ICCJ. Decizia nr. 3468/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3468/2012

Dosar nr. 2488/102/2007

Şedinţa publică din 25 octombrie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 164 din 21 noiembrie 2011 Tribunalul Mureş a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor R.C. şi C.S., din infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată – prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de înşelăciune (în convenţii) – prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a art. 74 alin. (2) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul R.C., fost C., la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, părţi vătămate fiind G.L. şi O.N.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 22 martie 2007 până la 26 martie 2007.

În temeiul art. 86¹ alin. (1) C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit potrivit art. 86² C. pen.

Potrivit art. 86³ C. proc. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) vor fi comunicate Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov.

Potrivit art. 86³ alin. (3) C. pen. instanţa a impus condamnatului respectarea următoarelor obligaţii:

a) să nu intre în legătură cu părţile vătămate G.L. şi O.N., cu coinculpatul G.M. şi cu martorii din prezenta cauză.

Potrivit art. 86³ alin. (4) C. pen. a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se va face de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a art. 74 alin. (1) lit. a) şi a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpata C.S., fostă C.S., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de trafic de persoane în formă continuată, părţi vătămate fiind G.L. şi O.N.

În temeiul art. 81 alin. (1) C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit prevederilor art. 82 C. pen.

Potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de trafic de persoane în formă continuată, parte vătămată fiind G.L.

În temeiul art. 81 alin. (1) C. pen. a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit prevederilor art. 82 C. pen.

Potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen. şi la art. 129 din Legea nr. 302/2004, a fost încetat procesului penal pornit împotriva inculpaţilor R.C. şi C.S. sub acuza săvârşirii infracţiunii de trafic de minori – prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) tezele I şi III din Legea nr. 678/2001 (nemodificată) cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., parte vătămată fiind C.A.M., în cauză intervenind autoritatea de lucru judecat.

Au fost respinse toate pretenţiile civile ale părţilor civile G.L. şi O.N., ca nedovedite şi ca necuvenite.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea specială de la inculpaţii R.C. şi C.S. a cantităţii de 545,91 grame aur, cantitate depusă la D.G.F.P. Mureş, Trezoreria municipiului Tg-Mureş.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul G.M. a sumei de 1.000 dolari (sau echivalentul în lei la data plăţii), sumă primită de acesta de la inculpatul R.C. pentru contribuţia sa la recrutarea, prin înşelăciune, şi transportare a părţii vătămate G.L. în vederea practicării cerşetoriei în Belgia.

În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. a fost admisă cererea părţii civile O.N. şi au fost obligaţi inculpaţii R.C. şi C.S., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând costul transporturilor la şi de la instanţă.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata unei părţi a cheltuielilor judiciare avansate de stat, respectiv a sumei totale de 5.850 RON, din care 5.000 RON provin din faza de urmărire penală, astfel:

- inculpatul R.C. la plata sumei de 2.550 RON;

- inculpata C.S. la plata sumei de 2.550 RON;

- inculpatul G.M. la plata sumei de 750 RON.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, respectiv de 5.850 RON, au rămas în sarcina acestuia ca urmare a soluţiei de încetare a procesului penal pronunţată în privinţa acuzei de trafic de minori.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Tg-Mureş din data de 16 august 2007, s-a dispus:

I. Trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. R.C., pentru comiterea infracţiunilor de:

- trafic de minori – prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) tezele I şi III din Legea nr. 678/2001 (nemodificată), cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

- trafic de persoane în formă continuată – prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

2. C.S., pentru comiterea infracţiunilor de:

- trafic de minori – prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) tezele I şi III din Legea nr. 678/2001 (nemodificată), cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

II. Punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului G.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane – prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În partea expozitivă a rechizitoriului s-a reţinut că, în luna ianuarie 2005, inculpatul R.C., împreună cu numitul L.G.M. şi inculpata C.S., a recrutat pe partea vătămată C.A.M. (în vârstă de 17 ani), sub false promisiuni (înşelăciune) şi a transportat-o în străinătate, în scopul exploatării sale prin supunere la prostituţie în Belgia, în folosul său şi al inculpatei C.S.

Acelaşi inculpat, în perioada 1997-2006, împreună cu inculpata C.S., cu numitul O.N. şi cu inculpatul G.M., a racolat victimele G.L. şi O.N. (ambele cu handicap fizic evident şi care le punea în imposibilitatea de a se deplasa normal) după care le-a transportat în străinătate (Polonia şi Belgia) în scopul exploatării lor prin obligare la cerşetorie, în folosul său, al inculpatei C.S. şi al inculpatului G.M. (acesta din urmă participând doar la racolarea, transportarea în străinătate şi exploatarea victimei G.L.).

Prin sentinţa penală nr. 41 din data de 16 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.488/102/2007 Tribunalul Mureş a dispus:

- achitarea inculpatului R.C. de sub acuza comiterii infracţiunii de trafic de minori – prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) tezele I şi III din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

- condamnarea inculpatului R.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată – prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie, iar din pedeapsa aplicată a fost dedusă perioada reţinerii şi durata arestului preventiv de la 22 martie 2007 până la data de 26 martie 2007.

- achitarea inculpatei C.S. de sub acuza comiterii infracţiunii de trafic de minori – prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I şi alin. (4) tezele I şi III din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.;

- condamnarea inculpatei C.S. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată – prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei reţinerii şi duratei arestului preventiv de la 22 martie 2007 până la data de 26 martie 2007.

În baza art. 81 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

- condamnarea inculpatului G.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane – prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 81 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

- inculpatul R.C. a fost obligat să plătească părţii civile G.L. suma de 2.500 RON cu titlu de despăgubiri civile.

- inculpaţii R.C. şi C.S. au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţii civile O.N. suma de 2.500 RON cu titlu de despăgubiri civile.

- au fost respinse restul pretenţiilor civile materiale solicitate de părţile civile.

- inculpaţii R.C. şi C.S. au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum total de 5.100 RON, din care 4.500 RON proveneau din faza de urmărire penală.

- inculpatul G.M. a fost obligat la plata sumei de 1.450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1.000 RON provenea din cursul urmăririi penale.

- inculpaţii R.C. şi C.S. au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţii vătămate O.N. suma de 120 RON reprezentând cheltuieli judiciare de transport.

Prin decizia penală nr. 65/A din data de 4 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.488/102/2007, Curtea de Apel Tg-Mureş a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi inculpaţii R.C. şi C.S. împotriva sentinţei penale nr. 41 din 16 martie 2010 a Tribunalului Mureş, a extins efectele apelurilor şi asupra inculpatului G.M., a desfiinţat integral hotărârea atacată şi a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de fond – Tribunalul Mureş, ultimul act menţinut fiind încheierea de şedinţă din data de 18 ianuarie 2010.

