ICCJ. Decizia nr. 4090/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4090/2012
Dosar nr. 14835/118/2011
Şedinţa publică din 11 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 194 din 26 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 14835/118/2011, s-au dispus următoarele:
În baza art. 147 din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 74 alin. (2) rap.la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.E. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru infracţiunea de refuz de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar documentele contabile;
În baza art. 9 al. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 al.2 rap.la art. 76 al. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.E. la pedeapsa de 6 (şase)luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală;
S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.
În baza art. 33 lit. a) şi b) rap.la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul M.E. - fost administrator la SC T.T. SRL Constanţa, domiciliat în mun. Constanţa, să execute pedeapsa cea mai grea de 6(şase) luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. privind pedeapsa complementară.
În baza art. 71 al. (1), 2 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev.de art. 64 al. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, calculat conform art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii din data de 24 noiembrie 2011.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998-999, art. 1003 C. civ., a fost obligat inculpatul M.E., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.T. SRL Constanţa, prin lichidator judiciar SC L. SRL, Ipurl Constanţa, la plata sumei de 62.922 lei, cu titlu de despăgubiri civile (T.V.A. în cuantum de 34.158 lei şi impozit pe profit în cuantum de 28.764 lei), plus dobânda legală calculată până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Constanţa.
S-au respins restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă, ca nefondate.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătoreşti de condamnare instanţa să comunice O.N.R.C. o copie a dispozitivului acesteia.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 890/Com/2007 pronunţată de judecătorul sindic (Dosar nr. 11260/118/2008) s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 faţă de debitoarea SC T.T. SRL Constanţa, fiind desemnat ca şi lichidator judiciar SC L. SRL Ipurlconstanţa.
Prin notificarea nr. 67 din 05 februarie 2008 lichidatorul judiciar l-a informat pe administratorul M.E. cu privire la obligaţia depunerii către SC L. SRL Ipurl Constanţa a documentelor financiar - contabile ale debitoarei, societate dizolvată, în conformitate cu disp. art. 28 alin. (1) coroborat cu art. 35 din Legea nr. 85/2006 şi în termen de 7 zile, iar reprezentanţii SC T.T. SRL Constanţa au confirmat primirea notificării la data de 06 februarie 2008 (fila 17 u.p.).
Întrucât inculpatul M.E. nu s-a conformat, în data de 02 octombrie 2009, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost înregistrată plângerea penală formulată de lichidatorul judiciar SC L. SRL Ipurl Constanţa reprezentat de D.L., împotriva numitului M.E., în calitate de administrator al SC T.T. SRL Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art. 147 din Legea nr. 85/2006 constând în refuzul de a pune la dispoziţia administratorului judiciar documentele contabile ale debitoarei.
Cu ocazia audierii sale, în faza de urmărire penală, din data de 11 februarie 2010, inculpatul M.E. a declarat că nu luase la cunoştinţă de notificarea lichidatorului judiciar, întrucât şi-a schimbat domiciliul, şi că pe confirmarea de primire nu se află semnătura sa. Inculpatul M.E. s-a angajat cu acel prilej să pună la dispoziţia SC L. SRL Ipurl Constanţa, în termen de 4 zile, documentele financiar-contabile solicitate-respectiv până la data de 15 februarie 2010 (fila 276 d.u.p.).
La data de 13 martie 2010 SC L. SRL Ipurl Constanta a înaintat prin fax, către S.I.F. din cadrul I.P.J. Constanţa notificarea din 12 februarie 2010 prin care administratorul M.E. era informat din nou cu privire la obligaţia depunerii documentelor contabile ale SC T.T. SRL Constanţa, acesta semnând personal notificarea la data emiterii.(fila 19 d.u.p.)
Prin adresa din 18 aprilie 2011 SC L. SRL Ipurl Constanţa a comunicat că nici până la cea dată, inculpatul M.E., în calitate de administrator al SC T.T. SRL Constanţa nu-şi îndeplinise obligaţia legală de depunere a actelor şi documentelor contabile prev. de art. 28 şi art. 25 din Legea nr. 85/2006.
