ICCJ. Decizia nr. 4128/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4128/2012
Dosar nr. 491/59/2012
Şedinţa publică din 12 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 181/PI din 25 iulie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A.V. şi a menţinut Ordonanţa din 31 ianuarie 2012, dispusă în Dosarul nr. 23/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 491/59 din 20 aprilie 2012, formulată de petentul A.V., s-a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei din 31 ianuarie 2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 23/P/2012, menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin Rezoluţia nr. 245/11/2/2012 din 14 martie 2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este netemeinică şi nelegală, considerând că intimaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals şi uz de fals, întrucât procurorul G.L. s-a comportat în mod abuziv, petentul fiind trimis în judecată fără a i se lua vreo declaraţie, iar magistratul D.D.M. l-a condamnat deşi era nevinovat. În ceea ce priveşte pe numiţii P.D. şi I.N., a arătat că aceştia, în calitate de agenţi de poliţie, i-au înscenat un dosar penal pentru o faptă inexistentă.
Analizând plângerea formulată de petent, în raport cu actele depuse în cauză, respectiv Dosarul nr. 23/P/2012 şi Lucrarea nr. 245/11/2/2012 din 14 martie 2012, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Ordonanţa dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 31 ianuarie 2012 în Dosarul nr. 23/P/2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.L. - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, judeţul Arad, şi D.D.M. -judecător la Judecătoria Gurahonţ, judeţul Arad, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe P.D. şi I.N. (art. 246 C. pen.; 291 C. pen.) în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Pentru a dispune această ordonanţă s-a reţinut că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi înregistrată sub nr. 10/P din 9 ianuarie 2012, persoana vătămată A.V. a sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen. de către magistraţii şi agenţii de poliţie menţionaţi anterior. S-a constatat că o plângere cu conţinut asemănător, în care starea de fapt expusă a fost identică (a diferit doar numărul de magistraţi, care a fost mai mare) a format obiectul Dosarului nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în care prin Ordonanţa din 7 aprilie 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii G.L. şi D.D.M. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe agenţii de poliţie în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Prin urmare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (art. 10 lit. f) C. proc. pen.) şi în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen. (art. 10 lit. a) C. proc. pen.) apreciindu-se că aceste două din urmă infracţiuni nu au niciun suport probator, precum şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe cei doi agenţi de poliţie în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere la data de 24 februarie 2012 petentul A.V., solicitând infirmarea ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale emise în Dosarul nr. 23/P/2012 privind pe G.L., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ şi pe D.D.M., judecător la Judecătoria Gurahonţ, faţă de care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen., petentul arătând în motivare că faptele reclamate prezintă elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate. Prin ordonanţa dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 14 martie 2012 în Dosarul nr. 245/11/2/2012, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului A.V. S-a reţinut că prin plângerea formulată la data de 9 ianuarie 2012 petentul A.V. a solicitat efectuarea de cercetări şi tragerea la răspundere penală a procurorului care a întocmit rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată pentru tăiere ilegală de material lemnos şi sustragere de material lemnos, G.L., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, precum şi a judecătorului care a dispus condamnarea sa pentru comiterea acestor infracţiuni, D.D.M., de la Judecătoria Gurahonţ. S-a mai constatat că deoarece, anterior, petentul a formulat o plângere cu acelaşi obiect care a format obiectul Dosarului nr. 124/P/2008 în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale şi în Dosarul nr. 23/P/2012 în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen., în ce priveşte această infracţiune, reţinându-se că de la data pronunţării Ordonanţei nr. 134/P/2008 până la data pronunţării ordonanţei atacate nu au intervenit fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de către organul de urmărire penală şi care să impună o altă soluţie. Totodată, s-a reţinut că susţinerile referitoare la existenţa bonului pentru materialul lemnos transportat şi, prin urmare, inexistenţa infracţiunii pentru care a fost cercetat, judecat şi condamnat, au făcut, de asemenea, obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi deşi nu s-a dispus o soluţie cu acea ocazie şi cu privire la infracţiunile prev. de art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen., acestea nefiind reclamate la acea dată, s-a constatat lipsa de suport probator a susţinerii petentului.
Prin urmare, s-a apreciat că soluţia de netrimitere în judecată sub acest aspect, dispusă prin ordonanţa atacată, este temeinică, neexistând indicii de comitere a acestor infracţiuni.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de petent, instanţa a reţinut că soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinică:
În ceea ce priveşte soluţiile pronunţate de intimaţi în calitate de magistraţi, s-a apreciat că acestea au fost date în exercitarea atribuţiilor de serviciu, petentul dacă se considera nemulţumit putând uza de căile de atac prevăzute de lege. Faptul că soluţia dată de către intimaţi în calitate de magistraţi nu concordă cu opinia subiectivă a petentului, s-a reţinut că nu poate fi asimilată vreuneia dintre acţiunile care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii reclamate şi pe cale de consecinţă nu poate determina începerea urmăririi penale şi respectiv trimiterea în judecată a intimatei.
S-a considerat că nu se poate reţine în sarcina intimaţilor în prezenta cauză săvârşirea infracţiunii invocate prin plângere, întrucât aceasta s-a pronunţat în limitele competenţelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă judecăţii.
În acest sens a dispus şi legiuitorul, care, reglementând statutul judecătorilor şi procurorilor, în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, a statuat: "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali". De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi obţinută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare răspunderii penale a judecătorului care a pronunţat-o sau a procurorului de şedinţă care a pus concluzii potrivit legii. De altfel, faţă de cei doi intimaţi în calitate de magistraţi la data reclamării faptelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a mai dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, respectiv Ordonanţa din 7 aprilie 2008, Dosar nr. 134/P/2008, cu privire la infracţiunea prev. de art. 246 C. pen., motiv pentru care în mod corect prin ordonanţa contestată prin prezenta plângere s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de infracţiunea prev. de art. 246 C. pen., în conformitate cu prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Referitor la celelalte două infracţiuni reclamate de petent prin plângere, respectiv cele prevăzute de art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen., în mod corect s-a reţinut prin ordonanţa contestată faptul că în baza întregului material probator s-a constatat absenţa oricăror indicii temeinice de săvârşire de către intimaţi a infracţiunilor imputate prin plângere, întrucât petentul nu a făcut dovada celor afirmate prin plângere.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul. Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 25 iulie 2012, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul A.V. împotriva Sentinţei penale nr. 181/PI din 25 iulie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 decembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4090/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 4164/2012. Penal → |
|---|
