ICCJ. Decizia nr. 3952/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3952 /20 12
Dosar nr. 2518/86/2012
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 57 din 21 martie 2012 a Tribunalului Suceava, în baza art. 403 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul M.S., împotriva sentinţei penale nr. 35/2011 a Tribunalului Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 3106/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea de revizuire formulată la data de 14 februarie 2012 şi adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, revizuientul M.S. a indicat cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., arătând că au apărut fapte şi împrejurări noi, care în opinia sa pot schimba deciziile date în cauză.
Analizând, potrivit art. 403 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de M.S., Tribunalul a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Faţă de motivele de revizuire invocate de către patent, Tribunalul a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se îndreptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoaşterii de către instanţele care au pronunţat hotărârea definitivă a unor fapte şi împrejurări, motiv pentru care hotărârea nu corespunde adevărului şi, ca urmare, nici legii.
Primul caz de revizuire, cel prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. este incident atunci când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei".
În cadrul reglementării actuale, elementele noi, necunoscute instanţelor care au soluţionat cauza, pot proveni din existenţa unor împrejurări care, în momentul judecăţii, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăţie sau nevinovăţie, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoştinţa instanţei, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaştere inexactă a faptelor. Noile elemente apar din alte fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă.
Pentru aplicabilitatea acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite 3 condiţii:
a) să se fi descoperit fapte şi împrejurări. Este vorba de „fapte" şi „împrejurări" care fac parte din obiectul probaţiunii, în sensul că pot contribui la soluţionarea corectă a cauzei (fapte probatorii).
Deşi probele sunt fapte şi împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea. Noile fapte şi împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele şi împrejurările pe care le dovedesc.
Aşadar, ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocele noi de probă care ar dovedi o faptă probatorie, pe care instanţa de fond a considerat-o inexistentă.
b) în al doilea rând faptele şi împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanţa de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanţă, care a pronunţat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în raport de instanţă şi nu de părţi. Este îndeplinită această condiţie atunci când partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în faţa instanţei.
S-a considerat că faptele nu sunt cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei atunci când ele sunt aduse pentru prima dată la cunoştinţa acesteia, dar şi atunci când faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate în instanţă dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmaţii asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerut dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă corespunzătoare, raţiune pentru care instanţa nu le-a avut în vedere la pronunţare (decizia penală nr. 953/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Dacă însă instanţa de judecată s-a pronunţat asupra faptelor invocate de noi, în sensul că a negat existenţa lor sau a considerat că nu atrag o altă soluţie în cauza dată, nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute.
c) a treia condiţie este aceea că faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.
În speţă, deşi revizuientul a indicat cazul prevăzur de art. 394 lit. a) C. proc. pen., Tribunalul a considerat că cele invocate de revizuient, nu se înscriu „în categoria probelor noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare”, în sensul ca aspectele relevate în cererea de revizuire nu au puterea probatorie necesară să răstoarne materialul probator administrat în cauză, în raport de infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Pe de o parte reevaluarea probatoriului nu poate fi niciodată solicitată în procedura revizuirii, iar revenirea martorului P.G. asupra declaraţiilor date la judecarea cauzei nu poate constitui motiv de revizuire decît pentru temeiul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) – în măsura în care s-ar reţine săvârşirea de către acest martoe a infracţiunii de mărturie mincinoasă a fost decisivă în pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
În consecinţă, reţinând şi decizia nr. 60/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, (recurs în interesul legii), în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă, Tribunalul a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul, invocând faptul că cererea era admisibilă şi că se impunea analiza pe fond a acesteia şi reţinerea legitimei apărări dat fiind că martorul ocular a revenit asupra declaraţiei iniţiale.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 64 din 20 iunie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art. 371, 378 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că acesta este nefondat, întrucât susţinerile condamnatului nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece raportat la recunoaşterea inculpatului cu ocazia audierii în timpul urmăririi penale şi al judecăţii, reapreciere probatorului, nu este de natură a justifica schimbarea soluţiei prin reţinerea cauzei care înlătură caracterul penal al faptei prev. de art. 44 C. pen. De menţionat este că instanţa de fond a analizat apărările inculpatului sub acest aspect, raportat la probatoriul administrat, constatând că nu s-a aflat în legitimă apărare.
Dintr-o altă perspectivă, exigenţele art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. impun descoperirea unei fapte sau împrejurări ce nu a fost cunoscută de instanţă la soluţionarea cauzei, şi nu prelungirea sau reaprecierea probatoriului administrat, având în vedere că hotărârea primei instanţe are autoritate de lucru judecat.
Ca atare, în mod corect a apreciat instanţa de fond că petiţionarul nu invocă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei decizii, revizuentul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor atacate şi admiterea cererii de revizuire, invocând prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen. A susţinut că s-a aflat în legitimă apărare, iar instanţa de fond nu i-a acordat cuvântul, respingând nejustificat cererea de reconstituire a faptei.
Analizând recursul declarat de revizuent, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Din economia textului de lege sus-menţionat, rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
În cauză, împrejurările invocate de revizuient - faptul că a săvârşit fapta în stare de legitimă apărare, iar un martor a revenit asupra declaraţiilor date în faţa instanţei - nu pot fi considerate împrejurări noi, care să impună revizuirea sentinţei atacate, întrucât acest martor a fost ascultat în cursul procesului penal, în condiţii de publicitate, oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate, declaraţiile sale fiind apreciate în contextul întregului material probator care a stat la baza pronunţării hotărârilor de către instanţe. Pe de altă parte, apărările revizuentului că s-ar fi aflat în legitimă apărare au fost avute în vedere de instanţa de fond, care a verificat probele nemijlocit în cadrul cercetării judecătoreşti. Prin urmare, aceste împrejurări au fost cunoscute de instanţa de fond, iar ulterior cele două instanţe de control judiciar au verificat apărările inculpatului şi le-au înlăturat, apreciind, pe baza probelor administrate, că este dovedită vinovăţia sa.
De altfel, criticile invocate de revizuient, avute în vedere de instanţe în toate fazele procesului penal, echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Drept urmare, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnat, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul revizuientului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.S. împotriva deciziei nr. 64 din 20 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3944/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3955/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
