ICCJ. Decizia nr. 3703/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3703/2012
Dosar nr. 5319/86/2008
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 304 din 30 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru inculpatul P.I., în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen., pentru inculpaţii L.D.I. şi H.C. în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen.
Inculpatul P.I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 18 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
Inculpatul L.D.I. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa principală de 22 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
Inculpatul H.C. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa principală de 22 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpaţilor P.I., L.D.I. şi H.C., cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpaţii P.I., L.D.I. şi H.C. au fost obligaţi, în solidar, să plătească:
- părţilor civile C.G. şi C.M. suma de 8.015 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 40.000 lei cu titlu de daune morale (câte 24.007,50 lei pentru fiecare parte civilă;
- părţii civile C.E.. suma de 2.700 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale;
- părţii civile minore C.I.C. suma de 175 de lei lunar cu titlu de despăgubiri periodice până la majoratul acesteia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, examinând întreg materialul probator administrat în ambele faze procesuale a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 21 mai 2008, victima C.I.C., după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitatea de domiciliu, împreună cu martorii T.C. şi I.I., în jurul orelor 23,00, s-au deplasat la discoteca din localitatea M., al cărei administrator este inculpatul P.I., unde toţi trei au consumat băuturi alcoolice.
În jurul orelor 02,00, la terminarea programului de discotecă, victima, împreună cu cei doi martori, au părăsit incinta localului cu intenţia de a se deplasa spre domiciliile lor, respectiv în localitatea Brăieşti. Ajungând pe şosea, pe fondul consumului de alcool, între cei trei şi inculpatul H.C. s-a iscat un conflict spontan, în sensul că aceştia s-au lovit reciproc cu pumnii şi picioarele. La un moment dat martorii T.C. şi I.I. au reuşit să fugă de la locul incidentului cu autoturismul proprietate personală a celui din urmă.
Despre incident au fost anunţaţi inculpaţii P.I., administratorul discotecii şi L.D.I., zis „D.”, care asigura ordinea pe timpul programului de discotecă (conform unei înţelegeri cu patronul discotecii). Aceştia au intervenit în conflict în sensul că, alături de inculpatul H.C., au agresat victima, lovind-o cu pumnii şi picioarele, iar L.D.I., a lovit victima cu o bâtă de baseball pe care o avea asupra sa.
În timp ce victima zăcea cu faţa în sus, pe marginea şanţului, sub gardul numitului N.P., fiind în stare de inconştienţă, inculpatul H.C. i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul, în zona capului, iar L.D.I., a lovit-o cu o bâtă de baseball în zona toracelui.
Conflictul a fost aplanat de soţia administratorului discotecii, numita P.N.
Văzând starea critică în care se afla victima, inculpatul P.I. şi alte persoane care se aflau prin preajmă, au încercat să resusciteze victima, însă observând că aceasta nu reacţionează în nici un fel, au sunat la telefonul de urgenţă 112 chemând la faţa locului ambulanţa şi organele de poliţie. Personalul medical de pe ambulanţă nu a mai putut face altceva decât să constate decesul victimei.
Conform concluziilor raportului de necropsie nr. 210/ C din data de 04 iunie 2008 întocmit de S.M.L. Suceava, moartea victimei C.I.C. a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii subdurale masive care are ca mecanism de producere lovirea activă urmată de cădere pe o suprafaţă dură. Mai arată medicul legist că nu poate preciza care dintre loviturile prezentate de victimă au produs dezechilibrarea acesteia şi căderea ei pe o suprafaţă dură, urmată de deces, precizând că oricare dintre lovituri putând avea acelaşi efect.
Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, prima instanţă a constatat că încadrarea juridică dată faptei săvârşite de către cei trei inculpaţi prin actul de sesizare a instanţei (art. 183 C. pen.) este greşită.
