facturilor fiscale. Valoarea ei totală a fost în sumă de 741.382.871 lei. O parte din sumă a fost achitată de inculpatul I.G. cu bilete la ordin iar pentru suma de 135.547.706 lei a emis fila C.E.C. care făcea parte dintr-un set retras din circulaţie. Suma nu a fost achitată nici până în prezent, astfel că patronul SC M.C.L. SRL Ploieşti s-a constituit parte civilă în cauză.

I.G. a afirmat în declaraţiile sale că a plătit respectiva marfă, fapt negat cu vehemenţă de M.D.R., administratorul societăţii din Ploieşti.

De altfel, acesta a făcut plângere penală împotriva inculpatului, solicitând cercetarea şi trimiterea lui în judecată.

De la SC T. SRL SRL Oradea, inculpatul I.G. a achiziţionat în trei rânduri cantitatea totală de 90.900 litri benzină premium în valoare de 1.224.280.338 lei, cu facturile fiscale din 08 iunie 2001, din 19 iulie 2001 şi din 26 iulie 2001.

Ca şi în cazul precedent, inculpatul a achitat o parte din contravaloarea Denzinei, iar pentru diferenţă a emis o filă C.E.C. viciată. Cazul constituie obiectul unui dosar de cercetare penală la Politia Municipiului Oradea.

- SC E.C.O. SRL Buzău a livrat către SC H.G.S. SRL Timişoara produse petroliere în valoare totală de 4.016.025.584 lei. Este vorba de 156.510 kg vegasol 850; 82.990 kg combustibil uşor tip 1; 27.520 kg benzină de extracţie 50/200 şi 12.150 kg white spirt uşor. Această gamă de produse sunt neaccizate şi ca atare nu au cuprinsă în preţ taxa M.T.R., ele au fost comercializate cu această taxă inclusă în preţul lor.

Având în vedere că produsele achiziţionate nu puteau fi comercializate imediat de conducerea SC H.G.S. SRL a închiriat în comuna Recaş un depozit de tranzit. Pentru deservirea lui, avea nevoie de un personal, scop în care i-a contactat pe B.O., T.A.C. şi Seleşan Ioan. Primului inculpat i-a promis că-l angajează cu contract de muncă iar cu Treta a încheiat la data de 09 noiembrie 2001 un act notarial prin care atât el cât şi P. i-au cesionat societatea în totalitate. Actul s-a dovedit a fi doar de complezenţă, fiindcă inculpatul nu a cerut înscrierea lui la O.R.C., dimpotrivă, s-a ocupat în continuare de administrarea societăţii. Produsele au fost comandate de I.A.A., care se ocupa de mai mult timp şi cu vânzarea lor. În acest scop a fost racolat în echipă B.O., fiindcă virase anterior la o Staţie P.E.C.O. din comuna Lovrin şi cunoştea cine anume avea nevoie de produse petroliere, cu predilecţie motorină.

Plata produselor menţionate s-a făcut de către SC H.G.S. SRL prin bancă cu ordine de plată, direct de către societăţile care le-au achiziţionat la indicaţia celor de la H. şi direct în numerar.

Din modalitatea de plată a produselor indicate rezultă fără echivoc că inculpatul I.G. s-a ocupat în continuare de administrarea SC H.G.S. SRL după cesionarea ei de către T.A.C., deşi a negat acest lucru. Astfel, la data de 03 decembrie 2001 SC P. SRL din Sânnicolau Mare a virat în contul SC H.G.S. SRL deschis la SC B.T. SA, Sucursala Timişoara, suma de 150.000.000 lei reprezentând o parte din plata cantităţii de 18.000 litri motorină livrată la data de 9 noiembrie 2001.

În aceeaşi zi, la orele 14,05 inculpatul I.G. a plătit cu ordinul de plată din 03 decembrie 2001, suma de 148.000.000 lei în contul SC E.C.O. SRL Buzău, pentru o parte din produsele livrate.

Ordinul de plată indicat nu este singular, inculpatul I.G. emiţând şi altele. Astfel, la data de 24 noiembrie 2001 a remis pe cel din 31 decembrie 2001 și cel din 10 ianuarie 2002. De altfel, astfel cum s-a precizat la începutul expunerii, el şi coinculpatul I.A.A. au fost cei care au reprezentat societatea în relaţiile bancare. Amândoi au întocmit şi semnat acte bancare în activitatea comercială pe care au desfăşurat-o, cu încălcarea legii.

- de la SC S.P. SRL Buzău, SC H.G.S. SRL Timişoara a achiziţionat la data de 08 decembrie 2001, cantitatea de 19.780 kg toluen în valoare de 247.339.405 lei.

Produsul a fost livrat în baza unei comenzi întocmită de către învinuitul T.A.C., în calitatea pe care a început să şi-o aroge după întocmirea actului de cesiune.

Din valoarea redată s-a plătit în numerar suma de 62.120.000 lei şi prin mandat poştal On-Line, iar diferenţa prin compensare de către SC R.P. SRL Haţegan. Această tranzacţie a fost făcută de către I.A.A. care a semnat ordinele de deplasare ale reprezentantului furnizorului.

Tot inculpatul I.A.A. a expediat, în nume propriu, prin mandat poştal suma de 35.000.000 lei către furnizor. El a şi recunoscut că este autorul afacerii atunci când a fost confruntat cu martorul B.C.

În ziua de 08 ianuarie 2002 inculpatul I.A.A. a comandat şi primit de la SC V. SRL Văleni de Munte, cantitatea de 32.100 kg combustibil lichid uşor tip 1 în valoare de 452.899.377 lei. Pentru plata produsului inculpatul a remis prin fax un ordin de plată falsificat, emis pe numele altei societăţi. Fiind verificat la bancă, s-a constatat că acesta nu reprezenta un instrument real de plată.

Pentru recuperarea sumei, administratorul SC V. SRL a luat legătura atât cu inculpatul I.A.A. cât şi cu tatăl său, I.G. Cei trei s-au înţeles în acest sens, astfel că Misleanu, administratorul, a declarat că nu se mai constituie parte civilă în cauză. Este de reţinut la această faptă atât modalitatea de plată cât preocuparea coinculpatului I.G. de a fi realizată pe cale amiabilă, fiindcă inculpatul I.A.A. a mai remis asemenea ordine de plată pe care nu le recunoaşte, iar intervenţia tatălui său denotă că s-a ocupat de administrarea societăţii şi după întocmirea actului de cesiune către învinuitul T.A.C.

Tot inculpatul I.A.A. a comandat în numele SC H.G.S. SRL cantitatea de 63.000 litri combustibil lichid uşor în valoare de 494.802.000 lei de la SC B.I. SRL Strehaia.

El a fost livrat la data de 17 ianuarie 2002, cu factura fiscală, şi pentru plata produsului, inculpatul I.A.A. a întocmit în fals un ordin de plată, pe care l-a remis personal, în copie xerox, reprezentanţilor acelei societăţi, B.I. şi B.M.Z. S-a făcut dovada printr-un raport de expertiză grafologică, că inculpatul I.A.A. a semnat de primirea mărfii, deşi el a negat acest lucru.

De asemenea, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză, s-a stabilit că ordinul de plată respectiv a fost copiat pe un altul, ce aparţine SC S. SRL, societate administrată anterior de inculpatul I.G., din care acesta a refăcut-o pe cea prezentă.

S-a reţinut cu privire la acest aspect şi declaraţia învinuitului T.A.C., care a afirmat că a fost de faţă când inculpatul I.A.A. a decupat ştampila SC B.T. SA de pe un alt document şi a lipit-o pe ordinul de plată respectiv.

Din suma totală de 494.802.000 lei, cei doi reprezentanţi ai firmei din Strehaia au recuperat doar 20.000.000 lei, iar pentru diferenţă s-au constituit parte civilă în cauză.

În decursul a numai patru zile, SC H.G.S. SRL a achiziţionat de la SC R.E. SRL Ploieşti, 63.400 kg combustibil tip M şi 59.940 kg combustibil neindustrial tip P. Valoarea totală a fost de 1.684.922.627 lei.

S-a reţinut că învinuitul C.L.C. este cel care a intermediat relaţia dintre cele două societăţi. El a afirmat însă că ştia despre aprovizionarea cu motorină, nicidecum cu produse derivate. Din această cauză a pus la dispoziţie pentru transport două autocisterne din parcul propriu. Conţinutul lor a fost dus direct la SC P. SRL Nădlac, cu facturile fiscale din 30 ianuarie 2002 şi din 02 februarie 2002. Ele au fost întocmite de către C.L.C., după datele furnizate de către inculpatul I.A.A. şi învinuitul B.O., care i le-a dat în alb, semnate şi ştampilate cu însemnele SC H.G.S. SRL Timişoara.

Pentru faptul că a intermediat achiziţionarea celor două produse şi livrarea unor cantităţi din ele către SC P. SRL Nădlac, C.L.C. a fost pus sub învinuire în cauză, apreciindu-se că se face vinovat de complicitate la infracţiunile săvârşite de inculpatul I.A.A. şi învinuiţii B.O. şi T.A.C.. Or, probele administrate în acest sens nu sunt de natură a face dovada vinovăţiei lui, mai cu seamă ca inculpaţii I.A.A. şi B.O. sunt interesaţi să-şi apere propriile interese. Aşa fiind, s-a dispus scoaterea lui de sub urmărirea penală efectuată în cauză.

Toate produsele achiziţionate în condiţiile redate mai sus, au fost comercializate de inculpaţi şi învinuiţi, după cum urmează:

I. SC E.G.G. SRL Timişoara

În ziua de 27 februarie 2001, inculpatul I.G. a livrat la SC E.G.R. SRL Timişoara, cu factura, cantitatea de 37.500 litri motorină din cea achiziţionată de la SC M.C.L. SRL Ploieşti cu o zi înainte. De menţionat că, deşi în actele de însoţire a produsului de la Ploieşti era menţionată motorină fără taxă M.T.R., inculpatul a comercializat-o cu taxa respectivă inclusă în preţ.

Prin urmare, inculpatul a întocmit un act nereal, nu l-a evidenţiat în contabilitate, pe care de altfel nu a ţinut-o iar diferenţa de preţ şi-a însuşit-o.

În ziua de 27 iulie 2001 SC H.G.S. SRL a vândut cu factura fiscală la aceeaşi unitate, cantitatea de 33.500 litri benzină premium II, deşi ei s-au aprovizionat numai cu benzină extract. Nici această factură nu a fost operată în evidenţele contabile, s-a comercializat un produs substituit prin falsificarea actului de livrare iar diferenţa de preţ a fost însuşită, a acea dată, administrator cu drepturi depline în societate era I.G., iar factura a fost întocmită de către coinculpatul I.A.A.

Cu factura din 15 noiembrie 2001 întocmită tot de către inculpatul sfan A.A., SC H.G.S. SRL Timişoara a vândut la SC E.G.G. SRL, 37.500 litri motorină cu taxa M.T.R., deşi era vorba de un produs neaccizat, vegasol, combustibil tip M sau P.

Tot în ziua de 15 noiembrie 2001, SC H.G.S. SRL a vândut la SC C.E.G.G. SRL cantitatea de 7.991 litri benzină C.O. 95 fără plumb, deşi nu s-a aprovizionat niciodată cu un asemenea produs. Cine anume a întocmit factura respectivă, nu s-a putut dovedi. Cert este că ea a fost înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii beneficiare.

În declaraţiile făcute, asociatul K.P., administratorul SC E.G.G. SRL a afirmat că tratativele pentru aprovizionare cu produsele petroliere indicate mai sus le-a prestat cu inculpatul I.A.A.

De reţinut este şi modalitatea de plată a produselor care s-a făcut atât prin bancă, unde avea drept de semnătură inculpatul I.G. şi fiul său I.A.A. cât şi în numerar. în primul caz s-au întocmit ordine de plată iar în al doilea s-au emis chitanţe pentru sumele încasate.

II. SC R. SRL Periam

În ziua de 23 martie 2001, inculpatul I.G. a vândut 16.341 litri motorină cu taxă de drum inclusă în preţ din cantitatea achiziţionată de la SC M.C.L. SRL la 26 februarie 2001, fără această taxă.

Acelaşi inculpat a mai vândut respectivei societăţi 11.026 litri motorină cu taxa M.T.R., deşi în perioada respectivă se aprovizionase numai cu derivate din produse petroliere neaccizate.

Plata celor două cantităţi de produse s-a făcut prin ordinele de plată din 26 martie 2001, din 10 octombrie 2001 şi în numerar. Pentru aceste sume au fost emise de către cel care le-a încasat chitanţele din 28 martie 2001, din 29 martie 2001, din 30 martie 2001 şi din 11 octombrie 2001.

De reţinut este faptul că, primele trei chitanţe enumerate au fost întocmite şi semnate de către inculpatul I.G., fapt dovedit prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză.

De asemenea, faptul că B.R., administrator al societăţii di Periam, a arătat In declaraţiile sale că inculpatul I.A.A. s-a prezentat la ea ca fiind reprezentantul SC H.G.S. SRL Timişoara. Acest lucru denotă că inculpaţii, tată şi fiu, au desfăşurat împreună activităţile ilicite ce constituie obiectul cauzei.

III. SC H. SRL Timişoara.

La 30 martie 2001 inculpatul I.G. a livrat la SC H. SRL Timişoara, cu factura fiscală, cantitatea de 6.900 litri motorină cu taxa de drum, deşi nu se aprovizionase cu un asemenea produs.

Inculpatul a vândut aceleiaşi societăţi, în ziua de 19 iulie 2001, cu factura, cantitatea de 23.900 litri benzină premium II. Operaţiunea nu a fost înregistrată în actele contabile şi ca atare, nu s-a plătit la bugetul de stat impozit pe profit şi T.V.A.

Plata celor două produse livrate a fost achitată în numerar de către furnizor. Pentru sumele primite, inculpatul I.G. a întocmit şi semnat chitanţele iar coinculpatul I.A.A. cele cu seriile.

De reţinut faptul că administratorul societăţii beneficiare, martorul Tuşinean loan, a învederat cu ocazia audierii că ambii inculpaţi, respectiv I.G. şi I.A.A. s-au erijat în fata sa ca fiind reprezentanţii de drept ai SC H.G.S. SRL.

IV. SC P.P.R. SRL.

Această societate a achiziţionat de la SC H.G.S. SRL Timişoara, la data de 08 iunie 2001, cu factura, cantitatea de 33.500 litri benzină premium II, în valoare de 438.859.380 lei. Plata benzinei s-a făcut prin bancă cu ordinele de plată din 15 iunie 2001 şi din 19 iunie 2001.

