ICCJ. Decizia nr. 3721/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 256 din data de 09 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă, în baza art. 403 C. proc. pen., ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul-condamnat B.L.C., împotriva sentinței penale nr. 397 din 28 mai 2010, pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2093 din 23 mai 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul-condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București în data de 11 august 2011, sub nr. 1382/III-6/2011, revizuentul-condamnat B.L.C. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 397 din 28 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosar, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2093 din 23 mai 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
în motivarea cererii, revizuientul-condamnat a arătat că a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen., constând în aceea că la data de 22 august 2009, în jurul orei 03.40, acționând cu premeditare și după o prealabilă coordonare, împreună cu alți indivizi, purtând cagule pe față, au pătruns în incinta spitalului situat în mun. București, de unde, după ce au imobilizat doi angajați ai unității menționate, au sustras un bancomat și au fugit de la locul faptei cu un autoturism, valoarea prejudiciului fiind de 380.000 RON.
Revizuientul-condamnat a învederat că aspectele reținute în rechizitoriu nu corespund adevărului. A susținut că declarația pe care a dat-o în fața instanței de apel se coroborează cu declarațiile celorlalți inculpați, care au arătat că el nu a participat efectiv la săvârșirea faptei, ci doar i-a transportat pe aceștia la spital unde i-a așteptat până când au venit cu bancomatul sustras, după care i-a însoțit pe un câmp. De asemenea, părțile vătămate au declarat că la săvârșirea faptei au participat 5, nu 6 persoane, câte au fost trimise în judecată. Susținerile Ministerului Public, potrivit cărora revizuientul ar fi sărit gardul, ar fi pătruns în incinta spitalului și ar fi dislocat bancomatul sunt contrazise de problemele de sănătate pe care le are, revizuientul referindu-se în mod expres la faptul că are un picior amputat. A mai arătat revizuientul-condamnat că nu a acționat cu premeditare, ideea de a fura bancomatul le-a venit pe moment autorilor infracțiunii, că nu s-a deplasat în nicio zi la Spitalul P., o dovadă în acest sens, fiind lipsa din registrul acestei unități a numelui său. Mențiunile din rechizitoriu potrivit cărora el ar fi fost la Spitalul P. cu câteva zile înainte de comiterea faptei și că ulterior, în mod intenționat, el și ceilalți coinculpați au sustras registrul de evidență a persoanelor nu corespund realității, nefiind susținute de nicio probă.
Revizuientul-condamnat a mai solicitat instanței să aibă în vedere conduita sa, circumstanțele personale, mai ales starea de sănătate precară, care s-a înrăutățit pe perioada detenției.
De asemenea, revizuientul-condamnat a învederat că a cerut instanței de fond schimbarea încadrării juridice dată faptei în actul de sesizare a instanței, din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunile de complicitate la furt calificat, respectiv de furt calificat, cerere bazată, în principal, pe faptul că nu a participat la comiterea infracțiunii, nu a intrat în incinta spitalului pentru a fura bancomatul, ci doar i-a transportat pe ceilalți inculpați la locul faptei și apoi i-a însoțit pe un câmp. Mai mult, neparticipând la faptă, nu a avut de unde să știe că ceilalți coinculpați îi vor lovi pe paznici.
în al doilea rând, recurentul-revizuient a susținut că a cerut instanței de fond schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunile de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26 raportat la art. 209 C. pen. și respectiv, de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 C. pen., cerere bazată pe practica instanțelor naționale și pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care este în sensul că infracțiunea de tâlhărie nu există atâta timp cât bunul care a făcut obiectul acesteia nu se afla în posesia părții vătămate. Infracțiunea de lovire sau alte violențe constă în lovirea părților vătămate S.A. și I.R., care au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale 1-2 zile și respectiv, de 18 zile, iar infracțiunea de furt calificat există pentru că bancomatul a fost sustras din holul spitalului și nu din posesia părților vătămate. Aceste cereri, formulate pe baza declarațiilor martorilor i-au fost însă respinse de instanțele care au judecat cauza în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire o solicită.
în drept, revizuentul-condamnat a invocat prevederile art. 393 și art. 394 pct. 1 lit. a), b), c), d) și e) C. proc. pen.