Motivele admiterii căii de atac au constat în aceea că, la momentul soluţionării cauzei în primă instanţă, inculpatul R.C. era arestat în Belgia, nefiind prezent la judecată, actele îndeplinite în lipsa acestuia fiind lovite de nulitate absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2) şi (4) C. proc. pen.

S-a reţinut de asemenea că, în actul de sesizare a instanţei, s-a făcut referire la activităţile infracţionale ale inculpaţilor R.C. şi C.S. din Belgia, din perioada 15-26 octombrie 2004, actele autorităţilor belgiene aflându-se la dosarul de urmărire penală, perioada de timp menţionată mai sus fiind ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 302/2004. Instanţa de control judiciar a apreciat că actele autorităţilor belgiene trebuiau valorificate cu stricta respectare a dispoziţiilor art. 116 raportat la art. 118 şi 119 din Legea nr. 302/2004, ele referindu-se la activitatea infracţională a inculpaţilor raportat la victima C.A.M.

S-a mai apreciat că trebuia dată eficienţă Convenţiei dintre România şi Regatul Belgiei, ratificată prin Decretul nr. 82/1977, privind extrădarea, şi celor din Legea nr. 236/1998, privind ratificarea Convenţiei europene de asistenţă judiciară în materie penală şi a Protocolului Adiţional la această convenţie.

S-a apreciat, de asemenea, că starea de fapt a fost stabilită doar parţial corect în contextul în care cei doi inculpaţi au luat legătura cu victima şi puteau furniza instanţei informaţii utile, referitoare la reşedinţa acesteia, pentru a putea fi citată.

Referitor la măsura confiscării speciale, s-a apreciat că nu s-a dezlegat corect, în sensul că, dacă s-ar fi analizat probele s-ar fi putut stabili ce sumă trebuia confiscată de la fiecare inculpat. Nu s-a făcut confiscarea vreunei sume de bani de la inculpatul G.M., deşi acesta a primit bani de la inculpatul R.C., bani obţinuţi din exploatarea părţii vătămate G.L. Nu s-au confiscat sume de la inculpaţii R.C. şi C.S., sume obţinute din traficarea părţilor vătămate G.L. şi O.N.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Mureş sub nr. 2.488./102/2007 din data de 23 noiembrie 2010.

Din analiza lucrărilor şi materialului dosarului instanţa a reţinut, cu privire la starea de fapt următoarele:

1. În cursul anului 1997, partea vătămată G.L., având vârsta de 20 de ani şi locuind la o rudă de-a sa din T., G.T., a fost abordat de o persoană de etnie romă din T. care, la rândul său, l-a pus în legătură cu nişte persoane din Braşov (identificate ulterior ca părinţi ai inculpatei C.S.). Aceste persoane din Braşov, folosindu-se de handicapul părţii vătămate (care era surdo-mut din naştere şi prezenta un handicap locomotor), au convins-o pe aceasta să meargă în străinătate cu ei pentru a muncii, la cerşit. Pentru aceasta i-au promis părţii vătămate că-i vor da bijuterii din aur şi suma de 500 mărci germane lunar.

Partea vătămată, fiind foarte săracă şi având acel handicap, a crezut în acele promisiuni şi, în speranţa găsirii unui mod de a-şi asigura existenţa şi de a reuşi să strângă o sumă de bani pentru a-şi cumpăra casă, a fost de acord să plece în străinătate.

Iniţial, partea vătămată a fost pusă să cerşească în municipiul Braşov, în intersecţiile semaforizate, toţi banii obţinuţi fiindu-i luaţi de către membrii familiei inculpatei C.S. Partea vătămată era cazată la domiciliul inculpatei.

Ulterior, potrivit declaraţiei părţii vătămate, aceasta a fost dusă în Polonia, unde a fost cazată la un motel, de unde era obligată să meargă la cerşit în oraşele Katowice, Gdansk şi altele. Deplasarea în Polonia s-a făcut în baza unui paşaport fals, emis pe numele de G.Ş. pe care s-a lipit fotografia părţii vătămate.

Anterior ajungerii părţii vătămate G.L. în Polonia, inculpatul R.C. s-a interesat de o altă parte vătămată din România, respectiv de O.N., în vârstă de 34 de ani, handicapat fizic.

Pentru a ajunge la partea vătămată O.N., inculpatul R.C. a apelat la o rudă de-a acesteia, O.N., persoană pe care inculpatul a chemat-o să fie de faţă atunci când urma să vorbească cu partea vătămată.

Prin înşelăciune (i-a promis victimei că o s-o ajute să obţină o pensie de handicapat în Polonia), inculpatul R.C. a reuşit să convingă partea vătămată O.N. să se deplaseze împreună în Polonia.

Transportul acestei părţi vătămate a fost realizat în anul 1998 de către numitul O.N. şi cumnatul acestuia.

Şi această parte vătămată a fost pusă să cerşească în intersecţiile semaforizate din diferite oraşe din Polonia, precum Katowice, Gdansk etc., împreună cu cealaltă parte vătămată G.L.

Toţi banii câştigaţi din cerşit de către cele două părţi vătămate erau luaţi de inculpaţii R.C. şi C.S., aceştia spunându-le părţilor vătămate că banii sunt de drept ai lor pentru că ei sunt stăpânii şi doar ei au voie să ia hotărâri. În situaţia în care părţile vătămate nu câştigau suficienţi bani sau inculpaţii aveau senzaţia că au cheltuit din ei, părţile vătămate erau supuse unor violenţe din partea celor doi inculpaţi, în special din partea inculpatei C.S.

Constatând că în Polonia părţile vătămate nu mai câştigau suficient, inculpaţii au trecut fraudulos graniţele, ajungând cu ele în Belgia.

Acolo, au stat iniţial la nişte cunoştinţe, într-un spaţiu foarte mic, impropriu pentru locuit (erau cazate acolo circa 20 de persoane), motiv pentru care părţile vătămate au trebuit să doarmă pe jos.

După circa o lună, inculpatul R.C. a închiriat o casă în Bruxelles, şi de acolo trimiteau zilnic părţile vătămată la cerşit, fie în Bruxelles fie în alte localităţi, dându-le bani doar pentru metrou sau alte mijloace de transport.

Inculpaţii au obligat părţile vătămate să se dezbrace şi, indiferent că era frig, zăpadă, vânt sau ploaie, acestea trebuiau să cerşească doar în chiloţi şi un pulover sau bluză, pentru a li se vedea handicapul fizic.

