ICCJ. Decizia nr. 3542/2012. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 289 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 3201C. proc. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 76 lit. c) C. pen. și art. 74 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.O.M., pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, la o pedeapsă de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 3201C. proc. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 76 lit. e) C. pen. și art. 74 C. pen. a fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii de deținere în vederea consumului de droguri de mare risc în formă continuată, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
în baza art. 864C. pen. cu referire la art. 1101C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1232 din 03 noiembrie 2008 a Judecătoriei Oradea și s-a dispus executarea ei alături de fiecare din pedepsele de mai mult, obținând o pedeapsă principală de 3 ani 10 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani și o pedeapsă de 2 ani 4 ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani 10 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
în baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din data de 26 aprilie 2011.
în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul A.O.M. a cantității de 1 gram canabis, droguri ridicate cu dovada din 25 august 2009 și 1 gram JWH 018, droguri ridicate cu dovada din 09 aprilie 2010 și de la inculpații F.A.M. și C.D.E. a cantității de 118 grame canabis, droguri ridicate cu dovada din 14 noiembrie 2010.
în baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea a sumelor de 60.000 RON de la inculpatul F.A.M., 6.800 RON de la inculpatul A.O.M., 60 RON de la inculpatul C.D.E., 1.500 RON de la inculpatul C.A.M., 1.000 RON de inculpatul P.O.P., 1.500 RON de la inculpatul U.A.F. și 40.000 RON de la inculpatul M.M.I.
S-a dispus restituirea către Ministerul Administrației și Internelor de către inculpatul A.O.M. a sumei de 1.150 RON, inculpata H.J.A. a sumei de 40 RON și inculpatul P.O.P. a sumei de 25 RON și virarea acestora în contul Inspectoratului General al Poliției Române deschis la Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică București.
în baza art. 168 C. proc. pen. s-a admis plângerea formulată de petenta F.M., domiciliată în Oradea, strada O.D., județul Bihor și dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra autoturismului marca V., măsură instituită prin ordonanța din 12 mai 2011 și restituirea autoturismului împreună cu cartea de identitate a vehiculului, certificatul de înmatriculare și cheia originală către petentă.
în baza art. 189 C. proc. pen., onorariul parțial în cuantum de câte 100 RON pentru avocații din oficiu P.C. și B.D. din cadrul Baroului Bihor s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției conform delegațiilor nr. AA și BB din 25 mai 2011.
în baza art. 189 C. proc. pen., onorariul în cuantum de 400 RON pentru avocatul din oficiu B.L. din cadrul Baroului Bihor s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției conform delegației nr. CC din 25 mai 2011.
în baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la data de 16 mai 2011 în dosar al D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea și înregistrat la instanță la data de 16 mai 2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților F.A.M. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, C.D.E. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, M.M.I. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, U.A.F. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, C.A.M. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, P.O.P. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, H.A.J. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, A.O.M. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000.
în partea expozitivă a rechizitoriului se arată că în cursul lunii iulie 2009 au fost efectuate în baza autorizațiilor procurorului șase cumpărări de canabis de la inculpatul A.O.M. După modificarea Legii nr. 143/2000 survenită prin O.U.G. nr. 6/2010, modificare potrivit căreia JWH-018 a fost introdusă ca drog de mare risc, martorul B.C.F. care anterior cumpărase de la S.G.M. produse etnobotanice a dat id-urile folosite de acesta prin serviciul skype inculpaților F.A.M. și U.A.F. Inculpatul F.A.M. l-a contactat pe S.G.M. pe adresa acestuia de skype și a cumpărat de la acesta aproximativ 3 kg de JWH-018 pe care personal sau prin intermediul inculpaților C.D.E., A.O.M., H.A.J. și C.M. le-a vândut pe raza municipiului Oradea. De asemenea din această cantitate inculpatul a păstrat și pentru consum propriu. Inculpatul U.A.F. l-a contactat pe S.G.M. pe id-ul de skype și a cumpărat de la acesta aproximativ 3 kg de JWH-018 pe care personal sau prin intermediul inculpaților M.M.I. și P.O.P. le-a vândut pe raza municipiului Oradea. De asemenea parte din aceste droguri au fost folosite pentru consum propriu de către inculpați. în cursul lunii decembrie inculpații C.D.E. și F.A.M. au decis să plece în Olanda pentru a achiziționa canabis. în vederea acestei deplasări inculpatul C.D.E. a luat legătura prin intermediul yahoo messenger cu H.V.D. pentru a-i ajuta în procurarea drogurilor. După ce acesta și-a dat acordul, la data de 08 decembrie 2010 cei doi inculpați au plecat spre Olanda cu autoturismul marca V. în data de 09 decembrie 2010 au ajuns la Amsterdam unde s-au întâlnit cu inculpatul H.V.D. întrucât acesta nu reușise să le procure drogurile s-au reîntors în țară cu promisiunea unei tranzacții ulterioare. în urma acesteia, în data de 18 decembrie 2010 cei doi inculpați s-au deplasat din nou în Olanda, au ajuns la Amsterdam în data de 19 decembrie 2010, iar la locul de întâlnire a venit o altă persoană împreună cu H.V.D. care le-a vândut acestora 120 de grame de canabis la prețul de 600 de euro, preț plătit de cei doi inculpați în părți egale. Inculpații au ascuns acest canabis sub capacul de la filtrul de aer din compartimentul motorului al autoturismului și au plecat spre România. La data de 22 decembrie 2010 la intrarea în țară cei doi inculpați au fost surprinși de către organele poliției judiciare, iar la cercetarea autoturismului au fost descoperite drogurile.
Inculpații înainte de citirea actului de sesizare, în ședințele publice din 06 septembrie 2011, 18 octombrie 2011 au declarat că înțeleg să uzeze de procedura prevăzută de art. 3201C. proc. pen., că recunosc comiterea faptelor așa cum au fost descrise în rechizitoriu și solicită judecarea lor în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța a procedat la audierea acestora pentru verificarea condițiilor prevăzute de acest text de lege, iar inculpații au recunoscut comiterea faptelor așa cum au fost reținute în rechizitoriu.
Inculpatul F.A.M. arată că începând cu luna februarie 2010, prin intermediul sistemului de comunicare skype l-a contactat pe S.M. și a comandat de la acesta în repetate rânduri aproximativ 3 kg de PUF (denumirea folosită pentru JWH-018). Marfa comandată îi era trimisă prin serviciul de curierat, iar banii îi trimitea prin pachet, prin aceeași metodă. Din această cantitate, o parte între 500-800 de grame a ținut-o pentru consum propriu, iar diferența a vândut-o coinculpatilor C.A., A.O.M. De asemenea a vândut 100 de grame și inculpatului C.E. La sfârșitul lunii noiembrie, pentru că nu a reușit să-l contacteze pe S.M., împreună cu C.E. s-au hotărât să se deplaseze în Olanda pentru a cumpăra canabis pentru consum propriu. După ce inculpatul C. a lua legătura cu un cunoscut al său în vederea procurării drogului, cei doi s-au dus la Amsterdam și au cumpărat aproximativ 100 de grame de canabis cu prețul de 5 euro/gr. Drogurile achiziționate au fost împachetate în folie de plastic și le-au ascuns la un filtru de aer de la autoturism. La intrarea în țară, la punctul de frontieră au fost opriți de un echipaj de poliție, iar la percheziția autoturismului au fost găsite drogurile. Deplasarea au făcut-o cu autoturismul mamei sale.
Inculpatul C.D.E. arată că în perioada aprilie-iulie 2010 a cumpărat de la inculpatul F.A. aproximativ 100 de grame de PUF la prețul de 17 RON/gr. cantitatea primită fiind împărțită în doze de aproximativ 1 gram, fiecare doză fiind pusă în plicuri. Din această cantitate aproximativ 60 de grame a vândut, iar diferența a folosit-o pentru consum propriu. La sfârșitul lunii noiembrie, împreună cu inculpatul F. s-au hotărât să meargă în Olanda pentru a cumpăra canabis. L-a contactat pe H. pentru a-i face rost de marfă. S-au deplasat în Olanda, iar în Amsterdam s-au întâlnit cu H., iar de la persoana care îl însoțea au cumpărat aproximativ 100 de grame de canabis cu prețul de 5 euro/gram. Drogurile cumpărate au fost ascunse în filtrul de aer al autoturismului și în vama Borș au fost descoperite de organele de poliție cu ocazia percheziției.
Inculpatul M.M.I. arată că din anul 2009 consumă produse etnobotanice. Ulterior a cumpărat de la inculpatul F.A. substanța cunoscută sub denumirea de PUF. în cursul lunii aprilie 2010 a cumpărat de la inculpatul U.A. aproximativ 500 de grame din această substanță la prețul de 10-15 RON/gram. Drogurile achiziționate erau destinate atât comercializării cât și consumului propriu. Ulterior, a mai cumpărat de la acesta încă 1 kg din aceeași substanță. Drogurile îi parveneau prin intermediul unui serviciu de curierat, iar prețul îl plătea inculpatului U. în aceeași modalitate a mai achiziționat încă 1 kg de drog. Nu mai poate preciza ce cantitate a reținut pentru consum propriu. Cel destinat comercializării l-a vândut prin intermediul inculpaților C.A. și P.O.P. în perioada ultimelor tranzacții a cumpărat și de la inculpatul F. 10 grame de PUF.
