ICCJ. Decizia nr. 3738/2012. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3738/2012
Dosar nr. 15306/118/2010
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 163 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr. 15306/118/2010, a fost respinsă cererea de restituire a cauzei la procuror, pentru nulitatea actelor de urmărire penală, formulată de inculpatul M.V.
În baza prevederilor art. 255 alin. (1) C. pen., inculpatul M.V. a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare cu executare în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen.
Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 500 lei consemnată la Trezoreria Municipiului Constanţa cu foaia de vărsământ nr. 11 din 03 noiembrie 2010 şi chitanţa seria TSF nr. 4509363.
Conform prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.V. să plătească statului suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa în sensul celor menţionate tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul M.V. este administratorul SC S.M.G.I. SRL Medgidia, iar societatea a deschis un punct de lucru pe raza comunei Deleni, sat Petroşani, unde sa se colecteze si depoziteze fier vechi, la domiciliul martorei G.M.
Pentru a putea activa in condiţii de legalitate, societatea era obligata sa obţină toate autorizaţiile impuse de O.U.G. nr. 16/2001, respectiv autorizaţia de colectare emisa de prefectul judeţului, avizul primăriei comunei, pe baza dovezii ca deţine spaţiul si dotările corespunzătoare necesare pentru depozitarea deşeurilor colectate si pe baza autorizaţiei de mediu emisa de autoritatea teritoriala pentru protecţia mediului.
Acelaşi act normativ prevede sancţiuni contravenţionale cu amenda cuprinsa intre 20.000 lei si 40.000 lei si se procedează la confiscarea mărfurilor, iar potrivit art. 15 constatarea contravenţiilor si aplicarea sancţiunilor se face de persoanele împuternicite in acest scop de Ministerul de Interne sau alţi reprezentanţi ai altor ministere, după caz.
Procedând la un control, potrivit competentelor legale, şeful postului de politie, respectiv martorul V.O.V. a constatat, la data de 25 octombrie 2010, existenta unor abateri, legate de neeliberarea unor adeverinţe la primirea fierului vechi, de provenienţa bunurilor achiziţionate, dar si de lipsa autorizaţiei ce ar fi trebuit sa fie emisa de Instituţia Prefectului, fapt ce impunea aplicare unor sancţiuni contravenţionale. Pentru lipsa autorizaţiei lucrătorul de politie a solicitat relaţii Instituţiei Prefectului pentru a se lua masurile ce se impun si solicitarea efectuării unui control de către Garda de Mediu.
Imediat după constatările făcute de lucrătorul de politie in sensul menţionat, acesta a fost căutat de martora G.M., care a insistat sa-i dea o sticla de whisky pentru a nu întocmi actele ce se impun a fi realizate cu ocazia controlului.
Pentru ca martorul V.O.V. a refuzat sa primească mita, la postul de politie s-a prezentat la data de 27 octombrie 2010, inculpatul M.V., administratorul societăţii in cauza si care printre altele a arătat ca va aduce el autorizaţia, in zilele următoare, iar in contextul discuţiilor a făcut referire la o atenţie in schimbul neaplicării legii.
În aceste condiţii, şeful postului de politie V.O.V. a formulat o sesizare la data de 28 octombrie 2010 la D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sens în care a fost emisa ordonanţa cu titlu provizoriu nr. 1828/ P din 29 octombrie 2010 de câtre Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea efectuării de înregistrări audio-video in biroul denunţătorului, ordonanţa ce a fost confirmata la data de 2 noiembrie 2010 prin încheierea nr. 227/2010 pronunţata in dosarul nr. 15044/118/2010 a Tribunalului Constanţa.
În ziua de 29 octombrie 2010, în jurul orei 10,30, inculpatul s-a prezentat la Postul de Poliţie Deleni, arătând ca nu a obţinut autorizaţia solicitată, de aceea, a scos un plic ce conţinea suma de 500 lei, pe care l-a lăsat pe biroul martorului V.O.V., făcând menţiunea ca este pentru autorizaţia lipsă. în acest timp au intervenit şi lucrătorii de politie realizându-se prinderea in flagrant a inculpatului.”
Fapta şi vinovăţia inculpatului M.V., au fost reţinute pe baza declaraţiilor inculpatului, a martorilor V.O.V. şi G.M. coroborate cu înregistrările convorbirilor telefonice din 27 octombrie 2011 şi din mediu ambiental din 29 octombrie 2010, precum şi cu procesul-verbal de organizare a flagrantului.
