ICCJ. Decizia nr. 3911/2012. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3911/2012
Dosar nr. 398/64/2011
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 161/ S din 4 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Braşov, au fost condamnaţi inculpaţii:
- V.P.M., la 23 de ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 şi 176 lit. d) C. pen. şi la 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele susmenţionate şi s-a dispus ca inculpatul V.P.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 23 de ani închisoare.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului perioada arestării preventive începând cu data de 5 februarie 2002 până la data pronunţării sentinţei şi s-a menţinut în continuare arestarea preventivă.
- I.G., la 23 de ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav, faptă prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174 şi 176 lit. d) C. pen. şi la 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele susmenţionate şi s-a dispus ca inculpatul I.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 23 de ani închisoare.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului perioada arestării preventive începând cu data de 5 februarie 2002 până la data pronunţării sentinţei şi s-a menţinut în continuare arestarea preventivă.
Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii la plata către partea civilă C.M. a sumelor de 4080 Euro sau contravaloarea în lei la data plăţii şi, respectiv, de 80.000.000 Rol cu titlu de despăgubiri civile.
Au mai fost obligaţi, în solidar, inculpaţii la plata sumelor de cate 100.000.000 Rol cu titlu de daune morale către părţile civile C.M. şi C.E.
Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de părţile civile C.M., C.E., I.V. şi T.A.
Împotriva sentinţei au formulat apeluri părţile civile C.M., C.E., C.M., I.V. şi T.A. şi inculpaţii V.P.M. şi I.G. Prin decizia penală nr. 292/ Ap din 17 octombrie 2003, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile declarate de părţile civile şi inculpaţi, a desfiinţat sentinţa şi, în baza art. 333 C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov în vederea completării urmăririi penale.
Prin aceeaşi decizie s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului I.G. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este arestat în altă cauză şi s-a prelungit cu 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului V.P.M.
Împotriva deciziei au declarat recursuri părţile civile C.M., C.E., C.M., I.V., T.A. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov pentru greşita restituire a cauzei la parchet şi greşita înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, în ce-l priveşte pe inculpatul I.G.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin decizia penală nr. 2011 din 15 aprilie 2004, a admis recursurile declarate de parchet şi părţile civile, a casat decizia, a menţinut sentinţa şi a dedus în continuare din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul arestării preventive de la 5 februarie 2002 la 15 aprilie 2004 pentru inculpatul V.P.M. şi de la 5 februarie 2002 la data punerii în libertate pentru inculpatul I.G.
Ca urmare a deciziei pronunţată de instanţa de recurs au fost emise mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 196/2003 din 26 aprilie 2004 pentru inculpatul V.P.M. şi nr. 197/2003 din 26 aprilie 2004 pentru inculpatul I.G.
La data de 23 octombrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 2011/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cerere respinsă.
Tribunalul Braşov, sesizat cu judecarea unor contestaţii privind executarea sentinţei penale nr. 161/ S din 4 aprilie 2003, analizând fondul cauzei şi constatând încălcarea art. 2 din Protocolul 7 la C.E.D.O., prin sentinţele penale nr. 413/ S din 8 mai 2008 şi nr. 414/ S din 12 mai 2008 a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Braşov în vederea judecării apelurilor formulate de contestatori (inculpaţi) împotriva sentinţei penale susmenţionate, a anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 196/2003 şi nr. 197/2003 şi a dispus punerea în libertate a inculpaţilor.
Pentru a pronunţa sentinţele penale susmenţionate, Tribunalul Braşov a reţinut că inculpaţilor li s-a încălcat dreptul la un recurs efectiv, examinarea acuzaţiei penale fiind făcută doar de prima instanţă de judecată, nu şi de instanţa de apel (care prin decizia pronunţată, care este o hotărâre de desesizare nu a soluţionat fondul cauzei).
Reţinând că decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, intrată în puterea lucrului judecat, nu poate fi cenzurată pe calea unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dar constatând încălcarea drepturilor inculpaţilor prevăzute de art. 129 din Constituţie şi de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, tribunalul a admis că singurul remediu prin care se poate proceda la repararea dreptului încălcat şi, implicit, la înlăturarea împiedicării la executare, îl constituie asigurarea continuării judecării apelului, întreruptă prin decizia nr. 2011/2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin trimiterea în acest scop a cauzei la instanţa de apel, Curtea de Apel Braşov.