S-a constatat însă că la data sesizării instanţei cu rechizitoriu, respectiv la 24 noiembrie 2011, procurorul de caz a procedat la ridicarea de la martorul B.Z. a documentelor contabile aparţinând SC T.T. SRL Constanţa - administrator M.E. - şi la predarea acestora către martora L.D. în calitate de reprezentant al SC L. SRL Ipurl Constanţa, lichidator judiciar desemnat al SC T.T. SRL Constanţa.
Cu acea ocazie, numita L.D. a precizat verbal că nu i s-a adus la cunoştinţă niciodată de către inculpatul M.E. administrator SC T.T. SRL Constanţa că ar fi fost în imposibilitate de a preda documentele contabile ale societăţii.
A fost încheiat cu acel prilej un proces - verbal semnat de procuror, subinspector de poliţie şi de L.D. (fila 41 c.j.).
În declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de judecată (fila 45), martora Lungu Dorina a susţinut că, în anul 2009 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitoarei SC T.T. SRL Constanţa şi i-a solicitat inculpatului M.E.-administrator, depunerea la sediul lichidatorului judiciar a tuturor documentelor şi informaţiilor contabile, având în vedere dizolvarea societăţii, dar nu s-a primit niciun răspuns, nicio reacţie.
Situaţia nu a fost încă rezolvată, deoarece în sacul pe care l-a primit în prezenţa procurorului de caz, în noiembrie 2011, se aflau documente de corespondenţă foarte vechi din anul 2006 care nu aveau relevanţă pentru activitatea lichidatorului judiciar, ultimul bilanţ contabil fiind făcut în anul 2002.
În declaraţia sa, din faţa instanţei de judecată (fila 33), inculpatul M.E. a susţinut că a fost administrator la SC T.T. SRL Constanţa, faţă de care s-a dispus deschiderea procedurii dizolvării şi s-a desemnat lichidator judiciar SC L. SRL Ipurl Recunoaşte că a fost notificat şi somat de lichidatorul judiciar cu privire la obligaţia depunerii către acesta a documentelor financiar-contabile ale SC T.T. SRL, dar nu a putut să le prezinte pentru că proprietarul spaţiului închiriat, unde se aflau aceste documente, nu i le-a predat.
Martorul B.Z. a declarat (fila 32 c.j.) că inculpatul în calitate de administrator al SC T.T. SRL Constanţa a închiriat un spaţiu, proprietatea sa, plătind chiria pentru spaţiu cea 2-3 luni, după care nu a mai plătit. Deşi 1-a sunat, contactat pe inculpat, chiar până în toamna anului 2011, să vină să-şi ia bunurile şi documentele societăţii sale, acesta nu s-a prezentat, abandonându-le. Martorul a declarat că inculpatul M.E. nu a fost împiedicat niciodată să se prezinte şi să-şi ridice documentele financiar-contabile. Nu era o cantitate mare de documente, ci acestea se găseau într-un săculeţ, şi într-un fel era şi martorul interesat să scape de acele documente, dar inculpatul nu se arăta interesat să le ridice.
2) Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa nr. 9717/P/2008 din data de 23 martie 2010 s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de învinuitul M.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În calitate de administrator al SC T.T. SRL Constanţa, inculpatul M.E. a efectuat în luna decembrie 2006 lucrări de branşament privind instalaţia de gaze de la domiciliul persoanei fizice B.E., încasând de la acesta suma totală de 4.300 lei şi emiţând un număr de trei facturi fiscale şi trei chitanţe.
Pe parcursul cercetărilor a fost identificat facturierul aparţinând SC T.T. SRL Constanţa, din care fac parte şi cele trei facturi fiscale emise către numitul B.E.
Facturierul cuprinde operaţiuni comerciale derulate în perioada 30.06-2006- 29 ianuarie 2007.
