ICCJ. Decizia nr. 3957/2012. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3957/2012
Dosar nr. 1560/116/2012/a2
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar:
Prin încheierea din 9 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi de inculpatul C.M. împotriva sentinţei penale nr. 129 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în temeiul art. 3002rap. la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului şi a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpatul a fost arestat preventiv în baza MAP nr. 4/U din data de 09 aprilie 2012 emis de Tribunalul Bucureşti, instanţa reţinând că inculpatul se află în situaţia prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât există indicii temeinice că a săvârşit fapta pentru care este cercetat, ceea ce denotă un pericol social concret sporit, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa este mai are de 4 ani.
Prin sentinţa penală nr. 129 din 18 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 1560/116/2012 inculpatul C.M. a fost condamnat art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 09 aprilie 2012 la zi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel la data de 15 octombrie 2012, sub nr. 1560/116.2012.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3002C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa are obligaţia să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prev. de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen.
De asemenea, este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptei comise, infracţiune îndreptată împotriva vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii,
S-a rnai reţinut că nu este de neglijat nici faptul că în prezent a intervenit condamnarea în primă instanţă a inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate.
Nu în ultimul rând, s-a reţinut că inculpatul a avut o atitudine procesuală sinceră, acesta prevalându-se de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., însă Curtea de Apel a apreciat că se impune privarea acestuia de libertate şi în continuare în vederea bunei desfăşurări a procesului penal.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., art. 5 parag. 1 lit. a) Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului şi a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
Împotriva încheierii sus-menţionate, inculpatul C.M. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate şi, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi corespunzător motivată cu privire la subzistenţa temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului şi care impun în continuare menţinerea măsurii.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurilecare au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se menţin şi există temeiuri noi, reflectate de materialul probator administrat la dosar după luarea măsurii, care justifică şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condiţiile în care există indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis fapta pentru care este cercetat.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest ultim temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreta pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al tentativei la omor calificat reţinute în sarcina inculpatului, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului şi de a împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Natura infracţiunii şi modalitatea de comitere relevă o periculozitate infracţională şi o rezonanţă socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
În raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate, care nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat inculpatul C.M. împotriva încheierii din 9 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii din 9 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 1560/116/2012 (3107/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat dm oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 3956/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3958/2012. Penal → |
---|