ICCJ. Decizia nr. 4028/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4028/2012
Dosar nr. 7412/1/2012
Şedinţa publică din 5 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, în baza art. 1608aalin. (6) C. proc. pen. a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii G.D., O.I., S.A.C., S.M., P.F., P.V., M.L. şi P.A.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut ca situaţie de fapt că, la data de 31 august 2010, organele de poliţie l-au oprit în trafic, la intrarea în municipiul Vulcan, pe inculpatul P.V., care conducea autoutilitara marca M., cu numărul de înmatriculare HD-xx-xxx. În spatele scaunului şoferului, într-o plasă, au fost identificate 27 pachete de ţigarete netimbrate, marca P., V. şi V., câte 9 pachete din fiecare marcă.
La percheziţia domiciliară din data de 18 septembrie 2010, în garajul inculpaţilor P.V. şi P.F. au fost găsite 500 pachete ţigarete marca A., netimbrate.
În ceea ce priveşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar, s-a reţinut faptul că, conform art. 1601 C. proc. pen. „în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune".
Conform art. 1602alin. (1) C. proc. pen. „libertatea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum, şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 18 ani".
Art. 1602alin. (2) C. proc. pen. statuează că „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte".
Dispoziţiile anterior menţionate trebuie interpretate, în raport de natura acuzaţiilor reţinute în sarcina inculpaţilor, din perspectiva deciziei nr. 7 din 09 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, care a stabilit în sensul că: "cererile de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune sunt admisibile în ipoteza săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 dacă pedeapsa prev. de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat nu depăşeşte 18 ani".
Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă fără echivoc faptul că liberarea sub control judiciar nu este imperativ impusă instanţei când în cauză sunt întrunite exigenţele textelor de lege sus arătate, ci legea lasă la latitudinea judecătorului posibilitatea de a aprecia dacă, chiar fiind întrunite aceste condiţii, detenţia provizorie trebuie să înceteze sau, dimpotrivă, să continue.
Curtea a constatat că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive la data de 07 iulie 2012 şi, ulterior, menţinerea acestora, faţă de inculpaţii aflaţi în stare de arest preventiv, subzistă şi în prezent.
Probele administrate în faza urmăririi penale, coroborat cu probatoriul administrat până în acest moment procesual, creează presupunerea rezonabilă că inculpata P.F. cu privire la care s-a luat şi menţinut măsura arestării preventive a săvârşit faptele pentru care a fost trimisă în judecată, conform dispoziţiilor art. 681 C. proc. pen. Existenţa unei hotărâri de condamnare, chiar şi nedefinitivă, dată de un tribunal independent constituie un temei justificat pentru menţinerea stării de arest preventiv.
Prevederile art. 5 din Convenţie oferă persoanelor private de libertate garanţia specială a desfăşurării procedurilor judiciare în condiţiile în care nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar.
Potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. detenţia este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unor noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată liniştea publică.
Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucţionare a justiţiei, ori acela ca acuzatul să nu comită o noua infracţiune gravă. Punctul nr. 4 al recomandării specifică în plus că, dacă existenta nici unuia dintre pericolele enunţate nu a putut fi stabilită, detenţia provizorie s-ar putea totuşi justifica, în mod excepţional, în anumite cazuri în care se comite o infracţiune deosebit de gravă.
Împotriva acestei încheieri, inculpata P.F. a declarat, în termen legal, recurs, arătând printr-o cerere scrisă că îşi retrage recursul formulat.
Potrivit art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., părţile pot renunţa la recurs potrivit dispoziţiilor art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 care se aplică în mod corespunzător.
În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor în instanţa de apel, fiecare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat.
Retragerea trebuie să fie făcută personal de părţi sau prin mandat special, iar dacă partea se află în stare de deţinere printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere.
Având în vedere că prevederile textului de lege citat, aplicabil în cazul recursului, sunt îndeplinite, în sensul că, inculpata printr-o cerere scrisă şi-a exprimat dorinţa de a retrage recursul declarat, Înalta Curte urmează a lua act de această cerere şi a dispune în consecinţă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpata va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
la act de retragerea recursului declarat de inculpata P.F. împotriva încheiem din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7561/97/2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministejiilui Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4023/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4038/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
