ICCJ. Decizia nr. 371/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Corupţia sexuală (art. 202 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 371/2012
Dosar nr.3748/90/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 217 din 05 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 3748/90/2011, în baza dispoziţiilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpaţii R.A. şi R.M.A. din art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b1) şi c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza dispoziţiilor prevăzute de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a) şi c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.A. la 16 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani ca pedeapsă complementară.
În baza dispoziţiilor prevăzute de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor prevăzute de art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 10 ani, ca pedeapsă complementară.
S-a făcut aplicarea art. 57 C. pen.
În baza dispoziţiilor prevăzute de art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza dispoziţiilor prevăzute de art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 14 iulie 2011 la zi şi a fost menţinută starea de arest preventiv.
În baza dispoziţiilor prevăzute de art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a) şi c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata R.M.A., la 16 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani ca pedeapsă complementară.
În baza dispoziţiilor prevăzute de art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la 3 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor prevăzute de art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 10 ani, ca pedeapsă complementară.
S-a făcut aplicarea art. 57 C. pen.
În baza dispoziţiilor prevăzute de art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei. A fost admisă acţiunea civilă.
În baza dispoziţiilor prevăzute de art. 14 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată, parte civilă D.E.A., prin reprezentant legal U.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, la data de 08 august 2011, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor R.A. şi R.M.A., ambii pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi corupţie sexuală, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b1) şi c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpaţilor că, după o înţelegere prealabilă, s-au hotărât să întreţină acte sexuale cu nepoata lor minoră, în vârstă de 9 ani, D.E.A. În acest scop, în urma convorbirilor telefonice pe care inculpata le avea cu soţul său, inculpatul R.A., aflat la muncă în Austria, aceasta a început „s-o pregătească pe minoră", în sensul că împreună cu aceasta urmărea filme porno şi îi spunea că aşa vor proceda şi ele împreună cu unchiul minorei, când se va întoarce acasă. Mai mult, inculpata a început treptat să îi introducă un deget în vaginul minorei, în fiecare seară timp de două săptămâni, chiar şi atunci când aceasta spunea că o doare. A procedat apoi la introducerea în vaginul minorei a unui vibrator, iar când aceasta protesta, inculpata îşi introducea acest vibrator în propriul vagin, pentru a o determina pe minoră să accepte această practică. Pe parcursul acestei „activităţi", inculpata ţinea în permanenţă legătura cu R.A., care la rândul său o sfătuia pe minoră să o asculte pe inculpată cu promisiunea că la întoarcerea în ţară îi va aduce dulciuri.
În realizarea acestui scop infracţional, după întoarcerea în ţară, la data de 10 iulie 2011, inculpatul a violat-o pe minoră, iar cei doi au săvârşit acte de corupţie sexuală în prezenţa acesteia.
Tribunalul a constatat că din actele dosarului rezultă cu certitudine caracterul premeditat al săvârşirii faptelor de către cei doi inculpaţi, aceştia ţinând în permanenţă legătura şi „pregătind-o" pe minora D.E.A. să accepte să întreţină relaţii intime.
Din declaraţiile inculpaţilor şi ale minorei a rezultat că aceste „demersuri" s-au concretizat în vizionarea de filme porno de către inculpată împreună cu minora, în timp ce inculpata îi inducea minorei ideea că aceste lucruri sunt fireşti şi că aşa vor proceda şi ele când se va întoarce inculpatul din Austria. Timp de circa două săptămâni, seară de seară, inculpata îi introducea minorei în vagin de un deget şi nu se oprea decât când aceasta spunea că o doare. De asemenea inculpata a introdus de mai multe ori în vaginul minorei un vibrator, iar când aceasta suferea inculpata introducea vibratorul în propriul vagin şi îi explica minorei că pe ea nu o doare. Inculpata chiar a introdus un deget în anusul minorei, provocându-i răni şi i-a aplicat crema pe care o folosea pentru fiul său A.G.
Pe toată perioada în care inculpata săvârşea astfel de acte asupra părţii vătămate, ţinea legătura telefonică cu inculpatul care, la rândul său, îi spunea minorei să o asculte pe mătuşa sa şi îi promitea că îi va aduce dulciuri din Austria.
Inculpatul a mers cu minora într-o cameră care nu avea vizibilitate spre locuinţele din aceeaşi curte ale celorlalţi membrii ai familiei, în timp ce inculpata a mers într-o altă cameră pentru a-l adormi pe minorul A.G. La cererea inculpatului, minora D.E.A. şi-a dat jos pantalonii şi lenjeria intimă şi s-a întins pe jos pe o saltea. Inculpatul s-a dezbrăcat şi i-a spus minorei că vor face ce a învăţat-o mătuşa ei şi că nu va avea dureri.
La început, inculpatul a introdus în vaginul minorei degetul mijlociu şi chiar dacă aceasta spus că o doare, a introdus şi vibratorul pe care îl folosise mai înainte soţia sa. Inculpata R.M.A. a venit la rândul său în cameră şi s-a aşezat pe o canapea privind la cei doi. Inculpatul a introdus penisul în vaginul minorei, iar aceasta a început să plângă şi l-a rugat să se oprească pentru că o doare foarte tare. După ce inculpatul s-a oprit, minorei a început să îi curgă sânge din vagin. În timp ce minora se afla pe acea saltea, cu hemoragie, cei doi inculpaţi s-au aşezat pe saltea, au întreţinut acte sexuale orale şi mai apoi un raport sexual normal complet. În timpul actului sexual, minora le-a spus că sângerează, dar cei doi nu s-au oprit şi abia după ce şi-au consumat actul sexual, inculpata a spălat-o pe minoră, i-a schimbat chiloţii şi a culcat-o. Inculpatul a întors salteaua pe care se afla sângele minorei, cu faţa în jos.
Cei doi au sfătuit-o pe minoră să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, întrucât ei doi or să facă puşcărie. Apoi, trei zile la rând, minora a avut hemoragie din ce în ce mai puternică, cei doi simţindu-se nevoiţi să apeleze serviciul de urgenţă 112, pentru ca minorei să i se acorde asistenţă medicală.
Din raportul de constatare medico-legal rezultă că minora a prezentat la examinarea medicală ruptură vulvo-vaginală ce putea data din 10 iulie 2011, leziune ce s-ar fi putut produce prin intromisiunea unui corp dur de formă alungită, leziune care a necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile vindecare de la producere, dar care a avut drept consecinţă o hemoragie extrem de gravă, o anemie marcată, leziunea traumatică suferită la nivelul organelor genitale, punându-i viaţa în primejdie în lipsa îngrijirilor medicale acordate.
În modalitatea descrisă mai sus, cei doi inculpaţi au săvârşit în concurs real infracţiunile de viol formă continuată şi corupţie sexuală.
Din probatoriul administrat în dosar, declaraţiile inculpaţilor şi ale martorei U.C., mama minorei, s-a constatat că familia minorei şi familia inculpaţilor nu se gospodăreau împreună în sensul dispoziţiilor art. 1491 C. pen., fiecare având locuinţă separat, lucrându-şi terenurile şi administrându-şi veniturile, cheltuielile, separat.
S-a reţinut că împrejurarea că minora a dormit circa o lună de zile în domiciliul inculpaţilor şi că în această perioadă şi inculpata mânca la mama minorei, nu conferă minorei calitatea de membru de familie în sensul legii penale, astfel încât s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. b1).
Astfel, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de cei doi inculpaţi din art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), b1) şi c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a), c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 202 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2) lit. a) şi c) raportat la alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. au fost condamnaţi inculpaţii R.A. şi R.M.A., la pedeapsa închisorii şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi s-a orientat la pedepse spre maximul prevăzut de lege pentru următoarele considerente:
S-a avut în vedere că pericolul social al faptelor inculpaţilor este cu atât mai mare cu cât partea vătămată avea o vârstă fragedă, era o persoană apropiată celor doi şi avea încredere în aceştia, iar cei doi inculpaţi cunoşteau că aceasta era diagnostică cu tulburări de conduită şi emoţională fiind inclusă într-un program de recuperare pentru întârziere psihică uşoară, împrejurări care o făceau incapabilă să îşi exprime în mod liber voinţa şi să consimtă la practicarea unor acte sexuale de orice natură. Pericolul social grav al infracţiunilor derivă şi din modalitatea comiterii de către cei doi inculpaţi, dar şi din consecinţele grave, fizice şi psihice, greu de cuantificat, pentru o persoană care la o vârstă atât de fragedă este supusă unor traume majore.
