ICCJ. Decizia nr. 3954/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3954 /20 12
Dosar nr. 6840/3/2012
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 345 din 26 aprilie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 800 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 3903 din 03 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formulată de revizuentul I.A., reţinând în esenţă că din conţinutul atât al dosarului primei instanţe, cât şi cel al instanţei de apel şi cel al instanţei de recurs, rezultă, în mod cert, faptul că, la nici unul dintre termenele de judecată care au fost acordate, nici revizuentul, nici reprezentantul Ministerului Public, nici alte părţi şi nici instanţele din oficiu nu au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. invocate de revizuent în prezenta cauză. Prin urmare, este lipsită de relevanţă împrejurarea potrivit căreia prin decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege pe care revizuentul îşi întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită în această cauză.
Astfel, Tribunalul a apreciat că nu mai este necesar a analiza cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 4082C. proc. pen., respectiv dacă soluţia pronunţată în cauza respectivă s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apei revizuentul, solicitând desfiinţarea sentinţei faţă de împrejurarea că instanţa de fond a adăugat la lege condiţii pe care legea nu le prevede, referitor la aprecierea instanţei asupra condiţiei referitoare la invocarea de către părţi în cadrul procesului în urma căruia s-a dispus soluţia a cărei revizuire se solicită, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că soluţia se sprijinea pe dispoziţia declarată neconstituţională, respectiv omisiunea instanţei de a o aplica, apărătorul solicitând admiterea cererii ca fiind admisibilă, admiterea ca fondată faţă de cele invocate şi rejudecând pe fond apelul, admiterea acestei căi de atac, desfiinţarea sentinţei a cărei revizuire s-a solicitat şi reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, respectiv dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei ce urmează a fi reduse ca urmare a reţinerii disp. art. 3201 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 183/A din 21 iunie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent.
Instanţa de apel a reţinut că, faţă de disp. legale invocate, cererea de revizuire a fost formulată la data de 15 februarie 2012, respectiv în termenul legal de 3 luni calculat de la data de a publicării în M. Of. al României, Partea I nr. 853/02.12.2011, a Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale, cu respectarea dispoziţiilor art. 4082 alin. (4) C. proc. pen.
Potrivit art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Curtea de Apel a constatat că faţă de modul de reglementare a acestor dispoziţii, cererea de revizuire formulată nu este admisibilă, aşa cum corect a reţinut şi Tribunalul, deşi susţinerile din cuprinsul sentinţei sunt interpretate în mod eronat de către Tribunal sub aspectul condiţiei referitoare la invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în cadrul procesului în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire se solicită, instanţa de apel opinând, în acord cu apărătorul revizuentului, că Tribunalul a adăugat la lege condiţii pe care legea însăşi nu le prevede.
Instanţa de apel a apreciat însă că cererea de revizuire este inadmisibilă şi a fost legal respinsă ca atare de Tribunal faţă de împrejurarea că textul legal declarat neconstituţional, respectiv art. 3201C. proc. pen., în măsura în care acesta a fost declarat astfel, nu a constituit un temei al sentinţei de condamnare, iar opinia apărătorului revizuentului în sensul că soluţia s-a sprijinit pe acest text este eronată.
Este adevărat că revizuentul a solicitat, în cadrul procesului finalizat cu sentinţa a cărei revizuire se cere, aplicarea disp. art. 320 C. proc. pen. ca lege penală mai favorabilă, cerere care i-a fost respinsă faţă de considerentele reţinute în cuprinsul deciziilor însă s-a apreciat că declararea disp. art. 3201 ca fiind neconstituţionale nu poate avea drept consecinţă posibilitatea rejudecării tuturor cauzelor în care inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor, căci aceasta ar însemna practic punerea la îndoială a tuturor hotărârilor pronunţate anterior declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, cu alte cuvinte, nesocotirea caracterului definitiv al hotărârilor pronunţate în acest interval, încălcarea autorităţii de lucru judecat în toate aceste cauze, ceea ce, desigur, nu a fost în intenţia celor care au admis excepţia în sensul arătat.