Curtea de Apel Braşov, apreciind că tribunalul s-a substituit în fapt C.E.D.O., singura care potrivit normelor interne putea constata că s-au încălcat norme procedurale române în procesul de fond finalizat cu o hotărâre definitivă intrată în puterea lucrului judecat şi pusă în executare, prin decizia penală nr. 70/ AP din 11 octombrie 2010 a admis excepţia nelegalei sesizări a instanţei şi a constatat că apelurile formulate de inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 161/ S din 4 aprilie 2003 a Tribunalului Braşov au fost soluţionate prin decizia penală nr. 292 din 17 octombrie 2003 a acestei instanţe, definitivă prin decizia penală nr. 2011 din 15 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin decizia penală nr. 1075 din 18 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de inculpaţi, a casat decizia şi a trimis cauza pentru continuarea judecării apelurilor la Curtea de Apel Braşov cu motivarea că inculpaţii nu au avut posibilitatea efectivă de a promova o cale de atac total devolutivă împotriva hotărârii de condamnare, eroarea apărând urmare intervenţiei instanţei de recurs care printr-o hotărâre total inadecvată juridic a sistat întreg circuitul judiciar de fond, obstrucţionându-le inculpaţilor posibilitatea de a beneficia de dreptul efectiv la dublul grad de jurisdicţie.
Instanţa de apel reinvestită cu judecarea apelurilor inculpaţilor, prin decizia penală nr. l/ Ap din 11 ianuarie 2012 a dispus:
Admiterea apelurilor declarate de inculpaţi, desfiinţarea sentinţei penale nr. 161/ S din data de 4 aprilie 2003 sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate acestora, al conţinutului pedepsei accesorii şi al dispoziţiei de restituire a unor mijloace materiale de probă şi rejudecând în aceste limite:
1. A repus în individualitatea lor pedepsele principale aplicate inculpatului V.P.M.: de 23 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. şi 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
A redus pedepsele principale şi pe cea complementară, aplicate inculpatului V.P.M.:
- de la 23 de ani închisoare la 20 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. şi de la 8 ani, la 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
- de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului V.P.M. şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
2. A repus în individualitatea lor pedepsele principale aplicate inculpatului I.G. de: 23 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav în forma complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. şi 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
A redus pedepsele principale şi pe cea complementară aplicate inculpatului I.G.:
- de la 23 de ani închisoare la 20 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav în forma complicităţii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. şi de la 8 ani la 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.,
- de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului I.G. şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor V.P.M. şi I.G. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate inculpaţilor perioada executată:
- pentru inculpatul V.P.M. de la 5 februarie 2002 la 23 mai 2008 inclusiv;
- pentru inculpatul I.G. de la 5 februarie 2002 la 23 mai 2008 inclusiv;
A înlăturat din cuprinsul sentinţei apelate menţiunea privind restituire către Curtea de Apel din Nafplio – Grecia, dosar nr. 6427/00 din 30 august 2001, a unui patent cu mâner din plastic, de culoare maro roşcat şi a piciorului de masă din lemn, vopsit în maro.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. În baza art. 189 C. proc. pen., a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Braşov, a sumei de 150 lei reprezentând două onorarii parţiale (de câte 75 lei fiecare) ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, sumă ce se va include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
În considerentele deciziei instanţa de apel a reţinut că tribunalul a stabilit în mod corect atât situaţia de fapt, constând în esenţă în aceea că în seara zilei de 8 februarie 2000, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpaţii V.P.M. şi I.G. au atras în locuinţa lor din Gouves - Grecia pe victima C.I. cu intenţia de a-i sustrage suma de 5000 DM, scop în care inculpatul V.P.M. i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului cu un obiect contondent, respectiv cu un picior din lemn de la o masă, l-a legat cu o sârmă, iar inculpatul I.G. l-a împiedicat să riposteze după care i-au sustras banii, cât şi vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Cererea inculpatului V.P.M. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din cele două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, omor deosebit de grav şi tâlhărie, în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, sau în infracţiunea de omor simplu, precum şi cererea inculpatului I.G. de a fi achitat deoarece nu există probe care să dovedească vinovăţia sa au fost respinse de instanţa de apel cu motivarea că încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu şi menţinută de instanţa de fond este corectă, iar vinovăţia inculpaţilor rezultă din materialul probator administrat în cauză.