Inculpatul U.A.F. a arătat că în cursul anului 2009 a început să consume substanța etnobotanică cunoscută sub denumirea de PUF. Aceasta o cumpăra de la martorul B.C. în luna februarie 2010 a auzit despre faptul că anumite substanțe etnobotanice sunt interzise fiind catalogate drept droguri. Tot în luna februarie 2010 martorul B.C. i-a spus că nu se mai ocupă de comercializarea acestei substanțe și i-a oferit adresa de skype a lui S.M. spunându-i că poate să-și procure produsul respectiv de la acesta. în două ocazii a comandat câte 250 grame de PUF, cantitatea comandată venind printr-un serviciul de curierat, fie la domiciliul său, fie la cel al lui D.P. Plățile erau făcute prin transfer bancar de către D.P. Drogurile primite în cele două livrări au fost împărțite cu D.P. inculpatului revenindu-i câte 50 de grame din fiecare tranșă. Din cele revenite lui, o parte le-a consumat, iar o parte le-a dat lui B.C. în contul unui împrumut. în vara anului 2010 a fost contactat de M.M.I. care i-a cerut să-i procure droguri de acest tip. A efectuat pentru acesta două sau trei comenzi, la S.M. folosind adresa de skype a acestuia. Din câte își amintește prima comandă a fost de 500 de grame, iar ultima de 1 kg. Tranzacția intermediară nu și-o amintește cu exactitate. Drogurile au venit prin servicii de curierat, dar pachetele au ajuns direct la M. care i-a dat prețul drogurilor pe care el personal l-a trimis tot prin servicii de curierat la S.M. A efectuat comenzile pentru M. deoarece nu dorea să-l pună pe acesta în legătură cu S.M.
Inculpatul C.A.M. arată că în cursul anului 2009 a început să consume substanțe etnobotanice. în luna iulie 2010 a cumpărat de la inculpatul F.A. droguri cunoscute sub denumirea de PUF. Inițial a cumpărat de la acesta 10 grame de săptămână, dar apoi cantitățile au crescut. A ajuns să achiziționeze aproximativ 300 de grame de drog. Activitatea sa s-a desfășurat până la sfârșitul lunii octombrie 2010, iar drogurile achiziționate au fost destinate atât consumului propriu cât și comercializării.
Inculpatul P.O.P. arată că inițial a cumpărat de la inculpatul C.A. drogurile, iar ulterior de la M. Cumpăra aproximativ 10 grame pe săptămână, iar ulterior mai des și cantitățile au fost mai mari fără însă a depăși 20 de grame pe tranzacție. Parte din drogurile achiziționate le-a consumat personal, iar parte au fost destinate vânzării.
Inculpatul A.O.M. recunoaște comiterea faptelor așa cum au fost reținute în actul de sesizare, iar declarații suplimentare nu dorește să facă.
Inculpata H.J.A. recunoaște comiterea faptelor așa cum au fost reținute în actul de sesizare, iar declarații suplimentare nu dorește să facă.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că în luna iulie 2009 inculpatul A.O.M. a cumpărat de la D.D.I. (acesta nu recunoaște efectuarea tranzacțiilor) în patru împrejurări câte 10 grame canabis cu suma de 30-40 RON/gram. Drogurile cumpărate erau ambalate în folie de aluminiu în doze de câte 1 gram. Drogul cumpărat a fost destinat vânzării și consumului propriu.
Inculpatul a vândut investigatorului acoperit și colaboratorilor acestuia aproximativ 13 grame, altă parte a vândut-o lui B.C.M.
Prin ordonanța nr. 6/A/2009 s-a introdus în cauză investigatorul acoperit P.C. și colaboratorul acestuia G.R., pe o perioadă de 30 de zile de la 06 iulie 2009 la 14 august 2009, pentru a procura cantitatea de până la un kg. Hașiș și un kg. canabis.
în baza autorizației indicate mai sus, al data de 06 iulie 2009, în jurul orelor 18:40, investigatorul acoperit P.C. și colaboratorul acestuia s-au deplasat pe strada S. din mun. Oradea, în apropierea podului de pontoane, în vederea cumpărării de canabis de la inculpatul A.O.M., sens în care colaboratorul acoperit s-a întâlnit cu acesta și în schimbul sumei de 140 RON a primit de la inculpat 2 bucăți de folie de aluminiu, în care se afla materie vegetală de culoare verde-olive, cu miros înțepător de canabis, pe care imediat le-a remis investigatorului acoperit, iar acesta la rândul său le-a înmânat ofițerului de legătură din cadrul BCCO Oradea.
Ofițerul de legătură a procedat la cântărirea canabisului, rezultând o cantitatea brută de 1,2 grame și a testat canabisul cu trusa narco-test, rezultatul fiind pozitiv la canabis. Mai apoi, a introdus canabisul într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliul, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 06 iulie 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Timișoara, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliul, găsit intact, este constituită din 0,6 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Proba înaintată, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
Prin ordonanța nr. 7/A din 07 iulie 2009 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, s-a autorizat folosirea în cauză a colaboratorului investigatorului deja autorizat, cu numele de cod K.Ș., pe o perioadă de 30 de zile de la 07 iulie 2009 la 05 august 2009.
în baza autorizațiilor emise în condițiile arătate mai sus, la data de 07 iulie 2009, în jurul orelor 16:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorii săi G.R. și K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 17:00, cei doi colaboratori s-au întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul I., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 210 RON trei bucăți de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat G.R., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat canabisul, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit canabisul (rezultând 1,7 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 07 august 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Timișoara, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,72 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Proba înaintată, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
La data de 08 iulie 2009, în jurul orelor 16:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorii săi G.R. și K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 16:40, cei doi colaboratori s-au întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul I., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 70 RON o bucată de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat G.R., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat canabisul, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit canabisul (rezultând 0,4 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 05 august 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Timișoara, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,19 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Proba înaintată, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
La data de 11 iulie 2009, în jurul orelor 15:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorii săi G.R. și K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 15:40, cei doi colaboratori s-au întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul l., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 140 RON două bucăți de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat G.R., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat canabisul, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit canabisul (rezultând 0,8 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 03 august 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Timișoara, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,40 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Proba înaintată, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
La data de 16 iulie 2009, în jurul orelor 15:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorul său K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 15:30, colaboratorul K.Ș. s-a întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul l., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 140 RON două bucăți de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat K.Ș., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat canabisul, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit canabisul (rezultând 1,2 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 21 iulie 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,7 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Proba înaintată, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
La data de 22 iulie 2009, în jurul orelor 15:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorul său K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 15:30, colaboratorul K.Ș. s-a întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul I., unde inculpatul a intrat în autoturismul investigatorului acoperit, au făcut cunoștință și mai apoi a remis contra sumei de 180 RON, trei bucăți de folie de aluminiu în care se găsea canabis, investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat canabisul, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit canabisul (rezultând 2,5 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 27 iulie 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 1,6 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Cantitatea de 1,0 grame canabis, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost ambalată și sigilată cu sigiliu și a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O., conform dovezii din 25 august 2009, canabis care va fi confiscat.
II. Prin O.U.G. nr. 6 din 10 februarie 2010 a fost modificată Legea nr. 143/2000, iar ca urmare a acestei modificări, substanța stupefiantă JWH-018 a fost introdusă ca drog de mare risc.
Martorul B.C.F. îl cunoștea pe S.G.M. din 2008, ca urmare a accesării site-ului acestuia. A ținut legătura cu acesta prin intermediul mesageriei scrise pusă la dispoziție de serviciul skype unde S.G.M. avea id-uri. De la acesta martorul cumpăra produse etnobotanice. După intrarea în vigoare a modificărilor la Legea nr. 143/2000 acesta a comunicat cele două id-uri inculpaților F.A.M. și U.A.F. care le-au solicitat pentru achiziția de astfel de produse.
După interzicerea acestei substanțe (JWH-018), la data de 15 februarie 2010, prin O.U.G. 6/2010, martorul B.C.F. a încetat legăturile cu susnumitul S.G.M., în schimb inculpații F.A.M. și U.A.F. au continuat activitatea infracțională.
ID-ul XX, martorul l-a pus la dispoziție, la solicitarea sa, inculpatului F.A.M., după care inculpatul a cumpărat de la S.G.M. circa 3.000 grame (3 kg.) de astfel de drog de mare risc, pe care personal, sau prin inculpații C.D.E., A.O.M., H.J.A. și C.A.M., le-a vândut pe raza municipiului Oradea.
ID-ul YY, martorul l-a pus la dispoziție, la solicitarea sa, inculpatului U.A.F., după care inculpatul a cumpărat de la S.G.M. tot circa 3.000 grame (3 kg.) de astfel de drog de mare risc, pe care personal, sau prin inculpații M.M.I. și P.O.P., le-a vândut pe raza municipiului Oradea.
Inculpatul F.A.M., după ce a primit ID-ul numitului S.G.M., de la martorul B.C.F., în luna februarie 2010 (după interzicerea acestei substanțe prin O.U.G. nr. 6/2010), a luat pentru prima dată legătura cu numitul S.G.M. și urmare a înțelegerii dintre aceștia, inculpatul i-a trimis la Cluj-Napoca suma de 200 RON, prin F. Courier și prin aceeași firmă de curierat a primit cantitatea de 10 grame PUF - având drept substanță activă JWH-018 (20 RON/gram), pe care a consumat-o împreună cu inculpatul C.D.E. și o altă persoană rămasă necunoscută.
