ICCJ. Decizia nr. 3787/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3787/2012
Dosar nr. 9220/99/2011
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2012
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 51 din 06 februarie 2012 a Tribunalului Iaşi, s-a dispus, în baza art. 183 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului B.D., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a fost obligat inculpatul, după rămânerea definitivă a hotărârii, la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
S-a luat act că moştenitorii victimei O.G. şi S.A.J. Iaşi nu s-au constituit părţi civile în cauză, iar, în baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, către moştenitorii victimei O.G. (L.G. şi B.M.), a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta, aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Iaşi.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că inculpatul B.D. şi victima O.G. se cunoşteau mai demult şi se aflau în relaţii cordiale, fiind consăteni şi lucrând o perioadă împreună la o firmă în Bucureşti.
În ziua de 24 decembrie 2010, inculpatul B.D. a căutat compania unui cunoscut cu care să consume băuturi alcoolice la domiciliul său. Pentru că a fost refuzat de martorul C.D., cu care era vecin, a mers la locuinţa victimei O.G., cei doi fiind văzuţi de soţii C.D. şi M. cum au intrat în locuinţa inculpatului. Aici, cei doi au consumat băuturi alcoolice (ţuică) până în jurul orelor 2200, când între ei a izbucnit un conflict spontan, victima acuzându-l pe inculpat că şi-ar fi pierdut locul de muncă din Bucureşti datorită acestuia. În acest context, inculpatul a lovit victima cu un cleşte din fier care se afla la sobă, peste corp şi în zona capului. Deşi loviturile aplicate de inculpat nu au fost de intensitate foarte mare, acestea au cauzat leziuni, în principal un traumatism cranio-cerebral, leziuni care împreună cu starea de ebrietate a victimei, tarele organice preexistente şi atitudinea indiferentă a inculpatului, au condus la decesul acestuia.
După încetarea conflictului, părţile au mers la culcare, iar după aproximativ o oră, inculpatul s-a trezit şi a constatat că victimei, care dormea în camera alăturată, îi curgea sânge din zona capului, motiv pentru care i-a pus un prosop în jurul rănii, mergând din nou la culcare. Pe la orele 0200, în ziua de 25 decembrie 2010, inculpatul s-a trezit din nou, constatând că victima O.G. era decedată. Realizând ce s-a întâmplat, i-a anunţat pe soţii C.D. şi M., vecinii săi, precum şi pe martorii P.D. şi B.V., acesta din urmă sesizând organele de poliţie.
Această situaţie de fapt a fost reţinută de instanţă în urma coroborării mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor C.D., C.M., P.D. şi B.V., raportul medico - legal de necropsie nr. 2459 din 14 aprilie 2011, precum şi declaraţiile inculpatului, în care a recunoscut faptul că a consumat băuturi alcoolice cu victima O.G. şi că a lovit-o pe acesta cu un cleşte din fier, pe fondul unui conflict spontan apărut între cei doi.
Deşi inculpatul a solicitat aplicarea în cauză a prevederilor art. 320* C. proc. pen., cererea sa a fost respinsă de instanţă la termenul din data de 12 decembrie 2011, pe considerentul că declaraţia de recunoaştere făcută de acesta nu întruneşte cerinţele legale, invocându-se legitima apărare.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului B.D. care, în noaptea de 24 decembrie 2010, a aplicat lovituri victimei O.G., cu un cleşte din fier în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au condus la deces, pe fondul stării de ebrietate avansată a victimei şi a tarelor organice preexistente ale acestuia (tuberculoză pulmonară activă, fibroză cardiacă, nefroangioscleroză şi steatoză hepatică), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
S-a arătat că decesul victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism cranio cerebral cu hemoragie subarahnoidiană focală, survenit pe fondul intoxicaţiei etilice acute la o persoană cu tare organice preexistente, concluzionându-se că fapta inculpatului a contribuit direct şi nemijlocit la decesul victimei, alături de starea acesteia de ebrietate avansată şi de afecţiunile organice preexistente, care au favorizat şi au concurat la producerea morţii.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa a apreciat că inculpatul a acţionat cu praeterintenţie, întrucât şi-a dat seama şi a dorit să agreseze victima, în scopul cel mai probabil de a-i aplica o corecţie pentru acuzele legate de pierderea locului de muncă, însă loviturile aplicate în zona capului i-au cauzat acesteia leziuni grave traumatism cranio cerebral cu hemoragie subarahnoidiană focală care au produs decesul, rezultat pe care inculpatul, date fiind condiţiile concrete (starea de ebrietate avansată a celor doi, obiectul vulnerant folosit, zona corporală vizată şi disproporţia fizică vădită dintre cei doi), l-a prevăzut, dar a crezut, fără temei, că nu se va produce.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. şi a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, relevat de modalitatea de comitere, inculpatul a acţionat în baza unei intenţii spontane în vătămarea corporală a victimei şi nu a urmărit rezultatul letal cauzat, loviturile aplicate nu au fost de mare intensitate, cum chiar procurorul a reţinut în actul de sesizare, iar rezultatul letal s-a produs în concurs cu starea avansată de ebrietate a victimei şi cu numeroasele afecţiuni organice preexistente de care acesta suferea, dar şi de persoana inculpatului B.D., care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a manifestat o conduită corespunzătoare în societate, împrejurări valorificate de judecătorul fondului prin reţinerea în favoarea acestuia a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
Raportând datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpatului la comportamentul său procesual şi gravitatea faptei comise, instanţa a arătat că, deşi acesta pare să fi conştientizat consecinţele nefaste ale acţiunii sale agresive, este consumator de băuturi alcoolice şi nu are o familie care să-i susţină un comportament prosocial în viitor şi nici un loc de muncă stabil, motiv pentru care a considerat că scopul sancţiunii penale stabilite nu poate fi atins decât prin executarea ei în regim de detenţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul B.D., pentru netemeinicie.