La un moment dat, partea vătămată O.N., putându-se deplasa mai uşor, a apelat la ajutorul Ambasadei Române din Belgia, pentru a fi repatriată, însă, potrivit declaraţiilor sale, a fost refuzat pe motiv că nu avea acte de identitate. De precizat că, încă de la început, actele de identitate ale părţilor vătămate au fost luate de către inculpaţii R.C. şi C.S.

Întrucât a fost refuzat de Ambasada României, partea vătămată O.N. s-a postat la cerşit în faţa Ambasadei Statelor Unite ale Americii, situaţie în care a fost ridicat imediat, amprentat şi trimis în România.

Ajuns în România, partea vătămată O.N. a fost căutat de inculpata C.S., aceasta cerându-i să se întoarcă în Belgia.

La refuzul părţii vătămate, inculpata a trimis un şofer (rămas neidentificat) şi l-a luat cu forţa pe O.N., trecându-l fraudulos frontiera şi ajungând în Belgia. Acolo inculpatul R.C. l-a bătut şi i-a cerut banii pe care i-ar fi pierdut în zilele în care partea vătămată nu a cerşit. În continuare, timp de circa o lună de zile, partea vătămată a fost obligată să practice cerşetoria în aceleaşi condiţii ca şi prima dată, după care aceasta a repetat figura cu Ambasada Statelor Unite ale Americii, fiind din nou expulzată din Belgia.

În anul 2005, inculpatul R.C. l-a căutat din nou pe O.N. şi, prin aceleaşi metode de înşelăciune (asigurându-l pe O.N. că toţi banii câştigaţi din cerşetorie se află în Belgia şi sunt păstraţi pentru el, iar pentru a intra în posesia lor trebuia să se întoarcă în această ţară), l-a convins pe acesta să se deplaseze din nou în Belgia. La Arad, inculpatul a rezolvat un paşaport fals pentru partea vătămată, paşaport emis pe numele C., dar având aplicată fotografia părţii vătămate, şi cu ajutorul căruia partea vătămată a putut ajunge din nou în Belgia. Ajuns acolo, inculpaţii l-au obligat din nou să iasă la cerşit, motiv pentru care O.N. a făcut demersuri să fie din expulzat.

Potrivit declaraţiilor acestei părţi vătămate, în toată perioada în care a cerşit a câştigat mulţi bani pentru inculpaţi, partea vătămată precizând că doar într-un interval de trei săptămâni, cei doi inculpaţi au dobândit de pe urma sa de 3.500 euro.

Revenind la partea vătămată G.L., de notat că acesta a fost expulzat de pe teritoriul Belgiei în anul 2002, însă, la aeroport, în România, a fost aşteptat de inculpatul R.C.

Acesta a dus partea vătămată la Braşov la locuinţa sa. Aici partea vătămată a fost ţinută în casă, încuiată, însă a reuşit să fugă pe geam şi să se întoarcă, cu trenul, în T., povestind mătuşii sale G.E. şi altor rude ce i s-a întâmplat.

În continuare, inculpatul R.C. a încercat să-l atragă de mai multe ori din nou pe G.L. şi să-l convingă, prin înşelăciune, să meargă împreună în Belgia, însă nu a reuşit, lovindu-se şi de furia rudelor părţii vătămate.

Cu toate acestea, la un moment dat, partea vătămată a sesizat că o rudă de-a sa, inculpatul G.M. vorbea cu cineva la telefon. Ulterior, în cadrul unei vizite a părţii vătămate la locuinţa inculpatului, acesta din urmă, după ce a făcut toaleta victimei, a transportat-o cu maşina în localitatea Cetatea de Baltă, jud. Alba, unde a predat-o inculpatului R.C., inculpatul G.M. primind pentru acest serviciu suma de 1.000 dolari USA.

În declaraţia sa, inculpatul G.M. a recunoscut fapta descrisă mai sus, motivând că pe lângă primirea sumei de 1.000 dolari, inculpatul R.C. i-a promis că se va purta bine cu victima şi îi va da bani suficienţi pentru ca aceasta să-şi poată cumpăra o casă în România.

În continuare, partea vătămată G.L. a fost dus din nou la Braşov şi apoi în Belgia, unde au fost reluate violenţele şi exploatarea sa prin supunerea la practicarea cerşetoriei.

În anul 2003, partea vătămată G.L. a fost expulzat din nou, iar inculpatul R.C. l-a căutat, inclusiv cu ajutorul inculpatului G.M.

Găsind-o, din nou, inculpatul R.C., folosindu-se de un paşaport fals, emis pe numele B.D., a dus partea vătămată în Belgia, unde a supus-o exploatării prin practicarea cerşetoriei.

Activitatea s-a derulat până în anul 2006, timp în care G.L. a fost exploatat de inculpaţii R.C. şi C.S., iar în 2006 partea vătămată a fost expulzată din Belgia.

Partea vătămată a apreciat că, zilnic, a câştigat pentru inculpaţi circa 250 euro.

2. În cursul lunii ianuarie 2005, partea vătămată C.A.M., în vârstă de 17 ani, locuia împreună cu părinţii săi în municipiul Braşov, având în întreţinere un copil în vârstă de 1 an.

Partea vătămată a intrat într-o relaţie intimă cu numitul L.G.M., ajungând să locuiască împreună cu acesta, iniţial în Braşov, apoi în comuna S., jud. Braşov.

Profitând de relaţia lor şi invocând motive sentimentale, numitul L.G.M. a lămurit partea vătămată să meargă în Belgia să lucreze ca damă de companie, prezentând victimei că activitatea ar consta doar în atragerea şi convingerea clienţilor să consume băuturi alcoolice în localul în care urma să lucreze. Numitul L.G.M. a invocat, pentru a o convinge pe partea vătămată, şi lipsurile materiale pe care le încercau, precum şi promisiunea de a se căsători cu partea vătămată în condiţiile în care aceasta reuşea să câştige bine în Belgia.

După ce a convins-o pe partea vătămată C.A.M., numitul L.G.M. a prezentat-o pe aceasta inculpaţilor R.C. şi C.S., pe care i-a recomandat părţii vătămate ca fiind unchiul şi mătuşa sa. I-a comunicat părţii vătămate că împreună cu aceştia va trebui să meargă în Belgia.

Inculpatul R.C. i-a explicat părţii vătămate că la început va lucra împreună cu o altă fată din România, respectiv P.A., care ştia limba franceză şi îl cunoştea pe patronul localului.

După sărbătorile din iarna 2004-2005, inculpaţii R.C. şi C.S. s-au ocupat de obţinerea paşaportului de către partea vătămată, achitând taxele necesare.