Imediat după ce a terminat această cantitate, inculpatul F.A.M. a primit în același mod de la Cluj-Napoca, de la S.G.M., contra sumei de 1.500 RON (15 RON/gram), 100 grame de PUF - având drept substanță activă JWH-018. Din aceste 100 grame, în afara cantității pe care a consumat-o singur, ori împreună cu prietenii din anturaj, inculpatul F.A.M., a vândut mici cantități și inculpaților C.D.E. și C.A.M., precum și lui S.L.
în data de 15 aprilie 2010, inculpatul F.A.M. a comandat în același mod lui S.G.M., PUF - având drept substanță activă JWH-018, în valoare de 10.000 RON și a primit de la acesta 1.000 grame (1 kg.), la un preț de 10 RON/gram. Din această cantitate, inculpatul F.A.M., a vândut o dată 100 grame, contra sumei de 17 RON/gram inculpatului C.D.E. și mari cantități totale, ritmic, în cantități între 5 și 20 grame cu un prilej inculpaților C.A.M. și A.O.M., precum și consumatorilor din anturajul său, la un preț de 30 RON/gram, dacă cantitățile erau mai mari și 40 RON/gram, dacă cantitățile erau de ordinul unui gram.
După ce a vândut întreaga cantitate arătată mai sus, în luna Iunie 2010, inculpatul F.A.M. a comandat în același mod lui S.G.M., PUF - având drept substanță activă JWH-018, în valoare de 5.000 RON și a primit de la numita L.A.A., 1.000 grame (1 kg.), la un preț de 5 RON/gram. Și acestă cantitate de PUF - având drept substanță activă JWH-018, a fost vândută de inculpatul F.A.M. personal și prin inculpații C.A.M. și A.O.M., la un preț de 30 RON/gram.
în data de 17 august 2010, după ce a vândut întreaga cantitate arătată mai sus, inculpatul F.A.M. a comandat în același mod lui S.G.M., PUF - având drept substanță activă JWH-018, în valoare de 5.000 RON și a primit de la numitul C.D., 1.000 grame (1 kg.), la un preț de 5 RON/gram. Și acesta cantitate de PUF - având drept substanță activă JWH-018, a fost vândută de inculpatul F.A.M. personal și prin inculpații C.A.M. și A.O.M., la un preț de 30 RON/gram.
Potrivit declarațiilor sale, inculpatul F.A.M. a vândut personal circa 800 grame de PUF - având drept substanță activă JWH-018, a consumat singur, ori împreună cu prietenii săi circa 500 grame de PUF - având drept substanță activă JWH-018, a vândut inculpatului A.O.M. circa 1 kg. (1.000 grame) de PUF - având drept substanță activă JWH-018 și inculpatului C.A.M. circa 500 grame de PUF - având drept substanță activă JWH-018.
Dintre consumatorii de droguri ce se aprovizionau de la inculpatul F.A.M., în afara inculpaților A.O.M., C.A.M. și C.D.E., au mai fost identificați și B.M.F., S.L., P.I.B., F.R., S.I.S. și D.P., ale căror declarații se regăsesc la dosarul cauzei.
Profitul minim obținut de inculpatul F.A.M. în urma vânzării cantității de 2.400 grame (2,4 kg.) de PUF - având drept substanță activă JWH-018, la un preț mediu de 25 RON/gram, se ridică la suma de 60.000 RON (aproximativ 14.600 euro), sumă ce urmează a fi confiscată de instanța de judecată de la inculpat.
Din banii obținuți în urma traficului de PUF - având drept substanță activă JWH-018, pe care inculpatul F.A.M. i-a folosit în interes personal, în noiembrie 2010 și-a achiziționat un autoturism marca V. în data de 03 decembrie 2010 inculpatul a vândut acest autoturism mamei sale F.M. cu prețul de - 8.000 euro. Mama sa a procedat la înmatricularea autoturismului pe numele său după cum rezultă din cartea de identitate a vehiculului și certificatul de înmatriculare.
Asupra acestui autoturism, prin Ordonanța emisă la data de 12 mai 2011, s-a instituit un sechestru asigurător.
împotriva acestei măsuri F.M. a formulat o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 168 pct. 1 C. proc. pen.
Analizând măsura dispusă prin prisma celor susținute în plângere cât și a actelor de la dosar, vom reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 168 alin. (1) C. proc. pen. în contra măsurilor asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal.
S-a reținut că petenta are calitatea de "orice altă persoană interesată", întrucât aceasta nu este parte în procesul penal și este proprietarul autoturismului după cum rezultă din actele susmenționate. Potrivit art. 163 C. proc. pen. măsurile asigurătorii pot fi luate în vederea recuperării pagubei, în vederea confiscării speciale și pentru executarea pedepsei amenzii asupra bunurilor inculpatului. în prezent și la momentul instituirii măsurii, autoturismul ieșise din patrimoniul inculpatului intrând în patrimoniul mamei sale. Aceasta neavând nici o calitate procesuală în raport de infracțiunile reținute în sarcina fiului său, măsura luată nu poate fi menținută.
Inculpatul C.D.E., a luat prima dată contact cu substanța denumită PUF - având drept substanță activă JWH-018, cel mai probabil în mai sau iunie 2010, când a fumat pentru prima dată țigări confecționate artizanal cu astfel de drog, puse la dispoziție cu titlu gratuit de inculpatul F.A.M.
Tot în luna mai 2010, inculpatul C.D.E., a aflat de la inculpatul F.A.M. că acesta deține o cantitate mai mare de PUF, din care a cumpărat și el 100 grame vrac, la un preț de 17 RON/gram, remițându-i astfel inculpatului F.A.M. suma totală de 1.700 RON.
Cu ajutorul cântarului electronic deținut de inculpatul F.A.M., inculpatul C.D.E. a porționat cele 100 grame în 110 doze, pe care le-a pus în pungulițe din naylon transparent, cu sistem de închidere tip zip-lock.
Din acestea, circa 30 doze le-a ținut pentru el și și-a confecționat țigări artizanale cu astfel de drog, pe care le-a fumat, în timp, atât singur, cât și împreună cu prietenii din cercul său de consumatori de droguri.
Diferența de 80 doze, le-a vândut în mod egal, câte 40 inculpaților A.O.M. și C.A.M., la un preț de 22 RON/doză, adică un preț total de 1.760 RON.
Profitul obținut de inculpatul C.D.E. în urma activității sale infracționale a fost de 60 RON.
Mai apoi, inculpatul F.A.M. a refuzat să-i mai dea inculpatului C.D.E. PUF pentru a-l comercializa prin inculpații A.O.M. și C.A.M., inculpatul F.A.M., livrându-le mai apoi în mod direct aceste droguri celor 2 inculpați.
în perioada următoare, în repetate rânduri inculpatul C.D.E. a deținut în vederea consumului și a și consumat țigări confecționate artizanal cu astfel de drog, puse la dispoziție cu titlu gratuit de inculpatul F.A.M., cu care de altfel a și consumat aceste țigări.
Dintre consumatorii de droguri ce se aprovizionau de la inculpatul C.D.E., în afara inculpaților A.O.M. și C.A.M., au mai fost identificați și U.l.G. și T.F., ale căror declarații se regăsesc la dosarul cauzei.
Inculpatul C.A.M., a luat prima dată contact cu substanța denumită PUF - având drept substanță activă JWH-018, cel mai probabil în iunie 2010, când a primit de la inculpatul F.A.M., un plic cu astfel de drog, cu titlu gratuit, din care și-a confecționat artizanal 6 țigări cu conținut de tutun + PUF, pe care mai apoi le-a consumat cu numitul S.L.
Deoarece inculpatul C.A.M. a constata că, PUF comercializat de inculpatul F.A.M. era mai mult, mai ieftin și cu efecte mai bune decât produsele vândute în magazinele ce comercializează produse așa-zis etnobotanice, a început să se aprovizioneze cu astfel de drog de la inculpat.
Astfel, în total (conform susținerilor sale), inculpatul C.A.M. a cumpărat de la inculpatul F.A.M. circa 150 grame de PUF - având drept substanță activă JWH-018, la un preț variind de la 30 la 40 RON/gram, în funcție de cantitatea cumpărată. Din această cantitate, circa 75 grame le-a consumat singur sau împreună cu S.L., iar 75 de grame le-a vândut contra sumei de 50 RON/gram unor consumatori pe raza mun. Oradea.
De asemenea, inculpatul C.A.M. a mai cumpărat alte circa 50 grame de PUF - având drept substanță activă JWH-018, de la inculpatul M.M.l., la un preț situat între 30 și 35 RON/gram. Din această cantitate, circa 25 grame le-a consumat singur, iar circa 25 de grame le-a vândut contra sumei de 50 RON/gram unor consumatori pe raza mun. Oradea.
Profitul obținut de inculpatul C.A.M. în urma activității sale infracționale a fost de 1.500 RON.
Dintre consumatorii de droguri ce se aprovizionau de la inculpatul C.A.M., au fost identificați L.P., M.M.C., G.P.V., M.F.A., C.M.A., T.M.S., Ț.M.C., F.A.D., ale căror declarații se regăsesc la dosarul cauzei.
