ICCJ. Decizia nr. 4035/2012. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N IA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4035/2012

Dosar nr. 3373/3/2012

Şedinţa publică din 6 decembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 421 din data de 18 mai 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul D.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulaţie.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 17 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. a confiscat de la inculpat cele 33 de carduri falsificate depuse la DGPMB Serviciul cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă conform dovezii din 02 mai 2012.

În baza art. 109 C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil marca S., depus la DGPMB Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă conform dovezii seria din 30 ianuarie 2012.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt că:

Prin rechizitoriul nr. 7367/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului D.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002. Inculpatul D.I., la data de 12 decembrie 2011, în jurul orelor 18,00 a fost depistat de lucrătorii din cadrul Batalionului nr. ZZ de Jandarmi - D.G.J.M.B. care au intervenit pentru a aplana conflictul stradal izbucnit între inculpat şi un alt conducător auto, în zona Pieţii U., având asupra sa, în buzunarul drept al gecii pe care o purta, un număr de 33 cartele PVC prevăzute cu bandă magnetică şi purtând inscripţiile S.C.S., O. şi R., iar cu ocazia citirii informaţiilor de pe aceste carduri s-a constatat că sunt falsificate întrucât pe banda magnetică erau inscripţionate informaţii şi date ale unor carduri emise de bănci din SUA şi Italia.

S-a reţinut în fapt că la data de 17 decembrie 2011, în jurul orelor 18,00, inculpatul D.I. a fost depistat în zona Piaţa U., având asupra sa un număr de 32 de cartele PVC inscripţionate „S.C.S.", numerotate de la 1 la 32, şi o cartelă PVC inscripţionată „R.P.B.". În urma citirii informaţiilor de pe benzile magnetice ale cartelelor PVC s-a constatat că acestea conţineau datele unor carduri bancare emise de instituţii financiare din străinătate - SUA şi Italia.

Inculpatul a susţinut faptul că nu avea cunoştinţă de natura cardurilor găsite asupra sa, precizând că acestea i-au fost lăsate de un anume „A." cu care se întâlnise la staţia de metrou „M." şi care l-a rugat să ţină cardurile, despre care afirmase că „nu sunt bune", până a doua zi, întrucât el urma să meargă într-un club şi îi era frică să nu le piardă. În faţa instanţei, inculpatul a susţinut că a avut reprezentarea că cele 33 de carduri erau carduri pentru acumularea de puncte emise de benzinăria S. şi că la întrebarea sa dacă acele carduri erau pentru cumpărarea de benzină „A." i-a răspuns negativ, spunându-i că acele carduri „nu sunt bune", dar că îi trebuie lui.

Susţinerile inculpatului au fost însă înlăturate de instanţă, având în vedere numeroasele neconcordante din conţinutul acestora.

Tribunalul a reţinut că, variantele prezentate de inculpat cu privire la condiţiile în care s-a întâlnit cu numitul „A." diferă. Dacă în cursul urmăririi penale inculpatul a arătat că s-a întâlnit cu „A." la staţia de metrou „M.", în faţa instanţei acesta a precizat că s-a întâlnit cu „A.", în urma unui telefon al acestuia, pentru a bea împreună un suc, întâlnirea cu acesta durând aproximativ 20 de minute.

Ambele variante nu explică însă de ce „A.", persoană care potrivit susţinerilor inculpatului ar locui în zona M., unde a avut loc pretinsa întâlnire, ar fi deţinut asupra sa cele 33 de cartele pe care Ie-a încredinţat inculpatului, în condiţiile în care acesta, evident, cunoştea dinainte de întâlnirea cu inculpatul că urma să petreacă o seară în oraş şi de ce acesta nu a lăsat cardurile menţionate la domiciliul său.

Nu rezultă nici motivul pentru care „A." ar fi ales să lase 33 de cartele conţinând datele unor carduri bancare din străinătate, care în sine reprezintă o valoare, unei persoane cu care nu avea decât legături sporadice, după cum a susţinut inculpatul, şi în legătură cu care cunoştea doar numărul de telefon şi nu şi domiciliul.

De asemenea, inculpatul nu explică de ce în condiţiile în care cardurile nu ar fi fost „bune" „A." s-ar fi temut să nu le piardă şi nici de ce el ar fi continuat să creadă că acele carduri erau carduri pentru acumulare de puncte emise de benzinăria S., chiar după ce „A." i-ar fi comunicat că nu aceasta este situaţia.

