ICCJ. Decizia nr. 4244/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4244 /20 12
Dosar nr. 9032/2/2012/a2
Şedinţa publică din 27 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lI-a penală, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a persoanei extrădabile P.I. cu 30 de zile, de la data de 22 decembrie 2012 la 20 ianuarie 2013.
În considerentele acestei hotărâri s-au reţinut următoarele:
Prin încheierea din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile P.I., reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 din Legea nr. 302/2004 rep. şi art. 12 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii pentru a se dispune arestarea provizorie a numitului P.I., apreciind totodată că există pericolul reluării activităţii infracţionale şi a sustragerii persoanei extrădabile, în considerarea bunurilor şi înscrisurilor găsite la domiciliul acestuia din Bucureşti strada N.T., cu ocazia efectuării percheziţiei.
Împrejurarea invocată de către persoana extrădabilă constând în starea de graviditate a concubinei sale nu a fost considerată un motiv întemeiat pentru efectuarea procedurii cu acesta în stare de libertate, având în vedere cele constatate cu ocazia percheziţiei.
Deoarece până la termenul acordat de instanţă nu a fost depusă cererea de extrădare de către autorităţile statului solicitant şi având în vedere împrejurarea că durata măsurii privative de libertate expira la data de 21 decembrie 2012, prin încheierea din data de 17 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a dispus prelungirea măsurii arestării provizorie în vederea extrădării.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, persoana extrădabilă P.I. a declarat recurs solicitând revocarea măsurii prelungirii arestării provizorie în vederea extrădării considerând-o nelegală şi netemeinică.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod corect incidenţa în speţă a prevederilor Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii semnat la Bucureşti la data de 10 septembrie 2007 ratificat prin Legea nr. 111/2008 care se va completa cu prevederile Legii nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care nu există o convenţie internaţională în materie sau deşi există o astfel de convenţie, prevederile acesteia nu reglementează situaţia în speţă, Legea nr. 302/2004 va constitui dreptul comun în materie pentru autorităţile române şi va completa convenţia internaţională aplicabilă.
Astfel, cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 12 din Tratatul de extrădare ratificat prin Legea nr. 111/2008, Înalta Curte reţine că faptele de care este învinuit recurentul persoană extrădabilă îndeplinesc condiţiile legale pentru a fi reţinute ca temei pentru dispunerea măsurii arestării provizorie în vederea extrădării, respectiv acestea au corespondent în C. pen. român, art. 215 alin. (2), (3) şi (5), art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 293 C. pen. şi sunt pedepsite cu o pedeapsă mai mare de 1 an prezentând un grad de pericol social ridicat.
De asemenea, având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (4) se constată faptul că obligativitatea punerii în libertate a persoanei extrădabile, operează doar dacă nu există temeiuri justificate care impun menţinerea în continuare a arestării provizorii pentru o perioadă mai mare de 60 de zile până la depunerea documentelor necesare extrădării de către statul solicitant. Având în vedere natura şi gravitatea faptelor de care este învinuită persoana extrădabilă şi probele obţinute cu ocazia efectuării percheziţiei la domiciliu, se constată ca există temeiuri justificate şi suficiente pentru menţinerea arestării provizorie a persoanei extrădabile.
În ceea ce priveşte procedura de urmat în cazul menţinerii arestării provizorie, Înalta Curte constată faptul că Tratatul de extrădare ratificat prin Legea nr. 111/2008 nu prevede o astfel de procedură pentru cazul când statul solicitat consideră întemeiată menţinerea în stare de arest a persoanei extrădabile şi după expirarea perioadei iniţiale de arestare provizorie. În aceste condiţii se va face aplicarea art. 7 din Legea nr. 302/2004 în sensul aplicării normelor de drept procesual român şi luând în considerare natura infracţiunii şi gradul de pericol social, instanţa poate dispune în baza art. 155 coroborat cu art. 159 alin. (13) C. proc. pen. prelungirea măsurii arestării provizorii.
Faţă de prevederile legale analizate calitatea persoanei extrădabile se va aprecia în funcţie de stadiul procesual în care se află în statul solicitant raportat la prevederile art. 18 din Legea nr. 302/2004.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat I.N. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă P.I. împotriva încheierii din 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9032/2/2012 (3675/2012).
Obligă recurentul persoană extrădabilă la plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4241/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4245/2012. Penal → |
|---|
