ICCJ. Decizia nr. 3722/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3722/2012
Dosar nr. 1713/113/2012
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 18 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Brăila, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul T.P., împotriva sentinţei penale nr. 195 din 19 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Brăila, rămasă definitivă la data de 7 aprilie 2011 prin decizia penală nr. 1684/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe condamnatul T.P., la 200 lei cheltuielile judiciare statului.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la această instanţă şi care formează obiectul dosarului penal nr. 1713/113/28-03-2012, petentul-condamnat T.P., deţinut în Penitenciarul Galaţi, a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 195 din 19 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Brăila.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată, în fapt, următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 195 din 19 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Brăila, definitivă prin respingerea apelului, ca nefundat, prin decizia penală nr. 1 l/ A din 19 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi a recursului, ca nefundat, prin decizia nr. 1684 din 27 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul T.P. a fost condamnat în baza art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., la 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsă complementară constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, constând în faptul că la data de 18 aprilie 2010, i-a aplicat soţiei sale 17 lovituri cu două cuţite, în zone vitale ale corpului, care au dus la decesul aproape instantaneu al acesteia.
Împotriva acestor hotărâri, condamnatul T.P. a formulat o cerere de revizuire, arătând în esenţă că martorii audiaţi de instanţă nu au declarat adevărul pentru că, în fapt ei nu au văzut momentul când a fost ucisă victima, dar au aflat de la martorul P.T. (mama victimei) modalitatea săvârşirii faptelor.
Analizând motivul invocat, parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a constatat că este nefondat din următoarele considerente:
Pe parcursul cercetării judecătoreşti s-au administrat toate probele solicitate şi, mai mult din situaţia de fapt reţinută, a rezultat că la momentul săvârşirii omorului, de faţă a fost doar mama victimei, martora P.T. Celelalte persoane au fost martori indirecţi.
De altfel inculpatul T.P. a fost nesincer, având diverse variante ale săvârşirii faptei care au fost verificate de către instanţă care a constatat necoroborarea lor cu alte probe.
Având în vedere motivul invocat s-a constatat că, în fapt, nu este vorba de probe noi, ci de o continuare a probatoriului situaţie inadmisibilă în această cale extraordinară de atac, motiv pentru care s-a opinat în sensul respingerii cererii de revizuire.
Instanţa constată că petentul se află în executarea unei pedepse de 25 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor calificat asupra soţiei sale.
Căile de atac ordinare (apel şi recurs) exercitate de petentul T.P., împotriva sentinţei penale nr. 195 din 19 noiembrie 2010, au fost respinse, ca nefondate, hotărârea de condamnare rămânând definitivă pe data de 27 aprilie 2011, pin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea de revizuire formulată condamnatul T.P., s-a solicitat rejudecarea pe fond a cauzei prin administrarea unor noi probe care să conducă, după părerea petentului, la o nouă hotărârea.
Analizând prevederile legii cuprinse în art. 394 şi urm. C. proc. pen., instanţa a constatat că solicitarea petentului nu a fost cuprinsă printre motivele de admitere în principiu a cererii de revizuire, astfel că a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Condamnatul a mai formulat o contestaţie la executare împotriva aceleiaşi sentinţe, prin care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320l C. proc. pen., deoarece a recunoscut fapta comisă, care a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 40 din 2 martie 2012 a acestei instanţe şi a rămas definitivă prin decizia penală nr. 514/ R din 6 aprilie 2012, a Curţii de Apel Galaţi, ca urmare a respingerii recursului.
II. Î mpotriva acestei sentinţe penale a declarat apel condamnatul T.P., solicitând admiterea cererii de revizuire formulată pe motiv că a comis fapta pentru a se apăra, sens în care a solicitat audierea martorilor G.C. şi G.I.
Apelul declarat de condamnatul T.P. a fost respins, ca nefondat.
Analizând hotărârea apel prin prisma motivelor formulate dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reţinut că sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost temeinică şi legală şi că nu s-a impus reformarea acesteia.
Înainte de a analiza motivele de apel formulate de revizuient, Curtea a considerat util a reaminti că revizuirea este o cale de atac extraordinară care provoacă o amplificare în desfăşurarea procesului penal dincolo de limita sa obişnuită şi care pune în discuţie autoritatea unei hotărâri penale definitive astfel că folosirea ei este limitată la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparenţe de temeinicie.
În ceea ce priveşte motivul de apel invocat, Curtea a reţinut că, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen., cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnarea.
