ICCJ. Decizia nr. 4218/2012. Penal. Actul sexual cu un minor (art. 198 C.p.). Proxenetismul (art. 329 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4218/2012
Dosar nr. 13416/3/2012
Şedinţa publică din 19 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă
în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele
Prin încheierea de şedinţă din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 13416/3/2012, în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost constatată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată fată de inculpatul B.C. (fiul lui A. şi E.G.) şi dispusă menţinerea acesteia.
Deliberând asupra măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 763 din data de 12 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 13416/3/2012 în baza art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.C. (fiul lui A. şi E.G., născut în jud. Buzău, domiciliat în com. Pietroasele, sat Pietroasele, jud. Buzău) la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată şi a fost contopit restul rămas neexecutat de 763 zile închisoare (din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 3 din 8 ianuarie 2008 a Tribunalului Buzău), inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 763 zile închisoare.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.
În baza art. 61 C. proc. pen. s-a revocat liberarea condiţionată şi s-a contopit restul rămas neexecutat de 763 zile închisoare, inculpatul urmând a executa 763 zile închisoare.
În baza art. 329 alin. (1), (3), C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat liberarea condiţionată şi s-a contopit restul rămas neexecutat de 763 zile închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele, inculpatul B.C. executând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie, cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele complimentare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea - interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.
Astfel, s-a reţinut că la începutul lunii octombrie 2011 inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu minora de 14 ani, S.E.V.; în luna mai 2011 inculpatul a înlesnit practicarea prostituţiei de către numita G.I., prin transportarea acesteia la apartamentul situat în Municipiul Bucureşti, str. D.T., sector 6, iar în lunile octombrie şi noiembrie 2011 inculpatul a înlesnit practicarea prostituţiei de către minora S.E.V., prin punerea la dispoziţia acesteia a unei camere din apartamentul situat în Bucureşti, str. D.T., sector 6, şi transportarea acesteia la locaţia menţionată.
Curtea a constatat că temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive nu s-au diminuat. Astfel s-a apreciat că indiciile conform cărora inculpatul a comis infracţiunea pentru care este trimis în judecată subzistă pe deplin, existând în continuare indicii din care să rezulte presupunerea rezonabilă că acesta a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi, subzistă temerea rezonabilă că, faţă de natura şi gravitatea faptelor, de împrejurările şi modalitatea în care se reţine că ar fi comise, de starea de insecuritate creată, lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, faţă de considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. că măsura arestării preventive a inculpatului B.C. este legală şi temeinică şi se impune a fi menţinută în continuare.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.C., fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de şedinţă atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 decembrie 2012, sub numărul 13416/3/2012.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii privative nu mai subzistă.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de către inculpat, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Astfel, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive; iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, împotriva inculpatului B.C. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.
Cu referire la recursul declarat Înalta Curte reţine că potrivit art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României nimeni nu poate fi privat de libertate, totuşi de la această regulă generală sunt înscrise şi excepţii.
Astfel, în art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
În raport de aceste reglementări internaţionale, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă se reţine că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului respectiv, infracţiunile deduse judecăţii sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracţiunile pentru care inculpatul a fost cercetat şi trimis în judecată, gravitatea faptelor, împrejurările concrete în care se reţine în actul de inculpare că s-ar fi acţionat, rezonanţa socială negativă şi valorile sociale însemnate lezate, sentimentul de indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul colectivităţii prin cercetarea inculpatului în stare de libertate.
În acest context Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (L. vs.Franţa).
De asemenea, Înalta Curte reţine că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, dar şi de datele referitoare la fapte, întrucât nu de puţine ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică temerea că justiţia şi cei care concură la înfăptuirea ei nu acţionează îndeajuns de ferm împotriva infracţionalităţii, iar rezonanţa socială a faptelor reprezintă, totodată, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret.
În acest stadiu procesual, nu se constată că ar fi intervenit schimbări ale temeiurilor iniţiale, iar durata arestului preventiv nu a depăşit o durată rezonabilă.
În speţă, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul este actual şi persistent, Curtea de Apel Bucureşti, reţinând în mod corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care în conformitate cu art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul inculpatul B.C. împotriva încheierii din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 13416/3/2012.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte o va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva încheierii din 31 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 13416/3/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 19 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4225/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4217/2012. Penal. Excepţie de... → |
|---|