În declaraţia sa, administratorul societăţii beneficiare a menţionat că tranzacţia a fost încheiată de către el cu inculpatul I.G.

V. SC G.P. SRL Timişoara

În ziua de 10 octombrie 2001, inculpatul I.A.A. a vândut cu factura fiscală cantitatea de 19.847 litri motorină cu taxa M.T.R. inclusă în preţ. Or, din prezentarea achiziţiilor făcute de SC H.G.S. SRL nu a fost evidenţiat un asemenea produs. Acest lucru denotă că inculpatul a comercializat un produs petrolier neaccizat, aşa cum de altfel a făcut în toate cazurile când a vândut motorina. Diferenţa de preţ, inclusiv taxa M.T.R. a fost astfel însuşită de către el.

Plata produsului a fost achitată în totalitate de către administratoarea firmei beneficiare Marianuţ Irenke, cu foaie de vărsământ.

VI. SC F.T.O. SRL Curtici

În perioada 01 noiembrie 2001 - februarie 2002, SC H.G.S. 5RL a vândut unităţii indicate mai sus, 465.050 litri motorină cu taxa M.T.R. şi 1.250 litri benzină premium în valoare totală de 6.393.091.287 lei, conform facturilor fiscale din 01 noiembrie 2001; din 01 noiembrie 2001; din 05 noiembrie 2001; din 10 noiembrie 2001; din 30 noiembrie 2001; din 3 decembrie 2001; din 8 decembrie 2001; din 12 decembrie 2001;, ambele nedatate din luna februarie 2002.

Administratorul SC F.T.O. SRL Curtici este cercetat pentru activităţile sale cu produse petroliere de către I.G.P. împreună cu alte persoane, Dosarul respectiv este înregistrat la Parchetul Curţii Supreme de Justiţie sub nr. 9/P/2002, fiind declinat la data de 24 iunie 2002. Din această cauză, nu s-a insistat asupra acestor relaţii comerciale. Cert este că SC H.G.S. SRL a încasat contravaloarea lor şi plusurile obţinute au fost însuşite.

VII. SC V.I. SRL Timişoara.

În ziua de 19 noiembrie 2001, inculpatul I.A.A. a vândut în calitate 3 reprezentant al SC H.G.S. SRL Timişoara, cu factura scală cantitatea de 21.97 litri motorină cu taxă M.T.R.

Deşi la data respectivă, conform actului de cesiune de care s-a făcut orbire, administrator era T.A.C., care a scris factura, inculpatul pan A.A. a purtat negocierile cu P.N., reprezentantul beneficiarului.

Plata produsului s-a efectuat atât prin bancă, cât şi în numerar. Pentru jumele astfel încasate, inculpatul I.A.A. a emis chitanţele din 19 noiembrie 2001 şi din 21 noiembrie 2001.

VIII. SC A.S.G. SRL Jimbolia.

În zilele de 19 şi 29 noiembrie, precum şi 17 decembrie 2001, inculpatul B.O. a vândut în calitate de reprezentant al SC H.G.S. SRL Timişoara, cantitatea de 88.960 litri motorină cu taxa M.T.R. inclusă în preţ. Acesta, în vreme ce furnizorul nu a achiziţionat un asemenea produs, ci doar derivate neaccizate. Că este aşa, o confirmă plăţile făcute prin bancă către SC E.C.O. SRL Buzău, furnizorul produselor respective către SC H.G.S. SRL.

Potrivit declaraţiilor făcute de martorii F.R., fost director la societatea din Jimbolia, B.N. şi A.G., şoferi care au făcut transporturile, de tranzacţie ocupându-se inculpaţii I.A.A. şi B.O.

De reţinut că inculpaţii cunoşteau sortimentul produselor fiindcă tot ei le-au descărcat în depozitul închiriat în comuna Recaş, au semnat de primire pe actele de însoţire, iar apoi au procedat la comercializarea lor.

IX. SC M.R. SRL.

Tot inculpatul B.O. a comercializat, în calitate de reprezentant al SC H.G.S. SRL, în ziua de 20 noiembrie 2001, cantitatea de 13.500 litri combustibil tip 1 şi 9.000 litri combustibil tip M, în valoare totală de 297.118.350 lei.

Plata celor două produse s-a făcut direct în contul SC H.G.S. SRL, deşi pe facturi s-a făcut menţiunea expresă ca bani să fie trimişi la societatea furnizoare din Buzău.

X. SC I.T. SRL Iecea Mare

În ziua de 20 noiembrie 2001 SC H.G.S. SRL prin intermediul aceloraşi reprezentanţi, I.A.A. şi B.O. au vândut către societatea indicată mai sus, cantitatea de 4.500 litri motorină cu taxa de drum inclusă în preţ. în realitate, s-au vândut derivate petroliere neaccizate.

De reţinut că plata produsului s-a făcut direct către furnizorul din Buzău, la cererea expresă a celor de la SC H.G.S. SRL.

XI. SC T. SRL Timişoara.

Tot în ziua de 20 noiembrie 2001, inculpatul I.A.A. a negociat cu reprezentantul societăţii indicate mai sus, vânzarea a 22.000 litri motorină cu taxa de drum inclusă în preţ.

De reţinut este faptul că administratorul SC T. SRL a vândut produsul mai departe, la SC E.G.G. SRL, pe facturile întocmite, la cererea inculpatului I.A.A., s-a menţionat că plata produsului să se facă către SC E.C.O. SRL Buzău, furnizarea lui. în acest scop s-au emis 6 ordine de plată către societatea din Buzău pentru suma de 219.000.000 lei.

XII. SC E. SA Timişoara.

În ziua de 21 noiembrie 2001, inculpatul B.O. a comercializat, ca reprezentant al SC H.G.S. SRL, 9.000 litri combustibil tip L în valoare de 116.107.110 lei la secţia din oraşul Sânnicolau Mare al SC E. SA Timişoara.

De menţionat că factura fiscală a fost întocmită de către B.O. personal, fapt ce rezultă din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză.

Plata produsului s-a făcut prin bancă, integral, în contul SC H.R.S. SRL, banii fiind ridicaţi de către persoanele abilitate în acest sens.

XIII. SC S.C. SRL Recaş

În zilele de 24 noiembrie 2001 şi 5 decembrie 2001, SC H.G.S. SRL vândut cantitatea de 9.000 litri motorină cu taxa M.T.R. inclusă în preţ la unitatea mai sus indicată. Aceasta în vreme ce ei nu achiziţionaseră un asemenea produs.

De reţinut că prima factură, cea din ziua de 24 noiembrie 2001, a fost scrisă de inc. I.A.A. iar cea din data de 12 noiembrie 2001 de către B.O.

Făcând declaraţie în cauză, administratorul SC S.C. SRL, Pătraşcu losif a declarat că negocierile pentru vânzare-cumpărare le-a avut cu inculpatul I.A.A.. Plata produsului a arătat că s-a făcut în merar, eşalonat, primind în schimbul banilor 11 chitanţe, una scrisă de I.A.A., 8 de către B.O. şi 2 de către T.A.C.

XIV. SC A.C. SRL Caransebeş.

Tot în ziua de 24 noiembrie 2001, inculpatul I.A.A. a vândut 4.500 motorină cu taxa M.T.R. inclusă în preţ.

Valoarea produsului, în sumă de 60.774.750 lei s-a făcut în numerar, banii fiind încasaţi de către inculpat, a arătat administratorul G.A. în declaraţia sa.

La data de 23 ianuarie 2002, SC H.G.S. SRL a mai vândut SC A.C. SRL Caransebeş, cu factura, cantitatea de 67.000 litri combustibil lichid uşor. Factura a fost scrisă de către învinuitul T.A.C., după dictare, a arătat el, făcută de către inculpatul I.A.A., care s-a ocupat personal de afacere.

XV. În ziua de 07 decembrie 2001, SC H.G.S. SRL a vândut, prin intermediul inculpatului B.O., cantitatea de 12.000 litri de motorină cu taxa M.T.R. inC.L.U.să în preţ, la unitatea indicată mai sus. Factura pentru produs a fost scrisă de către inculpatul I.A.A. care a şi tranzacţionat vânzarea cu administratorul beneficiarului, M.M.

Plata produsului livrat s-a făcut în două modalităţi şi anume: în numerar, parte, pentru care inculpatul B.O. a întocmit chitanţa din 07 decembrie 2001, iar cea mai mare parte, respectiv 133.600.000 lei a fost virată în contul SC E.C.O. SRL din Buzău, din ordinul factorilor de decizie ai SC O.G.S. SRL.

XVI. SC L. SRL Timişoara.

În zilele de 12 decembrie 2001 şi 18 ianuarie 2002, SC H.G.S. RL, reprezentată de inculpaţii I.A.A. şi B.O., a vândut unităţii sus menţionate cantitatea de 36.000 litri benzină premium II, în valoare de 593.157.786 lei, conform facturilor fiscale. Prima factură a fost scrisă de către inculpatul B.O., iar a doua de către inculpatul I.A.A.

De menţionat că SC H.G.S. SRL nu a avut în stoc benzină de natura celor livrate, ci doar produs de extracţie. Acest lucru denotă ;ă inculpaţii au substituit cu bună credinţă produsul respectiv, încheind pentru vânzarea lui, acte nereale.

XVII. SC R.P. SRL Haţeg.

Cu factura fiscală din 10 ianuarie 2002, inculpatul I.A.A. a comercializat către unitatea din Haţeg cantitatea de 35.480 litri motorină cu taxa M.T.R. inclusă în preţ.

De menţionat că inculpatul I.A.A. a scris pe factura de livrare că o parte din plată să se facă către SC Ş.P. SRL (190.219.405 lei) iar 271.020.595 lei către SC E.C.O. SRL Buzău. Cele două firme au livrat către SC H.G.S. SRL derivate ale produselor petroliere, cantităţile şi denumirea lor fiind prezentate la capitolul Achiziţionare de produse şi convenţia de plată încheiată cu SC Ş.P. SRL.

XVIII. SC P. SRL Nădlac

Conform facturilor fiscale din 30 ianuarie 2002 şi din 02 februarie 2002, SC H.G.S. SRL a livrat către unitatea indicată mai sus, cantitatea de 74.274 litri motorină cu taxa M.T.R. inclusă în preţ.

Când s-a vorbit de achiziţionarea produselor, s-a arătat că intermediar între furnizorul SC R.E. SRL Ploieşti şi SC H.G.S. SRL Timişoara a fost numitul C.L.C. Ca urmare o parte din aceste produse au fost vândute la SC P. SRL Nădlac, tot prin intermediul lui C.L.C.

Plata lor s-a făcut prin bancă, cu ordin de plată. De menţionat că suma de 650.000.000 lei s-a plătit direct către furnizorul din Ploieşti.

Faptele redate mai sus au fost dovedite cu mijloacele de probaţiune ce au fost indicate pe parcursul expunerii.

Acestora li s-au adăugat procesele-verbale de verificare, întocmite de către comisarii Gărzii Financiare şi o expertiză judiciară contabilă.

Cu privire la aceasta din urmă, s-a reţinut că a fost solicitată de către inculpaţii I.G. şi I.A.A., în ultimul moment.

Nemulţumiţi de raportul care s-a întocmit, fiindcă s-a bazat strict pe actele de aprovizionare şi comercializare a produselor, au refuzat să achite contravaloarea ei, deşi s-au obligat în acest sens. în plus, au solicitat în mod nejustificat, la prezentarea materialului de urmărire penală din 13 noiembrie 2002 efectuarea unei noi expertize, depunând la dosar obiecţiuni ce nu interesează în cauză. In această situaţie, s-a dispus respingerea cererii pe care au făcut-o.

Din actele de urmărire penală efectuate, inclusiv cele ale Gărzii Financiare şi expertizei contabile, rezultă că s-a produs o pagubă bugetului de stat, în sumă de 1.420.165.364 lei, reprezentând impozit pe profit neachitat şi T.V.A.

De asemenea, prin comercializarea produselor derivate din petrol, ca motorină, cu taxa de drum inclusă în preţ, s-a produs o pagubă M.L.P.T.L. în valoare de 2.715.290.394 lei.

La paguba produsă bugetului de stat, se adaugă şi suma de 610.347.706 lei, reprezentând prejudiciul cauzat societăţilor private SC M.R.C.V.L. SRL Ploieşti şi SC B.I. SRL Strehaia.

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, s-a stabilit cuantumul pagubei pentru care răspunde fiecare făptuitor, în raport cu perioada în care a lucrat, activitatea desfăşurată şi produsele comercializate. Ca urmare, la prezentarea faptelor de care se fac vinovaţi fiecare, s-a indicat şi paguba pentru care urmează să răspundă.

Cauza de faţă a mai parcurs un ciclu procesual în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 183 din 10 martie 2004 de către Tribunalul Timiş, sentinţă desfiinţată prin Decizia penală nr. 206/A din 10 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara (Dosar nr. 3339/P/2004) prin care s-au admis apelurile declarate de procuror, inculpaţi şi D.G.F.P. şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinându-se că instanţa fondului a omis să se pronunţe asupra infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii în sarcina inculpatului T.A.C. deşi acesta fusese trimis în judecată şi pentru această infracţiune.

Un alt motiv ce a determinat trimiterea cauzei spre rejudecare l-a constituit aspectul că deşi în sarcina tuturor inculpaţilor a fost reţinută, prin actul de inculpare săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art. 288 C. pen., instanţa fondului a dispus condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (art. 289 C. pen.), pronunţându-se astfel asupra unei fapte cu a cărei judecare nu a fost sesizată, dar fără a se pronunţa asupra unei fapte descrisă în rechizitoriu şi consemnate în dispozitivul acestuia.

În sensul celor înfăţişate, instanţa fondului, în urma sesizării primare, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a emis în Dosarul nr. 88/P/2002 (filele 3-29 Dosar 12223/P din 18 noiembrie 2002 al Tribunalului Timiş, secţia penală) - a dispus în baza sentinţei penale nr. 183 din 10 martie 2004 următoarele:

Tribunalul Timiş, prin sentinţa penală nr. 183 din 10 martie 2004, pronunţată în Dosar nr. 12223/P/2002, în baza art. 11 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 42 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul: I.G., zis „N.”, cu antecedente penale, la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii.

În baza art. 297 C. pen. rap. la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind calitatea mărfurilor.

