ICCJ. Decizia nr. 3955/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3955/2012
Dosar nr. 194/39/2012
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 66 din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.C. împotriva ordonanţelor nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 şi nr. 21/11/2/2012 din data de 10 februarie 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin ordonanţa nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 şi art. 45 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimata M.O., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., întrucât în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală, precum şi disjungerea cauzei faţă de B.G. - grefier, precum şi faţă de funcţionarii din cadrul arhivei Judecătoriei Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Pentru a se dispune astfel, s-au reţinut următoarele:
Prin plângerea penală formulată, D.C. a solicitat a se efectua cercetări faţă de judecătorul M.O. şi grefierul B.G., precum şi faţă de funcţionarii din cadrul arhivei Judecătoriei Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., constând în aceea că aceştia şi-au îndeplinit în mod abuziv îndatoririle de serviciu, refuzând să îi primească o serie de înscrisuri ori să dea curs solicitărilor formulate în dosarul civil nr. 10653/314/2009 al Judecătoriei Suceava, aducându-i-se astfel atingere intereselor sale legale.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, au rezultat următoarele:
La data de 09 decembrie 2009, D.C. a depus la Judecătoria Suceava o plângere contravenţională, înregistrată sub nr. 10653/314/2009, prin care a solicitat anularea procesului - verbal de contravenţie din 06 noiembrie 2009, întocmit de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava.
Dosarul civil a fost repartizat spre soluţionare judecătorului M.O., care, prin sentinţa civilă nr. 296 din 25 ianuarie 2010, a respins excepţia tardivităţii plângerii invocată de intimatul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava ca nefondată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere în cauză a numiţilor M.A., T.C., T.M., P.C. şi Tribunalul Suceava şi a respins plângerea împotriva procesului - verbal de contravenţie, formulată de petent, ca nefondată.
La termenul de judecată din 22 ianuarie 2010, când a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, D.C. a lipsit, procedura de citare cu acesta fiind legal îndeplinită, iar instanţa a apreciat ca fiind legală, pertinentă şi concludentă proba cu înscrisuri, respectiv a celor deja depuse la dosar de părţi, pronunţarea fiind amânată pentru data de 25 ianuarie 2010.
Pentru a dispune astfel, magistratul a apreciat că, potrivit dispoziţiilor legale, plângerea contravenţională se soluţionează în contradictoriu cu organul care a aplicat sancţiunea, doar acesta putând avea calitatea de intimat, nu şi celelalte persoane indicate de către petent. Pe de altă parte, instanţa a considerat că procesul - verbal de contravenţie contestat a fost întocmit cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, că vinovăţia contestatorului a fost dovedită, iar sancţiunea aplicată este proporţională cu pericolul social al faptei comise.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, D.C. a declarat recurs la Tribunalul Suceava, dosarul civil nr. 10653/314/2009 având termen de judecată la 27 octombrie 2010.
Având în vedere probele existente la dosar, s-a considerat că judecătorul M.O. nu a săvârşit nici o faptă de natură să atragă răspunderea penală, nedovedindu-se că aceasta, cu ştiinţă, nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos şi, prin aceasta, a cauzat vătămări intereselor legale ale persoanei vătămate.
Astfel, s-a stabilit că magistratul a pronunţat hotărârea judecătorească după analizarea şi verificarea tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către părţi, interpretarea probatoriului administrat, cu consecinţa stabilirii unei anumite situaţii de fapt şi a regulii de drept aplicabile, constituind atribuţia esenţială a judecătorului.
Faptul că persoana vătămată a depus la dosar o serie de înscrisuri după închiderea dezbaterilor şi acestea nu au fost luate în considerare la pronunţarea soluţiei nu este de natură să constituie un abuz în serviciu şi nici nu reprezintă o încălcare a vreunui drept procesual al persoanei vătămate de către magistrat.
De altfel, legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti urmează să fie verificată de către instanţa de control judiciar cu prilejul soluţionării recursului declarat de D.C., instanţa fiind singura în măsură să înlăture eventualele erori strecurate la judecarea cauzei în fond.
În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reclamată de către persoana vătămată D.C. a fi săvârşită de B.G. - grefier în cadrul Judecătoriei Suceava, precum şi de funcţionarii din cadrul arhivei aceleiaşi instanţe, s-a dispus disjungerea cauzei şi trimiterea spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Împotriva ordonanţei sus-menţionate, petentul D.C. a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 21/11/2/2012 din data de 10 februarie 2012.
