ICCJ. Decizia nr. 4044/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4044/2012
Dosar nr. 1007/33/2012
Şedinţa publică din 6 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 81 din 1 august 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea petentului G.R.M., formulată împotriva referatului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 7 martie 2012.
A fost obligat petentul la 30 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 1007/33 din 10 iulie 2012 petentul G.R.M., deţinut în Penitenciarul Gherla a contestat referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 7 martie 2012.
Petentul a arătat că se află în detenţie în Penitenciarul Bîrcea Mare, iar motivele plângerii le va preciza în instanţă. Acesta a solicitat extinderea cercetării penale deoarece plângerea sa a fost formulată împotriva mai multor fapte şi persoane şi că nu s-a verificat nimic.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin referatul din 7 martie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a constatat că sesizarea petentului împotriva Directorului penitenciarului şi a tuturor ofiţerilor care au întocmit raportul din 12 noiembrie 2011 privind regimul de executare al pedepselor nu îndeplineşte cerinţele plângerii penale prevăzute în art. 222 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., întrucât nu sunt descrise în concret fapte penale, astfel încât lucrarea a fost clasată.
Instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. ce reglementează plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de către procuror nu sunt incidente în ceea ce priveşte referatul menţionat, astfel încât plângerea este inadmisibilă.
În acest sens a avut în vedere decizia nr. 13/2005 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a admis recursul în interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., potrivit căreia, plângerea adresată direct instanţei de judecată cu privire la clasare este inadmisibilă.
S-a mai reţinut că ulterior, prin decizia nr. 57/2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, a admis un alt recurs în interesul legii şi a statuat că este inadmisibilă plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată reglementate de art. 2781alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul G.R.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 1007/33/2012.
La termenul stabilit pentru judecarea recursului, respectiv 6 decembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2), raportat Ia art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a şi Ia art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuţie excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul G.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 81 din 1 august 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire Ia art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută de C. proc. pen. şi în legi speciale.
Corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum şi cazurile de casare.
Raportat la cauza dedusă judecăţii, se constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 2781alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunţate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
De asemenea, dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, şi anume:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înalta Curte de Casaţie de Justiţie;
d1) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea.
Sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii şi unicităţii acestei căi de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere că petentul G.R.M. a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 81 din 1 august 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, hotărârea pronunţată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, fiind definitivă, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionar.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.R.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul G.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 81 din 1 august 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4043/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4046/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