În plus, inculpatul a arătat în faza de urmărire penală că după primirea cardurilor de la „A." a încercat din curiozitate să folosească unul din acestea, trecându-l prin aparatul pentru carduri instalat la metrou. Trebuie precizat faptul că, în afară de cartela tradiţională emisă de M.T., accesul în staţiile de metrou se poate realiza şi prin folosirea de carduri bancare sau a „cardului activ", care funcţionează pe principiul unui card de debit, iar susţinerile inculpatului din faţa instanţei că a încercat să folosească unul din cardurile primite de la „A." în aparatul pentru cartelele tradiţionale, neputând însă să-l introducă în acesta, vin în contradicţie cu declaraţia sa iniţială. Or, în opinia instanţei, acest mod de a acţiona al inculpatului dovedeşte cunoaşterea faptului că aceste carduri permiteau accesul la sume de bani.

Totodată, explicaţiile prezentate de inculpat nu justifică numeroasele apeluri telefonice schimbate între acesta şi numitul „A." în cursul zilei de 17 decembrie 2011 şi mesajul trimis de acesta din urmă în care îşi exprima îngrijorarea cu privire la depistarea inculpatului de către organele de poliţie.

La toate aceste elemente se adaugă şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului inculpatului D.I., din care rezultă faptul că răspunsurile negative la întrebările „La percheziţia efectuată de jandarmi ştiai că deţii asupra ta carduri falsificate?" şi „Ai obţinut cardurile în alte împrejurări decât cele declarate oficial?" au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Nu poate fi ignorat nici răspunsul afirmativ al inculpatului la întrebarea „La întrebările cu privire la faptul dacă ştiai sau nu că cardurile găsite asupra sa sunt false ai de gând să mă minţi?".

În aceste condiţii, Tribunalul a apreciat dovedit faptul că inculpatul cunoştea caracterul falsificat al cardurilor deţinute la data de 17 decembrie 2011.

Împrejurarea că organele de cercetare nu au găsit asupra inculpatului şi codurile PIN aferente cardurilor falsificate, în condiţiile în care acestea erau numerotate de la 1 la 32, tocmai în scopul stabilirii cu uşurinţă a legăturii dintre fiecare dintre acestea şi codul PIN aferent, nu schimbă cele arătate mai sus.

În ceea ce priveşte dovedirea scopului deţinerii cardurilor în vederea punerii în circulaţie, Tribunalul a constatat că punerea în circulaţie se poate realiza nu doar prin folosirea cardurilor, care de altfel a fost încercată de către inculpat, ci şi prin transmiterea acestora unei alte persoane, cunoscând caracterul lor falsificat. Or, chiar acceptând varianta prezentată de inculpat, acesta urma să pună cardurile în circulaţie prin transmiterea acestora către numitul „A.". În plus, a constatat că este greu de crezut că o persoană deţine asupra sa instrumente de plată falsificate, pe care nu intenţionează să le predea organelor de poliţie, doar din dorinţa de a avea în posesie astfel de carduri şi fără a intenţiona să le folosească.

În ceea ce priveşte celelalte argumente invocate de apărătorul inculpatului, Tribunalul a ţinut să precizeze că nu există nici un impediment pentru utilizarea în România a unor carduri emise de instituţii bancare din străinătate şi că implicarea inculpatului în incidentul cu un conducător auto care a dus la depistarea sa nu este o dovadă a nevinovăţiei acestuia.

Faţă de cele arătate, Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului care la data de 17 decembrei 2011 a fost depistat în posesia de 33 de cartele PVC ce conţineau datele unor carduri bancare emise de instituţii financiare din străinătate, reprezentând astfel instrumente de plată electronică falsificate, pe care intenţiona să le pună în circulaţie întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, fiind îndeplinită inclusiv cerinţa scopului special al acţiunii de deţinere.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, Tribunalul a avut în vedere, în condiţiile art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, apreciat ca fiind unul destul de ridicat prin prisma numărului mare de carduri găsite în posesia acestuia, atitudinea nesinceră a inculpatului, existenţa antecedentelor penale, condiţii în care nu se poate reţine în favoarea inculpatului nicio circumstanţă atenuantă, cum a solicitat apărătorul acestuia.

