ICCJ. Decizia nr. 3737/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3737/2012
Dosar nr. 5175/111/2010
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 266 din 24 noiembrie 2011, Tribunalul Bihor, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 42 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.C.D., la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II, b) şi c) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. cu referire art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 267.453,69 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă ce urmează a fi reactualizată la zi în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, în favoarea părţii civile SC F. SRL Oradea.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 republicată corelat cu art. 21 lit. g) din aceeaşi lege s-a dispus comunicarea câte unei copii a hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului Mureş şi Oficiul Registrului Comerţului Bihor, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în vederea efectuării înregistrărilor ce se impun în Registrul Comerţului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost trimis în judecată inculpatul B.C.D. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se în sarcina acestuia că în perioada iulie-august 2008, în calitate de administrator al SC C.T.I. SRL Reghin, cu ocazia achiziţionării unor produse din carne de pasăre în valoare totală de 312.444,31 lei în baza a 7 facturi fiscale emise de SC F. SRL Oradea, a indus şi menţinut în eroare reprezentanţii acestei societăţi, predându-le ca mijloc de plată un număr de 7 bilete la ordin în valoare totală de 229.690,44 lei, ce au fost refuzate la plată din lipsă totală disponibil în cont. Ulterior inculpatul a cesionat părţile sociale ale SC C.T.I. SRL Reghin, renunţând la calitatea de administrator pe care o deţinea în firmă, fără a aduce la cunoştinţă acest aspect reprezentanţilor SC F. SRL Oradea.
Audiat fiind la finalul cercetării judecătoreşti (în condiţiile în care la primul termen de judecată inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere) acesta nu a recunoscut comiterea faptei, susţinând că nu a avut niciun moment intenţia de a induce în eroare partea civilă, neplata mărfii achiziţionate datorându-se unui impas financiar care a survenit la scurt timp după începerea relaţiei cu această societate. Inculpatul a declarat că a distribuit mai departe marfa, pe care a comercializat-o la diverse societăţi comerciale, fără a le putea preciza denumirea, dat fiind timpul scurs, iar pe de altă parte au existat situaţii când marfa s-a degradat, prilej cu care încheia procese verbale pe care însă nu le mai deţine. In momentul în care a conştientizat că se află într-un impas financiar, sfătuit de prieteni, a decis să vândă societatea, fapt pe care l-a adus la cunoştinţa reprezentanţilor SC F. SRL Oradea, care nu au avut nimic de obiectat.
Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală, instanţa a reţinut următoarele:
În luna iunie 2008, inculpatul a preluat părţile sociale de la SC C.T.I. SRL Reghin jud. Mureş, devenind administrator al acestei firme, avându-l ca şi coasociat pe numitul P.C.
După preluarea firmei, inculpatul a făcut un studiu de piaţă şi a ajuns la concluzia că este rentabil să dezvolte relaţii comerciale cu partea vătămată SC F. SRL Oradea, care are obiect principal de activitate creşterea păsărilor, procesarea şi comercializarea cărnii de pasăre.
În aceste condiţii, în cursul lunii iulie 2008, inculpatul şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona produse din carne de pasăre de la această societate, contactând telefonic reprezentantul legal al acesteia, respectiv pe numitul P.S.M. care i-a comunicat actele pe care trebuie să le transmită pentru a putea perfecta relaţiile comerciale.
Inculpatul s-a conformat şi a trimis prin fax actele solicitate de reprezentantul părţii vătămate, respectiv copie de pe certificatul de înmatriculare a societăţii şi buletinul de identitate. În continuare, P.S.M. a completat un contract de vânzare-cumpărare între cele două societăţii pe care l-a transmis prin fax inculpatului spre semnare, acesta s-a conformat şi l-a trimis înapoi în aceeaşi modalitate. S-a precizat că înscrisul original al contractului de vânzare- cumpărare încheiat la data de 10 iulie 2008 a fost trimis inculpatului o dată cu prima livrare de marfă din 10 iulie 2008, prin şoferul unităţii, contract pe care inculpatul l-a semnat, ştampilat, restituindu-l reprezentantului societăţii prin acelaşi şofer (filele 48-50 dosar urm. pen.)
Ca modalitate de plată înscrisă în contract, s-a stabilit ca marfa să fie achitată în momentul ridicării acesteia de la vânzător, cu ordin de plată sau în numerar. Dacă se acorda un termen de plată, acesta se specifica pe factura emisă, iar în vederea achitării preţului la data stabilită, cumpărătorul urma să emită bilet la ordin.
Astfel, a fost livrată marfa după cum urmează: factura fiscală din 10 iulie 2008 în valoare de 42.316,65 lei; factura fiscală din 17 iulie 2008 în valoare de 19.174,13 lei; factura fiscală din 22 iulie 2008 în valoare de 69.327,48 lei; factura fiscală din 31 iulie 2008 în valoare de 101.073,83 lei; factura fiscală din 07 august 2008 în valoare de 70.443,84 lei; factura fiscală din 12 august 2008 în valoare de -6,62 lei şi factura fiscală din 14 august 2008 în valoare de 10.115 lei.
Valoarea totală a produselor livrate a fost de 312.444.31 lei, din care a fost achitată suma de 43.586,69 lei, rămânând de achitat diferenţa în sumă de 268.857,62 lei. În faţa instanţei de judecată, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 267.453,69 lei, actualizată în funcţie de indicele de inflaţie, inculpatul achitând suma de 1.404,50 lei cu chitanţa din data de 3 noiembrie 2011.
