ICCJ. Decizia nr. 3761/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3761/2012
Dosar nr. 1053/3/2012
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2909 din 22 septembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 476/1/2008 s-a dispus admiterea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul G.G., domiciliat în Republica Moldova, oraş Chişinău, împotriva Deciziei penale nr. 3171 din 14 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 36488/2/2005.
A fost desfiinţată în parte Decizia penală nr. 3171 din 14 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.G.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei penale contestate.
S-a fixat termen, la data de 3 noiembrie 2008, pentru judecata recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 463 din 7 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admiterea contestaţiei în anulare a fost determinată de constatarea incidenţei dispoziţiilor art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. potrivit cu care împotriva hotărârilor judecătoreşti penale definitive se poate face contestaţie în anulare când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, inculpatul a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
În cauză, Înalta Curte a constatat că, la data judecării recursului, respectiv 1 iunie 2007, contestatorul condamnat G.G. se afla internat la Institutul de Cardiologie Chişinău, Republica Moldova (filele 47-48 dosar - perioada internării fiind de la 30 mai 2007 la 13 iunie 2007).
Prin urmare, contestatorul condamnat s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a se prezenta în faţa instanţei de recurs, precum şi în imposibilitatea de a anunţa despre această împiedicare.
Judecând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - după admiterea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat G.G., prin prisma motivelor de recurs invocate dar şi din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1210 din 4 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, printre altele, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului G.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 30 mai 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În cursul anului 1997, aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate, inculpatul S.T.V. l-a cunoscut la locul de deţinere pe numitul P.I., care i-a propus să adere la reţeaua de trafic de droguri pe care o conducea, propunere pe care inculpatul S.T.V. a acceptat-o.
După eliberarea din penitenciar, inculpatul S.T.V. a intrat în contact cu P.I., de la care a luat o sumă de bani efectuând trei sau patru transporturi de droguri în Olanda.
În cursul anului 1998, inculpatul S.T.V. l-a cunoscut pe inculpatul L.A., atrăgându-l pe acesta în activitatea de trafic de droguri.
Astfel, la ultimul transport efectuat în anul 1998, inculpatul S.T.V. şi inculpatul L.A. au plecat spre Germania, fiecare cu autoturismul lui, însă pe drum apărând probleme, aceştia s-au deplasat în Olanda unde au vândut drogurile.
Pe drumul de întoarcere în România, cei doi inculpaţi au fost implicaţi într-un incident cu poliţia, autoturismele aceS.a figurând ca fiind sustrase, incident care s-a soldat cu incendierea autovehiculului condus de inculpatul L.A., faptă pentru care acesta a fost reţinut în Germania pe o durată de 7 luni.
După eliberarea sa din Germania inculpatul L.A. a fost cel care l-a contactat pe inculpatul S.T.V., acesta din urmă implicându-l în alte activităţi legate de traficul de droguri şi anume preluarea drogurilor care erau aduse din afara teritoriului României.
Inculpatul S.T.V. a primit ordin de la numitul P.I. să se ocupe numai de preluarea, depozitarea şi încărcarea drogurilor în autoturismele ce îi erau puse la dispoziţie numitului P.I. pentru a fi transportate în ţările Europei de Vest.
În realizarea acestei însărcinări inculpatul S.T.V. a apelat atât la inculpatul B.G., căruia i s-a solicitat să disimuleze droguri în autoturismele menţionate, droguri ce erau aduse de inculpatul S.T.V. la atelierul său din Cluj, dar şi la inculpatul L.A., care la rândul său le prelua de la cetăţenii străini fiind transportate la Cluj, ocazie cu care inculpatul B.G. l-a cunoscut şi pe inculpatul L.A.
Iniţial, aceste droguri, după ce erau preluate, erau depozitate, potrivit precizărilor inculpatului S.T.V., într-un garaj aparţinând numitului O.F., aspect relatat de inculpatul S.T.V. şi inculpatul B.G.
Nu s-a putut stabili identitatea şoferilor care au efectuat transporturi de droguri în intervalul de timp până la plecarea inculpatului S.T.V. în Ungaria, la Budapesta.
În primăvara anului 2000, inculpatul S.T.V. a plecat în Ungaria, la Budapesta, urmare a unor probleme judiciare pe care le avea în România, luând hotărârea să-şi organizeze propria sa reţea de trafic internaţional de droguri.