Instanţa de apel a apreciat întemeiată cererea inculpaţilor de reducere a cuantumului pedepselor principale la care au fost condamnaţi, în urma aplicării regulilor de la concursul de infracţiuni, la câte 20 de ani închisoare, iar în privinţa cuantumului pedepsei accesorii, invocând jurisprudenţa în materie a C.E.D.O., în baza art. 71 C. pen., le-a interzis acestora exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
De asemenea, constatând că obiectele aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov au fost distruse urmare, pe de o parte, a rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 161/S/2003, iar pe de altă parte, aplicării dispoziţiilor legale care prevăd această posibilitate pentru instanţa de executare, a înlăturat din hotărârea apelată dispoziţia de restituire către autoritatea judiciară competentă din Grecia a patentului cu mâner din plastic, de culoare maro-roşcat şi a piciorului de masă din lemn vopsit în maro.
Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpaţii I.G. şi V.P.M.
Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (l) pct. 14 şi 172 C. proc. pen., a susţinut că, raportat la gravitatea deosebită a infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, determinată de împrejurările în care au comis faptele şi de urmarea produsă, decesul unei persoane, se impune menţinerea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor de către instanţa de fond.
S-a mai arătat în motivele de recurs depuse în scris şi susţinute oral că perioadele executate ce trebuiau deduse din pedeapsa aplicată inculpatului I.G. sunt de la 5 februarie 2002 la 17 octombrie 2003 şi de la 5 mai 2004 la 23 mai 2008.
Inculpatul I.G., invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 10, 18 şi 14 C. proc. pen., a susţinut că decizia este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererilor prin care inculpatul V.P.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din cele două infracţiuni, omor deosebit de grav şi tâlhărie, într-o singură infracţiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor simplu;
- din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăţia sa în comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată;
- se impunea reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante şi reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele de lege care incriminează infracţiunile pentru care a fost deferit justiţiei.
În concluzie, inculpatul I.G. a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, în subsidiar achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în situaţia reţinerii vinovăţiei, reducerea cuantumului pedepselor.
Inculpatul V.P.M., invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (l) pct. 10, 18, 17, 14 C. proc. pen., a susţinut că decizia este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererilor prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din cele două infracţiuni, omor deosebit de grav şi tâlhărie, într-o singură infracţiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor simplu;
- din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăţia sa în comiterea celor două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată;
- încadrarea juridică corectă a faptelor este în dispoziţiile art. 183 C. pen., în subsidiar, în cele ale art. 175 lit. b) C. pen.;
- se impunea reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante şi reducerea cuantumului pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele de lege care incriminează infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În concluzie, inculpatul V.P.M. a solicitat, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, în subsidiar, achitarea, iar în cazul reţinerii vinovăţiei, schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni, omor deosebit de grav şi tâlhărie, într-o singură infracţiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. b) C. pen., reţinerea de circumstanţe atenuante şi reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de parchet şi inculpaţi care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 10, 14, 17, 172 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat numai recursul declarat de parchet.