La data de 1 februarie 2005, numitul L.G.M. a condus-o pe partea vătămată la gară, de unde aceasta a fost preluată de inculpaţii R.C. şi C.S., după care toţi s-au deplasat până la Arad. Aici s-au întâlnit şi cu partea vătămată menţionată la pct. 1, G.L., şi cu martora G.S., şi toţi au ieşit din ţară pe la punctul de trecere frontieră Vărşand cu microbuz.

De formalităţile vamale s-a ocupat inculpatul R.C., la care se afla şi paşaportul părţii vătămate C.A.M.

Ajunşi la destinaţie, în Belgia, inculpaţii şi partea vătămată s-au cazat la locuinţa numiţilor C.C. şi M.S.R., loc în care partea vătămată a cunoscut-o pe P.A.

În chiar ziua în care au ajuns în Bruxelles, inculpata C.S. i-a cerut părţii vătămate C.A.M. s-o însoţească pe P.A., la muncă, pe A.L., abia acolo precizându-i-se părţii vătămate că urma să se prostitueze, urmând ca P.A. să negocieze în limba franceză pentru ea cu clienţii.

Întrucât partea vătămată a refuzat, P.A. l-a sunat pe inculpatul R.C. şi a dus-o pe partea vătămată la locuinţa unde se aflau inculpaţii.

Cu acea ocazie inculpata C.S. a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii şi palmele şi a ameninţat-o că, dacă nu se va prostitua, îi va răpi copilul rămas în România.

Ca urmare a violenţelor exercitate asupra sa, partea vătămată C.A.M. a acceptat, în final, să se prostitueze, practicând un tarif de 200 euro pe client, ajungând astfel că câştige circa 700-800 euro pe noapte, iar câştigul total estimat de partea vătămată a fost de circa 200.000 euro. Toţi banii obţinuţi de partea vătămată în urma practicării prostituţiei erau luaţi cu forţa de către inculpaţi, părţii vătămate asigurându-i-se doar cazarea şi masa.

În zilele în care partea vătămată nu câştiga suficienţi bani era bătută de către cei doi inculpaţi.

În aceste condiţii, tip de circa 200 zile, partea vătămată C.A. a practicat prostituţia, sub supravegherea numitei P.A. şi a inculpatei C.S.

S-a reţinut că, imediat după sosirea părţii vătămate în Belgia, inculpatul R.C. i-a făcut rost acesteia de acte false, astfel că, cu ocazia raziilor efectuate de poliţie, partea vătămată se declara minoră, dar sub o altă identitate.

Partea vătămată a fost instituţionalizată în mai multe rânduri în centre de minori, dar a reuşit să fugă de fiecare dată din acestea.

Într-o altă împrejurare, fiind din nou depistată de poliţie şi ţinută în detenţie circa două luni, partea vătămată şi-a dezvăluit adevărata identitate.

La data de 15 ianuarie 2006, partea vătămată C.A.M. a fost returnată în România.

Despre exploatarea părţii vătămate C.A.M. de către inculpaţi, prin obligarea la practicarea prostituţiei s-au sesizat şi autorităţile judiciare din Belgia, actele referitoare la acest aspect fiind depuse la dosarul de urmărire penală.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul R.C., a arătat că-l cunoştea pe O.N., întrucât erau consăteni. A mai arătat că un cetăţean pe nume N. ducea cu maşina oameni din România în Polonia, contra cost. Odată s-a nimerit şi el să meargă în Polonia împreună cu soţia sa şi a apelat la acest N. În acelaşi mijloc de transport s-a aflat şi O.N. şi alte persoane care mergeau să-şi cumpere maşini din Polonia.

Despre partea vătămată G.L., inculpatul a arătat că nu-l cunoaşte.

A mai arătat că, în perioadele 2003-2004 şi 2004-2005 a fost, într-adevăr, în Belgia, unde stătea şi muncea la negru, atât cât îi permitea viza de pe paşaport. Şi în perioada 1996-2003 a fost în străinătate, în Polonia şi Ungaria.

Inculpata C.S., în cursul urmăririi penale a confirmat cele declarate de inculpatul R.C., întrucât s-a aflat tot timpul împreună cu acesta şi l-a numit ca fiind „soţul său”.

Inculpatul G.M., în cursul urmăririi penale a arătat că, aproximativ în 2003, sau 2004, partea vătămată G.L. s-a întors din Belgia unde fusese la cerşit împreună cu inculpatul R.C. După circa o săptămână de la sosirea în România a părţii vătămate a venit inculpatul R.C. şi a căutat-o. Vorbind cu el, inculpatul R.C. i-a cerut să-l lase pe „M.” (adică pe partea vătămată G.L.) înapoi în Belgia cu ei, dându-i pentru aceasta suma de 1.000 dolari şi promiţându-i că-i va da părţii vătămate câte 1.800 euro pe lună, astfel încât aceasta să-şi poată face o casă. Învoindu-se, l-a dus pe G.L. până în localitatea Cetatea de Baltă, jud. Alba şi l-a lăsat cu inculpatul R.C. După circa 6 luni, G.L. s-a întors în România. L-a sunat atunci pe inculpatul R.C. şi i-a cerut să-i dea părţii vătămate banii promişi, însă acesta nu s-a conformat. În schimb, inculpatul R.C. i-a cerut din nou să-l întrebe pe G.L. dacă nu vrea să se întoarcă în Belgia. Întrucât G.L. a fost de acord, contra sumei de 500 dolari, l-a dus pe acesta la Braşov şi de acolo partea vătămată a plecat în Belgia. După alţi 2 ani, când G.L. s-a întors în România şi s-au întâlnit, acesta i-a arătat ceea ce filmase cu telefonul mobil, respectiv persoanele cu care fusese la cerşit. Tot cu acea ocazie G.L. i-a spus că inculpatul R.C. nu i-a dat nici un ban, descriindu-i cum le-au fost luate actele de identitate, modul în care a cerşit pentru inculpat (câştigând circa 250 euro pe zi) cum le erau luaţi forţat toţi banii câştigaţi precum şi că celor care cerşeau li se asigura doar cazarea, masa şi ţigările.

În cursul judecăţii, inculpatul R.C. nu a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzat, repetând cele declarate în cursul urmăririi penale.

Inculpata C.S. nu a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzată, repetând şi aceasta cele arătate în cursul urmării penale.

Inculpatul G.M., deşi a arătat alte aspecte decât în cursul urmăririi penale, a precizat că-şi menţine declaraţia dată în acea fază a procesului penal.

