ICCJ. Decizia nr. 4247/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4247/2012
Dosar nr. 8907/2/2012/a2
Şedinţa publică din 27 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din data de încheierii din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus prelungirea duratei arestării provizorii a persoanei extrădabile P.M.I.
În considerentele acestei hotărâri s-au reţinut următoarele:
Prin sesizarea nr. 3402/11/5/2012 din data de 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost înaintată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 8907/2/2012, cererea de arestarea provizorie în vederea extrădării, formulată de autorităţile judiciare americane, cu privire la persoana extrădabilă P.M.I., persoană urmărită internaţional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19 noiembrie 2012 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite din Districtul de Sud al Statului New York pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie de a comite fraudă bancară, conspiraţie de a comite fraudă prin comunicări prin cablu (criminalitate informatică).
S-a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 44 rap. la art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, art. 12 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008.
Persoana extrădabilă P.M.I. nu a fost reţinută, fiind în stare de detenţie preventivă în Dosarul nr. 53/DP/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., în care este cercetat pentru fapte prevăzute de Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 39/2003.
Audiată fiind de instanţă, persoana extrădabilă P.M.I. nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea sa şi a arătat că nu este de acord să meargă în Statele Unite, nefiind vinovat de faptele care i se impută acolo.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2012, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, Dosar nr. 8907/2/2012, definitivă prin decizia penală nr. 4048 din 06 decembrie 2012, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dosar nr. 8907/2/2012/a1, în baza art. 40, 43, 44 alin. (1)-(5) din Legea nr. 302/2004 modificată, art. 12 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a numitului P.M.I., urmărit internaţional, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29 noiembrie 2012, până la data de 28 decembrie 2012, inclusiv, dispunându-se emiterea mandatului de arestarea provizorie în vederea extrădării.
Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru admiterea cererii şi arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei solicitate.
Astfel, s-a observat că persoana extrădabilă P.M.I., cetăţean român, este urmărită internaţional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19 noiembrie 2012 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite din Districtul de Sud al Statului New York pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie de a comite fraudă bancară, conspiraţie de a comite fraudă prin comunicări prin cablu (criminalitate informatică).
S-a reţinut că în perioada 2005-2012, numitul P.M.I., cu domiciliu în România, a participat la diverse scheme masive de fraudare a băncilor, a activităţilor comerciale al unor instituţii guvernamentale şi a unor persoane juridice şi fizice din Statele Unite şi Europa şi alte părţi ale lumii prin distribuirea de softuri malicioase pentru a obţine informaţii confidenţiale de acces online a conturilor bancare, precum şi informaţii personale de identificare fără cunoştinţa deţinătorilor de cont, informaţii ce erau folosite pentru a transfera bani din conturile victimelor în conturi aflate sub controlul său.
În primul rând, s-au constatat îndeplinite condiţiile de formă, potrivit art. 36 din Legea nr. 302/2004 şi art. 8 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti, la data de 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, înaintându-se o expunere a faptelor pentru care s-a cerut arestarea provizorie în vederea extrădării, indicânduse data şi locul săvârşirii acestora, calificarea juridică şi referiri la dispoziţiile legale aplicabile, acte din care a rezultat că nu există identitate între faptele din Dosarul nr. 53/DP/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., şi cele pentru care se solicită extrădarea susnumitului, aspect confirmat de referatul nr. 53/DP/2012 din 28 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., aflat la doar.
Astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, şi art. 12 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, şi că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată sunt prevăzute ca infracţiuni în legea română, respectiv Legea nr. 161/2003.
Curtea a amânat cauza la data de 18 decembrie 2012, în vederea prezentării unei cereri propriu zise de extrădare de către Statele Unite ale Americii.
Potrivit art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, „în cursul soluţionării cererii de extrădare, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menţinerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menţinerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea. Măsura arestării provizorii se înlocuieşte cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea numai în cazuri bine justificate şi numai dacă instanţa apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare".