În declaraţia dată în faza de urmărire penală, inculpatul S.T.V. a arătat că, l-ar fi cunoscut pe inculpatul D.A., căruia i-a sugerat o posibilă afacere cu droguri, sens în care, inculpatul D.A. l-ar fi pus în contact cu doi traficanţi de droguri.
În scopul constituirii reţelei şi faţă de necesitatea ca drogurile să fie preluate de la şoferii turci care le aduceau în Turcia, inculpatul S.T.V. l-a contactat :
- pe inculpatul J.L. pe care îl cunoştea de mai mult timp şi i-a solicitat acestuia să îi găsească persoane cu experienţă în călătoriile în ţările Europei de Vest, pentru a efectua transporturi de droguri,
- pe inculpatul L.A. pentru ca acesta să preia drogurile de la şoferii turci.
- pe inculpatul B.G. pentru a prelua din Bucureşti drogurile, pe care să le transporte la Cluj şi din această localitate, după disimularea lor în autovehicule, să le transporte sau să fie transportate de alţi şoferi în străinătate.
Inculpatul J.L., la rândul său, l-a contactat pe inculpatul K.B.I., pe care îl cunoştea de mai mult timp, fiind şi rude, i-a solicitat să efectueze transporturi de droguri, solicitare cu care acesta a fost de acord.
Mai mult, după primul transport efectuat, inculpatul J.L. i l-a prezentat pe inculpatul K.B.I., inculpatului S.T.V., ocazie cu care, chiar inculpatul S.T.V. i-a cerut inculpatului K.B.I. să efectueze transporturi de droguri în Spania, la Madrid şi în Italia, la Roma, propunere pe care inculpatul K.B.I. a acceptat-o, înţelegerea fiind ca şi inculpatul J.L. să primească parte din suma câştigată de inculpatul K.B.I.
La primele două transporturi efectuate de inculpatul K.B.I., drogurile au fost încărcate, respectiv disimulate în autoturismul acestuia la imobilul în care locuia inculpatul S.T.V. în Budapesta, după care drogurile erau preluate spre transport din România, fie din Bucureşti, fie din Cluj.
Astfel, inculpatul B.G., în cursul anului 2000, s-a întâlnit în trei ocazii cu inculpatul L.A., de la care a preluat genţi în care se aflau pachete de droguri, droguri care erau luate de inculpatul L.A. dintr-un anumit loc, altul decât locuinţa sa şi pe care i le remitea inculpatului L.A..
În toate aceste trei ocazii drogurile au fost disimulate şi transportate în străinătate de către inculpatul B.G.
În Cluj, drogurile erau depozitate la atelierul de reparat autovehicule aparţinând inculpatului B.G., care le şi disimula în autoturisme, inclusiv în cele conduse de inculpatul K.B.I. şi inculpatul P.A.V., aspecte recunoscute de inculpaţii B.G., S.T.V. şi K.B.I., precum şi de inculpatul P.A.V.
Este de menţionat că, la activitatea de disimulare a drogurilor, atunci când aceasta se realiza la locuinţa inculpatului S.T.V., participa şi acesta. După ce drogurile erau disimulate în autoturismul lui K.B.I., acesta le transporta în ţările Europei de Vest, respectiv Spania, Italia şi cele mai multe în Olanda în localităţile indicate de inculpatul S.T.V. sau de inculpatul J.L., care îi precizau şi locurile unde urma să se întâlnească cu persoanele care urmau să preia drogurile şi să îi remită sumele de bani.
Atât inculpatul K.B.I., cât şi inculpatul J.L. au făcut demersuri pentru racolarea în cadrul reţelei şi a inculpatului S.T.R.O., şi pe fondul unor datorii băneşti faţă de inculpatul K.B.I., care le solicita în mod insistent, inculpatul S.T.R.O. a acceptat să intre în reţea, cu rolul stabilit de a efectua transporturi de droguri în străinătate.
După un prim transport, tot inculpatul J.L. l-a contactat pe inculpatul S. şi pentru cel de-al doilea transport, efectuat de acest inculpat tot sub justificarea datoriei pe care o avea faţă de inculpatul K.B.I.
Tot inculpatul J.L. a fost cel care i-a precizat inculpatului S. că şeful reţelei este inculpatul S.T.V. şi tot el l-a prezentat pe inculpatul S. inculpatului S.T.V., care personal i-a solicitat să mai efectueze şi alte transporturi de droguri, propunere acceptată de S., fără ca de această dată să mai prezinte vreo altă justificare decât obţinerea de beneficii financiare.