Astfel, în speţă, inculpaţii au aplicat victimei lovituri, cu pumnii picioarele şi cu o bâtă de baseball (instrument apt de a produce leziuni grave), de o intensitate ridicată, în zona toracelui şi în zona capului (zone vitale ale corpului), lovind-o şi după ce aceasta a căzut, rezultatul fiind producerea unei hemoragii subdurale masive care a avut ca mecanism de producere lovirea activă urmată de cădere pe o suprafaţă dură. Prin urmare, sunt elemente care conduc la concluzia că inculpaţii au avut reprezentarea rezultatului, moartea victimei pe care chiar dacă nu l-au urmărit anume, în orice caz au acceptat în mod conştient eventualitatea producerii lui (practic inculpaţii au acţionat cu intenţia indirectă de a ucide).
Faţă de acestea, prima instanţă a admis cererea formulată de reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., pentru fiecare inculpat, în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Cât priveşte latura civilă, Tribunalul Suceava a constat că numita C.E.., soţia victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, suma de 2.700 lei reprezentând cheltuielile ocazionate cu înmormântarea şi suma de 400 euro, în echivalent lei, lunar, despăgubiri periodice pentru minora C.I.C. în vârstă de 5 ani.
Părţile civile C.G. şi C.M., părinţii victimei s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 8.015 lei reprezentând daune materiale ocazionate cu înmormântarea victimei şi suma de 40.000 lei daune morale (câte 20.000 lei pentru fiecare).
În ceea ce priveşte cererile părţilor civile C.E., C.M. şi C.G. de obligare a inculpaţilor la plata de daune materiale, tribunalul a reţinut că în persoana acestora din urmă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzută de art. 998 şi urm. C. civ. (respectiv, existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia celor ce a cauzat prejudiciul).
La stabilirea întinderii prejudiciului material suferit de părţile civile C.E., C.M. şi C.G. (C.E. - suma de 2.700 lei şi C.M. şi C.G. suma de 8.015 lei) tribunalul a avut în vedere declaraţiile acestora, înscrisurile depuse şi mai ales, declaraţiile martorilor audiaţi sub acest aspect (V.D., F.E.M., T.M. şi T.C.).
Având în vedere faptul că victima C.I.C. înaintea decesului avea în întreţinere un copil minor, tribunalul i-a obligat pe cei trei inculpaţi, în solidar, să plătească părţii civile minore C.I.C. şi suma de 175 de lei lunar cu titlu de despăgubiri periodice până la majoratul acesteia (prestaţia periodică fiind stabilită în raport de nivelul venitului minim pe economie şi nu în raport de pretinsele venituri ale victimei din Italia pe care tribunalul nu le-a apreciat ca fiind pe deplin dovedite).
În ceea ce priveşte solicitările părţilor civile C.E., C.M. şi C.G. de obligare a inculpaţilor la plata de daune morale, Tribunalul a reţinut că dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.
Din această perspectivă, prin uciderea victimei C.I.C., soţul părţii civile C.E. şi fiul părţilor civile C.M. şi C.G., acestora din urmă li s-a adus o atingere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar durerile psihice provocate de atari acţiuni ale inculpaţilor, pot şi trebuie compensate prin acordarea unor despăgubiri.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, s-a reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză în plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele decesului soţului, respectiv părinţilor, măsura în care acestora le-a fost afectată situaţia familială şi socială.
Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs soţului, respectiv părinţilor victimei, în cazul de faţă.
Pentru toate aceste considerente tribunalul a apreciat că partea civilă C.E. este îndreptăţită la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 50.000 de lei, iar părţile civile C.G. şi Maria sunt îndreptăţite la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 40.000 de lei (câte 20.000 de lei fiecare).
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, inculpaţii P.I., H.C. şi L.D.I. şi partea civilă C.I.C., prin reprezentant C.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele formulate în scris şi susţinute succint oral cu prilejul dezbaterilor, cât şi detaliat în notele de concluzii scrise.