În apelul său, Ministerul Public a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei calificări juridice dată faptei comisă de inculpat, arătându-se că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., precum şi pentru cuantumul redus al sancţiunii penale aplicate, solicitându-se înlăturarea circumstanţelor atenuante şi majorarea pedepsei.
Modalitatea de individualizare a pedepsei a fost criticată în apel şi de inculpat, care a solicitat reducerea cuantumului acesteia, în raport de circumstanţele sale personale şi circumstanţele reale ale comiterii faptei.
Prin decizia penală nr. 107 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpatul B.D. şi s-a dispus obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept a faptei inculpatului B.D., dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză şi statuând în mod corect asupra vinovăţiei acestuia în săvârşirea infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Sub aspectul poziţiei subiective a inculpatului, instanţa de control judiciar a apreciat că acesta a acţionat cu intenţia de a vătăma victima, peste care s-a suprapus culpa lui în producere rezultatului socialmente periculos, concluzionând că forma de vinovăţie cu care a săvârşit fapta este intenţia depăşită sau praeterintenţia.
În acest sens, Curtea de apel a arătat că inculpatul B.D. era în relaţii de prietenie cu victima O.G., motiv pentru care l-a invitat pe acesta la domiciliul său şi au consumat împreună băuturi alcoolice, iar, pe fondul unui conflict spontan cu victima, generat de starea de ebrietate în care se aflau amândoi, a luat un cleşte folosit la lemnele pentru foc şi i-a aplicat acesteia câteva lovituri de mică intensitate, care au vizat, în principal, corpul şi zona mâinilor, una dintre ele fiind aplicată în regiunea capului şi producând o plagă epicraniană parietală şi hemoragia subarahnoidiană focală. Cu toate acestea, s-a subiniat că vătămările rezultate nu au fost apte să producă, în sine, decesul victimei, dacă nu s-ar fi suprapus peste starea ei avansată de ebrietate şi peste tarele organice preexistente, astfel cum se precizează în actele medico-legale. Pe cale de consecinţă, s-a concluzionat că, prin aplicarea loviturilor, inculpatul nu a urmărit şi nici nu a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei, ci a dorit doar vătămarea ei, acţionând cu vinovăţie sub forma praeterintenţiei.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii penale aplicate şi a modului de executare, Curtea a constatat că acestea corespund scopurilor şi funcţiilor pedepsei, precum şi dispoziţiilor art. 72 C. pen., fiind proporţionale cu gravitatea faptei, modalitatea de comitere a acesteia, precum şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale şi cu o bună conduită în societate, împrejurări faţă de care a fost în mod corect reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Totodată, faţă de faptul că inculpatul este consumator de băuturi alcoolice şi nu are o familie care să-i susţină un comportament prosocial în viitor şi nici un loc de muncă stabil şi valorificând comportamentul său pasiv ulterior comiterii faptei, instanţa a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de judecătorul fondului este corespunzătoare, nefiind justificată suspendarea executării acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, reiterând întocmai criticile formulate în apel.
Deşi în cuprinsul memoriului scris depus la dosar, Ministerul Public a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 14 şi 17 C. proc. pen., cu ocazia cuvântului la dezbateri procurorul de şedinţă nu a mai susţinut motivul de recurs reglementat de pct. 10 al dispoziţiilor legale menţionate, formulând critici doar cu privire la greşita încadrare juridică dată faptei comise de inculpat şi la netemeinicia pedepsei ce a fost aplicată acestuia de către instanţele inferioare.
Astfel, făcând referire la obiectul vulnerant folosit de inculpat pentru agresarea victimei şi la aptitudinea lui de a produce moartea, la zona vitală vizată de acesta şi la comportamentul pasiv manifestat ulterior exercitării actelor de violenţă, Parchetul a apreciat că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., sens în care s-a solicitat, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea anterior menţionată.
