ICCJ. Decizia nr. 4252/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4252/2012

Dosar nr. 2932/2/2012/a12

Şedinţa publică din 27 decembrie 2012

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 decembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii M.A. şi M.A.P.

În considerentele acestei hotărâri s-au reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 77/P/2011 din data de 13 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. s-a reţinut că în calitate de primar al comunei J., inculpatul M.A. a pretins suma de 500.000 euro denunţătorului P.F. (din care a primit 50.000 euro) în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (23 de loturi, în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), ce constituie infracţiunea de luare de mită, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.

De asemenea s-a reţinut în sarcina sa că l-a determinat pe finul său, S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul P.F., prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit şi autentificat la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită, constituie infracţiunea de fals intelectual, în forma participaţiei improprii, (instigare mediată), prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, prin încheierea acestui contract de cesiune (autentificat din 28 iulie 2011) s-au transferat bunurile menţionate (2 terenuri) din patrimoniul denunţătorului, în patrimoniul inculpatului S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă ce constituie instigare la infracţiunea de spălare a banilor prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

În sarcina inculpatului M.A.P. s-a reţinut că acesta a pretins, direct şi indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului P.F., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului - Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov – G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză constituie infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen.

În plus, l-a determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăţie de notarul public P.R.A.I.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlu de mită), constituie infracţiunile de fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracţiunea de spălare a banilor prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.

De asemenea s-a reţinut că inculpaţii M.A. şi M.A.P. împreună cu inculpaţii R.G., S.O. şi S.I., au acţionat, unindu-şi eforturile, pentru întocmirea planului parcelar (tarlaua AA, parcela XX), avizarea acestuia, emiterea documentelor cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului P.F., în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţător, ce constituie infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prev. şi ped. de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Deliberând asupra stării de arest a inculpaţilor M.A. şi M.A.P., în conformitate cu art. 300² la art. 160^bC. proc. pen. aceasta urmează a fi analizată în raport de condiţiile în care s-a dispus măsura arestării preventive, de cazul arătat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispoziţiile naţionale dar şi de principiile generale în materie stabilite de jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanţele naţionale o dată cu ratificarea de către România a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului).

Curtea constată că la acest moment, în continuare, în ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 143 C. proc. pen. rap. la art. 68¹ C. proc. pen., se constată că există probe directe şi indirecte temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

În cauză, există presupunerea rezonabilă că inculpaţii ar fi săvârşit faptele pentru care sunt trimişi în judecată, relevante fiind următoarele mijloace de probă: declaraţiile inculpaţilor date în faza de urmărire verbală şi de cercetare judecătorească, procesele-verbale de transcriere a comunicaţiilor interceptate, înscrisuri: antecontract de vânzare-cumpărare, plan parcelar, contract de împrumut pentru suma de 2.500.000 euro şi actul de revocare, contractul de cesiune autentificat din 28 iulie 2011, documente emise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov, declaraţiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N., G.E., P.F.L., din timpul urmăririi penale şi în faţa instanţei.

Instanţa apreciază însă că, în acest moment procesual, rămâne, în privinţa inculpaţilor M.A. şi M.A.P. îndeplinită doar condiţia prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitoare la împrejurarea că aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii de infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată, se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

În raport de prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. conform cărora alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura, dar şi de scopul măsurilor preventive, menţionat în prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, nu se poate reţine în continuare că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru a reţine aceste împrejurări ne vom ralia şi la jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia, în unele cauze, autorităţile pot aprecia că trebuie să păstreze o persoană în detenţie pentru a-l împiedica să perturbe procesul penal. După, o perioadă însă, imperativele anchetei nu mai sunt suficiente, pe măsură ce sunt efectuate investigaţiile necesare, sunt luate depoziţiile peroanelor implicate şi realizate verificările cerute de circumstanţele cauzei (cauza Veliyev c. Rusiei şi W c. Elveţiei)

Se poate constata că, în cauză, având în vedere că au fost audiaţi, în faţa instanţei, în condiţii de contradictorialitate inculpaţii, cu excepţia inculpatului R.G. şi toţi martorii propuşi prin rechizitoriu, nu mai poate fi invocat riscul influenţării procesului de către inculpaţii arestaţi în cauză.