Potrivit adresei din 20 septembrie 2011 a A.F.P. Constanţa, SC T.T. SRL Constanţa a depus declaraţii privind obligaţiile de plată către bugetul de stat în perioada ianuarie - iunie 2006.
Prin procesul - verbal de inspecţie fiscală încheiat la data de 05 august 2011 de către lucrătorii din cadrul D.G.F.P. Constanţa – S.A.F.- A.I.F. s-a stabilit că prin neînregistrarea în contabilitate a facturierului, administratorul SC T.T. SRL Constanţa- inculpatul M.E. s-a sustras de la plata către bugetul de stat a T.V.A. în sumă de 34.158 lei şi impozit pe profit în sumă de 28.764 lei, cu un total în valoare de 62.922 lei.
Inculpatul M.E., în calitatea deţinută a depus la A.F.P. Constanţa declaraţiile privind obligaţiile de plată către bugetul de stat numai aferente perioadei ianuarie-iunie 2006, iar actele reţinute sunt ulterioare sistării activităţii de depunere a documentelor, adică în perioada 30 iunie 2006-29 ianuarie 2007.
Cu privire la această faptă, inculpatul M.E. a declarat în faţa instanţei de judecată (fila 33) că este adevărat că, în luna decembrie 2006 societatea sa a efectuat la domiciliul lui B.E. o instalaţie de gaze lucrări de branşament, de la care a încasat suma de 4.300 lei, şi s-au emis 3 chitanţe, facturi fiscale, lucrările fiind efectuate în iunie 2006-ianuarie 2007 şi a depus declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, dar numai pentru perioada ianuarie - iunie 2006. Nu a înregistrat în contabilitate respectivul facturier pentru că documentele financiar-contabile s-au aflat la martorul B.Z.. Consideră că nu s-a sustras de la plata obligaţiilor către bugetul de stat pentru că nu ştia cât şi ce anume să plătească.
Prin adresa din 1 ianuarie 2012 Statul Român prin A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanţa în baza mandatului special-delegaţie din 18 ianuarie 2012 s-a constituit parte civilă în procesul penal în contra inculpatului M.E. cu suma totală de 144. 518 lei reprezentând: T.V.A. 34.158 lei (plus majorări de întârziere T.V.A.- 30.043 lei şi penalităţi de întârziere T.V.A. - 5.124 lei); Impozit pe profit 28.764 lei ( plus majorări de întârziere impozit pe profit 42.114 lei şi penalităţi de întârziere impozit pe profit 4.315 lei).(fila 23 c.j.)
S-a făcut precizarea că în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală s-a reţinut că obligaţiile faţă de bugetul de stat au fost stabilite numai în baza documentelor puse la dispoziţie de către I.P.J. Constanţa,iar prezenta verificare nu constituie un control de fond, cuantumul obligaţiilor fiscale fiind stabilit sub rezerva unei verificări ulterioare.
Situaţia de fapt redată şi reţinută de către instanţă ca şi vinovăţia inculpatului a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal din data de 05 august 2011 ; proces-verbal de inspecţie fiscală din data de 28 iunie 2011; acte de cercetare; adresa eliberată de O.R.C. din 10 ianuarie 2012 privind situaţia juridică a SC T.T. SRL;cererea de constituire de parte civilă din 31 ianuarie 2012 a Statului Român prin A.N.A.F. prin D.G.F.P Constanţa în baza mandatului special-delegaţie din 18 ianuarie 2012, fiind anexat şi procesul-verb al din data de 05 august 2011; depoziţii martori B.Z., S.C. şi L.D.; note scrise înaintate de L. I.P.U.R.L. lichidator judiciar al SC T.T. SRL însoţite de sentinţa civilă nr. 2460/ Com din 28 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa - Dosar nr. 11260/118/2008 - şi de proces-verbal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la data de 24 noiembrie 2011,ora 10,40;-declaraţii inculpat.
