ICCJ. Decizia nr. 3750/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3750/2012
Dosar nr. 8700/99/2011/a14
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel laşi, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii F.G. şi F.M. împotriva sentinţei penale nr. 339 din 6 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul laşi, a dispus în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat legală şi temeinică arestarea preventivă a celor doi inculpaţi iar în temeiul art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor F.G. şi F.M.
Instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpaţii F.M. şi F.G. au fost arestaţi preventiv prin încheierea de şedinţă nr. 35 din 13 martie 2011 a Tribunalului laşi, emiţându-se pe numele acestora mandatele de arestare preventivă nr. 14/U din 13 martie 2011 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul F.G. şi nr. 15/U din 13 martie 2011 privind pe inculpatul F.M. pentru o perioadă de 29 zile, în temeiul dispoziţiilor art. 136, 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura fiind dispusă în cursul urmăririi penale şi a fost prelungită şi menţinută în cursul judecăţii, în acord cu dispoziţiile prevăzute de art. 136, 143, 148 lit. f), 1491 şi 151 C. proc. pen., şi în acord cu dispoziţiile art. 3001 şi 3002 şi art. 160b C. proc. pen.
Prin sentinţa penală de condamnare, după condamnarea inculpaţilor, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi s-a dedus durata arestării preventive la zi, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Astfel s-a apreciat că măsura arestării preventive a inculpaţilor este legală şi temeinică, dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale prin care este reglementată.
Baza factuală care constituie premisa arestării preventive a inculpaţilor nu s-a modificat, pentru aceasta existând probe şi indicii temeinice care justifică bănuiala rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunea pentru care sunt judecaţi în prezenta cauză, în sensul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen.
Temeiul de arestare iniţial, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent şi continuă să fundamenteze măsura arestării preventive a inculpaţilor, atât sub aspectul duratei pedepsei prevăzută de lege cât şi sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaţilor o reprezintă pentru ordinea publică, prezervarea ordinii publice continuând să fie prevalentă datelor ce ţin de persoana inculpaţilor.
Pericolul pentru ordinea publică se deduce din modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că au săvârşit fapta, modalitatea şi circumstanţele reale ale comiterii ei, natura şi gradul de pericol social a acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
Totodată, s-a apreciat că măsura arestării preventive nu încalcă prezumţia de nevinovăţie a inculpaţilor în comiterea infracţiunii, elementele de fapt şi de drept ce trebuie examinate şi analizate în cazul măsurilor preventive, nefiind aceleaşi cu cele care trebuie examinate şi care fundamentează fapta şi vinovăţia inculpaţilor în urma cercetării judecătoreşti şi care constituie obiect al judecăţii. În cazul măsurii arestării preventive se examinează indicii şi probe care justifică bănuiala rezonabilă de comitere a faptelor prevăzute de legea penală precum şi incidenţa cazurilor de arestare preventivă prev. de art. 148 C. proc. pen. care nu înfrâng prezumţia de nevinovăţie.
În ceea ce priveşte durata arestării preventive a inculpaţilor, Curtea de Apel laşi a reţinut că raportat la fazele procesuale parcurse în dosarul penal cât şi la complexitatea cauzei, ansamblul probatoriu administrat şi celeritatea desfăşurării procedurilor, aceasta se circumscrie duratei rezonabile de arestare a inculpaţilor.
Cum temeiul iniţial de arestare preventivă, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă şi în prezent, nu s-a modificat şi nu s-a schimbat aşa încât să devină incidente dispoziţiilor art. 139 C. proc. pen. privind înlocuirea sau revocarea măsurii preventive, temeiul de arestare preventivă impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, pentru considerentele că prezervarea ordinii publice continuă să fie prevalentă datelor ce ţin de persoana inculpaţilor în desfăşurarea procedurilor penale intervenind o hotărâre penală de condamnare chiar nedefinitivă, temei al legitimei privări de libertate conform art. 5 lit. a) C.E.D.O., condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite sub ambele aspecte, ca şi dispoziţiile art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Având în vedere aspectele învederate anterior, instanţa, în temeiul art. 160b alin. (1) şi (3), art. 300 C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor F.G. şi F.M., iar conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul inculpaţilor nu este fondat.
Potrivit prevederilor art. 3002 rap. la art. 160b C. proc. pen., în cauzele în care inculpaţii sunt arestaţi, instanţa legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive şi punerea în libertate a inculpatului.
Prin urmare, în raport cu prevederile mai sus menţionate, revocarea arestării preventive nu poate fi dispusă decât în condiţiile în care temeiurile care au stat la baza arestării nu mai subzistă.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, se constată că instanţa de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă şi că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O. s-a stabilit că detenţia este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de omor calificat (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.M.), respectiv de omor calificat şi deosebit de grav (în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.G.) pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea în primă instanţă, lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din natura şi modalitatea de comitere a faptei, constând în aplicarea de către inculpaţii F.M. şi F.G., de lovituri repetate cu pumnii şi picioarele peste cap şi torace, victimei T.M., lovituri de intensitate deosebită care i-au produs leziuni interne ce au condus în cele din urmă la decesul acesteia, cât şi din lezarea unei valori sociale fundamentale, cum este viaţa persoanei.
În egală măsură, la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere şi datele care caracterizează persoana inculpatului F.G., care nu se află la primul impact cu legea penală, acesta suferind o condamnare anterioară tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de violenţă, respectiv tentativă la omor calificat.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate relevă nu doar o periculozitate infracţională, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea inculpaţilor în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Aşa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă şi nu impun judecarea inculpaţilor în stare de libertate şi nici înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, neprivativă de libertate, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale şi administrate în cursul cercetării judecătoreşti au oferit indicii cu privire la vinovăţia inculpaţilor, neexistând garanţii că luarea unor măsuri neprivative de libertate faţă de inculpaţi ar asigura buna desfăşurare a procesului penal.
Totodată, condamnarea inculpaţilor în primă instanţă, la pedeapsa de 15 ani închisoare (inculpatul F.M.), respectiv 16 ani închisoare (inculpatul F.G.), chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăţia inculpaţilor şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
În ceea ce priveşte susţinea apărătorului din oficiu al inculpatului F.G. conform căreia acesta este arestat din data de 13 martie 2011, aceasta nu poate fi primită întrucât durata termenului rezonabil este în relaţie directă cu complexitatea cauzei, dată de natura şi gravitatea infracţiuni, felul, natura şi diversitatea probelor.
Nici susţinerea apărătorului din oficiu al inculpatului F.M. referitoare la atitudinea sinceră a acestuia nu poate fi avută în vedere la acest moment de către înalta Curte, întrucât restrângerea libertăţii individuale este justificată în circumstanţele cazului, împrejurările invocate în favoare, referitoare la situaţia personală a inculpatului şi buna conduită avută înainte de formularea acuzaţiilor fiind lipsite de relevanţă şi totodată insuficiente pentru a determina luarea unei măsuri mai puţin severe.
Faţă de considerentele expuse, înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpaţilor F.G. şi F.M. neputând fi atins în cauză prin punerea acestora în libertate.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de recurenţii inculpaţi F.G. şi F.M. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel laşi, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.G. şi F.M. împotriva încheierii din 01 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel laşi - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, în dosarul nr. 8700/99/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3781/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3749/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