În baza art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (4) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat graţiată pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind calitatea mărfurilor, prev. de art. 298 C. pen. rap. la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului I.G., în pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, pedeapsa totală fiind de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 26 rap. la art. 11 din Legea nr. 87/1994, l-a condamnat pe inculpatul I.A.A., zis „T.”, fără antecedente penale, reţinând aplicarea art. 41 alin. (2) şi 42 C. pen., la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în calitate de complice.

În baza art. 26 rap. la art. 40 din Legea nr. 82/1991 rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii în calitate de complice.

În baza art. 297 C. pen. rap. la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990, cu aplic art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind calitatea mărfurilor.

În baza art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41, 42 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat graţiată pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind calitatea mărfurilor, prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului I.A.A. în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, pedeapsa totală fiind de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 26 rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990, cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.O., zis „D.”, cu antecedente penale, la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind calitatea mărfurilor.

În baza art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C.p, l-a condamnat 3 acelaşi inculpat la 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat graţiată pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind calitatea mărfurilor, prev. de art. 26 rap. la art. 297 C. pen. rap. la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990, cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului B.O., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 11 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul T.A.C., zis „N.”, fără antecedente penale, la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 297 C. pen. rap. la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990, l-a condamnat pe acelaşi inculpat, reţinând aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind calitatea mărfurilor.

În baza art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat graţiată pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind calitatea mărfurilor, prev. de art. 297 C. pen.. rap. la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990, cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului T.A.C. în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, pedeapsa totală fiind de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

A interzis inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.

A atras atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind revocarea graţierii.

În baza art. 88 C. pen. şi art. 350 C. proc. pen. a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor reţinerea şi arestul preventiv de la 11 iulie 2002 la zi pentru inculpaţii I.G. şi I.A.A. şi de la data de 18 iulie 2002 la zi pentru inculpatul B.O. şi a menţinut starea de arest a acestora.

În baza art. 170 şi 445 C. proc. pen., a anulat actele falsificate de către inculpaţi, adică: facturile întocmite în fals de inculpaţi şi aflate în vol. 2 urmărire penală; fila C.E.C. emisă de inculpatul I.G., fără acoperire, aflată la dosar urmărire penală fila 4, volum 3 şi împuternicirea întocmită de inculpatul B.O., aflată la fila 211 din vol. 2 dosar urmărire penală.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţii I.G., I.A.A. şi T.A., suma de 2.715.290.394 lei, reprezentând taxe M.T.R. plus fondul special, încasate, de la beneficiari, dar nedatorate şi i-a obligat pe inculpaţi la plata acestei sume în folosul statului prin M.F.P.

În baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul I.G. a unei genţi diplomat şi o casetă audio, ridicate de la inculpat şi ataşate dosarului ca şi corp delict, conform procesului-verbal din 8 noiembrie 2002, înscris în Registrul Tribunalului Timiş la poziţia 29/2002.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., art. 998 şi 1003 C. civ., i-a obligat în solidar pe inculpaţii I.G., I.A.A. şi T.A.C., să plătească către M.F.P., suma de 1.908.011.228 lei cu majorări de întârziere şi penalităţi datorate de la data de 31 octombrie 2002 şi până la data plăţii, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. neachitat. A respins în rest acţiunea M.F.P.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., l-a obligat pe inculpatul I.A.A. să plătească părţii civile SC B.I. SRL, suma de 474.800.000 lei reprezentând preţ marfă neachitată.

A respins acţiunea civilă formulată de Ministerul Transporturilor şi continuată de Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P. Timiş, privind taxa M.T.R. şi fondul special.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., i-a obligat pe inculpaţii I.G. şi I.A.A. la plata sumei de câte 15 milioane lei şi pe inculpaţii B.O. şi T.A.C. la plata sumei de 10 milioane lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Sentinţa evocată a fost desfiinţată în considerarea celor precitate în precedent, iar cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 5163/P/2004.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare, achitare şi încetare a procesului penal, în conformitate cu art. 345 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi - instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul administrat, confirmând parţial existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, în care sens a constatat următoarele:

Instanţa de judecată a fost sesizată la data de 18 noiembrie 2002 prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara emis în Dosarul nr. 88/P/2002 (filele 3-29 Dosar nr. 12223/P din 18 noiembrie 2002 al Tribunalului Timiş, secţia penală). Din lecturarea situaţiei de fapt expusă în actul de sesizare rezultă că inculpaţii trimişi în judecată sunt acuzaţi de infracţiuni presupus a fi comise în perioada 26 februarie 2001 - 02 februarie 2002. În prezent cauza se află spre rejudecare în primul ciclu procesual, ca urmare a Deciziei penale nr. 206/A din 10 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara (Dosar nr. 3339/P/2004) prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş. În prezent (19 octombrie 2010) se poate pune în discuţie incidenţa prescripţiei răspunderii penale pentru o parte din infracţiunile de care sunt acuzaţi inculpaţii. Având în vedere că termenul de prescripţie se calculează în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce face obiectul acuzării, această instituţie se află în strânsă corelaţie cu încadrarea juridică dată faptelor prin actul de trimitere în judecată. Prin urmare, înainte de a proceda la determinarea termenului de prescripţie pentru fiecare infracţiune, s-a impus ca, în raport de situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, să se verifice dacă încadrarea juridică dată faptelor de către acuzare corespunde tiparului juridic prevăzut de textul de lege incriminator.

Încadrarea juridică faţă de inculpatul I.G. cuprinde următoarele infracţiuni: art. 11 din Legea nr. 87/1994; art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2), (4) C. pen.; art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990; art. 288 alin. (2) C. pen.; art. 291 C. pen., toate în formă continuată (cu excepţia celei săvârşite în dauna SC M.C.L. SRL Ploieşti).

Tribunalul a reţinut că în raport de situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu nu sunt incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 87/1994; art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 288 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 87/1994, în forma în vigoare la data comiterii presupuselor fapte, „sustragerea de la plata impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor datorate statului prin neînregistrarea unor activităţi, pentru care legea prevede obligaţia înregistrării, în scopul obţinerii de venituri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi”.

Inculpatul Isfan a fost acuzat că, în calitate de administrator în fapt al unei societăţi comerciale, nu a organizat şi ţinut nici un fel de evidenţă contabilă pentru activităţile de vânzare-cumpărare de produse petroliere. Prin urmare nu este vorba de neînregistrarea unor activităţi, întrucât la oficiul registrului comerţului era înregistrată atât societatea comercială în numele căreia a acţionat inculpatul (SC H.G.S. SRL) cât şi activităţile ce constituiau obiectul firmei: producţia industrială, comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul şi servicii, tranzacţii imobiliare corespunzătoare codului C.A.E.N., aspecte reţinute de altfel în primul paragraf din situaţia de fapt menţionată în rechizitoriu (fila 6 Dosar nr. 12223/P din 18 noiembrie 2002 al Tribunalului Timiş).

Împrejurarea că inculpatul nu a organizat şi ţinut nici un fel de evidenţă contabilă pentru activităţile de vânzare-cumpărare de produse petroliere poate fi încadrată juridic în prevederile art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., potrivit căruia constituie infracţiune „fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei”. Acest articol este aplicabil în temeiul art. 13 C. pen., având în vedere că de la data comiterii faptelor şi până în prezent a intervenit Legea nr. 241/2005, care a abrogat Legea nr. 87/1994, iar fapta este incriminată de noua lege prin art. 9 alin. (1) lit. b), însă prevede o pedeapsă mai grea (2-8 ani închisoare) decât cea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 (închisoarea de la 6 luni la 5 ani alternativ cu amenda de la 1 milion la 10 milioane lei).

Potrivit art. 40 din Legea nr. 82/1991, în forma în vigoare la data comiterii faptelor, „efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii”.

Prin Decizia nr. 4/2008 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii (publicată în M. Of. al României nr. 868 din 22 decembrie 2008) secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că „fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 11 lit. c), fost art. 13 din Legea nr. 87/1994, nefiind incidente dispoziţiile art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilităţii, raportat la art. 289 C. pen., aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală”.

Tribunalul a reţinut că, fiind vorba de un concurs de texte de incriminare între cel prevăzut de art. 40 din Legea nr. 82/1991 şi cel prevăzut de art. 13 din Legea nr. 87/1994 (aplicabil în speţă în baza art. 13 C. pen., ca lege mai favorabilă), încadrarea juridică pentru acuzaţia adusă inculpatului de a omite cu ştiinţă înregistrările din contabilitate este doar cea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 288 alin. (1) C. pen. „falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Conform art. 150 alin. (2) C. pen. „înscris oficial” este orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparţine unei asemenea unităţi. Art. 145 C. pen. enumeră: autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Potrivit rechizitoriului (fila 21 Dosar nr. 12223/P din 18 noiembrie 2002 al Tribunalului Timiş) inculpatul I.G., în calitate de administrator şi asociat la SC H.G.S. SRL, a întocmit pentru produsele petroliere livrate facturi fiscale cu date nereale.

În cazul de faţă stabilirea împrejurării dacă facturile fiscale sunt sau nu înscrisuri oficiale se poate face în raport de două criterii: emitentul acestor documente; bunurile care fac obiectul facturilor fiscale.

Facturile au fost emise în numele SC H.G.S. SRL, entitate care nu este autoritate publică, instituţie publică şi nici persoană juridică de interes public. Este de reţinut că noţiunea „persoană juridică de interes public” nu este explicată în legea penală, astfel încât trebuie avute în vedere acte normative din alte domenii, în măsura în care utilizează această noţiune.

Astfel, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 republicată (legea contabilităţii) „prin persoane juridice de interes public se înţelege: instituţiile de credit; instituţiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general; societăţile de asigurare, asigurare-reasigurare şi de reasigurare; entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de C.S.S.P.P.; societăţile de servicii de investiţii financiare, societăţile de administrare a investiţiilor şi organismelor de plasament colectiv, autorizate/avizate de C.N.V.M.; societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată; companiile şi societăţile naţionale; persoanele juridice care aparţin unui grup de societăţi şi intră în perimetrul de consolidare de către o societate-mamă care aplică Standardele internaţionale de raportare financiară”.

S-a observat că societatea comercială în numele căreia se pretinde că au fost emise facturile fiscale nu poate fi inclusă în niciuna din categoriile de persoane juridice de interes public enumerate mai sus.

Bunurile care au făcut obiectul acestor facturi (derivate de produse petroliere) nu sunt bunuri proprietate publică (conform art. 136 alin. (3) din Constituţia României revizuită raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 reprezintă bunuri proprietate publică a statului bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ) şi nici bunuri care, potrivit legii, sunt de interes public (neexistând un act normativ cu putere de lege prin care aceste bunuri să fie declarate de interes public).

În concluzie, s-a apreciat că facturile fiscale menţionate în actul de sesizare nu sunt înscrisuri oficiale, în sensul legii penale, ci au valoarea unor înscrisuri sub semnătură privată, iar încadrarea juridică pentru acuzaţiile de întocmire a acestor facturi cu date nereale este cea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În legătură cu fapta de care este acuzat inculpatul I.G., săvârşită în dauna SC M.C.L. SRL, încadrarea juridică cuprinde prevederile art. 215 alin. (4) C. pen. (acesta fiind textul de lege care descrie fapta infracţională) şi art. 215 alin. (2) C. pen. (acesta fiind textul care prevede pedeapsa aplicabilă), fiind înlăturat din încadrarea juridică alin. (1) al art. 215 C. pen.

Încadrarea juridică faţă de inculpatul I.A.A. cuprinde următoarele infracţiuni: art. 26 C. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 87/1994; art. 26 C. pen. raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 şi art. 289 alin. (1) C. pen.; art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990; art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.; art. 288 alin. (1) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (cu excepţia infracţiunii de înşelăciune în convenţii comisă faţă de SC B.I. SRL).

În raport de situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu tribunalul a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 87/1994; art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 288 alin. (2) C. pen., pentru aceleaşi considerente expuse în cazul coinculpatului I.G., impunându-se reţinerea în încadrarea juridică a prevederilor art. 26 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, având în vedere că acuzaţia de înşelăciune faţă de SC B.I. SRL vizează inducerea şi menţinerea în eroare cu prilejul încheierii şi executării unui contract comercial, prin mijloace frauduloase (folosirea de înscrisuri false), s-a impus reţinerea în încadrarea juridică a prevederilor art. 215 alin. (3) (text de lege care reprezintă norma de incriminare deoarece descrie această infracţiune) şi ale alin. (2) al aceluiaşi articol (care prevede pedeapsa aplicabilă în ipoteza folosirii de mijloace frauduloase) şi înlăturarea prevederilor alin. (1) ale art. 215 C. pen. care nu sunt incidente, faţă de această modalitate de comitere a faptei.

Încadrarea juridică faţă de inculpatul B.O. cuprinde următoarele infracţiuni: art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990; art. 288 alin. (1) C. pen.; art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În raport de situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu nu sunt incidente prevederile art. 288 alin. (1) C. pen. (falsul în înscrisuri oficiale), pentru aceleaşi considerente expuse în cazul coinculpatului I.G., impunându-se reţinerea în încadrarea juridică a prevederilor art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Încadrarea juridică faţă de inculpatul T.C. cuprinde următoarele infracţiuni: art. 11 din Legea nr. 87/1994; art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.; art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.; art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 1 lit. p) din Legea nr. 12/1990; art. 288 alin. (2) C. pen.; art. 291 C. pen.; totul cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În raport de situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, tribunalul a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 87/1994; art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 288 alin. (2) C. pen., pentru aceleaşi considerente expuse în cazul coinculpatului I.G., impunându-se reţinerea în încadrarea juridică a prevederilor art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În raport de pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile menţionate în art. 290 C. pen. (3 luni-2 ani închisoare); 291 C. pen. (3 luni-2 ani închisoare); 297 alin. (1) C. pen. (6 luni-5 ani închisoare) şi art. 13 din Legea nr. 87/1994 (6 luni-5 ani închisoare), termenul special de prescripţie a răspunderii penale, determinat conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. raportat la art. 124 C. pen., este de 7 ani şi 6 luni, iar faţă de momentul epuizării infracţiunilor (02 februarie 2002, conform actului de sesizare) acest termen s-a împlinit în luna august 2009, impunându-se încetarea procesului penal faţă de inculpaţi pentru aceste infracţiuni, în baza art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen.

Toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna Ministerului Transporturilor (inculpaţii I.G., I.A. şi T.C. în calitate de coautori, iar inculpatul B.O. în calitate de complice), iar inculpaţii I.G. şi I.A. şi pentru comiterea fiecare a unei infracţiuni de înşelăciune în dauna a două societăţi comerciale (M.C.L., în cazul inculpatului I.G.; respectiv B.I., în cazul inculpatului I.A.), pentru aceste infracţiuni nefiind împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Potrivit rechizitoriului, inculpatul I.G. a emis fila C.E.C., pentru plata sumei de 135.547.706 lei, reprezentând diferenţă de preţ pentru două livrări de motorină (din 26 februarie 2001 şi 19 martie 2001) efectuate de SC M.C.L. SRL din Ploieşti, conform facturilor fiscale. Societatea menţionată a livrat cantitatea totală de 65.590 kg motorină la preţul total de 741.382.871 lei, preţ din care inculpatul a achitat o parte cu bilete la ordin, iar pentru diferenţa menţionată a emis fila cec care făcea parte dintr-un set retras din circulaţie.

Din factura fiscală din 26 februarie 2001 şi factura fiscală din 19 martie 2001 (filele 284, 285, vol. 2 u.p.) a rezultat că în datele de 26 februarie 2001 şi 19 martie 2001 SC H.G.S. SRL a cumpărat de la SC M.C.L. SRL, cu sediul în Ploieşti, cantitatea totală de 65.590 kg de motorină cu preţul total de 741.382.871 lei. Potrivit menţiunilor din facturi, preţul final cuprindea: T.V.A.; accize, taxa datorată pentru fondul special de produse petroliere, însă nu cuprindea taxa M.T.R.

Din declaraţia martorului M.D.R. (fila 16, vol. 3 u.p.), administrator al SC M.C.L. SRL, a rezultat că negocierile pentru livrarea unor cantităţi importante de motorină către SC H.G.S. SRL au fost iniţiate, continuate şi perfectate cu inculpatul I.G., care a venit la sediul firmei furnizoare şi i s-a recomandat martorului ca fiind patronul SC H.G.S. SRL. Martorul menţionează că inculpatul dorea să i se livreze o mare cantitate de motorină, fără taxa M.T.R. inclusă în preţ, făcând vorbire de câteva vagoane cu motorină. Inculpatul i-a spus martorului că doreşte să fie cel mai mare distribuitor de motorină din judeţul Timiş şi i-a prezentat martorului mai multe cărţi de vizită, lăsând să se înţeleagă că este un om influent în lumea politică. Fiind circumspect, martorul a hotărât să-i livreze pentru început o autocisternă cu motorină. La prima întâlnire dintre cei doi, când s-a stabilit livrarea cisternei cu motorină, inculpatul I.G. i-a lăsat martorului drept document de plată, o filă cec semnată şi ştampilată, fără însă a fi completată la acea dată deoarece nu se cunoştea exact cantitatea în funcţie de care să se stabilească valoarea. Înţelegerea între martor şi inculpatul I.G. a fost ca în cazul în care inculpatul nu plăteşte marfa cu ordin de plată, martorul să se poată folosi de cecul lăsat de inculpat. În data de 16 februarie 2001 şi 19 martie 2001 firma administrată de martor a livrat către firma patronată de inculpat cantităţile de motorină menţionate în cele două facturi. Plata urma să se facă, pentru fiecare livrare, cu ordin de plată emis în 7 zile de la livrare, cu posibilitate de prelungire. Preţul pentru prima livrare nu a fost achitat integral de inculpat, rămânând o datorie de 10.000.000 lei, însă martorul a acceptat să facă şi a doua livrare apreciind că datoria nu era semnificativă şi dorind continuarea relaţiilor comerciale. C.E.C.-ul a rămas în posesia martorului, urmând a fi folosit, potrivit înţelegerii avute cu inculpatul, în legătura cu plata celei de a doua facturi. Din preţul celei de a doua facturi inculpatul a achitat prin ordine de plată o parte din preţ, rămânând neachitată suma de aproximativ 130.000.000 lei. Martorul a luat legătura în mai multe rânduri cu inculpatul, solicitând plata datoriei, iar inculpatul a invocat de fiecare dată diferite motive pentru a fi păsuit de la plată (are nevoie de bani ca să-l scoată pe asociatul său din închisoare; va restitui datoria din vânzări ulterioare de motorină, sens în care i-a cerut martorului să-i livreze în continuare marfă, însă acesta a refuzat). Martorul a încercat să obţină plata datoriei prin înţelegere cu inculpatul până în cursul lunii noiembrie 2001, când inculpatul i-a declarat că nu-l mai interesează şi că martorul poate depune cecul în bancă. După introducerea cecului martorul a primit justificarea de refuz pe motiv că firma emitentă nu avea disponibil în cont. Martorul precizează că în urma demersurilor sale şi a deplasării personale la un depozit din localitatea Peciu Nou, a reuşit să recupereze 1.500 kg de motorină, iar factura de retur i-a fost expediată prin fax de către inculpat, fără ca acesta să-i mai trimită originalul prin poştă. Suma cu care a fost prejudiciată societatea furnizoare este cea menţionată în fila cec, cu care se constituie parte civilă (fila 18 verso, vol. 3 u.p.).

În data de 26 martie 2002 a avut loc o confruntare, inculpatul fiind asistat de avocat, între martorul M.D.R. şi inculpatul I.G. (filele 19-24, vol. 3 u.p.), ocazie cu care inculpatul a declarat că din proprie iniţiativă i-a lăsat martorului fila cec pe care a semnat-o în faţa martorului. Menţionează că s-a înţeles cu martorul M. ca în situaţia în care el nu achită în termenul de 7 zile stabilit, martorul să folosească fila cec pentru plata contravalorii, cu precizarea că el inculpatul) trebuia să fie anunţat din timp. Menţionează că el i-a plătit martorului M., în numerar, suma de aproximativ 70.000.000 lei pentru care nu a primit chitanţă şi de aceea nu se consideră dator. Referitor la cantitatea de 1.500 kg motorină, returnată, a precizat că factura de retur a fost făcută de către el, tot el a înscris cantitatea de 1500 kg, însă a declarat că în realitate cantitatea returnată a fost mai mare. La data de 01 octombrie 2001 a aflat că firma sa este în interdicţie bancară. Deşi ştia că are un cec garanţie la firma furnizoare din Ploieşti, nu a anunţat această firmă că a intrat în interdicţie bancară.

Tot în data de 26 martie 2002 a avut loc o confruntare, inculpatul fiind asistat de avocatul ales, între martora M.L., director economic al firmei furnizoare, şi inculpatul I.G. (filele 27-33, vol. 3 u.p.), ocazie cu care martora a confirmat că înainte de prima livrare inculpatul I.G. a lăsat personal la sediul firmei din Ploieşti o filă cec care era doar semnată şi ştampilată, celelalte rubrici nefiind completate. Această filă reprezenta contravaloarea primei cisterne livrate către SC H.G. SRL. Întrucât plata primei facturi (emisă la 26 februarie 2001) a fost efectuată până la data de 15 martie 2001, în valoare de 364.100.000 lei, martora declară că nu a mai introdus în circuitul bancar fila cec. Conform înţelegerii cu inculpatul I.G. fila cec rămânea la societatea furnizoare drept plată pentru contravaloarea următoarei livrări. Martora declară că a luat hotărârea să nu mai livreze marfă inculpatului, având în vedere cât de greu a achitat prima factură, însă la insistenţele acestuia şi datorită faptului că inculpatul a transmis prin fax un contract din care rezulta că are comenzi ferme, a luat decizia să mai livreze o cisternă cu motorină, pentru care s-a emis factura din 19 martie 2001. Contravaloarea acestei facturi i-a fost achitată parţial cu două ordine de plată (în total 225.000.000 lei), iar după repetate discuţii a fost returnată cantitatea de 1.500 kg motorină, în valoare de 16.735.165 lei, pentru care s-a emis de către inculpat factura de retur din 25 aprilie 2002, rămânând neachitată suma de 135.747.706 lei. Martora declară că l-a anunţat telefonic în repetate rânduri pe inculpat că va introduce fila cec pentru plata diferenţei, iar inculpatul a anunţat-o că nu are bani în cont şi dacă va introduce cecul în circuit nu va mai primi nici un ban. Martora declară că în data de 11 decembrie 2001 cecul a fost completat şi introdus în circuitul bancar. Fila C.E.C. a fost completată de secretara ei, cu datele dictate de martoră (data emiterii, suma, nr. de cont, beneficiar, respectiv toate datele scrise olograf), iar ulterior B.C.R. a comunicat că trăgătorul este în interdicţie bancară, cecul fiind retras din circulaţie.

Originalul filei C.E.C., B.B. se regăseşte la fila 4 din vol. 3 u.p., iar potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 2002 al I.P.T. Timişoara (filele 11-13, vol. 3 u.p.) semnăturile olografe de la rubrica „semnătura trăgătorului” au fost executate de inculpatul I.G.

Potrivit menţiunilor făcute de reprezentanţii băncii trase pe fila cec, trăgătorul se află în interdicţie, iar cecul face parte dintr-un set de instrumente retrase din circulaţie.

Din coroborarea mijloacelor de probă analizate în paragrafele anterioare tribunalul a reţinut că în cursul lunii februarie 2001, înainte de livrarea primei cisterne cu motorină, inculpatul I.G., în calitate de reprezentant al SC H.G. SRL, a predat martorului M.D.R., administrator la SC M.C.L. SRL, fila C.E.C., semnată de inculpat şi ştampilată, fără a avea completate celelalte rubrici. Plata motorinei livrate urma să se facă, potrivit înţelegerii dintre părţi, la termen de 7 zile de la livrare, prin ordin de plată, termen ce putea fi prelungit prin convenţia părţilor. Totodată inculpatul şi reprezentantul firmei furnizoare au convenit ca în situaţia în care sumele datorate de inculpat nu vor fi achitate la termenul stabilit, reprezentanţii firmei furnizoare să poată completa fila cec cu suma corespunzătoare datoriei şi să o poată introduce în circuitul bancar. Întrucât inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti integral marfa livrată, după repetate solicitări de efectuare a plăţii, în data de 11 decembrie 2001 fila cec a fost completată şi introdusă în circuitul bancar din dispoziţia reprezentanţilor firmei furnizoare, constatându-se lipsa disponibilului bănesc în contul firmei administrate de inculpat. Rezultă totodată că inculpatul a avut, încă din momentul predării filei cec, reprezentarea faptului că până la plata integrală a sumei datorate, firma administrată de el trebuie să aibă în cont o sumă cel puţin egală cu valoarea mărfii ce urma să fie livrată şi că în situaţia neachitării debitului, fila cec va fi completată cu suma datorată şi introdusă în circuitul bancar. Aceşti termeni ai înţelegerii i-au determinat pe reprezentanţii firmei furnizoare să livreze marfa, având credinţa că plata este asigurată încă din momentul livrării mărfii cu sumele aflate în contul din care se va plăti C.E.C.-ul. Un argument în plus, cu privire la falsa reprezentare a realităţii pe care o aveau reprezentanţii firmei furnizoare sub aspectul alimentării contului debitorului, îl constituie şi faptul că o parte din ordinele de plată emise de inculpat, pentru achitarea parţială a celor două livrări de motorină, se refereau la acelaşi cont deschis la B.C.R. din care urma să fie plătit şi cecul (contul nr. 2511.1.12957.1 lei). Prin urmare, data de 11 decembrie 2001 este data emiterii filei cec, potrivit înţelegerii dintre părţi, dată în raport de care se analizează îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune săvârşită în dauna acestei societăţi.

Potrivit art. 215 alin. (4) C. pen., în forma în vigoare la data emiterii filei cec, „emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2)” (închisoarea de la 3 la 15 ani).

Tribunalul a reţinut că fapta inculpatului I.G. de a emite C.E.C.-ul asupra trasului B.C.R., ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul de a obţine pentru sine un folos material injust, şi cauzând un prejudiciu în cuantum de 135.747.706 lei posesorului cecului SC M.C.L. SRL întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi în special următoarele elemente: valoarea prejudiciului (suma de 135.747.706 lei reprezintă pagubă cauzată în cursul anului 2001); nesinceritatea inculpatului (acesta susţine că a achitat martorului M. suma de 25 sau 35 milioane de lei la o întâlnire avută cu acesta în faţa unui cinematograf din Timişoara, precum şi suma de 45 milioane lei la punctul de lucru din Timişoara al societăţii furnizoare, însă nu a putut prezent nici o dovadă în acest sens, iar înţelegerea părţilor era, după cum s-a menţionat, ca debitul să fie achitat prin virament bancar în baza unor ordine de plată); modul relativ elaborat în care acţionat, pentru a crea impresia unui afacerist cu intenţii serioase şi posibilităţi de plată a mărfii furnizate, iar după livrarea mărfii prin promisiuni repetate de achitare a debitului; lipsa oricărui regret pentru comiterea faptei; mobilul faptei (dorinţa de înavuţire rapidă în dauna unor parteneri oneşti de afacere). În raport de aceste elemente tribunalul a apreciat că o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, corespunde scopului preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a desfăşura activitatea de administrator al unei societăţi comerciale) pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (dreptul de a desfăşura activitatea de administrator al unei societăţi comerciale) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 11 iulie 2002 până în data de 04 octombrie 2004 inclusiv.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul I.G. în folosul statului a sumei de 135.547.706 lei, având în vedere că partea civilă SC M.C.L. SRL a fost radiată din registrul comerţului.

Potrivit rechizitoriului, inculpatul I.A.A. a comandat, în numele SC H.G.S. SRL, cantitatea de 63.000 litri combustibil lichid uşor, în valoare de 494.802.000 lei, de la SC B.I. SRL Strehaia. Marfa a fost livrată în data de 17 ianuarie 2002, fiind emisă factura fiscală. Pentru plata produsului inculpatul I.A.A. a întocmit în fals un ordin de plată pe care l-a remis personal, în fotocopie, reprezentanţilor acestei societăţi B.I. şi B.M.Z. Din suma totală firma din Strehaia a recuperat doar 20.000.000 lei, iar pentru diferenţă s-a constituit parte civilă.