Reţinând vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii tribunalul a apreciat că, nu se impune restituirea cauzei la procuror întrucât, convorbirile din 27 octombrie 2010 au fost înregistrate de denunţător în sprijinul denunţului iar înregistrările audio video din 29 octombrie 2010 s-au efectuat în baza ordonanţei ne.1828/P/2010 din 29 octombrie 2010 confirmată prin încheierea nr. 227/2010 din 02 noiembrie 2010 a Tribunalului Constanta.
A fost înlăturată apărarea inculpatului M.V., în legătură cu săvârşirea faptei urmare actelor de provocare venite din partea denunţătorului, cu motivaţia, de esenţă, că, s-a prezentat de bună voie la poliţie şi a lăsat pe biroul lucrătorului de poliţie un plic, ce conţinea o sumă de bani, despre care a susţinut că, o lasă în schimbul unui serviciu pe care urma să-l facă acesta din urmă, urmărind astfel să eludeze legea prin mituirea poliţistului. Drept urmare s-a concluzionat de prima instanţă că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. pen., pentru exonerarea de răspundere penală a inculpatului M.V.
Raportat la situaţia de fapt rezultată din ansamblul probelor, prima instanţă a stabilit că, în drept, fapta inculpatului M.V. de a-i remite lucrătorului de poliţie V.O.V., la data de 29 octombrie 2010, suma de 500 lei, în scopul de a-l determina pe acesta să nu-şi îndeplinească în mod corect atribuţiile de serviciu, privind abaterile depistate la centrul de colectare de fier vechi din satul Petroşani comuna Deleni judeţ Constanţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a ţinut seama, conform, prevederilor art. 72 C. pen., de modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi de scopul urmărit de inculpat, dar şi de datele personale ale acestuia, care a mai suferit 3 condamnări anterioare, are vârsta de 56 ani, nu este căsătorit şi a manifestat dispreţ faţă de organele statului chemate să aplice legea iar pe parcursul procesului penal nu a recunoscut fapta, în pofida probelor de vinovăţie. Astfel, s-a apreciat cp aplicarea unei pedepse de un an închisoare cu executare în regim privativ de libertate, poate să asigure, faţă de inculpatul M.V., îndeplinirea scopului aplicării pedepsei, definit de prevederile art. 52 C. pen.
Suma de 500 lei, se a făcut obiectul mitei, a fost confiscată în conformitate cu prevederile art. 118 Iit. b) C. pen.
Urmare condamnării inculpatului M.V., a fost obligat să plătească statului suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în baza prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul M.V., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Un prim motiv de apel s-a referit la nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, motivat de încălcarea prevederilor art. 171 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi implicit a dreptului la apărare a inculpatului, care nu a beneficiat de apărare calificată la momentul reţinerii sale şi la luarea declaraţiei olografe de către organele de anchetă.
Un al motiv de critică a hotărârii de fond invocat de inculpatul M.V., s-a referit la respingerea unor cereri în probatoriu esenţiale pentru apărarea pe care a înţeles să o facă, în sensul provocării lui de către denunţător la darea de mită.
Altă critică din apelul inculpatului M.V. s-a referit la împrejurarea că, actele de provocare din partea denunţătorului, constând în neîntocmirea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 2/2001 şi repetatele apeluri telefonice prin care denunţătorul îi cerea să-şi rezolve problemele legate de funcţionarea în legalitate a activităţii de colectare fier vechi, corelativ cu înregistrarea din proprie iniţiativă a respectivelor convorbiri, folosită apoi pentru susţinerea denunţului, sunt evidente şi trebuiau reţinute ca atare, procedându-se la achitarea sa.
O ultimă critică din apelul inculpatului M.V., a vizat individualizarea pedepsei aplicată de prima instanţă, susţinându-se, în esenţă, că, în mod greşit s-a reţinut faptul condamnării sale anterioare, în condiţiile intervenirii reabilitării, situaţie în care se impune aplicarea unei pedepse mai blânde, atât în privinţa cuantumului cât şi al modalităţii de executare
Raportat la primul motiv de apel, inculpatul M.V., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 163 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Constanţa şi conform prevederilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 197 alin. (2) C. proc. pen., să se restituie cauza parchetului pentru refacerea urmăririi penale, cu respectarea dreptului său la apărare.