Inculpatul A.O.M., a cumpărat pentru prima dată 10 grame de substanța denumită PUF - având drept substanță activă JWH-018, cel mai probabil în februarie 2010, după interzicerea acestora, de la inculpatul C.D.E., contra sumei de 40 RON/gram, gata porționat la 1 gram, în pungulițe cu sistem de închidere tip zip-lock. Această cantitate de PUF a fost vândută de inculpat pe raza mun. Oradea unor consumatori rămași neidentificați. Din această cantitate provin și cele 2 vânzări către investigatorul acoperit și colaboratorul acestuia.
Prin ordonanța nr. 10/A din 19 martie 2010 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, s-a autorizat folosirea în cauză a investigatorului acoperit P.C. și a colaboratorului cu numele de cod G.R., pe o perioadă de 30 de zile de la 19 martie 2010 la 17 aprilie 2010, deoarece existau date și indicii din care rezulta faptul că inculpatul A.O.M. a reluat activitatea sa infracțională de vânzare de droguri.
în baza autorizației emisă în condițiile arătate mai sus, la data de 19 martie 2010, în jurul orelor 18:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorul său G.R., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de droguri.
în jurul orelor 18:20, colaboratorul G.R. s-a întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul I., în zona podului de pontoane, unde inculpatul a remis contra sumei de 100 RON două pungulițe din naylon, transparent ce conțineau materie vegetală de culoare verde, care mai apoi a remis materia vegetală investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat materia vegetală, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit materia vegetală rezultând 2,5 grame brut și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 24 martie 2010 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 1,6 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență JWH-018.
Cantitatea de 1,0 gram fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență JWH-018, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost ambalată și sigilată cu sigiliu și a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O., conform dovezii din 09 aprilie 2010, JWH-018, cu privire la care se va dispune confiscarea specială.
Prin ordonanța nr. 11/A din 26 martie 2010 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, s-a autorizat folosirea în cauză a colaboratorului investigatorului deja autorizat, cu numele de cod I.C., pe o perioadă de 30 de zile de la 26 martie 2010 la 24 aprilie 2010.
în baza autorizațiilor emise în condițiile arătate mai sus, la data de 26 martie 2010, în jurul orelor 17:15 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorii săi G.R. și I.C., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de droguri.
în jurul orelor 17:35, cei doi colaboratori s-au întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul I., în zona podului de pontoane, unde inculpatul a remis contra sumei de 50 RON, o punguliță de plastic transparentă ce conținea materie vegetală, colaboratorilor autorizați, care mai apoi au remis materia vegetală investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat materia vegetală, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit materia vegetală (rezultând 1,6 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 01 aprilie 2010 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,8 grame fragmente vegetale, în care s-a pus în evidență JWH-018.
Proba înaintată, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
începând cu luna mai 2010, inculpatul A.O.M. a început să vândă pe raza municipiului Oradea PUF, fiind aprovizionat direct de inculpatul F.A.M., care l-a abordat în acest sens și i-a promis o aprovizionare ritmică și un preț de 30 RON/gram.
PUF-ul cumpărat de la inculpatul F.A.M. a fost vândut de inculpatul A.O.M. atât personal, cât și prin intermediul prietenei sale H.J.A., către consumatorii de pe raza municipiului Oradea la un preț mediu de 40 RON/gram.
Prin ordonanța nr. 29/A din 02 noiembrie 2010 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, s-a autorizat folosirea în cauză a investigatorului acoperit M.A. și a colaboratorului cu numele de cod P.M., pe o perioadă de 30 de zile de la 02 noiembrie 2010 la 01 decembrie 2010.
în baza autorizației emisă în condițiile arătate mai sus, la data de 02 noiembrie 2010, în jurul orelor 17:15 investigatorul acoperit M.A. s-a întâlnit cu colaboratorul său P.M., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de droguri.
în acest sens, colaboratorul autorizat P.M., l-a contactat telefonic pe inculpat și au stabilit să se întâlnească în mun. Oradea, în zona brutăriei C., din cartierul I., întâlnirea dintre colaborator și inculpat având loc în jurul orelor 17:55 în scara blocului unde locuiește inculpatul, care de altfel a și urcat în locuință pentru a-i aduce colaboratorului suma de 10 RON, reprezentând restul în urma tranzacției cu droguri.
în fapt, inculpatul a remis colaboratorului autorizat o punguliță din naylon transparent, cu sistem de închidere tip zip-lock, ce conținea materie vegetală de culoare olive, contra sumei de 40 RON.
în jurul orelor 18:20, colaboratorul P.M. s-a reîntâlnit cu investigatorul autorizat M.A., căruia i-a remis drogul primit de la inculpat.
Investigatorul acoperit a remis imediat materia vegetală, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit materia vegetală rezultând 1,6 grame brut și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 19 noiembrie 2010 emis de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul DCCO București, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,98 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență JWH-018.
Proba înaintată a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
în data de 15 noiembrie 2010, în jurul orelor 18:30 investigatorul acoperit M.A. s-a întâlnit cu colaboratorul său P.M., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de droguri.
în acest sens, colaboratorul autorizat P.M., l-a contactat telefonic pe inculpat și au stabilit să se întâlnească în mun. Oradea, în zona stației de carburanți Petrom - din P-ța C., întâlnirea dintre colaborator și inculpatul A.O.M. (de față fiind și prietena inculpatului, inculpata H.J.A.), având loc în jurul orelor 18:45 în stația de carburanți.
în continuare, la solicitarea inculpatului A.O.M., toți trei s-au deplasat pe strada M. (situată în imediata apropiere a P-ței C.), unde contra sumei de 80 RON, inculpatul A.O.M. i-a remis colaboratorului autorizat P.M., 2 doze de drog de mare risc.
De asemenea, inculpatul i-a transmis colaboratorului autorizat că, pe viitor, când mai vrea să cumpere astfel de drog de la el, tranzacțiile vor avea loc ori în cartierul I., în zona în care locuiește inculpatul, ori pe strada M. (sens în care i-a arătat colaboratorului o poartă a unui imobil, despre care s-a stabilit că este domiciliul prietene sale inculpata H.J.A., la nr. 32).
în jurul orelor 19:00, colaboratorul P.M. s-a reîntâlnit cu investigatorul autorizat M.A., căruia i-a remis drogul primit de la inculpatul A.O.M.
Investigatorul acoperit a remis imediat materia vegetală, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit materia vegetală rezultând 3,1 grame brut și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 19 noiembrie 2010 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 1,8 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență JWH-018.
Cantitatea de 1,0 gram fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență JWH-018, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost ambalată și sigilată cu sigiliu și a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O., conform dovezii din 02 decembrie 2010, JWH-018 care va fi confiscată.
Prin ordonanța din 30 noiembrie 2010 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, s-a prelungit autorizarea folosirii în cauză a investigatorului acoperit M.A. și a colaboratorului cu numele de cod P.M., pe o perioadă de 30 de zile de la 02 decembrie 2010 la 01 ianuarie 2011.
în baza autorizației emisă în condițiile arătate mai sus, la data de 02 decembrie 2010, în jurul orelor 19:30 investigatorul acoperit M.A. s-a întâlnit cu colaboratorul său P.M., în municipiului Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de droguri.
în acest sens, colaboratorul autorizat P.M., l-a contactat telefonic pe inculpat, dar la telefon a răspuns prietena inculpatului A.O.M., inculpata H.J.A., care știa despre discuția anterioară purtată de inculpat cu colaboratorul autorizat și care i-a relatat că o să vină ea la întâlnire, pentru a perfecta tranzacția cu droguri, deoarece inculpatul A.O.M. abia ajunsese acasă, de la serviciu.
De asemenea, inculpata H.J.A. a stabilit drept loc de întâlnire cu colaboratorul imobilul cu nr. 32, de pe strada M., imobil indicat, așa cum am arătat mai sus, cu prilejul tranzacției anterioare.
în jurul orelor 19:40, colaboratorul autorizat s-a întâlnit cu inculpata H.J.A. în fața imobilului unde aceasta locuiește, unde inculpata i-a cerut colaboratorului să intre în curte, deoarece în zonă există un local frecventat de polițiști.
în curtea imobilului, inculpata H.J.A. i-a arătat colaboratorului mai multe plicuri, lăsându-i acestuia posibilitatea de a alege unul, pentru care, mai apoi inculpata a primit de la colaborator suma de 40 RON și i-a remis colaboratorului un pliculeț cu drog de mare risc.
în jurul orelor 19:50, colaboratorul P.M. s-a reîntâlnit cu investigatorul autorizat M.A., căruia i-a remis drogul primit de la inculpată.
Investigatorul acoperit a remis imediat materia vegetală, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit materia vegetală rezultând 1,4 grame brut și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 08 decembrie 2010 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,8 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență JWH-018.
Proba înaintată a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
în total, inculpatul A.O.M. (conform declarațiilor sale a vândut pentru/de la inculpatul F.A.M. un total de circa 500 grame (0,5 kg.) PUF - având drept substanță activă JWH-018, pentru care i-a remis inculpatului F.A.M. suma de 6-7.000 RON, iar el a avut un profit de alte 6-7.000 RON.
Așa cum s-a întâmplat și în împrejurarea în care, cu toate că înțelegerea colaboratorului acoperit era cu inculpatul A.O.M., vânzarea propriu-zisă a fost făcută de inculpata H.J.A., de multe ori când inculpatul nu era acasă, sau nu era dispus să meargă la întâlnirea cu consumatorii, vânzarea drogului de mare risc era făcută efectiv de inculpată, care locuia cu inculpatul, fiind prietena acestuia.