La solicitarea expresă a inculpatului S.T.V., inculpatul S. a mai efectuat trei transporturi în Olanda şi în Spania, ultimul fiind realizat în luna ianuarie 2003.
Este de menţionat că drogurile erau disimulate în autoturismul inculpatului S., fără ca acesta să ia cunoştinţă despre modalitatea în care se realiza şi de ce persoane, procedeu utilizat şi la preluarea drogurilor în Olanda şi Spania.
Faţă de împrejurarea că inculpatul K.B.I. nu a mai dorit să efectueze transport de droguri, între acesta şi inculpatul S.T.V. a intervenit înţelegerea că, inculpatul K.B.I. să preia sumele de bani ce reprezentau contravaloarea drogurilor livrate, şi să le transporte în Ungaria, pentru a i le preda.
Conform noii însărcinări primite, inculpatul K.B.I. a efectuat şapte astfel de transporturi, în anul 2001, trei de la Milano, trei de la Napoli şi unul de la Roma, sume de bani ce au fost predate de inculpatul K.B.I. inculpatului S.T.V., prezenţi fiind şi inculpatul D.A. şi inculpatul B.G. şi numita C.U.
Referitor la modul în care s-a realizat racolarea inculpatului P.A.V. în activitatea de trafic de droguri, instanţa a reţinut că cei doi s-au întâlnit la Budapesta, loc unde inculpatul P.A.V. s-a deplasat pentru a obţine de la inculpatul S.T.V. restituirea unei datorii, ocazie cu care inculpatul S.T.V. i-a propus inculpatului P.A.V. să transporte droguri, propunere acceptată de acesta din urmă.
În scopul realizării acestor transporturi, inculpatul S.T.V. i-a dat inculpatului P.A.V. suma de 20.000 mărci germane cu care acesta a achiziţionat un microbuz.
În perioada 2000-2001, inculpatul P.A.V. a efectuat şapte transporturi de droguri, în reţeaua inculpatului S.T.V.
Pentru preluarea drogurilor în vederea transportului, inculpatul S.T.V. i-a indicat inculpatului P.A.V. că va lua legătura, în Bucureşti, cu inculpatul L.A., ceea ce inculpatul P.A.V. a şi făcut în trei ocazii.
Inculpatul L.A. prelua la rândul său drogurile de la persoane rămase neidentificate, ce veneau din Turcia cu autocare.
În alte ocazii drogurile au fost preluate din Cluj de la atelierul inculpatului B.G., acesta din urmă ocupându-se şi cu disimularea lor în autovehiculul utilizat de inculpatul P.A.V. în acest scop, aspecte ce sunt recunoscute de inculpaţii P.A.V., S.T.V. şi B.G. şi în parte de inculpatul L.A.
Inculpatul P.A.V. a efectuat, tot în cursul anului 2002, transporturi de droguri şi pentru inculpatul D.A., aspect susţinut atât de inculpatul P.A.V., cât şi confirmat de martorul sub acoperire I.I., precum şi de martorul F.D., aspect cunoscut de acesta din urmă de la martora P.M., fosta soţie a inculpatului P.A.V.
Drogurile transportate de inculpatul P.A.V., P.M. şi F.D. erau ambalate la locuinţa inculpatului T.I., aspect susţinut de inculpatul P.A.V. şi de martorul F.D. care susţine chiar şi la confruntarea realizată cu inculpatul T.I. că a fost trimis de inculpatul P.A.V. să preia de la locuinţa inculpatului T.I. ambalaj special pentru ambalarea drogurilor, precum şi un dispozitiv de lipit folie din plastic, aceste obiecte fiindu-i înmânate de inculpatul T.I.
Activitatea de ambalare şi marcare a drogurilor de către inculpatul T.I., desfăşurată în cursul anului 2002 este confirmată de inculpatul P.A.V., precum şi de martorul F.D. şi de martora sub acoperire Ionescu Ioana.
În aceeaşi perioadă în care inculpatul P.A.V. şi martorii F.D. şi P.M.M. transportau droguri pentru numitul B.V., potrivit propriilor lor precizări, confirmate şi de martorul sub acoperire Ionescu Ioana, aceeaşi activitate era desfăşurată şi de inculpatul R.F.