Analizând probele administrate, atât în cursul urmăriri penale cât şi al judecăţii, s-a constatat că, în privinţa faptelor descrise la pct. nr. 1, acestea au dovedit pe deplin şi fără echivoc vinovăţia celor trei inculpaţi, respectiv a inculpaţilor R.C. şi C.S. în ceea ce priveşte recrutarea prin înşelăciune, transportarea în Polonia şi în Belgia şi exploatarea, în mod repetat, a părţilor vătămate G.L. şi O.N., pe care le-au obligat să practice cerşetoria în folosul lor, iar a inculpatului G.M. în ceea ce priveşte contribuţia sa la recrutarea prin înşelăciune şi transportarea în Belgia a părţii vătămate G.L. de către inculpatul R.C.

Astfel declaraţiile părţilor vătămate, chiar dacă acestea au fost criticate dintr-o serie de unghiuri, în special declaraţia părţii vătămate G.L., la luarea căreia a fost folosit un interpret în limbajul mimico-gestual specific surdo-muţilor doar calificat în acest sens, (în condiţiile în care în România nu exista un asemenea interpret autorizat de Ministerul Justiţiei), s-au coroborat în mare măsură, în primul rând, între ele, apoi cu declaraţiile unor martori, precum şi cu alte probe administrate în cauză, astfel:

În ceea ce priveşte partea vătămată G.L., edificatoare a fost apreciată declaraţia din cursul urmăririi penale a co-inculpatului G.M. Acesta a relevat clar că partea vătămată G.L. a fost dusă la cerşit în Belgia de către inculpatul R.C., de mai multe ori, chiar inculpatul G.M. dându-şi acordul în două rânduri pentru aceasta. Inculpatul a arătat că, în schimbul unor sume, l-a şi transportat pe G.L. până la locurile de unde urma să fie preluat de inculpatul R.C., pe fondul promisiunilor făcute tot timpul de inculpatul R.C. potrivit cărora, la final, partea vătămată G.L. urma să primească banii necesari pentru cumpărarea sau construirea unei case.

S-a reţinut că, din declaraţia aceluiaşi inculpat G.M., transparea ideea că, în unele situaţii, chiar partea vătămată G.L. ar fi fost de acord cu propunerea inculpatului R.C., de a se duce în Belgia la cerşit, cu speranţa obţinerii unor sume importante, ceea ce confirma, într-un fel, aspectul invocat de inculpaţi în apărare (prin intermediul avocaţilor aleşi) în sensul că, în realitate, totul s-a petrecut cu acordul părţilor, adică părţile vătămate ar fi consimţit, liber, la a merge la cerşit, iar dacă chiar nu voiau să o facă puteau să reclame oricând, în lungile perioade în care au practicat cerşetoria, autorităţilor belgiene situaţia în care se aflau.

Aspectul că părţile vătămate au consimţit la a merge la cerşit a reieşit şi mai clar, chiar din declaraţia părţii vătămate G.L. dată în faţa instanţei, acesta arătând că a fost depistat de poliţie de mai multe ori şi chiar reţinut pentru câteva ore, după care s-a reîntors la cerşit, fără a reclama autorităţilor eventuala obligare a sa de către altcineva de a cerşi. Acest aspect a fost reluat, tratat şi analizat în prezenta hotărâre şi ulterior.

În acelaşi sens al recrutării, transportării în străinătate şi exploatării părţii vătămate G.L. există declaraţia martorei G.S., martoră care a arătat clar că inculpaţii R.C. şi C.S. au pus-o în legătură cu partea vătămată G.L., că i-au solicitat şi a acceptat să convieţuiască cu acesta o perioadă, atât în România, în Braşov, la locuinţa inculpaţilor, cât şi în Belgia, precum şi că G.L. a practicat cerşetoria în interesul inculpaţilor.

S-a reţinut, de asemenea şi declaraţiile martorei M.C. – mama părţii vătămate G.L., căreia fiul său i-a relatat cele întâmplate, în sensul că uneori a fost forţat să practice cerşetoria şi că toţi banii i-au fost luaţi de inculpaţi.

Ca atare, susţinerile inculpaţilor R.C. şi C.S. potrivit cărora nu l-ar fi cunoscut pe G.L. a fost înlăturate ca nesincere.

În ceea ce priveşte partea vătămată O.N., edificatoare au fost declaraţiile martorilor, S.I., B.N., S.I.

Referitor la declaraţia acestui ultim martor menţionat, de notat că şi acesta a lăsat să se întrevadă că între inculpaţii R.C., C.S. şi partea vătămată O.N. a existat, la început, o aşa-zisă înţelegere cu privire la ceea ce urma să facă partea vătămată în Polonia, adică să cerşească pentru a câştiga bani, iar la final nemulţumirea părţii vătămate s-a manifestat în sensul că nu a primit niciun ban de la inculpaţi pentru „munca” prestată.

Din declaraţia martorului B.D. a rezultat modalitatea în care se puteau realiza sau obţine acte de identitate false, acte false despre care s-a făcut vorbire că s-ar fi folosit în prezenta cauză, în special paşapoarte.

Din ansamblul faptelor, aşa cum a reieşit în urma administrării probelor, a rezultat că, dacă la început a avut loc o recrutare, urmată de transportarea şi cazarea părţilor vătămate, evident prin înşelăciune, predomină apoi, pe durata întregii activităţi infracţionale, aspectul profitării inculpaţilor R.C. şi C.S. de pe urma activităţilor de cerşetorie desfăşurate de părţile vătămate (inculpaţii însuşindu-şi banii obţinuţi de părţile vătămate şi cheltuind cu acestea doar pentru cazare şi masă), iar aspectele de forţare, de obligare a părţilor vătămate la practicarea cerşetoriei s-a estompat mult.

Cu toate acestea însă, s-a observat că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, cazarea sau primirea unei persoane prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

De asemenea, potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimţământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Pornind de la aceste două prevederi legale, nu s-a putut accepta teza oferită de apărare potrivit căreia instanţa de fond s-ar afla în prezenţa unor simple convenţii încheiate între părţile dosarului, şi prin folosirea unor manopere dolosive s-ar fi indus sau menţinut în eroare părţile vătămate cu prilejul încheierii sau derulării contractelor respective, fapte săvârşite în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, pentru că, şi dacă s-ar fi acceptat varianţa existenţei unor convenţii încheiate între inculpaţi şi părţile vătămate, în cadrul cărora inculpaţii, ipotetic, urmau să asigure transportul, cazarea, masa şi toate condiţiile necesare practicării cerşetoriei pe teritoriul Poloniei şi al Belgiei, inclusiv supravegherea, iar părţile vătămate urmau, tot ipotetic, să cedeze o parte din câştigurile realizate din practicarea cerşetoriei, fiecare din părţi fiind astfel în avantaj, totuşi, trebuia observat că, prin norma juridică referitoare la traficului de persoane, coroborată cu norma de la art. 16 din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a incriminat şi aceste aşa-zise convenţii, sancţionând, evident, doar pe traficant nu şi pe cel traficat. În susţinerea acestei din urmă teze s-a putut invoca art. 20 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, potrivit căruia persoana supusă traficului de persoane care a săvârşit, ca urmare a exploatării sale, infracţiunea de prostituţie sau cea de cerşetorie, nu se pedepseşte pentru aceste infracţiuni.