Totodată, potrivit art. 44 (intitulat "Arestarea provizorie în caz de urgenţă") alin. (5) din aceeaşi lege, „Dispoziţiile art. 43 se aplică în mod corespunzător.", iar în alin. (6) se prevede că: "Instanţa, din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extrădabile, poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării dacă, în termen de 18 zile de la luarea măsurii, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare, însoţită de documentele prevăzute la art. 36. Arestarea provizorie încetează de drept după trecerea unui termen de 40 de zile, dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare şi înscrisurile necesare, cu excepţia cazului în care printr-un tratat bilateral este prevăzut un alt termen privind durata maximă a perioadei de arestare provizorie".
În art. 12 alin. (4) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 se arată că: „Cu excepţia cazului în care există motive temeinice pentru menţinerea în stare de arest, persoana care a fost arestată provizoriu va fi pusă în libertate la expirarea unei perioade de 60 de zile de la data arestării provizorii, dacă statul solicitat nu a primit cererea oficială de extrădare şi documentele în sprijinul acesteia, cerute potrivit art. 8. În acest scop, primirea cererii oficiale de extrădare şi a documentelor în sprijinul cererii de extrădare de către ambasada statului solicitat în statul solicitant, până la data menţionată mai sus, constituie primirea de către statul solicitat".
În consecinţă, în raport de aceste dispoziţii legale şi având în vedere că recursul persoanei extrădabile împotriva încheierii de arestare provizorie a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 4048 din 06 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dosar nr. 8907/2/2012/a1, instanţa apreciază că în speţă nu au intervenit de la momentul arestării provizorii, acele cazuri bine justificate, care să determine ca măsura arestării provizorii să fie înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Criticile apărării, vizând imposibilitatea coexistenţei cu privire la aceeaşi persoană a două mandate de arestare, dintre care unul de arestare provizorie în vederea extrădării şi altul de arestare preventivă, în raport de disp. art. 43 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, nu pot fi reţinute la acest moment procesual şi nu pot determina punerea în libertate a persoanei extrădabile, aceste o susţineri vizând de fapt încheierea din data de 29 noiembrie 2012 care însă a rămas definitivă prin respingerea recursului, apărarea având posibilitatea invocării lor în faţa instanţei de recurs care a pronunţat decizia nr. 4048 din 06 decembrie 2012, în condiţiile în care se doreşte stabilirea unui alt moment al producerii efectelor mandatului de arestare provizorie emis în prezenta cauză.
Mai mult susţinerile privind obiectul celor două cauze, dintre una cercetată de autorităţile române şi cealaltă de autorităţile americane, precum şi cele privind imposibilitatea extrădării persoanei în speţă, urmează a fi valorificate la momentul discutării cererii propriu-zise de extrădare, în situaţia în care această cerere va fi primită la dosar.
Aşa cum s-a precizat şi prin încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2012, împrejurarea că numitul P.M.I. este arestat preventiv în cauza nr. 53/DP/2012 a D.I.I.C.O.T., nu poate împiedica menţinerea arestării provizorii în vederea extrădării în prezenta cauză, întrucât situaţia din Dosarul nr. 53/DP/2012 poate suferi modificări de natură a impune punerea în libertate a inculpatului, astfel încât, prin menţinerea arestării provizorii în vederea extrădării în prezenta cauză, se preîntâmpină eventuala sustragere a numitul P.M.I. de la soluţionarea cererii de extrădare, în condiţiile în care acesta se opune extrădării.