Ca modalitate de derulare a relaţiilor contractuale, inculpatul comanda telefonic cantitatea de marfă dorită, iar în ziua livrării vorbea la telefon cu şoferii părţii vătămate ce efectuau transportul, le indica locul de întâlnire. Niciodată însă locul de întâlnire nu a fost stabilit la sediul firmei inculpatului nici măcar pe raza localităţii Reghin. Şoferii angajaţi la partea civilă au efectuat transporturile de marfă solicitate de inculpat, deplasându-se până la intrarea în municipiul Târgu Mureş, unde într-o parcare erau aşteptaţi de inculpat cu alte maşini, iar marfa se încărca în maşinile inculpatului. Tot în parcare erau predate documentele de transport şi în condiţiile în care pentru garantarea achitării contravalorii acestor facturi s-a stabilit ca modalitate de plată biletul la ordin, inculpatul preda şoferilor la fiecare livrare un bilet la ordin cu valoarea mărfii şi data plăţii scadentă.
În acest mod au fost emise de inculpat următoarele bilete la ordin: BO emis la 17 iulie 2008 cu scadenţa la 20 august 2008 în valoare de 19.174,13 lei, BO emis la 22 iulie 2008 cu scadenţa la 26 august 2008 în valoare de 69.327,48 lei, BO emis la 31 iulie 2008 cu scadenţa la 01 septembrie 2008 în valoare de 51.073,83 lei, BO emis la 31 iulie 2008 cu scadenţa 04 septembrie 2008 în valoare de 50.000 lei, BO emis la 07 august 2008 cu scadenţa la 08 septembrie 2008 în valoare de 30.000 lei, BO emis la 07 august 2008 cu scadenţa la 12 septembrie 2008 în valoare de 40.443,84 lei şi BO emis la 14 august 2008 cu scadenţa la 18 septembrie 2008 în valoare de 10.115 lei.
Cu excepţia primului bilet la ordin care a fost refuzat la plată parţial, celelalte bilete la ordin au fost refuzate la plată din lipsă totală disponibil în cont.
Constatând aceste aspecte şi aflând de la şoferi faptul că marfa era descărcată în alte maşini aparţinând inculpatului şi nu la un depozit astfel cum ar fi fost normal, reprezentantul părţii civile P.S.M. a dispus sistarea livrării de marfa, moment în care a fost contactat telefonic de inculpat care i-a cerut să justifice stoparea livrărilor. Reprezentantul părţii civile a condiţionat livrarea de noi cantităţi de marfă de achitarea debitelor restante, context în care inculpatul a promis că până la finele lunii octombrie 2008 va achita întreg debitul, lucru pe care însă nu l-a făcut.
Deşi inculpatul solicita noi cantităţi de marfa în lunile septembrie-octombrie 2008, a omis să-l informeze pe reprezentantul părţii civile că începând cu data de 23 septembrie 2008 nu mai este asociatul şi administratorul SC C.T.I. SRL Reghin deoarece cedase părţile sociale ale firmei numitului S.G., potrivit înscrisului aflat la dosar (fila 116 dosar urm. pen.).
La reţinerea situaţiei de fapt, instanţa a avut în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală: declaraţiile martorilor R.I. şi K.A. angajaţi ai SC F. SRL Oradea în calitate de şoferi, care audiaţi fiind în cursul urmăririi penale (filele 59,60;62,63) au relatat faptul că marfa, respectiv produsele din carne congelată erau încărcate la depozitul SC F. SRL - punct de lucru Salonta, însoţite de facturi fiscale, avize de însoţire a mărfii, certificate de calitate.
Marfa nu era transportată niciodată la sediul SC C.T.I. SRL Reghin, punctul de întâlnire fiind stabilit pe parcursul traseului, de regulă în parcarea Restaurantului D. aflat la intrarea în Târgu Mureş, unde marfa era preluată de inculpatul B.C.D., transbordată într-un alt autovehicul de tonaj mare şi dusă mai departe în alte localităţi din ţară, cu precădere în mun. Bucureşti.
Biletele la ordin erau semnate, ştampilate şi completate de către inculpatul B.C.D. şi înmânate şoferilor angajaţi ai SC F. SRL.
De altfel şi inculpatul a confirmat susţinerile martorilor, arătând faptul că o parte a mărfii a fost comercializată la alte societăţi, fără însă a putea să denumească vreo societate cu care a colaborat, iar altă parte s-a degradat, sens în care a întocmit procese verbale pe care însă nu le mai deţine.
Audiaţi fiind în faţa instanţei (filele 37, 38) martorii şi-au menţinut declaraţiile date, susţinând că li s-a părut suspect în conduita inculpatului orele la care se întâlneau pentru a-i livra marfa - 2.00-3.00, faptul că deşi regula era aceea că marfa se descărca la depozite, inculpatul stabilea ca loc de întâlnire diverse parcări situate la intrarea în Târgu Mureş, marfa fiind transbordată în vehiculele aparţinând inculpatului, şi de fiecare dată fără nici o excepţie, marfa nu era cântărită, fapt ce le-a creat cele mai mari suspiciuni. Şoferii predau factura, avizul de însoţire al mărfii, certificatul de sănătate şi primeau în schimb de la inculpat biletul la ordin, completat, semnat şi ştampilat, înţelegând din susţinerile inculpatului că marfa urma să fie dusă mai departe direct la terţi beneficiari.