La stabilirea şi aplicarea pedepselor, instanţa a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
În soluţionarea laturii civile a procesului penal s-au luat în considerare următoarele aspecte:
- Procesul-verbal încheiat la data de 05 august 2011 (fila 205 şi urm u.p.) privind pe SC T.T. SRL a făcut referire la inspecţia fiscală care s-a desfăşurat în perioada 03 august 2011-05 august 2011 şi s-a efectuat numai la sediul S.A.F.- A.I.F. Constanţa, în baza documentelor puse la dispoziţie de I.P.J. Constanţa. S-a precizat că această verificare nu constituie control fiscal de fond, iar obligaţiile faţă de bugetul de stat au fost stabilite numai în baza documentelor puse la dispoziţie de către IPJ Constanţa.
- Procesul-verbal încheiat la data de 28 iunie 2011 (fila 92 şi urm. u.p.) privind pe SC T.T. SRL a făcut referire la inspecţia care s-a desfăşurat în perioada 27 iunie 2011-28 iunie 2011 şi s-a efectuat la sediul D.G.F.P. Constanţa, S.A.F.- A.I.F. Constanţa, în baza documentelor puse la dispoziţie doar de I.P.J. Constanţa. S-a precizat că această verificare nu constituie control fiscal de fond, iar obligaţiile faţă de bugetul de stat au fost generate de datele furnizate numai de către I.P.J. Constanţa, prin adresa din 2011.
Ţinând seama că verificările nu au constituit controale fiscale de fond, la sediul societăţii şi în prezenţa inculpatului, a reprezentanţilor societăţii comerciale, verificările s-au efectuat doar la sediul I.P.J. Constanţa şi în baza documentelor pe care organele de poliţie au înţeles să le prezinte, nu poate fi luat în seamă decât prejudiciul cert şi determinat cauzat efectiv bugetului de stat, de către inculpatul M.E.
În consecinţă, a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată în cauză, fiind acordată suma de 62.922 lei, cu titlu de despăgubiri civile (T.V.A. în cuantum de 34.158 lei şi impozit pe profit în cuantum de 28.764 lei), plus dobânda legală calculată până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. Bucureşti prin D.G.F.P. Constanţa.
Împotriva sentinţei penale nr. 194 din 26 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 14835/118/2011 a declarat apel partea civilă A.N.A.F prin D.G.F.P. Constanţa, care a formulat critici exclusiv cu privire la modalitatea de soluţionare a acţiunii civile; s-a criticat neacordarea de către prima instanţă a obligaţiilor fiscale accesorii calculate până la data achitării efective a debitului principal; s-a arătat că neachitarea la bugetul de stat a T.V.A. - ului, accizei şi impozitului pe profit este urmarea faptei de evaziune fiscală, iar creanţele fiscale reprezintă drepturi determinate constând şi din dreptul de a percepe dobânzi şi penalităţi de întârziere, în condiţiile O.G. nr. 92/2003.
Prin Decizia penală nr. 79/ P din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul formulat de partea civilă A.N.A.F. prin direcţia generală a finanţelor publice constanţa împotriva sentinţei penale nr. 194 din 26 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 14835/118/2011.
Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelantă, precum şi din oficiu cauza, conform art. 378 C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că apelul formulat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanţa este nefondat.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul M.E., în calitate de administrator al SC T.T. SRL a refuzat în perioada 20 februarie 2008 - noiembrie 2011 să pună la dispoziţie documentele financiar-contabile ale SC T.T. SRL, intrată în procedura insolvenţei, către lichidatorul judiciar SC L. SRL Ipurl Constanţa, înscrisuri solicitate în mod repetat de acesta, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar documentele contabile prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.
S-a mai reţinut că inculpatul M.E., în calitate de administrator al SC T.T. SRL Constanţa, a omis în tot să evidenţieze în contabilitatea societăţii actele activităţile comerciale efectuate şi veniturile realizate în perioada 30 iunie 2006-29 ianuarie 2007,cu consecinţa creării unui prejudiciu către bugetul de stat în valoare de 62.922 lei (T.V.A. în cuantum de 34.158 lei şi impozit pe profit în sumă de 28.764 lei), faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Inculpatul a fost condamnat pentru aceste două infracţiuni la pedepsele de 3 luni închisoare, respectiv 6 luni închisoare, în final fiind aplicată pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, în condiţiile art. 81 C. pen.