Analizând criticile aduse deciziei de către inculpaţi, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat V.P.M. este incident, între altele, când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturilor lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Contrar celor susţinute de susnumitul recurent inculpat prin apărător, se constată că instanţa de apel a analizat cererile prin care acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din cele două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată într-o singură infracţiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor simplu, concluzionând în urma analizării probelor administrate în cauză că inculpatul a comis omorul pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Omisiunea instanţei de apel de a menţiona în mod expres că respinge cererile inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor, nu echivalează cu nepronunţarea asupra unei cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile acestuia şi să influenţeze soluţia procesului şi, în consecinţă, nu atrage incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
În ce-l priveşte pe recurentul inculpat I.G. care la rândul său a invocat incidenţa în cauză a prevederilor art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., pe motiv că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererilor prin care inculpatul V.P.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din cele două infracţiuni, omor deosebit de grav şi tâlhărie, într-o singură infracţiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau cea de omor simplu, Înalta Curte constată că o atare critică putea fi invocată numai de către inculpatul V.P.M., cu atât mai mult cu cât, cu ocazia dezbaterii apelului, singura solicitare a apărătorului ales al susnumitului recurent inculpat a fost aceea de achitare a acestuia pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., invocat de ambii recurenţi este incident când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Apărările recurenţilor inculpaţi în sensul că nu au comis infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată au fost verificate de instanţa de apel care în mod judicios şi temeinic argumentat le-a înlăturat, concluzionând în urma analizării probelor administrate în cauză că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptelor şi vinovăţia inculpaţilor.
Analizând materialul probator administrat în cauză şi anume, declaraţiile recurenţilor inculpaţi date în cursul urmăririi penale în prezenţa apărătorilor aleşi, care se coroborează cu procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală elene cu ocazia cercetării la faţa locului, cu declaraţiile părţii civile C.M., sora victimei, ale martorilor I.I. şi K.M. şi cu concluziile actelor medico - legale, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:
În seara de 08 februarie 2000, în jurul orelor 19.00, în baza unei înţelegeri prealabile cu recurentul inculpat V.P.M. şi la cererea acestuia, recurentul inculpat I.G. s-a deplasat la locuinţa victimei C.I. pe care l-a găsit în bucătărie împreună cu sora sa, partea civilă C.M. şi cu martorul I.I.
Sub pretextul că la locuinţa sa şi a recurentului inculpat V.P.M. a venit un patron grec care vroia să-i ia la muncă, recurentul inculpat I.G. i-a propus victimei, care tocmai venise de la muncă, să meargă cu el, pentru a traduce discuţia pe care patronul grec urma să o aibă cu el şi cu celălalt inculpat. Victima a acceptat propunerea recurentului inculpat I.G. şi împreună au plecat la locuinţa acestuia şi a celuilalt recurent inculpat. în timp ce victima urca scările exterioare ale imobilului pentru a intra în locuinţa recurenţilor, inculpatul V.P.M., prin surprindere, a lovit-o de mai multe ori în zona capului cu piciorul din lemn al unei mese, iar inculpatul I.G. a intervenit pentru a o împiedica să se apere sau să riposteze. Recurentul inculpat V.P.M. a continuat să lovească victima şi după ce aceasta a căzut în genunchi, fiind orbită de sângele care îi curgea din zona capului.
Apoi cei doi recurenţi inculpaţi au dezbrăcat victima de cămaşa cu care era îmbrăcată, i-au luat suma de 5000 DM şi au părăsit locuinţa. Victima a rămas căzută la podea, plină de sânge şi inconştientă.
Pentru a îngreuna o eventuală mişcare a victimei, recurenţii inculpaţi i-au legat cu o sârmă mâna dreaptă de soba din fontă aflată în mijlocul camerei, după care au blocat uşa de acces în locuinţă proptind un scaun în dreptul acesteia.
Apoi recurenţii inculpaţi s-au deplasat pe jos până în localitatea S.L. unde, în jurul orelor 23,00 au apelat la martorul A.M., taximetrist, care i-a transportat până în Tripoli, de unde au luat un alt taxi cu care au ajuns în Atena, unde au dormit la un hotel, iar în data de 09 februarie 2000 au revenit în România.
Cadavrul victimei a fost găsit în dimineaţa de 09 februarie 2000, orele 07.00 de partea civilă C.M., sora victimei care, văzând că fratele său nu este acasă şi cunoscând că a plecat cu recurentul inculpat I.G. a venit să o caute la locuinţa acestuia.
