ICCJ. Decizia nr. 4245/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4245/2012
Dosar nr. 1045/46/2012
Şedinţa publică din 27 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţei penale nr. 165/F din data de 1-3 decembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus arestarea în vederea predării către autoritatea judiciară franceză a persoanei solicitate D.D., pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 13 decembrie 2012 la 10 ianuarie 2013 inclusiv.
În considerentele acestei hotărâri s-au reţinut următoarele:
La data de 13 decembrie 2012, a fost înregistrat mandatul european de arestare emis de autorităţile franceze la data de 12 decembrie 2012, împreună cu traducerea acestuia, pe numele persoanei solicitate D.D., în vederea luării măsurii arestării acestuia.
Persoana solicitată a fost reţinută prin Ordonanţa nr. 6822/II/5/2012 din data de 12 decembrie 2012 pentru 24 de ore, începând cu 12 decembrie 2012, ora 18.00, până la 13 decembrie 2012, ora 18.00.
Ca urmare, curtea astfel sesizată, în vederea arestării şi predării persoanei solicitate, conform dispoziţiilor art. 102 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată, republicată, a adus la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute de art. 104, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.
Întrucât persoana solicitată nu a consimţit la predare, instanţa a procedat la audierea acesteia, conform dispoziţiilor art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, ocazie cu care a declarat că nu are nicio obiecţie în ceea ce priveşte identitatea, în sensul că este persoana vizată de mandatul european de arestare emis de către autorităţile judiciare franceze şi de care a luat cunoştinţă, menţionând însă că nu doreşte să fie predat, deoarece nu se consideră vinovat pentru faptele reţinute în mandatul european de arestare, pe care nu le-a săvârşit întrucât nu a fost niciodată în oraşul Nice, unde se susţine că ai fi săvârşit infracţiunile de care este acuzat.
Ca urmare, având în vedere poziţia persoanei solicitate care nu consimte la predare, curtea urmează a hotărî, prin sentinţă, potrivit art. 107 din aceeaşi lege, cu privire la executarea mandatului european de arestare ce vizează atât arestarea, cât şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze, reţinută pe teritoriul României, ţinând seama de toate împrejurările cauzei, precum şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.
În aceste sens, pentru a hotărî asupra arestării şi predării persoanei solicitate, curtea reţine, din conţinutul mandatului european de arestare aflat la dosar, emis la data de 12 decembrie 2012 de Curtea de Apel din Aix-En-Provence, Tribunalul de Mare Instanţă din Nice, de către Jean Coutton, substituit al Procurorului Republicii, ca situaţie de drept, că aceasta este suspectată de către autorităţile judiciare franceze de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism agravat cu pluralitate de autori, proxenetism agravat cu pluralitate de victime, proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor, asociere de răufăcători şi spălare de bani, fapte prevăzute de codul penal francez în art. 225-7 alin. (9), 225-5; art. 225-7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism agravat cu pluralitate de autori; art. 225-7 alin. (19), 225-7 alin. (1), 225-5, 225 -7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism agravat cu pluralitate de victime; art. 225-6 alin. (1)-(3), 225-7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor; art. 450-1, 450-3 şi 450-5, art. 225-7 alin. (1), 225-5 - asociere de răufăcători; art. 324-1; art. 324-2, 324-3, 324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, spălare de bani, conform mandatului de arestare emis pe data de 12 decembrie 2012 de către M.R., vicepreşedinte însărcinat cu instrucţia în dosarul parchetului nr. 11/194/21 instrucţie 411/24.
În fapt, tot din conţinutul mandatului european de arestare, rezultă, în esenţă, că persoana solicitată este acuzată, că în perioada 2010-2012, a făcut parte dintr-un grup criminal organizat de amploare, ce a acţionat în oraşul Nice şi judeţul Alpii Maritimi, el fiind liderul acestui grup, grup care efectua multiple acte materiale de proxenetism şi trafic de fiinţe umane, victime fiind aproximativ 30 de persoane de sex feminin, exploatând, astfel, aceste persoane în scopul obţinerii de bani care erau folosiţi, apoi, în achiziţia de proprietăţi şi maşini de lux.
Aceste fapte sunt sancţionate, conform codului penal francez, aşa cum se arată de asemenea în conţinutul mandatului european de arestare, cu închisoare de până la 10 ani.
De asemenea, Curtea constată că astfel de fapte sunt prevăzute şi ca fapte care dau loc la predare, şi anume, infracţiunile de participare la un grup criminal organizat şi trafic de persoane, aşa cum se regăsesc, totodată, şi în conţinutul mandatului european de arestare, potrivit art. 96 alin. (1) pct. 1 şi 3 din Legea nr. 302/2004, fapte, de altfel, incriminate şi de C. pen. român.
Aşa fiind, sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, pentru executarea mandatului european de arestare, mai exact ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în care se arată că executarea acestui mandat are loc dacă faptele prevăzute de acest articol, sunt sancţionate, indiferent de denumirea pe care o au, de legea statului emitent cu o pedeapsă a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, în cazul de faţă faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate fiind cele arătate la art. 96 alin. (1) pct. 1 şi 3 din Legea nr. 302/2004, şi sancţionate în codul penal francez cu pedeapsa de până la 10 ani, aşa cum s-a arătat.