S-a constatat că apelul nu devoluează asupra laturii penale a cauzei, aşa încât nu se impune a se mai face consideraţii suplimentare, reţinându-se doar că s-a stabilit că inculpatul M.E. a comis o infracţiune de evaziune fiscală, fapta care are caracter ilicit şi atrage şi răspunderea civilă delictuală a acestuia pentru prejudiciul produs bugetului de stat.
În favoarea părţii civile s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale a inculpatului M.E., motiv pentru care s-a apreciat că inculpatul trebuie să repare prejudiciul produs, context în care nici din această perspectivă nu se mai impun precizări suplimentare privitor la realizarea condiţiilor specifice răspunderii civile delictuale a inculpatului.
Instanţa de apel a reţinut că partea civilă formulează critici ce vizează exclusiv neacordarea obligaţiilor fiscale accesorii debitului principal, apreciindu-se că soluţia primei instanţe este întemeiată.
Partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanta s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 144. 518 lei reprezentând: T.V.A. 34.158 lei (plus majorări de întârziere 30.043 lei şi penalităţi de întârziere 5.124 lei) şi impozit pe profit 28.764 lei ( plus majorări de întârziere 42.114 lei şi penalităţi de întârziere 4.315 lei).
Din această sumă a fost acordat doar debitul principal ce totalizează 62.922 lei, din care T.V.A. în cuantum de 34.158 lei şi impozit pe profit în cuantum de 28.764 lei, la care s-a adăugat dobânda legală calculată până la achitarea integrală a debitului, respingându-se solicitarea de acordarea a obligaţiilor fiscale accesorii.
Instanţa de apel a reţinut că răspunderea civilă a inculpatului este reglementată de dispoziţiile Codului civil, iar nu de cele ale dreptului fiscal, dat fiind că aceasta nu este debitor fiscal, motiv pentru care nu se poate realiza o combinare a celor două tipuri de răspundere civilă. Ca atare, nu se pot acorda penalităţi şi dobânzi pentru motivele expuse în continuare.
Infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005 sunt, de regulă, infracţiuni de rezultat, care au ca urmare producerea unui prejudiciu material constând în taxele, impozitele sau contribuţiile neachitate către bugetul de stat.
În ipoteza săvârşirii unor infracţiuni de evaziune fiscală există posibilitatea exercitării acţiunii civile alăturat acţiunii penale în cadrul procesului penal, ca în cazul oricărei infracţiuni de rezultat,
Acţiunea civilă, conform art. 14 C. proc. pen., are drept scop repararea pagubei produsă prin săvârşirea infracţiunii, iar repararea pagubei se face într-una din modalităţile prevăzute de art. 14 alin. (3) lit. a) şi c) C. proc. pen.
În cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, acţiunea civilă se exercită de A.N.A.F., în calitate de reprezentant al Statului Român, conform H.G. nr. 109/2009 (art. 4 pct. 37).
În practică se constată, ca şi în speţa de faţă, că în cererile de constituire de parte civilă, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, A.N.A.F. solicită pe lângă taxele, impozitele sau contribuţiile neachitate către bugetul de stat şi dobânzile, penalităţile de întârziere şi majorările de întârziere aferente obligaţiilor principale, astfel cum sunt prevăzute de C. proc. fisc.
În art. 119 alin. (1) C. proc. fisc., în redactarea actuală, se prevede că, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
În art. 120 alin. (1) se prevede că „dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv". Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru flecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
În art. 1201 alin. (1) se arată că „plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale", iar cuantumul acestora este prevăzut în alin. (2).
