ICCJ. Decizia nr. 369/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 369/2012
Dosar nr.8481/40/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 232 din 27 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 8481/40/2011, a fost condamnat inculpatul L.G., pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 12 iunie 2011 la zi.
S-a constatat că numita C.D. (soţia victimei) nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut prima instanţă că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalului Botoşani din 02 septembrie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul L.G. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
S-a reţinut în sarcina acestuia că, în ziua de 08 iunie 2011, a împins-o pe victima C.M., în vârsta de 82 ani, cu capul de un perete, cauzându-i fractură vertebre TI, prin hiperflexia coloanei, precum şi un traumatism cranio-cerebral acut închis cu hematom subdural stâng şi fracturi costale, leziuni care au condus la deces.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul L.G., în prezenţa apărătorului din oficiu, a precizat că recunoaşte fapta reţinută în actul de sesizare al instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., instanţa a constatat că, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că fapta inculpatului este dovedită şi sunt suficiente date cu privire la persoană, pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Astfel, examinând probele administrate în cursul urmăririi penale, însuşite de inculpat, instanţa a reţinut, în ce-l priveşte pe acesta, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul întreţine relaţii de concubinaj cu numita I.A., fiica victimei C.M., până la momentul decesului acestuia locuind împreună în acelaşi imobil.
Atât inculpatul, cât şi concubina acestuia, consumau frecvent băuturi alcoolice, pe care le cumpărau cu banii proveniţi din pensia victimei. În seara de 07 iunie 2011, aceştia, împreună şi cu soţia victimei, au consumat băuturi alcoolice. A doua zi dimineaţa, în jurul orei 08:00, inculpatul a consumat şi restul de alcool care rămăsese în sticlă.
Ulterior, în jurul orelor 11:00, inculpatul, intrând în locuinţă şi văzând că victima stă pe un pat, s-a enervat şi i-a reproşat că nu-l ajută în gospodărie, împingând-o cu putere. Victima a căzut cu capul pe peretele de care era lipit patul, după care a fost lovită de inculpat cu palmele peste faţă şi cu pumnii în zona toracică.
Deşi concubina şi soţia victimei erau de faţă, niciuna nu a intervenit pentru stoparea agresiunii. în aceeaşi zi, după aproximativ o oră de la agresiune, întrucât victima nu s-a mai putut ridica de pe pat, inculpatul a obligat-o să se ridice şi să iasă în curte, punându-i la dispoziţie un băţ pentru a se ajuta la mers. Fiind slăbită, victima a căzut în curte cu faţa în jos, lovindu-se cu nasul de o bucată de cărămidă. Nervos, inculpatul a lovit-o de mai multe ori peste picioare, cu băţul sus-menţionat. Deşi victima s-a plâns că o doare foarte tare capul şi pieptul, în seara zilei de 10 iunie 2011, inculpatul a mai lovit-o cu palmele peste faţă. În ziua de 11 iunie 2011, în jurul orelor 14:30, concubina inculpatului a constatat că tatăl ei a decedat.
Potrivit raportului de necropsie din 21 iulie 2011, moartea numitului C.M. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral acut închis cu hematom subdural stâng, hemoragie meningee, contuzie cortică-subcorticală şi traumatism vertebral cu fractură de coloană toracică.
La examenul extern, s-au constatat multiple excoriaţii şi echimoze ce pot data de 3-5 zile raportat la data morţii.
S-a mai constatat faptul că leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente (cu un picior) şi lovit cu corpuri dure, leziunile sigur şi direct mortale fiind cele cranio-cerebrale.
De asemenea, s-a precizat de către Serviciul de Medicină Legală, în raportul de necropsie, că între hematomul subdural şi moartea victimei există legătura cauzală directă necondiţionată.
Cum din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea acesteia şi i-a aplicat o pedeapsă în limitele legale stabilite conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei s-au avut în vedere, pe lângă criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, care este fără antecedente penale, a comis fapta datorită stării de ebrietate şi o regretă, apreciind că pentru reeducarea sa se poate aplica o pedeapsă cu închisoare, cu executare în regim de detenţie.
Deşi inculpatul este fără antecedente penale şi a avut o poziţie procesuală corectă pe tot parcursul procesului penal, având în vedere gravitatea faptei comise şi vârsta părţii vătămate, s-a apreciat că nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante în cauză, care să permită coborârea pedepsei sub minimul special.
Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, în motivarea apelului, acesta arătând că se justifică reducerea pedepsei aplicate, prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante judiciare.
Prin Decizia penală nr. 96 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.G., împotrivasentinţei penale nr. 232 din data de 27 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 8481/40/2011.
În temeiul art. 381 alin. (1) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus în continuare din pedeapsa de executat pentru inculpat durata de la data de 27 octombrie 2011 la zi.
În temeiul art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului L.G.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu parţial avocat oficiu, urmând a se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 371, 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acesta este neîntemeiat.
S-a constatat că, reţinând vinovăţia inculpatului, prima instanţă l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar relativ la cuantumul acestei sancţiuni, s-a apreciat că a fost just şi proporţional stabilit, în raport de modul şi mijloacele de comitere a faptei, dar şi de persoana inculpatului.
Faţă de aceste aspecte, chiar dacă a inculpatul a recunoscut comiterea faptei, s-a apreciat că nu se justifică reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante judiciare şi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege (determinat prin aplicarea prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.) pentru infracţiunea comisă.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.G., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate şi reducerea pedepsei aplicate sub minimul special, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că la data de 08 iunie 2011, inculpatul a împins-o pe victima C.M., în vârsta de 82 ani, cu capul de un perete, cauzându-i fractură vertebre TI, prin hiperflexia coloanei, precum şi un traumatism cranio-cerebral acut închis cu hematom subdural stâng şi fracturi costale, leziuni care au condus la decesul ei, de altfel inculpatul recunoscând comiterea faptei în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, prin violenţă, asupra unei persoane în vârstă de 82 ani, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoaşterea unor atari împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, urmările produse, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică şi legală, circumstanţele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere de instanţă cu prilejul aplicării sancţiunii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului, de 6 ani închisoare, se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenţie, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru schimbarea modalităţii de executare.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 12 iunie 2011 la 13 februarie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G. împotriva deciziei penale nr. 96 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 12 iunie 2011 la 13 februarie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 371/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 368/2012. Penal → |
|---|