În apel, la termenul de judecată din 10 martie 2010, considerând utile cauzei probele propuse de apărătorii aleşi ai inculpaţilor, respectiv efectuarea unui supliment la raportul medico-legal de necropsie efectuat de S.M.L. Suceava, vizând în esenţă leziunile interne şi externe ale victimei descoperite cu ocazia necropsiei cadavrului, modalitatea de producere a acestora (prin cădere sau lovire activă), care dintre ele au fost letale şi separat care au favorizat producerea decesului, existenţa unei legături de cauzalitate între lovirile aplicate victimei şi decesul acesteia, audierea unui număr de 10 de persoane, respectiv martorii D.I.C., B.D., B.A., R.M. (propuşi de inculpatul P.I.), T.G., zis „M.”, P.I., C.F. (propuşi de inculpatul H.C.), Şt.S., J.I. şi N.C. (propuşi de inculpatul L.D.I.) şi consultarea dosarului penal nr. 723/P/2008, având ca obiect plângerea penală formulată de inculpatul P.I. împotriva numitului T.G. (martor în prezenta cauză) şi C.I.C. (victima), sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., instanţa în raport de prevederile art. 289 C. proc. pen., dispoziţii care consacră principiile oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii în faza procesuală a apelului, a admis cererile formulate.
La termenul de judecată din 19 aprilie 2010, faţă de răspunsul înaintat de I.M.L. Iaşi cu adresa nr. 20950 din 01 aprilie 2010 şi solicitarea formulată de inculpaţi, prin apărătorii săi, Curtea a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de către I.N.M.L. M.M. Bucureşti, obiectivele acesteia fiind cele indicate la dosar. Ulterior, această expertiză a fost dispusă a fi efectuată de către I.M.L. IAŞI, raportul de expertiză medico-legală nr. 239 din 23 martie 2011, însoţit de Avizul Comisiei de Avizare şi Control al actelor medico-legale fiind depus la dosar la termenul de judecată din 04 mai 2011.
În esenţă, apărarea din apelurile inculpaţilor, în planul acţiunii penale, a fost structurată conform concluziilor scrise puse la dispoziţiei de către apărătorii lor, pe motive vizând atât nelegalitatea hotărârii penale atacate, cât şi netemeinicia soluţiei penale pronunţată de instanţa de fond.
Concluziile unanime şi puse în principal de către apărătorii acestora, sunt de exonerare a inculpaţilor de răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen., susţinându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, nici sub aspectul laturii obiective, nici a celei subiective, ori că niciunul dintre apelanţi nu este autorul acestei fapte, cu precizarea că au solicitat schimbarea încadrării juridice reţinută de prima instanţă, fie în cea dată prin rechizitoriu, anume infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., fie în infracţiunea de încăierare urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 322 C. pen.
Prin decizia penală nr. 67 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi şi partea civilă.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită, s-a realizat o încadrare corespunzătoare în drept a faptelor inculpaţilor, iar pedepsele au fost just individualizate.
Referitor la pretenţiile civile acordate părţilor civile, Curtea a constatat că inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri în funcţie de prejudiciul material şi moral suferit, în măsura dovedirii acestuia.
Împotriva deciziei penale nr. 67 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava în termen legal au declarat recurs partea civilă C.I.C. prin reprezentant legal C.E. şi inculpaţii P.I., H.C. şi L.D.I.
Partea civilă C.I.C. solicită obligarea inculpaţilor la plata unei prestaţii periodice lunar în cuantum de 400 euro lunar, în loc de 175 lei în funcţie de veniturile realizate de victimă în Italia, pe care le-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar şi cu declaraţiile martorilor F.E.M. şi T.C.
Inculpatul P.I. a criticat hotărârile recurate pentru nelegalitate şi netemeinice sub mai multe aspecte:
- instanţele nu s-au pronunţat asupra declaraţiilor martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale, respectiv acele declaraţiei în care sunt precizate persoanele participante la eveniment şi agresiunea exercitată de inculpatul L.D.I., iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererilor vizând obiecţiunile la raportul de expertiză medico-legală;
- greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Sub aspectul laturii obiective, actele imputate inculpatului nu au avut drept consecinţă producerea hematomului subdural ce a fost cauza morţii victimei, acesta producându-se exclusiv în urma unei lovituri active, aplicată de inculpatul L.D.I.