Cele mai sus arătate indică faptul că acest caz de revizuire, ce poate conduce în mod excepţional la reformarea unei hotărâri definitive, a vizat situaţia în care, pe de o parte, instanţele care au soluţionat cauza în ciclul procesual obişnuit (fond, apel, recurs) nu au avut cunoştinţă despre anumite fapte sau împrejurări, iar pe de altă parte, dacă ar fi fost cunoscute, acestea ar fi fost apte să conducă la pronunţarea unei soluţii contrare celei adoptate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Aceste două condiţii cumulative cerute de textul de lege pe care şi-a întemeiat cererea de revizuire condamnatul T.P. nu au fost îndeplinite în cauză, întrucât împrejurarea invocată de inculpat în susţinerea cererii nu a fost necunoscută instanţelor care au soluţionat cauza în ciclu procesual obişnuit.
Astfel, din examinarea sentinţei penale supusă revizuirii, rezultă că încă din ciclul procesual iniţial inculpatul a solicitat să se reţină că a comis fapta în stare de legitimă apărare, susţinere care a fost analizată şi respinsă motivat, aşa încât nu se poate spune că în cauză au survenit fapte ori împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Cât priveşte audierea martorilor G.C. şi G.I., Curtea a constatat că aceasta nu se impune, pe de o parte pentru că vizează dovedirea unei situaţii cunoscute şi analizate cu ocazia judecării fondului cauzei iar pe de altă parte pentru că din probatoriul administrat rezultă că în momentul comiterii faptei de faţă erau doar inculpatul, victima T.S. şi mama acesteia, martora P.T.
Faţă de cele mai sus arătate, Curtea a constatat că în mod justificat a apreciat instanţa de fond că în cauză nu a fost admisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul T.P., motiv pentru care, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul declarat de condamnat.
Aşa fiind, prin decizia penală nr. 117/ A din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.P. împotriva sentinţei penale nr. 18 din 17 aprilie 2012 a Tribunalului Brăila.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe condamnatul T.P. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel, avocat G.C., a fost virată în contul Baroului Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs revizuientul condamnat T.P., criticând-o ca netemeinică şi solicitând reaprecierea probelor şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi aplicarea dispoziţiilor art. 320l C. proc. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate, Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă declarat de recurentul revizuient T.P. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins, ca atare, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta, întrucât motivele invocate de către revizuient nu se circumscriu cazurilor strict şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., iar redozarea pedepsei nu poate fi solicitată în calea revizuirii.
Cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere că în conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind vorba aşadar despre erori esenţiale de fapt, care afectează o hotărâre rămasă definitivă şi care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei. Acest text este completat cu dispoziţia din alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit căreia, acest caz, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi „netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare”. Din coroborarea celor două dispoziţii cuprinse în art. 394 C. proc. pen. şi anume dispoziţia din alin. (l) lit. a) şi dispoziţia din alin. (2), rezultă că acesta este subordonat unei duble condiţii:
- descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Aşadar, din interpretarea dispoziţiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că pe baza faptelor sau împrejurărilor noi la care se referă dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să se dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatului.
Cu toate acestea, chiar dacă necunoaşterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înţeleasă în sens larg (nu doar ca o nemenţionare a lor în actele şi lucrările dosarului, ci şi ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecinţa neluării lor în considerare la soluţionarea cauzei), este inadmisibil ca, prin promovarea unei cereri de revizuire să se obţină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele ordinate.
Cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia nevinovăţiei condamnatului revizuent, şi nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situaţii deja cunoscute şi verificate de către instanţele de fond şi de control judiciar. Or, în cauză, petentul condamnat recurent invocă cauza legală de reducere a pedepsei incidenţă în consecinţa dispoziţiilor art. 320 alin. (l) şi (7) C. proc. pen., care nu este admisibilă a opera, în speţă, întrucât textul de lege sus-citat impune ca limită în timp ca „până la începerea cercetării judecătoreşti” să existe declaraţia inculpatului de recunoaştere a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Astfel, întrucât limita de timp deja indicată s-a epuizat, având în vedere că în prezent condamnatul-recurent susmenţionat a promovat calea de atac extraordinară a revizuirii, rezultă fără dubiu inadmisibilitatea cererii de revizuire de faţă caracterizată ca atare în mod justificat, atât de instanţa de fond, cât şi de cea de prim control judiciar, ultima prin decizia atacată.
Pe de altă parte, decisivă este statuarea din decizia nr. L.X. (60) din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că: „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă”.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat T.P. împotriva deciziei penale nr. 117/ A din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3771/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3738/2012. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
