ICCJ. Decizia nr. 3763/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3763/2012
Dosar nr. 6222/30/2011
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 69/20 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 6222/30/2011, în temeiul art. 403 C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul condamnat O.I. împotriva sentinţei penale nr. 167/ PI din 11 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 10845/P/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin referatul nr. 383/III/6/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, înregistrat sub nr. 6222/30 la data de 01 septembrie 2011, a fost înaintată spre competentă soluţionare cererea de revizuire formulată de revizuientul O.I. împotriva sentinţei penale nr. 167/ PI din 11 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 10845/P/2001, împreună cu rezultatul cercetărilor efectuate, conform dispoziţiilor art. 399 C. proc. pen., cu concluzii de respingere a cererii ca inadmisibilă întrucât aspectele invocate de condamnat nu reprezintă fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţă la momentul pronunţării hotărârii şi nu există niciun act al vreunui organ judiciar (hotărâre judecătorească sau rezoluţie a procurorului) care să ateste săvârşirea de către vreunul dintre martori a infracţiunii de mărturie mincinoasă. Totodată, s-a mai arătat că revizuientul a mai formulat anterior o cerere de revizuire, folosind aceleaşi apărări, care a fost respinsă de către instanţă.
În motivarea cererii, aşa cum a fost precizată, revizuientul a arătat că solicită revizuirea sentinţei prin care a fost condamnat întrucât s-a făcut o eroare judiciară, el nefăcându-se vinovat de infracţiunea reţinută în sarcina sa, fapt confirmat chiar de declaraţiile date la instanţă de partea vătămată - care nu se mai află însă la dosar. Totodată, a mai arătat revizuientul că este nemulţumit de încadrarea juridică dată faptei, în opinia sa fiind comisă infracţiunea de comercializare valută falsă. De asemenea, a mai arătat revizuientul că martora B.V. a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, întrucât a relatat aspecte necorespunzătoare adevărului şi nu a relatat aspecte pe care le cunoştea, respectiv modul de operare, de care ea avea cunoştinţă întrucât şi ea a fost participantă la fapta dedusă judecăţii. Totodată, aceeaşi infracţiune a fost săvârşită şi de martora O.P., care a relatat că nu are cunoştinţă de provenienţa bancnotelor false în condiţiile în care ea i le-a furnizat, fiind complice, alături de fraţii săi O.V. şi O.P., la infracţiunea săvârşită - aceea de vânzare valută falsă.
În probaţiune, au fost ataşate la dosarul cauzei, Dosarele nr. 1096/30/2010, nr. 1438/30/2009, nr. 2666/30/2007, nr. 594/30/ 2006, nr. 1096/30/2006, nr. 3914/P/2005, nr. 3425/P/2004, nr. 9938/P/2003, nr. 9774/30/2008 ale Tribunalului Timiş, nr. 2856/2002, nr. 1096/30/2010 ale Curţii de Apel Timişoara şi nr. 1096/30/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Dosarul de urmărire penală nr. 5806/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 167/2002 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 10845/2002, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4054 din 27 septembrie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, inculpatul O.I. (zis D.) a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac prin care sunt atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt.
Potrivit art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii pentru motivele limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., respectiv dacă:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În ceea ce priveşte primul motiv de revizuire, pentru ca o cerere de revizuire să fie admisibilă pe acest motiv potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., este necesar ca revizuientul să indice fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, sau cel puţin, probe noi, care nu au fost cunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei (chiar dacă aceasta cunoştea faptele probatorii) şi care sunt de natură să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare.
În speţă, instanţa a constatat însă că aspectele pe care revizuientul şi-a întemeiat prezenta cerere - împrejurarea că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, precum şi că singura infracţiune care se poate reţine în sarcina sa este cea de comercializare valută falsă - nu se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind vorba de fapte sau împrejurări noi care nu au fost avute în vedere de către instanţa de fond, şi nu sunt de natură a determina revizuirea sentinţei; toate aspectele indicate de revizuient au fost cunoscute atât de către instanţa de fond, cât şi de instanţele de apel şi de recurs, fiind invocate pe parcursul întregului proces şi au fost analizate cu putere de lucru judecat de către respectivele instanţe, astfel încât nu pot forma obiectul unei revizuiri în condiţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte celelalte aspecte pe care revizuientul şi-a întemeiat cererea – respectiv faptul că hotărârea de condamnare a fost pronunţată pe baza declaraţiilor unor martori care au declarat mincinos în cauză (martorii B.V. şi O.P.), instanţa a reţinut că, pentru ca o cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv (art. 394 lit. b) C. proc. pen.) să fie admisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 395 C. proc. pen., este necesar ca săvârşirea de către un martor a infracţiunii de mărturie mincinoasă să fie constatată prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, care au dispus asupra fondului, acte procesuale prin care să se stabilească în mod concret existenţa faptelor imputate de revizuent şi care au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
În cauză, instanţa a constatat că nu există nicio dovadă în sensul cerut de lege pentru incidenţa acestui caz de revizuire, revizuientul nefăcând dovada existenţei vreunei hotărâri judecătoreşti definitive sau a unei ordonanţe a procurorului prin care să se stabilească că cele două martore au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Împotriva sentinţei penale nr. 69 din 20 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 6222/30/2011 a declarat apel, în termen legal, condamnatul revizuent O.I.
Prin Decizia penală nr. 114 /A din 7 iunie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul O.I. împotriva sentinţei penale nr. 69 din 20 februarie 2012 a Tribunalului Timiş, pronunţată în Dosarul nr. 6222/30/2011.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva deciziei menţionate anterior, în termen legal, a declarat recurs revizuientul O.I., iar în motivarea orală a recursului, prin apărătorul desemnat din oficiu, s-a susţinut că recurentul este nevinovat, că încadrarea juridică a faptei nu este corectă şi că solicită audierea a două martore, apreciindu-se că cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în anumite cazuri expres prevăzute.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcându-se referire la necesitatea audierii unor martori, la greşita încadrare juridică a faptei şi la nevinovăţia sa.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuient nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuient a urmărit, de fapt, schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de comercializare valută falsă, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii, care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuientul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuient nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În baza acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat O.I. împotriva Deciziei penale nr. 114/ A din 07 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală .
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3761/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 3765/2012. Penal → |
|---|