- greşita încadrare juridică a faptei, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 322 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.;
- netemeinicia soluţiei de condamnare a inculpatului având în vedere că din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă o altă situaţie de fapt, respectiv că victima a decedat ca urmare a unei singure lovituri active, care a determinat apariţia hematomului subdural;
- greşita individualizare a pedepsei în raport cu datele care circumstanţiază persoana inculpatului (lipsa antecedentelor penale, faptul că are o familie organizată şi administra la acel moment o afacere), atitudinea ulterioară a acestuia (a acordat victimei primele îngrijiri, a solicitat apelarea serviciului de urgenţă 112).
Inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) sau d) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
În ipoteza în care această apărare nu va fi primită solicită schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raortat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen., iar în subsidiar achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Inculpatul H.C. a criticat hotărârile recurate pentru nelegalitate şi netemeinicie, criticile vizând netemeinicia hotărârii de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat întrucât din probele administrate rezultă că nu este autorul faptei, precum şi nelegalitatea soluţiilor sub aspectul încadrării juridice a faptelor, în opinia inculpatului acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
Inculpatul L.D.I. a invocat, de asemenea, hotărârile recurate pentru nelegalitate şi netemeinicie următoarele aspecte:
- greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, întrucât din probele adresate rezultă că rezultatul socialmente periculos s-a produs ca urmare a agresiunii exercitată de alte persoane;
- nelegalitatea soluţiilor pronunţate în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare; în fapt având loc un conflict violent între două grupuri de tineri din localităţi diferite;
- greşita individualizare a pedepsei aplicate, în favoarea inculpatului impunându-se a fi reţinută circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., inculpatul acţionând la cererea expresă a inculpatului P.I., care era lovit, acţiunea sa având ca scop apărarea inculpatului P.I. şi a bunurilor acestuia.
În drept, recurenţii şi-au întemeiat recursurile pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10, 12, 14, 17, 171 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Inculpatul P.I. a invocat în recursul său incidenţa dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., or acest caz de casare nu este aplicabil în speţă.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Pentru a constitui caz de casare, în sensul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, respectiv starea de fapt reţinută de instanţă să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar şi esenţială, să conducă la adoptarea unei hotărâri greşite de condamnare sau de achitare.
În speţă, nu suntem în prezenţa unei erori grave de fapt, situaţia de fapt reţinută pe larg de instanţe şi care nu se impune a fi reluată nu este contrară probelor administrate, din analiza coroborată a acestora rezultând fără dubiu că recurenţii inculpaţi se fac vinovaţi de infracţiunea de omor calificat.
Din probele administrate rezultă cu certitudine că în timp ce inculpatul H.C. se bătea cu victima, au intervenit în conflict şi inculpaţii P.I. şi L.I.D., toţi trei lovind victima cu pumnii şi picioarele, iar inculpatul L.D.I. cu o bâtă de baseball. Victima a încercat să scape de agresori, însă a fost doborâtă la pământ ca urmare a loviturilor primite. După ce aceasta a căzut în şanţul din faţa locuinţei lui N.P. a continuat să fie agresată de către inculpaţi, inculpatul H.C. lovind-o cu piciorul în zona capului, iar inculpatul L.I.D. cu bâta în zona toracelui.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 239 din 23 martie 2011 întocmit de către I.M.L. Iaşi şi avizat de către Comisia de Avizare şi Control al actelor medico-legale, moartea numitului C.I.C. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio respiratorii acute consecinţa unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu echimoze, plăgi contuze, fractura piramidei nazale, hematom subdural şi hemoragie subarahnoidiană, fiind evidenţiate totodată leziunile externe şi interne constatate la examenul necroptic, cât şi modalitatea de producerea a acestora, funcţie de topografia şi morfologia leziunilor traumatice, respectiv:
- leziunile faciale (echimozele, excoriaţiile, plăgile contuze, fractura oaselor proprii nazale) s-au produs cel mai probabil prin loviri active cu mijloace şi obiecte contondente:
- hemoragie subarahnoidiană şi hematom subdural pot fi consecinţa unei loviri active cu corp contondent urmată posibil de cădere cu impact cranian;
- echimoza toracică s-a produs prin două loviri active cu obiect contondent alungit, posibil bâtă;
- echimozele lombare s-au produs prin două loviri active cu obiect contondent alungit (posibil bâtă);
- echimozele semilunare de la nivelul regiunii lombare pot fi determinate de cureaua pantalonului, comprimată prin lovirile active cu obiect contondent;
- morfologia leziunilor traumatice de la nivelul regiunii lombare exclude producerea acestora prin aplicarea unor şocuri electrice.
