ICCJ. Decizia nr. 4041/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4041/2012
Dosar nr. 30068/325/2011
Şedinţa publică din 6 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1278 din 01 februarie 2012 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. 30068/325/2011, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul C.S.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 300,00 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 06 decembrie 2012 sub nr. de dosar 30068/325/2011, petentul C.S. a contestat rezoluţia nr. 1191/VIII/1/2011, pe care a criticat-o ca nelegală.
Plângerea nu a fost motivată nici în fapt, nici în drept.
În susţinerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei adresa nr. 1191/VIII/1/2011 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin care i s-a comunicat că plângerea din data de 29 septembrie 2011 a fost respinsă. În probaţiune a fost ataşată, potrivit art. 2781 alin. (3) C. proc. pen., lucrarea nr. 1391/VIII/1/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. S-a reţinut că în data de 30 septembrie 2011 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara sub numărul 1191/VIII/1/2011 memoriul formulat de petentul C.S. prin care acesta s-a arătat nemulţumit de soluţia pronunţată în cadrul dosarului civil nr. 17627/325/2010 al Judecătoriei Timişoara, precum şi de faptul că în Dosarul nr. 17627/325/2010 aflat pe rolul Tribunalului Timiş nu a fost audiat de judecătorul cauzei.
În urma verificărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a întocmit referatul nr. 1191/VIII/1 din 18 noiembrie 2011 prin care a reţinut că faptele reclamate nefiind de natură penală, cauza nu se va înregistra în registrul penal, iar sesizarea se va respinge.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul C.S. a formulat prezenta plângere înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara în data de 06 decembrie 2011 sub nr. de dosar 30068/325/2011.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:
Plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. poate fi făcută, potrivit prevederilor alin. (1) al acestui text normativ „(...) împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale (...)". Or, în cauza de faţă, plângerea formulată de petent nu se circumscrie nici unui act dintre cele anterior menţionate.
Văzând în acest sens şi dispoziţiile deciziei LVII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a decis că „(...) plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele de cât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781alin. (1) C. proc. pen. este inadmisibilă", prima instanţă a respins plângerea formulată de petentul C.S. ca inadmisibilă şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. cu privire la plata cheltuielilor judiciare făcute de către stat şi apreciind asupra cuantumului acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, însă instanţa a pus în discuţie din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului.
Prin decizia penală nr. 549/R din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.S.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la data de 26 noiembrie 2010 a fost modificat C. proc. pen., astfel încât potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul C.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
La termenul stabilit pentru judecarea recursului, respectiv 6 decembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2), raportat la art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a, a pus în discuţie excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Examinând hotărârea atacată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, având în vedere că decizia penală nr. 549/R din 2 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care lega nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înalta Curte de Casaţie de Justiţie;
d1) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul de recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind exclusă.
În cauză, secţia penală a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a fost investită cu recursul declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, prin care a fost soluţionat recursul declarat de acelaşi inculpat împotriva sentinţei penale nr. 278 din 1 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 30068/325/2011.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, ca inadmisibil.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4038/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4042/2012. Penal → |
|---|