Faţă de motivele de apel de la punctele 2 şi 3, apelantul inculpat M.V., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii de fond şi, în rejudecare, să se administreze probele solicitate iar apoi, în temeiul prevederilor art. 10 lit. d) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 255 alin. (2) şi la art. 46 C. pen., să se dispună achitarea sa.
Referitor la critica privind individualizarea pedepsei s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii de fond şi urmare rejudecării să se reţină în favoarea apelantului inculpat, circumstanţe atenuante, să se coboare cuantumul pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege şi să se dispună ca executarea pedepsei să se facă potrivit prevederilor art. 861 C. pen.
Prin decizia penală nr. 158/ P din 16 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de inculpat.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, s-a înlăturat aplicarea art. 57 C. pen., faţă de inculpat.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului M.V., sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. S-a stabilit un termen de încercare de 3 ani, compus din cuantumul pedepsei plus intervalul de timp de 2 ani stabilit de instanţă.
În temeiul art. 863 C. pen., a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Examinând sentinţa penală nr. 163 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Constanţa, raportat la criticile din apelul inculpatului M.V., la probatoriul administrat, cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen., curtea de apel a reţinut următoarele;
Analiza probatoriului administrat în cauză şi constând în, denunţul şi declaraţiile martorului V.O.V., ale martorei G.M., înregistrările convorbirilor telefonice şi cele audio-video în mediu ambiental din 27 octombrie 2010 şi respectiv 29 octombrie 2010, coroborate în parte cu declaraţiile inculpatului, evidenţiază faptul că situaţia de fapt a fost temeinic reţinută de instanţa de fond.
Astfel, la data de 25 octombrie 2010, V.O.V., şeful postului de poliţie al comunei Deleni judeţ Constanţa, efectuând un control, în limitele sale de competenţă, cu privire la funcţionarea în condiţii de legalitate a punctului de lucru, având ca obiect colectarea fierului vechi, din satul Petroşani, aparţinând SC S.M.G.I. SRL Medgidia, administrată de inculpatul M.V., a constatat existenţa unor abateri care impuneau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, între care şi lipsa autorizaţiei de mediu, prevăzută de O.U.G. nr. 16/2001.
Fiind necesare anumite clarificări, procesul-verbal de constatare a contravenţiilor, nu a fost întocmit pe loc, agentul constatator solicitând relaţii de la Instituţia Prefectului, dar şi un control al Gărzii de Mediu.
Imediat după controlul efectuat, lucrătorul de poliţie V.O.V., a fost contactat de martora G.M., persoană la domiciliul căreia funcţionează punctul de lucru controlat, pentru a i se oferi o sticlă de Whisky, în scopul de a nu întocmi actele de constatare a neregulilor din activitatea punctului de lucru, aceasta fiind refuzată.
La data de 27 octombrie 2010, inculpatul M.V., s-a prezentat la postul de poliţie solicitând o amânare pentru a clarifica situaţia legată de lipsa autorizaţiei de funcţionare a punctului de lucru. Urmare faptului că, la data convenită, inculpatul nu s-a prezentat la postul de poliţie, în vederea calificării situaţiei amintite, lucrătorul de poliţie l-a sunat, iar după aceea inculpatul s-a prezentat şi a băgat sub mapa de pe biroul lucrătorului de poliţie un plic, în care se afla suma de 500 lei, despre care a afirmat că este pentru lipsa autorizaţiei de mediu, fiind surprins în flagrant.
Raportat la situaţia de fapt reţinută, curtea constată că, vinovăţia inculpatului, sub forma intenţiei directe [(art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen.)] rezultă fără echivoc, din împrejurarea că, deşi a solicitat iniţial un termen pentru clarificarea situaţiei referitoare la lipsa autorizaţiei de mediu, nu a întreprins nici un demers în acest sens şi, la momentul când a fost sunat de lucrătorul de poliţie V.O.V., în loc de lămuriri sau explicaţii a înţeles că-i ofere acestuia suma de 500 lei, pentru ca acesta să nu aplice sancţiunea legală pentru lipsa autorizaţiei respective.
Din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că inculpatul a fost provocat de denunţător să-i ofere mită pentru a nu-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, iar prezentarea inculpatului la postul de poliţie, s-a făcut din proprie iniţiativă, ca să solicite un termen pentru lămurirea situaţiei legată de lipsa autorizaţiei de mediu, pe care nu l-a respectat, şi, când a fost sunat să dea lămuririle promise a înţeles să le rezolve prin eludarea legii.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor nu a fost întocmit imediat de lucrătorul de poliţie V.O.V., motivat de necesitatea verificării existentei sau nu a autorizaţiei de mediu dar şi pentru că inculpatul a solicitat un termen „până vineri” pentru lămurirea acestei probleme, aşa încât este neîntemeiată susţinerea inculpatului conform căreia amânarea întocmirii actului constatator al abaterilor s-a făcut în scopul de i se cere mită.
