ICCJ. Decizia nr. 4220/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4220/2012
Dosar nr. 13435/121/2011
Şedinţa publică din 19 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 261 din 04 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. 13435/121/2011, a fost respinsă, ca fiind nefondată, cererea de rejudecare formulată în temeiul art. 5221 C. proc. pen., de către condamnatul P.G.D., cu privire la sentinţa penală nr. 597 din 03 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 1979/121/2010,
Astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Condamnatul P.G.D. a solicitat rejudecarea, în baza dispoziţiilor art. 5221 C. proc. pen., a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 1979/121/2010 a Tribunalului Galaţi, învederând instanţei faptul că prin sentinţa penală nr. 597 din 03 decembrie 2010, Tribunalul Galaţi I- a condamnat în lipsă la pedeapsa închisorii de 13 ani pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen.,
A arătat, de asemenea, că nu a fost în Cauză audiat nici de organul de urmărire penală şi nici de instanţa de judecată; deoarece a fost plecat din ţară începând cu data de 30 iulie 2008, înainte de a se fi început urmărirea penală împotriva sa, în anul 2011 a fost arestat de autorităţile italiene în baza mandatului emis de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 1979/121/2010 şi ulterior predat în România,
A constatat prima instanţă că, prin sentinţa penală nr. 597 din 03 decembrie 2010 a Tribunalului Galaţi, condamnatul P.G.D. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 13 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. , pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul P.G. D., iar la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2012, fiind prezent în faţa instanţei de control judiciar, în prezenţa avocatului ales, acesta a înţeles să-şi retragă apelul promovat şi a cerut ca instanţa să ia act de această manifestare de voinţă, în conformitate cu art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., în referire la art. 369 C. proc. pen.
Faţă de această împrejurare, prima instanţă a constatat că, condamnatul P.G.D. nu se află în situaţia prevăzută de art. 5221 C. proc. pen., pentru ca cererea sa să fie admisibilă în conformitate cu aceste dispoziţii legale, deoarece condamnatul a avut cunoştinţă despre faptul că este cercetat într-o cauză penală atât la organul de urmărire penală, cât şi cel de judecată, lucru probat cu prezentarea sa în faţa instanţei de apel.
În această fază procesuală acesta avea posibilitatea să solicite administrarea de probatorii prevăzute de Codul de procedură penală, cu care şi-ar fi putut realiza apărarea. A apreciat prima instanţă că, nerealizând acest lucru, nu poate conduce la interpretarea faptului că fiind plecat din ţară ar putea invoca faptul că se află în situaţia în care statul cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă cauza ar putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă la cererea condamnatului.
A mai reţinut instanţa de fond că, în cauză sunt probe din care rezultă că condamnatul a părăsit ţara în anul 2008, stabilindu-se în Italia. în luna iunie 2011 s-a emis un mandat de urmărire internaţională şi un mandat european de arestare, iar la 31 august 2011 acesta a fost arestat în Italia, fiind predat autorităţilor române la 11 noiembrie 2011. Faţă şi de aceste date, prima instanţă a ajuns la concluzia că, condamnatul nu se află în starea de condamnat definitiv pentru o judecată în lipsă, extrădarea şi emiterea mandatului european de arestare efectuându-se de autorităţi în condiţiile în care condamnatul a fost prezent în faţa instanţei de judecată în calea de atac a apelului.
Faţă de aceste precizări, cererea condamnatului a fost respinsă ca fiind nefondată, acesta fiind obligat totodată la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate, în termen legal, a declarat apel condamnatul P.G.D., criticând-o ca nelegală. În motivarea apelului s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a ajuns la concluzia potrivit căreia condamnatul P.G.D. ar fi avut cunoştinţă despre faptul că este cercetat într-o cauză penală. în realitate, condamnatul a luat la cunoştinţă despre sentinţa vizând condamnarea sa abia la momentul la care a fost arestat în Italia, în baza mandatului european de arestare, în vederea predării în România.
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia penală nr. 194/ A din 18 septembrie 2012, a admis apelul declarat de condamnatul P.G.D. a desfiinţat sentinţa penală nr. 261 din 4 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi, cauza fiind trimisă spre continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă, respectiv Tribunalul Galaţi.
Astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 5221 C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului”. Din analiza textului legal menţionat instanţa de control judiciar a reţinut că, pentru a se proceda la rejudecarea unei cauze penale trebuie întrunite unele condiţii, respectiv:
- cererea să fie formulată de către o persoană pentru care s-a cerut extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare, în vederea executării unei pedepse cu închisoarea aplicată de o instanţă naţională;
- persoana respectivă, a cărei extrădare sau predare a fost cerută de către statul român, sa fi fost judecată şi condamnată în lipsă.
În speţa de faţă, instanţa a constatat îndeplinirea ambelor condiţii, fiind dovedit că apelantul-condamnat P.G.D. a fost predat de către autorităţile italiene, către autorităţile române, în baza mandatului european de arestare din 10 iunie 2011, emis în temeiul sentinţei penale nr. 597 din 03 decembrie 2010 a Tribunalului Galaţi judecat şi condamnat în lipsa sa.
