ICCJ. Decizia nr. 4232/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4232/2012
Dosar nr. 1046/46/2012
Şedinţa publică din 21 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă
în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele
Prin Sentinţă penală nr. 164/F din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1046/46/2012 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi dispusă punerea în executare a Mandatului European de arestare emis de autorităţile judiciare franceze, la data de 12 decembrie 2012 şi predarea persoanei solicitate N.C.I. (fiul lui G. şi M., născut în Câmpulung, judeţul Argeş, domiciliat în Câmpulung, strada G., judeţul Argeş) către autoritatea emitentă - Tribunalul de Grande Instance Place du Palais 06000 NICE.
S-a luat act că persoana solicitată nu a consimţit la predare în baza mandatului european.
Totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate N.C.I. în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, pe o durată de 29 zile, începând cu data 13 decembrie 2012, până la data de 10 ianuarie 2013, inclusiv.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt:
La data de 13 decembrie 2012 parchetul a înaintat instanţei Mandatul European de Arestare emis de autorităţile judiciare franceze la 12 decembrie 2012 împreună cu traducerea acestuia în limba română vizând pe N.C.I., ca persoană solicitată, în vederea executării mandatului european de arestare.
Din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că, persoana solicitată N.C.I., în Nice şi în judeţul Alpii Maritini a acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat săvârşind infracţiuni de trafic de persoane, în care se pretinde a fi implicate, ca victime, circa 30 de persoane de sex feminin.
S-a reţinut că sunt indicii şi probe în sensul comiterii infracţiunii reclamate de trafic de persoane concretizată în interceptări telefonice şi diversele investigaţii întreprinse, mai ales, pe lângă instituţiile de transferuri de bani Travelex, Money Gram şi Western Union, de unde reieşeau elemente ce dovedesc amploarea unei organizaţii criminale ce formau această reţea.
Curtea a constatat că faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute şi sancţionate şi de legislaţia penală română, în art. 12 din Legea nr. 678/2001, art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 323 C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) şi 5 din Legea nr. 656/2002.
Autorităţile judiciare franceze, respectiv Curtea de Apel din Aix -Eu -Provence - Tribunalul de Mare Instanţă din Nice a emis prezentul mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate, solicitând executarea acestuia conform art. 184 C. proc. pen.
S-a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, la verificarea identităţii persoanei solicitate. A rezultat că datele de identificare menţionate în mandatul european de arestare corespund persoanei solicitate. De asemenea, s-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, precum şi conţinutul mandatului european de arestare.
Persoana solicitată a declarat că a luat cunoştinţă de regula specialităţii în ceea ce priveşte procedura de executare a mandatului european şi a arătat totodată că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii. Prin apărătorul său, a arătat că se opune la predare, întrucât nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor descrise în mandat, iar în Franţa a fost în urmă cu 2 ani, dar la Paris şi nu în localităţile Nice şi judeţul Alpii Maritini, unde se pretinde că ar fi fost săvârşite infracţiunile reclamate, precum şi datorită faptului că nu s-au făcut verificări în legătură cu faptul dacă persoana sa este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare.
Cum la dosar nu sunt asemenea dovezi, iar procurorul a confirmat că împotriva persoanei solicitate nu s-au demarat alte proceduri, curtea a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. b) şi art. 103 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 republicată şi a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Grande Instance Place du Palais 06000 NICE la data de 12 decembrie 2012, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat în termen recurs persoana solicitată N.C.I., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 decembrie 2012, sub numărul 1046/46/2012.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului, apărătorul ales al recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, apreciind că aceasta a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 88 din Legea nr. 302/2004.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de către inculpat, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Din mandatul emis de autorităţile judiciare franceze rezultă că, persoana solicitată N.C.I., în calitate de autor, în perioada 2010 - 7 decembrie 2012, în Nice şi în judeţul Alpii Maritini a acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat săvârşind infracţiuni de trafic de persoane, în care se pretinde a fi implicate, ca victime, circa 30 de persoane de sex feminin. Conform art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate. A rezultat că datele de identificare menţionate în mandatul european de arestare corespund persoanei solicitate.