Deşi inculpatul R.F. neagă implicarea sa, în această modalitate în traficul internaţional de droguri, această nerecunoaştere a fost înlăturată în baza declaraţiilor inculpatului P.A.V., care l-a cunoscut pe inculpatul R.F. în anturajul numitului B.V. şi pe care l-a întâlnit în deplasările sale în străinătate, a susţinerilor martorului F.D. care confirmă activitatea de transportator a inculpatului R.F., precum şi în baza declaraţiilor martorului sub acoperire Ionescu Ioana, martor care l-a şi descris pe acest inculpat prin semnalmentele sale fizice caracteristice.
Este relevant că inculpatul R.F. a efectuat multe deplasări în străinătate, în perioada de referinţă, respectiv anul 2002, oferind ca motivare, vânzarea-cumpărarea de autoturisme din străinătate, fără a putea însă face precizări cu privire la locurile, datele, persoanele cărora le-ar fi vândut astfel de autovehicule.
Totodată nici o persoană din anturajul său apropiat nu a fost menţionată de inculpat ca având cunoştinţă despre această activitate.
Referitor la inculpatul G.E. se reţine că ar fi făcut parte din reţeaua de trafic internaţional de droguri condusă de B.V.
Referitor la activitatea infracţională a inculpatului G.G., instanţa reţine că, în cursul anului 2001 numitul B.V. a efectuat două vizite la fabrica de peşte aparţinând inculpatului G.G., fabrică unde s-ar fi depozitat mari cantităţi de heroină aduse din Turcia, pentru ambalarea căreia s-a utilizat folie de aluminiu lipită cu un cleşte termoelectric.
În anul 2001, din depoziţia numitului B.V., inculpaţii P.I. şi R.F. s-au deplasat la această fabrică, unde acesta a poansonat artificial o remorcă autotir ce era folosită pentru transportul heroinei, remorcă ce era special amenajată cu două locaşuri, în podea, unde puteau fi ascunse drogurile.
De asemenea, s-a invocat şi faptul că inculpatul G.G. îl cunoştea pe inculpatul R.F. identificându-se în autoturismul inculpatului G.G. un bilet în care era menţionat numele procurorului care a instrumentat cauza, bilet care ar fi fost primit de inculpatul R.F.
Referitor la activitatea infracţională a inculpaţilor P.I., P.L., M.F. şi C.D., instanţa a reţinut următoarele:
În anul 2000, inculpatul P.I. l-a cunoscut pe numitul Y., conducătorul unei reţele de trafic internaţional de droguri în diferite tiruri, autovehicule ce urmau să meargă în România şi din România spre ţările Europei de Vest.
Totodată, inculpatului P.I. i s-a propus să racoleze şoferi de T.I.R. din România pentru a conduce tirurile cu marfă în care erau disimulate şi drogurile.
Întrucât nu a reuşit să identifice astfel de persoane, după o întâlnire avută în România cu numiţii Y. şi B.V., aceştia i-au solicitat să se deplaseze în Turcia, propunere acceptată de inculpatul P.I., acesta deplasându-se în Turcia, urmând a se ocupa de disimularea în tiruri a drogurilor.
Deşi inculpatul P.I. a susţinut în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti că i-ar fi fost ameninţată familia pentru a accepta implicarea în traficul de droguri, instanţa a înlăturat această susţinere întrucât nu a făcut nici o menţiune despre aceste aspecte în faza de urmărire penală, deşi declaraţiile acestuia au fost detailate, iar explicaţia oferită instanţei despre această omisiune nu este logică tocmai datorită faptului că inculpatul în faza de urmărire penală a dat declaraţii complete.
De altfel, din întregul comportament al inculpatului P.I., în perioada în care a fost implicat în activităţile de trafic de droguri, rezultă că era în relaţii foarte bune cu persoanele care conduceau reţelele şi care aveau o deosebită încredere în acesta, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă activitatea s-ar fi desfăşurat sub constrângere.
De asemenea, în acelaşi sens este şi recunoaşterea inculpatului P.I., potrivit cu care ar fi aderat la reţeaua de trafic de droguri urmare a unor lipsuri materiale.
În anul 2000 şi în anul 2001, inculpatul P.I. s-a ocupat pe teritoriul Turciei cu disimularea de droguri în tiruri cu destinaţia România, conduse de şoferi cetăţeni moldoveni, cu precizarea că pentru fiecare transport inculpatul P.I. se deplasa în România, unde aştepta tirurile, descărca drogurile şi le încărca în alte autoturisme, care plecau în ţările Europei de Vest.