Potrivit facturii fiscale din 17 ianuarie 2002 (fila 110, vol. 2 u.p.) la data menţionată în factură SC B.I. SRL, cu sediul în Strehaia, judeţul Mehedinţi, a livrat cumpărătoarei SC H.G.S. SRL din Timişoara, cantitatea de 63.000 litri C.L.U. (combustibil lichid uşor), preţul total fiind de 494.802.000 lei, în preţ fiind inclusă şi T.V.A. în cuantum de 79.002.000 lei. Conform menţiunii din factură, potrivit înţelegerii părţilor, plata trebuia să se facă în data de 22 ianuarie 2002 cu ordin de plată.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 iulie 2002 emis de I.P.J. Timiş (fila 50, vol. 2 u.p.), semnătura de la rubrica „semnătura de primire” din factura fiscală menţionată anterior a fost executată de inculpatul I.A.A.. Prin urmare, predarea celor 63.000 litri de C.L.U. s-a făcut acestuia.

În data de 24 aprilie 2002 a avut loc o confruntare, inculpatul I.A.A. fiind asistat de avocatul ales, între martorul B.I. şi inculpatul I.A.A. (filele 73-84, vol. 3 u.p.), ocazie cu care martorul l-a indicat pe inculpat ca fiind cel care i-a înmânat copia ordinului de plată din 26 ianuarie 2002 emis pe numele firmei SC S. SRL pentru furnizorul SC B.I. SRL. Predarea copiei ordinului de plată a avut loc la domiciliul martorului din Stehaia, de faţă fiind prietenii inculpatului care l-au însoţit la Strehaia, respectiv T.A., P.S. şi încă un băiat necunoscut de martor, iar din familia martorului au fost de faţă B.M., soţia acestuia M.C. şi concubina martorului M.G.

Martorul B.M.Z. (fila 86, vol. 3 u.p.) confirmă împrejurarea că inculpatul I.A.A. i-a predat fratelui său B.I. o copie a unui ordin de plată în care era trecută suma de 520.000.000 lei iar ca societatea plătitoare SC S. SRL, inculpatul precizând de faţă cu martorul că această firmă îi datora suma menţionată firmei sale SC H.G.S. SRL, iar în momentul în care fratele martorului va intra în posesia banilor să-i restituie lui (inculpatului) diferenţa în plus faţă de preţul ce trebuia achitat pentru C.L.U. livrat.

Martora B.M., contabila firmei SC B.I. SRL, confirmă discuţia pe care a avut-o cu martorul B.M.Z. şi faptul că acesta i-a prezentat în seara zilei de 26 ianuarie 2002 o copie a unui ordin de plată cu ştampila SC B.T. SA, primit de la doi băieţi din Timişoara cu care a încheiat o afacere, ordin ce reprezenta instrumentul de plată pentru factura fiscală din 17 ianuarie 2002 pe care martora o înregistrase în contabilitate (fila 98 verso, vol. 3 u.p.).

Inculpatul T.A.C. declară că l-a însoţit pe inculpatul I.A.A. cu ocazia deplasării acestuia în Strehaia iar inculpatul avea asupra sa copia ordinului de plată. Inculpatul Treta declară că de faţă cu el inculpatul I.A.A. a falsificat ordinul de plată în următoarea modalitate: a decupat ştampila băncii şi a lipit-o pe un alt ordin de plată, a modificat numele societăţii plătitoare în SC S. SRL, a completat suma de plată şi beneficiarul.

Falsificarea ordinului de plată este dovedită prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (fila 44, vol. 3 u.p.), prin adresa O.R.C. Timiş (fila 50, vol. 3 u.p.) din care rezultă că SC S. SRL nu există în evidenţele O.R.C. Timiş şi prin adresa din 11 martie 2002 emisă de SC B.T. SA din care reiese că ordinul de plată nu a fost emis de această unitate bancară (fila 378, vol. 1 u.p.).

Coroborând aceste mijloace de probă, tribunalul a reţinut că inculpatul I.A.A., folosind mijloace frauduloase (un ordin de plată falsificat de el), a indus în eroare în data de 26 ianuarie 2002 reprezentanţii SC B.I. SRL cu prilejul executării contractului de vânzare-cumpărare a cantităţii de 63.000 litri C.L.U., în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust şi cauzând societăţii furnizoare un prejudiciu în cuantum de 474.800.000 lei, această faptă întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (3) (înşelăciune cu prilejul executării unui contract) raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. (prin folosire de mijloace frauduloase).

Este de menţionat că fapta aceluiaşi inculpat de a contraface un înscris sub semnătură privată (ordin de plată) şi de a folosi apoi acest înscris pentru inducerea în eroare a părţii cocontractante întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă pentru această infracţiune, după cum s-a menţionat în paragrafele anterioare, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi în special următoarele elemente: valoarea prejudiciului (suma de 474.800.000 lei reprezintă pagubă cauzată în cursul lunii ianuarie 2002); nesinceritatea inculpatului (susţine că nu a falsificat ordinul de plată şi nu i l-ar fi predat reprezentantului furnizorului); mobilul faptei (dorinţa de înavuţire rapidă în dauna unor partenerilor de afacere). În raport de aceste elemente tribunalul a apreciat că o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, corespunde scopului preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 11 iulie 2002 până în data de 04 octombrie 2004 inclusiv.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul I.A.A. în folosul statului a sumei de 474.800.000 lei, având în vedere că partea civilă SC B.I. SRL a fost radiată din registrul comerţului.

Tribunalul a declarat fals şi a dispus anularea ordinului de plată emis pe numele SC S. SRL (depus în copie la fila 39, vol. III u.p.).

Potrivit rechizitoriului, toţi cei 4 inculpaţi au săvârşit, în formă continuată, o infracţiune de înşelăciune în dauna statului (reprezentat de M.T.L.P.) cu consecinţe deosebit de grave.

În acest sens au fost verificate facturile de achiziţie de produse petroliere de către SC H.G.S. SRL, în perioada 26 februarie 2001-31 ianuarie 2002, şi s-a constatat de către acuzare că firma a achiziţionat produse petroliere în al căror preţ de achiziţie nu a fost inclusă o taxă specială (denumită M.T.R.). În etapa următoare au fost verificate facturile prin care SC H.G.S. SRL a vândut produse petroliere la diferite firme.

Din compararea facturilor de achiziţie cu cele de vânzare acuzarea a tras următoarea concluzie: produsele petroliere pe care inculpaţii le achiziţionaseră fără taxa M.T.R. inclusă în preţ au fost vândute de aceştia cu această taxă inclusă în preţul de vânzare, încasând pentru ei suma reprezentând valoarea taxei, fără să o achite statului.

Tribunalul a observat că taxa de care se face vorbire în rechizitoriu este cea datorată fondului special al drumurilor publice şi a fost instituită prin Legea nr. 118/1996.

Potrivit art. 4 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Legea nr. 118/1996 republicată (forma în vigoare la data comiterii faptelor) una dintre sursele de constituire a fondului constă în aplicarea unei cote de 25% asupra preţului cu ridicata, exclusiv accizele, pentru carburanţii auto livraţi la intern de către producători.

Potrivit art. 5 din lege, obligaţia calculării şi vărsării taxei în cazul sursei prevăzute de art. 4 alin. (1) pct. 1 lit. a) revine producătorului, iar suma datorată se stabileşte la data livrării de către producători.

Prin urmare, această taxă se datorează, pentru ipoteza care interesează în speţă, de către producători, la momentul livrării, şi are ca obiect doar carburanţii auto (motorină, benzină).

Conform situaţiei de fapt expusă în rechizitoriu, SC H.G.S. SRL a achiziţionat carburanţi auto doar de la SC M.C.L. SRL (65.590 kg motorină), cu precizarea că inculpatul I.G. a mai cumpărat de la SC T. SRL SRL Oradea cantitatea totală de 90.900 litri benzină premium, însă acest caz constituie obiectul unui dosar de cercetare penală la poliţia municipiului Oradea (conform menţiunii din rechizitoriu - fila 8 dosar de fond). În afară de motorina cumpărată de la firma M., s-au mai achiziţionat: vegasol, combustibil lichid tip 1, benzină de extracţie, white spirt uşor, toluen, combustibil lichid uşor (C.L.U.).

Având în vedere că taxa are ca obiect doar carburanţii auto, este evident că în cazul celorlalte produse menţionate această taxă nu se datorează, astfel încât statul (prin ministerul de resort) nu o poate pretinde nici de la producător, importator şi nici de la alte persoane, şi nici nu se poate considera prejudiciat.

În legătură cu motorina, martorul M.D.R., administrator al SC M.C.L. SRL (declaraţia de la fila 16, vol. 3 u.p.) precizează că inculpatul I.G. i-a solicitat să-i vândă motorină fără taxa M.T.R. inclusă în preţ, sens în care inculpatul a întocmit o comandă. Martorul i-a spus inculpatului că în această situaţie era necesară o declaraţie pe propria răspundere, conform căreia motorina nu va fi utilizată pe drumurile publice. Inculpatul i-a transmis prin poştă această declaraţie, făcută în numele firmei sale. După ce a primit declaraţia i-a livrat inculpatului motorina, fără taxa M.T.R. inclusă în preţ.

Potrivit art. 2 alin. (1)-(5) din Normele Metodologice nr. 4566TB/22948 din 13 decembrie 1999 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice, publicate în M.Of. al României nr. 33 din 28 ianuarie 2000, în vigoare la data comiterii faptelor, „În aplicarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 118/1996, republicată, astfel cum a fost modificat şi completat prin O.G. nr. 110/1999, se va proceda după cum urmează: Persoanele fizice şi juridice, producători din ţară sau importatori de carburanţi auto, de autovehicule şi remorci şi deţinătorii de autovehicule şi de remorci introduse în ţară în scopul utilizării în sistem leasing ori închiriate din străinătate, indiferent de forma de organizare, de titularul dreptului de proprietate şi de deţinătorul produsului importat, de regimul vamal aplicabil sau de facilităţile vamale acordate, sau importatori de carburanţi auto sunt obligaţi să înscrie în documentele de livrare emise, precum şi în evidenţele lor patrimoniale, pe propria răspundere, în mod distinct: a) cantităţile şi valorile carburanţilor auto vânduţi sau consumaţi de către producător în scopul utilizării la alimentarea vehiculelor auto proprii care folosesc drumurile publice, pentru care cota de 25% este calculată conform prevederilor art. 1 pct. 1 din prezentele norme metodologice; b) cantităţile şi valorile carburanţilor auto vânduţi cumpărătorilor pentru folosirea în consum, în scopul desfăşurării altor activităţi decât cea menţionată la lit. a). În aceste cazuri cumpărătorii vor prezenta comanda şi declaraţia pe propria răspundere, din care va reieşi scopul achiziţiei. Dacă se efectuează livrări de Cp carburanţi fără documentele menţionate la art. 2 alin. (2) lit. b) din prezentele norme metodologice, pentru cantităţile respective agentul economic datorează cota de 25% la Fondul special al drumurilor publice. Persoanele juridice au obligaţia ca în evidenţele patrimoniale să reflecte în mod distinct consumul de carburanţi tip auto aprovizionaţi fără cota de 25% . Obligaţia de a calcula şi de a vărsa sumele datorate la Fondul special al drumurilor publice revine producătorilor din ţară sau importatorilor de carburanţi auto, de autovehicule şi remorci şi deţinătorilor de autovehicule şi remorci introduse în ţară în scopul utilizării în sistem leasing ori închiriate din străinătate, persoane fizice sau persoane juridice, indiferent de forma de organizare, de titularul dreptului de proprietate şi de deţinătorul produsului importat, de regimul vamal aplicabil sau de facilităţile vamale acordate. Pentru eventualele modificări la autovehiculele şi remorcile înmatriculate nu se datorează cota prevăzută la art. 1 pct. 2 din prezentele norme metodologice”.

Prin urmare, pentru vânzarea de carburanţi, în scopul utilizării la alimentarea vehiculelor auto ce nu folosesc drumurile publice, nu se datora taxa de drum, cu condiţia ca producătorul sau importatorul să solicite şi să primească de la cumpărător comanda şi declaraţia pe propria răspundere din care să reiasă scopul achiziţiei, condiţie îndeplinită în cazul de faţă potrivit declaraţiei martorului M.. În consecinţă, şi în privinţa cumpărării de motorină de la SC M.C.L. SRL nu se datora la momentul livrării taxa de drum, astfel încât statul nu a fost prejudiciat nici în privinţa acestei operaţiuni.

S-ar putea pune problema săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în dauna societăţilor comerciale, menţionate în rechizitoriu în calitate de cumpărători de produse petroliere de la firma inculpatului I.G., dacă se dovedeşte că acesta le-a vândut în realitate alte produse petroliere decât cele specificate în facturile de vânzare. Prin urmare, dacă inculpatul le-a prezentat cumpărătorilor o situaţie nereală (spre exemplu că le vinde motorină), întocmind şi factură fiscală în care a înscris acest produs, însă în realitate le-a livrat alte produse petroliere, în scopul obţinerii de foloase materiale şi dacă s-a produs un prejudiciu, acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu prilejul încheierii şi executării unui contract, însă în privinţa acestei situaţii de fapt nu există probe indubitabile care să susţină vinovăţia inculpatului.

Tribunalul a observat în primul rând că nu se poate stabili cu certitudine faptul că produsele petroliere livrate de firma inculpaţilor sunt de altă natură decât cele menţionate în facturile fiscale, deoarece nici unul dintre aceste transporturi nu a fost verificat pentru a se putea stabili ce conţine.

Spre exemplu, în rechizitoriu se menţionează că în data de 15 noiembrie 2001 inculpatul I.A.A. a vândut la SC E.G.G. SRL cantitatea de 37.500 litri de motorină, deşi era vorba de vagasol combustibil, iar pentru dovedirea acestei împrejurări acuzarea face trimitere la factura de la fila 124 vol. 2 u.p. şi la declaraţia martorului K.P. (filele 219-223, vol. 3 u.p.).

Verificând factura menţionată rezultă că în data de 27 februarie 2001 SC H.G.S. SRL a livrat SC E.G.G. SRL cantitatea de 37.500 litri de motorină.

Martorul K.P. declară că a cumpărat în repetate rânduri de la I.A.A. motorină şi benzină, fără să facă vorbire că i s-ar fi vândut alte produse decât cele pentru care a negociat cu inculpatul. Martorul era administratorul firmei menţionate, al cărei obiect principal de activitate era comercializarea produselor petroliere, astfel încât acesta era o persoană calificată şi îşi putea da seama dacă i s-au vândut alte produse decât cele pe care le-a comandat. Având în vedere că martorul a cumpărat de mai multe ori produse petroliere de la inculpatul I.A.A., rezultă că nu au existat discuţii cu privire la ce anume s-a cumpărat.