Relevante sub aspectul modului în care a înţeles inculpatul să-şi rezolve problema funcţionării în condiţii de legalitate a punctului de lucru din satul Petroşani comuna Deleni judeţ Constanţa, sunt discuţiile acestuia cu denunţătorul din data de 29 octombrie 2010, redate în înregistrările din mediu ambiental, unde inculpatul menţionează că nu-i pasă de sancţiunea ce urma a-i fi aplicată şi apoi procedează la mituirea agentului de poliţie.
Nici apelurile telefonice repetate ale denunţătorului către inculpat nu pot fi considerate provocări pentru oferirea mitei, în condiţiile în care inculpatul nu venise cu lămuririle promise la termenul cuvenit, iar lucrătorul de poliţie trebuia să întocmească procesul-verbal de constatare în cel mai scurt timp posibil de la data controlului.
În altă ordine de idei, refuzul categoric al denunţătorului de a primi mită rezultă cu evidenţă din faptul de a nu primi sticla de whisky oferită de martora G.M., angajata punctului de lucru controlat, cât şi din formularea denunţului anterior datei când inculpatul M.V. a promis că va prezenta autorizaţia de mediu, întrucât acesta din urmă făcuse referire la oferirea unei atenţii în schimbul neaplicării sancţiunilor prevăzute de lege.
Critica inculpatului apelant M.V., referitoare la respingerea unor probe esenţiale pentru dovedirea apărărilor sale legate de actele de provocare ale denunţătorului este neîntemeiată, motivat de împrejurarea că faptele ce urmau a fi dovedite cu audierea martorului S.V. nu vizau controlul efectuat de denunţător la 25 octombrie 2010, iar ilegalitatea unor confiscări anterioare trebuia să fie atestată de organele în drept, cărora inculpatul ar fi trebuit să se adreseze pe căile prevăzute de lege.
Reaudierea martorei G.M. nu era necesară, în condiţiile în care declaraţiile acesteia se referă numai la faptul că i-a oferit lucrătorului de poliţie sticla de whisky, refuzată de acesta, fără a-l implica pe inculpat, iar mita oferită de inculpat ulterior, privea „acoperirea” lipsei autorizaţiei de mediu a cărei obţinere îi incumba acestuia, abaterile constatate în activitatea desfăşurată de martoră urmând a fi „rezolvate” mai târziu, conform afirmaţiilor inculpatului din convorbirea cu denunţătorul din 29 octombrie 2010.
Nici reaudierea martorului denunţător V.O.V., nu era necesară, în condiţiile în care inculpatul a fost prins în flagrant, atunci când oferea mita, preconstituirea înregistrărilor a fost făcută în susţinerea denunţului, urmare hotărârii de refuzare a mitei, procesul-verbal de constatare a contravenţiilor nu a fost încheiat imediat după control, pentru că erau necesare verificări dar şi la cererea inculpatului ce promisese că va obţine autorizaţia de mediu, atunci când s-a prezentat din proprie iniţiativă la postul de poliţie, iar pretinsele confiscări nelegale de fier vechi sunt fapte ce nu au legătură cu prezenta cauză.
Împrejurarea că procesul-verbal din 29 octombrie 2010 de transcriere a discuţiei dintre denunţătorul V.O.V. şi inculpatul M.V., menţionează că această discuţie s-a făcut în incinta Poliţiei Oraş Mihail Kogălniceanu judeţ Constanţa, este în mod evident o eroare materială, ce nu poate anula respectiva probă întrucât toate celelalte probe, inclusiv declaraţiile inculpatului, atestă realitatea acestei discuţii, care a avut însă loc în biroul denunţătorului situat în incinta Postului de poliţie al comunei Deleni judeţ Constanţa.
În condiţiile în care nu existau în cauză indicii referitoare la legătura dintre eventualele plângeri penale formulate împotriva agentului de poliţie V.O.V. şi faptele ce fac obiectul cauzei, în mod corect au fost respinse cererile în probatoriu privind sancţiunile disciplinare aplicate acestuia, cu atât mai mult cu cât acestea nu vizau activitatea de control din 25 octombrie 2010.
