ICCJ. Decizia nr. 3953/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3953/2012
Dosar nr. 3683/3/2012
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 162 din data de 02 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul B.K. cu privire la sentinţa penală nr. 1202 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea sa, petentul B.K. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 1202 din 13 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală (Dosar nr. 6757/3/2003), cu motivarea că investigatorul sub acoperire „G.", folosit de organele de urmărire penală pentru instrumentarea cauzei, nu a fost autorizat să înregistreze convorbiri telefonice, nefiind autorizat de procuror în acest sens. A mai arătat că, atât investigatorul sub acoperire, cât şi colaboratorul numit „D." nu erau autorizaţi să acţioneze pe raza mun. Arad, localitate aflată în competenţa Curţii de Apel Timişoara, aceştia fiind autorizaţi să desfăşoare activităţi numai pe raza Curţii de Apel Bucureşti. În final, s-a învederat că procurorul care a organizat flagrantul nu era competent să efectueze acte de urmărire penală în mun. Arad.
În drept, s-au invocat disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
La termenul de judecată din 02 martie 2012, instanţa a pus în discuţie, conform art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 1202 din 13 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2039 din 5 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul B.K. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Instanţa a reţinut - în esenţă - că, la data de 09 iulie 2003, inculpatul, împreună cu numitul K.Z. a introdus în ţară, a transportat şi livrat la Arad colaboratorului „D." şi investigatorului sub acoperire „G." 5.000 comprimate ecstasy.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - text legal invocat de revizuent în sprijinul cererii sale - revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Tribunalul a arătat că motivele invocate de revizuent nu se circumscriu motivului de revizuire menţionat mai sus. Practic, petentul a solicitat o reevaluare sub aspectul legalităţii a unora din probele administrate în cursul procesului ce a dus la condamnarea sa.
O asemenea cerere nu poate fi făcută însă în cadrul procedurii revizuirii, ci doar în cadrul căilor ordinare de atac (apelul şi recursul). Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se pot corecta erori de judecată care s-au produs, în esenţă, din motive neimputabile instanţelor care au judecat definitiv cauza (din cauza necunoaşterii unor împrejurări de fapt).
În speţă, petentul a invocat doar nelegalitatea unor probe administrate în cursul urmăririi penale, aspect care putea fi înfăţişat şi dezvoltat pe deplin în cursul procesului finalizat cu condamnarea sa. Drept urmare, aspectele invocate de petent nu pot constitui „împrejurări noi" în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., atâta timp cât toate mijloacele de probă a căror nelegală administrare se invocă s-au aflat la dosarul cauzei în cursul judecăţii.
S-a apreciat de către instanţa de fond şi că invocarea unor argumente strict juridice (indiferent că acestea au fost înfăţişate sau nu în cursul judecării cauzei în fond şi în căile ordinare de atac) nu se poate circumscrie de plano cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care vizează strict apariţia unor noi fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţe şi care pot influenţa soluţia pronunţată în cauză. În mod evident, un argument juridic nu poate reprezenta niciodată un fapt sau o împrejurare de fapt nouă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal (la 19 martie 2012 - data poştei), a declarat apel condamnatul, prin avocat, fără a arăta în scris motivele de nemulţumire.
În susţinerile orale, apărătorul apelantului a arătat că instanţa nu a ţinut cont de o împrejurare nouă, aceea că investigatorul sub acoperire folosit de organele de urmărire penală nu a fost autorizat pentru înregistrarea convorbirilor telefonice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 167 din 6 iunie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent.
Împotriva acestei decizii, mvizuentul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor atacate şi admiterea cererii de revizuire, invocând prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Analizând recursul declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Din economia textului de lege sus-menţionat, rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
În cauză, împrejurările invocate de revizuient - existenţa unor probe nelegal obţinute în faza de urmărire penală - nu pot fi considerate împrejurări noi, care să impună revizuirea sentinţei atacate, întrucât aceste probe au fost avute în vedere în cursul procesului penal, valoarea probatorie a acestora fiind apreciată în contextul întregului material probator care a stat la baza pronunţării hotărârilor de către instanţe. Pe de altă parte, aceste împrejurări au fost cunoscute de instanţa de fond, iar ulterior cele două instanţe de control judiciar au verificat apărările inculpatului şi le-au înlăturat, apreciind, pe baza probelor administrate, că este dovedită vinovăţia sa.
De altfel, criticile invocate de revizuent, avute în vedere de instanţe în toate fazele procesului penal, echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Drept urmare, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul revizuentului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.K. împotriva deciziei nr. 167 din 6 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3951/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3954/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