Din procesul verbal medico - legal de necropsie şi autopsie întocmit la data de 10 februarie 2000 de Serviciul medico - legal din Atena rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat leziunilor cerebrale foarte grave suferite (fracturi cominutive la nivelul calotei craniene, tenar, 1 nivelul frontal, parietal şi temporal) care s-au produs prin lovire directă şi repetată (patru răni deschise de 2 până la 5 cm. lungime la nivelul calotei) cu corp dur, capabil de a crea contuzii şi de a tăia. Ca leziuni externe - au fost identificate infiltraţii hemoragice difuze la nivelul regiunii frontale şi temporale, echimoză palpebrală la cei doi ochi, excoriaţii superficiale laterale la nivelul mâinii stângi, contuzie echimotică laterală la nivelul mâinii drepte, echimoze toracice. La autopsie, în plan cerebral, s-a constatat hemoragie difuză, contuzie a materiei cerebrale.
Referitor la mecanismul de producere a leziunilor, în actele medico - legale, se reţine că au fost produse de acelaşi obiect şi anume, piciorul de masă, loviturile fiind aplicate atât cu partea lată cât şi cu muchiile acestuia. Leziunile, respectiv rezultatul acţiunii, au fost determinate atât de forţa impactului, cât şi de suprafaţa de contact. Fracturile cominutive au fost produse ca urmare a lovirii victimei cu forţă în zona cutiei craniene; suprafaţa de contact fiind mică (muchia), presiunea exercitată asupra acestei suprafeţe a fost mare. Restul leziunilor traumatice au indicat lovituri repetate interne vizând zone vitale ale corpului, îndeosebi capul şi toracele. S-a concluzionat de către medicul legist că toate leziunile s-au produs în aceeaşi împrejurări.
Susţinerea recurenţilor inculpaţi în sensul că soluţia de condamnare a lor dispusă de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, se bazează exclusiv pe declaraţiile părţii civile C.M. nu este întemeiată.
În cursul urmăririi penale, recurentul inculpat V.P.M. a recunoscut în prezenţa apărătorului său că a ucis victima, descriind loviturile pe care le-a aplicat acesteia şi obiectul folosit la producerea lor.
Astfel, recurentul inculpat V.P.M. a arătat „eu am luat o bâtă de lângă masă şi l-am lovit cu ea în cap, o dată mai tare şi de vreo două ori peste faţă, iar apoi i-am mai dat 4-5 pumni când m-a lovit prima oară, I.G. a sărit în spatele lui încercând să-l prindă, să ne despartă, însă s-a scuturat şi a scăpat de el .. după ce l-am lovit cu bâta a început să-i curgă sânge din frunte, iar în urma leziunilor primite, C. a căzut şi atunci eu şi cumnatul meu ne-am luat strictul necesar şi am plecat lăsându-l acolo; chiar începuse să urle..”.
Afirmaţiile recurentului inculpat V.P.M. sunt confirmate de recurentul inculpat I.G. care, cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, în prezenţa apărătorului său a declarat: „victima a luat un scaun să se apere sau să lovească, nu ştiu de ce, iar V. m-a atins şi pe mine cu lemnul peste mână, m-am retras şi apoi în urma uneia dintre lovituri victima a căzut jos lângă pat, plină de sânge”.
Descrierea de către partea civilă C.M. a stării în care a găsit victima, legată şi zăcând într-o baltă de sânge, rezultă şi din procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit de autorităţile elene în care se menţionează că la locul faptei „s-a observat o baltă de sânge sub capul mortului, iar lângă el era o tigaie răsturnată pe mâna lui dreaptă .. cadavrul prezenta fragmente de cenuşă şi cărbune pe el .. în cameră era şi o masă de lemn, răsturnată şi ruptă .. mâna dreaptă a mortului fusese legată foarte puternic cu o sârmă, lângă cadavru se afla sârma şi un cleşte, în cameră s-a găsit piciorul de lemn de la măsuţă, lung de 60 cm plin de sânge, la al cărui capăt era o bucată de pânză albă înnodată, plină de sânge”. În sensul celor menţionate în procesul verbal de cercetare la faţa locului este şi declaraţia poliţistului care a efectuat cercetarea la locul faptei.
Nu lipsit de relevanţă în aprecierea vinovăţiei recurenţilor inculpaţi este şi faptul că la întrebările semnificative legate de comiterea faptelor, întrebări ce le-au fost adresate la momentul biodetecţiei judiciare, la ambii au fost evidenţiate modificări ale reactivităţii psiho-emoţionale specifice comportamentului simulat.