Martora G.C.M. (filele 65 urm. pen., respectiv 40 instanţă) a arătat că în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009 a lucrat în cadrul SC F. SRL punct de lucru Abator păsări Salonta în calitate de şef serviciu aprovizionare-desfacere. În această calitate avea ca principale atribuţii coordonarea vânzărilor prin agenţi şi distribuţia mărfii prin şoferii unităţii, dar şi colaborarea cu compartimentul financiar contabil privind documentele de însoţire a mărfii. Aceasta a arătat că la un moment dat la punctul de lucru al societăţii din str. Gestului s-a prezentat o persoană de sex masculin din partea SC C.T.I. SRL Reghin, însă nu a putut preciza numele acesteia. Nu a asistat însă la discuţiile purtate de către administratorul SC F. SRL cu această persoană. A prezentat doar modelele tipizate de contracte de vânzare-cumpărare ce au fost puse la dispoziţia reprezentantului SC C.T.I. SRL în vederea analizării conţinutului acestora. Martora a mai afirmat că nu l-ar putea recunoaşte pe acest reprezentant dacă l-ar vedea.
Numitul P.S.M., reprezentantul părţii civile, în cursul urmăririi penale (filele 16-20 urm. pen.) a relatat modalitatea în care a fost contactat de inculpat atunci când şi-a manifestat dorinţa de a cumpăra carne de pasăre, termenii raporturilor comerciale (în baza contractului de vânzare-cumpărare, la fiecare livrare de marfă inculpatul obligându-se să emită un bilet la ordin scadent la circa 20-30 zile de la data livrării mărfii) precum şi hotărârea pe care a luat-o de a sista livrarea de marfă atunci când în luna septembrie biletele la ordin au fost refuzate, şoferii confirmându-i pe de altă parte că marfa nu era descărcată la un depozit, ci era transbordată în vehiculele inculpatului, în parcări situate la intrarea în Târgu Mureş. La finele declaraţiei, reprezentantul părţii civile a arătat că, în opinia sa, inculpatul a avut intenţia clară de a înşela societatea întrucât, la scurt timp de la achiziţionarea mărfii, acesta a cesionat societatea unei terţe persoane, fără a-i preda acesteia din urmă actele contabile ale firmei.
Audiat fiind în faţa instanţei (fila 41), reprezentantul părţii civile şi-a menţinut declaraţia susţinând în plus următoarele: „.Am convingerea că s-au efectuat verificări asupra bonităţii firmei inculpatului şi de altfel nici nu am avut îndoieli asupra modului cum va decurge relaţia comercială deoarece după prima livrare mi-a fost trimis un bulet la ordin în sumă de aproximativ 42.000 lei iar după introducerea biletului la bancă suma ne-a fost achitată integral. Problemele au apărut cu prilejul celei de-a doua livrări când în mod similar am girat cu biletul la ordin primit de la inculpat în favoarea unui terţ care mi-a adus la cunoştinţă că biletul la ordin a fost onorat la plată doar parţial în cuantum de 1.200 lei aproximativ. Până în momentul în care am aflat de această situaţie privind biletul pentru a doua livrare de marfa, am mai efectuat şi alte livrări pentru care inculpatul în mod similar a emis bilet la ordin dar pentru că scadenţa era la circa 20 de zile nu ajunsesem la momentul la care să le depun în bancă. După ce am aflat de situaţia celui de-al doilea bilet la ordin am stopat livrarea. În acelaşi timp am primit informaţii de la şoferii care transportau marfa că maşinile încărcate opreau într-o parcare în Târgu-Mureş unde erau transferate într-un alt camion, fapt ce încălca normele legale deoarece se prevede obligativitatea depozitării acestei tip de marfa într-un depozit cu temperatură de minus 18 grade şi apoi să fie transportată mai departe. Coroborând aceste aspecte am început să-mi fac evident griji asupra situaţiei în sine. Am luat legătura telefonic cu inculpatul care m-a asigurat că îşi va onora obligaţiile spunând că au intervenit nişte probleme financiare în sensul că la rândul său nu i-ar fi fost achitate nişte sume de alte persoane. îmi promitea că situaţia se va rezolva, mă amâna de fiecare dată dar nici până în momentul de faţă nu mi-a fost achitată suma. Am trimis avocatul firmei să se intereseze despre soarta societăţii şi acesta a aflat că între timp firma fusese cesionată în favoarea altei persoane iar într-o expertiză contabilă efectuată a rezultat că aceste facturi nu fuseseră înregistrate în contabilitate. Chiar după sistarea livrărilor, în convorbirile telefonice inculpatul mi-a solicitat să-i mai livrez marfă deoarece îşi va reveni, dar evident l-am refuzat. Doresc să se mai consemneze că după începerea cercetărilor şi audierii la poliţie, inculpatul m-a mai contactat telefonic rugându-mă să-mi retrag plângerea deoarece o să-mi achite creditul".
