ICCJ. Decizia nr. 4229/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4229/2012
Dosar nr. 8013/1/2012
Şedinţa publică din 21 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă
în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 290/116/2012f nr. vechi 2409/2012), în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului A.L.F.
Astfel, Curtea de apel a reţinut prin Sentinţa penală nr. 89 din 7 iunie 2012, Tribunalul Călăraşi a dispus condamnarea inculpatului A.L.F. (fiul lui J. şi N., născut în Călăraşi, domiciliat în Călăraşi, str. N., jud. Călăraşi), în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 352 zile din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A.L.F. şi a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa rezultantă din sentinţă, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În fapt, s-a reţinut în sarcina acestuia că, în data de 22 septembrie 2011, pe fondul consumului de alcool, cu ajutorul unui cuţit, purtat fără drept, a ameninţat-o pe partea vătămată C.E., încercând să întreţină cu aceasta un raport sexual împotriva voinţei acesteia, lucru nereuşit, iar, la scurt timp, a înjunghiat-o cu un cuţit pe partea vătămată D.M. în timp ce aceasta se deplasa spre domiciliu, cauzându-i leziuni ce i-au pus în pericol viaţa, numai intervenţia chirurgicală promptă înlăturând pericolul vital.
Împotriva sentinţei de condamnare a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul A.L.F.
Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului A.L.F. nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, Curtea a constatat că probele administrate în cauză şi la care instanţa de fond a făcut referire în hotărârea atacată, relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul A.L.F. a săvârşit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost reţinute în sarcina acestuia şi pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
De asemenea, Curtea a apreciat că şi la acest moment sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani, dar şi sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea celei de a doua condiţii a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea a avut în vedere că pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că odată pus în libertate inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanşa reacţii puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.
În prezenta cauză, Curtea a constatat că este pe deplin îndeplinită cea de a doua condiţie a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., având în vedere natura şi gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost comise de inculpate, modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a acestora, astfel cum au fost anterior descrie în hotărârea atacată, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, sentimentul puternic de teamă şi insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societăţii civile, în condiţiile în care viaţa şi integritatea corporală a unei persoane sunt valorii supreme ocrotite de lege, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu este la prima încălcare a legii penale, având condamnări anterioare la pedepse cu închisoarea, inclusiv pentru o infracţiune de viol, aspecte care denotă perseverenţă infracţională şi o deosebită periculozitate şi care în continuare impun şi justifică o reacţie fermă din partea autorităţilor statului, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând în mod cert un pericol social concret pentru ordinea publică.
De asemenea, Curtea a avut în vedere că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală şi judecată, mandatul de arestare preventivă fiind emis în lipsă la data de 30 ianuarie 2012 şi pus în executare de abia la data de 3 august 2012, iar, în cursul urmăririi penale, a luat legătura cu unii dintre martori, încercând să zădărnicească aflarea adevărului.
Curtea a apreciat că şi la acest moment procesual infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, prin gravitatea deosebită a acestora şi reacţia publicului, creează o stare de nelinişte capabilă să justifice menţinerea arestării preventive, fiind satisfăcute şi cerinţele art. 5 parag. 1 lit. c) şi parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De asemenea, se are în vedere şi faptul că a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanţă faţă de inculpatul din prezenta cauză, care atrage incidenţa art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Ca atare, pentru considerentele anterior expuse, Curtea, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului A.L.F.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.L.F., fără a indica în scris motivele de recurs.
Cauza a fost înregistrată la data de 18 decembrie 2012 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. 8013/1/2012, fiind fixat termen pentru soluţionarea cauzei la data de 21 decembrie 2012
În şedinţa de judecată din 21 decembrie 2012, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, recurentul inculpat a arătat că îşi retrage recursul de faţă solicitând instanţei a se lua act de manifestarea acesteia de voinţă.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorului inculpatului precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri
Înalta Curte, constată că potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., "părţile pot renunţa la recurs potrivit dispoziţiilor art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 din acelaşi cod, care se aplică în mod corespunzător".
Până la închiderea dezbaterilor (...) oricare din părţi îşi poate retrage apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art. 369 alin. (1) C. proc. pen.
Faţă de cele mai sus relevate, Înalta Curte, în temeiul art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., urmează să ia act de manifestarea de voinţă liber exprimată de inculpatul A.L.F., împotriva încheierii din data de 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 290/116/2012 (nr. vechi 2409/2012).
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.L.F., împotriva încheierii din data de 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 290/116/2012 (nr. vechi 2409/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Sentința nr. 859/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4228/2012. Penal → |
|---|