Reţinem că, în anul 2002, în modalitatea arătată, s-a mai efectuat un transport de droguri.
Pentru activitatea desfăşurată în Turcia, inculpatul P.I. a primit suma de 2.400 mărci germane, precum şi câte 10.000 dolari pentru fiecare transport la care a disimulat droguri şi le-a preluat în România.
În anul 2002, între B.V. şi Y. a intervenit o ruptură, potrivit precizărilor inculpatului P.I., acesta continuând să desfăşoare activităţi legate de traficul internaţional de droguri în reţeaua numitului Y.
Tot în anul 2002, inculpatul P.I. l-a cunoscut pe inculpatul P.L., aspect relatat de ambii inculpaţi.
Cu ocazia acestei întâlniri, inculpaţii P.L. şi P.I. şi-au schimbat cărţile de vizită, fără să stabilească în concret o viitoare colaborare.
Inculpatul P.I., după încetarea activităţii pe teritoriul Turciei, a primit ordin de la numitul B.V. să racoleze şoferi pentru a transporta drogurile din Turcia în România în mărfurile transportate în mod legal.
În acest scop, inculpatul P.I. l-a contactat pe inculpatul P.L., despre care avea cunoştinţă că deţine o firmă de transport internaţional de mărfuri, chiar de la acesta, cu ocazia întâlnirii la vila lui B.V. şi în care a considerat că poate avea încredere, tocmai datorită prezenţei inculpatului P.L. la vila din Bucureşti a lui B.V.
Întrucât inculpatul P.L. deţinea doar autotrenuri şi nu avea angajaţi şoferi pentru a efectua transporturi şi întrucât exista riscul ca şoferii angajaţi de la alte firme să ia cunoştinţă despre activitatea infracţională, inculpatul P.I. de comun acord cu inculpatul P.L. au hotărât ca la sosirea tirurilor în România acestea să fie preluate de o altă persoană, inculpatul P.I. hotărându-se asupra inculpatului M.F.
După luarea acestei hotărâri, inculpatul P.I. i l-a prezentat pe inculpatul M.F. inculpatului P.L., acesta fiind de acord cu cele propuse de către inculpatul P.I.
Instanţa a reţinut aderarea inculpatului P.L. la activitatea de trafic internaţional de droguri şi ca urmare a faptului că nu avea relaţii comerciale cu inculpatul P.I., inculpatul P.L. s-a întâlnit cu inculpatul P.I. la toate cele patru transporturi efectuate pe teritoriul Turciei şi retur şi menţineau legătura telefonic.
Conform înţelegerii stabilite între inculpaţii P.I., P.L. şi M.F., inculpatul P.L. urma să pună la dispoziţie autotrenul aparţinând firmei SC S.A. SRL Cluj, care urma să transporte marfă din România în Turcia şi din Turcia în România, urmând ca în Turcia să fie disimulate drogurile între marfa transportată în mod legal, activitate ce urma să fie îndeplinită de către inculpatul P.I.
Totodată, conform înţelegerii intervenite între cei trei inculpaţi, inculpatul M.F. urma să preia împreună cu inculpatul P.I. autotrenul după trecerea punctului de frontieră în România.
Susţinerea inculpatului M.F., în sensul că nu ar fi avut cunoştinţă că participă la activitatea de trafic internaţional de droguri, a fost înlăturată de instanţă şi datorită faptului că întotdeauna la preluarea autotrenurilor de la graniţă era însoţit de inculpatul P.I. în condiţiile în care transporturile nu erau efectuate pentru acesta din urmă, iar prezenţa sa nu era justificată în nici un mod, iar inculpatul M.F. nu a solicitat niciodată vreo explicaţie cu privire la prezenţa inculpatului P.I.
În acelaşi sens este şi faptul că autotrenurile erau preluate din alte locuri decât de la graniţă şi nu erau conduse direct la firma pentru care se efectuase transportul.
În ceea ce priveşte ultimul transport efectuat la începutul lunii aprilie 2003, evidenţiem că inculpatul P.L. a apelat la martorul S.I.V. pentru a conduce autotrenul, acesta fiind condus până în oraşul Istanbul unde a fost descărcată marfa, după care s-a plecat la Izmir pentru a încărca marfa.