Dobânzile şi penalităţile de întârziere se datorează cumulat şi se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
Conform art. 1241, majorările de întârziere, prin excepţie de la prevederile art. 119 alin. (1) şi art. 1201, se datorează pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată datorate bugetelor locale.
Pentru a stabili în ce măsură se pot acorda dobânzile, penalităţile de întârziere şi majorări de întârziere aferente obligaţiilor principale este necesar a examina principiile care stau la baza rezolvării acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal.
Este acceptat că acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal se soluţionează după regulile aplicabile răspunderii civile delictuale, chiar dacă săvârşirea infracţiunii este în legătură cu alt tip de răspundere civilă, cum ar fi, de exemplu, răspunderea contractuală.
Dacă persoana fizică sau juridică doreşte să exercite acţiunea civilă în cadrul procesului penal trebuie să accepte rezolvarea acţiunii civile potrivit regulilor răspunderii civile delictuale prevăzute în art. 998 - 1003 C. civ. în cazul în care persoana prejudiciată doreşte rezolvarea acţiunii civile conform regulilor stabilite pentru alte tipuri de răspundere civile, are posibilitatea de a se adresa instanţei civile pentru repararea pagubei, astfel cum se prevede în art. 19 alin. (1) C. proc. pen.
Aceleaşi reguli acceptate ca aplicabile în cazul în care persoana prejudiciată are drept de opţiune între răspunderea civilă delictuală şi răspunderea contractuală trebuie considerat că sunt aplicabile atunci când persoana prejudiciată are drept de opţiune între răspunderea civilă delictuală şi răspunderea fiscală.
Angajarea răspunderii fiscale intervine, în conformitate cu regulile instituite de C. proc. fisc. şi aceste reguli nu por fi combinate cu principiile ce guvernează răspunderea civilă delictuală, dat fiind deosebirile de esenţă dintre acestea. Pentru a evidenţia diferenţele dintre cele două tipuri de răspundere civilă este necesar a examina noţiunile specifice dreptului fiscal, care individualizează acest tip de răspundere civilă şi care nu pot fi aplicate răspunderii civile delictuale.
Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal, iar subiectele raportului de juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport. Debitorul este contribuabilul persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii, iar creditorul este Statul reprezentat de Ministerul Finanţelor prin A.N.A.F. şi unităţile sale teritoriale (art. 16 şi 17 C. proc. fisc.).
Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale are loc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează, dacă prin lege nu se prevede altfel ( art. 23).
Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc: a) prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. (2) şi art. 86 alin. (4); b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri. (art. 85 C. proc. fisc.).
Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz, iar titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii (art. 110 C. proc. fisc.).
Din prezentarea succintă a acestor noţiuni specifice răspunderii fiscale, instanţa de apel a constatat imposibilitatea aplicării unora dintre prevederile legale ce reglementează răspunderea fiscală în cazul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, cu referire la repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală.
Răspunderea fiscală presupune existenţa unor raporturi juridice de drept fiscal, a unor creanţe fiscale stabilite în condiţiile C. proc. fisc., iar executarea poate fi pornită în baza unui titlu de creanţă, pe când în cazul răspunderii civile delictuale raportul juridic ia naştere prin săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii şi dreptul de creanţă este stabilit, în lipsa convenţiei părţilor, de instanţa de judecată, iar nu printr-o declaraţie a contribuabilului sau o decizie de impunere a organului fiscal.
În cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, de cele mai multe ori, inculpatul (persoana împotriva căreia se exercită acţiunea civilă) nu are calitatea de debitor fiscal, potrivit regulilor prevăzute în C. proc. fisc., aşa cum este şi în cazul de faţă. Debitor fiscal este contribuabilul persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, dar în practică se constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, societate comercială care deţinea calitatea de debitor fiscal.
În condiţiile în care inculpatul nu are calitatea de debitor fiscal, nu îi sunt aplicabile regulile răspunderii fiscale. Inculpatul este ţinut să repare prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, dar acesta nu datorează obligaţiile bugetare propriu-zise, nefiind debitor fiscal, ci echivalentul acestora.