Între leziunile meningo cerebrale (hemoragie subarahnoidiană, hematom subdural) şi decesul victimei există legătură directă de cauzalitate, neputându-se aprecia, în lipsa elementelor medico legale obiective care dintre loviturile cranio-faciale au contribuit la producerea leziunilor tanatogeneratoare.
În avizul Comisiei superioare de Medicină legală din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti, se arată că moartea a fost violentă şi s-a datorat hematomului subdural, urmarea unui traumatism cranio-facial şi că leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure (mijloace proprii sau bâtă de baseball), în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul.
Lovirea victimei de către inculpaţi rezultă din declaraţiile martorilor T.C., N.A.C., R.A.M., D.I.C., S.S.G., P.M.V., B.I.A., R.B.V., V.M., N.V., M.C.
De asemenea, martorii l-au indicat pe inculpatul L.D.I. ca fiind persoana care i-a aplicat lovituri victimei cu o bâtă de baseball.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., Înalta Curte reţine că nu are relevanţă care dintre inculpaţi a aplicat victimei lovitura ce a condus la decesul acesteia, din moment ce inculpaţii au acţionat împreună, au lovit concomitent victima, reducând astfel posibilităţile acesteia de a se apăra.
Loviturile ce nu au avut un rol tanatogenerator aplicate de către unii dintre inculpaţi, nu pot fi desprinse de ansamblul acţiunilor agresive la care a fost supusă victima, neputându-se realiza obiectiv care dintre loviturile nemortale au împiedicat victima să se apere şi i-au diminuat capacităţile de ripostă.
Procedând la agresarea victimei în modalitatea reţinută de către instanţe, inculpaţii sunt coautori la infracţiunea de omor calificat pentru care au fost condamnaţi.
Sub aspect subiectiv, inculpaţii au acţionat cu intenţia indirectă de a ucide, prevăzând rezultatul faptei lor şi, deşi nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui.
Aceasta rezultă din modalitatea în care au agresat victima şi leziunile produse acesteia constatate prin raportul medico-legal.
Astfel, inculpaţii au aplicat lovituri repetate, de mare intensitate, asupra unor zone vitale ale corpului, cu pumnii, picioarele şi cu o bâtă de baseball (inculpatul L.D.I.), cu consecinţa producerii unor leziuni multiple ce au condus la decesul victimei.
Recurenţii inculpaţi au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
Înalta Curte constată că nici această critică nu este întemeiată, dispoziţiile art. 3859 pct. 17 nefiind aplicabile în speţă.
Infracţiunea de încăierare se realizează, sub aspectul laturii obiective, prin acţiunea de participare la o încăierare între mai multe persoane.
Acţiunea de participare, pentru a realiza latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 322 C. pen., trebuie să se refere la o încăierare între mai multe persoane, respectiv să existe tabere sau grupuri adverse, antrenate în luptă, în aşa fel încât acţiunile participanţilor se împletesc între ele şi sunt greu de delimitat.
Infracţiunea de încăierare nu subzistă atunci când făptuitorul se alătură unuia sau mai multor persoane ce luptă cu un singur adversar sau când se detaşează din învălmăşeală şi luptă cu un singur adversar.