Referitor la inculpatul C.D., instanţa a reţinut că iniţial inculpatul P.I. nu i-a adus la cunoştinţă motivul pentru care urmează să se facă deplasarea în Turcia, respectiv pentru a-l ajuta la disimularea şi încărcarea drogurilor în autotren, inculpatul spunându-i doar faptul că merge să achiziţioneze marfă pentru standul pe care urma să-l deschidă în Complexul Europa şi la care inculpatul C.D. urma să fie angajat ca vânzător.
Nici martorului R.I. nu i s-a adus la cunoştinţă motivul real al deplasării.
La Izmir autotrenul a fost încărcat cu marfă, respectiv colete cu detergenţi fiind parcat ulterior într-o parcare prevăzută cu pază.
După încărcarea autotrenului cu marfă, operaţiune ce s-a realizat în prezenţa martorului Suciu şi după aducerea acestuia în parcare, cheile de la autotren au fost date de către inculpatul P.L. inculpatului P.I.
Martorul R.I. arată că dată fiind ora înaintată la care a fost scos tirul din parcare, locul unde a fost dus şi operaţiunea care s-a realizat în acel loc i-au trezit suspiciuni care l-au determinat să nu se mai întoarcă în România împreună cu inculpaţii P.I. şi C.D., suspiciuni care au fost aduse şi la cunoştinţă inculpatului C.D.
După ce drogurile au fost disimulate în coletele cu detergenţi, inculpatul P.I. l-a trimis pe inculpatul C.D. la locul unde aştepta martorul R.I., moment în care acesta din urmă l-a atenţionat pe inculpatul C.D. de posibilitatea ca în acel autotren să se fi disimulat droguri.
După încărcarea autotrenului cu detergenţi, în cursul nopţii inculpaţii P.I., C.D. şi martorul R.I. au deplasat autotrenul din parcare la o distanţă de 30-40 km de locul indicat.
Inculpatul P.I. a condus autotrenul, inculpatul C.D. şi R.I. fiind în remorca autotrenului.
Ajunşi la locul menţionat, la indicaţia inculpatului P.I., martorul R.I. a fost îndepărtat de locul unde se afla autotrenul fără nici o explicaţie plauzibilă, după care inculpatul P.I. a început să-i arunce inculpatului C.D. pachete pe care acesta urma să le aranjeze în autotren.
După ce pachetele au fost urcate în autotren, inculpatul P.I. a desigilat coletele cu detergenţi şi a început să disimuleze calupurile cu heroină printre pachetele cu detergenţi, operaţiune observată de către inculpatul C.D., moment în care inculpatul P.I. i-a adus la cunoştinţă acestuia adevăratul conţinut al pachetelor. După disimularea şi încărcarea drogurilor, autotrenul a fost readus în parcare iar a doua zi a plecat spre România.
Justificarea inculpatului P.L., potrivit căreia a preferat să se reîntoarcă cu autocarul, pentru a nu pierde timpul în cazul în care T.I.R.-ul ar fi fost reţinut în vamă, a fost înlăturată de instanţă, ca nesinceră, întrucât, după propriile sale precizări inculpatul P.L. se deplasa în Turcia tocmai pentru a grăbi efectuarea transportului.
Faţă de cele reţinute, având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond reţinând vinovăţia fiecărui inculpat, în raport cu infracţiunile reţinute în sarcina fiecăruia, a dispus condamnarea acestuia, astfel cum a fost arătat mai sus.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii P.L., S.T.V., K.B.I., B.G., L.A., P.A.V., D.A., M.F., T.I., F.R., S.T.R.O., J.L., C.D. şi P.I.
Prin Decizia penală nr. 463/ A din 7 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii T.I., C.D., M.F., F.R., J.L., L.A., S.T.R.O. şi K.B.I.
Cu privire la inculpatul G.G. a fost menţinută achitarea acestuia pentru toate faptele reţinute în sarcina sa.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Cu privire la inculpatul G.G., Parchetul a criticat greşita achitare a acestuia pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul Parchetului, caz de casare circumscris dispoziţiilor art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În motivele scrise (filele 117-120) şi în susţinerea orală s-a reţinut că hotărârile instanţelor sunt contrare probelor administrate, inculpatul G.G. făcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Se impune, a susţinut Parchetul, condamnarea inculpatului G.G. pentru infracţiunile expuse anterior, cu executarea pedepsei rezultante în regim privativ de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog nr. 139/P/2003 - s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, şi a inculpatului G.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic internaţional de droguri de mare risc, constituirea, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizate, fapte prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, reţinându-se că, în perioada 2001 - 2003, a aderat şi sprijinit activitatea organizaţiei de narcotrafic constituită de inculpatul V.B., contribuind la activităţile de depozitare a heroinei şi cocainei, precum şi la activităţile de ambalare şi încărcare a drogurilor, în vederea transportării, în ţări ale Europei de Vest.