Atât timp cât inculpatul nu datorează obligaţiile bugetare propriu-zise, care reprezintă obligaţiile fiscale principale, acesta nu poate fi obligat nici la plata obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi, penalităţi de întârziere, majorări de întârziere). Obligaţiile fiscale accesorii sunt datorate de debitorul fiscal numai în cazul neplăţii obligaţiile fiscale principale scadente stabilite potrivit C. proc. fisc., ceea ce nu este cazul în situaţia exercitării acţiunii civile în cadrul procesului penal.
Nu s-ar putea susţine că prin acordarea cumulată a dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi majorărilor de întârziere se urmăreşte acoperirea integrală a prejudiciului creat bugetului de stat, cu motivarea că obligaţiile fiscale ar fi trebuit achitate la data scadenţei, iar unul dintre principiile răspunderii civile delictuale este cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.
Majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere nu reprezintă modalităţi de acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la termen a obligaţiilor fiscale principale, ci aceste instituţii specifice răspunderii fiscale constituie sancţiuni pentru neplata la termen, independent de producerea vreunui prejudiciu prin întârzierea la plată. Prejudiciul creat prin neplata la termen a obligaţiilor fiscale este acoperit prin obligarea debitorului la plata dobânzii.
Astfel, în cadrul procesului penal A.N.A.F. este îndreptăţită la acordarea dobânzii aferente debitului principal, dar nu dobânda prevăzută de dreptul fiscal (pentru argumentele deja arătate), ci dobânda prevăzută de O.G. nr. 9/2000 privind dobânda în materie civilă. Acordarea dobânzii este posibilă, deoarece, în cazul săvârşirii unei fapte ilicite, autorul faptei ilicite este de drept în întârziere şi datorează dobânda, conform art. 1088 C. civ. De asemenea, A.N.A.F. ar putea solicita, alternativ, actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor reprezentând obligaţia principală, în acest fel asigurându-se respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.
Dobânda, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere nu pot fi acordate nici pentru motivul că acestea sunt prevăzute de C. proc. fisc. pentru obligaţii certe, lichide şi exigibile, pe când în cazul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal obligaţia de plată a inculpatului devine certă, lichidă şi exigibilă doar la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, astfel că nu s-ar putea acorda majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere pentru o dată anterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
În concluzie, instanţa de apel a apreciat că nu se pot acorda dobânda, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere prevăzute de C. proc. fisc., în cazul acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal de către A.N.A.F., în vederea acoperirii pagubei cauzate prin săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală de rezultat, ci doar dobânda prevăzută de O.G. nr. 9/2000 sau actualizarea sumei cu rata inflaţiei, motiv pentru care criticile formulate în apel sunt neîntemeiate.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs partea-civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanţa, criticând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul neacordării obligaţiilor fiscale accesorii, calculate până la data achitării efective a debitului principal.
Înalta Curte, examinând recursul declarat, prin prisma criticilor invocate, care vor fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat.
În mod corect a fost respinsă solicitarea părţii civile de obligare a inculpatului la plata obligaţiilor fiscale accesorii, respectiv dobânda, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere prevăzute de C. proc. fisc., întrucât s-ar ajunge la o combinare a două tipuri de răspundere civilă, delictuală şi fiscală, în condiţiile în care creanţele accesorii însoţesc numai o creanţă principală, datorată de contribuabilul fiscal, respectiv societatea comercială al cărui administrator era inculpatul.
Prevederile speciale în materie fiscală nu pot fi extinse, prin analogie, unui raport juridic de natură penală, care poate antrena doar răspunderea civilă delictuală.
De altfel, creanţele accesorii - astfel cum sunt reglementate în legislaţia fiscală - pot fi solicitate în faza de executare silită, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare a inculpatului.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 79/ P din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea-civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 79/ P din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat M.E.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4084/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4128/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