Profitul obținut de inculpații A.O.M. și H.J.A. (păstrați de aceștia în comun, la inculpatul A.O.M., având în vedere relația dintre ei), în urma activității lor infracționale a fost de minim 6.000 RON.
Dintre consumatorii de droguri ce se aprovizionau de la inculpatul A.O.M., au fost identificați B.A., P.C.N., B.D.C., B.R.I., B.D.B., Z.E.V., A.R.F., M.M.I., I.V.M., I.M.G., L.R.C., C.G.I. și B.T., ale căror declarații se regăsesc la dosarul cauzei.
Dintre consumatorii de droguri ce se aprovizionau de la inculpata H.J.A., au fost identificați B.A., P.C.N., Z.E.V., A.R.F., M.G.T., M.M.I., I.V.M., I.M.G., L.R.C., C.G.I. și B.T., ale căror declarații se regăsesc la dosarul cauzei.
Inculpatul U.A.F., după ce a primit ID-ul numitului S.G.M., de la martorul B.C.F., la începutul lunii martie 2010 (după interzicerea acestei substanțe prin O.U.G. nr. 6/2010), a luat pentru prima dată legătura cu numitul S.G.M. și urmare a înțelegerii dintre aceștia, inculpatul i-a trimis la Cluj-Napoca suma de 1.500 RON, prin transfer bancar, cel mai probabil de pe contul deschis la Banca R. al numitului D.P. și prin F. Courier, tot D.P. a primit cantitatea de 250 grame PUF - având drept substanță activă JWH-018 cu toate că înțelegerea inițială a fost de 200 grame, 50 grame fiind oferit cu titlu gratuit de către acesta (6 RON/gram).
Din această cantitate, circa 50 grame și-a ținut inculpatul U.A.F. și din aceasta, 30 grame acest inculpat a remis-o martorului B.C.F., în contul unei datorii de 200 RON pe care o avea la acesta, iar diferența de circa 20 grame a fumat-o împreună cu mai mulți prieteni din anturajul său.
Diferența de 200 grame PUF a rămas la D.P. (care de altfel a avansat în nume propriu suma de 1.300 RON din cei 1.500 RON trimiși la Cluj).
Când această cantitate de PUF s-a terminat, cel mai probabil la începutul lunii aprilie 2010, inculpatul U.A.F. a luat la fel legătura cu numitul S.G.M. și a stabilit cu acesta să cumpere din nou 200 grame PUF (urmând să primească tot așa 50 grame cu titlu gratuit), sens în care tot prin transfer bancar D.P. a trimis la Cluj suma de circa 2.000 RON și tot acesta a primit coletul.
Din acest PUF inculpatul U.A.F. a primit circa 40 grame pentru care i-a remis lui D.P. suma de 300 RON.
în cursul lunii iulie 2010, inculpatul U.A.F. a fost contactat de inculpatul M.M.l., cu care se cunoștea de mai multă vreme din cartier și l-a întrebat dacă nu cunoaște prin ce modalități inculpatul F.A.M. își procură PUF-ul pe care îl vinde în oraș, la care inculpatul U.A.F. i-a relatat că poate și el să procure astfel de substanțe, sens în care a fost de acord să o facă pentru acest inculpat, în schimbul unei recompense în diverse cantități de PUF.
Inculpatul U.A.F. nu a fost totuși de acord să îl pună în contact direct pe inc. M.M.l. cu numitul S.G.M., pentru ca să nu se ajungă la o împrejurare în care inculpatul M.M.l. să nu plătească prețul PUF-ului, iar consecințele să le suporte el.
Astfel, în momentul în care inc. M.M.l. i-a relatat inculpatului U.A.F. că dorește să cumpere PUF în valoare de 8.000 RON, inc. U.A.F. l-a contactat pe S., pe numitul S.G.M., pe care l-a întrebat cât PUF îi poate da pentru această sumă de bani, spunându-i că acest PUF ar fi pentru o altă persoană. Când numitul S.G.M. i-a transmis inc. U.A.F. că îi poate remite 800 grame PUF (respectiv la un preț de circa 10 RON/gram), inculpatul U.A.F. a primit de la inc. M.M.l. suma de 8.000 RON, pe care prin intermediul F. Courier i-a trimis în mun. Cluj-Napoca susnumitului la data de 27 iulie 2010, după care PUF-ul a sosit în Oradea, direct pe numele inc. M.M.l., care i-a remis pentru acest serviciu inc. U.A.F. suma de 1.500 RON.
Mai apoi, cel mai probabil la începutul lunii septembrie 2010, inculpatul M.M.l. l-a căutat pe inculpatul U.A.F., căruia i-a cerut, insistând chiar să îi facă o nouă comandă de PUF, contra sumei de 7.000 RON, sens în care inculpatul U.A.F. a luat din nou legătura cu numitul S.G.M., prin intermediul skype, de la care a aflat că pentru această sumă urmează să primească 1.100 grame PUF.
De asemenea, susnumitul i-a cerut în mod expres să nu mai trimită banii la Cluj prin F. Courier, ci prin U. Curier, sens în care la data de 10 septembrie 2010, după ce a primit cei 7.000 RON de la inculpatul M.M.l., inculpatul U.A.F. a trimis acești bani prin această firmă de curierat în mun. Cluj-Napoca.
Și de această dată coletul conținând PUF-ul, a venit tot pe numele inculpatul M.M.l.
Inculpatul M.M.l. indică faptul că a mai primit prin intermediul acestuia încă un kg. de PUF și că, de fiecare dată inculpatul U.A.F. își reținea pentru sine un comision.
Dintre consumatorii de droguri ce se aprovizionau de la inculpatul U.A.F., în afara inculpatului M.M.l. și a numiților B.C.F. și D.P., a mai fost identifica și M.T.F., declarația acestuia se regăsește la dosarul cauzei.
Profitul minim obținut de inculpatul U.A.F. în urma vânzării de PUF - având drept substanță activă JWH-018, se ridică la suma de 1.500 RON.
Inculpatul M.M.l., cel mai probabil în cursul lunii martie 2010 (după cum rezultă din declarațiile acestuia), cunoscând că inculpatul U.A.F. poate să procure PUF din aceeași sursă din care-și procura și inculpatul F.A.M., i-a cerut acestuia să îi procure o cantitate de circa 500 grame PUF - având drept substanță activă JWH-018, contra sumei de 15 RON/gram, sens în care inculpatul M.M.l., a primit 500 grame de PUF de la inc. U.A.F., căruia i-a achitat suma de 6.000 RON, iar diferența de 1.500 RON i-a achitat-o ulterior.
Acest PUF, inculpatul l-a porționat în cantități mici, de maxim 20 grame, pe care mai apoi a început să-l vândă consumatorilor din anturajul său la un preț de până la 50 RON/gram, iar o altă parte a oferit-o cu titlu gratuit sau a consumat-o cu prietenii săi.
După ce acest PUF s-a terminat, inculpatul M.M.l. a comandat de la inculpatul U.A.F. o altă cantitate de PUF, de data asta un kg, la același preț de 15 RON/gram, sens în care la momentul la care a primit în mod direct printr-o firmă de curierat rapid coletul de la Cluj, i-a achitat inculpatului U.A.F. o sumă de bani cuprinsă între 7.500 și 9.000 RON, urmând ca diferența până al 15.000 RON să o achite ulterior, ceea ce s-a și întâmplat, inculpatul M.M.I. rămânând cu o datorie de maxim 500 la 1.000 RON la inculpatul U.A.F.
După primirea acestui kg de PUF, inculpatul M.M.l. a porționat PUF-ul în cantități mai mici și l-a depozitat în beciul blocului unde locuiește, iar după un timp a constatat că cel mai probabil rozătoarele a spart punga în care era PUF-ul, astfel încât o mare parte era împrăștiată pe podea, inculpatul reușind să mai salveze doar circa 200 de grame, pe care așa cum am arătat mai sus, o parte a vândut-o, iar o altă parte a consumat-o împreună cu prietenii săi.
La momentul la care această cantitate de PUF s-a terminat, inculpatul M.M.l. a mai negociat cumpărarea de la inculpatul U.A.F. a unei alte cantități de un kg de PUF, la un preț de 10 RON/gram, sens în care, în avans i-a achitat inculpatului U.A.F. suma de 8.000 RON, iar coletul de la Cluj l-a primit prin intermediul unei firme de curierat, direct pe numele său.
Din acest kg de PUF, circa 400 grame, inculpatul M.M.l. i-a vândut în mai multe rânduri circa 400 grame cu prețuri cuprinse între 25 și 40 RON/gram inculpatului P.O.P., precum și circa 200 grame la același preț inculpatului C.A.M.
De la inculpatul P.O.P., inculpatul M.M.l. a primit în schimbul PUF-ului circa 9.000 RON, iar de la inculpatul C.A.M. suma de 5.000 RON și alte bunuri în valoare de 4.000 RON.
Cu acești bani, inculpatul M.M.l. a achitat inculpatului U.A.F. datoria de 2.000 RON.
Diferența de circa 400 grame PUF, în parte inculpatul M.M.l. a vândut-o direct, iar o altă parte a consumat-o împreună cu prietenii săi.
între a doua și a treia tranzacție cu PUF perfectată de inculpatul M.M.l. cu inculpatul U.A.F., deoarece acesta (M.M.l.), rămăsese fără PUF, a cumpărat de 2 sau de 3 ori câte 10 grame PUF la un preț de 30-35 RON/gram, de la inculpatul F.A.M.
