ICCJ. Decizia nr. 51/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 51/2013
Dosar nr. 7130/3/2012
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 338/ F din 25 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, în Dosarul nr. 7130/3/2012, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 722 din 27 august 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, formulată de condamnatul B.V. (fiul din afara căsătoriei al M.).
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul-condamnat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat că prin adresa din 07 martie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti a trimis acestei instanţe spre competentă soluţionare cererea de revizuire formulată de condamnatul B.V. împotriva sentinţei penale nr. 722 din 27 august 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.
În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că pe parcursul cercetării judecătoreşti nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, însă cu ocazia judecării recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat să-i fie aplicate disp. art. 3201 C. proc. pen. însă, recursul a fost respins ca fiind tardiv.
A mai arătat petentul că, faţă de dispoziţiile Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale, decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstitutionalitate, îi sunt aplicabile aceste dispoziţii chiar dacă a solicitat aplicarea acestora după rămânerea definitivă a hotărârii.
Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul a reţinut că revizuientul B.V. a formulat cerere de revizuire a sentinţei prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, această sentinţă rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 798 din 02 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit disp. art. 408 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauză în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstitutionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe o dispoziţie legală declarată neconstituţională, sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de către petent, respectiv art. 4082 C. proc. pen., este necesară întrunirea, în mod cumulativ a două condiţii: pe de o parte, în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepţie de neconstitutionalitate pe care Curtea Constituţională să o fi admis, iar pe de altă parte, soluţia pronunţată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională, sau pe alte dispoziţii din actul care, în mod necesar, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. Art. 4082 alin. (1) C. proc. pen. a fost introdus în Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a C. proc. civ. şi a C. procedură penală. Prin această lege a fost abrogat alin. (5) din art. 29 din Legea nr. 47/1992, articol care prevedea suspendarea soluţionării unei cauze în care se invocase excepţia de neconstituţionalitate pe perioada soluţionării acesteia de către Curtea Constituţională.
În acest fel, cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., apare ca un remediu aplicabil, evident, doar celor care au invocat o excepţie de neconstituţionalitate pentru nesuspendarea soluţionării cauzei prev. de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocarea şi admiterea unei excepţie de neconstituţionalitate nu producea efecte decât în cauza în care excepţia fusese invocată şi, în celelalte cauze doar pentru viitor. Admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate nu producea efecte asupra altor cauze soluţionate definitiv până în momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 în a doua republicare.
În ce priveşte prima condiţie din conţinutul dosarului rezultă cu certitudine că la niciunul dintre termenele de judecată acordate nici revizuientul, nici reprezentantul M.P., nici alte părţi sau instanţa din oficiu nu au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 3201 C. proc. pen., invocate de revizuient în prezenta cauză.
În consecinţă, este lipsită de relevanţă împrejurarea potrivit căreia prin Decizie nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege pe care revizuentul îşi întemeiază cererea,decizie a cărei aplicare o solicită în prezenta cauză.
Drept consecinţă, tribunalul a constatat că numai este necesar a fi analizată cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 4082 alin. (1) C. proc. pen. respectiv dacă soluţia pronunţată în cauza respectivă s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul B.V. solicitând, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, rejudecând, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată şi susţinută.
Prin Decizia penală nr. 211/ A din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.V. împotriva sentinţei penale nr. 338/ F din data de 25 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală.
Revizuientul a fost obligat la 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondul M.J.
Pentru a adopta acesta soluţie instanţa de control judiciar a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 4082 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstitutionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare";.
Aşadar, pentru ca o astfel de cerere de revizuire să fie admisibilă este necesar să fie îndeplinite, în mod cumulativ, trei condiţii şi anume:
1. în cauza în care s-a pronunţat hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere să se fi invocat o excepţie de neconstitutionalitate;
2. dispoziţiile criticate să fi fost declarate neconstituţionale şi
3. soluţia pronunţată în cauză să se fi întemeiat pe dispoziţiile declarate neconstituţionale sau pe alte dispoziţii legate în mod necesar şi evident de acestea.
Această concluzie derivă şi din împrejurarea că, anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocarea şi admiterea unei excepţii de neconstitutionalitate nu producea efecte decât în cauza în care excepţia fusese invocată şi, în celelalte cauze, doar pentru viitor.
Or, din considerentele sentinţei penale nr. 722 din 27 august 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, a cărei revizuire se solicită, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 798 din 02 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rezultă că această cauză nu vizează o situaţie tranzitorie, întrucât hotărârea de condamnare a revizuentului a rămas definitivă înainte de introducerea art. 3201 C. proc. pen. prin dispoziţiile Legii nr. 202/2010.
În mod evident, pe parcursul soluţionării cauzei respective, nu a fost invocată niciodată o excepţie de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., nefiind, astfel, îndeplinită, prima condiţie prevăzută de textul legal sus menţionat.
Mai mult, petentul nu a solicitat, pe parcursul judecării sale, aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., pentru că, de altfel, nici nu putea solicita aplicarea unor dispoziţii legale viitoare, aşa încât, hotărârea pronunţată în cauză nu s-a bazat pe dispoziţii declarate neconstituţionale, remarcându-se şi faptul că poziţia procesuală sinceră a inculpatului în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost manifestată de la debutul cercetării penale.
În consecinţă, Curtea constată că nu este întrunită nici a treia cerinţă prevăzută de art. 4082 alin. (1) C. proc. pen.
Concluzionând, Curtea a reţinut că motivul invocat de condamnat, constând în nevalorificarea atitudinii sale procesuale de recunoaştere, nu se regăseşte printre cele expres şi limitativ enumerate de codul de procedură penală.
Împotriva acestei decizii, condamnatul B.V. a declarat în termen legal recursul de faţă.
La termenul de judecată din 9 ianuarie 2013, prezent în faţa instanţei personal şi asistat de apărător desemnat din oficiu condamnatul B.V. a arătat că îşi retrage recusul.
Aşa fiind şi avându-se în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, şi constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voinţa recurentului valabil exprimată.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
la act de retragerea recursului declarat de revizuientul condamnat B.V. împotriva Deciziei penale nr. 211/ A din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2013. Penal. Lovirea sau alte violenţe... | ICCJ. Decizia nr. 55/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
