ICCJ. Decizia nr. 3713/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin sentința penală nr. 3/F din data de 05 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-au dispus următoarele:

în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), 3 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul V.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.

în baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

în baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reținerii, de la 14 august 2007 la 15 august 2007 și perioada arestării preventive de la 17 decembrie 2009 la 23 decembrie 2009.

în baza art. 14 raportat la art. 17 alin. (3) și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 60.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea vătămată I.A.I.

în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600 RON.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că:

Prin sentința penală nr. 466/F din 08 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosar, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului V.C., în infracțiunea de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (două acte materiale din data de 10 august 2007).

în baza art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul V.C. la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reținerii, de la 14 august 2007 la 15 august 2007 și arestarea preventivă de la 17 decembrie 2009 la 23 decembrie 2009.

Conform art. 14 raportat la art. 17 alin. (3) și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul V.C., la plata către partea vătămată I.A.I. a sumei de 100.000 RON daune morale.

împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 210/A din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală sus-menționată și rejudecând:

în baza art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul V.C. la pedeapsa închisorii de 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

A aplicat art. 71 C. pen., interzicându-i inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

A obligat inculpatul la plata sumei de 60.000 RON către partea vătămată minoră I.A.I., cu titlu de daune morale.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia, iar onorariul parțial pentru avocatul din oficiu, în cuantum de 50 RON, s- a dispus să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției, iar împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul invocând ca motiv de nelegalitate, nulitatea absolută a hotărârii, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., datorită nerespectării dispozițiilor relative la compunerea instanței, în cauză, existând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 lit. a) C. proc. pen., întrucât judecătorul care a dispus arestarea sa preventivă a soluționat și fondul cauzei.

Sub aspectul netemeiniciei, inculpatul a arătat că probatoriul este insuficient pentru fundamentarea soluției de condamnare, întrucât se bazează numai pe declarația părții vătămate care prezintă inadvertențe.

Prin decizia penală nr. 1529 din 15 aprilie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 210/A din 19 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul București.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 05 iulie 2011, sub nr. 47196/3/2009.

în fond după casarea cu trimitere, Tribunalul, din oficiu, în baza art. 290 C. proc. pen., a declarat ședința secretă pentru tot cursul judecății, apreciind că judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere vieții intime a părții vătămate I.A.I.

A fost audiat inculpatul V.C., cu respectarea dispozițiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen., declarația acestuia fiind consemnată la dosarul cauzei.

Au fost administrate probe în susținerea acuzării, în acest sens, fiind audiați martorii S.S., S.D.I., B.I.E. și I.D.

în apărare au fost încuviințate proba cu reaudierea martorilor din rechizitoriu, audierea părții vătămate și proba cu expertiza medico-legală care să stabilească dacă inculpatul prezenta, la data faptelor, modificări morfofuncționale la nivelul organelor genitale externe care să împiedice realizarea de raport sexual, expertiză ce a fost depusă la dosarul instanței de fond.

Examinând actele dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:

în vara anului 2007, inculpatul V.C. lucra ca muncitor la un depozit de cherestea, perioadă în care l-a cunoscut pe partea vătămată I.A.I. în vârstă de 9 ani, care locuia în zonă. între cei doi s-a stabilit o relație de amiciție, de mai multe ori, partea vătămată întâlnindu-se cu inculpatul de la care primea uneori mâncare ori sume mici de bani.

în data de 09 august 2007, partea vătămată a trecut pe la depozitul unde lucra inculpatul V.C. și i-a cerut bani pentru a-și cumpăra gogoși de la un magazin situat în apropiere, însă inculpatul i-a spus că nu are bani, cei doi despărțindu-se.

în ziua de 10 august 2007, în jurul orei 11:30, în timp ce se îndrepta spre locul de muncă, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată și i-a propus să-l însoțească la o baracă situată în incinta unui depozit dezafectat, pe motiv că acolo s-ar afla o cantitate de fier vechi ce ar putea fi valorificată. Partea vătămată a acceptat propunera inculpatului, cei doi ajungând în scurt timp la locația respectivă. Inculpatul a deschis poarta metalică a depozitului pe care, după ce a pătruns în interior împreună cu partea vătămată a asigurat-o cu un lacăt. în baracă, inculpatul V.C. și-a dat jos pantalonul și chilotul și profitând de imposibilitatea părții vătămate de a se apăra și-a introdus penisul în gura acesteia, act sexual ce a durat aproximativ 30 de secunde.