În lumina celor expuse mai sus, în practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a apreciat că inculpaţii pot fi traşi la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane chiar şi în situaţia în care doar au organizat plecarea peste hotare a părţilor vătămate, fie prin obţinerea paşapoartelor, fie prin cazarea în vederea plecării, însoţindu-le până la aeroport şi dându-le anumite indicaţii ce să declare organelor de control a frontierei. S-a apreciat că toate acestea sunt elemente din care rezultă că inculpaţii cunoşteau faptul că părţile vătămate urmau să practice prostituţia (în speţa respectivă), iar această activitate infracţională se circumscrie prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (decizia nr. 1.498 din 17 martie 2004).

În cazul de faţă, inculpaţii R.C. şi C.S. nu s-au limitat la a efectua activităţi pregătitoare sau ajutătoare în vederea plecării părţilor vătămate G.L. şi O.N. în străinătate pentru a practica cerşetoria ci au adoptat o atitudine mult mai activă, având iniţiativa, recrutând părţile vătămate prin înşelăciune (adică promiţându-le mulţi bani, obiecte din aur, proteză sau chiar pensie de handicapat într-o altă ţară), acţiune urmată de cazarea şi de transportarea părţilor vătămate în străinătate, iar acolo, din nou cazarea şi apoi obligarea (chiar prin acte de violenţă) a lor să practice cerşetoria în condiţii deosebite (conform susţinerilor părţilor vătămate), însuşindu-şi toate sumele obţinute de părţile vătămate prin practicarea cerşetoriei.

În consecinţă, activităţile inculpaţilor s-a reţinut că sunt mult mai complexe şi mai calificate decât cele menţionate în speţa de mai sus.

Faţă de cele de mai sus, au fost respinse ca neîntemeiate cererile inculpaţilor R.C. şi C.S., formulate prin intermediul apărătorului ales, de schimbare a încadrării juridice a faptei de trafic de persoane în formă continuată – prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea de înşelăciune în convenţii – prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.

Pe cale de consecinţă s-a apreciat că, în drept, faptele inculpaţilor R.C. şi C.S., care, în perioada 1997-2006, împreună cu numitul O.N. şi cu inculpatul G.M., a racolat victimele G.L. şi O.N. (ambele cu handicap fizic evident şi care le punea în imposibilitatea de a se deplasa normal) după care le-au transportat în străinătate (Polonia şi Belgia) în scopul exploatării lor prin obligare la cerşetorie, în folosul lor şi al inculpatului G.M. (acesta din urmă participând doar la racolarea, transportarea în străinătate şi exploatarea victimei G.L.), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată – prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Faptele inculpatului G.M., care, în cursul anului 2002, împreună cu inculpaţii R.C. şi C.S., a racolat prin înşelăciune victima G.L. (persoană handicapată fizic locomotor şi surdo-mut), după care, în schimbul unor sume de bani a transportat-o în alt judeţ unde a predat-o inculpatului R.C., acesta, al rândul său, transportând-o în Polonia şi în Belgia, în scopul exploatării ei prin obligarea la practicarea cerşetoriei în folosul său şi al inculpatei C.S., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane – prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În ceea ce priveşte fapta descrisă la pct. nr. 2, s-au reţinut următoarele:

În urma demersurilor făcute la autorităţile judiciare belgiene, pe calea unor cereri de asistenţă juridică internaţională în materie penală, instanţa a fost informată despre faptul că, în Belgia, inculpaţii R.C. şi C.S. au făcut obiectul unei anchete şi a unui proces penal.

În urma derulării procesului penal respectiv, inculpatul R.C. a fost condamnat, prin hotărârea nr. 7258/13721 a Judecătoriei din Bruxelles, din data de 31 octombrie 2006, la pedeapsa de 7 ani închisoare, la o amendă de 3.000 euro şi la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) belgian pe timp de 10 ani pentru că, între altele, în perioada 21 octombrie 2004-29 iulie 2005, a exploatat, în orice mod posibil, destrăbălarea sau prostituţia unei persoane minore, respectiv a părţii vătămate C.A.M.

Prin aceeaşi hotărâre şi pentru aceleaşi fapte a fost condamnată şi inculpata C.S. la pedeapsa de 7 ani închisoare, la o amendă de 3.000 euro şi la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) belgian pe timp de 10 ani.

Împotriva hotărârii menţionate mai sus inculpatul R.C. a făcut opoziţie, iar Tribunalul de primă Instanţă din Bruxelles, prin hotărârea nr. 4386 din data de 25 mai 2011, a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menţinând amenda de 3.000 euro.

Hotărârea Judecătoriei din Bruxelles a rămas definitivă în ceea ce o priveşte pe inculpata C.S. prin neexercitarea căii de atac, iar în privinţa inculpatului R.C. prin exercitarea căii de atac menţionate mai sus.

S-a mai făcut precizarea că, în hotărârea nr. 4385 din 25 mai 2001, dată în calea de atac, perioada în care s-ar fi comis faptele era menţionată ca fiind 21 octombrie 2004–11 noiembrie 2005.

Verificând cele menţionate în actul de trimitere în judecată, în prezenta cauză, a inculpaţilor R.C. şi C.S. sub acuza comiterii infracţiunii de trafic de minori, victimă fiind C.A.M., s-a constatat că, în fapt, în sarcina celor doi inculpaţi s-a reţinut că în luna ianuarie 2005, aceştia, împreună cu numitul L.G.M., au recrutat-o pe partea vătămată C.A.M., în vârstă de 17 ani, sub false promisiuni (înşelăciune) şi au transportat-o în străinătate în scopul exploatării sale prin supunere la prostituţie în Belgia, în folosul inculpaţilor, activitate care s-ar fi derulat timp de circa 200 de zile, adică până, aproximativ în luna august 2005.

Comparând această perioadă cu perioada menţionată în hotărârile emise de autorităţile judiciare belgiene, s-a constatat că perioada menţionată în hotărârile belgiene este mai amplă (21 octombrie 2004–11 noiembrie 2005), dar cuprinzând şi perioada menţionată în rechizitoriul emis în prezenta cauză, adică există o suprapunere.

