ICCJ. Decizia nr. 3950/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.), falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.), înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor (art. 297 C.p.), operaţiuni privitoare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3950/2012
Dosar nr. 15135/63/2011
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 462 din 19 octombrie 2011, Tribunalul Dolj, a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat V.P.S., privind sentinţa penală nr. 349/2002 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 12552/P/2001.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea de revizuire formulată, petentul V.P.S. a arătat că nu se face vinovat de niciuna dintre faptele reţinute în sarcina sa de Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova.
Astfel, a arătat că după rămânerea definitivă şi irevocabilă a deciziei penale nr. 154 din 07 aprilie 2003 a Curţii de Apel Craiova a formulat cerere de revizuire care prin încheierile din 08 martie 2004 şi 04 aprilie 2005, a fost admisă în principiu şi s-a dispus rejudecarea cauzei pe fond, iar după administrarea probelor deşi inculpaţii M.I. şi M.I.S. au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. s-a menţinut condamnarea sa pentru infracţiunea de complicitate la aceeaşi infracţiune.
A arătat că soluţia care s-a adoptat în ceea ce-l priveşte s-a datorat unei erori judiciare. În plus, petentul a evidenţiat că nu se face vinovat de nici una din faptele deduse judecăţii, că cercetarea sa a fost abuzivă, iar cei ce au contribuit la stabilirea vinovăţiei sale şi arestării, au fost la rândul său condamnaţi.
În vederea soluţionării cauzei instanţa a dispus ataşarea Dosarului nr. 12552/P/2001 al Tribunalului Dolj în care a fost pronunţată sentinţa a cărei revizuire se solicită.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:
Revizuirea este un mijloc procesual prin care se realizează îndreptarea erorilor grave de fapt ce pot afecta uneori hotărârile judecătoreşti definitive. Datorită faptului că revizuirea este o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situaţiile în care se poate declanşa acest remediu procesual şi Ie-a prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen.
Cererea de revizuire formulată de revizuent se întemeiază pe disp. art. 394 lit. a) şi d) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte şi împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi respectiv persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se solicită.
Verificând însă conţinutul rechizitoriului nr. 468/P/2003, a rezultat că infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art 257 C. pen. a fost sesizată de denunţătorul V.P.S. în sensul că ofiţerul C.D. a pretins şi a primit de la acesta în calitate de administrator la SC D. SRL suma de 40.000.000 ROL şi bunuri în valoare de 12.116.157 ROL, promiţându-i că va interveni la procurorul B.G., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru ca acesta să dispună ridicarea sechestrului asigurător aplicat pe macaraua tip H., aflată în proprietatea SC A.A. SRL al cărui administrator era învinuitul M.A.A., urmând ca utilajul să fie predat creditorului V.P., faptele fiind săvârşite la 6 decembrie 1998-mai 1999.
Din probele administrate în Dosarul nr. 93/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a rezultat că există un proces-verbal ce conţine sinteza convorbirilor telefonice dintre inculpatul V.P.S. şi F.M., indicat de procuror în materialul probator care susţine învinuirea pentru care V.P.S. a fost trimis în judecată, iar documentele depuse de revizuient la dosar, respectiv: informarea realizată de către SRI-UM XX Ploieşti şi actele de constatare din 10 august 1999 şi 9 august 1999 privitor la interceptarea unor convorbiri telefonice, sunt acte întocmite de o altă persoană decât ofiţerul D.C., ce îndeplinea funcţia de comisar de poliţie în cadrul IPJ Prahova, respectiv un ofiţer din cadrul SRI.
În aceste condiţii, s-a reţinut că ofiţerul trimis în judecată la denunţul formulat de revizuent, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, având ca obiect executarea unei creanţe a revizuientului, în calitate de administrator la SC D. SRL, de la o societate al cărei administrator era urmărit penal şi arestat, nu a efectuat acte de cercetare penală în cauza supusă revizuirii, astfel că în cauză nu este realizat cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) respectiv lit. d) C. proc. pen.
Nici susţinerea revizuentului cum că în cauză a mai formulat o cerere de revizuire care a fost admisă în principiu, hotărârea de condamnare a fost anulată iar după readministrarea probatoriului s-a dispus achitarea autorilor M.I. şi M.S. pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. însă s-a menţinut condamnarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. este neîntemeiată, întrucât prin condamnarea sa a fost avută în vedere activitatea infracţională complexă ce a vizat şi alţi inculpaţi decât inculpaţii M.I. şi M.I.S.
De altfel, criticile de netemeinicie formulate de revizuient au fost analizate şi de instanţa de control judiciar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr. 7336 din 19 noiembrie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 7680/54/2006 având ca obiect cererea de revizuire formulată anterior de condamnat.
În termen legal, revizuentul a declarat apel.
Prin decizia penală nr. 117 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul revizuentului.
Împotriva acestei decizii, revizuentul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi, rejudecând, admiterea cererii de revizuire.
Analizând recursul declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) şi d) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Din economia textului de lege sus-menţionat coroborat cu alin. (2) al art. 394 C. proc. pen., rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
Motivul invocat de revizuent - faptul că nu este vinovat - nu poate fi considerat o împrejurare nouă, care să impună revizuirea sentinţei atacate, întrucât aceste apărări au fost avute în vedere de instanţa de fond, care a verificat probele nemijlocit în cadrul cercetării judecătoreşti. Prin urmare, aceste împrejurări au fost cunoscute de instanţa de fond, iar ulterior cele două instanţe de control judiciar au verificat apărările inculpatului şi le-au înlăturat, apreciind, pe baza probelor administrate, că este dovedită vinovăţia sa.
De altfel, criticile invocate de revizuent echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul procesului penal, aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Nici motivul subsumat cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen., persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se solicită, nu este incident, instanţele apreciind în mod corect că nu este dovedit în condiţiile prevăzute de lege şi se referă la o persoană care nu a efectuat acte de cercetare în cauză.
Astfel, din verificări a rezultat că ofiţerul trimis în judecată la denunţul formulat de revizuent, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, având ca obiect executarea unei creanţe a revizuientului, în calitate de administrator la SC D. SRL, de la o societate al cărei administrator era urmărit penal şi arestat, nu a efectuat acte de cercetare penală în cauza supusă revizuirii.
Drept urmare, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul revizuent V.P.S. împotriva deciziei penale nr. 117 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.P.S. împotriva deciziei penale nr. 117 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 450 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3948/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3951/2012. Penal → |
|---|
