ICCJ. Decizia nr. 3958/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3958 /20 12
Dosar nr. 21426/3/2012/a3
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar:
Prin încheierea din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii G.R. şi C.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 671 din 01 august 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului C.C.A. şi a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.C.A. şi cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpatul C.C.A.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 671 din 01 august 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 condamnarea inculpaţilor C.C.A. şi G.R. la câte 10 ani închisoare.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului C.C.A. că în data de 11 aprilie 2012, împreună cu coinculpatul G.R., au vândut colaboratorului cu nume de cod „B.I." cantitatea de 29,35 grame heroină, cu suma de 5300 RON, din care a fost achitată, eşalonat, suma de 4000 RON, respectiv în data de 11 aprilie 2012 suma de 1000 RON, în data de 17 aprilie 2012 suma de 1500 RON, iar în data de 18 aprilie 2012 suma de 1500 RON; inculpatul G.R. este bănuit că i-a asistat în data de 11 aprilie 2012 pe inculpatul C.C.A., care a înmânat colaboratorului cu nume de cod „B.I." cantitatea de 29,35 grame heroină şi a încasat de la colaborator suma de 1000 RON, diferenţa până la concurenţa sumei de 5300 RON urmând să fie achitată eşalonat de colaborator, după vânzarea acesteia.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a apelantului inculpat C.C.A. impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, mijloacele de probă administrate relevă probe şi indicii temeinice, în sensul precizat de art. 681 C. proc. pen., care conduc la presupunerea rezonabilă câ inculpatul a săvârşit faptele de care este acuzat (procese-verbale de redare a rapoartelor investigatorului sub acoperire, procese-verbale de redare declaraţii colaborator, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, procese-verbale de percheziţii domiciliare, procese-verbale de constatare a infracţiunilor flagrante, procese-verbale de înseriere, declaraţii martori, declaraţii inculpaţi), fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen.
S-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât lăsarea inculpatului, în libertate, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din natura infracţiunilor cu privire la care este cercetat (trafic de droguri de mare risc), modalitatea concretă de săvârşire a acestora şi urmările activităţii infracţionale.
Curtea de Apel a constatat că, la acest moment procesual, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat şi nici nu s-au modificat pentru a se revoca sau înlocui starea de arest preventiv cu o altă măsură privativă de libertate alternativă, mai puţin severă.
Măsura arestării preventive a apelantului inculpat se impune a fi menţinută şi prin raportare la dispoziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţile Fundamentale, câtă vreme se fondează pe motive pertinente şi suficiente care o justifică. Pertinenţa şi suficienţa acestor motive, au fost examinate în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
Curtea de Apel a avut în vedere că între starea de arest preventiv şi condamnarea inculpatului, dispusă de prima instanţă de fond, există o legătură de cauzalitate, astfel că privarea de libertate nu este arbitrară şi nici incompatibilă cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţile Fundamentale.
Împotriva încheierii sus-menţionate, inculpatul C.C.A. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate şi, rejudecând, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică şi corespunzător motivată cu privire la subzistenţa temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului şi care impun în continuare menţinerea măsurii.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurileeare au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, astfel că se impune in continuare privarea de libertate.
Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se menţin şi există temeiuri noi, reflectate de materialul probator administrat la dosar după luarea măsurii, care justifică şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condiţiile în care există indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis fapta pentru care este cercetat.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică..
Referitor la acest ultim temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreta pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc reţinute în sarcina inculpatului, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului şi de a împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Natura infracţiunii şi modalitatea de comitere relevă o periculozitate infracţională şi o rezonanţă socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanţă, la o pedeapsă de 10 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
În raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate, care nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat inculpatul C.C.A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefonciat, recursul declarat de inculpatul C.C.A. împotriva încheierii din 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 21426/3/2012 (2867/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3957/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3960/2012. Penal → |
|---|