Ca atare, s-a constatat că pentru fapta pentru care inculpaţii R.C. şi C.S. au fost trimişi în judecată în prezenţa cauză, având ca parte vătămată pe C.A.M., inculpaţii au fost deja condamnaţi definitiv, iar în virtutea principiului ne bis in idem, o nouă judecată pentru aceeaşi faptă nu mai poate avea loc.

Potrivit art. 10 lit. j), teza a II-a C. proc. pen. împiedicarea (existenţa autorităţii de lucru judecat) produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.

Însă pentru ca principiul menţionat mai sus să fie aplicabil trebuia să se realizeze, mai întâi, o recunoaştere a hotărârii străine, de condamnare a celor doi inculpaţi în Belgia, recunoaştere care s-a făcut de această instanţă la data de 7 noiembrie 2011, pe cale incidentală, potrivit art. 134 din Legea nr. 302/2004 republicată, apreciindu-se ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 131 din aceeaşi lege.

În raport cu cele de mai sus, s-a dispus încetarea procesului penal, întrucât a intervenit cazul de la art. 10 lit. j) C. proc. pen., respectiv există autoritate de lucru judecat.

La individualizarea pedepselor pe care le-a aplicat inculpaţilor, instanţa a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume:

- limitele pedepselor fixate de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor;

Din acest punct de vedere s-a reţinut că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de care au fost acuzaţi inculpaţii R.C., C.S. şi G.M., respectiv cea de trafic de persoane – prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a fost şi este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, în privinţa inculpaţilor nereţinându-se vreo cauză legală de reducere a pedepsei dintre cele prevăzute în C. pen. şi în Legea nr. 678/2001.

- gradul de pericol social al faptelor;

- persoana şi antecedentele penale ale inculpaţilor;

Din acest punct de vedere a fost remarcat faptul că, potrivit extrasului de cazier judiciar inculpatul R.C. nu a suferit vreo condamnare anterioară, însă împotriva sa a fost pusă în mişcare acţiunea penală în anul 2006 sub acuzaţia comiterii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, fiind arestat preventiv în perioada 8 iunie 2006–8 iulie 2007.

Potrivit extrasului de cazier judiciar, inculpata C.S. se afla la primul conflict cu legea penală (făcând abstracţie de condamnarea suferită în Belgia, despre care s-a făcut vorbire mai sus).

Potrivit extrasului de cazier judiciar, inculpatul G.M. a fost condamnat anterior, în două rânduri, la pedeapsa amenzii penale, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală;

A fost avut în vedere comportamentul nesincer al inculpaţilor R.C. şi C.S. pe parcursul întregului proces penal şi comportarea sinceră a inculpatului G.M.

De aceea s-a apreciat că doar în privinţa acestuia din urmă a putut fi reţinută circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei potrivit art. 76 C. pen.

Având în vedere, însă, că inculpata C.S. se afla la primul conflict cu legea penală, adică luând în considerare atitudinea acesteia înainte de săvârşirea infracţiunii, s-a apreciat că, în privinţa acesteia, a putut fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei potrivit art. 76 C. pen.

Având în vedere existenţa consimţământului părţilor vătămate, în cea mai mare parte a ansamblului activităţilor infracţionale, s-a apreciat că şi această împrejurare poate fi reţinută ca o circumstanţă atenuantă judiciară, dintre cele ce pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen., pentru că, pe de o parte, legea nu prevede expres aceste circumstanţe, iar pe de altă parte este lăsat la latitudinea judecătorului identificarea acestor împrejurări şi analizarea dacă acestea pot fi asimilate cu motive de reducere a pedepsei sub minimul special.

Sintetizând cele anterior expuse, Tribunalul Mureş a procedat în modul arătat în dispozitivul sentinţei penale descris mai sus, atât asupra laturii penale, cât şi a laturii civile.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi inculpaţii R.C. şi C.S.

În motivarea apelului, parchetul a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea parţială a hotărârii atacate şi în rejudecare, înlăturarea circumstanţelor reţinute în sarcina celor trei inculpaţi, să se constate că prezenta infracţiune de trafic de persoane este săvârşită de inculpaţii R.C. şi C.S. în condiţiile concursului real de infracţiuni cu infracţiunea pentru care cei doi inculpaţi au fost condamnaţi în Belgia, să se anuleze beneficiul suspendării sub supraveghere acordat inculpatului R.C. prin hotărârea nr. 4386/2011 a autorităţilor belgiene, să se stabilească pedepse pentru inculpaţii R.C. şi C.S. în condiţiile concursului real de infracţiuni, urmând ca executarea lor să fie efectivă şi să se deducă, faţă de inculpatul R.C., din pedeapsa aplicată perioada cuprinsă între 05 februarie 2010–20 aprilie 2010 executată în Belgia.

În motivarea apelului, inculpaţii R.C. şi C.S. au solicitat să se aibă în vedere disp. art. 320¹ C. proc. pen., să se dispună suspendarea condiţionată e executării pedepsei sau în subsidiar să se menţină soluţia instanţei de fond, iar în privinţa confiscării să se respingă cererea şi să se restituie cantitatea de 545,91 grame aur şi a sumelor de bani confiscate, arătând că partea civilă G.L. nu formulează nicio pretenţie, bijuteriile găsite la percheziţie au fost în mare parte moştenite, iar restul au fost achiziţionate de către ei.

Prin decizia penală nr. 32/A din 09 aprilie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureş, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi inculpaţii R.C. şi C.S. împotriva sentinţei penale nr. 164 din 21 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, în Dosarul nr. 2488/102/2007.

A desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând, în baza art. 134 şi art. 131 din Legea nr. 302/2004 republicată, a recunoscut pe cale incidentală hotărârea nr. 7258 din 31 octombrie 2006 a Judecătoriei Bruxelles, definitivă prin hotărârea nr. 4386/2011 a Judecătoriei Bruxelles, parţial şi numai cu privire la îndeplinirea condiţiilor condamnării şi condamnarea inculpaţilor R.C. şi C.S. pentru infracţiunea de exploatare în orice mod posibil, destrăbălare sau prostituţie a părţii vătămate C.A.M., în perioada 21 octombrie 2004-25 octombrie 2005.

1. În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul R.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru o perioadă de 4 ani, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, părţi vătămate fiind G.L. şi O.N.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii.

2. În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe inculpata C.S. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, părţi vătămate fiind G.L. şi O.N.

Potrivit art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 86³alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov;

- Să anunţe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii:

- Să nu intre în legătură cu părţile vătămate G.L. şi O.N., cu coinculpatul G.M. şi cu martorii din prezenta cauză.

A desemnat Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov pentru supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor instituite în sarcina inculpatei.

A atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 86⁴ alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii.

A eliminat din hotărârea atacată dispoziţiile privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu privire la această inculpată.

3. În baza art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, parte vătămată fiind G.L.

A redus termenul de încercare de la 4 ani la 3 ani şi 8 luni.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii.

A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa atacată şi care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a apreciat că, în mod greşit, au fost reţinute circumstanţe atenuante în sarcina inculpaţilor R.C. şi C.S. raportat la gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina lor şi modalitatea de săvârşire.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin executarea în regim neprivativ de libertate, schimbându-i însă inculpatei C.S. modalitatea de executare a pedepsei din suspendarea condiţionată în suspendarea sub supraveghere.

În raport de decizia nr. 70/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, instanţa de prim control judiciar a apreciat că în calea de atac nu se poate dispune contopirea pedepselor, atât timp cât nu a fost dispusă de prima instanţa, motiv pentru care nu a dedus nici perioada executată în arest preventiv în Belgia de către inculpatul R.C.

Instanţa de apel a făcut o corectare parţială a procedurii recunoaşterii hotărârii străine, prin recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii nr. 7258 din 31 octombrie 2006 a Judecătoriei Bruxelles, definitivă prin hotărârea nr. 4386/2011 a Judecătoriei Bruxelles, în parte şi numai cu privire la îndeplinirea condiţiilor condamnării şi condamnarea inculpaţilor R.C. şi C.S. pentru infracţiunea de exploatare în orice mod posibil, destrăbălare sau prostituţie a părţii vătămate C.A.M., în perioada 21 octombrie 2004–25 octombrie 2005, dându-se eficienţă regulii ne bis in idem, prin constatarea identităţii de obiect, de părţi şi de cauză, între acţiunea penală pusă în mişcare şi finalizată în Belgia cu condamnarea celor doi inculpaţi pentru infracţiunea de exploatare în orice mod posibil a părţii vătămate C.A.M.

În ceea ce priveşte apelul inculpaţilor R.C. şi C.S., acestea au fost considerate fondate, în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470/2011 şi nr. 1483/2011, O.U.G. nr. 121/2011, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., iar confiscarea cantităţii de 549,91 gr aur de la cei doi inculpaţi a fost apreciată ca fiind corect dispusă de instanţa de fond, din probele dosarului rezultând că aurul găsit a fost achiziţionat din sumele obţinute prin exploatarea părţii vătămate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi inculpaţii R.C. şi C.S.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a criticat hotărârea prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. şi art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

În motivele scrise de recurs, existente la dosar şi susţinute oral de reprezentantul parchetului, s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel nu a recunoscut integral cele două hotărâri străine, atâta timp cât pedeapsa aplicată fiecăruia din cei doi inculpaţi, de către autorităţile belgiene, este pentru o infracţiune concurentă cu cea din prezenta cauză, fapt necesar tocmai pentru a se da eficienţă hotărârii recurate, şi mai mult, trebuia să dispună şi cu referire la durata executată în Belgia de inculpatul R.C., cuprinsă între 05 februarie 2010-20 aprilie 2010.

De asemenea, în opinia parchetului trebuiau recunoscute ambele hotărâri cu referire la pedepsele aplicate conform art. 137 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 302/2004, în considerarea efectelor reglementate de art. 159 din aceeaşi lege.

În ceea ce priveşte critica cu privire la dispoziţia de confiscare s-a arătat că această măsură se dispune individual, fiind o măsură strict personală, trebuia confiscat câte ½ din respectiva cantitate de la fiecare inculpat, în baza dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prin raportare la at.118 lit. a) C. pen.

Inculpaţii R.C. şi C.S. au criticat hotărârea sub aspectul greşitei confiscări a cantităţii de 545,91 grame aur, apreciind că nu există probe din care să rezulte că această cantitate ar fi fost achiziţionată din banii obţinuţi din exploatarea victimelor traficului de persoane, solicitând înlăturarea acestei măsuri, cât şi reducerea cuantumului pedepselor aplicate, şi schimbarea modalităţii de executare, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma cazurilor de casare invocate cât şi din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., le consideră fondate, pentru următoarele considerente:

În cauză nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor legale prevăzute de Legea nr. 302/2004, privind recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârilor străine, instanţa de fond, nepronunţându-se pe unele aspecte esenţiale în legătură cu recunoaşterea hotărârii străine cu consecinţe în rezolvarea situaţiei juridice a celor doi inculpaţi (caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 şi 9 C. proc. pen.).

În cauză, practic, instanţa de fond trebuia să facă o recunoaştere integrală a hotărârilor judecătoreşti străine în privinţa celor doi inculpaţi, să constate că pedeapsa aplicată fiecăruia din cei doi inculpaţi de către autorităţile belgiene, este pentru o infracţiune concurentă cu cea din prezenta cauză, (tocmai pentru a se da eficienţă hotărârii recunoscute), trebuia să substituie pedepselor aplicate în străinătate inculpaţilor, care nu au fost executate, o pedeapsă corespunzătoare legii penale române (conform art. 132 din Legea nr. 302/2004), urmând a dispune contopirea pedepselor, iar din sancţiunea rezultantă, trebuia scăzută şi perioada arestării preventive petrecută de inculpatul R.C. în străinătate (05 februarie 2010-20 aprilie 2010).

Această soluţie se impune, tocmai pentru a se da eficienţă recunoaşterii hotărârii străine pe calea incidentală, evitându-se o nouă procedură incidentă la executare, de modificare a pedepselor, care ar prejudicia interesele inculpaţilor privind lămurirea situaţiei juridice.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că instanţele nu s-au pronunţat asupra unor cereri esenţiale de natură să le garanteze drepturile inculpaţilor, iar pentru ca aceştia să nu fie privaţi de o cale de atac, ţinând cont şi de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 70/2007, Înalta Curte apreciază că se impune trimiterea cauzei la instanţa de fond, care pe lângă motivul principal de recurs, admis şi detaliat de Înalta Curte, va analiza şi celelalte motive de recurs, invocate de către recurenţi.

Pentru cele ce preced, conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi recurenţii intimaţi inculpaţi R.C. şi C.S., va casa decizia penală şi sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond, Tribunalul Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi recurenţii intimaţi inculpaţi R.C. şi C.S. împotriva deciziei penale nr. 32/A din 09 aprilie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală.

Casează în totalitate decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 164 din 21 noiembrie 2011 a Tribunalului Mureş, secţia penală.

Trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Mureş.

Onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu recurenţilor intimaţi inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele părţi civile G.L., O.N. şi C.A.M., în sumă de câte 150 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3461/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3753/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3468/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3468/2012. Penal