în acest moment, prin curtea depozitului se plimba martorul S.D.I., în vârstă de 13 ani, a cărei locuință era amplasată în incinta aceluiași depozit, martorul observând că inculpatul V.C. se afla în picioare, iar partea vătămată în genunchi, cu capul în zona organelor genitale ale inculpatului. Martorul s-a îndepărtat de locul respectiv și ulterior i-a relatat tatălui său, martorul S.S., ceea ce văzuse.

După consumarea actului sexual oral, inculpatul l-a dezbrăcat de pantalon partea vătămată și i-a introdus penisul în anus. Deoarece minorul a țipat, inculpatul a renunțat, cei doi părăsind baraca, fiind observați de martorul B.I.E.

în ziua de 14 august 2007, partea vătămată i-a spus mamei sale, I.D., că inculpatul a întreținut un act sexual oral cu el, după care cei doi, împreună și cu tatăl minorului au pornit în căutarea inculpatului, pe care l-au întâlnit pe Șos. C. Observându-i, inculpatul a fugit ?i în timp ce era urmărit de părinții minorului, a intervenit un echipaj de poliție care i-a condus la Secția 5, atât pe inculpat, cât și pe celelalte persoane.

La data de 15 august 2007, partea vătămată I.A.I. s-a deplasat împreună cu mama sa, I.D., la Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", unde minorul a susținut că inculpatul a întreținut cu el și un act sexual anal. Partea vătămată a fost examinată de medicul legist, în raportul de expertiză medico-legală din 17 septembrie 2007, consemnându-se că la examenul anal al minorului I.A.I. s-au constatat leziuni traumatice (hematoame) care se puteau produce prin extensia forțată a anusului și prin acțiunea unui corp dur la acest nivel (posibil act sexual anal), care pot data din data de 10 august 2007 și pentru care necesită 3-4 zile îngrijiri medicale.

La stabilirea situației de fapt sus-menționate, Tribunalul a avut în vedere: declarațiile părții vătămate I.A.I., declarațiile inculpatului V.C. din datele de 14 și 15 august 2007, declarațiile martorilor S.D.I., B.I.E., S.S., I.D., mențiunile cuprinse în raportul de expertiză medico-legală din 17 septembrie 2007, în raportul de evaluare psihologică a minorului întocmit la data de 18 septembrie 2007, în raportul întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului - Serviciul Anchete Psihosociale și Exprimarea Liberă a Opiniei Copilului din data de 09 noiembrie 2009, în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit la data de 19 mai 2010, precum și concluziile expertizei medico-legale din data de 08 decembrie 2011, mijloace de probă în raport de care a concluzionat că declarațiile inculpatului de nerecunoaștere a infracțiunii nu se coroborează cu faptele și împrejurările ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză, potrivit art. 69 C. proc. pen.

Martorul B.I.E., în declarațiile date în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, a arătat că la data de 10 august 2007 i-a văzut pe inculpat și pe partea vătămată în clădirea dezafectată, le-a atras atenția că nu au ce căuta acolo, că inculpatul era transpirat și desfigurat, iar copilul, referindu-se la partea vătămată, era speriat. A mai arătat martorul că, inițial, nu și-a dat seama ce se întâmplase însă mai târziu a aflat de la vecinul său, martorul S.S., că și fiul său îi văzuse pe cei doi în clădire.

Martorul S.S. a relatat că la data de 10 augsut 2007 s-a întâlnit cu vecinul său I., care i-a spus că în ziua respectivă a văzut într-o baracă un copil care stătea pe scaun, era transpirat, cu capul în dreptul organelor genitale ale băiatului blond și i-a atras atenția să nu li se întâmple și copiilor săi la fel. Totodată, martorul a menționat că și fiul său, martorul S.D.I., i-a relatat despre cele petrecute în depozitul părăsit între inculpat și partea vătămată.

Martorul S.D.I., în declarația dată la organul de urmărire penală în ziua de 27 februarie 2008 a menționat că în luna august 2007, trecând pe lângă clădirea dezafectată a văzut pe inculpatul V.C. și pe un băiat cam de 10 ani care avea capul în poala acestuia.