Dintre consumatorii de droguri ce se aprovizionau de la inculpatul M.M.l., în afara inculpatului P.O.P., au mai fost identificați și F.V.E., C.G.P., N.R., A.O.A., S.G.M., S.D.I., O.V.M., C.R.A., G.I.A. și R.N.O., declarațiile acestora se regăsesc la dosarul cauzei.
Profitul minim obținut de inculpatul M.M.l. în urma vânzării de PUF - având drept substanță activă JWH-018, se ridică la suma de 40.000 RON.
Inculpatul P.O.P., cel mai probabil în cursul lunii iulie 2010 (după cum rezultă din declarațiile acestuia), a luat pentru prima dată contact cu PUF-ul - având drept substanță activă JWH-018, prin intermediul inculpatului C.A.M., de la care a cumpărat un gram de PUF contra sumei de 40 RON/gram, din care și-a confecționat artizanal 5 jointuii cu astfel de drog, pe care le-a fumat împreună cu numitul M.M.C.
în continuare, de la același inculpat C.A.M., inculpatul P.O.P. a mai cumpărat în alte circa 4 împrejurări, tot câte un gram de PUF, la un preț de 40 RON/gram, pe care la fel l-a consumat împreună cu M.M.C.
La un moment dat, când a aflat că acest PUF provine de la inculpatul M.M.l., în cursul lunii iulie 2010, inculpatul P.O.P. a intrat în contact direct cu acest inculpat și pentru prima dată a cumpărat 5 grame de PUF la un preț de 30 RON/gram, din care și-a confecționat țigări artizanale și le-a fumat împreună cu M.M.C.
Cu prilejul unor discuții ulterioare, inculpatul M.M.l. i-a propus inculpatului P.O.P. să vândă pentru el PUF, împrejurare cu care acest inculpat a fost de acord, în considerarea faptului că, astfel își putea procura drogurile necesare consumului propriu în mod gratuit.
Astfel, prima tranzacție a avut loc pentru cantitatea de 20 grame PUF pe care inculpatul P.O.P. a cumpărat-o de la inculpatul M.M.l., la un preț de 35 RON/gram, iar mai apoi, în majoritatea împrejurărilor prețul plătit a scăzut la 25 RON/gram.
La sfârșitul lunii august 2010, inculpatul M.M.l. sub pretextul că face rost din ce în ce mai greu de PUF, a crescut prețul acestuia la 40 RON/gram, inculpatul P.O.P. fiind de acord și cu acest preț.
Potrivit declarațiilor sale, inculpatul P.O.P. a cumpărat de la inculpatul M.M.l. circa 500 grame PUF, pentru care i-a plătit în total circa 10.000 RON.
în afara PUF-ului consumat singur sau în cercul său de prieteni, inculpatul P.O.P. a vândut în repetate rânduri acest drog de mare risc cunoscuților săi din cartierul R., la prețuri cuprinse între 40-50 RON/gram.
Când inculpatul M.M.I. nu îi putea pune la dispoziție PUF, inculpatul P.O.P. a cumpărat în repetate rânduri acest drog de mare risc și de la inc. A.O.M. (sau când acesta era ocupat, de la prietena sa, inculpata H.J.A.), contra sumei de 40 RON/gram, despre care știa că vinde PUF-ul pentru inculpatul F.A.M.
Dintre consumatorii de droguri ce se aprovizionau de la inculpatul P.O.P., au fost identificați numiții R.A., C.M.C., N.R., L.P., M.M.C., M.A.I., S.S.B., M.C., C.F.V., C.H., N.S.E., Z.S.N., R.A.T., T.C.A., C.A.E., S.A.K., F.D., Ș.C., G.P.T., T.I.A., B.D.B., Z.E.V. și A.R.F., declarațiile acestora se regăsesc la dosarul cauzei.
De asemenea de la acest inculpat au fost efectuate două cumpărări autorizate de droguri.
Prin ordonanța nr. 23/A din 13 octombrie 2010 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, s-a autorizat folosirea în cauză a investigatorului acoperit A.G. și a colaboratorului cu numele de cod S.C., pe o perioadă de 30 de zile de la 13 octombrie 2010 a 11 noiembrie 2010.
în baza autorizației emisă în condițiile arătate mai sus, la data de 13 octombrie 2010, în jurul orelor 18:15 investigatorul acoperit A.G. s-a întâlnit cu colaboratorul său S.C., în municipiul Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul P.O.P. a unei cantități de droguri.
în acest sens, colaboratorul autorizat S.C., l-a contactat telefonic pe inculpatul P.O.P., în jurul orelor 18:30 și au stabilit să se întâlnească în circa 20 minute, pe strada T., din mun. Oradea, în zona Hotelului M. Astfel, investigatorul și colaboratorul s-au deplasat în acea zonă, unde colaboratorul în jurul orelor 18:50 s-a întâlnit cu inculpatul P.O.P., de la care, contra sumei de 25 RON, a cumpărat o punguliță din naylon, cu sistem de închidere tip zip-lock, care conținea o materie vegetală de culoare olive. Cu același prilej, inculpatul P.O.P., i-a relatat colaboratorului că dacă ar dori să cumpere o cantitate mai mare, de circa 20 grame, prețul total al acesteia ar fi de 500 RON.
în jurul orelor 19:10, colaboratorul S.C. s-a reîntâlnit cu investigatorul autorizat A.G., căruia i-a remis drogul primit de la inculpat.
Investigatorul acoperit a remis imediat materia vegetală, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit materia vegetală rezultând 1,0 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 19 octombrie 2010 emis de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul DCCO București, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,41 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență JWH-018.
Proba înaintată a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
Prin ordonanța nr. 25/A din 20 octombrie 2010, a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, s-a autorizat folosirea în cauză a investigatorului acoperit A.A. și a colaboratorului cu numele de cod S.C., pe o perioadă de 30 de zile de la 20 octombrie 2010 la 19 noiembrie 2010.
în baza autorizației emisă în condițiile arătate mai sus, la data de 25 octombrie 2010, în jurul orelor 18:30 investigatorul acoperit A.A. s-a întâlnit cu colaboratorul său S.C., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul P.O.P. a unei cantități de droguri.
în acest sens, colaboratorul autorizat S.C., l-a contactat telefonic pe inculpat și au stabilit să se întâlnească în mun. Oradea, la intersecția străzilor C.C. cu L., întâlnirea dintre colaborator și inculpat având loc în jurul orelor 19:00 în acea locație.
Cu acel prilej, inculpatul P.O.P. a remis colaboratorului autorizat o punguliță din naylon, ce conținea materie vegetală de culoare olive-maronie, cu titlu gratuit (mostră), pentru ca, colaboratorul să o remită la rândul său unui potențial cumpărător din Satu-Mare (investigatorul acoperit), iar dacă acesta va fi mulțumit de calitate, inculpatul s-a arătat de acord să îi vândă pe viitor o altă cantitate mult mai mare.
în jurul orelor 19:15, colaboratorul S.C. s-a reîntâlnit cu investigatorul autorizat A.A., căruia i-a remis drogul primit de la inculpat.
Investigatorul acoperit a remis imediat materia vegetală, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit materia vegetală rezultând 1,6 grame brut și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 28 octombrie 2010 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,8 grame fragmente vegetale pe care s-a pus în evidență JWH-018.
Proba înaintată a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
Profitul minim obținut de inculpatul P.O.P. în urma vânzării de PUF - având drept substanță activă JWH-018, se ridică la suma de 1.000 RON.
în cauză au fost autorizate interceptări ale comunicațiilor telefonice ale inculpatului F.A.M., iar din acestea a rezultat că după ce inculpatul nu s-a mai putut aproviziona cu JWH-018 ca urmare a arestării grupării clujene într-o altă cauză, acesta s-a interesat de modalitățile de procurare de canabis din Olanda.
în acest sens, s-a interesat de preț, de la o cunoștință a sa D.Ș. și a constatat că la prețul la care poate cumpăra canabis din acea țară, este rentabil să-l aducă în Oradea, deoarece ar putea obține profit în urma vânzării acestui drog.
Mai apoi, inculpatul F.A.M., cu ocazia unei discuții avute cu inculpatul C.D.E., a constatat că nici acesta nu mai are droguri și s-au înțeles să se deplaseze în Olanda, de unde să aducă canabis.
Pentru realizarea acestei rezoluții infracționale, inculpatul C.D.E. a luat legătura prin intermediul yahoo messenger cu numitul H.V.D., pe care-l știa din mun. Oradea și știa că este stabilit în Amsterdam, Olanda.
După ce H.V.D. le-a comunicat inculpaților că îi poate ajuta să procure din Amsterdam, Olanda cannabis, în data de 08 decembrie 2010, cei doi inculpați, respectiv F.A.M. și C.D.E., au plecat la Amsterdam cu autoturismul inculpatului F.A.M., marca V. și au ajuns în această localitate în data de 09 decembrie 2010, seara, s-au întâlnit cu H.V.D. într-un local din localitate și deoarece acesta le-a relatat inculpaților că nu a reușit să le facă rost de canabis, conform înțelegerii inițiale, cei doi inculpați s-au întors în țară, urmând să efectueze o nouă deplasare în Amsterdam, după ce H.V.D. le va confirma că a reușit să le procure canabisul.