Nici una dintre societăţile cumpărătoare, enumerate în rechizitoriu, nu a reclamat că i s-ar fi vândut altă marfă decât cea înscrisă în facturile de livrare.

Întrucât s-a constatat că societatea vânzătoare nu a ţinut nici un fel de contabilitate, nu se poate stabili cu certitudine dacă, în afara achiziţiilor de produse petroliere descoperite de organele de urmărire penală şi enumerate în rechizitoriu, aceasta nu a cumpărat şi produse petroliere superioare cu taxa de drum inclusă în preţ, de natura celor vândute ulterior (de altfel, chiar în rechizitoriu se menţionează că firma inculpaţilor a cumpărat în cursul lunilor iunie-iulie 2001 cantitatea de 90.900 litri benzină premium de la SC T. SRL Oradea, faptă care este cercetată în alt dosar).

Prin urmare, susţinerea din rechizitoriu potrivit căreia firma inculpaţilor ar fi cumpărat în perioada 26 februarie 2001-31 ianuarie 2002 doar produse petroliere inferioare şi numai pe acestea le-a comercializat drept produse petroliere superioare nu poate fi susţinută prin prisma materialului probator, întrucât concluzia acuzării are la bază exclusiv compararea facturilor de achiziţie cu cele de vânzare (descoperite în faza de cercetare).

În concluzie, nu s-a putut reţine nici o acţiune de inducere în eroare având drept rezultat fie prejudicierea statului român (cu sume reprezentând contravaloarea taxei de drum), fie prejudicierea partenerilor de afaceri cărora li s-au vândut produse petroliere, impunându-se achitarea inculpaţilor în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pe latură civilă, s-a respins acţiunea ministerului de resort, având în vedere că nu există prejudiciu.

Potrivit art. 346 alin. (1) raportat la art. 346 alin. (3) C. proc. pen. în ipoteza încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, instanţa se pronunţă prin aceeaşi sentinţă şi asupra laturii civile.

Tribunalul a apreciat, în raport de probele analizate în paragrafele anterioare, că activitatea comercială a SC H.G.S. SRL a fost iniţiată, coordonată, gestionată şi condusă de inculpaţii I.G. şi I.A.A., cei care au urmărit şi au obţinut din actele de comerţ efectuate ilicit sume importante de bani, neevidenţiate în contabilitate şi sustrase de la impunere.

Din verificările efectuate de reprezentanţii Gărzii Financiare la data de 04 aprilie 2002 (fila 182, vol. 1 u.p.) rezultă că SC H.G.S. SRL nu avea nici un fel de evidenţă contabilă.

În această situaţie stabilirea sumelor datorate (reprezentând impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată) se realizează prin estimare de către organele fiscale în baza art. 19 din Legea nr. 87/1994, în conformitate cu care „în cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni sau contravenţii, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabilului, impozitele, taxele şi contribuţiile datorate, acestea vor fi determinate de organul de control prin estimare, utilizând în acest scop orice documente şi informaţii referitoare la activitatea şi perioada desfăşurată, inclusiv compararea cu activităţi şi cazuri similare”.

În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă (filele 436-448, vol. 1 u.p.) în care au fost avute în vedere şi obiectivele propuse de inculpaţii I.G. şi I.A.A. (fila 432, vol.1 u.p.), stabilindu-se: valoarea impozitului pe profit (937.799.767 lei), majorări şi penalităţi calculate până la data de 31 octombrie 2002 (339.681.699 lei), T.V.A. (482.365.597 lei), majorări şi penalităţi (149.064.165 lei).

Tribunalul a apreciat că există o legătură directă de cauzalitate între prejudiciul astfel determinat, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. (la care se adaugă creanţele accesorii), şi fapta ilicită a inculpaţilor de a nu evidenţia în contabilitate operaţiunile comerciale aducătoare de venituri, inculpaţii acţionând cu intenţia de a obţine foloase materiale ilicite, situaţie în care, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998 şi 1003 C. civ., se impune obligarea în solidar a acestora la plata despăgubirilor menţionate.

Având în vedere că la dosar s-a efectuat un raport de expertiză contabilă, ce reprezintă mijloc de probă, ale cărui concluzii sunt clar formulate şi motivate, tribunalul a apreciat că diferenţele de despăgubire pretinse de partea civilă D.G.F.P. Timiş (fila 49, vol. 1 dosar de fond) nu au fost dovedite, sens în care s-a admis în parte acţiunea civilă, în limita sumelor indicate în raportul de expertiză.

A fost respinsă în rest, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă D.G.F.P. Timiş.

În baza art. 7 raportat la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare o copie certificată de pe hotărâre se va comunica O.N.R.C. în vederea efectuării menţiunilor în registrul comerţului cu privire la inculpaţii I.G. şi I.A.A.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat în termen legal apeluri procurorul şi inculpaţii I.G. şi I.A.A., părţile civile M.T.I. şi M.F.P. prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Timiş.

În motivarea formulată de către Parchet s-a arătat că sentinţa penală apelată este netemeinică raportat la greşita achitare a inculpaţilor I.G., I.A.A., B.O. şi T.A.C. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna M.T.I. în urma unei interpretări eronate a complexului probator administrat în dosar, deoarece aceştia au comercializat produse neaccizate cu taxa M.T.R. inclusă în preţ, producându-se un prejudiciu de 2.715.290.394 lei, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., solicitându-se astfel condamnarea inculpaţilor pentru această infracţiune.

Partea civilă D.G.F.P. Timiş în nume propriu şi în numele M.F.P. a solicitat desfiinţarea hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, solicitând plata prejudiciului produs prin neplata impozitului pe profit şi T.V.A. şi în ceea ce priveşte suma de 2.715.290.394 lei reprezentând Fond special al drumurilor publice.

Partea civilă M.T.I. în motivele de apel a arătat că instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia cu privire la acţiunea civilă promovată de M.T.I., solicitând scoaterea din cauză a acestei părţi civile, apreciind că M.F.P. s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile apelantei, îndeplinind condiţiile legale pentru a fi parte în cauză, fiind titularul dreptului de a exercita controlul stabilirii, urmăririi şi virării sumelor reprezentând datorii către Fondul special al drumurilor publice.

Inculpaţii I.A.A. şi I.G. nu au motivat apelul în scris, ci oral în ziua judecăţii prin apărătorul acestora, solicitând în principal desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru a proceda la administrarea unor probe, precum şi lămurirea unor aspecte contradictorii, iar în subsidiar achitarea inculpaţilor în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, lipsind latura subiectivă a infracţiunii; mai mult decât atât, inculpatul I.G. nu mai era angajat al societăţii emitente a filei C.E.C., astfel că nu putea săvârşi infracţiunea reţinută în sarcina lui.

Examinând sentinţa penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a constatat că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpaţii I.G. şi I.A.A., părţile civile M.T.I., D.G.F.P. Timiş în nume propriu şi în numele M.F.P. sunt nefondate, hotărârea Tribunalului Timiş fiind temeinică şi legală.

A arătat că instanţa de fond, pe baza probelor administrate în cauză, a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii, făcând o analiză detaliată a acesteia, pronunţând în acest sens o hotărâre temeinică şi legală, instanţa de apel însuşindu-şi modul de conturare a stării de fapt de către Tribunalul Timiş, ca de altfel şi încadrarea juridică a faptelor, având în vedere toate elementele dosarului, precum şi evoluţia în timp a legislaţiei penale prin aplicarea legii mai favorabile, conform art. 13 C. pen.

În ceea ce priveşte motivul de apel formulat de către M.T.I. care în esenţă a solicitat introducerea în cauză în locul acestei părţi civile a M.F.P., invocând faptul că acesta este titularul în ceea ce priveşte stabilirea, urmărirea şi încasarea sumelor reprezentând datorii către Fondul special al drumurilor publice, acest motiv nu a putut fi primit datorită faptului că instanţa de apel respectând cadrul procesual stabilit iniţial, M.T.I. figurând iniţial parte civilă, astfel că a apreciat nu se impune înlocuirea acestei părţi civile cu partea civilă M.F.P., care de asemenea figurează în acest dosar ca parte civilă, nefiind posibilă schimbarea acestei calităţi în acest moment procesual, titularul acţiunii civile rămânând în continuare M.T.I.

Cu privire la apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, care în esenţă a contestat soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte achitarea inculpaţilor I.G., I.A.A. şi T.C. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (faţă de Ministerul Transporturilor), respectiv inculpatul B.O. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune în forma prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (faţă de Ministerul Transporturilor), acuzaţia existentă fiind aceea că inculpaţii ar fi săvârşit în formă continuată o infracţiune în dauna statului prin SC H.G.S. SRL, firma achiziţionând produse petroliere în al căror preţ de achiziţie nu a fost inclusă o taxă specială (M.T.R.), aceste produse petroliere fiind vândute mai departe altor societăţi comerciale.

Potrivit legislaţiei în vigoare la data comiterii faptelor, s-a constatat că obligaţia de a calcula şi de a vărsa sumele datorate la Fondul special al drumurilor publice revine producătorilor din ţară sau importatorilor de carburanţi auto, de autovehicule şi remorci, precum şi deţinătorilor de autovehicule şi remorci introduse în ţară în scopul utilizării în sistem leasing ori închiriate din străinătate, persoane fizice sau juridice indiferent de forma de organizare, de titularul dreptului de proprietate şi de deţinătorul produsului importat, de regimul vamal aplicabil sau de facilităţile vamale acordate, astfel că pentru vânzarea de carburanţi în scopul utilizării la alimentarea vehiculelor auto ce nu folosesc drumurile publice, nu se datora taxa de drum cu condiţia ca producătorul sau importatorul să solicite şi să primească de la cumpărător comanda şi declaraţia pe propria răspundere, din care să reiasă scopul achiziţiei, condiţie îndeplinită în cazul de faţă, potrivit declaraţiei martorului M.

În consecinţă, în privinţa cumpărării de motorină de la SC M.C.L. SRL nu se datora la momentul livrării taxa de drum, astfel încât statul nu a fost prejudiciat în privinţa acestei operaţiuni.

Mai mult decât atât, s-a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine dacă produsele petroliere livrate de firma inculpaţilor sunt de altă natură decât cele menţionate în facturile fiscale, iar societăţile cumpărătoare nu au reclamat că li s-ar fi vândut o altă marfă decât cea înscrisă în facturile de livrare.

Având în vedere că societatea vânzătoare nu a ţinut nici un fel de contabilitate, nu s-a putut stabili cu certitudine dacă în afara achiziţiilor de produse petroliere descoperite de organele de urmărire penală, aceasta nu a cumpărat şi produse petroliere superioare cu taxa de drum inclusă în preţ, de natura celor vândute ulterior.

În acest context, nu s-a putut concluziona că doar produsele petroliere inferioare au fost comercializate de către inculpaţi şi numai acestea ar fi fost comercializate drept produse petroliere superioare, acuzarea având la bază exclusiv compararea facturilor de achiziţie cu cele de vânzare.

În concluzie, nu s-a putut reţine acţiunea de inducere în eroare a inculpaţilor, având drept rezultat prejudicierea Statului Român (prin M.T.I.) cu sumele reprezentând contravaloarea taxei de drum, impunându-se achitarea inculpaţilor în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluţia Tribunalului Timiş fiind corect stabilită, iar cu privire la latura civilă a cauzei în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în mod judicios a fost respinsă acţiunea civilă a acestui minister, având în vedere că nu există nici un prejudiciu în cauză.

Instanţa de apel a arătat că în motivele de apel formulate de către Parchet nu a fost adus nici un argument în sprijinul admiterii apelului formulat în cauză, fiind expusă doar starea de fapt într-o formă extrem de sumară, astfel că apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a fost apreciat ca nefondat.

Instanţa de fond în mod judicios a apreciat că pentru infracţiunile prev. de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 87/1994 raportat la pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, termenul special de prescripţie a răspunderii penale este de 7 ani şi 6 luni, iar faţă de momentul epuizării infracţiunilor - 2 februarie 2002, conform actului de sesizare a instanţei, acesta s-a împlinit în luna august 2009, astfel că s-a impus încetarea procesului penal faţă de aceste infracţiuni în baza art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., sub acest aspect soluţia adoptată de Tribunalul Timiş fiind temeinică şi legală.

Apelul formulat de inculpatul I.G. vizând în principal condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma prev. de art. 215 alin. (4) C. pen. rap. la art. 215 alin. (2) C. pen. în dauna părţii civile SC M.C.L. SRL, solicitând achitarea sa în temeiul disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că el nu mai era în firma emitentă a cecului, astfel că nu putea să săvârşească o asemenea infracţiune, a fost de asemenea respins ca nefondat.

În esenţă, acest inculpat a fost acuzat că ar fi emis fila C.E.C. pentru plata sumei de 135.547.706 lei reprezentând diferenţă preţ pentru două livrări de motorină (din 26 februarie 2001 şi 19 martie 2001) efectuate de SC M.C.L. SRL Ploieşti, societatea menţionată livrând cantitatea totală de 65.590 kg motorină la preţul total de 741.382.871 lei, preţ din care inculpatul a achitat o parte cu bilete la ordin, iar pentru diferenţa menţionată a emis fila cec care făcea parte dintr-un set retras din circulaţie.

Instanţa de fond în mod judicios a analizat întreaga stare de fapt referitoare la această infracţiune, pe baza întregului material probator existent în cauză, a punctat firul evenimentelor care au avut loc pas cu pas şi s-a concluzionat că inculpatul a lăsat reprezentanţilor firmei SC M.C.L. SRL, fila cec care se regăseşte la dosarul cauzei, efectuându-se şi un raport de constatare tehnico-ştiinţifică, care a evidenţiat faptul că semnăturile olografe de la rubrica semnătura trăgătorului au fost executate de către inculpatul I.G., iar potrivit menţiunilor făcute de reprezentanţii băncii trase pe fila cec, trăgătorul se află în interdicţie iar cecul face parte dintr-un set de instrumente retrase din circulaţie.

În aceste condiţii, inculpatul I.G. a emis C.E.C.-ul asupra trasului B.C.R., ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul de a obţine pentru sine un folos material injust şi cauzând un prejudiciu în sumă de 135.747.706 lei posesorului cecului SC M.C.L. SRL, această faptă întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în forma prev. de art. 215 alin. (4) C. pen. cu raportare la art. 215 alin. (2) C. pen.