Același martor, în declarația din data de 28 octombrie 2009, a reluat cele afirmate anterior, completând depoziția cu afirmația "când l-am revăzut în acea cameră era în patru labe și avea pe el niște pantaloni scurți albi. Apoi am văzut că V.C. era în picioare, iar copilul în genunchi, umbla cu mâinile în zona intimă, respectiv a penisului lui V.C."

Deși martorul S.D.I., în cele două cicluri ale judecării cauzei în fond, a retractat declarațiile din faza de urmărire penală, Tribunalul nu a luat în considerare schimbarea depoziției acestuia deoarece nu a oferit argumente pertinente care să justifice retractarea, dimpotrivă, a arătat că declarațiile i-au fost citite de organul de anchetă, ceea ce exclude posibilitatea unei consemnări eronate a celor afirmate de martor.

Nu în ultimul rând, s-a constatat că acest martor a fost asistat la audierea din data de 04 august 2008 de către tatăl său, martorul S.S., aspect ce a întărit convingerea Tribunalului că relatările făcute de martor la organul de urmărire penală sunt corecte.

în ce privește declarația martorei I.D., mama părții vătămate, în care a relatat cele întâmplate fiului său, instanța de fond a reținut că este susținută de probele analizate mai sus, precum și de celelalte probe efectuate în cursul urmăririi penale.

Tribunalul a avut în vedere și procesul-verbal încheiat de organele de poliție la data de 14 august 2007, în care s-a consemnat că în timp ce inculpatul era urmărit de un grup de persoane, s-a trecut la urmărirea și imobilizarea acestuia, ocazie cu care a afirmat că nu știe motivul pentru care este urmărit.

în declarațiile din datele de 14 august 2007 și 15 august 2007, inculpatul a recunoscut infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, susținând declarațiile părții vătămate.

Revenirea ulterioară a inculpatului la declarațiile anterioare, în sensul nerecunoașterii faptei pentru care a fost trimis în judecată nu a fost susținută de niciun mijloc de probă, în plus, inculpatul nu a oferit argumente suficiente care să determine reținerea unei situații de fapt contrare care să conducă la achitarea acestuia.

Astfel, în apărarea sa, inculpatul a susținut că datorită afecțiunilor medicale de care suferă, se află în imposibilitate fizică de a întreține raporturi sexuale. Pentru a verifica apărarea inculpatului, instanța de fond a încuviințat proba cu expertiză medico-legală care să stabilească dacă inculpatul prezintă disfuncție erectilă.

Potrivit concluziilor expertizei medico-legale din data de 08 decembrie 2011 "din examinarea medico-legală a numitului V.C. nu rezultă modificări morfofuncționale la nivelul organelor genitale externe care să împiedice realizarea de raport sexual".

în drept, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului V.C., constând în aceea că în ziua de 10 august 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, profitând de imposibilitatea de a se apăra a minorului parte vătămată, I.A.I., în vârstă de 9 ani a întreținut cu acesta două acte sexuale (unul oral și unul anal), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, comisă în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

La individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), și anume: limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului, atingerea adusă valorii sociale ocrotite, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Sub acest din urmă aspect, s-a reținut modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta, urmarea produsă (trauma psihică produsă minorului) și atitudinea oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal.

în ce privește latura civilă a cauzei instanța de fond a reținut că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă însă, întrucât aceasta nu are capacitate de exercițiu, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (1), (3) C. proc. pen. potrivit cărora, instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale.

în consecință, constatând că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., ținând seama și de principiul non reformatio in pejus, în baza art. 14 raportat la art. 17 alin. (3) și art. 346 C. proc. pen., instanța de fond l- a obligat pe inculpat la plata către partea vătămată a sumei de 60.000 RON cu titlu de daune morale.

împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul V.C., solicitând achitarea deoarece, în prezent, partea vătămată se află în evidența unei unități școlare pentru copii cu dizabilități, iar din raportul de evaluare psihologică rezultă o dezvoltare intelectuală a acesteia sub nivel mediu.

A mai arătat inculpatul că și el prezintă aceleași simptome, concluzionând în sensul că la dosar nu sunt probe certe din care să rezulte că agresiunea sexuală ar fi avut loc.

