ICCJ. Decizia nr. 3749/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3749/2012
Dosar nr. 210/64/2012
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 91/F din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Braşov, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.M. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la data de 7 februarie 2012 în dosarul nr. 1751/P/2009, confirmată prin rezoluţia Procurorului General nr. 133/11/2/2012 din data de 22 martie 2012, pe care a menţinut-o.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 50 lei.
Pentru a dispune astfel, s-au reţinut următoarele:
La data de 14 februarie 2012 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov plângerea formulată de petentul A.M. împotriva rezoluţiei procurorului general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov adoptată în dosarul nr. 133/11/2012 din data de 22 martie 2012.
Din conţinutul plângerii formulate, a rezultat că petentul a apreciat soluţia adoptată de procuror ca fiind netemeinică, întrucât procurorul de caz nu s-a conformat sentinţei pronunţate şi nu a început urmărirea penală în cauză, procurorul nu a ţinut seama de motivarea instanţei şi s-a rezumat să constate doar că în cauză acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, întrucât nu există autori ai unor fapte penale şi a intervenit prescripţia răspunderii penale. A mai arătat petentul că cercetările s-au limitat doar la afirmaţiile intimaţilor, iar petentul ca parte vătămată nu a primit decât răspunsul că faptele pe care Ie-a sesizat şi care au produs efecte juridice fără acordul său nu au „corespondent în realitate", că ele „nu există". De asemenea, a arătat că nu se face în cuprinsul rezoluţiei nici o minimă referire la regulile coproprietăţii perpetue şi forţate, mai ales că instanţa anterioară a remarcat că la întocmirea unor astfel de înscrisuri, notarii aveau obligaţia să cunoască şi conţinutul celor declarate.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, Curtea de Apel Braşov a reţinut următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov sub nr. 1751/P din 14 august 2009, petentul A.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a mai multor persoane, printre care notarii publici T.V., C.L.S. şi C.D.I., judecătorul M.M., C.l., C.C., G.C., O.l. şi O.A., şi a unor funcţionari din Primăria Braşov şi O.C.P.I., care au făcut posibilă eliberarea unor înscrisuri oficiale ce au produs consecinţe juridice şi au condus la încălcarea dreptului de proprietate privată a petentului, producându-i daune patrimoniale. Petentul a solicitat astfel efectuarea de cercetări şi trimiterea în judecată a acestor persoane pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 248, 249, 288 şi 289 C. pen.
În motivarea plângerii penale petentul a arătat că pe baza unor înscrisuri care nu corespundeau realităţii, obţinute de la diverse autorităţi de către G.C., O.l. şi O.A., acestea au efectuat lucrări de mansardare în podul imobilului în care proprietar al unui apartament este şi petentul, intabulând în CF extinderile realizate, fapt ce a avut drept consecinţă diminuarea dreptului de proprietate al petentului asupra părţilor de uz comun, fără consimţământul acestuia.
Prin ordonanţa nr. 1751/P/2009 din data de 02 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarii publici T.V., C.L.S. şi C.D.l. şi magistratul judecător M.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a dispus de asemenea, disjungerea şi declinarea cauzei faţă de un angajat al Primăriei municipiului Braşov - Serviciul de Arhitectură şi Urbanism, un angajat al Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară - Biroul de CF Braşov, inginerul C.C., C.l. - Preşedintele Asociaţiei de proprietari Matei Basarab Braşov, G.C., O.l. şi O.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249, art. 288 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
În motivarea ordonanţei s-a arătat că cele reclamate împotriva notarilor publici T.V., C.L.S. şi C.D.I. nu au corespondent în realitate deoarece aceştia nu şi-au încălcat atribuţiile pe care le aveau şi au încheiat actele respectând legile statului şi ordinea publică conform voinţei exprimate de părţile solicitante, nefiind săvârşite fapte penale, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 246, 289 C. pen. Judecătoarea M.M. şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea normelor procedurale şi procesuale. Întrucât notarilor publici li s-a solicitat autentificarea unei declaraţii pe proprie răspundere, aceştia nu aveau obligaţia desluşirii raporturilor reale dintre părţi, nestabilindu-se raporturi juridice. Cele declarate nu contraveneau legii şi bunelor moravuri pentru că legea nu interzice extinderea unui apartament şi nici mansardarea unui imobil. Notarii publici nu puteau refuza instrumentarea actului iar persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie nu răspund penal pentru soluţiile pe care le pronunţă.
Prin rezoluţia nr. 161/11/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.M. împotriva rezoluţiei de mai sus, care a fost menţinută ca fiind legală şi temeinică. În motivarea acestei rezoluţii s-a arătat că speţa în cauză nu intră sub incidenţa legii penale, rezolvarea sa fiind exclusiv de competenţa instanţelor civile. Notarii nu au autentificat o operaţiune juridică, ci o declaraţie pe proprie răspundere. Faptele reclamate privitoare la semnarea tabelului cu acordul proprietarilor au făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. 7143/P/2008 care s-a finalizat în sensul sesizării Judecătoriei Braşov în vederea anulării actului care conţine manifestarea de voinţă al proprietarilor, litigiul urmând să fie soluţionat de Judecătoria Braşov. S-a mai arată că notarul public C.D.I. nu a întocmit nicio documentaţie, că notarul public C.L. a autentificat o declaraţie pe propria răspundere, instanţa fiind cea care trebuia să verifice îndeplinirea condiţiilor legale atunci când a dispus intabularea extinderii construite deasupra apartamentului nr. 6, iar notarul public T.V. nu avea obligaţia să insereze în actul întocmit menţiunea că tabelul la care face trimitere nu este un act autentic.