Declaraţiile date de recurenţi în faza cercetării judecătoreşti în care au susţinut că nu sunt vinovaţi, revenind la ceea ce au afirmat în cursul urmăririi penale, în mod întemeiat au fost înlăturate de instanţele anterioare cu motivarea că inculpaţii nu au oferit o explicaţie plauzibilă care să justifice o atare revenire. în plus, revenirea recurenţilor inculpaţi asupra celor afirmate iniţial nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Împrejurarea că victima avea asupra sa suma de 5000 DM în momentul în care a plecat cu recurentul inculpat I.G. la locuinţa acestuia este dovedită cu declaraţia martorului I.I. care a fost prezent în locuinţa victimei când aceasta a acceptat să meargă la locuinţa recurenţilor şi care a arătat că victima era îmbrăcată cu cămaşa în care îşi ţinea permanent banii, peste care purta un veston. A mai arătat martorul că victima reuşise să adune în jur de 5000 DM, aspect confirmat de angajatorul victimei, martorul K.M. şi de sora acesteia.
Având în vedere materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că cererile recurenţilor inculpaţi de a fi achitaţi nu sunt întemeiate.
Recurentul inculpat V.P.M. se face vinovat de comiterea în concurs real a infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie, constând în aceea că în seara zilei de 8 februarie 2000, cu concursul recurentului inculpat I.G. a atras în locuinţa sa, cu scopul de a-i sustrage banii, pe victima C.I., căruia i-a suprimat viaţa aplicându-i lovituri repetate în cap cu piciorul de lemn al unei mese, după care i-a sustras suma de 5000 DM.
Recurentul inculpat I.G. se face vinovat de comiterea în concurs real a complicităţii la infracţiunea de omor deosebit de grav şi a infracţiunii de tâlhărie, constând în aceea că în seara zilei de 8 februarie 2000, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul V.P.M. de a-i sustrage banii victimei C.I., l-a atras pe acesta în locuinţa lor şi în timpul agresării victimei de către inculpatul V.P.M. a împiedicat-o pe aceasta să riposteze, după care împreună i-au sustras suma de 5000 DM.
În ce priveşte cererea recurentului inculpat V.P.M. de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din cele două infracţiuni, omor deosebit de grav şi tâlhărie, într-o singură infracţiune, cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, sau cea de omor calificat, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Art. 176 lit. d) C. pen., incriminează omorul comis pentru a săvârşi sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii. Acest element circumstanţial face ca fapta de omor să capete un pericol social sporit datorită scopului urmărit de infractor, anume acela de a săvârşi ori ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii.
Prin urmare, pentru a încadra fapta de omor în dispoziţiile art. 176 lit. d) C. pen., trebuie să se constate că omorul s-a comis în scopul săvârşirii sau ascunderii unei tâlhării sau piraterii, neavând relevanţă dacă scopul urmărit de făptuitor s-a realizat ori nu.
În ipoteza în care scopul s-a realizat efectiv, se aplică dispoziţiile referitoare la concursul real de infracţiuni.
Reţinând că scopul urmărit de recurenţi prin comiterea omorului şi anume, sustragerea sumei de 5000 DM pe care victima o avea asupra sa, după ce în prealabil i-au fost aplicate multiple lovituri ce au condus la deces, a fost realizat, Înalta Curte constată în acord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond şi pe care şi-a însuşit-o şi prima instanţă de control judiciar că ne aflăm în prezenţa unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului real şi nu în prezenta unei singure infracţiuni aşa cum a susţinut apărătorul inculpatului.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. şi care în opinia apărării ar trebui reţinută în sarcina recurentului inculpat se caracterizează prin existenţa vinovăţiei sub forma praeterintenţiei care presupune ca făptuitorul să săvârşească lovirea sau fapta de vătămare corporală cu intenţie, iar urmarea mai gravă, moartea victimei să-i fie atribuită pe baza culpei.