Totodată, în raport de împrejurarea că pe rolul Curţii de Apel Galaţi se înregistrase apelul peste termen formulat de apărătorul ales al condamnatului şi care ar fi îndeplinit condiţiile prevăzute de lege pentru a fi soluţionat pe fond, însă acesta a fost retras, condamnatul optând astfel pentru rejudecarea cauzei pe calea prevăzută de art. 5221 C. proc. pen., instanţa de control judiciar a reţinut că instanţele nu pot cenzura dreptul de opţiune al condamnatului cu privire la calea pe care acesta înţelege să o folosească pentru a obţine rejudecarea cauzei în care a fost condamnat, ci doar au obligaţia de a se asigura că nu are loc o dublă rejudecare a aceleiaşi cauze.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, dosarul fiind înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 decembrie 2013 sub numărul 13435/121/2011.
În concluziile orale reprezentantul Ministerului Public a criticat decizia pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3959 pct. 172 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate si menţinerea sentinţei penale nr. 261din 4 mai 2012 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, apreciind-o ca fiind legală şi temeinică.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului intimatului P.G.D., precum şi ultimul cuvânt al intimatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate Înalta Curte constată recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit art. 5221 C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Astfel, Înalta Curte reţine că nu trebuie pierdut din vedere faptul că raţiunea instituirii procedurii prevăzute de art. 5221 C. proc. pen., este respectarea dreptului ia un proces echitabil şi transpunerea în dreptul procesual penal român a prevederilor C.E.D. O. şi a practicii judiciare a C.E.D.O., şi că îndeplinirea acestor condiţii trebuie analizată, respectiv interpretată în spiritul şi în concordanţă cu practica C.E.D.O. în materie. Totodată, instanţa de recurs reţine că nu trebuie neglijat nici principiul aflării adevărului ce poate căpăta consistenţă prin datele şi elementele noi pe care cel care solicită rejudecarea le poate prezenta organelor judiciare, date şi informaţii care pot pune într-o altă lumină întreaga stare de fapt şi pot releva aspecte noi cu privire la activitatea infracţională care a făcut obiectul cauzei.
Luând în calcul faptul că dreptul inculpatului de a fi prezent la judecata este recunoscut in Pactul internaţional relativ la drepturile civile si politice şi că art. 6 paragraf 3 din C.A.D.O.L.F. recunoaşte celui acuzat „dreptul de a se apăra el însuşi” şi „dreptul de a interoga martori”, C.E.D.O. a statuat că prezenţa inculpatului este în principiu obligatorie la soluţionarea cauzei. Se admit excepţii de la regula prezenţei inculpatului atunci când asigurarea acestei condiţii ar conduce la amânarea nejustificata a procedurii, mai ales daca aceasta situaţie a fost verificata şi constatată şi daca inculpatul are o culpa in absenta sa (Hotărârea C. contra Italiei.).
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin sentinţa penală nr. 597 din 03 decembrie 2010 a Tribunalului Galaţi, inculpatul P.G.D. a fost condamnat, în lipsă, la pedeapsa închisorii de 13 ani, pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, sentinţa penală menţionată rămânând definitivă la data de 28 decembrie 2010, prin neapelare.
La data de 10 iunie 2011, pe numele condamnatului a fost emis un mandat de urmărire internaţională. La aceeaşi dată s-a emis şi un mandat european de arestare pe numele condamnatului, existând indicii că acesta se află în Italia.
La data de 31 august 2011, în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul Galaţi la data de 10 iunie 2011, condamnatul P.G.D. a fost arestat în Italia, ulterior fiind predat autorităţilor române, la data de 10 noiembrie 2011.
La puţin timp după predarea către autorităţile române, la data de 18 noiembrie 2011, apărătorul ales al condamnatului a formulat, în numele inculpatului P.G.D., o cerere de apel peste termen cu privire la sentinţa penală nr. 597 din 03 decembrie 2010 a Tribunalului Galaţi, cerere înaintată spre soluţionare Curţii de Apel Galaţi şi care nu a fost însuşită de inculpatul P. G.D., instanţa de apel luând act despre manifestarea de voinţă a acestuia prin decizia penală nr. 15/ A din 20 ianuarie 2012.
Pe de altă parte, la data de 29 decembrie 2011, pe rolul Tribunalului Galaţi a fost înregistrată prezenta cerere de rejudecare, întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen.
În contextul cauzal, Înalta Curte constată că, în mod corect a constatat instanţa de control judiciar îndeplinirea primei condiţii prevăzută de art. 5221 C. proc. pen., fiind dovedit că apelantul-condamnat P.G.D. a fost predat de către autorităţile italiene, către autorităţile române, în baza mandatului european de arestare din 10 iunie 2011, emis în temeiul sentinţei penale nr. 597 din 03 decembrie 2010 a Tribunalului Galaţi.
Totodată, Curtea constată că în cauză apare ca fiind îndeplinită şi cea de a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen., constatând că la data la care condamnatul a introdus prezenta cerere de rejudecare nicio instanţă română nu procedase la rejudecarea fondului cauzei în prezenţa condamnatului.
Prin urmare, faţă de cele învederate, reţinând că soluţia adoptată în cauză este în concordanta şi cu jurisprudenţa C.E.D.O., constând că instanţa de control judiciar a interpretat corect prevederile art. 5221 C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 194/ A din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul condamnat P.G.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 194/ A din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul condamnat P.G.D.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimatul condamnat P.G.D., în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 19 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4236/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3924/2012. Penal → |
|---|