Expertiza tehnică audio care să verifice dacă înregistrările din mediu ambiental conţin vocea inculpatului a fost de asemenea, respinsă în mod temeinic, în condiţiile în care inculpatul nu a contestat veridicitatea discuţiei dintre el şi denunţător la data de 29 octombrie 2010, ci, numai locaţia, aspect în legătură cu care s-a constatat o evidentă eroare de fapt, ce nu este de natură să anuleze veridicitatea discuţiilor respective.
Criticile privind nulitatea declaraţiei olografe din 27 octombrie 2010 a inculpatului M.V., cât şi aceleia de pe formularul tipizat şi nelegalităţii ordonanţei de reţinere a inculpatului, ca de altfel a întregii urmăriri penale, pentru încălcarea dreptului la apărare, sunt neîntemeiate.
Declaraţia olografă din 29 octombrie 2010 dată de inculpatul M.V. agentului de poliţie nu vizează aspecte legate de fapta de dare de mită, ci, explicaţia acestuia în legătură cu lipsa autorizaţiei de funcţionare a punctului de lucru controlat, situaţia în care nu erau necesare prezenţa unui avocat şi nici a menţiunilor legale ce sunt obligatorii în cazul unei persoane cercetată penal.
Nici declaraţia olografă din 29 octombrie 2010 dată în faţa procurorului, de inculpat, în lipsa unui apărător nu este lovită de nulitate absolută, cum eronat susţine apelantul inculpat, în condiţiile în care i s-au cerut explicaţii în legătură cu motivul prezenţei sale în sediul poliţiei şi dacă are cunoştinţă de plicul găsit sub mapa de pe biroul şefului de post al Poliţiei comunei Dăieni. Nulitatea relativă a respectivei declaraţii olografe, atrasă de lipsa menţiunilor privind ora când a fost luată, raportat la ora 1600, când prin rezoluţia din 29 octombrie 2010 s-a dispus începerea urmăririi penale şi dobândirea calităţii de învinuit, trebuia invocată imediat după întocmirea acesteia, la momentul la care învinuitul M.V. a avut asigurată apărarea calificată de specialitate, ori acest lucru nu s-a făcut.
Ordonanţa de reţinere a învinuitului M.V. din 29 octombrie 2010, emisă la orele 19, nu este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost dată după ascultarea în prezenţa apărătorului ales, la data de 29 octombrie 2010, între orele 1900 - 1920a învinuitului, iar în prealabil procurorul i-a adus la cunoştinţă acestuia fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi că are dreptul de a nu declara nimic, iar declaraţiile sale pot fi folosite atât în favoarea cât şi în defavoarea sa.
Raportat la cele ce preced, curtea constată că, nu există acte de urmărire penală care să fie lovite de nulitate absolută şi că i s-ar fi încălcat dreptul la apărare al inculpatului la urmărirea penală.
Drept urmare, nefiind întrunite cerinţele art. 332 alin. (2) C. proc. pen., curtea constată că, în mod temeinic şi legal s-a respins de prima instanţă cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Reţinând existenţa faptei şi săvârşirea acesteia cu forma de vinovăţie cerută de lege, curtea constată că, inculpatul M.V. a săvârşit fapta ce face obiectul prezentei cauze iar în drept acesta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzut de art. 255 alin. (1) C. pen.
În condiţiile în care în cauză nu s-au identificat elemente care să justifice aplicarea de circumstanţe atenuante şi având în vedere modalitatea concretă de săvârşire a faptei precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului M.V., curtea apreciază că pedeapsa de un an închisoare, aplicată de prima instanţă, este proporţională şi corespunzătoare în privinţa cuantumului.
Reţinând din fişa de cazier judiciar a inculpatului M.V., că acesta a fost condamnat anterior la pedepse cu suspendarea condiţionată a executării şi cu amendă penală, pentru alt gen de fapte, că a intervenit reabilitarea de drept faţă de acestea, ultima condamnare fiind din anul 2008 (sentinţa penală 547 din 02 aprilie 2008 a Judecătoriei Medgidia, prin care e condamnat la 1.000 lei amendă penală), că după săvârşirea faptei şi până în prezent inculpatul nu a mai săvârşit alte fapte de natură penală dar şi vârsta acestuia (56 ani), curtea apreciază că scopul pedepsei, definit de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Vârsta inculpatului, implicarea acestuia în activităţi comerciale de natură a crea locuri de muncă şi faptul că după săvârşirea faptei nu s-a mai confruntat cu ilicitul de natură penală până în prezent sunt, în aprecierea curţii, garanţii că inculpatul M.V. nu va mai repeta comportamentul anti-social.
