ICCJ. Decizia nr. 57/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 57/2013
Dosar nr. 15333/301/2012
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 17734/P/2010 din 10 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a), şi art. 228 alin. (6) şi alin. (6)1 şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii B.R. și M.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzuta de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Prin rezoluţia nr. 169/11-2/2012 din 16 februarie 2012 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentă împotriva rezoluţiei nr. 17734/P/2010 din 10 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Nemulţumită, petenta s-a adresat instanţei de judecată.
Prin sentinţa penală nr. 557 din 19 iunie 2012, pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 15333/301/2012, s-a dispus în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca tardivă, a plângerii formulată de petenta C.E.P., împotriva rezoluţiei nr. 17734/P/2010 din 10 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Împotriva acestei soluţii petenta C.E., a declarat recurs criticând-o pentru netemeinicie, arătând în cuprinsul motivelor de recurs că solicită trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.
Prin Decizia penală nr. 1759/ R din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, recursul declarat de petentă împotriva sentinţei penale nr. 557 din 19 iunie 2012 a Judecătoriei Sectorului 3, secţia penală afost respins ca inadmisibil.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta a fost obligată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a arătat că, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., după modificarea care a intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, sentinţa penală atacată, fiind pronunţată după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, este definitivă, prezumţia legală de adevăr şi legalitate exprimată prin locuţiunea (res judicata pro veritate habetur), nemaiputând fi înfrântă decât - eventual- prin mijlocirea căilor extraordinare de atac.
Astfel fiind, împotriva unei hotărâri definitive nu se poate formula o cale ordinară de atac, un eventual apel sau recurs fiind inadmisibil.
Împotriva acestei din urmă decizii petiţionara a declarat recursul de fată.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, decizia recurată este definitivă, întrucât a fost pronunţată în recurs.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea, o poate respinge ca tardivă prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă), împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Examinând, în raport cu cele ce precedă, întregul dosar al cauzei, Înalta Curte constată că petiţionara C. (fostă P.) E. a exercitat un nou ";recurs la un recurs inadmisibil";, ceea ce, în mod evident, legea procesual penală în vigoare nu permite.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara C. (fostă P.) E.
Văzându-se şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara C. (fostă P.) E. împotriva Deciziei penale nr. 1759/ R din 18 septembrie 2012 a Curtii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 56/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 58/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|