S-a arătat, totodată, că inculpatul era patronul „Fabricii de Peşte” din Călăraşi, unde erau depozitate mari cantităţi de heroină adusă din Turcia. Heroina era ambalată şi transportată către alte ţări cu ajutorul unei remorci autotir special amenajată cu două locaşuri în podea. Această remorcă a fost folosită pentru efectuarea mai multor transporturi de heroină din România în Europa de Vest, la fiecare transport repansonându-se artizanal seria caroseriei şi schimbându-se prelata, iar chepengurile celor două locaşuri special amenajate erau chituite pentru a nu atrage atenţia vameşilor şi, mai mult, se aruncau peste pachetele de heroină substanţe odorizante, în special cafea pentru a nu fi depistată de câini antidrog.
Implicarea inculpatului în activitatea infracţională de trafic de droguri, aderarea şi sprijinirea organizaţiei de narcotrafic constituită de inculpatul V.B. a rezultat din analiza probelor administrate de organele judiciare în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească.
Astfel, inculpatul P.I. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti (filele 6-14, vol. IV) a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul G.G. în anul 2001 la vila inculpatului V.B. Acest din urmă inculpat i-a adus la cunoştinţă faptul că inculpatul G.G. „este patronul unei fabrici de peşte din oraşul Călăraşi şi că acesta ar avea de primit suma de 50.000 de dolari, întrucât la fabrica sa de peşte a fost depozitat un container cu cocaină”.
Acelaşi martor a confirmat discuţiile pe care inculpatul G.G. le-a avut cu inculpatul V.B., discuţii în cadrul cărora urma a se proceda la modificarea seriei de la o semiremorcă de către inculpatul R.F.. Acesta este cel care a modificat seria de la semiremorcă, inculpatul P.I. verificând, la rândul său, locul unde se afla ascunzătoarea pentru facilitarea transportului internaţional de cocaină.
Inculpatul P.A. (filele 210 vol. IV dos.fond) a arătat că, deşi nu l-a cunoscut pe inculpatul G.G., coinculpatul V.B. i-a spus că a cumpărat o fabrică de peşte, fiindu-i prezentaţi şi ceilalţi inculpaţi implicaţi în traficul de cocaină.
Relevantă, sub aspectul reţinerii vinovăţiei inculpatului G.G., a fost declaraţia inculpatului R.F. (urmărire penală şi instanţa de fond, filele 101-104, vol.IV), care, după declanşarea investigaţiilor, i-a dat inculpatului G.G. un bilet prin care i-a cerut să ia legătura cu un avocat, iar acesta din urmă să se ducă direct la anchetator pentru a vedea de ce este căutat de poliţie.
Inculpatul G.G. a avut cunoştinţă că drogurile erau ascunse în remorca găsită de organele de poliţie la fabrica al cărei patron era şi că în traficul de droturi erau implicate mai multe persoane.
Urmare efectuării percheziţiei, organele judiciare au identificat documente care confirmă aderarea şi sprijinirea de către inculpatul G. a activităţii infracţionale coordonată de inculpatul V.B.
Astfel, au fost ridicate documente de plată către inculpatul G.P., copia B.I. şi contractul de muncă ale inculpatului B.V. care figura ca fiind angajat la societatea patronată de inculpatul G.G.
Totodată, inculpatul P.I. l-a recunoscut, în cursul urmăririi penale pe inculpatul G.G. ca fiind un membru al reţelei condusă de inculpatul V.B.
În atare condiţii, Înalta Curte, a constatat că vinovăţia inculpatului G.G. este dovedită urmând a fi reformate hotărârile anterioare, dar în limitele permise de admiterea unei căi extraordinare de atac - contestaţia în anulare - formulată de inculpatul G.G., precum şi respectarea principiului non reformatio in pejus.
Sub acest aspect, Înalta Curte a reţinut că instanţa de recurs, anterior admiterii contestaţiei în anulare (Decizia nr. 3171 din 14 iunie 2007) a dispus condamnarea inculpatului G.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 323 alin. (1) şi (2) prin schimbarea încadrării juridice din art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 privind criminalitatea organizată.
Nu s-a dispus condamnarea inculpatului - deşi probele sunt evidente - şi pentru infracţiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Pe de altă parte, şi pentru primele infracţiuni - art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. - pedepsele sunt nelegale în condiţiile în care acestea au fost coborâte sub minimul special fără a se reţine, în favoarea inculpatului, circumstanţe judiciare atenuante.
În atare condiţii, Înalta Curte judecând recursul - după admiterea contestaţiei în anulare - nu a putut crea inculpatului G.G. o situaţie mai grea, în caz contrar s-ar încălca principiul non reformatio in pejus.
În sensul său, strict, acest principiu înseamnă că instanţa de apel sau cea de recurs, atunci când soluţionează cauza, nu poate agrava situaţia apelantului sau a recurentului. În sens larg, efectul „non reformatio in pejus” are o întindere mai mare, agravarea situaţiei părţii neputând fi posibilă dacă o cale de atac a fost exercitată de către aceasta.
Un astfel de efect, a constituit o somaţie pentru orice parte din proces în exercitarea, fără reticenţă, a unei căi de atac.
Prin decizia penală nr. 4000 din 4 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 463/ A din 7 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, privind pe inculpatul G.G.
A casat decizia penală sus-menţionată, precum şi sentinţa penală nr. 1210 din 4 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, numai în ceea ce-l priveşte pe intimatul inculpat G.G. şi în rejudecare:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor săvârşite de inculpatul G.G.:
- din infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a dispus condamnarea inculpatului G.G., la pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale;
- din infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, în infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul G.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 3 iunie 2003 până la punerea efectivă în libertate a acestuia.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Împotriva Deciziei penale definitive nr. 4000 din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condamnatul G.G. a formulat contestaţie în anulare la data de 1 martie 2012, susţinând că nu a fost citat şi nici nu a fost prezent la judecată şi că nu a fost audiat de nicio instanţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu disp. art. 391 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, cercetând asupra termenului prevăzut de lege de introducere a acestei căi extraordinare de atac asupra motivului pe care se sprijină contestaţia şi a dovezilor depuse ori invocate.
Contestaţia în anulare se poate face, potrivit art. 386 C. proc. pen., în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, a fost în imposibilitate de prezentare şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
În funcţie de motivul arătat, termenul de introducere a contestaţiei este de 10 zile de la începerea executării, în cazurile prev. de art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen. şi nelimitat în cazul prev. de art. 386 lit. d) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că unul din motivele invocate de condamnat, respectiv faptul că nu a fost citat şi nici nu a fost prezent la judecata recursului, este infirmat de actele existente la dosar. Astfel, la fila 4 din dosarul instanţei de recurs se regăseşte dovada de citare a inculpatului G.G. la domiciliul ales, respectiv: Cabinetul de avocatură „D.C.”, sector 2 Bucureşti, iar în partea introductivă a deciziei pronunţate de instanţa de recurs este consemnată prezenţa apărătorului ales al inculpatului, avocatul Daniel Caraman, cât şi afirmaţia acestuia în sensul că inculpatul are cunoştinţă de termenul de judecată, dar nu s-a prezentat din motive obiective.
Referitor la cel de-al doilea motiv invocat de contestator, respectiv faptul că nu a fost audiat, Înalta Curte constată că disp. art. 386 lit. e) C. proc. pen., invocate în cauză, prevăd situaţia în care inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie. Deci, sunt două condiţii ce trebuie întrunite cumulativ şi anume, inculpatul să fie prezent şi ascultarea sa să fie obligatorie.
Or, în speţa de faţă, inculpatul aşa cum corect s-a reţinut, nu s-a prezentat, în faţa instanţei la judecarea recursului, deşi a avut cunoştinţă de termenul de judecată.
Prin urmare, se constată că, în cauză, deşi au fost invocate formal în cerere cazurile de contestaţie în anulare, prev. de art. 386 lit. a) şi e) C. proc. pen., aspectele învederate de contestator sunt infirmate de actele dosarului.
În consecinţă, având în vedere că motivele invocate de contestatorul G.G. nu se încadrează în cele prevăzute expres de art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de acesta împotriva Deciziei penale nr. 4000 din 4 decembrie 2008, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7560/1/2008.
Văzând şi disp. art. 386-391, art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul G.G. împotriva Deciziei penale nr. 4000 din 04 decembrie 2008, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7560/1/2008.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3756/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 3763/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