Având în vedere activitatea materială obiectivă desfăşurată de recurent, constând în lovirea victimei cu piciorul din lemn al unei mese, obiect apt a conduce la suprimarea vieţii, zona corpului victimei în care au fost aplicate loviturile şi anume, capul, care este o zonă vitală, intensitatea loviturilor (fracturi cominutive la nivelul calotei craniene tenar I, nivelul frontal, parietal şi temporal), multitudinea acestora (patru răni deschise de 2 până la 5 cm lungime la nivelul calotei), atitudinea ulterioară a recurentului de a lega victima cu o sârmă pentru a obstrucţiona posibilitatea ei de a se mişca şi de a o lăsa căzută la podea, plină de sânge, în stare de inconştienţă, Înalta Curte constată că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa victimei şi nu doar de a o lovi sau de a-i produce vătămări corporale.
În ce priveşte cererea de a se reţine în sarcina recurentului inculpat infracţiunea de omor calificat prevăzut de art. 175 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că nu este întemeiată, din probele administrate în cauză, nerezultând că acesta a ucis victima în vederea realizării unui interes material, constând într-un folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială ca de ex: dobândirea unei succesiuni, stingerea unei obligaţii ori stingerea unor datorii, încasarea pretinsei promisiuni pentru săvârşirea omorului, obţinerea unor sume de bani, a unor bunuri materiale ori a unor titluri de valoare etc.
Nici motivul de recurs vizând individualizarea judiciară a pedepselor, invocat atât de recurenţii inculpaţi, în opinia cărora se impunea reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare cu consecinţa reducerii sancţiunilor sub limita minimă prevăzută de textele de lege care incriminează infracţiunile deduse judecăţii, cât şi de parchet care a cerut menţinerea pedepselor aplicate de instanţa de fond şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., nu este întemeiat.
Nu se justifică reţinerea în favoarea recurenţilor inculpaţi a circumstanţelor atenuante judiciare faţă de gravitatea infracţiunilor comise, determinată de modul în care au fost săvârşite, scopul urmărit şi urmarea socialmente periculoasă produsă, constând în suprimarea vieţii unei persoane.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază, raportat la intervalul de timp, scurs de la data comiterii faptelor (8 februarie 2000), la persoana recurenţilor inculpaţi care nu au antecedente penale şi la atitudinea acestora de a se prezenta în faţa autorităţilor, că nu se impune majorarea cuantumului pedepselor aşa cum a cerut parchetul.
Este întemeiată critica adusă sentinţei şi deciziei de către parchet în ce priveşte perioada executată în detenţie ce trebuia dedusă din pedeapsa aplicată recurentului inculpat I.G.
Din actele dosarului rezultă că recurentul inculpat a fost arestat preventiv de la data de 5 februarie 2002 până la data de 17 octombrie 2003, când a fost pus în libertate, măsura arestării preventive fiind înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Ulterior, începând cu data de 5 mai 2004, recurentul inculpat s-a aflat în executarea pedepsei rezultante de 23 de ani închisoare aplicată de instanţa de fond (potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 197/2003, dosar nr. 1366/P/2002) până la data de 23 mai 2008 când a fost pus în libertate, conform sentinţei penale nr. 413/ S din 12 mai 2000 a Tribunalului Braşov.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet, se vor casa în parte sentinţa şi decizia şi, rejudecând, se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat I.G. prevenţia de la 5 februarie 2002 la 17 octombrie 2003 şi de la 5 mai 2004 la 23 mai 2008.
Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei şi deciziei se vor menţine în rest dispoziţiile acestora.
Referitor la recursurile declarate de inculpaţii I.G. şi V.P.M. , se vor respinge, ca nefondate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plat cheltuielilor judiciare către stat, onorariul parţial datorat apărătorilor desemnaţi din oficiu, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. l/ Ap. din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte sentinţa penală nr. 161/ S din 04 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Braşov şi decizia recurată numai în ceea ce priveşte perioada dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului I.G. şi rejudecând:
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.G. prevenţia de la 05 februarie 2002 la 17 octombrie 2003 şi de la 05 mai 2004 la 23 mai 2008.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate care nu contravin prezentei.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.G. şi V.P.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat V.P.M. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat I.G. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3923/2012. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 4196/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