A ţinut seama şi de faptul că inculpatul a suferit 4 condamnări anterioare, două din acestea aplicate de instanţele române pentru săvârşirea de infracţiuni de furt în minorat (2002) şi alte două aplicate de instanţele franceze pentru săvârşirea de infracţiuni de furt (2004) şi de înşelăciune (2007). Pedepsele aplicate anterior au fost pedepse cu suspendarea condiţionată a executării, inculpatul executând doar 6 luni închisoare din pedeapsa aplicată de Tribunalul D"Evry pentru înşelăciune. Tribunalul a constatat că aceste pedepse cu suspendarea condiţionată a executării nu au fost de natură să ducă la modificarea comportamentului inculpatului, să determine respectarea de către acesta a normelor penale. În aceste condiţii, pentru reeducarea inculpatului, Tribunalul apreciază că se impune aplicarea unei pedepse cu executare efectivă, la alegerea cuantumului acesteia urmând a avea în vedere şi circumstanţele favorabile inculpatului, astfel cum acestea rezultă din declaraţia martorei R.E.A. şi din înscrisurile depuse la dosar - grija inculpatului pentru familia sa, faptul că are un copil minor în întreţinere.

Faţă de cele arătate, a dispus condamnarea inculpatului la minimul pedepsei principale prevăzute de lege şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la alegerea pedepsei accesorii şi complementare instanţa având în vedere că săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 dovedeşte că acesta este nedemn de ocuparea unei funcţii elective publice sau a unei funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 88 C. pen. a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a duratei reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 17 decembrie 2011 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. se va menţine starea de arest a inculpatului, Tribunalul apreciind că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, astfel cum acestea au fost expuse în încheierile anterioare.

În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. se confiscă de la inculpat cele 33 de carduri falsificate depuse la DGPMB Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă conform dovezii din 02 mai 2012, acestea fiind bunuri a căror deţinere este interzisă de lege, iar în baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil marca S., depus la DGPMB Serviciul Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă conform dovezii din 30 ianuarie 2012, acesta neavând legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe în termenul legal, a declarat apel inculpatul D.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a arăta motivele de critică.

Prin decizia penală nr. 238 din 14 septembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul D.I. împotriva sentinţei penale nr. 421 din data de 18 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 383 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen. a menţinut starea de arestare preventivă a inculpatului D.I. şi a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 17 decembrie 2011 la zi.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut:

În cursul judecăţii în primă instanţă, prin avocat ales a arătat că deţinerea în vederea punerii în circulaţie de instrumente de plată electronice falsificate, în modalitatea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, faptă pentru care a fost condamnat nu întruneşte condiţia intenţiei directe, calificată prin finalitatea urmărită, anume, punerea în circulaţie, intenţia directă nefiind dovedită. în subsidiar, a arătat că inculpatul a colaborat cu organele judiciare, îşi câştigă existenţa în mod cinstit, este singurul întreţinător al familiei şi manifestă regrete pentru cele întâmplate.

Înaintea închiderii dezbaterilor în apel, inculpatul personal a arătat că recunoaşte, în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu, îşi însuşeşte probele administrate şi doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma criticilor invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 371 teza finală C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constat că apelul inculpatului nu este fondat motiv pentru care a dispus respingerea acestuia, în condiţiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., în considerarea următoarelor argumente:

Fapta inculpatului de a deţine instrumente de plată falsificate în vederea punerii în circulaţie întruneşte, obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, prevăzută cu pedepsa de la 3 la 12 ani.

Iniţial inculpatul, surprins, în flagrant delict, cu un număr semnificativ de instrumente de plată falsificate asupra sa, s-a apărat că Ie-a primit de la o persoană pe nume „A." neidentificată, că nu a avut intenţia „de a le pune în circulaţie". În mod legal şi temeinic, prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpatului cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată precum şi existenţa scopului deţinerii, respectiv intenţia de a pune în circulaţie instrumentele de plată falsificate având în vedere numărul acestora şi propria declaraţie a inculpatului că a încercat să efectueze o dată la un automat de cartele pentru metrou, însă cardul respectiv nu a funcţionat.