Totodată, invocând prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, solicitând majorarea cuantumului acesteia, ca urmare a înlăturării circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi ca fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita calificare juridică dată de instanţa de fond şi cea de prim control judiciar faptei comise de inculpatul B.D., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, apreciind, în raport cu situaţia de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracţională desfăşurată de intimat a fost în mod greşit încadrată în dispoziţiile art. 183 C. pen.
În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracţiunea de omor, care se comite numai cu intenţie directă sau indirectă, infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului, se săvârşeşte cu praeterintenţie, caracterizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi culpă în ceea ce priveşte rezultatul letal, în sensul că autorul, deşi a prevăzut acest rezultat, nu ha acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu ha prevăzut, deşi trebuia şi putea să-l prevadă. La stabilirea intenţiei cu care a acţionat făptuitorul se au în vedere, printre altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violenţă, intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile anterioare dintre autor şi victimă, precum şi atitudinea agresorului după comiterea faptei.
Raportat la aceste elemente şi la situaţia de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului B.D. care, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict anterior cu victima O.G., ha aplicat acesteia multiple lovituri peste corp şi în zona capului, folosind un cleşte din fier, obiect contondent apt să ucidă, acţiune urmată de abandonarea ei, fără a anunţa vreo persoană sau serviciul de ambulanţă, deşi victima începuse să sângereze şi se afla în stare avansată de ebrietate, iar, ulterior, de deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (l) C. pen., şi nu pe cele ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., inculpatul acţionând cu vinovăţie, sub forma intenţiei indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acţiunii sale, şi a acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.
Contrar celor reţinute de instanţele inferioare cu privire la intensitatea redusă a loviturilor aplicate victimei şi la inaptitudinea vătămărilor produse de a cauza singure decesul, Înalta Curte constată, pe baza concluziilor raportului medico legal de necropsie nr. 2459 din 14 aprilie 2011 întocmit în cauză de Institutul de medicină legală Iaşi, că, dimpotrivă, moartea victimei O.G. s-a datorat insuficientei cardio-respiratorii acute, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiană focală, între respectivul traumatism cranio-cerebral şi deces existând o legătură de cauzalitate directă, mediată de intoxicaţia etilică acută şi de tarele organice preexistente. Aşadar, loviturile aplicate victimei de inculpat cu un obiect dur, respectiv cu un cleşte de fier, în zona capului, nu au fost nicidecum unele de o intensitate redusă, ci au produs acesteia un traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiană focală, cu rol determinant în raportul cauzal al decesului, între traumatism şi moartea vicimei existând o legătură de cauzalitate directă. Deşi reală împrejurarea că, la producerea rezultatului letal, au contribuit şi alţi factori (intoxicaţia etilică acută a victimei, tarele organice preexistente), aceasta nu poate constitui un element esenţial în aprecierea poziţiei subiective a inculpatului, atâta timp cât obiectul vulnerant folosit, zona anatomică vizată, intensitatea loviturilor, relaţiile anterioare dintre părţi şi atitudinea agresorului după comiterea faptei demonstrează intenţia sa de a ucide, iar între acţiunea sa agresivă şi rezultatul letal există o legătură directă de cauzalitate, vătămările produse de inculpat reprezentând cauza generatoare a decesului.
Faţă de toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte constată că atât Tribunalul, cât şi Curtea de Apel au dat o greşită încadrare juridică faptei comisă de inculpatul B.D., motiv pentru care, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385g alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchet, va casa decizia instanţei de apel şi, în parte, sentinţa primei instanţe, iar, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în cea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
2. Referitor la critica formulată de Parchet prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, în mod justificat fiind reţinută în favoarea inculpatului B.D. circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Astfel, având în vedere gradul de pericol social concret al faptei, dedus din modalitatea şi împrejurările în care a fost comisă, Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul fondului şi instanţa de prim control judiciar, apreciază că datele ce ţin de persoana inculpatului au fost corect valorificate prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., comportamentul manifestat de inculpat anterior săvârşirii infracţiunii, constând în conformarea faţă de exigenţele legii penale, desfăşurarea unei activităţi lucrative producătoare de venituri şi păstrarea unor relaţii adecvate în cadrul relaţiilor sociale, fiind de natură să reducă periculozitatea acestuia şi să formeze convingerea organului judiciar că reeducarea lui se poate realiza şi prin aplicarea unui tratament penal atenuat.
Aşa fiind, Înalta Curte, în procesul de cuantificare a sancţiunii penale ce urmează a fi aplicată intimatului inculpat pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., va reţine în favoarea acestuia aceleaşi prevederi legale anterior menţionate, apreciind că scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 alin. (1) C. pen., poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, aproape de limita minimă stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen.
Ca urmare, faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, va casa decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa Tribunalului Iaşi şi, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpatul B.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 107 din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B.D.
Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 51 din 6 februarie 2012 a Tribunalului Iaşi, numai în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei şi individualizarea judiciară a pedepsei şi, în rejudecare:
În baza art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul B.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3779/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 3908/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