Totodată, Curtea constată că nu există niciun motiv de refuz al executării, dintre cele prevăzute la art. 98 din aceeaşi lege, astfel că va proceda la executarea mandatului european de arestare transmis de către autorităţile judiciare franceze şi, în consecinţă, va dispune predarea persoanei solicitate către aceste autorităţi, după ce, în prealabil, se va dispune arestarea acesteia.
De precizat, că susţinerea persoanei solicitate că nu a fost în oraşul Nice şi că nu el a săvârşit faptele de care este acuzat, nu poate fi verificată în procedura executării mandatului european de arestare, întrucât potrivit prevederilor art. 103 alin. (7) din Legea nr. 320/2004, audierea persoanei solicitate, dacă nu consimte la predare, aşa cum nu a consimţit în cauza de faţă, se limitează numai la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea - ceea ce s-a şi făcut - fără a aprecia, însă, asupra vinovăţiei sau nu a persoanei solicitate asupra faptelor despre care aceasta susţine că nu le-a săvârşit, apreciere ce nu este posibilă în această procedura, aşa cum s-a menţionat mai sus.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, persoana solicitată D.D. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în esenţă că cererea statului francez este criticabilă din punct de vedere al formei şi fondului iar mandatul european de arestare este lovit de nulitate.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului rezultă că la data de 13 decembrie 2012, a fost înregistrat mandatul european de arestare emis de autorităţile franceze la data de 12 decembrie 2012, împreună cu traducerea acestuia, pe numele persoanei solicitate D.D. În fapt s-a reţinut că în perioada 2010-2012 acesta a săvârşit pre teritoriu statul francez în oraşul Nice o serie de infracţiuni incriminate de legea penală franceză astfel proxenetism agravat cu pluralitate de autori, proxenetism agravat cu pluralitate de victime, proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor, asociere de răufăcători şi spălare de bani, fapte prevăzute de codul penal francez în art. 225-7 alin. (9), 225-5; art. 225-7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism agravat cu pluralitate de autori; art. 225-7 alin. (19), 225-7 alin. (1), 225-5, 225 -7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism agravat cu pluralitate de victime; art. 225-6 alin. (1)-(3), 225-7 alin. (1), 225-20, 225-21, 225-24, 225-25 - proxenetism asimilat prin nedovedirea veniturilor; art. 450-1, 450-3 şi 450-5, art. 225-7 alin. (1), 225-5 - asociere de răufăcători; art. 324-1; art. 324-2, 324-3, 324-4, 324-5, 324-6, 324-7, 324-8, spălare de bani.
Înalta Curte constată că în cauză, în mod corect Curtea de Apel Piteşti a dispus arestarea persoanei solicitate D.D. în vederea predării acestuia către autorităţile judiciare franceze, constatând întrunite condiţiile legale pentru dispunerea acestei măsuri, criticile formulate de către recurentul - persoană solicitată cu privire la viciile de fond şi de formă ale cererii formulate de către statul francez precum şi nulitatea mandatului european de arestare, fiind nefondate.
Astfel, se constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, sunt îndeplinite condiţiile emiterii mandatului european de arestare, având în vedere infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată D.D.
Critica în sensul că există o neconcordanţă între calificarea infracţiunii din sentinţa penală nr. 165/F din data de 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti şi infracţiunile menţionate în mandatul european de arestare, nu poate fi primită în raport de prevederile art. 96 din Legea nr. 302/204 republicată. Astfel, alin. (1) al acestui articol stabileşte o listă cu categorii de infracţiuni, pentru care nu este necesară verificarea dublei incriminări şi se arată în mod explicit că nu se impune existenţa unei identităţi de denumire între infracţiunea la care se face referire în mandatul european de arestare şi denumirea existentă în legislaţia română. În raport de infracţiunile invocate de către statul francez în mandatul european de arestare la punctul M083, se constată că acestea se regăsesc în lista prevăzută în art. 96 alin. (1), din Legea nr. 302/2004 republicată, la pct. 1 şi 3 şi sunt incriminate şi de C. pen. român.
În ceea ce priveşte critica referitoare la nulitatea mandatului european de arestare în raport de data emiterii acestuia, Înalta Curte reţine incidenţa art. 173 şi art. 174 din Legea nr. 302/2004 republicată, care reglementează cazurile în care se formează o comisie rogatorie şi obiectul activităţii acesteia. Se constată că nu există o prevedere legală care să statueze o interdependenţă între data emiterii mandatului de arestare şi data constituirii comisiei rogatorii, pentru a fi obligatorie respectarea unei anumite cronologii, în sensul emiterii mandatului european de arestare ulterior desfăşurării activităţilor de către comisia rogatorie.
Înalta Curte constată că nu sunt incidente prevederile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, astfel că nu există motiv de refuz al predării.
Aşa fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul şi va dispune obligarea recurentului persoana solicitată D.D., la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.D. împotriva sentinţei penale nr. 165/F din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4244/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4247/2012. Penal → |
|---|