Recunoaşterea vinovăţiei, în faza procesuală a apelului în sensul achiesării la starea de fapt reţinută prin actul de sesizare, respectiv că cele 33 de instrumente de plată depistate asupra sa la data de 18 decembrie 2011, sunt deţinute în vederea punerii în circulaţie nu poate atrage reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, nefiind îndeplinite condiţiile în care recunoaşterea trebuie efectuată, potrivit art. 320¹ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., respectiv existenţa declaraţiei inculpatului până la începerea cercetării judecătoreşti, de natură să conducă la judecarea cauzei în procedura simplificată

Prin urmare, pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani închisoare a fost just individualizată în raport cu criteriile art. 72 C. pen. care au fost în mod complet, evaluate.

Astfel, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege, în condiţiile în care a mai fost condamnat la pedepsa de 2 ani închisoare pentru aceea că, „făcând uz de 15 ori de carduri bancare internaţionale falsificate, a înşelat Grupul de Interes Economic al cardurilor bancare", prin sentinţa penală nr. 1842 din 8 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul de Mare Instanţă din Evry, hotărâre care, dacă ar fi fost recunoscută pe cale judecătorească ar fi constituit primul termen al recidivei postexecutorii.

Curtea a reţinut că existenta unor condamnări anterioare definitive, aplicată pentru o infracţiune de aceeaşi natură ca şi cea din prezenta cauză este relevantă pentru a stabili periculozitatea socială a inculpatului şi justifică aplicarea pedepsei fără reţinerea de circumstanţe atenuante.

Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de art. 385 coroborat cu art. 363 alin. (1) C. proc. pen., a formulat recurs inculpatul invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. considerând că pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport de fapta reţinută în sarcina sa şi că în mod greşit instanţa de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 320¹ C. proc. pen.

Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor şi cazurilor de casare invocate, precum şi în conformitate cu art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., apreciază calea de atac declarată de către inculpat ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul inculpatul D.I., la data de 12 decembrie 2011, în jurul orelor 18,00 a fost depistat de lucrătorii din cadrul Batalionului nr. ZZ de Jandarmi - D.G.J.M.B. care au intervenit pentru a aplana conflictul stradal izbucnit între inculpat şi un alt conducător auto, în zona Pieţii U., având asupra sa, în buzunarul drept al gecii pe care o purta, un număr de 33 cartele PVC prevăzute cu bandă magnetică şi purtând inscripţiile S.C.S., O. şi R., iar cu ocazia citirii informaţiilor de pe aceste carduri s-a constatat că sunt falsificate întrucât pe banda magnetică erau inscripţionate informaţii şi date ale unor carduri emise de bănci din SUA şi Italia.

În faţa instanţei de apel inculpatul recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa şi achiesează la starea de fapt reţinută prin actul de sesizare, respectiv că cele 33 de instrumente de plată depistate asupra sa la data de 18 decembrie 2011, sunt deţinute în vederea punerii în circulaţie şi solicită aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. În mod corect instanţa de apel a constatat că aceste prevederi sunt inaplicabile, întrucât în raport de dispoziţiile art. 320¹ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., judecata în procedura simplificată prevăzută de acest articol poate avea loc doar dacă până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul declară personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 22 februarie 2012 inculpatul D.I. a declarat că nu doreşte să se prevaleze de prevederile art. 320¹ C. proc. pen., în cauză readministrându-se probele din faza de urmărire penală precum şi alte probe noi (s-a efectuat o constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat al inculpatului). În atare situaţie instanţa de apel în mod corect a apreciat că dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. nu sunt aplicabile inculpatului.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani închisoare instanţa apreciază ca a fost just individualizată în raport cu criteriile art. 72 C. pen. care au fost în mod complet evaluate, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege, natura şi gravitarea faptei comise.

Astfel, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege, în condiţiile în care a mai fost condamnat anterior pentru fapte de acelaşi gen.

Conform dispoziţiilor art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât, inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare, aspecte ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului cu executare în regim de detenţie. Cum pedeapsa aplicată de către instanţa de fond, menţinută de instanţa de apel, inculpatului D.I., este corect individualizată, fiind respectat atât principiul proporţionalităţii cât şi scopul urmărit de legea penală, nu se impune a fi redusă.

Faţă de toate aceste aspecte Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează să respingă recursul declarat de către inculpatul D.I. ca nefondat.

Conform art. 385¹⁷ raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 17 decembrie 2011 la 6 decembrie 2012.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 238 din 14 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 decembrie 2011 la 6 decembrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3971/2012. Penal. Luare de mită (art. 254...		ICCJ. Decizia nr. 4045/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4035/2012. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4035/2012. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs