ICCJ. Decizia nr. 3775/2012. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3775/2012
Dosar nr. 7262/1/2012
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 140/F din 5 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 675/46/2012, printre altele, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii C.G. şi C.S., precum şi cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpatul B.M.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev.de art. 1602 C. proc. pen., dat sub aspectul oportunităţii s-a apreciat că, la acest moment procesual, nu se impune admiterea cererilor şi liberarea provizorie sub control judiciar a inculpaţilor, chiar dacă s-a dat citire actului de sesizare şi au fost luate declaraţii acestora, având în vedere gravitatea faptelor şi modalitatea concretă de săvârşire a acestora şi pericolul social creat.
De asemenea, s-a apreciat că, faţă de complexitatea cauzei, detenţia preventivă a inculpaţilor nu este excesivă, faptul audierii a trei dintre inculpaţii ce sunt arestaţi neconstituind un temei legal pentru admiterea cererilor aflate pendinte, inclusiv a celei vizând înlocuirea măsurii arestării preventive formulată de inculpatul B.M.
Referitor la problemele de sănătate pe care le-au invocat inculpaţii în sprijinul cererilor lor, instanţa a arătat că acestea nu determină liberarea lor provizorie întrucât, potrivit art. 1391 C. proc. pen., în asemenea ipoteză administraţia locului de deţinere dispune efectuarea sub pază permanentă a tratamentului medical în reţeaua medicală a M.S.P.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.S., solicitând, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât există indicii că nu va zădărnici aflarea adevărului şi că temeiurile arestării preventive au încetat, iar starea sa de sănătate este precară, în detenţie neputând fi tratat corespunzător.
Instanţa de recurs, faţă de motivele concret invocate, reţine următoarele:
Inculpatul este cercetat, alături de alţii, pentru infracţiuni ce prezintă un pericol destul de ridicat, reţinându-se în sarcina lor crearea unui grup organizat, având ca scop obţinerea de beneficii financiare prin săvârşirea infracţiunilor de corupţie şi spălarea banilor.
În actul de sesizare s-a arătat că, din Statutul A.D.M. România nu rezultă că aceasta ar avea scop patrimonial şi în mod legal această asociaţie a fost înfiinţată conform Ordonanţei nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cât şi în baza Legii nr. 21/1924.
De asemenea, din Statutul asociaţiei rezultă că membrii revoluţionari trebuiau să achite cotizaţie, sumele de bani încasate în acest mod constituind împreună cu alte taxe, donaţii sau fonduri rezultate din acţiuni culturale, sportive ori alte activităţi - patrimoniul asociaţiei.
Acuzaţia ce se reţine împotriva inculpaţilor este aceea că sumele de bani rezultate din contractele de reprezentare au fost încasate prin folosirea influenţei şi autorităţii reprezentanţilor grupului asupra membrilor revoluţionari, aceste sume fiind percepute fără o bază legală, constituind foloase necuvenite pentru membrii grupului.
De asemenea, contractele de reprezentare au fost încheiate pentru a da o aparenţă de legalitate a încasării sumelor de bani, aceste sume de bani constituind un folos necuvenit atât pentru inculpatul C.G., cât şi pentru ceilalţi membrii ai grupului.
În vederea încasării sumelor de bani, inculpatul C.G. s-a folosit de membrii ai familiei sale, respectiv de soţia sa, învinuita C.F., cât şi de fiul său, C.G.Ş.
S-a notat că A.D.M. România, avea obligaţia de reprezentare a membrilor asociaţiilor în faţa organizaţiilor, autorităţilor şi instituţiilor statului de drept, acest aspect rezultând chiar din Statutul asociaţiei.
Contractele de reprezentare au fost încheiate de către A.D.M. România, reprezentată de inculpatul C.G. cu membri revoluţionari pentru a-i reprezenta pe aceştia cu puteri depline în faţa instanţelor judecătoreşti ori a oricăror autorităţi publice în vederea obţinerii, confirmării, preschimbării certificatului de revoluţionar, pentru obţinerea tuturor drepturilor legale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004.
În baza încheierii acestor contracte, membrii revoluţionari erau obligaţi să plătească sume de bani, indiferent dacă beneficiau sau nu de prestare de servicii juridice în faţa instanţelor judecătoreşti.
Ori, conform Statutului asociaţiei, membrii revoluţionari trebuiau să fie reprezentaţi în faţa autorităţilor şi instituţiilor statului de drept, inclusiv pentru obţinerea drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004.
S-a notat în actul de investire, că sumele de bani erau încasate de către inculpata C.F., soţia inculpatului C.G., după ce în prealabil, ceilalţi membri ai grupului, respectiv C.S., B.M., P.V.G.M., C.V., B.G. şi P.A. efectuau demersuri la membrii revoluţionari pentru a-i determina să încheie contractele de reprezentare sau să plătească sumele de bani aferente acestor contracte.
Atât pentru conformare la Decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi datorită faptului că inculpatul, inclusiv pe calea recursului de faţă, a contestat temeiurile de fapt şi de drept ce stau la baza subzistenţei măsurii arestului preventiv în cauză, instanţa judecătorească investită cu soluţionarea prezentului recurs constată că există în continuare probe şi indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul C.S. este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Esenţial juridic este de menţionat că, potrivit prevederilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, acest scop putând fi atins şi prin liberarea provizorie sub control judiciar ori pe cauţiune. Liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură procesuală alternativă la măsurile preventive privative de libertate a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.) şi care presupune îndeplinirea unor condiţii expres reglementate privind cuantumul pedepsei închisorii pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Instanţa investită cu soluţionarea cererii a statuat cu deplin temei juridic că în prezenta cauză sunt întrunite condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S.
Cu toate acestea, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar determină posibilitatea instanţei de a acorda sau nu liberarea provizorie, iar nu obligativitatea acordării acesteia.
Curtea a constatat în acest sens că subzistă temeiul prev.de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care a stat la baza luării şi, ulterior a menţinerii arestului preventiv faţă de inculpat.
Intervalul scurs de la data arestării (circa 8 luni) nu este unul exagerat pentru a putea considera că s-au schimbat dimensiunile pericolului pentru ordinea publică, care aşteaptă reacţii ferme din partea organelor judiciare, inclusiv sub aspectul măsurilor preventive.
De asemenea, aşa cum corect a reţinut şi instanţa care a soluţionat cererea pe fond, faţă de complexitatea cauzei, concretizată în numărul mare al părţilor implicate, al dosarelor, multitudinea şi complexitatea probelor ce vor fi administrate, detenţia preventivă a inculpatului nu apare ca o măsură excesivă.
Nici motivele medicale invocate de inculpat nu sunt de natură să conducă la admiterea cererii de liberare sub control judiciar, deoarece, pe de o parte, poate beneficia de tratament medical în reţeaua sanitară a A.N.P., iar, pe de altă parte, dacă acest tratament nu ar fi corespunzător sunt aplicabile prevederile art. 1391 C. proc. pen. care dispune că, în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a A.N.P. administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a M.S.P.
Pentru toate considerentele arătate, se constată că instanţa, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în mod legal şi temeinic a respins, neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S., astfel că recursul de faţă urmează a fi, în consecinţă, respins ca nefondat, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva încheierii penale nr. 140/F din 05 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 675/46/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3741/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 3779/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