Martorul S.G. (filele 66,67 urm. pen.) a relatat că nu a avut cunoştinţă despre modalitatea în care a ajuns să fie numit administrator al SC C.T.I. SRL. îşi aminteşte că în cursul lunii august 2008 a fost contactat de verişorul său Ş.I. care i-a cerut cartea de identitate sub pretextul că se va ocupa de întocmirea documentaţiei necesare în vederea plecării sale la muncă în Germania. Martorul a arătat că după aproximativ o săptămână de zile împreună cu verişorul său s-au deplasat în loc. Reghin unde, într-un bar i-a fost prezentată, de către verişorul său, o persoană de sex masculin. După ce a consumat cca. un litru de coniac împreună cu această persoană necunoscută s-au deplasat într-un birou unde martorul a semnat mai multe documente, fără a cunoaşte conţinutul acestora. Martorul a arătat că după un timp a intrat în posesia documentelor ce le-a semnat şi la citirea atentă a conţinutului lor şi-a dat seama că nu a semnat un contract de muncă ci tranzacţionarea unei societăţi comerciale, de a cărei activitate urma să se ocupe efectiv numitul Ş.I. După ce a citit mai multe documente ale firmei a realizat că societatea nu este în regulă, că are datorii şi atunci verişorul său Ş.I. i-a spus că urmează să o înstrăineze la o altă persoană, cu această ocazie toate documentele contabile ale societăţii rămânând la Ş.I., inclusiv ştampila societăţii şi un cotor de file CEC. Martorul a mai afirmat că verişorul său - Ş.I. a încercat să cesioneze părţile sociale ale firmei şi altor persoane împreună cu care "să tragă ţepe".
Audiat fiind în faţa instanţei (fila 81) martorul şi-a menţinut declaraţiile susţinând că vărul său i-a cerut cartea de identitate promiţându-i că o să-l ajute să obţină un loc de muncă în străinătate. A relatat în continuare că „Reţin că acea carte de identitate a rămas asupra verişorului meu circa 3 zile. După cele 3 zile mi-a restituit buletinul, şi mi-a cerut să mergem la Reghin pentru a semna actele. Ne-am deplasat iniţial în Reghin la un bar unde am consumat în exces băuturi alcoolice, eu împreună cu inculpatul pe care l-am văzut prima şi ultima oară, cu precizarea că verişorul meu nu a rămas la bar ci a plecat. Din câte reţin am ajuns într-o stare avansată de ebrietate, după care ne-am deplasat, cred eu, la un notar, respectiv o doamnă unde am semnat mai multe înscrisuri, cu precizarea că nu am văzut ce semnez întrucât nu avea ochelarii la mine. Eu eram pe deplin convins că semnez nişte acte care mă vor ajuta să plec în Germania la muncă. Doresc să se consemneze că la notar în afară de mine a fost prezent doar un domn pe nume B. care cred că este inculpatul prezent în sala de judecată şi la acea vreme purta mustaţă. Sunt întrebat dacă îl recunosc pe martorul P.C. care se află în sala de judecată şi arăt că nu ştiu cine este şi doar o singură persoană a fost prezentă la notar când am semnat actele. Ulterior semnării acelor acte Ş.I., verişorul meu m-a dus cu maşina la Luduş unde avea un lac, unde am rămas să lucrez împreună cu verişorul meu. Peste circa 3 săptămâni am fost convocat la parchet de către o doamnă procuror din Târgul Mureş care mi-a arătat documentaţia şi am observat că nu am semnat acte pentru plecarea la muncă în străinătate ci acte prin care cumpărasem o societate. După ce m-am întors de la parchet am purtat o discuţie cu Ş.I. căruia i-am relatat ceea ce aflasem şi mi-a spus că nici el nu a avut cunoştinţă de acest aspect".
Audiat fiind, martorul Ş.I. a declarat în cursul urmăririi penale (filele 69-70 urm. pen.) că nu se află în relaţii de prietenie cu inculpatul B.C.D., iar ultima dată când s-a întâlnit cu acesta a fost în cursul anului cu ocazia prezentării la un proces aflat pe rol în care Ş.I. este inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi în care inculpatul C.D. a fost audiat ca martor. Nu s-a întâlnit vreodată la aceeaşi masă cu verişorul său S.G. şi inculpatul B.C.D. Nu a purtat discuţii cu inculpatul B.C.D. legate de preluarea părţilor sociale ale SC C.T.I. SRL Reghin de către verişorul său S.G. Nu a intrat în posesia documentelor contabile ale SC C.T.I. SRL Reghin. Nu cunoaşte vreun bar cu denumirea de R.R. situat în Târgu-Mureş. Nu i-a cerut cartea de identitate şi nu i-a promis vreodată lui S.G. că îl va ajuta să plece la muncă în altă ţară.