În speţă, nu a existat o confruntare între două tabere sau grupuri adverse, care să-şi aplice reciproc lovituri, ci practic conflictul s-a desfăşurat între un grup din care făceau parte şi inculpaţii, pe de o parte, şi victimă, de cealaltă parte.
Aşa cum au reţinut şi instanţa de apel, într-adevăr la locul faptei erau prezente mai multe persoane, care însă au asistat la conflict, fără a interveni în desfăşurarea acestuia, astfel că nu se impune reţinerea dispoziţiilor art. 322 C. pen.
Critica formulată de inculpatul P.I., întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., este nefondată.
Inculpatul a susţinut că instanţele nu s-au pronunţat asupra declaraţiilor martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale care erau de natură a clarifica situaţia de fapt (cu implicaţii directe asupra calificării juridice a faptei), respectiv acele declaraţii în care sunt precizate persoanele participante la eveniment şi agresiunea inculpatului L.D.I.
Înalta Curte observă că instanţele au audiat toţi martorii propuşi de procuror în rechizitoriu şi analizat declaraţiile acestora date în ambele faze procesuală, concluzionând că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Totodată, la termenul din 5 septembrie 2011, instanţa de apel a respins cererea formulată de inculpatul P.I. de a se răspunde de către expert la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză medico-legală, astfel că nici în acest caz nu sunt incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., ce presupun ca instanţa să nu se fi pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Pedepsele inculpaţilor au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, inculpaţii au comis o faptă cu un grad ridicat de pericol social, nu şi-au asumat responsabilitatea săvârşirii acesteia, încercând să evite tragerea la răspundere penală, prin declaraţiile pe care le-au făcut pe parcursul procesului penal.
Inculpatul P.I. este la prima încălcare a legii penale, este căsătorit, are în întreţinere un copil minor şi avea ocupaţie la data comiterii faptei.
Inculpaţii H.C. şi L.D.I. sunt recidivişti, în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul L.D.I. este căsătorit şi are în întreţinere patru copii minori, avea ocupaţie la data comiterii faptelor.
De remarcat este faptul că, deşi aceştia au suferit anterior mai multe condamnări, au continuat să aibă aceeaşi atitudine de nerespectare a legii, cu consecinţa suprimării vieţii unei persoane, acţionând împreună cu inculpatul P.I., situaţie în care se justifică aplicarea unor pedepse într-un cuantum ridicat.
În procesul de individualizare a pedepselor, instanţele au ţinut seama şi de faptul că infracţiunea a fost comisă împreună de către inculpaţi, fiind incidentă circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.
Inculpatul L.D.I. a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen., or în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Inculpatul trebuia să asigure ordinea pe timpul programului de discotecă conform înţelegerii cu inculpatul P.I. Acesta nu a intervenit însă pentru aplanarea conflictului dintre victimă şi H.C., ci alături de inculpatul P.I. s-a implicat activ în lovirea acesteia, folosind o bâtă de baseball.
Referitor la recursul declarat de partea civilă, Înalta Curte reţine că şi acesta este nefondat, prestaţia periodică acordată fiicei victimei, C.I.C., fiind stabilită corect în raport cu nivelul venitului minim pe economie, în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine veniturile nete pe care le realiza victima în Italia.
La dosarul cauzei există o copie a contractului de muncă al victimei unde este menţionată o remuneraţie de 1152,56 euro/lună, însă aceasta nu este suma netă pe care o încasa victima, nefiind cunoscute contribuţiile datorate statului italian, după cum nu se cunoaşte nici suma ce ar fi rămas la dispoziţia victimei după suportarea cheltuielilor efectuate cazării şi propriei întreţineri în Italia.
În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi şi partea civilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă C.I.C., prin reprezentant C.E. şi de inculpaţii P.I., H.C. şi L.D.I. împotriva deciziei penale nr. 67 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii inculpaţi L.D.I. şi P.I. la plata sumei de câte 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat H.C. la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3191/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3561/2012. Penal → |
|---|