Prin decizia penală nr. 106/A din 02 aprilie 2012 pronunțată în dosar, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și l-a obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a reținut că tribunalul în mod corect a stabilit, în urma coroborării întregului material probator administrat în cauză, situația de fapt, constând în aceea că în ziua de 10 august 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, profitând de imposibilitatea părții vătămate - în vârstă de 9 ani - de a se apăra, apelantul inculpat V.C. a întreținut cu aceasta două acte sexuale (unul oral și unul anal), faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul V.C. solicitând, prin apărătorul ales, să se constate că în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință, pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a sa. Invocând cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., inculpatul a cerut achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

în dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat că probele dosarului se bazează doar pe declarația părții vătămate care este o persoană retardată psihic, că aceasta nu a fost în măsură să indice nici locul, nici data când a avut loc presupusa agresiune, că martorii audiați în cauză nu au cunoștință despre faptă, iar concluziile raportului de constatare medico-legală sunt incerte. A mai arătat inculpatul că și el suferă de afecțiuni medicale, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate de inculpat, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin. ultim C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Cerințele pe care eroarea de fapt trebuie să le îndeplinească pentru a fi gravă, în sensul cerut de dispozițiile art. 3859pct. 18 C. proc. pen., și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută de instanță să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar și să fie esențială, adică să se răsfrângă în mod semnificativ asupra celor hotărâte de instanță, nu sunt îndeplinite în speța dedusă judecății.

Contrar celor susținute de recurent și în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de apel, înalta Curte constată, în urma examinării materialului probator administrat în cauză, constând în declarațiile intimatului parte vătămată, declarațiile martorilor S.D.I., B.I.E., S.S. și I.D. (mama părții vătămate), concluziile raportului de expertiză medico-legală din 17 septembrie 2007, concluziile raportului de evaluare psihologică a minorului întocmit la data de 18 septembrie 2007, concluziile raportului întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului - Serviciul Anchete Psihosociale și Exprimarea Liberă a Opiniei Copilului din data de 09 noiembrie 2009, concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 19 mai 2010, concluziile raportului de expertiză medico-legală din 08 decembrie 2011 și declarațiile recurentului inculpat din datele de 14 august 2007 și 15 august 2007, în care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, că atât situația de fapt (însușită de instanța de apel), cât și încadrarea juridică și vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată au fost corect reținute de instanța de fond.

Susținerile intimatului parte vătămată I.A.I. în sensul că în ziua de 10 august 2007, recurentul-inculpat a întreținut cu el două acte sexuale (unul oral și unul anal) au fost confirmate inițial și de recurent, care în declarațiile pe care le-a dat la organul de urmărire penală în datele de 14 august 2007 și 15 august 2007, imediat după ce a fost prins de organele de poliție sesizate de mama părții vătămate, a recunoscut faptele, recunoaștere asupra căreia a revenit ulterior, fără însă a oferi o explicație plauzibilă pentru schimbarea atitudinii sale procesuale și fără ca aspectele noi relatate de el să se coroboreze cu vreun alt mijloc de probă administrat în cauză, de natură a servi la aflarea adevărului, așa cum cer dispozițiile art. 69 C. proc. pen. în consecință, înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond și cea de apel au înlăturat ca nesincere declarațiile date de recurent ulterior audierilor din datele de 14 august 2007 și 15 august 2007.

De asemenea, se constată că în mod corect instan?a de fond a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că se află în imposibilitate fizică de a întreține raporturi sexuale datorită afec?iunilor medicale de care suferă, deoarece, raportul de expertiză medico-legală întocmit la data de 08 decembrie 2011, după examinarea medico-legală a inculpatului, concluzionează că "nu rezultă modificări morfofuncționale la nivelul organelor genitale externe care să împiedice realizarea de raport sexual".

în sprijinul concluziei la care au ajuns instan?a de fond ?i instan?a de apel în sensul că recurentul-inculpat a comis infracțiunea dedusă judecății este și raportul de expertiză medico-legală din 17 septembrie 2007 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", institu?ie unde a fost prezentată partea vătămată de către mama sa, martora I.D., în care se arată că la examenul anal al minorului I.A.I. s-au constatat leziuni traumatice (hematoame) care se puteau produce prin extensia forțată a anusului și prin acțiunea unui corp dur la acest nivel (posibil act sexual anal) care pot data din 10 august 2007 și pentru care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Nu lipsite de relevanță în re?inerea existenței faptei și a vinovăției recurentului-inculpat în săvârșirea acesteia sunt declarațiile martorilor audiați în cauză atât în cursul cercetării judecătorești, cât și în faza de urmărire penală.