Verificând ordonanţele nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 şi nr. 21/11/2/2012 din data de 10 februarie 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, instanţa de fond a constatat că plângerea formulată de petentul D.C. este nefondată.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 296 din 25 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 10653/314/2009 al Judecătoriei Suceava, soluţionat de către intimata M.O. în calitate de judecător, s-a respins excepţia tardivităţii plângerii invocată de intimatul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava ca nefondată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere în cauză a numiţilor M.A., T.C., T.M., P.C. şi Tribunalul Suceava şi s-a respins plângerea formulată de petentul D.C. împotriva procesului-verbal de contravenţie din 06 noiembrie 2009 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava, ca nefondată.
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. se săvârşeşte doar cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care funcţionarul public era îndreptăţit să procedeze, elementul material constând într-o acţiune ori o inacţiune, în sensul că autorul nu îndeplineşte actul de serviciu atunci când trebuia să facă acest lucru ori, dimpotrivă, îl realizează, dar într-un mod necorespunzător.
Urmarea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor îl reprezintă cauzarea unei vătămări aduse intereselor unei persoane, iar raportul de cauzalitate presupune nu doar dovedirea caracterului incorect al exercitării atribuţiilor de serviciu de către autor, dar şi relevarea faptului că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare a fost, nemijlocit, o vătămare a drepturilor unei persoane.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa de fond a constatat că infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. constă în fapta funcţionarului public care, cu intenţie, efectuându-şi atribuţiile de serviciu în mod incorect, provoacă o vătămare intereselor legale ale unei persoane fizice, forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune fiind doar intenţia, care poate fi directă sau indirectă.
Este evident, deci, că forma de vinovăţie a culpei este exclusă în cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât termenul „cu ştiinţă", folosit de către legiuitor implică faptul cunoaşterii de către funcţionarul public a caracterului necorespunzător al exercitării atribuţiilor lui de serviciu şi urmărirea sau acceptarea ca, prin aceasta, să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Or, din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, instanţa de fond a constatat că în cauză nu există indicii şi elemente care să justifice existenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. în sarcina intimatei M.O., întrucât nu s-a dovedit că aceasta, cu intenţie, nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos şi prin aceasta ar fi cauzat o vătămare intereselor legale ale petentului.
Astfel, din cercetările efectuate în cauză, a rezultat că intimata M.O., în calitate de judecător, a dat dovadă de rol activ în soluţionarea dosarului civil nr. 10653/314/2009 al Judecătoriei Suceava, exercitându-şi în mod corespunzător atribuţiile ce decurg din exercitarea funcţiei pe care o îndeplineşte, legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate fiind supuse controlului judiciar prin exercitarea căii de atac a recursului.
În mod corect s-a reţinut prin ordonanţa nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava inclusiv faptul că împrejurarea că petentul a depus la dosar o serie de înscrisuri după închiderea dezbaterilor şi acestea nu au fost luate în considerare la pronunţarea soluţiei nu este de natură să constituie un abuz în serviciu şi nici nu reprezintă o încălcare a vreunui drept procesual al persoanei vătămate de către magistrat, Curtea a apreciat că se impune şi precizarea că în cazul în care înscrisurile susmenţionate ar fi fost avute în vedere la soluţionarea cauzei, instanţa ar fi încălcat principiile oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii şedinţei de judecată, prevăzute de art. 289 C. proc. pen.
De asemenea, în mod corect s-a reţinut prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 21/11/2/2012 din data de 10 februarie 2012 şi faptul că în conformitate cu disp. art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligaţiilor profesionale ale judecătorilor, în raport cu justiţiabilii, exclude punerea în discuţie a soluţiilor pronunţate de judecători, care sunt supuse căilor legale de atac.
Având în vedere cele reţinute, constatând că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, neexistând indicii din care să rezulte săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., instanţa de fond a constatat că în mod corect prin ordonanţa nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimata M.O. - judecător, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.
Prin urmare, şi ordonanţa nr. 21/11/2/2012 din data de 10 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D.C. împotriva ordonanţei nr. 18/P/2010 din data de 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, este legală şi temeinică.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs petentul D.C.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2871 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) şi (8) din acelaşi cod, judecătorul, soluţionând plângerea, pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la lit. a), b), c) de la alin. (8).
Conform prevederilor art. 2781 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M.Of. nr. 714/26.10.2010 şi intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.
În cauză, hotărârea recurată de petiţionar a fost pronunţată la data de 18 mai 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri.
În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 66 din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3952/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3966/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