În jurisprudenţa sa constantă referitoare la art. 5 parag. 3 din Convenţie, Curtea a subliniat că arestarea preventivă „trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind cea normală şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul că se va imputa sau nu din pedeapsă", iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat în repetate rânduri „Continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speţă concretă, decât dacă indici concreţi manifestă o adevărată exigenţă a interesului publice prevalează, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, asupra regulii de respectare a libertăţii individuale". (Neumeister c. Austria)

Se poate vorbi aşadar despre pierderea caracterului rezonabil al arestării preventive a inculpaţilor M.A. şi M.A.P., aflaţi în stare de arest din data de 22 noiembrie 2011, durată care trebuie apreciată în concret, în funcţie de circumstanţele specifice ale cauzei (hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului McKay c Regatului Unit), trecerea acestei perioade de timp putând duce la concluzia minimizării riscului pentru tulburarea ordinii pe care l-ar prezenta punerea acestora în libertate.

Raportându-se la aceste principii constant afirmate în jurisprudenţa instanţei europene, Curtea apreciază că, în intervalul de timp de 1 an, de la data arestării preventive a inculpaţilor, rezonanţa negativă a faptelor în rândul publicului s-a diminuat, iar lăsarea lor în libertate nu ar mai genera o stare de nesiguranţă suficient de însemnată pentru a justifica pertinent menţinerea stării de arest preventiv.

Astfel, aşa cum am arătat mai sus, desfăşurarea procesului penal, împrejurarea că au fost audiaţi în cauză inculpaţii şi toţi martorii din acte, circumstanţele personale ale fiecărui inculpat, faptul că ceilalţi inculpaţi din cauză sunt liberi şi acest lucru, aparent, nu a influenţat desfăşurarea procesului, sunt elemente care au determinat Curtea să constate că nu mai există, în acest moment, un risc în buna desfăşurare a procesului penal, cu referire la caracterul necesar al oricărei măsuri preventive - arătat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., acestea fiind elemente importante în aprecierea schimbării temeiurilor care au determinat arestarea iniţială.

Nu sunt lipsite de relevanţă situaţia familială a fiecăruia dintre inculpaţii M.A. şi M.A.P., care au familii organizate, domiciliu stabil, inculpatul M. are un copil minor în întreţinere, vârsta inculpatului M.A.P. (63 de ani), lipsa antecedentelor penale ale acestora, educaţia şi buna reputaţie, aspecte care sunt de natură a circumstanţia pericolul pe care l-ar prezenta punerea în libertate a acestora.

Sub aspect procedural, aşa cum se reflectă de altfel şi în practica judiciară, din examinarea art. 139 alin. (1) C. proc. pen., Curtea consideră că înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se poate face oricând, inclusiv din oficiu, atunci când s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, deci, inclusiv cu ocazia verificării legalităţii şi temeinicei măsurii arestării preventive, potrivit art. 300² C. proc. pen.

Aşadar, instanţa va dispune în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 145¹ C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.A. şi M.A.P. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, pe toată durata judecării prezentei cauze, considerând că, prin impunerea obligaţiilor specifice şi a obligaţiei de a se apropia de ceilalţi inculpaţi şi martori din dosar şi de a nu comunica cu aceştia direct sau indirect va fi înlăturată posibilitatea inculpaţilor de a-şi coordona apărările sau de a influenta martorii.

În baza art. 145¹ C. proc. pen. rap. la art. 145¹ alin. (1¹) şi alin. (1²) C. proc. pen., impune inculpaţilor M.A. şi M.A.P. ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la instanţele de judecată la toate termenele ce vor fi acordate atât cu ocazia soluţionării fondului cât şi în căile de atac precum şi ori de câte ori sunt chemaţi;

b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv poliţia de domiciliu, ori de câte ori sunt chemaţi;

c) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

e) să nu se apropie de coinculpaţii şi martorii din dosar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect.