Astfel, martorul B.I.E. a declarat că în data de 10 august 2007 a văzut atât pe inculpat, cât și pe partea vătămată în clădirea dezafectată, le-a atras atenția că nu au ce căuta acolo, inculpatul era transpirat și desfigurat, iar partea vătămată era speriată. A arătat martorul că inițial nu și-a dat seama ce se întâmplase între cei doi, însă mai târziu a aflat de la vecinul său, martorul S.S., că și fiul acestuia îi văzuse pe cei doi în clădirea respectivă.

Martorul S.S. confirmă faptul că la data de 10 august 2007 s-a întâlnit cu vecinul său, martorul B.I.E., care i-a spus că în ziua respectivă a văzut într-o baracă un copil transpirat, stătea pe scaun, cu capul în dreptul organelor genitale ale bărbatului blond - inculpatul V.C. - și i-a atras atenția să nu li se întâmple și copiilor săi același lucru. A mai declarat martorul că și fiul său, martorul S.D.I., i-a relatat despre cele petrecute între inculpat și partea vătămată.

Martorul S.D.I., în declarația inițială dată la organul de urmărire penală în prezența tatălui său, martorul S.S. a arătat că în luna august 2007, trecând pe lângă clădirea dezafectată l-a văzut pe inculpatul V.C. și pe un băiat în vârstă de aproximativ 10 ani care avea capul în poala celui dintâi.

în declarația dată la 28 octombrie 2009, martorul S.D.I. a reluat aspectele relatate inițial și, în plus, a adăugat, referindu-se la partea vătămată: "când l-am revăzut în acea cameră era în patru labe și avea pe el niște pantaloni scurți albi. Apoi am văzut că V.C. era în picioare, iar copilul în genunchi umbla cu mâinile în zona intimă, respectiv, a penisului lui V.C."

Revenirea martorului S.D.I. în cursul cercetării judecătorești la declarațiile anterioare a fost înlăturată în mod corect de instanța de fond și de cea de apel în condițiile în care martorul nu a oferit o motivație rezonabilă care să justifice o atare revenire ?i, întrebat fiind de către instanța de fond, a precizat că declarațiile i-au fost citite de către organul de urmărire penală. într-o atare situație este exclusă consemnarea de către organul de urmărire penală în declarațiile martorului a altor aspecte decât cele relatate de acesta.

Nu lipsită de relevanță este declarația martorei I.D., mama părții vătămate, care după ce a aflat de la fiul său ce i s-a întâmplat a anunțat organele de poliție.

împrejurarea că partea vătămată este o persoană care suferă de retard mintal nu este de natură a-l exonera de răspundere penală pe recurent pentru fapta comisă, în condițiile în care, susținerile acesteia se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, judicios analizate de instanțele de fond și apel, cu respectarea dispozițiilor art. 62 și ale art. 63 C. proc. pen.

Tot astfel, susținerea recurentului inculpat în sensul că suferă de afecțiuni psihice de natură a-i afecta discernământul a fost verificată de instanța de fond care la termenul de judecată din data de 11 martie 2010 a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice care să stabilească dacă inculpatul are capacitate psihică de apreciere critică asupra faptelor pentru care a fost trimis în judecată, înaintând dosarul la Institutul Național "Mina Minovici" București - Secția Psihiatrie.

La data de 19 mai 2010, Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" a întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică concluzionând, în urma examinării psihiatrice și psihologice a inculpatului că acesta prezintă "diagnosticul de retard mintal ușor. Interferențe toxic etilice. Hepatopatie cronică toxică. A avut capacitate psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor pentru care este cercetat și față de care discernământul a fost păstrat".

în concluzie, reținând că nu sunt întemeiate criticile aduse deciziei de către inculpatul V.C. și neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate, recursul declarat de acesta se privește ca nefondat și se va respinge ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 RON din care suma de 100 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 3721/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3542/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3713/2012. Penal