în acest sens, după ce H.V.D. le-a confirmat că există canabis și că le poate face rost, cei doi inculpați, în data de 18 decembrie 2010, cu același autoturism arătat mai sus și au ajuns în Amsterdam la data de 19 decembrie 2010, în jurul prânzului, când s-au întâlnit cu H.V.D. într-un local din Amsterdam.
La locul de întâlnire s-a prezentat și un alt cetățean român, rămas neidentificat, care a dus cu el o pungă cu canabis, în condițiile în care inculpații F.A.M. și C.D.E. doreau să achiziționeze 100 de grame la un preț de 5 euro/gram, respectiv o sumă totală de 500 euro, la care fiecare dintre inculpați a contribuit cu câte jumătate, respectiv cu câte 250 euro.
După ce cei 4 au confecționat artizanal un joint din canabisul adus de cetățeanul român rămas necunoscut și l-au consumat, constatând că drogul este de calitate, inculpații au decis să achiziționeze canabis de la această persoană.
în condițiile în care această persoană neidentificată avea asupra sa în total 120 grame de canabis și nu 100 cum doreau inculpații să cumpere, inculpatul F.A.M. a decis să achiziționeze întreaga cantitate, sens în care a mai avansat el o sumă de 100 euro, astfel că au remis în schimbul celor 120 grame canabis suma de 600 euro.
Mai apoi, inculpații au ascuns acest canabis sub capacul de la filtrul de aer din compartimentul motor al autoturismului inc. F.A.M. și au pornit spre România.
întrucât se cunoștea că inculpații vor intra în țară având asupra lor canabis (împrejurare ce a rezultat din comunicațiile telefonice interceptate în mod autorizat ale inc. F.A.M.), la data de 21 decembrie 2010, procurorul D.I.I.C.O.T. ce instrumentează cauza a delegat organele de cercetare penală ale poliției judiciare, din cadrul BCCO Oradea, să îi surprindă pe inculpați atunci când introduc în țară prin Punctul de Trecere Frontieră Borș canabisul, după cum rezultă din Ordonanța de delegare aflată la dosarul cauzei.
La data de 22 decembrie 2010, în jurul orelor 06:30 s-a prezentat la intrarea în țară în Punctul de Trecere Frontieră Borș autoturismul V., aparținând inculpatului F.A.M., condus de acesta, iar pe scaunul din dreapta față se găsea inc. C.D.E.
Procedându-se la verificarea autoturismului în care se găseau inculpații, în compartimentul filtrului de aer a fost descoperită o pungă din nailon transparent cu mărimea 16/13 cm., în care se găsea materie vegetală de culoare verde-olive, cu miros înțepător ce părea a fi canabis.
Procedându-se la cântărirea acesteia s-a constatat că are o greutate brută de 144 grame, din care o mică cantitate a fost testată cu trusa narcotest, reacționând pozitiv la canabis, după care punga a fost introdusă într-un plic închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimisă la laborator pentru expertizare.
Toate aceste împrejurări au fost consemnate în procesul-verbal de constatare și planșa foto aferentă, aflate la dosarul cauzei.
Cu același prilej, s-a ridicat din autoturism un bon emis de o stație de carburanți din Amsterdam, cu ajutorul căruia se face dovada că inculpații au cumpărat canabisul din această localitate.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 23 decembrie 2010 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 119,7 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Cantitatea de 5,0 grame canabis, reprezentând contraproba și cantitatea de 113,0 grame canabis rămasă în urma analizelor de laborator, au fost ambalate și sigilate cu sigiliu și a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. -D.C.J.S.E.O., conform dovezii din 14 februarie 2011.
Faptele inculpatului F.A.M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Faptele inculpatului C.D.E. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000, trafic internațional de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Faptele inculpatului M.M.I. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Faptele inculpatului U.A.F. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Faptele inculpatului C.A.M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Faptele inculpatului P.O.P. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Faptele inculpatei H.A.J. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Faptele inculpatului A.O.M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/200, trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpaților, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), circumstanțele reale ale comiterii faptelor, cantitatea de droguri traficată, tipul acestora, numărul actelor materiale care intră în componența infracțiunilor continuate acolo unde a fost reținută această formă, perioada de timp în care și-au desfășurat activitatea infracțională, circumstanțele personale ale inculpaților care au avut o atitudine sinceră, de cooperare cu organele judiciare și de regret a faptelor comise.
De asemenea s-a avut în vedere faptul că inculpații în prezent fie lucrează, fie sunt în continuarea studiilor după cum rezultă din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar. în ceea ce îl privește pe inculpatul U. avem în vedere și faptul că după sesizarea organelor judiciare, acesta s-a supus benevol la trei testări pentru depistarea consumului de droguri rezultatul fiind negativ în toate cele trei cazuri.
De asemenea instanța a avut în vedere că toți inculpații au înțeles să uzeze de procedura prevăzută de art. 3201C. proc. pen. și va aplica acestora reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de acest text de lege. De asemenea în favoarea inculpaților va fi reținută și dispoziția art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât poziția procesuală a acestora în cursul urmăririi penale a dus la identificarea și tragerea la răspundere penală și a altor persoane implicate în traficul de droguri.
Pentru inculpați instanța a reținut în favoarea acestora circumstanțe atenuante apreciind că se impune raportat la poziția sinceră, regretul manifestat și lipsa antecedentelor penale (cu excepția inculpatului A.O.M.).
Pentru aceleași considerente expuse mai sus, instanța a apreciat că scopul pedepselor poate fi atins și fără privare de libertate, și că obligațiile care pot fi impuse inculpaților în cazul aplicării unor pedepse cu suspendare sub supraveghere sunt în măsură să asigure reeducarea acestora.
în ceea ce îl privește pe inculpatul A.O.M. tribunalul a reținut că acesta are antecedente penale, însă acestea nu pot constitui primul termen al recidivei deoarece condamnările anterioare privesc fapte comise în timpul minorității. Acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 2096/2006 a Judecătoriei Oradea la o pedeapsă de 1 an 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării ei. De asemenea, prin sentința penală nr. 131/2007 a Tribunalului Bihor s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere. Prin sentința penală nr. 1232/2008 a Judecătoriei Oradea, după condamnarea sa pentru faptele pentru care a fost judecat în acea cauză, s-a dispus anularea suspendărilor dispuse prin cele două hotărâri anterior menționate, iar în urma efectuării contopirii ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracțiuni, acestuia i s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 1 an 10 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe perioada unui termen de încercare de 3 ani 10 luni. întrucât infracțiunile din prezenta cauză sunt comise în termenul de încercare, se impune a se face aplicarea dispozițiilor art. 864C. proc. pen., iar ca urmare a acestora, modalitatea de executare pentru pedeapsa rezultantă a urmat a fi în regim de detenție.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.O.M. solicitând desființarea hotărârii apelate potrivit dispozițiilor art. 3859pct. 14 C. proc. pen. învederează instanței că a recunoscut faptele, i s-a reținut art. 3201C. proc. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 74 din C. pen. și i s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani, 6 luni închisoare și s-a revocat beneficiul suspendării pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1232/2008 a Judecătoriei Oradea. Solicită instanței a se da o eficiență mai mare pedepsei în sensul reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr. 46/A din 29 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.O.M., împotriva sentinței penale nr. 289 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON, cheltuieli judiciare în apel.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform prevederilor art. 371 alin. (2) și art. 378 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că aceasta este legală și temeinică, iar apelul formulat de inculpatul apelant A.O.M. apare ca neîntemeiat, urmând a fi respins.
S-a arătat că din actele și lucrările aflate la dosar rezultă că, în luna iulie 2009 inculpatul A.O.M. a cumpărat de la D.D.I. (acesta nu recunoaște efectuarea tranzacțiilor) în patru împrejurări câte 10 grame canabis cu suma de 30-40 RON/gram. Drogurile cumpărate erau ambalate în folie de aluminiu în doze de câte 1 gram. Drogul cumpărat a fost destinat vânzării și consumului propriu. Inculpatul a vândut investigatorului acoperit și colaboratorilor acestuia aproximativ 13 grame, altă parte a vândut-o lui B.C.M.
Prin ordonanța nr. 6/A/2009 s-a introdus în cauză investigatorul acoperit P.C. și colaboratorul acestuia G.R., pe o perioadă de 30 de zile de la 06 iulie 2009 la 14 august 2009, pentru a procura cantitatea de până la un kg. Hașiș și un kg. canabis.
în baza autorizației indicate mai sus, al data de 06 iulie 2009, în jurul orelor 18:40, investigatorul acoperit P.C. și colaboratorul acestuia s-au deplasat pe strada S. din mun. Oradea, în apropierea podului de pontoane, în vederea cumpărării de canabis de la inculpatul A.O.M., sens în care colaboratorul acoperit s-a întâlnit cu acesta și în schimbul sumei de 140 RON a primit de la inculpat 2 bucăți de folie de aluminiu, în care se afla materie vegetală de culoare verde-olive, cu miros înțepător de canabis, pe care imediat le-a remis investigatorului acoperit, iar acesta la rândul său le-a înmânat ofițerului de legătură din cadrul BCCO Oradea.
Ofițerul de legătură a procedat la cântărirea canabisului, rezultând o cantitatea brută de 1,2 grame și a testat canabisul cu trusa narco-test, rezultatul fiind pozitiv la canabis. Mai apoi, a introdus canabisul într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 06 iulie 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Timișoara, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,6 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Proba înaintată, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
Prin ordonanța nr. 7/A din 07 iulie 2009 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, s-a autorizat folosirea în cauză a colaboratorului investigatorului deja autorizat, cu numele de cod K.Ș., pe o perioadă de 30 de zile de la 07 iulie 2009 la 05 august 2009.