Faptul că la Dosarul nr. 3402/II-5/2012 nu există la acest moment mandatul de arestare emis la data de 19 noiembrie 2012 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite din Districtul de Sud al Statului New York sau alte documente care să confirme informaţiile transmise de autorităţile americane cu privire la cercetările ce se efectuează asupra numitul P.M.I., nu constituie de asemenea un impediment în menţinerea arestării provizorii, la acest moment procesual, având în vedere disp. art. 44 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 12 alin. (2) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, aceste acte menţionate ca fiind lipsă, de către apărare, nefiind printre cele care trebuie transmise anterior cererii de extrădare, la momentul formulării cererii de arestare provizorie, ci trebuie transmise împreună cu cererea de extrădare, conform art. 8 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 şi art. 36 din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, recurentul persoană extrădabilă P.M.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în esenţă că emiterea mandatului de arestare provizorie este nelegală, deoarece în paralel este emis un mandat de arestare preventivă de către autorităţile din România şi că persoana extrădabilă ar trebui cercetată în România, având în vedere faptul că deja se desfăşoară o cercetare penală de către D.I.I.C.O.T. pentru aceleaşi fapte pentru care s-a solicitat extrădarea în Statele Unite ale Americii.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului rezultă că prin încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, s-a dispus arestarea provizorie, reţinându-se în fapt că în perioada 2005-2012, recurentul persoană extrădabilă P.M.I., a participat la diverse scheme masive de fraudare a băncilor, a activităţilor comerciale al unor instituţii guvernamentale şi a unor persoane juridice şi fizice din Statele Unite şi Europa şi alte părţi ale lumii prin distribuirea de softuri malicioase pentru a obţine informaţii confidenţiale de acces online a conturilor bancare, precum şi informaţii personale de identificare fără cunoştinţa deţinătorilor de cont, informaţii ce erau folosite pentru a transfera bani din conturile victimelor în conturi aflate sub controlul său.
Înalta Curte constată că în cauză, în mod corect instanţa de fond a menţinut starea de arestare provizorie, fiind întrunite condiţiile legale pentru menţinerea acestei măsuri, criticile formulate de către recurent cu privire la nelegalitatea mandatului de arestare provizorie, fiind nefondate.
Înalta Curte constată faptul că prevederile art. 43 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, nu interzice emiterea unui mandat de arestare preventivă de către autorităţile din România în paralel cu un mandat de arestare provizorie. Nu se pune problema imposibilităţii coexistenţei celor două mandate ci, se poate pune eventual, doar problema momentului de la care începe să curgă termenul de 30 de zile de arestare provizorie dar în nici un caz, nu este de natură să atragă nulitatea celor două mandate. De asemenea, având în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 111/2007 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite al Americii, extrădarea se poate realiza şi în situaţia în care persoana este cercetată pentru aceleaşi fapte pentru care se solicită extrădarea pe teritoriul României. Ori, în condiţiile în care aceasta este cercetată conform legislaţiei din România, acest fapt presupune derularea unor acte procedurale în conformitate cu C. proc. pen. deci şi emiterea unui mandate de arestare preventivă. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu există incompatibilitate între cele două mandate de arestare acestea putând să coexiste.
În ceea ce priveşte critica privind imposibilitatea extrădării în condiţiile în care persoana extrădabilă este cercetată penal şi în România pentru aceleaşi fapte, Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 111/2007, în care se stipulează că extrădarea poate fi acordată chiar dacă pentru aceleaşi fapte, persoana este cercetată şi în România.
Înalta Curte constată că, faţă de infracţiunile pentru care este cercetat şi având în vedere prevederile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 111/2008, nu s-au modificat motivele temeinice avute în vedere la momentul arestării, astfel că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
De asemenea, aprecierea cu privire la regularitatea cererii de extrădare şi dacă se poate da curs unei astfel de cereri, aceasta nu poate constitui obiectul prezentei cauze, o astfel de cerere putând fî făcută doar în cursul judecării cererii de extrădare.
Aşa fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul şi va dispune obligarea persoanei extrădabilă P.M.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă P.M.I. împotriva încheierii din 18 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 8907/2/2012 (3771/2012).
Obligă recurentul persoană extrădabilă la plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţă în şedinţă publică, azi 27 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4245/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4251/2012. Penal → |
|---|