În faţa instanţei (fila 64 dosar) martorul şi-a menţinut declaraţia susţinând în plus că: "S.G. s-a oferit să mă ajute cu activităţile desfăşurate la aceste două lacuri cu peşti, iar printre altele mi-a adus la cunoştinţă faptul că şi-ar fi cumpărat o firmă având ca obiect de activitate construcţii şi că pe baza acestei societăţi a şi executat diverse lucrări de construcţii în România. Nu este adevărat că aş fi discutat vreodată cu dânsul posibilitatea de a-i pregăti actele în vederea obţinerii unui contract de muncă în Germania, de asemenea nu este adevărat nici că i-aş fi propus să preia vreodată părţile sociale ale vreunei societăţi comerciale. A rămas la Luduş toată vara anului respectiv circa 2 luni jumătate 3. Printre altele tot acest verişor mi-a mai spus că ar dori să angajeze un credit fără a-mi preciza dacă pe seama societăţii sau pe seama sa ca persoană fizică. Sunt întrebat dacă îl cunosc pe inculpatul B.C., arăt că da, l-am cunoscut în 2001 prin intermediul unor cunoştinţe, nu cunosc dacă acesta deţinea o firmă sau dacă desfăşura activităţi pe seama acestei firme. L-am reîntâlnit în anul 2004 când a fost audiat ca martor într-un proces penal de evaziune fiscală pornit împotriva mea, dosar care nu este finalizat şi se află pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş. Nu contest faptul că iniţial când a ajuns la Luduş, S.G. mi-a spus că intenţiona să plece la muncă în străinătate, dar acest fapt nu avea absolut nici o legătură cu firma de care spunea că dispune deoarece activitatea de construcţii pe seama acestei firme o desfăşura în România".
Analizând depoziţia martorului Ş.I. în contextul întregului ansamblu probator administrat în cauză instanţa a apreciat-o ca nesinceră, acesta urmărind practic să înlăture orice suspiciune a implicării sale în cesionarea pârtilor sociale ale SC C.T.I. SRL. Instanţa de fond a constatat că martorul acreditează ideea că vărul său S.G. şi-ar fi cumpărat o firmă de construcţii intenţionând chiar să-şi angajeze un credit, aspecte infirmate de condiţia simplă a acestuia din urmă, persoană care potrivit declaraţii şi a proceselor verbale de căutare nu avea o ocupaţie stabilă, nici măcar studii medii, lucrând ca şi zilier (în comuna Ogra la momentul audierii, iar ulterior la ferma zootehnică aparţinând numitului S.Z. din aceeaşi localitate), împrejurări care evidenţiază caracterul credibil al declaraţiei martorului S.G., interesat în obţinerea unui loc de muncă în străinătate. De altfel chiar la finele declaraţiei, martorul Ş.I. nu neagă împrejurarea că l-a auzit pe vărul său spunând că intenţionează să plece în străinătate, aspect care nu face decât să întărească poziţia martorului S.G. care relatează că buletinul de identitate i-a fost cerut pentru întocmirea actelor necesare obţinerii unui loc de muncă în străinătate.
În opinia primei instanţe, veridicitatea susţinerilor martorului S.G. nu putea fi pusă la îndoială în condiţiile în care niciodată acesta nu a intrat în posesia documentelor contabile ale firmei, aşa cum ar fi fost normal, acestea fiind aduse ulterior de Ş.I.
Faţă de considerentele mai sus expuse instanţa de fond a înlăturat ca nesinceră declaraţia martorului Ş.I., apreciind că relatările martorului S.G., referitoare la modul în care ar fi avut loc cesiunea părţilor sociale ale SC C.T. SRL se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Pentru a lămuri împrejurările în care firma a fost cesionată de inculpat, a fost audiat martorul P.C. (fila 80 dosar instanţă) care a declarat că nu a desfăşurat nici o activitate pe seama societăţii şi nu poate oferi relaţii asupra activităţii comerciale desfăşurată de inculpat, la notar, la cesionarea firmei a fost prezent S.G. dar nu a purtat nici un fel de discuţii cu acesta din urmă.
Prin adresa din 20 ianuarie 2009 a Gărzii Financiare Mureş s-a comunicat că marfa provenită de la SC F. SRL nu a fost înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii, societatea nu funcţionează la sediul declarat, iar pentru anul 2008 nu au fost depuse declaraţiile fiscale obligatorii la organul fiscal teritorial (fila 82-92 dosar urm. pen.).
Analizând istoricul SC C.T.I. SRL pus la dispoziţie de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, instanţa de fond a constatat că prin cererea depusă la 22 iunie 2008, inculpatul B.C.O. a devenit administratorul acestei societăţi. În luna septembrie inculpatul a cesionat părţile sociale numitului S.G., ce devine astfel administrator al SC C.T.I. SRL, iar prin sentinţa nr. 1924 din data de 26 noiembrie 2008 din dosar nr. 1426/1371/2008 societatea a intrat în procedura falimentului.
Asupra relevanţei probelor mai sus expuse instanţa de fond a reţinut următoarele:
Deşi inculpatul a susţinut că nu a avut intenţia de a induce şi menţine în eroare partea civilă probaţiunea administrată în cauză demonstrează contrariul.
Astfel, derularea relaţiilor comerciale presupune bună credinţă şi încredere între parteneri, corelată cu respectarea scopului în care a fost creat şi reglementat biletul la ordin ca instrument de plată care suplineşte operaţiunile în numerar. Cu privire la intenţiile reale ale inculpatului instanţa de fond a remarcat că, activitatea infracţională a decurs într-o perioadă relativ scurtă, respectiv aproximativ 3 luni de zile, din luna iunie 2008, momentul achiziţionării părţilor sociale ale firmei SC C.T.I. SRL, până în luna septembrie 2009, momentul înstrăinării părţilor sociale ale firmei către numitul S.G.
Pentru a câştiga încrederea reprezentanţilor societăţii vătămate, inculpatul B.C.D. face o primă comandă în valoare de cea. 13.000 lei marfa este livrată pe bază de factură, iar acesta o achită la scadenţă.