în baza autorizațiilor emise în condițiile arătate mai sus, la data de 07 iulie 2009, în jurul orelor 16:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorii săi G.R. și K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 17:00, cei doi colaboratori s-au întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul I., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 210 RON trei bucăți de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat G.R., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat canabisul, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit canabisul (rezultând 1,7 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 07 august 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Timișoara, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,72 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Proba înaintată, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
La data de 08 iulie 2009, în jurul orelor 16:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorii săi G.R. și K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 16:40, cei doi colaboratori s-au întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul I., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 70 RON o bucată de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat G.R., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat canabisul, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit canabisul (rezultând 0,4 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 05 august 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Timișoara, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,19 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Proba înaintată, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
La data de 11 iulie 2009, în jurul orelor 15:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorii săi G.R. și K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 15:40, cei doi colaboratori s-au întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul I., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 140 RON două bucăți de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat G.R., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat canabisul, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit canabisul (rezultând 0,8 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 03 august 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Timișoara, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,40 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Proba înaintată, a fost consumată în procesul analizelor de laborator
La data de 16 iulie 2009, în jurul orelor 15:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorul său K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 15:30, colaboratorul K.Ș. s-a întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul l., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 140 RON două bucăți de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat K.Ș., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat canabisul, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit canabisul (rezultând 1,2 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 21 iulie 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 0,7 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Proba înaintată, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
La data de 22 iulie 2009, în jurul orelor 15:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorul său K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 15:30, colaboratorul K.Ș. s-a întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul l., unde inculpatul a intrat în autoturismul investigatorului acoperit, au făcut cunoștință și mai apoi a remis contra sumei de 180 RON, trei bucăți de folie de aluminiu în care se găsea canabis, investigatorului acoperit P.C.
Investigatorul acoperit a remis imediat canabisul, persoanei sale de legătură, din cadrul BCCO - Oradea, care a cântărit canabisul (rezultând 2,5 grame brut) și l-a introdus într-un plic pe care l-a închis și sigilat cu sigiliu, urmând a fi trimis la laborator pentru analize.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico-Științifică din 27 iulie 2009 emis de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, rezultă că proba supusă examinării, ambalată și sigilată cu sigiliu, găsit intact, este constituită din 1,6 grame canabis, în care s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Canabis.
Canabisul face parte din categoria drogurilor de risc, fiind prevăzută în Tabelul - Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Cantitatea de 1,0 grame canabis, rămasă în urma analizelor de laborator, a fost ambalată și sigilată cu sigiliu și a fost depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O., conform dovezii din 25 august 2009, canabis care va fi confiscat.
Curtea de Apel a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului A.O.M. pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză dând faptelor săvârșite de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Analizând cauza din perspectiva dispozițiilor cuprinse în art. 52 C. proc. pen., instanța de fond în mod corect, a constatat că ansamblul probator administrat este în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul.
De asemenea, situația de fapt avută în vedere de prima instanță este una corectă, evenimentele derulându-se în modalitatea prezentată de instanța de fond.
Situația de fapt descrisă mai sus, este dovedită în cauză.
Cu ocazia judecării cauzei în apel inculpatul a recunoscut faptele solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc în baza art. 3201C. proc. pen. ce i-au fost reținute de prima instanță, menținându-și declarațiile date.
S-a reținut că instanța de fond a administrat un probatoriu complet pe care l-a interpretat just în lumina dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. și pe baza acestuia a reținut situația de fapt și a făcut încadrarea în drept.
Astfel, cu privire la critica vizând netemeinicia pedepsei principale sub aspectul cuantumului, curtea a constatat că aceasta este nefondată. Pedeapsa aplicată inculpatului, cât și modalitatea de executare au fost corect individualizate de către instanța de fond.
Cu privire la solicitarea formulată de inculpat în sensul de a se reduce pedeapsa, instanța de control judiciar a considerat-o inaplicabilă întrucât prima instanță a făcut aplicarea art. 74 și 76 C. pen. cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special.
Față de situația de fapt reținută corect de instanța de fond, Curtea de Apel a constatat că încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpat este corespunzătoare, că vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită, iar pedeapsa aplicată acestuia a fost corect individualizată.
Așa fiind, instanța a apreciat că o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare cu privare de libertate este îndestulătoare pentru realizarea scopului acesteia - de reeducare a inculpatului și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul A.M.O., criticând-o cu privire la individualizarea pedepsei pe care o consideră exagerată față de circumstabțele sale personale și a solicitat redozarea acesteia.
Recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul A.O.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/200, trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deținere în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 16 din Legea nr. 143/2000.
S-a reținut în sarcina inculpatul A.O.M. că în luna iulie 2009 a cumpărat de la D.D.I., în patru împrejurări câte 10 grame canabis cu suma de 30-40 RON/gram. Drogurile cumpărate erau ambalate în folie de aluminiu în doze de câte 1 gram. Drogul cumpărat a fost destinat vânzării și consumului propriu. Inculpatul a vândut investigatorului acoperit și colaboratorilor acestuia aproximativ 13 grame, altă parte a vândut-o lui B.C.M.
S-a reținut că la data de 06 iulie 2009, în jurul orelor 18:40, investigatorul acoperit P.C. și colaboratorul acestuia s-au deplasat pe strada S. din mun. Oradea, în apropierea podului de pontoane, în vederea cumpărării de canabis de la inculpatul A.O.M., sens în care colaboratorul acoperit s-a întâlnit cu acesta și în schimbul sumei de 140 RON a primit de la inculpat 2 bucăți de folie de aluminiu, în care se afla materie vegetală de culoare verde-olive, cu miros înțepător de canabis, pe care imediat le-a remis investigatorului acoperit, iar acesta la rândul său le-a înmânat ofițerului de legătură din cadrul BCCO Oradea.
Ofițerul de legătură a procedat la cântărirea canabisului, rezultând o cantitatea brută de 1,2 grame și a testat canabisul cu trusa narco-test, rezultatul fiind pozitiv la canabis.
La data de 07 iulie 2009, în jurul orelor 16:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorii săi G.R. și K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 17:00, cei doi colaboratori s-au întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul l., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 210 RON trei bucăți de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat G.R., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
La data de 08 iulie 2009, în jurul orelor 16:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorii săi G.R. și K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 16:40, cei doi colaboratori s-au întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul l., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 70 RON o bucată de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat G.R., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
La data de 11 iulie 2009, în jurul orelor 15:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorii săi G.R. și K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 15:40, cei doi colaboratori s-au întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul l., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 140 RON două bucăți de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat G.R., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
La data de 16 iulie 2009, în jurul orelor 15:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorul său K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 15:30, colaboratorul K.Ș. s-a întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul l., în zona localului R., unde inculpatul a remis contra sumei de 140 RON două bucăți de folie de aluminiu, în care se găsea canabis, colaboratorului autorizat K.Ș., care mai apoi a remis canabisul investigatorului acoperit P.C.
La data de 22 iulie 2009, în jurul orelor 15:00 investigatorul acoperit P.C. s-a întâlnit cu colaboratorul său K.Ș., în mun. Oradea, în vederea cumpărării de la inculpatul A.O.M. a unei cantități de canabis.
în jurul orelor 15:30, colaboratorul K.Ș. s-a întâlnit cu inculpatul în mun. Oradea, în cartierul I., unde inculpatul a intrat în autoturismul investigatorului acoperit, au făcut cunoștință și mai apoi a remis contra sumei de 180 RON, trei bucăți de folie de aluminiu în care se găsea canabis, investigatorului acoperit P.C.
Situația de fapt descrisă mai sus, este dovedită cu întregul material probator administrat în cauză.
Cu ocazia judecării cauzei în apel inculpatul a recunoscut faptele ce i-au fost reținute de prima instanță, menținându-și declarațiile date și a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc în baza art. 3201C. proc. pen.
în ce privește pedeapsa aplicată, înalta Curte constată că aceasta este just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ținându-se seama de dispozițiile generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă, de gradul de pericol social al infracțiunii, de persoana infractorului și de împrejurările în care s-a comis fapta.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
La aplicarea pedepsei inculpatului, s-au avut în vedere atitudinea sinceră și disponibilitatea acestuia de a colabora cu organele de anchetă, cantitatea de drog traficată și împrejurarea că nu se află la prima faptă, astfel că la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare s-a ajuns ca urmare a revocării în baza art. 864C. pen. cu referire la art. 1101C. pen. a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1232 din 03 noiembrie 2008 a Judecătoriei Oradea.
Având în vedere pericolul social deosebit de ridicat și real al infracțiunilor comise, împrejurările în care s-au săvârșit, consecințele acestora și valorile sociale afectate, impactul unor astfel de fapte asupra sănătății publice și al vieții celor cărora li se crează dependență, înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată și nu se impune redozarea.
Este cunoscut faptul că infracțiunea de trafic de droguri de risc aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea persoanei, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, cu impact social deosebit, iar sancționarea acesteia trebuie făcută în mod real, astfel încât să-și atingă scopul educativ și preventiv.
Față de cele menționate, înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 3713/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3590/2012. Penal → |
---|