ICCJ. Decizia nr. 3924/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3924/2012
Dosar nr. 6921/3/2012
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 220/ F din data de 21 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6921/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 4082 alin. (5) raportat la art. 4081 alin. (10) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul B.B.V. şi l-a obligat pe acesta, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul, examinând cererea cu care a fost sesizat, în Camera de Consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, conform art. 403 alin. (1) C. proc. pen. , a constatat că, prin aceasta, s-a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 629/2010, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 16777/3/2010, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., avându- se în vedere conduita procesuală a inculpatului revizuient, de recunoaştere a faptei.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., în raport cu Decizia nr. 1470/2011 a Curţii Constituţionale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că, prin sentinţa penală a cărei revizuire s-a solicitat, inculpatul revizuient a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Potrivit art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive, pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate, pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Rezultă, prin urmare, că, pentru ca o astfel de cerere de revizuire să fie admisibilă, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: în cauza în care s-a pronunţat hotărârea definitivă a cărei revizuire se solicită, să fi fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate; dispoziţia legală la care s-a referit acea excepţie să fi fost declarată neconstituţională; hotărârea supusă revizuirii să se fi întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii legate în mod necesar şi evident de aceasta.
Cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen. , apare ca un remediu pentru nesuspendarea judecării cauzei, care este aplicabil, în mod evident, doar în cazul părţilor care au invocat o excepţie de neconstituţionalitate.
Tribunalul a mai menţionat că, şi anterior abrogării alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate producea efecte numai în cauza în care excepţia fusese invocată, iar, în celelalte cauze, doar pentru viitor. Prin urmare, admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate nu producea efecte în afte cauze, soluţionate definitiv până la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (în a doua republicare).
Din analiza actelor dosarului în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, Tribunalul a constatat că, deşi în acea cauză era incidenţă o situaţie tranzitorie, totuşi, pe parcursul judecării acesteia, nu a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. , nefiind îndeplinită astfel prima condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul revlzuientul B.B.V.
Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia penală nr. 189/ A din 25 iunie 2012 în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.B.V. împotriva Sentinţei penale nr. 220/ F din data de 21 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 6921/3/2012
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivul anterior menţionat, precum şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. , sub toate aspectele cauzei deduse judecăţii, Curtea constată că apelul cu care a fost sesizată este nefondat.
Astfel instanţa de control judiciar a reţinut că aşa cum, în mod corect, â constatat şi instanţa de fond, în speţă, nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire deduse judecăţii, întemeiată exclusiv pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., întrucât, contrar prevederilor alin. (1) al articolului respectiv, niciuna dintre excepţiile de neconstituţionalitate a căror admitere de către Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 1470/2011 şi nr. 1483/2011, a condus la constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, nu a fost invocată în cauza în care s-a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare a revizuientului.
De asemenea, deciziile anterior menţionate, ambele pronunţate de Curtea Constituţională la data de 08 noiembrie 2011 şi publicate în M. Of. la data de 02 decembrie 2011, au putere numai pentru viitor, conform art. 11 alin. (3) teza a ll-a din Legea nr. 47/1992, astfel că nu produc efecte în cauze definitiv judecate anterior, cum este şi cea în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare a cărei revizuire s-a .solicitat, rămasă definitivă, prin respingerea recursului, la data de 24 ianuarie 2011.
Prin urmare, constatând că sentinţa penală atacată este legală şi temeinică, neconstatându-se, nici din oficiu, motive de desfiinţare a acesteia, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.B.V.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs revizuientul B.B.V., fără a arăta în scris motivele de casare a deciziei atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 iulie 2012 sub numărul 6921/3/2012.
În concluziile orale apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul revizuient B.B.V. a criticat decizia pentru netemeinicie şi nelegalitate solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi pe fond admiterea cererii de revizuire formulate. Totodată, apărătorul recurentului revizuient a solicitat instanţei să admită cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului revizuientului B.B.V., precum şi ultimul cuvânt al revizuientului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate.
Astfel, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. , formulată de revizuientul B.B.V.
Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.
Formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa, în faţa căreia aceasta este invocate să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.
Înalta Curte constată că în cauză condiţiile privitoare la organul judiciar în faţa căruia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi lipsa unei decizii anterioare de constatare a neconstituţionalităţii textului de lege sunt realizate în cauză, fără a fi îndeplinită condiţia privind legătura cu obiectul cauzei de faţă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite toate cerinţele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. , formulată de recurentul revizuent B.B.V.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 4082 C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii pe actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în actul de sesizare.
De asemenea, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a României:
- a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile;
- a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că alineatul final al art. 3201 C. proc. pen., este neconstituţional,
- a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., excepţie ridicată în cadrul contestaţie la executare.
În cuprinsul motivării acelei decizii, s-a arătat că dispoziţiile respective sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Totodată, Înalta Curte reţine că admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate nu produce efecte în alte cauze, soluţionate definitiv până la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (în a doua republicare).
Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice, în absenţa căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept. Instanţa de recurs reţine, în acest sens că, la data pronunţării deciziei nr. 203 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 24 ianuarie 2011, Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor nu era în vigoare, ea intrând în vigoare, conform art. XXVIII din acelaşi act normativ, în termen de 30 de zile de la data de 25 octombrie 2010, data publicării în M. Of. al României, Partea I, respectiv la data de 25 noiembrie 2011.
Înalta Curte reţine, totodată că, în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 4082 C. proc. pen., întrucât, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., reglementează doar o cauză legală de reducere obligatorie a pedepsei, iar soluţia pronunţată în cauză nu s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională.
Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul revizuient prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefundat, recursul cu obligarea revizuientului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. , formulată de recurentul revizuent B.B.V.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat B.B.V. împotriva deciziei penale nr. 189/ A din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cu recurs, cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Definitivă, pe fondul recursului.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4220/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 4064/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