Au urmat celelalte comenzi şi livrările de marfă pe parcursul lunii iulie 2008 şi începutul lunii august 2008, comenzi ce au fost onorate însă nu au mai fost achitate.
Inculpatul arată că i-a rugat pe reprezentanţii SC F. SRL să nu introducă bilete la ordin la plată aducându-le la cunoştinţă că nu are disponibil în cont, dar conform contractului şi BO emise, scadenţa acestora a fost stabilită la 30 de zile de la livrarea mărfii, tocmai de aceea comenzile au fost efectuate la interval de cca. o săptămână de zile, inculpatul cunoscând faptul că părţile sociale ale firmei vor fi înstrăinate.
Deşi acumulase un debit destul de ridicat, la începutul lunii septembrie 2009 inculpatul B.C.D. cesionează părţile sociale ale SC C. T.I. SRL unei persoane necunoscute, racolate dintr-un bar, tară însă a notifica sau a aduce la cunoştinţa reprezentaţilor SC F. SRL acest aspect.
Un alt aspect ce a fost reţinut de prima instanţă implică Notele de constatare întocmite de către comisarii Gărzii Financiare Mureş, în cuprinsul cărora s-a învederat că firma SC C.T.I. SRL Reghin nu funcţiona la sediul declarat, nu a depus declaraţiile fiscale obligatorii aferente anului 2008 semestrului II, nu a fost găsită marfa la sediul acesteia, nu a fost găsite facturi storno de marfă, astfel că marfa a fost comercializată fără a fi înregistrate operaţiunile în contabilitatea firmei.
Chiar faptul că marfa nu a fost transportată la sediul societăţii din loc. Reghin, fiind transportată noaptea, fără a fi cântărită, în parcări situate la intrarea în Târgu Mureş, în vehicule aparţinând inculpatului şi apoi distribuită, denotă intenţia vădită a inculpatului de a induce în eroare partea civilă. Inculpatul a susţinut că ar fi comercializat marfa la terţe societăţi comerciale iar o parte s-a degradat, însă nu a adus nicio probă în dovedirea susţinerilor sale, afirmând că nu cunoaşte denumirea acestor societăţi, a încheiat procese-verbale cu privire la degradarea mărfii, dar pe care nu le mai deţine. Mai mult, potrivit notelor de constatare întocmite de organele abilitate, marfa a fost comercializată mai departe fără a fi înregistrate operaţiunile în contabilitatea firmei, astfel că nu există nici o dovadă privind sumele de bani încasate de inculpat.
Cu privire la cererea formulată de inculpat prin apărător ales în sensul schimbării încadrării juridice prin înlăturarea alin. (2) instanţa de fond a apreciat-o ca nefondată. Biletele la ordin emise de inculpat reprezintă mijlocul fraudulos prin care acesta a indus şi menţinut în eroare partea civilă. Acestea au fost completate, semnate şi ştampilate de inculpat, predate apoi şoferilor pentru a le remite reprezentantului părţii civile, constituindu-şi obligaţia de plată a sumelor datorate şi asigurând-o cu disponibilul la bancă, ce era însă inexistent.
S-a reţinut astfel de către instanţa de fond că fapta inculpatului B.C.D. care în perioada iulie-august 2008 a achiziţionat marfă de la partea civilă SC F.I. SRL Oradea, iar în calitatea sa de asociat şi administrator la SC C.T.I. SRL Reghin, jud. Mureş, a predat un număr de 7 bilete la ordin, fără a asigura disponibil în cont şi de a cesiona părţile sociale ale firmei imediat după termenele de scadenţă, fără a mai plăti marfa, constituie infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text în baza cărui instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza II, b) şi c) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere împrejurările şi modul concret de săvârşire a faptei, inculpatul achiziţionând într-o perioadă scurtă de timp mărfuri în valoare mare pentru plata căreia a predat un număr de 7 bilete la ordin, iară acoperire, urmarea socialmente periculoasă concretizată în cauzarea unui prejudiciu în cuantum ridicat părţii vătămate, recuperat doar în mică parte (1.404,50 lei) din totalul de 268.857,62 lei precum şi conduita profund nesinceră a inculpatului. Pe de altă parte însă instanţa a avut în vedere conduita ireproşabilă a inculpatului anterior comiterii faptelor sens în care s-a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţa prev. de art. 76 lit. a) C. pen.
Dovedită fiind vinovăţia inculpatului, acesta a fost obligat să plătească părţii civile pretenţiile cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză, sumă probată prin înscrisurile depuse de partea civilă reprezentând facturi fiscale.
Ca urmare în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. cu referire art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 267.453,69 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă ce urmează a fi reactualizată la zi în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, în favoarea părţii civile SC F. SRL Oradea.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, solicitând să se desfiinţeze sentinţa atacată, care este nelegală şi netemeinică, în sensul de a se dispune achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. S-a apreciat că din punctul de vedere al laturii subiective şi al scopului infracţiunii, în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul apelant a fost trimis în judecată. Astfel, intenţia inculpatului apelant nu a fost aceea de a-l induce în eroare pe reprezentantul părţii civile. S-a arătat că activitatea ce se reţine că ar forma elementul material al laturii obiective, respectiv înstrăinarea părţilor sociale, a fost făcută cu intenţia de a evita controlul organelor fiscale, iar inculpatul apelant a ţinut permanent legătura cu reprezentanţii părţii civile intimate şi nu i se datorează lui faptul că nu a reuşit să finalizeze afacerea, ci lipsei sale de experienţă. S-a mai arătat că inculpatul apelant a achitat o bună parte din sumele datorate şi faţă de cele arătate a cerut să se reţină că nu există latura subiectivă a infracţiunii.