Împotriva acestei soluţii petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., plângere admisă prin sentinţa nr. 35/F/2010 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a dispus desfiinţarea rezoluţiei atacate, trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de notarii publici, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289, 246 şi 249 C. pen.
Prin decizia penală nr. 4108/2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi intimaţii C. împotriva sentinţei penale nr. 35/F/2010 a Curţii de Apel Braşov. A fost casată sentinţa şi trimisă cauza pentru rejudecare, reţinând-se că procedura de citare cu intimatul C.D.l. nu a fost legal îndeplinită, hotărârea fiind bazată pe un act lovit de nulitate.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. 1073/64/2010.
În urma rejudecării, Curtea de Apel s-a pronunţat prin sentinţa penală 33/F/2011 în sensul admiterii plângerii, desfiinţării în parte a ordonanţei nr. 1751/P/2009 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi trimiterii cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii T.V., C.L. şi C.l. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), 249 C. pen. şi 289 C. pen.
În urma admiterii plângerii prin sentinţa penală nr. 33/F/2010 a Curţii de Apel Braşov, procurorul era ţinut să audieze părţile care au solicitat autentificarea, G.C., O.l. şi C.l., pentru a stabili modul în care notarii publici şi-au îndeplinit atribuţiile decurgând din dispoziţiile art. 6 şi 45 din Legea nr. 367/1995, notarul public C.D.I., pentru a se lămuri în ce măsură acesta a fost implicat în activitatea notarială de autentificare a declaraţiilor pe proprie răspundere şi în cea privitoare la intabularea construcţiei. De asemenea s-a dispus reaudierea notarilor publici T.V. şi C.L.S. cu privire la modul în care declaraţiile autentificate puteau produce efecte juridice şi la modul în care au cerut sau au dat lămuriri declarantelor cu privire la actul autentificat.
Instanţa de fond, analizând actele dosarului a constat următoarele:
Procurorul de caz a procedat la audierea notarilor publici şi a lui C.l., a citat în vederea audierii pe O.l. şi G.C., ce nu au putut fi audiate, (O.l. fiind plecată în Franţa, iar G.C., în vârstă de 80 de ani neputându-se deplasa). Chiar dacă procurorul de caz nu a epuizat toate mijloacele procedurale în vederea audierii numitei G.C., instanţa de fond a reţinut că acest aspect nu a afectat temeinicia soluţiei adoptate, faţă de împrejurarea că în speţă a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Astfel, în cauză declaraţiile au fost autentificate la data de 26 februarie 2002, 04 noiembrie 2003 şi 06 octombrie 2004, în consecinţă, prin raportare la dispoziţiile art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit şi nu mai poate fi angajată răspunderea penală a făptuitorilor, soluţia de neîncepere a urmăririi penale prin raportare la dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. fiind legală şi temeinică.
Cât priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.D.l., soluţie întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., instanţa de fond a apreciat-o ca fiind corectă, având în vedere că în privinţa notarului C.D.l. s-a reţinut împrejurarea că acesta a depus la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov cererea privind intabularea extinderii construcţiei prin mansardare apartament, în podul blocului înscris în CF nr. 32154, Braşov şi ulterior a semnat plângerea adresată instanţei împotriva încheierii de respingere.
Odată ce notarul C.D.l. nu a procedat la autentificarea înscrisului în litigiu, ci doar la semnarea adresei de înaintare a actului autentificat la Oficiul de Cadastru, operaţiune inerentă îndeplinirii actului notarial, nu s-a putut susţine săvârşirea unei infracţiuni de serviciu, sau a infracţiunii de fals intelectual.
De asemenea, exerciţiul dreptului la acţiune în instanţă nu putea fi calificat drept ilicit, chiar dacă legitimarea procesuală activă a fost contestată şi în final în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Braşov cu privire la plângerea formulată, pentru termenul din data de 12 iunie 2006, Biroul Notarilor Publici C.D.l. şi C.L.S. a depus precizare, în sensul că plângerea este formulată doar de petentele O.l. şi O.A., Biroul Notarilor Publici neavând calitate procesuală.
Sub aspectul înlăturării efectelor juridice a înscrisurilor ce nu corespund realităţii, fiind demonstrat în mod ştiinţific că semnăturile din tabele nu aparţin petentului, Curtea de Apel a reţinut că prin rezoluţia nr. 2161/11-2/2009 din data de 14 septembrie 2009 a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul A.M. împotriva rezoluţiei din data de 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, a fost infirmată în parte rezoluţia sub aspectul neaplicării de către procuror a dispoziţiilor art. 228 alin. (7) C. proc. pen. referitoare la prevederile art. 245 alin. (1) lit. c1) C. proc. pen., privind sesizarea instanţei civile competente cu desfiinţarea totală sau parţială a celor două înscrisuri.
În aceste condiţii numai instanţa civilă mai avea căderea de a se pronunţa cu privire la această chestiune litigioasă, procurorul nemaiavând mijloacele legale de a dispune a doua oară asupra sesizării instanţei civile competente pentru desfiinţarea înscrisurilor.
Pentru aceste considerente, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A.M. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la data de 07 februarie 2012 în dosarul nr. 1751/P/2009, confirmată prin rezoluţia Procurorului General nr. 133/11/2/2012 din data de 22 martie 2012, pe care a menţinut-o.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs petentul A.M.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2871 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) şi (8) din acelaşi cod, judecătorul, soluţionând plângerea, pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la lit. a), b), c) de la alin. (8).
Conform prevederilor art. 2781 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 şi intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.
În cauză, hotărârea recurată de petiţionar a fost pronunţată la data de 27 iunie 2012, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri.
În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.M. împotriva sentinţei penale nr. 91/F din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Braşov - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 3750/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3737/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