în considerentele sentinței, Tribunalul a arătat că revizuirea, cale de atac extraordinară ce are obiect, exclusiv hotărâri definitive, nu poate fi exercitată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. Din analiza temeiurilor de fapt ale cererii de revizuire, Tribunalul a constatat că revizuientul nu a invocat fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei (sau a căror probare a fost imposibilă la momentul respectiv), sau faptul că un martor, expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, ori că un înscris care a servit ca temei al hotărârii a fost declarat fals, că un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat actele de cercetare penală a comis vreo infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, sau faptul că două sau mai multe hotărâri definitive nu se pot concilia. Ceea ce solicită revizuientul este o reapreciere a probatoriului administrat, cu consecința reținerii unei situații de fapt diferite de cea stabilită de instanțele care au judecat cauza în fond și a schimbării încadrării juridice a faptelor, solicitări referitor la care s-a reținut însă că nu pot fi formulate decât în căile ordinare de atac. în ceea ce privește problemele de sănătate cu care se confruntă revizuentul-condamnat, instanța de fond a reținut că acestea pot fi invocate în cadrul unei cereri de întrerupere a executării pedepsei, dacă sunt întrunite condițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
împotriva sentinței a formulat apel revizuentul-condamnat B.L.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii de revizuire.
Prin decizia penală nr. 181 din 20 iunie 2012 pronunțată în dosar, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul-condamnat B.L.C. și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
în considerentele deciziei, instanța de prim control judiciar a reținut că nu poate primi criticile apărării vizând nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii atacate, întrucât instanța de fond a analizat cererea de revizuire cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 399 C. proc. pen. coroborate cu cele ale art. 397 alin. (2) și (3) C. proc. pen., ajungând la concluzia justă că motivele invocate de revizuient nu se regăsesc între cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, acele "fapte sau împrejurări noi" la care face referire revizuentul, au fost cunoscute de instanță la data soluționării cauzei în fond și în căile de atac, fiind invocate de inculpat (petentul din cauza de față) ca elemente în apărarea sa; toate acestea au fost însă înlăturate motivat de către instanțe.
în fapt, ceea ce se urmărește prin cererea de revizuire dedusă judecății este reaprecierea probatoriului administrat, cu consecința reținerii unei situații de fapt diferite și, ulterior, a unei schimbări de încadrare juridică, cu toate consecințele ce ar decurge din aceasta, solicitări ce nu pot fi formulate decât în căile ordinare de atac.
Nici motivul referitor la problemele de sănătate cu care se confruntă revizuientul-condamnat nu poate constitui un caz de revizuire, această împrejurare putând face obiectul unor cereri întemeiate pe alte dispoziții legale, care oricum exced cauzei. Referitor la acest aspect s-a reținut că revizuientul-condamnat, pe tot parcursul procesului penal, a învederat că nu putea sări gardul spitalului datorită faptului că are un picior amputat. în consecință, această împrejurare nu este nouă, apărarea petentului fiind analizată și înlăturată de către instanțe cu prilejul judecării cauzei, atât în fond, cât și în căile ordinare de atac.
Referitor la solicitarea revizuientului de reanalizare a probatoriului cu privire la care a susținut că a fost greșit administrat, s-a reținut că nici aceasta nu se încadrează în cazul invocat ca temei de drept în susținerea cererii de revizuire, nefiind admisibil ca pe această cale extraordinară de atac să se procedeze la reanalizarea probatoriului administrat și verificat cu ocazia judecării cauzei în fond și în căile ordinare de atac.
împotriva deciziei a declarat recurs revizuentul B.L.C. care prin apărătorul desemnat din oficiu, dar și personal, în ultimul cuvânt, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei la care a fost condamnat prin hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivului invocat de revizuient, care în drept se încadrează în cazul de casare prev. de art. 3859alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 3859alin. ultim C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Revizuirea, remediu procesual pentru înlăturarea erorilor de fapt pe care le conține o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, nu poate fi exercitată decât în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 394 și urm. C. proc. pen., între care nu se înscrie însă și cel vizând individualizarea judiciară a pedepsei de către instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare a cărei revizuire o solicită recurentul-revizuient.
în consecință, reținând că solicitarea recurentului-revizuient de a i se reduce cuantumul pedepsei nu poate constitui caz de revizuire și că decizia pronunțată de instanța de apel prin care s-a menținut soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire dispusă de Tribunal este legală și temeinică, recursul declarat de revizuentul-condamnat B.L.C. se privește ca nefondat și se va respinge ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-revizuient a fost obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3785/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3713/2012. Penal → |
|---|