Prin cererea subsidiară s-a cerut să se admită apelul declarat de inculpat şi să se desfiinţeze sentinţa în sensul reducerii pedepsei ce i-a fost aplicată, în urma reţinerii în favoarea sa a circumstanţelor atenuante, în aşa fel încât să se poată dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. S-a apreciat că o asemenea modalitate de executare a pedepsei este în măsură să asigure realizarea scopului acesteia, în raport de persoana inculpatului apelant, care are studii superioare, provine dintr-o familie integrată social, sens în care s-a cerut să se ţină seama şi de concluziile referatului de evaluare întocmit de serviciul de probaţiune. S-a mai arătat că într-adevăr, inculpatul apelant a avut o perioadă de degringoladă, dar eforturile depuse de acesta ulterior comiterii faptei ce i se reţine în sarcină, în vederea recuperării prejudiciului, pot fi reţinute ca şi circumstanţe atenuante.
Prin decizia penală nr. 55/A din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul B.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 266 din 24 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în întregime, Obligându-l pe apelant la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 371 şi 378 C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că aceasta este temeinică şi legală, iar apelul declarat de inculpat este nefundat.
Astfel, prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comisă de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Şi în opinia instanţei de control judiciar, în cauză s-a dovedit în mod cert faptul că inculpatul B.C.D. a indus şi menţinut în eroare partea civilă intimată cu ocazia derulării operaţiunilor comerciale din perioada iulie-august 2008, achiziţionând de la aceasta marfă în valoare de 268.857,62 lei, emiţând un număr de 6 bilete la ordin, care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil în cont.
A apreciat că nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul că în cauză nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune calificată cu consecinţe deosebit de grave.
Astfel, sub aspectul elementului material al laturii obiective, respectiv acţiunea de inducere în eroare, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, acesta rezultă cu prisosinţă din activitatea concretă a inculpatului, care, după încheierea contractului cu partea civilă intimată a achitat după prima livrare de marfă contravaloarea integrală a acesteia, pentru ca apoi, pentru celelalte tranşe de mărfuri livrate de partea civilă intimată să emită bilete la ordin care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil în cont.
Tot sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut faptul că operaţiunile comerciale nu au fost înregistrate în contabilitatea firmei administrate de inculpatul apelant, acesta nu descărca marfa livrată de partea civilă intimată într-un depozit, ci în parcări de la intrarea în mun. Târgu Mureş, de unde marfa era încărcată direct în alte maşini, iar inculpatul apelant nu şi-a dovedit alegaţiile, neputând depune la dosar nici facturile pe care ar fi trebuit să le completeze cu ocazia livrării mărfii către alţi beneficiari şi nici procesele-verbale pe care susţine că le-ar fi încheiat pentru a constata degradarea unor anumite cantităţi de marfă.
Relevant a fost considerat şi faptul că, aşa cum rezultă din adresa nr. 506137/MS din 20 ianuarie 2009 a Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Mureş şi din nota de constatare (fila 82 şi armatoarele din dosarul de urmărire penală), SC C.T.I. SRL Reghin nu funcţiona la sediul declarat, nu a depus declaraţiile fiscale obligatorii aferente semestrului II al anului 2008, iar la sediul acesteia nu s-a găsit marfă şi nici facturi storno de marfă, astfel că este evident că marfa achiziţionată de la partea civilă intimată nu a fost înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii comerciale administrate de inculpat.
Tot sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut şi că inculpatul a cesionat părţile sociale ale SC C.T.I. SRL Reghin către numitul S.G.
Or, chiar şi această modalitate de cesionare a părţilor sociale demonstrează, în opinia instanţei de control judiciar, odată în plus, intenţia inculpatului de a fi exonerat de răspundere şi de a nu achita debitele restante.
Cât priveşte latura subiectivă a infracţiunii, în raport de probele administrate, nu se poate susţine că inculpatul nu ar fi avut intenţia de a obţine pentru sine un folos material injust.
Astfel fiind, Curtea de Apel a reţinut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, considerent pentru care sub aspectul principal, apelul inculpatului a fost considerat nefondat şi respins ca atare.
În ceea ce priveşte cererea subsidiară, Curtea de Apel a reţinut că prima instanţă a individualizat în mod corect pedeapsa pe care i-a aplicat-o inculpatului, reţinând de altminteri în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., în raport de comportarea avută de către inculpat, anterior comiterii faptei deduse judecăţii în prezenta cauză.
Instanţa de apel a reţinut că din considerentele referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş (filele 71-75 din dosarul instanţei de fond) rezultă că inculpatul se consideră parţial vinovat de comiterea faptei şi că încearcă să plaseze mare parte din responsabilitatea propriilor acţiuni pe diverşi factori externi contextuali, susţinând că trecea printr-o perioadă zbuciumată şi că, în acea perioadă, a avut un anturaj ce a avut o influenţă negativă asupra sa. S-a mai reţinut că inculpatul se consideră parţial vinovat, dar că, pe fondul declinului înregistrat de magazinele sale, a dorit să intermedieze vânzarea produselor cu scopul de a obţine beneficii imediate.