Ca pedeapsă complementară, au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani, apreciindu-se că faţă de gravitatea faptelor comise, aceştia sunt nedemni de a-şi exercita dreptul de vot, drepturile părinteşti sau dreptul de a fi tutore sau curator.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii R.A. şi R.M.A., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea criticilor, apelantul inculpat R.A. arată că s-a făcut o greşită individualizare a pedepselor ce i s-au aplicat şi a solicitat reducerea acestora.
La rândul său, apelanta inculpată R.M.A. a arătat că în cauză se impunea aplicarea circumstanţelor atenuante şi, prin urmare, reducerea pedepsei.
Totodată, a susţinut că este greşită individualizarea pedepsei şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aleasă de către instanţa de fond.
Prin Decizia penală nr. 116/A-MF din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii R.A. şi R.M.A., împotriva sentinţei penale nr. 217 din 05 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în dosarul nr. 3748/90/2011.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului R.A.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive a inculpatului la zi.
A fost obligat apelantul inculpat R.A. la plata sumei de 675 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru inculpat şi 75 lei onorariu avocat din oficiu pentru partea vătămată, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
A fost obligată apelanta inculpată R.M.A. la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 75 lei, reprezentând onorariu parţial al avocatului din oficiu pentru inculpat şi 75 lei onorariu avocat din oficiu pentru partea vătămată, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului atât prin prisma criticilor formulate, cât şi potrivit dispoziţiilor art. 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că apelurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., s-a reţinut că acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată, putând fi aplicate în mod facultativ, în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv 72 C. pen.
Critica apelantei inculpate R.M.A. privind neaplicarea circumstanţelor atenuante a fost apreciată ca neîntemeiată, având în vedere pericolul social al faptelor săvârşite de inculpată ce au afectat dezvoltarea fizică şi psihică a unei minore.
S-a reţinut că severitatea pedepselor principale ce au fost aplicate inculpaţilor apare ca justificată în raport de toate criteriile de individualizare, ce au fost corect reţinute de instanţa de fond, astfel încât recunoaşterea săvârşirii faptelor şi lipsa unor condamnări anterioare, nu pot fi de drept reţinute circumstanţe atenuante în favoarea acestora.
Ca atare, s-a apreciat că nu se mai impune reducerea pedepsei, întrucât aceasta corespunde atât scopului preventiv educativ, cât şi celui coercitiv.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii R.A. şi R.M.A., solicitând casarea acesteia şi redozarea pedepselor aplicate, cu schimbarea modalităţii de executare a acestora, prin raportare şi la circumstanţele personale, criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpaţii au săvârşit infracţiunile ce le-au fost reţinute în sarcină, de altfel aceştia recunoscând comiterea faptelor în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurenţii inculpaţi nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 16 ani închisoare, aplicată inculpaţilor, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor, precum şi circumstanţelor personale ale acestora.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fî realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Este neîndoielnic că faptele săvârşite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracţiuni, precum şi împrejurările în care au fost comise şi modul de acţionare.
Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen. rezultă că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptelor comise de inculpaţi, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, urmările produse, minora suferind leziuni care i-au pus în pericol viaţa, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.
Pe de altă parte, referitor la împrejurarea recunoaşterii de către inculpaţi a săvârşirii faptelor, această atitudine procesuală nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a fost evidenţiată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile existenţei acordului de vinovăţie al inculpaţilor, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. fiind aplicate cu prioritate faţă de cele ale art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., altfel însemnând ca aceleiaşi situaţii de fapt să i se acorde o dublă valenţă juridică, iar nu aceasta a fost intenţia legiuitorului.
Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reţinerea în favoarea inculpaţilor a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedepsele aplicate apar ca fiind temeinice şi legale, circumstanţele personale ale inculpaţilor fiind deja avute în vedere de instanţă cu prilejul aplicării sancţiunii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaţilor, de câte 16 ani închisoare, se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind apte să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin disp. art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpaţilor, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepselor, respectiv cea în regim de detenţie, fiind, de asemenea, corect stabilită, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru schimbarea modalităţii de executare.
În lumina acestor consideraţii, criticile formulate de recurenţii inculpaţi apar ca nefiind întemeiate, circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi cele personale ale inculpaţilor nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluţii de redozare a pedepselor, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.A. timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 14 iulie 2011 la 13 februarie 2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fî obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.A. şi R.M.A. împotriva deciziei penale nr. 116/A-MF din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.A. timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 14 iulie 2011 la 13 februarie 2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 374/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 369/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