Apărările inculpatului că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune, că nu mai făcea parte din societatea emitentă, cesionând părţile sociale ale acestei societăţi comerciale, astfel că inculpatul I.G. nu mai putea săvârşi această infracţiune, au fost apreciate ca nefondate, probele dosarului dovedind că inculpatul a fost cel care a executat semnătura pe cecul în cauză, în acest sens fiind efectuată o expertiză tehnico-ştiinţifică depusă la dosar, pe de altă parte reprezentanţii SC M.C.L. SRL au confirmat pe parcursul procesului penal discuţiile care au avut loc cu acest inculpat şi desfăşurarea relaţiilor comerciale care s-au derulat şi modalitatea în care inculpatul a lăsat cecul semnat de el reprezentanţilor societăţii care a livrat produsele petroliere.

Faptul că inculpatul nu ar fi avut intenţia de a înşela această societate comercială nu are nici o susţinere logică, întrucât este evident că din toate împrejurările faptei rezultă că această intenţie a existat, inculpatul folosind o filă cec retrasă din circulaţie, fără a avea provizia necesară pentru acoperirea debitului, astfel că această apărare a fost înlăturată ca atare.

În aceste condiţii, condamnarea inculpatului I.G. s-a produs într-un mod legal, instanţa aplicând o pedeapsă corect individualizată, care să fie aptă de a conduce la reeducarea inculpatului, fiind luate în considerare criteriile prev. de art. 72 C. pen., modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social al infracţiunii, valoarea prejudiciului însemnat la data comiterii faptei (2001), mobilul faptei, dorinţa de îmbogăţire rapidă în dauna unor parteneri corecţi, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a adoptat o poziţie nesinceră în faţa organelor judiciare şi posedă antecedente penale, pedeapsa de 4 ani închisoare fiind de natură să conducă la realizarea scopului pedepsei.

Apelul formulat de către inculpatul I.A.A. a vizat condamnarea în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. în dauna SC B.I. SRL, de asemenea a fost respins ca nefondat.

În esenţă, prin actul de inculpare, inculpatul I.A.A. a fost acuzat că a comandat în numele SC H.S. SRL cantitatea de 63.000 litri combustibil lichid uşor, în valoare de 494.802.000 lei de la SC B.I. SRL Strehaia, marfa fiind livrată la data de 17 ianuarie 2002, iar pentru plata produsului inculpatul a întocmit un ordin de plată fals, pe care l-a remis personal în fotocopie reprezentanţilor acestei societăţi, B.I. şi B.M.Z.

Probele aflate la dosarul cauzei, respectiv declaraţiile martorilor B.M.Z., B.I., B.M., precum şi constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată de I.P.J. Timiş în cauză, coroborată cu declaraţia inculpatului T.A.C., care a arătat modalitatea de comitere a faptei, au relevat această stare de fapt, respectiv aceea că tocmai inculpatul a fost acela care a înmânat ordinul de plată falsificat numitului B.I., inculpatul fiind însoţit la Strehaia de numiţii T.A., P.S. şi o persoană necunoscută.

În aceste condiţii, s-a concluzionat că inculpatul I.A.A., folosind mijloace frauduloase, respectiv un ordin de plată falsificat de el, a indus în eroare la data de 26 ianuarie 2002 reprezentanţii SC B.I. SRL cu prilejul executării contractului de vânzare-cumpărare a cantităţii de 63.000 litri C.L.U. în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust şi cauzând societăţii furnizoare un prejudiciu în cuantum de 474.800.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. rap. la art. 215 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, de a contraface un înscris sub semnătură privată, respectiv un ordin de plată, şi de a folosi apoi acest înscris pentru inducerea în eroare a părţii co-contractante, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar pentru această infracţiune, aşa cum s-a arătat mai sus, a fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, astfel că s-a dispus încetarea procesului penal pentru această faptă.

În aceste condiţii, instanţa de fond în mod judicios a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune arătată mai sus, luând în considerare prev. art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei, împrejurările şi modalitatea de comitere a faptei, mobilul ei, respectiv dorinţa de îmbogăţire rapidă în dauna unor parteneri de afaceri oneşti, valoarea prejudiciului însemnată la data producerii lui, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a adoptat o poziţie nesinceră pe parcursul procesului penal, încercând să inducă în eroare organele judiciare prin modalitatea în care a prezentat derularea evenimentelor, astfel că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în cauză este de natură să conducă la reeducarea acestui inculpat.

Reprezentantul ambilor inculpaţi, I.G. şi I.A.A., a solicitat în principal desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru a se administra alte probe, esenţiale în opinia sa pentru soluţionarea cauzei şi pentru a fi eliminate anumite contradicţii existente între probele administrate în cauză.

Instanţa a constatat că această solicitare este nefondată, deoarece pe parcursul procesului penal, care s-a derulat într-o perioadă de timp îndelungată, au fost administrate suficiente probe pentru a dezlega problemele de fapt şi de drept existente în dosar, astfel că nu se impune o asemenea soluţie, cu atât mai mult cu cât pentru a dispune desfiinţarea hotărârii penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare trebuie să existe o cauză de nulitate, ceea ce nu este cazul în speţă, sau dacă judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care legal citată a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, ceea ce de asemenea nu este cazul în acest dosar.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că aceasta a fost corect soluţionată, în sensul că tribunalul a stabilit că în speţa de faţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii I.G. şi I.A.A., există un prejudiciu stabilit printr-o expertiză contabilă efectuată în cauză, o legătură directă între acest prejudiciu şi fapta ilicită a inculpaţilor de a nu evidenţia în contabilitate operaţiunile comerciale, inculpaţii acţionând cu intenţia de a obţine foloase materiale ilicite, astfel că instanţa de fond în mod judicios a dispus obligarea acestor inculpaţi la plata sumelor indicate în dispozitivul hotărârii, reprezentând impozit pe profit, majorări şi penalităţi la impozitul pe profit, T.V.A., respectiv majorări şi penalităţi la T.V.A.

Apelul formulat de partea civilă D.G.F.P. Timiş în nume propriu şi în numele M.F.P. s-a apreciat ca fiind nefondat deoarece aceasta solicită obligarea inculpaţilor la plata întregii sume cu care s-au constituit parte civilă în cauză, sumele fiind calculate prin estimare, însă prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză au fost stabilite în mod clar sumele datorate statului, astfel că instanţa a obligat inculpaţii la plata sumelor indicate în acest raport de expertiză, respingând în rest pretenţiile formulate de către D.G.F.P. Timiş în nume propriu şi în numele M.F.P., astfel că apelul formulat de către această parte civilă este nefondat.

Neconstatându-se motive de desfiinţare a hotărârii penale apelate, aceasta fiind temeinică şi legală, instanţa a respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpaţii I.G. şi I.A.A., părţile civile M.T.I., D.G.F.P. Timiş în nume propriu şi în numele M.F.P.

În consecinţă, Curtea de Apel Timişoara –Secţia penală în baza Deciziei nr. 151/A din 29 septembrie 2011 a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpaţii I.G. şi I.A.A., părţile civile M.T.I., D.G.F.P. Timiş în nume propriu şi în numele M.F.P., dispunând obligarea apelanţilor părţi civile şi inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat şi stabilind în sensul rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea apelului Parchetului.

3. Împotriva deciziei penale evocate au formulat în termen legal recursuri procurorul şi inculpaţii I.A.A. I.G. şi I.A.A. dar şi părţile civile M.T.I. şi M.F.P. prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Timiş aducând ample critici de nelegalitate şi netemeinicie.

În cuprinsul motivelor de recurs scrise cât şi în cadrul dezbaterilor, procurorul a susţinut greşita achitare a inculpaţilor I.G., I.A.A., B.O. şi T.A.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna M.T.I. apreciind că instanţele au dat o interpretare eronată complexului material probator al cauzei.

S-a arătat în acest sens că inculpaţii au comercializat produse neaccizate cu taxa M.T.R. inclusă în preţ, producându-se un prejudiciu de 2.715.290.394 lei, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave - art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., în împrejurarea în care cei patru inculpaţi vânzând derivaţi de produse petroliere ca fiind motorină şi benzină şi calculând taxa de drum cumpărătorilor au înşelat beneficiarii atât în ceea ce priveşte calitatea mărfurilor cât şi în ceea ce priveşte preţul produsului în sensul că le-a fost aplicată cota pentru constituirea şi utilizarea fondului social al drumurilor publice.

În argumentare, se arată că deşi în obiectul de activitate al SC H.G.S. SRL Timişoara nu era prevăzut comerţ cu produse petroliere, din actele de urmărire penală a rezultat că în fapt această activitate a constituit obiectul primordial şi spre exemplificare procurorul a enumerat doar câteva dintre societăţile care au achiziţionat de la firma inculpaţilor produse petroliere cu taxa M.T.R., achitându-se către inculpaţi suma fabuloasă, pe care aceştia şi le-au însușit fără a achita statului prin ministerul de resort.

Se reţine că instanţa de fond şi-a motivat soluţia de achitare prin aceea că părţile vătămate nu au depus plângere pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţii şi prin urmare nu se putea dispune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev.de art. 215 alin. (3) C. pen., iar referitor la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, instanţele au constatat că taxa are ca obiect doar carburanţii auto, fiind evident că în cazul celorlalte produse menţionate această taxă nu se datorează, astfel încât statul, prin ministerul de resort, nu o poate pretinde nici de la producător, importator şi nici de la alte persoane şi nici nu se poate considera prejudiciat.

În invocarea prevederilor art. 2 alin. (1)-(5) din Normele Metodologice nr. 4566TB/22948 din 13 decembrie 1999 privind constituirea şi utilizarea Fondului Special al drumurilor publice, publicată în M. Of. al României nr. 33 din 28 ianuarie 2000, în vigoare la data faptelor, procurorul susţine că pentru vânzarea de carburanţi, în scopul utilizării la alimentarea vehiculelor auto ce nu folosesc drumurile publice, nu se datora taxa de drum, cu condiţia ca producătorul sau importatorul să solicite şi să primească de la cumpărător comanda şi declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte scopul achiziţiei, condiţie îndeplinită în cazul de faţă, potrivit declaraţiei martorului M.

Or, în prezenta cauză nu au existat declaraţii pe propria răspunderii din care să reiasă că achiziţia de carburant va fi destinată altui scop decât acela al circulaţiei pe drumurile publice.

Concluzionând că materialul probator administrat în cauză relevă în mod indubitabil vinovăţia celor patru inculpaţi în comiterea infracţiunii prev.de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., procurorul solicită, în constatarea incidentală cazului de casare prev.de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., condamnarea inculpaţilor.

Recurenţii inculpaţi I.G. şi I.A.A. au solicitat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, dar şi cu prilejul dezbaterilor să se constate nulitatea absolută a Deciziei penale nr. 151/A din 29 septembrie 2011 Curtea de Apel Timişoara, prin refuzul instanţei de control în a-i audia pe inculpaţi.

Se învederează în acest sens că în asigurarea exigenţelor unui proces corect şi echitabil, în raport cu situaţia în care prima instanţă pronunţase o soluţie de achitare parţială a celor doi inculpaţi, iar procurorul solicitase în apel condamnarea lor, Curtea era datoare să procedeze la ascultarea lor şi să ia act de apărările pe care inculpaţii înţelegeau să le formuleze.

Această îndatorire a instanţei de control subzista şi din perspectiva posibilităţii sale de a verifica întreaga cauză, atât sub aspectul problemelor de fapt cât şi a celor de drept, putând pronunţa o soluţie diametral opusă faţă de prima instanţă.

În sprijinul celor susţinute, apărarea recurenţilor inculpaţi I.G. şi I.A.A. a invocat jurisprudenţa C.E.D.O. - cauza Ekbatani contra Suediei - subliniind că procedând la condamnarea inculpaţilor fără ascultarea lor au fost încălcate prevederile art. 6 şi 187 alin. (2) C. proc. pen. ceea ce atrage casarea deciziei recurate.

O altă critică avansată vizează nulitatea precizării rechizitoriului prin care s-a cerut condamnarea inculpaţilor şi pentru infracţiunea prev.de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aspect contestat de recurenţii inculpaţi în cadrul şedinţei de judecată din 15 ianuarie 2003, după citirea actului de sesizare.

Pe fondul cauzei se apreciază cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia ambelor hotărâri invocându-se cazurile de casare reglementate în art. 385⁹ pct. 17² şi 18 C. proc. pen.

În cazul inculpatului I.G. se consideră de către apărare că ambele instanţe au ignorat faptul că acesta a deţinut calitatea de asociat doar până la data de 9 noiembrie 2001 când prin actul adiţionat autentificat din 9 noiembrie 2011 s-a cesionat societatea către inculpatul T.A.C., fapt confirmat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 258/CA din 27 mai 2003 de către Tribunalul Timiş, împrejurare în care e absurd a se reţine în sarcina inculpatului I.G. infracţiunea de înşelăciune în legătură cu emiterea filei cec către SC M.C.L. SRL Ploieşti.

Intimatul inculpat T.A.C. a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie respingerea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, M.T.I. şi M.F.P. prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Timiş cu consecinţa menţinerii sentinţei penale nr. 476/PI din 19 octombrie 2010 a Tribunalului Timiş, apreciind că în mod corect instanţa fondului a rezolvat acţiunea penală prin încetarea procesului pentru infracţiunea prev.de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 297 alin. (1) C. pen. cu art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 şi art. 291 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen., urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi prin achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 215 alin. (2) şi 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Recurenta parte civilă M.T.I. a criticat decizia instanţei de prim control judiciar, precum şi hotărârea instanţei fondului din perspectiva faptului că în prezenta cauză M.F.P. îşi însuşeşte calitatea de parte civilă pentru aceeaşi sumă de bani pentru care s-a constituit parte civilă M.T.I., actele de procedură formulate în cauză învederând constant instanţelor judecătoreşti că M.F.P. s-a subrogat în drepturi şi obligarea de L.P.T.P. (în prezent M.T.I.), fiind singura autoritate ce poate justifica calitatea procesuală în prezentul litisconsorţiu, în acord cu O.U.G. nr. 147/2002.

În temeiul aceluiaşi act normativ, se învederează că prerogativa exercitării controlului stabilirii, urmăririi şi virării sumelor reprezentând datorii către Fondul special al drumurilor publice a fost atribuite M.F.P. În aprecierea considerentelor expuse, M.T.I. solicită, urmare a constatării subrogaţiei legale a M.F.P. în drept şi obligarea M.T.I., scoaterea sa din cauză.