În temeiul art. 145¹ alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145¹ alin. (1²) C. proc. pen., va atrage atenţia inculpaţilor M.A. şi M.A.P. că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.

Va dispune punerea în libertate a inculpaţilor M.A. şi M.A.P., dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

În termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., a declarat recurs împotriva încheierii din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, solicitând revocarea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.

Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului se reţine că inculpatul M.A., în calitate de primar al comunei J., a pretins suma de 500.000 euro denunţătorului P.F. (din care a primit 50.000 euro) în scopul de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar) în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (23 de loturi, în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite) şi l-a determinat pe finul său, S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul P.F., prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit şi autentificat la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

S-a mai reţinut că inculpatul M.A.P. a pretins, direct şi indirect (prin intermediul lui S.I.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului P.F., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului - Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov – G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză şi l-a determinat pe S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat la data de 06 iulie 2011 (fără vinovăţie de notarul public P.R.A.I.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlu de mită).

Arestarea preventivă a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenţei unor indicii serioase în sensul vinovăţiei persoanelor în cauză şi a necesităţii protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracţiunea de care erau acuzaţi recurenţii inculpaţi.

Ulterior măsura a fost menţinută succesiv.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive şi având în vedere faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, stadiul procesual în care se află cauza precum şi scopul urmărit de inculpaţi în vederea săvârşirii infracţiunii, Înalta Curte apreciază că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate, existând indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că inculpaţii au comis faptele pentru care au fost cercetaţi şi deduşi judecăţii.

Se constată ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi pentru desfăşurarea ulterioară a cercetării judecătoreşti.

Se constată de asemenea, faptul că inculpatul M.A. a acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu profitând de funcţia deţinută, aceea de primar al comunei J., iar inculpatul M.A.P., a acţionat, profitând de legătura sa cu inculpatul M.A.

Faptul că, în cauză, nu a fost finalizată procedura de administrare a probatoriului şi, analizând în contextul faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor şi relaţia dintre aceştia, există temeiuri justificate că inculpaţii ar putea să influenţeze cercetarea judecătorească, iar prin natura infracţiunilor reţinute, respectiv infracţiuni de corupţie precum şi statutul inculpaţilor, ar putea să impieteze buna desfăşurare a procesului penal şi ar crea un ecou negativ în rândul opiniei publice, în raport de modalitatea de înfăptuire a justiţiei faţă de persoane care anterior au avut o funcţie reprezentativă în comunitate, iar în baza acestui fapt ar putea beneficia de un tratament privilegiat, în raport de tratamentul aplicat unui simplu cetăţean.

Perioada de detenţie scursă până în prezent, nu poate fi judecată ut singuli, doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea impunând menţinerea inculpaţilor în stare de arest preventiv.

Înalta Curte apreciază că raportat la stadiul procesual şi faţă de natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor se impune menţinerea măsurii arestării preventive, măsura obligării de a nu părăsi ţara cu respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 145 alin. (1¹) şi alin. (1²) C. proc. pen., nefiind suficientă pentru garantarea bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti.

Ca atare, detenţia provizorie este licită, fiind respectate atât exigenţele ce decurg din legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, impunându-se menţinerea în continuare a acesteia.

Aşa fiind, constatând întemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, va casa încheierea recurată şi rejudecând va menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor M.A.P. şi M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012 (1116/2012), privind pe inculpaţii M.A.P. şi M.A.

Casează în parte încheierea recurată şi, rejudecând:

Conform art. 300² şi art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. menţine starea de arest preventiv a inculpaţilor M.A.P. şi M.A.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi M.A.P. şi M.A., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 4251/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4253/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4252/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4252/2012. Penal