Potrivit considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 dispoziţiile art. 3201C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aşadar situaţia avută în vedere de Curtea Constituţională a fost alta şi reglementează situaţii juridice diferite de cea în care se află revizuentul, astfel încât nu pot fi reţinute susţinerile apărătorului acestuia în sensul că îi sunt aplicabile disp. art. 3201 în procedura revizuirii.
Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat neîntemeiate susţinerile apărătorului revizuentului sub aspectul solicitării acestuia de a se pronunţa, în cadrul acestei proceduri, în măsura în care Curtea ar fi apreciat că cererea de revizuire este admisibilă, asupra fondului cauzei, prin rejudecarea apelului, apărătorul revizuentului fiind în eroare cu privire la efectul devolutiv sub toate aspectele de drept şi de fapt ale apelului. Este adevărat că acesta este un efect al apelului, însă în cadrul judecăţii unui apel împotriva unei sentinţe prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin care s-a rezolvat aşadar, raportul de drept dedus judecăţii, or, în cadrul revizuirii respinse ca inadmisibile nu se poate dispune în apel, în contextul aprecierii de către instanţa de apel a admisibilităţii revizuirii decât asupra admisibilităţii, cu consecinţa firească a trimiterii cauzei spre a se judeca pe fond cerea de revizuire, neputându-se dispune de către instanţa de apel din revizuire, admiterea ca admisibilă a cererii de revizuire, admiterea ca fiind şi fondată a cererii şi ulterior.în cadrul aceluiaşi proces, ba chiar a aceluiaşi termen de judecată, aşa cum a solicitat apărătorul revizuentului, rejudecarea cauzei după desfiinţarea deciziilor şi a sentinţei instanţelor de control judiciar şi de fond şi pronunţarea unei noi hotărâri pe fondul cauzei, prin care să se dispună eventual, soluţii diametral opuse, aşa cum se cere uzual în cazul revizuirii, sau, cum este cazul de faţă, aplicarea unei alte pedepse, reduse, şi suspendarea executării pedepsei astfel reduse, cu consecifiţa punerii, evident, în libertate a revizuentului, aşa cum de altfel a solicitat apărătorul din speţă. Este evident că solicitarea sub acest aspect nu poate fi admisibilă, apărătorul făcând confuzii între hotărârile pronunţate de instanţele de apel în judecarea apelului împotriva unei sentinţe pe fondul cauzei şi judecarea apelului împotriva unei sentinţe prin care s-a respins o cale extraordinară de atac ca inadmisibilă, Curtea necontestând efectul devolutiv al apelului.
Împotriva acestei decizii, revizuentul a declarat recurs, susţinând că dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. au fost greşit aplicate.
Analizând recursul declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, rezultă că hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv, este necesar să se constate îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o hotărâre definitivă pronunţată în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate; soluţia pronunţată în cauză să se fi întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională.
În ce priveşte soluţia pronunţată în cauză, aceasta nu poate avea decât înţelesul soluţiei prin care instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, în sensul art. 345 C. proc. pen., respectiv soluţionează acţiunea penală şi civilă şi pronunţă o soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.
În cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului, s-a pronunţat o soluţie de condamnare a inculpatului, însă dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. nu au constituit temei legal al hotărârii. Este adevărat că aceste dispoziţii au fost invocate de inculpat, care a solicitat reţinerea lor, iar instanţa a constatat că nu sunt aplicabile, însă şi în situaţia în care le-ar fi reţinut, soluţia pronunţată în cauză nu avea ca temei aceste dispoziţii, al căror efect procesual se produce doar cu privire la cuantumul pedepsei aplicate.
Drept urmare, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul revizuentului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul I.A. împotriva deciziei nr. 183/A din 21 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 350 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3953/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3956/2012. Penal → |
|---|