Recurenta parte civilă M.F.P. prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Timiş, a precizat că înţelege să-şi menţină motivele şi criticile avansate în apel în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, solicitând şi pe calea prezentului recurs admiterea integrală a cererii sale.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

Instanţele au soluţionat corect atât activitatea penală, cât şi cea civilă adiacentă, în urma stabilirii unei corecte încadrări juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, corespunzător stării de fapt constatate şi dispoziţiilor legale ce reglementează faptele deduse judecăţii.

Astfel, în raport cu activitatea infracţională reţinută în sarcina fiecărui inculpat de către actul de inculpare, instanţa fondului în urma unei judicioase analize a procedat la o corectă schimbare a încadrării juridice, constatând, de asemenea, în mod just că pentru infracţiunea prev.şi ped.de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 297 alin. (1) C. pen. cu art. 13 şi art. 41 alin. (2) C. pen., în cazul inculpaţilor I.G. şi I.A.A. s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale, în conformitate cu prevederile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., dispunând în consecinţă încetarea procesului penal.

Aceeaşi soluţie a fost pronunţată de judecătorul fondului şi cu privire la faptele prev.şi ped.de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 297 alin. (1) C. pen. cu art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului T.A.C., dar şi cu referire la infracţiunile sancţionate în art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 şi art. 291 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul B.O.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. pe care actul de trimitere în judecată a statuat că ar fi săvârşit-o inculpaţii I.G., I.A.A., T.A.C. şi B.O.- în dauna M.T.I. a dispus achitarea acestora constatând neîntrunirea elementelor constitutive.

Inculpatul I.G. a fost însă condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped.de art. 215 alin. (4) C. pen., art. 215 alin. (2) C. pen. la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna SC M.C.L. SRL Ploieşti iar inculpatul I.A.A., în temeiul art. 215 alin. (2), (3) C. pen., tot la pedeapsa închisorii, de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna SC B.I. SRL.

Modalitatea de rezolvare atât a acţiunii penale, cât şi a celei accesorii civile de către judecătorul fondului a fost menţinută de instanţa de prim control judiciar.

În raport cu cazurile de casare invocate de către procuror, de criticile formulate faţă de greşita achitare a inculpaţilor I.G., I.A.A., T.A.C. şi B.O. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în dauna M.T.I. şi în urma propriului său demers analitic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

Acuzaţia vizând infracţiunea prev.şi ped.de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. a constat în aceea că inculpaţii prin achiziţionarea unor produse petroliere în al căror preţ de achiziţie nu a fost inclusă o taxă specială (M.T.R.)- produse ce au fost vândute mai departe altor societăţi comerciale ar fi creat o daună statului.

La data faptelor se constată că legislaţia în vigoare - Normele Metodologice nr. 4566TB/22948 din 13 decembrie 1999 privind constituirea şi utilizarea fondului special al drumurilor publice, publicată în M. Of. al României nr. 33 din 28 ianuarie 2000, în aplicarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 118/1996, republicată şi modificată prin O.U.G. nr. 110/1999 - obligaţia de a vărsa în urma calculării sumelor datorate la Fondul special al drumurilor publice revenea producătorilor din ţară sau importatorilor de carburanţi auto, de autovehicule şi remorci, deţinătorilor de asemenea vehicule introduse în ţară în scopul folosirii în sistem leasing ori închiriate din străinătate, persoane fizice ori juridice, astfel încât pentru vânzarea de carburanţi în scopul utilizării la alimentarea vehiculelor auto ce nu folosesc drumurile publice, nu se datorează taxa de drum cu îndeplinirea cerinţei ca producătorul sau importatorul să solicite şi să primească de la cumpărător comanda şi declaraţia pe propria răspundere, din care să rezulte scopul achiziţiei. În prezenta cauză, în ipoteza cumpărării de motorină de către societatea înfiinţată de inculpaţi, de la SC M.C.L. SRL Ploieşti, condiţia a fost îndeplinită, nefiind datorată taxă de drum la momentul livrării, context în care statul nu a fost prejudiciat.

De altfel, o asemenea situaţie este precizată de procuror în cuprinsul motivelor de recurs.

Problema ce a constituit obiect al analizei instanţelor a fost aceea a săvârşirii de către inculpaţii din cauză a infracţiunii de înşelăciune în dauna societăţilor comerciale menţionate în rechizitoriu în calitate de cumpărători de produse petroliere de la firma H. - în împrejurările dovedirii faptul că în realitate au fost vândute alte produce decât cele specificate în facturile de vânzare.

Raţionamentul expus de judecătorul fondului şi însuşit de instanţa de prim control judiciar cu privire la inexistenţa elementelor care să dovedească acţiunea de inducere în eroare având drept consecinţă prejudicierea Statului Român (M.T.I.) cu sumele reprezentând contravaloarea taxei de drum - este corect.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă astfel cum instanţele au făcut-o, că probele cauzei nu evidenţiază, dincolo de orice dubiu, că produsele livrate de firma inculpaţilor au fost de altă natură decât cele menţionate în facturile fiscale, în considerarea faptului că niciunul din transporturi nu a fost verificat dar şi a aspectului că niciuna din societăţile cumpărătoare nu a reclamat că i s-ar fi vândut altă marfă decât cea înscrisă în facturi.

Un alt argument este acela că societatea vânzătoare nu a ţinut nici un fel de contabilitate, astfel încât, în mod just au statuat instanţele că nu se poate stabili cu certitudine dacă, în afara achiziţiilor de produse petroliere descoperite de organele de urmărire penală, societatea comercială a inculpaţilor nu a cumpărat şi produse petroliere cu taxă de drum inclusă în preţ, de natura celor vândute ulterior.

În consecinţă, acuzaţia din actul de inculpare potrivit căreia firma inculpaţilor ar fi cumpărat în perioada 26 februarie 2001-31 ianuarie 2002 numai produse petroliere inferioare pe care le-ar fi comercializat drept produse petroliere superioare nu este sustenabilă.

În lumina celor înfăţişate, criticile procurorului cu privire la greşita achitare a inculpaţilor I.G., I.A.A., T.A.C. şi B.O. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. nu vor fi primite.

Recurenţii inculpaţi I.G. şi I.A.A. au avansat critici cu privire la aspecte de nulitate absolută a deciziei instanţei de prim control judiciar invocând neaudierea lor de către această instanţă, în împrejurarea în care judecătorul fondului pronunţase o soluţie de achitare parţială, iar procurorul, în apelul promovat, solicită condamnarea lor.

În opinia apărării, refuzul audierii inculpaţilor de către instanţa de apel nu se înscrie în exigenţele unui proces corect şi echitabil, încălcând atât dispoziţiile art. 6 şi art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cât şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materie.

Examinând aceste critici prin prisma cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 5C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată:

Dispoziţiile art. 385⁹ pct. 5 C. proc. pen. prevăd că acest caz de casare e incident atât în situaţia în care judecata a avut loc fără participarea procurorului, atunci când participarea acestuia era obligatorie potrivit legii, cât şi în ipoteza în care judecata a avut loc fără participarea inculpatului dacă participarea acestuia era obligatorie potrivit legii.

În cauza de faţă, prezenţa inculpaţilor nu era obligatorie, însă, potrivit art. 378 alin. (1) C. proc. pen., cu ocazia judecării apelului instanţa era obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, cap. II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Se poate observa că specificul prezentei cauze constă în aceea că recurenţii inculpaţi I.G. şi I.A.A. fuseseră ascultaţi pentru o infracţiune (art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu art. 41 C. pen.) condamnaţi pentru o altă faptă şi, în fine, în conformitate cu art. 345 alin. (3) C. proc. pen., pentru o parte di infracţiunile ce formaseră obiectul judecăţii se dispusese încetarea procesului penal.

În adevăr, în calea de atac a apelului, procurorul solicitase instanţei de control condamnarea şi pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave pe care inculpaţii ar fi săvârşit-o în dauna M.T.I., iar aşa cum reiese din preambulul deciziei recurate la data soluţionării apelului - 29 septembrie 2012 - avocatul ales al inculpatului I.G. a solicitat amânarea cauzei în vederea prezentării inculpatului (aflat atunci în imposibilitate obiectivă de a participa la judecată) care intenţiona să dea o declaraţie în faţa instanţei de apel, însă instanţa, deliberând a respins cererea motivând că prezenţa inculpatului nu e necesară, acesta nefiind achitat integral de prima instanţă, astfel încât nu ar exista incidenţa, în cauză, a prevederilor art. 378 alin. (1) C. proc. pen.

În soluţionarea apelurilor cu care fusese investită instanţa de prim control judiciar a menţinut soluţia judecătorului fondului.

Deşi discutabil procedeul instanţei de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuând propriul demers analitic cu privire la eventuala atingere adusă dreptului la apărare a inculpatului şi având în vedere îndeosebi soluţia dispusă de instanţa de control, concluzionează cu privire la caracterul nefondat al criticilor aduse de recurenţii inculpaţi, evidenţiind că deşi nu există o justificate întemeiată în a refuza amânarea cauzei în vederea audierii inculpatului, dreptul la apărare al acestuia nu a fost încălcat.

Observând modul în care s-a derulat judecarea apelurilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpaţii au beneficiat de garanţiile necesare unei apărări efective, de timpul necesar pregătirii apărării alese. De altfel, poate ar fi util de menţionat că în şedinţa publică din 29 septembrie 2011, în faţa Curţii, avocatul ales al inculpatului I.G. a invocat pe de o parte necesitatea amânării cauzei în vederea audierii inculpatului, iar un alt aspect invocat a fost acela al efectuării unei expertize medico-legale care să ateste faptul că acest inculpat mai poate participa la proces, intenţionând să solicite suspendarea judecării cauzei până când va fi posibilă prezenţa în faţa instanţei, fără însă a depune vreun înscris medical în acest sens care să-şi dovedească susţinerile.

În fine, nici criticile avansate de recurenţii inculpaţii I.G. şi I.A.A. vizând greşita lor condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune în dauna SC M.C.L. SRL Ploieşti şi respectiv SC B.I. SRL nu sunt întemeiate.

Astfel, fapta inculpatului I.G. de a emite file C.E.C. pentru plata sumei de 133.547.706 lei, constând în diferenţă preţ pentru două livrări de motorină efectuate de SC M.C.L. SRL Ploieşti, preţ din care inculpatul a achitat o parte cu bilete la ordin iar pentru diferenţa precizată a emis fila cec care făcea parte dintr-un set retras din circulaţie întruneşte, dincolo de orice îndoială, elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art. 215 alin. (4) C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a emis acea filă cec asupra trasului B.C.R. ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul de a obţine pentru sine un folos injust şi cu consecinţa prevăzută de textul incriminator, aceea a cauzării unui prejudiciu.

În acest sens, în baza unei analize judicioase, instanţele au înlăturat pe deplin justificat apărările formulate de inculpat cu referire la lipsa laturii subiective, la cesionarea părţilor sociale ale acelei societăţi comerciale, aspect considerat pe bună dreptate, lipsit de relevanţă în împrejurarea în care probele cauzei au dovedit că semnătura pe cecul în cauză aparţinea inculpatului (expertiza tehnico-ştiinţifică), iar pe de altă parte, reprezentanţii societăţilor păgubite au confirmat că derularea relaţiilor comerciale a avut loc cu inculpatului I.G.

Nici susţinerile recurentului inculpat I.A.A. nu pot fi primite în ceea ce priveşte pretinsa greşită condamnată pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped.de art. 215 alin. (2), (3) C. pen. în dauna SC B.I. SRL.

Acuzaţia potrivit căreia inculpatul I.A.A. a comandat în numele SC H.S. SRL cantitatea de 63.000 litri combustibil lichid uşor, în valoare de 494.802.000 lei de la SC B.I. SRL Strehaia, marfă lucrată la 17 ianuarie 2012, pentru plată inculpatul întocmind un ordin de plată fals - a fost dovedită, în cauză fiind conturată cu certitudine atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu pedepsele aplicate inculpaţilor I.G. şi I.A.A., dar şi cu exigenţele individualizării judiciare a pedepsei, consideră că prin natura, cuantumul, modalitatea de executare a pedepsei stabilite, scopul general şi special al prevenirii sociale va fi îndeplinit, instanţele procedând la o operaţiune a alegerii pedepsei având în vedere circumstanţele reale ale cauzei, dar şi elementele ce caracterizează persoana inculpaţilor.

Se concluzionează, sub acest aspect, că faţă de împrejurările concrete ale comiterii faptelor, a valorii prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale păgubite, dar şi prin prisma nevoii de reeducare, reinserţie socială a celor doi inculpaţi, pedepsele aplicate reprezintă o sancțiune penală justă corectă, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi al nevoii de asigurare a prevenţiei generale şi speciale.

În fine, recursurile promovate de recurentele M.T.I. şi M.F.P. prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Timiş, cu precizările ulterioare referitoare la subrogaţia în drepturile şi obligaţiile sale a M.F.P. în invocarea O.U.G. nr. 147/2002 şi M.F.P. prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Timiş sunt de asemenea nefondate, în condiţiile în care instanţele au soluţionat în mod corect acţiunea civilă adiacentă exercitată în cauză, stabilind că există răspundere civilă delictuală în ceea ce-i privește pe inculpaţii I.G. şi I.A.A., pe care i-a obligat, în baza concluziilor expertizei de specialitate întocmită în cauză, la plata sumelor reprezentând impozit pe profit, majorări şi penalităţi la impozitul pe profit, T.V.A., respectiv majorări şi penalităţi la T.V.A.

Solicitarea părţii civile D.G.F.P. Timiş în nume propriu şi în numele M.F.P. în sensul obligării inculpaţilor la plata întregii sume cu care s-au constituit părţi civile în cauză, calculul făcut de părţile civile prin estimare, nu poate fi primită, de bază fiind sumele reieşite în urma raportului de expertiză.

În consecinţă, în virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de intimaţii inculpaţi I.G. şi I.A.A. şi de părţile civile M.T.I. şi M.F.P. prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Timiş împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de intimaţii inculpaţi I.G. şi I.A.A. şi de părţile civile M.T.I. şi M.F.P. prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Timiş împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi I.G. şi I.A.A. la plata sumei de câte 650 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentele părţi civile M.T.I. şi M.F.P. prin A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Timiş la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat T.A.C. în sumă de 75 lei până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.O. în sumă de 300 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Curtea de Apel Timişoara, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3658/2012. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 3762/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 3696/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3696/2012. Penal