Cu toate acestea, Curtea de Apel a reţinut că inculpatul nu a avut aceeaşi poziţie şi pe parcursul procesului penal, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond susţinând că nu se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii şi că nu a avut niciun moment intenţia de a induce în eroare partea civilă, apreciind că singura sa vină este aceea că a pierdut controlul afacerii sale, ceea ce demonstrează, pe lângă nesinceritate şi faptul că inculpatul apelant nu este conştient de consecinţele faptelor sale, neasumându-şi vina.
De asemenea, inculpatul nu a achitat decât o mică parte din suma datorată părţii civile, iar un angajament de plată, chiar dacă a fost dat în formă autentică nu produce nicio consecinţă juridică şi nici nu este o garanţie a faptului că inculpatul îşi va respecta promisiunea.
În aceste condiţii, Curtea de Apel a apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare prin privare de liberate corespunde, atât sub aspectul naturii cât şi al duratei sale, gravităţii faptei - în raport şi de valoarea mare a prejudiciului şi de perseverenţa infracţională a inculpatului apelant, care deşi ştia că nu poate achita contravaloarea mărfii a continuat să deruleze contractul cu partea civilă intimată şi să achiziţioneze marfa -, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale.
Având în vedere şi atitudinea procesuală a inculpatului, instanţa de control judiciar a apreciat că o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu ar fi în măsură să asigure în ceea ce-l priveşte pe inculpat realizarea scopului pedepsei şi în special a prevenţiei speciale, motiv pentru care a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul B.C.D., criticând hotărârea atacată atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.
Examinând cauza, în raport cu motivele de recurs invocate de inculpat, înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate, înalta Curte constată că acesta a fost just individualizat, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, instanţa de fond şi instanţa de apel au avut în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate, gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput activitatea infracţională (mai întâi prin câştigarea încrederii părţii vătămate, pentru ca ulterior să nu-şi mai achite datoriile iar în final să cesioneze părţile sociale ale societăţii pe care o administra, unei alte persoane), dar şi de persoana şi atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii (care a avut o atitudine constantă de negare a săvârşirii infracţiunii). De altfel, amploarea infracţiunii săvârşite de către inculpatul B.C.D. concretizată într-un prejudiciu imens (în valoare de 267.453,69 lei), cauzat părţii vătămate, prejudiciu care nu a fost acoperit, într-un cuvânt, nesocotirea completă, totală a legii a impus aplicarea unei pedepse, concretizată într-o privaţiune de libertate pe o perioadă de 5 ani.
Mai mult, prejudiciul foarte mare este un element deloc de neglijat în procesul de individualizare al pedepsei. Întinderea, amploarea rezultatului infracţiunii este întotdeauna relevantă pentru pericolul social al acesteia, de aceea acest rezultat nu poate fi omis dintre elementele ce trebuie luate în considerare la aplicarea unei sancţiuni penale.
Aşa fiind, în contextul cauzei, nu se justifică diminuarea pedepselor, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreuneia din acestea, ceea ce conduce la concluzia că circumstanţele personale ale inculpatului (constând în lipsa antecedentelor penale), nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, precum şi consecinţele pe care le-a produs.
Raportat la aspectele mai sus învederate, în speţa de faţă s-a apreciat în mod legal de cele două instanţe, că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate. Spunem aceasta deoarece, conform art. 86 lit. c) şi art. 86 alin. (1) C. pen., instanţa de judecată poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sau executarea pedepsei la locul de muncă (astfel cum a solicitat inculpatul prin recursul declarat), atunci când îşi formează convingerea că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia. Convingerea instanţei că reeducarea infractorului se poate atinge si fără executarea pedepsei se formează din aprecierea de ansamblu a faptei săvârşite, a împrejurărilor în care ea s-a săvârşit, a personalităţii infractorului. În formarea convingerii, instanţa are în vedere întreaga conduită a inculpatului, înainte de săvârşirea faptei, după săvârşirea faptei, în timpul judecăţii etc.
Or, această convingere a instanţei nu se poate forma, în condiţiile în care inculpatul B.C.D. a acţionat în modalitatea expusă anterior, nu a recunoscut săvârşirea faptei şi nu a achitat decât suma modică de 1.404,50 lei din totalul prejudiciului creat, în cuantum de 268.857,62 lei.
De altfel, motivarea aplicării unei suspendări sub supraveghere a executării pedepsei sau a unei executări a pedepsei la locul de muncă, nu poate avea loc numai prin prisma faptului că inculpatul nu are antecedente penale, aspect de altfel reţinut de către cele două instanţe şi valorificat ca şi circumstanţă atenuantă, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 86 sau art. 86 C. pen., nu creează pentru condamnat „un drept" la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sau a executării pedepsei la locul de muncă, ci doar o „vocaţie" a acestuia, deoarece cea de-a treia condiţie prevăzută la art. 861 lit. c), respectiv de art. 86 C. pen., lasă la aprecierea instanţei o astfel de măsură de individualizare a executării pedepsei. Or, ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva deciziei penale nr. 55/A din 19 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, Secţia Penală şi Pentru Cauze cu Minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3749/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3678/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