În consecinţă, constatând întemeiată critica din apelul inculpatului privind greşita individualizare a pedepsei sub aspectul modalităţii de executare, curtea a admis apelul, a fost desfiinţată în parte hotărârea instanţei de fond, şi, rejudecând, s-a înlăturat aplicarea art. 57 C. pen., faţă de inculpatul apelant, făcând totodată, aplicarea prevederilor art. 861 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.V., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 14, fără a se prezenta în faţa Curţii (deşi a fost legal citat) şi fără a-şi motiva în scris calea de atac declarată.
Oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat în principal achitarea inculpatului cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinându-se că nu a avut intenţia de a-l mitui pe denunţător şi că acesta din urmă l-a provocat pe inculpat, determinându-l să-l dea suma de bani.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Aşa cum corect a constatat instanţa de apel, probatoriul administrat în cauză nu susţine apărarea inculpatului, în sensul că acesta ar fi fost provocat de denunţător să-i ofere mită pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
În acest sens, înregistrările convorbirilor purtate în mediu ambiental de către denunţător şi inculpat în zilele de 27 şi 29 octombrie 2010 relevă faptul că acesta s-a prezentat la sediul postului de poliţie, ca urmare a unui control efectuat de către denunţător la punctul de lucru al societăţii inculpatului din satul Petroşani, comuna Deleni, purtându-se discuţii referitoare la lipsa autorizaţiei emise de instituţia Prefectului, necesară pentru ca această societate să-şi desfăşoare activitatea potrivit legii.
Aceste înregistrări nu probează o conduită provocatoare din partea denunţătorului, ci disponibilitatea inculpatului de a rezolva situaţia creată altfel decât în condiţiile legii, fapt care s-a şi materializat în ziua de 29 octombrie 2010 când a remis denunţătorului un plic cu suma de 500 de lei pentru a-l determina pe acesta să nu-şi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, în condiţiile în care inculpatul nu a prezentat nici la această dată autorizaţia solicitată.
De altfel, dacă denunţătorul ar fi dorit să aibe o altă conduită în raport cu inculpatul, ar fi putut să o adopte atunci când, tot în legătură cu situaţia constatată la societatea acestuia din urmă, fiind contactat de martora G.M., persoană la domiciliul căreia funcţiona punctul de lucru, aceasta i-a oferit o sticlă de whisky pentru a nu sancţiona neregulile constatate.
Modalitatea în care inculpatul a acţionat, scoţând plicul din buzunar şi punându-l sub un dosar aflat pe biroul denunţătorului, este edificatoare pentru a contura „titlul” cu care banii au fost daţi, fiind elocvent în acest sens şi dialogul purtat între cei doi cu această ocazie.
De altfel, Curtea constată inconsecvenţa apărărilor pe care inculpatul şi Ie-a făcut pe parcursul procesului penal, în condiţiile în care în faza de urmărire penală a negat însuşi faptul de a-i fi înmânat banii denunţătorului (în pofida înregistrărilor video aflate la dosar), pentru ca ulterior, în faza de judecată, să recunoască faptul că a dat banii, dar ca urmare a provocării venite din partea lucrătorului de poliţie.
Prin urmare, Curtea reţine că fapta inculpatului de a remite denunţătorului suma de 500 de lei pentru a-l determina pe acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu în legătură cu abaterile depistate la punctul de lucru al societăţii inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., astfel încât prima critică formulată nu este întemeiată.
Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei nu poate fi primită.
Circumstanţele reale şi cele personale au fost corect evaluate de către instanţa de apel, iar pedeapsa aplicată inculpatului răspunde cerinţelor înscrise în art. 52 C. pen., atât în ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.
Astfel, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă spre minimul special, iar instanţa de apel s-a orientat spre o modalitate neprivativă de libertate de executare a acesteia, luând în considerare conţinutul şi concluziile raportului de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune.
Reducerea pedepsei, aşa cum a solicitat inculpatul în recurs, nu este susţinută de actele dosarului, după cum nici schimbarea modalităţii de executare nu este justificată, fiind necesară supravegherea strictă a conduitei inculpatului pe durata termenului înconsecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, obligându-l, totodată, la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 158/ P din b decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 le. cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3722/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 3741/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