De asemenea, s-a adus la cunoştinţă persoanei solicitate drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, precum şi conţinutul mandatului european de arestare.
Întrucât persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, instanţa de fond a procedat la audierea sa, acesta declarând că nu consimte la predare deoarece două dintre persoanele care în mandatul european de arestare sunt menţionate că s-ar fi prostituat în Franţa sunt părţi vătămate într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti.
Revenind la legislaţia aplicabilă în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce fiind o decizie judiciară emisă de un stat membru în vederea arestării şi a predării de către un alt stat membru a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
În cauză, România este stat de executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare competente din Franţa pentru fapte săvârşite pe teritoriul statului respectiv.
Faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare constituie infracţiuni şi potrivit legii române.
Rezultă aşadar că instanţa învestită cu o cerere de executare a unui mandat european de arestare nu este abilitată să-l cenzureze din perspectiva existenţei probelor de vinovăţie împotriva persoanei indicate la comiterea infracţiunii, sau a verificării altor aspecte care ţin de verificarea cauzei în fond, limitându-se să verifice dacă în cauză este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute de art. 89 din Legea nr. 302/2004, ori dacă există vreo obiecţie în ce priveşte identitatea persoanei solicitate (în sensul că persoana indicată în mandat nu este una şi aceeaşi cu cea care urmează a fi predată).
În speţă, persoana solicitată şi-a motivat refuzul de a fi predată autorităţilor italiene prin aceea că două dintre persoanele care în mandatul european de arestare sunt menţionate că s-ar fi prostituat în Franţa sunt părţi vătămate într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, precum şi faptul că infracţiunile pentru care s-a solicitat extrădarea nu au fost comise pe teritoriul statului francez.
Înalta Curte reţine că astfel cum prevede art. 88 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când acesta se referă la infracţiuni care sunt săvârşite pe teritoriul României, sau când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceleaşi fapte.
Aşa cum rezultă însă din însăşi textul de lege, simpla împrejurare că infracţiunile ar fi săvârşite pe teritoriul României, sau că în România s-ar fi declanşat proceduri penale pentru aceleaşi fapte nu dă naştere" automat unui refuz al executării mandatului european de arestare.
Această apreciere trebuie însă făcută în raport şi de alte elemente, cum ar fi: începerea unor proceduri de cercetare penală în România, amploarea activităţii desfăşurată în România şi alte asemenea elemente care să ducă la concluzia că autorităţile române sunt cele mai îndreptăţite a face cercetările de rigoare.
Înalta Curte reţine în plus că la dosarul cauzei nu sunt asemenea dovezi, în sensul că infracţiunile reţinute în sarcina acestuia sunt săvârşite pe teritoriul României sau că pe teritoriul statului român s-ar fi declanşat proceduri penale pentru aceleaşi fapte, procurorul neconfirmând că împotriva persoanei solicitate nu s-au demarat alte proceduri.
Înalta Curte reţine că această apărare nu are relevanţă în prezenta procedură, ci odată cu soluţionarea cauzei pe fondul ei se vor discuta în contradictoriu, în condiţiile respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale persoanei solicitate, pertinenţa probelor care îl incriminează şi care sunt descrise în conţinutul mandatului european de arestare.
Prin urmare, neexistând niciun motiv de neexecutare dintre cele prevăzute de lege şi nefiind formulată nici o obiecţie privind identitatea, având în vedere că fapta menţionată în mandat constituie infracţiune şi potrivit legii române, apreciind ca fiind nefondat recursul declarat de persoana solicitată N.C.I., împotriva Sentinţei penale nr. 164/F din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1046/46/2012 urmează a-l respinge; cu obligarea recurentului persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată N.C.I., împotriva Sentinţei penale nr. 164/F din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1046/46/2012.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 280 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3993/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4234/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
